ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6360/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 918 din 13 februarie

2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea promovată de reclamanta SC M.C. SRL

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia,

prin Decizia nr. 34 din 16 septembrie 2011 emisă de pârâtul Consiliul

Concurenței (filele 6-9), act contestat în prezenta cauză, reclamanta SC M.C.

SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 37.761 lei pentru încălcarea

prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, rep., cu

modificările și completările ulterioare, prin nefurnizarea informațiilor și

documentelor solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din

aceeași lege.

Prin contestația

formulată împotriva acestei decizii, reclamanta a invocat o situație de fapt

diferită de cea reținută în sarcina sa de pârât, respectiv susține faptul că nu

a recepționat adresa din 19 ianuarie 2011 a Consiliului Concurenței, nu

cunoaște de către cine a fost primită și semnată confirmarea de primire și dacă

are aplicată ștampila societății (ștampila rotundă, oficială aflându-se în

permanență exclusiv în posesia administratorului legal) și nu a recepționat

nici înscrisurile transmise pe fax - scrisorile de revenire din 04 aprilie 2011

și din 08 iulie 2011 menționate în art. 5 și 6 din Considerentele Deciziei nr. 34/2011.

A arătat sub acest

din urmă aspect reclamanta că deține numărul de tel/fax conform contractului

pentru furnizarea serviciului din 12 octombrie 2006.

Cu

privire la faptul nerecepționării adresei din 19 ianuarie 2011 a Consiliului

Concurenței, această împrejurare nu a fost reținută de către prima instanță,

întrucât nu a fost probată de către reclamantă (prin dovedirea situației de fapt

contrare). În schimb, pârâtul a făcut dovada comunicării adresei și a recepționării

de către reclamantă, un reprezentant al acesteia semnând pentru primirea

adresei și aplicând ștampila societății (fila 63).

Judecătorul

fondului a mai reținut că reclamanta a arătat, indirect, că ștampila oficială a

societății este una rotundă, nerecunoscând deci ștampila dreptunghiulară

aplicată pe confirmarea de primire depusă în copie la dosar (fila 63).

O astfel de susținere

a fost înlăturată de instanță, întrucât pe respectiva ștampilă dreptunghiulară

sunt trecute mențiuni precum: denumirea societății, sediul acesteia, codul unic

de înregistrare nr. ordine în registrul de comerț, precum și contul bancar al

acesteia.

Faptul că reclamanta

deține una sau mai multe ștampile ori conturi bancare constituie deplina sa

responsabilitate și nu poate fi imputat unei alte persoane sau instituții,

neputând constitui o cauză exoneratoare de răspundere în ceea ce o privește.

Referitor la

susținerea reclamantei din răspunsul la întâmpinare în sensul că numita C.C.,

gestionar la punctul de lucru situat în Tg. Neamț, a primit adresa din 19

ianuarie 2011 și din neglijență a omis să aducă la sediul societății, dar și că

acest gestionar nu face parte din personalul de conducere sau administrativ al

societății reclamante, Curtea a apreciat că aceste aspecte sunt lipsite de

relevanță, nu constituie cauze exoneratoare de răspundere pentru reclamantă și

sunt în concret străine de obligațiile legale ale acesteia și de obiectul

cauzei. Respectivele aspecte nu înlătură caracterul contravențional al faptei

reținută de pârât în sarcina reclamantei și nici nu justifică admiterea fie și

în parte a prezentului demers judiciar.

Apărarea reclamantei

- în sensul că nu ar fi recepționat nici înscrisurile transmise pe fax,

scrisorile de revenire din 04 aprilie 2011 și din 08 iulie 2011 menționate în art.

5 și 6 din considerentele Deciziei nr. 34/2011 întrucât deține numărul de

tel/fax conform contractului pentru furnizarea serviciului din 12 octombrie 2006

- nu a fost reținută de către instanța de fond. Aceasta întrucât din actele

depuse de pârât reiese cu prisosință dovada contrară susținerilor reclamantei.

Astfel, adresele din 04 aprilie 2011 și din 08 iulie 2011 au fost comunicate pe

fax (filele 64-65, 66-67 și 80-81), respectiv pe numărul obținut de pârât de pe

site-ul oficial al M.F.P., relații depuse în copie și la dosar (fila 68).

Că acesta este

numărul de fax al reclamantei a rezultat și din relațiile comunicate de Oficiul

Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț depuse în copie la dosar

chiar de către societatea reclamantă (fila 25). Iar aceasta în condițiile în

care relațiile sunt cuprinse într-o adresă datată 20 mai 2011, relații recente

deci, față de data contractului din 12 octombrie 2006 din care ar rezulta noul

număr de telefon/fax al societății reclamante (fila 15).

Față de acestea, a

apreciat Curtea, este responsabilitatea exclusivă a societății reclamante că nu

a comunicat autorităților publice eventualul său nou număr de fax, pe care îl

deține astfel cum susține din 2006, astfel că din culpa sa exclusivă în anul

2011 instituții precum M.F.P., Oficiul Registrului Comerțului comunică un alt

număr decât cel recunoscut de petentă.

În ce privește

susținerea că reclamanta ar deține numărul de tel/fax, pentru dovedirea căruia

depune acte, prima instanță a apreciat că aceasta nu înseamnă că nu ar mai

deține și numărul de fax, la care i-au fost comunicate înscrisuri. Astfel,

reclamanta nu a făcut dovada în concret că nu mai deține acest din urmă număr

de fax și că prin urmare nu a recepționat înscrisurile astfel comunicate, iar

aceasta în condițiile în care pârâtul a depus la dosar și dovada că

transmisiunea pe fax a fost realizată (filele 65, 67, 80, 81).

Neîntemeiată a fost

considerată și critica referitoare la nelegalitatea cuantumului amenzii

aplicată societății reclamante, neputând fi reținute nici susținerile în sensul

că societatea desfășoară două categorii distincte de activități (comerț cu

amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule și comerț cu ridicata de

materiale de construcții), iar cifra de afaceri de 6.293.495 lei pe anul 2010,

reținută în stabilirea cuantumului amenzii, nu este rezultată numai din

activitatea de comerț cu piese și accesorii autovehicule, care reprezintă doar

50-55% din întreaga cifră de afaceri.

Pe de o parte, Curtea

a apreciat că aplicarea unui procent la o parte din cifra de afaceri (iar nu la

cifra de afaceri totală) în aplicarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 21/1996

cu consecința directă a instituirii unei amenzi într-un cuantum mai mic decât

cel cuvenit nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei sancționatorii

suficient pentru anularea acesteia de moment ce nu s-a invocat și nici dovedit

de către reclamantă o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin

anularea actului. Din contră, situația expusă este favorabilă reclamantei

(amenda aplicată fiind deci într-un cuantum mai mic decât s-ar fi impus).

Pe de altă parte,

reținând că pârâtul a avut în vedere suma de 6.293.495 lei ca și cifră de

afaceri pe anul 2010 din relațiile comunicate de M.F.P., Curtea a mai constatat

că reclamanta nu a făcut dovada că suma de 6.293.495 lei ar fi constituit doar

50-55% din întreaga cifră de afaceri, aceasta din urmă fiind deci într-un

cuantum superior. Reclamanta a mai susținut de asemenea că 0,6% din cifra de

afaceri este exagerat de mare având în vedere că la pct. 10 din considerentele

Deciziei fapta este încadrată la încălcări de gravitate mică, situație în care

cuantumul este de 0,3% din cifra de afaceri, iar la pct. 13 din aceeași decizie

s-a consemnat că „nu au fost reținute circumstanțe atenuante ori agravante”.

Sancțiunea

contravențională este legal aplicată și din acest punct de vedere, încălcarea

reținută în sarcina reclamantei fiind de gravitate mică (cf. Instrucțiunilor

din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru

contravențiile prevăzute la art. 50 și 50

1

din Legea concurenței nr.

21/1996 - Cap. II - pct. II - 2 lit. a) pentru care pârâtul a aplicat procentul

de 0,3% la care, întrucât durata încălcării a depășit 30 de zile, a aplicat

factorul de multiplicare 2 (cf. acelorași instrucțiuni - Cap. II - pct. 3 - lit.

c), rezultând astfel procentul total de 0,6% din cifra de afaceri.

În sfârșit, reclamanta

a mai arătat că amenda aplicată este împovărătoare întrucât este o societate

comercială de dimensiuni mici, nu este producător și nici importator de

mărfuri, iar o astfel de amendă conduce la faliment, mai ales dacă sunt avute

în vedere condițiile actuale de recesiune economică.

Curtea însă, având în

vedere fapta săvârșită în concret de societatea reclamantă, respectiv relațiile

la care aceasta nu a răspuns în termenul fixat de Consiliul Concurenței,

atitudinea procesuală a reclamantei de nerecunoaștere a faptei față de

considerentele reținute și mai sus expuse, dar și împrejurarea că potrivit

propriilor susțineri suma de 6.293.495 lei reprezintă doar 50 - 55% din cifra

de afaceri totală, a apreciat că amenda fixată de pârât este într-un cuantum

legal, rezonabil și proporțional, neexistând niciun motiv pentru admiterea

acțiunii cu consecința anulării Deciziei nr. 34 din 16 septembrie 2011.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs reclamanta SC M.C. SRL formulând următoarele critici

de nelegalitate și netemeinicie:

- În mod greșit a fost

respinsă ca nedovedită apărarea sa privind inexistența numărului de fax

0233791796 la care au fost comunicate cele două adrese de revenire;

- Instanța de fond a

stabilit nelegal cuantumul amenzii, în sensul că cifra de afaceri (în funcție

de care se determină cuantumul amenzii) a fost greșit stabilită, fără a se ține

seama de faptul că societatea desfășoară două tipuri de activități;

- Prin hotărârea

atacată nu s-a ținut seama de criteriile legale de individualizare a

sancțiunii, astfel cum acestea sunt prevăzute de Instrucțiunile privind

individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50

1

din Legea Concurenței și nici de prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul

juridic al contravențiilor (aceasta din urmă permițând înlocuirea amenzii cu

avertismentul, în funcție de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei).

Recurenta și-a

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ.

Analizând actele și

lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate, ce se încadrează în

prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., instanța de

control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru

următoarele considerente:

În ceea ce privește

comunicarea adresei Consiliului Concurenței la un număr de fax inexistent,

această apărare nu este fondată, deoarece recurenta însăși afirmă că a omis să

comunice M.F.P. schimbarea numărului (invocând propria culpă) și, în plus, o

primă adresă emisă de Consiliul Concurenței - respectiv solicitarea de

informații - a fost primită de un angajat al societății, respectiv C.C., care a

aplicat și ștampila societății pe confirmarea de primire a adresei din 19

ianuarie 2011.

În privința

susținerilor recurentei cu privire la nelegalitatea cuantumului amenzii în

sensul că cifra de afaceri pe anul 2010 a fost greșit reținută de Consiliul

Concurenței, această critică nu poate fi reținută, deoarece recurenta se

limitează la o simplă alegație, fără a specifica concret sumele reținute greșit

și temeiul legal al excluderii unor sume din calculul acestei cifre.

În ceea ce privește

gravitatea faptei, din probele dosarului a rezultat că informațiile erau

necesare pentru o investigație pe care autoritatea de concurență a deschis-o în

vederea cunoașterii pieței pieselor de schimb pentru automobile, cu scopul

identificării și corectării eventualelor disfuncționalități, de natură

concurențială. Or, tocmai informațiile solicitate recurentei, cât și celorlalți

agenți economici, care activează pe respectiva piață constituiau premisele pentru

ca autoritatea de concurență să poată depista eventualele disfuncționalități,

iar recurenta SC M.C. SRL avea cunoștință de scopul solicitării de informații potrivit

adresei din 19 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Concurenței.

Față de solicitarea

recurentei de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment, aceasta este

neîntemeiată, deoarece legea specială aplicabilă este Legea nr. 21/1996 (Legea

concurenței), care prin art. 50 stabilește că se sancționează, cu amendă de la

0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile

contraveniente, contravențiile prevăzute la acest articol (inclusiv

contravenția constând în nefurnizarea informațiilor solicitate de autoritatea de

concurență), ținând seama de gravitatea și durata faptei, iar nu de criteriile prevăzute

de art. 26 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum, în mod greșit, susține recurenta.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., constatând că

hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC M.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 918 din 13 februarie 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 septembrie 2013.