ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6360/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 918 din 13 februarie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea promovată de reclamanta SC M.C. SRL Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut situația de fapt potrivit căreia, prin Decizia nr. 34 din 16 septembrie 2011 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței (filele 6-9), act contestat în prezenta cauză, reclamanta SC M.C. SRL a fost sancționată cu amendă în cuantum de 37.761 lei pentru încălcarea prevederilor art. 50 lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996, rep., cu modificările și completările ulterioare, prin nefurnizarea informațiilor și documentelor solicitate potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (1) lit. a) din aceeași lege.

Prin contestația formulată împotriva acestei decizii, reclamanta a invocat o situație de fapt diferită de cea reținută în sarcina sa de pârât, respectiv susține faptul că nu a recepționat adresa din 19 ianuarie 2011 a Consiliului Concurenței, nu cunoaște de către cine a fost primită și semnată confirmarea de primire și dacă are aplicată ștampila societății (ștampila rotundă, oficială aflându-se în permanență exclusiv în posesia administratorului legal) și nu a recepționat nici înscrisurile transmise pe fax - scrisorile de revenire din 04 aprilie 2011 și din 08 iulie 2011 menționate în art. 5 și 6 din Considerentele Deciziei nr. 34/2011.

A arătat sub acest din urmă aspect reclamanta că deține numărul de tel/fax conform contractului pentru furnizarea serviciului din 12 octombrie 2006. Cu privire la faptul nerecepționării adresei din 19 ianuarie 2011 a Consiliului Concurenței, această împrejurare nu a fost reținută de către prima instanță, întrucât nu a fost probată de către reclamantă (prin dovedirea situației de fapt contrare).

În schimb, pârâtul a făcut dovada comunicării adresei și a recepționării de către reclamantă, un reprezentant al acesteia semnând pentru primirea adresei și aplicând ștampila societății (fila 63). Judecătorul fondului a mai reținut că reclamanta a arătat, indirect, că ștampila oficială a societății este una rotundă, nerecunoscând deci ștampila dreptunghiulară aplicată pe confirmarea de primire depusă în copie la dosar (fila 63). O astfel de susținere a fost înlăturată de instanță, întrucât pe respectiva ștampilă dreptunghiulară sunt trecute mențiuni precum: denumirea societății, sediul acesteia, codul unic de înregistrare nr. ordine în registrul de comerț, precum și contul bancar al acesteia.

Faptul că reclamanta deține una sau mai multe ștampile ori conturi bancare constituie deplina sa responsabilitate și nu poate fi imputat unei alte persoane sau instituții, neputând constitui o cauză exoneratoare de răspundere în ceea ce o privește. Referitor la susținerea reclamantei din răspunsul la întâmpinare în sensul că numita C.C., gestionar la punctul de lucru situat în Tg. Neamț, a primit adresa din 19 ianuarie 2011 și din neglijență a omis să aducă la sediul societății, dar și că acest gestionar nu face parte din personalul de conducere sau administrativ al societății reclamante, Curtea a apreciat că aceste aspecte sunt lipsite de relevanță, nu constituie cauze exoneratoare de răspundere pentru reclamantă și sunt în concret străine de obligațiile legale ale acesteia și de obiectul cauzei.

Respectivele aspecte nu înlătură caracterul contravențional al faptei reținută de pârât în sarcina reclamantei și nici nu justifică admiterea fie și în parte a prezentului demers judiciar. Apărarea reclamantei - în sensul că nu ar fi recepționat nici înscrisurile transmise pe fax, scrisorile de revenire din 04 aprilie 2011 și din 08 iulie 2011 menționate în art. 5 și 6 din considerentele Deciziei nr. 34/2011 întrucât deține numărul de tel/fax conform contractului pentru furnizarea serviciului din 12 octombrie 2006 - nu a fost reținută de către instanța de fond. Aceasta întrucât din actele depuse de pârât reiese cu prisosință dovada contrară susținerilor reclamantei.

Astfel, adresele din 04 aprilie 2011 și din 08 iulie 2011 au fost comunicate pe fax (filele 64-65, 66-67 și 80-81), respectiv pe numărul obținut de pârât de pe site-ul oficial al M.F.P., relații depuse în copie și la dosar (fila 68). Că acesta este numărul de fax al reclamantei a rezultat și din relațiile comunicate de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Neamț depuse în copie la dosar chiar de către societatea reclamantă (fila 25). Iar aceasta în condițiile în care relațiile sunt cuprinse într-o adresă datată 20 mai 2011, relații recente deci, față de data contractului din 12 octombrie 2006 din care ar rezulta noul număr de telefon/fax al societății reclamante (fila 15). Față de acestea, a apreciat Curtea, este responsabilitatea exclusivă a societății reclamante că nu a comunicat autorităților publice eventualul său nou număr de fax, pe care îl deține astfel cum susține din 2006, astfel că din culpa sa exclusivă în anul 2011 instituții precum M.F.P., Oficiul Registrului Comerțului comunică un alt număr decât cel recunoscut de petentă.

În ce privește susținerea că reclamanta ar deține numărul de tel/fax, pentru dovedirea căruia depune acte, prima instanță a apreciat că aceasta nu înseamnă că nu ar mai deține și numărul de fax, la care i-au fost comunicate înscrisuri.

Astfel, reclamanta nu a făcut dovada în concret că nu mai deține acest din urmă număr de fax și că prin urmare nu a recepționat înscrisurile astfel comunicate, iar aceasta în condițiile în care pârâtul a depus la dosar și dovada că transmisiunea pe fax a fost realizată (filele 65, 67, 80, 81). Neîntemeiată a fost considerată și critica referitoare la nelegalitatea cuantumului amenzii aplicată societății reclamante, neputând fi reținute nici susținerile în sensul că societatea desfășoară două categorii distincte de activități (comerț cu amănuntul de piese și accesorii pentru autovehicule și comerț cu ridicata de materiale de construcții), iar cifra de afaceri de 6.293.495 lei pe anul 2010, reținută în stabilirea cuantumului amenzii, nu este rezultată numai din activitatea de comerț cu piese și accesorii autovehicule, care reprezintă doar 50-55% din întreaga cifră de afaceri.

Pe de o parte, Curtea a apreciat că aplicarea unui procent la o parte din cifra de afaceri (iar nu la cifra de afaceri totală) în aplicarea dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 21/1996 cu consecința directă a instituirii unei amenzi într-un cuantum mai mic decât cel cuvenit nu constituie un motiv de nelegalitate a deciziei sancționatorii suficient pentru anularea acesteia de moment ce nu s-a invocat și nici dovedit de către reclamantă o vătămare care să nu poată fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Din contră, situația expusă este favorabilă reclamantei (amenda aplicată fiind deci într-un cuantum mai mic decât s-ar fi impus).

Pe de altă parte, reținând că pârâtul a avut în vedere suma de 6.293.495 lei ca și cifră de afaceri pe anul 2010 din relațiile comunicate de M.F.P., Curtea a mai constatat că reclamanta nu a făcut dovada că suma de 6.293.495 lei ar fi constituit doar 50-55% din întreaga cifră de afaceri, aceasta din urmă fiind deci într-un cuantum superior. Reclamanta a mai susținut de asemenea că 0,6% din cifra de afaceri este exagerat de mare având în vedere că la pct. 10 din considerentele Deciziei fapta este încadrată la încălcări de gravitate mică, situație în care cuantumul este de 0,3% din cifra de afaceri, iar la pct. 13 din aceeași decizie s-a consemnat că „nu au fost reținute circumstanțe atenuante ori agravante”.

Sancțiunea contravențională este legal aplicată și din acest punct de vedere, încălcarea reținută în sarcina reclamantei fiind de gravitate mică (cf. Instrucțiunilor din 2 septembrie 2010 privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50 1 din Legea concurenței nr. 21/1996 - Cap. II - pct. II - 2 lit. a) pentru care pârâtul a aplicat procentul de 0,3% la care, întrucât durata încălcării a depășit 30 de zile, a aplicat factorul de multiplicare 2 (cf. acelorași instrucțiuni - Cap. II - pct. 3 - lit. c), rezultând astfel procentul total de 0,6% din cifra de afaceri. În sfârșit, reclamanta a mai arătat că amenda aplicată este împovărătoare întrucât este o societate comercială de dimensiuni mici, nu este producător și nici importator de mărfuri, iar o astfel de amendă conduce la faliment, mai ales dacă sunt avute în vedere condițiile actuale de recesiune economică.

Curtea însă, având în vedere fapta săvârșită în concret de societatea reclamantă, respectiv relațiile la care aceasta nu a răspuns în termenul fixat de Consiliul Concurenței, atitudinea procesuală a reclamantei de nerecunoaștere a faptei față de considerentele reținute și mai sus expuse, dar și împrejurarea că potrivit propriilor susțineri suma de 6.293.495 lei reprezintă doar 50 - 55% din cifra de afaceri totală, a apreciat că amenda fixată de pârât este într-un cuantum legal, rezonabil și proporțional, neexistând niciun motiv pentru admiterea acțiunii cu consecința anulării Deciziei nr. 34 din 16 septembrie 2011. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta SC M.C.

SRL formulând următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie: - În mod greșit a fost respinsă ca nedovedită apărarea sa privind inexistența numărului de fax 0233791796 la care au fost comunicate cele două adrese de revenire; - Instanța de fond a stabilit nelegal cuantumul amenzii, în sensul că cifra de afaceri (în funcție de care se determină cuantumul amenzii) a fost greșit stabilită, fără a se ține seama de faptul că societatea desfășoară două tipuri de activități; - Prin hotărârea atacată nu s-a ținut seama de criteriile legale de individualizare a sancțiunii, astfel cum acestea sunt prevăzute de Instrucțiunile privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute la art. 50 și 50 1 din Legea Concurenței și nici de prevederile O.G.

nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (aceasta din urmă permițând înlocuirea amenzii cu avertismentul, în funcție de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei). Recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și criticile formulate, ce se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente: În ceea ce privește comunicarea adresei Consiliului Concurenței la un număr de fax inexistent, această apărare nu este fondată, deoarece recurenta însăși afirmă că a omis să comunice M.F.P.

schimbarea numărului (invocând propria culpă) și, în plus, o primă adresă emisă de Consiliul Concurenței - respectiv solicitarea de informații - a fost primită de un angajat al societății, respectiv C.C., care a aplicat și ștampila societății pe confirmarea de primire a adresei din 19 ianuarie 2011. În privința susținerilor recurentei cu privire la nelegalitatea cuantumului amenzii în sensul că cifra de afaceri pe anul 2010 a fost greșit reținută de Consiliul Concurenței, această critică nu poate fi reținută, deoarece recurenta se limitează la o simplă alegație, fără a specifica concret sumele reținute greșit și temeiul legal al excluderii unor sume din calculul acestei cifre.

În ceea ce privește gravitatea faptei, din probele dosarului a rezultat că informațiile erau necesare pentru o investigație pe care autoritatea de concurență a deschis-o în vederea cunoașterii pieței pieselor de schimb pentru automobile, cu scopul identificării și corectării eventualelor disfuncționalități, de natură concurențială. Or, tocmai informațiile solicitate recurentei, cât și celorlalți agenți economici, care activează pe respectiva piață constituiau premisele pentru ca autoritatea de concurență să poată depista eventualele disfuncționalități, iar recurenta SC M.C. SRL avea cunoștință de scopul solicitării de informații potrivit adresei din 19 ianuarie 2011 emisă de Consiliul Concurenței.

Față de solicitarea recurentei de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertisment, aceasta este neîntemeiată, deoarece legea specială aplicabilă este Legea nr. 21/1996 (Legea concurenței), care prin art. 50 stabilește că se sancționează, cu amendă de la 0,1% până la 1% din cifra de afaceri totală realizată de întreprinderile contraveniente, contravențiile prevăzute la acest articol (inclusiv contravenția constând în nefurnizarea informațiilor solicitate de autoritatea de concurență), ținând seama de gravitatea și durata faptei, iar nu de criteriile prevăzute de art. 26 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum, în mod greșit, susține recurenta. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC M.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 918 din 13 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.