ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5881/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 7026 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A.R. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurenței nr. YY. din 23 martie 2012 a fost declanșată o investigație având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996 pe segmentul concurențial al pieței producerii și comercializării de energie electrică și al pieței furnizării de energie electrică, pe teritoriul României.

Printre întreprinderile active pe piețele menționate se află și societatea SC A.R. SRL, aceasta fiind, conform dispozițiilor art. 1 din ordinul amintit, una dintre companiile suspectate a fi participat la înțelegeri/practici concertate. În baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 307 din 26 martie 2012, în data de 27 martie 2012 a fost efectuată o inspecție inopinată la sediul reclamantei SC A.R. SRL (denumire anterioară: SC B.I. SRL), în cadrul căreia, în privința unui document (identificat, în procesul verbal de constatare și inventariere încheiat în urma inspecției, cu nr. 44) pe care, având în vedere încadrarea in obiectul investigației, echipa de inspecție l-a selectat în vederea ridicării de copii, a fost invocat caracterul protejat al comunicării dintre societate și avocat.

În conformitate cu procedura prevăzută de Legea concurenței la art. 36 alin. (9), documentul pretins a beneficia de protecția legală a fost depus în plic sigilat, iar ulterior, luând în considerare precizările scrise din solicitarea SC A.R. SRL adresată președintelui Consiliului Concurentei, a fost emisă decizia nr. G1./2012, prin care s-a respins caracterul protejat al documentelor sigilate. În temeiul prevederilor art. 36 alin. (11) din Legea concurenței, decizia nr 39 din 18 iulie 2012 a fost atacată, acțiunea formând obiectul litigiului prezent, reclamanta SC A.R. SRL solicitând anularea deciziei și constatarea! caracterului protejat al documentelor în discuție. În cuprinsul deciziei contestate s-au consemnat pașii procedurali urmați de pârâtă: depunerea documentului în plic și sigilarea acestuia (în conformitate cu art. 36 alin. (9) din Legea concurenței); solicitarea punctului de vedere al SC A.R.

SRL prin care aceasta să precizeze motivele pentru care respectivele documente ar beneficia de protecția conferită de norma legală (respectiv, de art. 36 alin. (8) din Legea concurenței); întrucât, prin adresele nr. AA. din 04 aprilie 2012 și nr. BB. din 17 aprilie 2012, SC A.R. SRL nu a adus suficiente argumente care să justifice cele susținute, Consiliul Concurenței a solicitat ca societatea să prezinte informații suplimentare care să poată determina ajungerea la o concluzie temeinică în privința conținutului corespondenței și a măsurii în care aceasta se poate bucura de caracterul protejat prevăzut la art. 36 alin. (8) din Legea concurentei. Prin adresa nr. CC. din 29 mai 2012 reclamanta a transmis pârâtei argumentele pentru care, în opinia sa, corespondența sigilată ar trebui să beneficieze de privilegiul prevăzut de Legea concurenței.

Ulterior, pârâtul a emis decizia nr. G1. din 18 iulie 2012, contestată în litigiu. S-a dispus respingerea caracterului protejat al documentului în discuție, având în vedere faptul că prin argumentele aduse, societatea nu a reușit să dovedească îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute la art. 36 alin. (8) din Legea concurenței, respectiv: corespondența este purtată între o întreprindere și avocații săi; corespondența este purtată în vederea exercitării dreptului la apărare al SC A.R. SRL în legătura cu obiectul investigației Consiliului Concurenței. De asemenea, astfel după cum rezultă și din cuprinsul deciziei contestate, s-a dispus păstrarea documentelor disputate în plic sigilat, până la obținerea unei hotărâri judecătorești irevocabile prin care să se stabilească dacă acestea beneficiază sau nu de caracterul protejat prevăzut la art. 36 alin. (8) din Legea concurenței.

În instanță, plicul în cauză a fost păstrat la compartimentul documente confidențiale al, secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal, al Curții de Apel București. Pentru a lămuri aspectul litigios, Curtea a apreciat că analiza trebuie făcută pe două mari paliere: în primul rând, acela al lămuririi limitelor dreptului la apărare, prin prisma dispozițiilor speciale ale Legii concurenței și, în al doilea rând, acela al lămuririi caracterului în concret al conținutului documentului confidențial în litigiu.

1. Referitor la dreptul la apărare, inclusiv respectarea principiului confidențialității, în lumina Legii concurenței, prima instanță a reținut că potrivit art. 36 alin. (9) din Legea concurenței, puterile de inspecție ale Consiliului sunt acelea de a cerceta orice spațiu deținut de întreprinderea inspectată, de a examina orice documente, registre, acte financiar contabile, indiferent de suportul pe care se află și de a ridica copii ale acestora, de a aplica sigilii in situațiile în care este necesar.

Puterea de inspecție cunoaște limite în sensul că: abilitarea cu puterile de inspecție este făcută exclusiv în scopul investigării încălcărilor legii concurenței, puterile de inspecție se pot exercita exclusiv în privința faptelor și documentelor legate de obiectul și scopul 1 inspecției, astfel cum acestea sunt circumstanțiate prin ordinul de inspecție emis în considerarea ordinului de declanșare a investigației, dreptul de a ridica și, ulterior, de a folosi comunicările dintre întreprinderea inspectată și avocatul acesteia este limitat atunci când respectivele comunicări sunt realizate în cadrul și în scopul exclusiv al exercitării dreptului la apărare în legătura cu obiectul procedurii de investigație instrumentate de Consiliul Concurenței.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 51/1995 au următorul conținut: Pentru asigurarea secretului profesional, actele și lucrările cu caracter profesional aflate asupra avocatului sau în cabinetul său sunt inviolabile. Perchezitionarea avocatului, a domiciliului ori a cabinetului său sau ridicarea de înscrisuri și bunuri nu poate fi făcută decât de procuror, în baza unui mandat emis în condițiile legii. Nu vor putea fi ascultate și înregistrate, cu niciun fel de mijloace tehnice, convorbirile telefonice ale avocatului și nici nu va putea fi interceptată și înregistrată corespondența sa cu caracter profesional, decât în condițiile și cu procedura prevăzute de lege.

Î n conflictul dintre cele nouă norme, se remarcă faptul că în materia litigiului de față se aplică norma specială reprezentată de art. 26 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, această concluzie reținându-se din natura investigației demarate - investigație administrativă, specifică dreptului concurenței, iar o investigație, respectiv procedură specifică materiei procesual penale - percheziționarea, ridicarea de înscrisuri, interceptarea convorbirilor, a corespondenței profesionale [aceste din urmă ipoteze fiind avute în vedere la art. 35 alin. (1) teza a II-a, respectiv la alin. (2)]. În privința art. 10 alin. (4) din Statutul profesiei de avocat, invocat, de asemenea, de reclamanta, acesta trebuie, în primul rând, să fie interpretat ca fiind circumstanțial principiilor și drepturilor consfințite de Legea nr. 51/1995 și, în al doilea rând, nu poate fi considerat ca având o forță juridică superioară unei norme conținute de o lege (organică), cum este legea concurentei.

În plus, instituirea principiilor de la art. 35, menționat mai sus, are ca rațiune „asigurarea secretului profesional" pe care avocatul are obligația a-l păstra. În consecință, trebuie făcută distincția între conceptele de secret profesionali din Legea nr. 51/1995 și comunicare protejată din Legea concurenței". Astfel, secretul profesional reprezintă o obligație, stabilită în sarcina avocatului, de a păstra confidențialitatea asupra celor discutate cu clienții și de a nu le devoala terților. În mod corelativ, în cadrul procedurilor penale, acest principiu trebuie respectat și de către terți, astfel după; cum se distinge în art. 35 din Legea nr. 51/1995.

În opinia Curții, conceptul de respectare a secretului profesional din Legea nr. 51/1995 nu poate fi aplicat „tale quale” în materia concurenței, întrucât în cadrul investigației devin incidente dispozițiile speciale ale Legii nr. 21/1996, iar aprecierea, în ce măsură documentul este sau nu protejat, trebuie făcută prin prisma dispozițiilor legale speciale. Astfel, conceptul de comunicare protejată stipulat de Legea concurenței la art. 36 alin. (8) acoperă acele documente care, datorită îndeplinirii celor doua condiții prevăzute de norma legală, beneficiază de protecție în sensul că nu pot fi ridicate și folosite ca probe. Acest tip de protecție legală conferit comunicării avocat-client nu se identifică cu calificarea drept „confidențiale" a unor informații/ documente.

În cazul avocaților, confidențialitatea acoperă orice comunicare cu clientul, nu doar pe acelea care se bucură de protecția legală conferită de Legea concurenței, consecința fiind că avocatul are obligația de a nu divulga respectivele informații (în acest sens, dispozițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 51/1995). În contextul investigațiilor privind fapte anticoncurențiale, conceptul de „informații confidențiale", acoperă acele date care, dacă ar ajunge la cunoștința unor terți - în principal, cei aflați în relație de concurență-, ar determina prejudicii unei întreprinderi. Pentru acest motiv, Consiliul Concurenței are obligația de a asigura confidențialitatea acestui tip de informații (secrete de afaceri), fără, însă, ca întreprinderile să poată invoca natura confidențială ca temei pentru limitarea dreptului autorității de a obține respectivele informații și de a le folosi ca probe.

Din cercetarea dispozițiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, rezultă faptul că, pentru a fi protejate, comunicările trebuie să fie realizate în cadrul și în scopul exclusiv al exercitării dreptului la apărare, trebuie să fie întocmite după deschiderea procedurii administrative sau anterior, dar, în mod necesar, să fie referitoare la obiectul procedurii. Consecințele îndeplinirii acestor condiții sunt acelea că limitează puterile de inspecție conferite prin art. 36 alin. (1) - lipsa dreptului de a ridica asemenea comunicări și determină imposibilitatea dreptului de a le utiliza ca probe în cursul procedurilor desfășurate de Consiliul Concurenței. 2. Cu privire la caracterul conținutului documentului confidențial în litigiu, s-a reținut că documentul ridicat de la sediul SC A.R.

SRL în plic sigilat a fost identificat în procesul-verbal de constatare și inventariere, întocmit în urma inspecției inopinate. Astfel, reclamanta a susținut că documentul în cauză, sigilat cu procesul-verbal de sigilare nr. X1. din 27 martie 2012 reprezintă un e-mail transmis de dl. O.C. - director executiv la SC B.I. SRL (actual, SC A.R. SRL)- către dl. D.N., director general, iar e-mail-ul conținea un atașament, reprezentând un proiect incipient de scrisoare către SC H. SA pregătit de S.C.P.A. B. și asociații, în care sunt redate în principal argumente cu relevantă juridică în apărarea poziției SC B.I. SRL față de o eventuală modificare a relației contractuale cu SC H. SA (adresa SC A.R. SRL nr. CC.

din 29 mai 2012). Mai mult, în aceeași adresă, s-a menționat că această consultanță a fost acordată în temeiul unui contract de asistență juridică din anul 2006 (posibil, în jurul datei de 12 mai 2006), având ca obiect acordarea de consultanță și asistarea SC A.R. SRL. Astfel după cum declară reclamanta în adresa către pârât, elementul declanșator al solicitării de asistență juridică l-a reprezentat, „eventuala modificare a relației contractuale cu H.", fiind evident, așadar, că necesitatea societății SC B.I. SRL (SC A.R. SRL) de a obține consiliere juridică nu își avea sorgintea în considerarea exercitării unui drept la apărare față de o posibilă (iminentă) sancțiune contravențională, ci în nevoia de a-și proteja cât mai eficient interesele sale comerciale implicate de relația contractuală cu H. Curtea a observat că nici unul din argumentele invocate de reclamanta SC A.R.

SRL nu este de natură a motiva existența, în cuprinsul corespondenței cu avocații săi, a unei solicitări/acordări de consultanță juridică prin care SC A.R. SRL își exercită dreptul la apărare. În al doilea rând, a constatat instanța, întrucât corespondența în discuție a fost purtată la momente anterioare declanșării procedurii de către Consiliul Concurenței, trebuie apreciat dacă este îndeplinită condiția prevăzută la art. 36 alin. (8) din Lege, în sensul că respectiva corespondență trebuie să aibă legătură cu obiectul procedurii. Din descrierea indiciilor care au fundamentat declanșarea investigației și, respectiv, a obiectului acesteia, astfel cum rezultă din cuprinsul ordinului nr. YY.

din 23 martie 2012, pe de o parte, iar, pe de altă parte, din cercetarea cuprinsului documentului confidențial care face obiectul litigiului (mai cu seamă a ultimelor trei rânduri ale documentului atașat e-mail-ului în cauză) nu rezultă că solicitările/acordarea de consultanță juridică pentru SC A.R. SRL de către avocații săi are legătură cu obiectul procedurii. Astfel, obiectul investigației autorității de concurență nu vizează drepturile și obligațiile pe care părțile unui contract le stipulează în cuprinsul acestuia și cu privire la care se poartă negocieri/renegocieri, ci, posibila natură anticoncurențială a relației comerciale dintre respectivele companii, relație ai cărei termeni caracteristici de realizare sunt atât cei prevăzuți în clauzele scrise ale contractelor, cât și cei ce rezultă din conduita efectivă a părților.

Chiar dacă respectiva consiliere juridică viza relația dintre SC B.I. SRL (SC A.R. SRL) și H., ambele companii fiind întreprinderi investigate, acest aspect nu are drept consecință imediată concluzia că respectiva consiliere din partea avocaților comportă și asupra unor posibile acuze formulate de Consiliul Concurenței, scopul urmărit fiind protejarea eficientă a intereselor comerciale ale SC A.R. SRL. Așa fiind, în mod corect pârâtul a conchis în decizia contestată în sensul că argumentele reclamantei nu au fost de natură a demonstra faptul că respectiva corespondență a fost realizată în vederea exercitării dreptului la apărare a întreprinderii în cadrul unei proceduri administrative a Consiliului Concurentei.

Prin urmare, din analiza documentului rezultă că în mod corect a reținut pârâtul, în aceeași decizie contestată, faptul că acesta nu reprezintă o corespondență între client și avocatul său și că acesta nu a fost elaborat în vederea exercitării dreptului la apărare al întreprinderii în cadrul unei proceduri administrative prezente sau viitoare a Consiliului Concurenței, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996. Referitor la criticile reclamantei SC A.R. SRL legate de termenul în care a fost emisă decizia atacată, Curtea a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile O.U.G.

nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, apărarea de fond a reclamantei întemeiată pe aplicabilitatea procedurii aprobării tacite nu are relevanță în speță, nefiind aplicabilă, dat fiind faptul că legiuitorul a prevăzut aplicabilitatea respectivei proceduri pentru a se permite desfășurarea unei activități, prestarea unui serviciu, exercitarea unei profesii, ceea ce nu este cazul în speță. În ceea ce privește apărările reclamantei privind incidența prescripției dreptului aplicabil faptelor ce pot face obiectul investigației, Curtea a constatat că sunt străine de natura actului ce se contestă, având în vedere că incidența prescripției are relevanță pentru un moment ulterior al investigației, respectiv la constatarea eventualei fapte anticoncurențiale și aplicarea sancțiunii, iar nu în ceea ce privește momentul administrării de probe, în cazul unei eventuale fapte prohibite de lege, cum este cazul în speță.

Motivele de recurs invocate conform art. 304 1 C. proc. civ. se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocându-se greșita aplicare a legii, invocându-se atât motivele de nelegalitate cât și de netemeinicie. Ca motive de nelegalitate se invocă următoarele aspecte de nelegalitate. Primul vizează încălcarea dreptului fundamental la apreciere prin permiterea dezvăluirii conținutului absolut confidențial al corespondenței dintre client și avocat în cadrul unei proceduri sancționatorii care are caracter penal în interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului a art. 6 din C.E.D.O. Al doilea motiv de nelegalitate privește încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, aspect asupra căruia prima instanță nu s-a pronunțat.

Ca motiv de netemeinicie se invocă faptul că prima instanță nu a ținut cont că documentul în discuție face parte dintr-o comunicare protejată drept confidențială, atât din perspectiva protecției generale a comunicării avocat-client, cât și din perspectiva dispozițiilor speciale ale art. 36 alin. (8) al Legii nr. 21/1996, dacă acestea ar fi aplicabile situației de fapt. Recurenta arată că în cauză autoritatea intimată a încălcat dreptul fundamental la apărare prin permiterea dezvăluirii conținutului absolut confidențial al corespondenței dintre client și avocat fiind încălcat art. 35 din Legea nr. 51/1995.

Se arată că nu există o contradicție între art. 35 din Legea nr. 51/1995 și art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 așa cum a considerat greșit prima instanță, ci art. 36 alin. (8) din legea concurentei reprezintă confirmarea principiului din art. 35 al legii avo­caturii în ipoteza specială a comunicării dintre avocat și client care are legătură cu obiectul investigației și s-ar dori a fi ridicat ori folosit ca probă. Documentul al cărui caracter confidențial este disputat în speță se dorește a fi ridi­cat de Consiliul Concurentei întrucât se consideră că ar avea legătură cu obiectul supus investigației și eventual ar putea fi folosit ca probă, dar reprezintă materializa­rea unei comunicări între avocat și client astfel încât este protejat în temeiul art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 a concurentei.

Recurenta, cu privire la al doilea aspect de nelegalitate, respectiv încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, arată că documentul ce face obiectul litigiului nu ar putea face obiectul ridicării ori folosirii ca probă în baza art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996. Aceasta deoarece documentul este parte a unei comunicări avocat - client din anul 2006, iar temeiul le­gal invocat pentru nesocotirea caracterului său confidențial, art. 36 alin. (8), a fost intro­dus în Legea nr. 21/1996 prin modificarea și completarea operată de art. 1 pct. 29 din O.U.G. nr. 75/2010 publicată în M. Of. nr. 459/06.07.2010 și a intrat în vigoare după 30 de zile de la data publicării în M. Of.

conform art. IV al acestui act normativ. Nerectroactivitatea legii este un principiu constituțional cardinal - cuprins în art. 15 alin. (2) din Constituția României conform căruia „Legea dispune numai pentru vii­tor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile." - menit a asigura predictibilitatea regimului juridic al oricărui act ori fapt juridic în raport de an­samblul normativ în vigoare la data încheierii, respectiv producerii acestuia și inter­zice modificarea acestui regim printr-o lege ulterioară. Cu privire la acest aspect recurenta arată că prima instanță nu a motivat înlăturarea acestui motiv de nelegalitate fiind încălcate dispozițiile art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

Se solicită admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii și anularea deciziei nr. G1./2001 și pe fond constatarea caracterului protejat al documentului, consemnat în procesul verbal de sigilare nr. X1./2012. În termenul de amânare a pronunțării ambele părți au depus concluzii scrise. Curtea, analizând recursul declarat, în raport de motivele invocate, va aprecia pentru următoarele considerente că este nefondat, în cauză nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., aplicarea greșită a legii neputând fi reținută în raport de situația de fapt. Verificând probele administrate, în primă instanță, Curtea apreciază că acestea au fost corect stabilite de prima instanță.

Astfel prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. YY. din 23 martie 2012 a fost declanșată o investigație având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996 pe segmentul concurențial al pieței producerii și comercializării de energie electrică și al pieței furnizării de energie electrica, pe teritoriul României. Printre întreprinderile active pe piețele menționate se afla și societatea SC A.R. SRL, aceasta fiind, conform dispozițiilor art. 1 din ordinul amintit, una dintre companiile suspectate a fi participat la înțelegeri/practici concertate. În baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurentei nr. 307 din 26 martie 2012, în data de 27 martie 2012 a fost efectuată o inspecție inopinata la sediul reclamantei SC A.R.

SRL (până la sfârșitul anului 2009, societatea SC A.R. SRL s-a denumit SC B.I. SRL), în cadrul căreia, în privința unui document (identificat, în procesul verbal de constatare și inventariere încheiat în urma inspecției) - pe care, având în vedere încadrarea în obiectul investigației, echipa de inspecție l-a selectat în vederea ridicării de copii - a fost invocat caracterul protejat al comunicării dintre societate și avocat. În conformitate cu procedura prevăzuta de Legea concurentei la art. 36 alin. (9), documentul pretins a beneficia de protecția legala a fost depus în plic sigilat, iar ulterior, luând în considerare precizările scrise din solicitarea SC A.R. SRL adresată președintelui Consiliului Concurentei, a fost emisă decizia nr. G1./2012, prin care s-a respins caracterul protejat al documentelor sigilate.

Aspectele de nelegalitate și netemeinicie invocate în recurs privind soluția de respingere a acțiunii formulate împotriva deciziei nr. G1./2012 nu sunt fondate. Nu poate fi reținută încălcarea dreptului la apărare al recurentei-respectiv încălcarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 21/1996 care reglementează secretul profesional pe care avocatul, în relația cu clientul este obligat a-l păstra. În mod corect prima instanță a considerat aplicabile, cu prioritate, în raport de specificul situației - investigație desfășurată în baza Legii nr. 21/1996 dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 prin care corespondența dintre avocat și recurentă în calitate de client beneficiază de o protecție specială în condițiile în care corespondența îndeplinește condițiile prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996.

Perspectiva corecta prin care trebuie privit conținutul normei art. 36 alin. (8) din Legea concurentei este aceea că regimul juridic aplicat acelei corespondențe care îndeplinește cerințele legale are ca scop respectarea dreptului la apărare al întreprinderii investigate de către Consiliul Concurentei. Textele legale de referință - art. 36 alin. (8) - (10) - au fost elaborate având la baza deja consistenta jurisprudența europeana prin care s-a recunoscut legitimitatea ocrotirii comunicărilor dintre agentul economic și avocatul sau extern (independent), ca parte a dreptului la apărare de care se bucura întreprinderile implicate în procedurile desfășurate de Comisia Europeană. Natura procedurii în cadrul căruia s-a născut prezentul litigiu - procedura specială prevăzută de o lege organică și care implică un raport de drept public determină aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 și a principiilor jurisprudenței naționale și europene aplicabile.

Pe cale de consecința, în prezenta cauză nu pot fi incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 51/1995 (invocate de recurenta SC A.R. SRL, nefiind îndeplinită ipoteza pe care norma legală o are în vedere: percheziția persoanei avocatului sau a sediului acestuia sau interceptarea/ înregistrarea corespondenței sale, procedura inspecției desfășurate de Consiliul Concurentei având loc la sediul întreprinderii și nefiind vorba de o interceptare / înregistrare a corespondenței avocatului, astfel cum aceste concepte sunt definite în materie penală. Mai mult, instituirea unui regim special în privința persoanei și sediului avocatului își are ca rațiune, așa cum rezultă din chiar textul legal (art. 35, menționat) „asigurarea secretului profesional pe care avocatul are obligația a-l păstra.

Așadar, un asemenea regim juridic este prevăzut exclusiv în considerarea persoanei avocatului și a obligațiilor care îi revin acestuia, obligații ce sunt de esența profesiei pe care o desfășoară. În cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 deoarece documentul ridicat și sigilat reprezintă corespondență protejată în sensul dispozițiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 și care este diferită de conceptul de „secret profesional” prevăzut de art. 35 din Legea nr. 51/1995. Al doilea aspect de nelegalitate privind încălcarea principiului neretroactivității legii nu este fondat. În cauză dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 au fost aplicate unei situații de fapt ce avut loc la data de 26 martie 2012, dată la care a fost efectuată inspecția inopinată la sediul recurentei.

În consecință nu are relevanță, sub aspectul legii aplicabile momentul la care a fost întocmit documentul pretins privilegiat ci data care s-a născut situația de fapt în cadrul căruia s-a invocat protecția specială asupra corespondenței dintre întreprinderea inspectată societatea recurentă și avocatul său, cu consecința posibilității recurente de a se folosi de toate instrumentele legale în vigoare la acel moment pentru a limita puterile de inspecție și a-și proteja drepturile.

În ceea e privește aspectul de netemeinicie invocat, Curtea constată că în mod temeinic prima instanță a examinat documentul ridicat de la sediul recurentei în plic sigilat și a verificat îndeplinirea condițiilor legale concluzionându-se corect prin decizia contestată că documentul nu reprezintă corespondență între client și avocatul său, elaborat în vederea exercitării dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, nefiind îndeplinite pe fond dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996. Aceasta deoarece documentul în litigiu nu se încadrează, în cadrul exercitării dreptului la apărare, în sensul reglementat de Legea nr. 21/1996, respectiv ansamblul de drepturi și proceduri pe care o persoană le poate utiliza în scopul protejării drepturilor și libertăților fundamentale, atunci când încălcarea unei norme legale ar putea atrage aplicarea unei sancțiuni contravenționale sau penale după caz.

Documentul față de care s-a respins calificarea ca fiind protejat reprezintă o comunicare privind relația comercială, contractuală cu H., comunicare din anul 2006, anterioară declanșării investigației și care nu are legătură cu posibila natură anticoncurențială a relației comerciale dintre societatea recurentă și H. Față de cele expuse mai sus, Curtea în baza art. 312 alin. (1) și (2) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC A.R. SRL împotriva sentinței nr. 7026 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.