ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4781/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4781/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. 6029/2/2010

din 06 iulie 2010 reclamanta SC R.T. SRL a formulat în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul Concurenței, contestație împotriva Deciziei nr. 24 din 17

iunie 2010 prin care a fost sancționată pentru fapte ce ar reprezenta latura

obiectivă a contravențiilor cuprinse în art. 51 alin. (1) lit. a) coroborat cu

art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, apreciind că decizia atacată

este nelegală și netemeinică și solicitând instanței să dispună anularea

acesteia și exonerarea reclamantei de la plata sumei de 216.097 RON.

În motivarea

contestației reclamanta a arătat că decizia atacată este nelegală față de

modalitatea de demarare a procedurii de investigație de către Consiliul

Concurenței precum și față de modalitatea de finalizare a investigațiilor cu

încălcarea dreptului la apărare al reclamantei.

Astfel, s-a susținut

că investigația a fost dispusă ca urmare a unei plângeri a unei societăți de

asigurări pentru care nu s-a făcut dovada că ar fi suferit un prejudiciu real

și direct, nefiind întrunite condițiile prev. de art. 34 din Legea nr. 21/1996

pentru efectuarea investigațiilor privind faptele cuprinse în art. 5 alin. (1)

din Legea nr. 21/1996.

Totodată s-a invocat

și nerespectarea dispozițiilor art. 43 din Legea nr. 21/1996 privitoare la

necesitatea audierii agenților economici participanți la înțelegere, întrucât

deși reprezentantul său a solicitat acordarea unui nou termen de către

Consiliul Concurenței pentru a se putea prezenta, acest lucru a fost ignorat.

A mai susținut

reclamanta că scopul întâlnirii nu a fost stabilirea unor tarife, ci stabilirea

unei modalități comune de lucru care să le faciliteze recuperarea într-un

termen mai scurt a creanțelor de la asigurători.

S-au mai invocat și

erori de fapt existente în raportul Consiliului Concurenței reclamanta având un

procent de piață în materia asigurărilor mai mic decât cel reținut.

S-a mai arătat în

acțiune că în mod greșit pârâtul a avut în vedere, la stabilirea amenzii,

întreaga sa cifră de afaceri, deși societatea desfășoară și alte activități

(vânzare de mașini și piese de schimb), aceste activități reprezentând peste

80% din cifra de afaceri, nefiind avute în vedere nici obligațiile fiscale ale

reclamantei de 564.230 RON.

Hotărârea instanței

de fond.

Prin Sentința nr.

7189 din 30 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de

reclamanta SC R.T. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, ca

nefondată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că prin Decizia Consiliului

Concurenței nr. 24 din 17 iunie 2010 s-a constatat încălcarea dispozițiilor

art. 5 alin (1) lit. a) din Legea Concurenței nr. 21/1996, republicată, prin

participarea la o înțelegere având ca obiect și ca efect fixarea tarifelor pe

piața întreținerii și reparării autovehiculelor din municipiul Slobozia,

județul Ialomița și din localitățile învecinate, de către: SC S. SRL, SC S.I.

SRL, SC I.S.S. SA, SC RT SRL și SC E.S. SRL (în prezent SC E.S.T. SRL).

În temeiul art. 51

din Legea Concurenței nr. 21/1996, republicată, s-a dispus sancționarea

societăților comerciale participante la înțelegerea anticoncurențială,

sancțiunea aplicată reclamantei SC R.T. SRL fiind amenda în valoare de 216.097

RON, reprezentând 3,6% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar

anterior sancționării.

S-a reținut că la

data de 30 octombrie 2008 în cadrul unei întâlniri desfășurate în Slobozia

părțile implicate au încheiat o înțelegere anticoncurențială, având ca obiectiv

fixarea tarifelor pentru ora de manoperă pentru serviciile de întreținere și

reparare a autovehiculelor. Tot în cadrul acestei întâlniri a fost stabilit un

plan comun de acțiune care prevedea o serie de acțiuni comune și individuale

ale părților implicate având ca obiectiv final creșterea tarifelor pentru ora

de manoperă.

În ceea ce privește

motivele de nelegalitate invocate de reclamantă, referitoare la lipsa unei

plângeri din partea unei persoane juridice care să fi suferit un prejudiciu

real și direct și la nerespectarea dreptului la apărare al reclamantei, Curtea

de apel a reținut că investigația a fost declanșată, din oficiu, prin ordinul

Președintelui Consiliului Concurenței nr. 70 din 18 februarie 2009, iar

informațiile transmise de SC G.A., precum și cele deținute de Consiliul

Concurenței, au constituit indicii sub aspectul posibilei încălcări a Legii

concurenței nr. 21/1996 și au stat la baza declanșării, din oficiu, a

investigației.

De asemenea, s-a mai

reținut că reclamanta a comunicat în scris punctul său de vedere ce a fost

analizat în cuprinsul deciziei contestate, iar cu privire la lipsa motivată a

reprezentantului reclamantei de la audiere, a fost apreciată că fiind o

"neprezentare", astfel că potrivit alin. (3) al art. 43 din Legea nr.

21/1996, Consiliul Concurenței putea continua procedura de investigație.

În ceea ce privește

existența înțelegerii, s-a avut în vedere conținutul e-mail-ului din 31

octombrie 2008 din care rezultă că în urma întâlnirii din 30 octombrie 2008 a

reprezentanților celor 5 societăți comerciale s-a întocmit un proiect de adresă

care să fie comunicată către societățile de asigurare prin care se modificau

tarifele de decontare a manoperei și erau stabilite aceste tarife la sumele de

25 euro pentru autoturisme, 30 euro pentru autoutilitare și 35 euro pentru

camioane, precum și e-mail-urile din 04 noiembrie 2008, 05 noiembrie 2008 și 11

noiembrie 2008, adresa comună din 06 noiembrie 2008 și adresele trimise în data

de 11 noiembrie 2008 și după această dată, care fac referire la aceleași

tarife.

A mai reținut

judecătorul fondului că părțile implicate în înțelegere dețin cumulat

aproximativ 84% din cota de pe această piață, mult peste limita minimă de 10%

prevăzută de art. 8 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, precum și că

reclamanta este autorizată să efectueze reparații la orice marcă de autoturism.

Cu privire la

individualizarea amenzii, Curtea a reținut că potrivit art. 51 alin. (1) din

Legea nr. 21/1996, cuantumul amenzii ce se aplică pentru această faptă este

între 0,5% și 10% din cifra de afaceri totală realizată în anul financiar

anterior sancționării faptei neexistând niciun temei legal în susținerea

interpretării dată de reclamantă, potrivit căreia textul se referă doar la

cifra de afaceri obținută din activitățile vizate de înțelegerea

anticoncurențială, fiind aplicată o amendă redusă de 3,6 % din cifra de

afaceri.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs SC R.T. SRL Slobozia, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susținut în esență că

decizia atacată este nelegală și netemeinică.

Astfel, susține

recurenta că decizia este nelegală, având în vedere modul în care a fost

demarată procedura de investigație cât și modalitatea în care intimatul-pârât a

finalizat investigațiile, cu încălcarea dreptului la apărare al acesteia.

Susține recurenta că

nici în raportul întocmit cu ocazia cercetărilor efectuate și nici în cuprinsul

deciziei atacate nu s-a menționat prejudiciul pe care l-ar fi suferit

societatea de asigurări.

Apreciază recurenta

că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru efectuarea

investigațiilor privind faptele cuprinse în art. 5 din Legea nr. 21/1996 și în

consecință toate actele efectuate în cadrul acestui control sunt lovite de

nulitate absolută, invocând în acest sens prevederile art. 43 din Legea

concurenței potrivit cărora este obligatorie audierea agenților economici

participanți la înțelegere.

În ceea ce privește

netemeinicia deciziei atacate, recurenta a susținut că în cauză nu au fost

încălcate dispozițiile art. 5 din Legea nr. 21/1996 întrucât întâlnirea celor

cinci societăți nu a avut ca scop stabilirea unor tarife care să fie impuse

societăților de asigurare și beneficiarilor de servicii, scopul acestei

întâlniri fiind acela de a stabili o modalitate comună de lucru, care să

faciliteze recuperarea într-un termen scurt a creanțelor de la asigurări precum

și stabilirea unei proceduri comune de lucru.

Totodată recurenta a

criticat soluția instanței de fond susținând în esență că nu există premisa

săvârșirii unei contravenții, atât ale laturii obiective a faptelor reținute cât

și elementul subiectiv respectiv intenția de a stabili un monopol la nivel

zonal, în ceea ce privește activitatea de reparații auto.

Cu privire la

cuantumul amenzii stabilite, recurenta a susținut că sancțiunea ar trebui

raportată la cifra de afaceri rezultată din serviciile prestate și nu prin

aplicarea amenzii la întreaga cifră de afaceri.

În drept au fost

invocate dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Intimatul Consiliul

Concurenței a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat

și menținerea soluției instanței de fond ca legală și temeinică, susținând în

esență că Decizia nr. 24/2010 a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor

legale.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că

recursul formulat în cauză este nefondat și urmează a fi respins în baza art.

312 C. proc. civ., potrivit considerentelor expuse în continuare.

Conform Deciziei nr.

24/2010 emisă de Consiliul Concurenței s-a dispus sancționarea unui număr de

cinci agenți economici, printre care și SC R.T. SRL pentru încălcarea

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 constatând că între

aceștia a existat o înțelegere anticoncurențială ce intră sub incidența acestor

dispoziții legale, care a avut ca obiect și ca efect fixarea tarifelor pentru

ora de manoperă pentru serviciile de întreținere și reparare a autovehiculelor,

respectiv 25 euro fără TVA pentru autovehicule, 30 euro fără TVA pentru

autoutilitare și 35 euro fără TVA pentru autocamioane și semiremorci,

stabilindu-se totodată și un plan comun de acțiune, în ceea ce privește

relațiile cu societățile de asigurare, având ca obiectiv final, creșterea

tarifelor pentru manoperă.

Sancțiunea aplicată

recurentei-reclamante în temeiul art. 51 din Legea concurenței nr. 21/1996

pentru înțelegerea anticoncurențială privind fixarea tarifelor pentru ora de

manoperă a fost amenda în valoare de 216.097 RON reprezentând 3,6% din cifra de

afaceri totală realizată în anul financiar anterior sancționării.

Principalele critici

formulate vizează motive de nulitate absolută a deciziei autorității intimate,

recurenta-reclamantă susținând că actele de control cât și decizia atacată

încalcă dispozițiile legale prevăzute de art. 34 din Legea nr. 21/1996,

investigația fiind demarată de plângerea formulată de către o persoană care nu

a făcut dovada unui prejudiciu real și direct.

Susținerile

recurentei reclamante sunt însă nefondate întrucât astfel cum în mod corect a

constatat și instanța de fond prin sentința recurată, temeiul de drept al

declanșării investigației este art. 34 lit. a) din Legea nr. 21/1996,

investigația fiind deschisă din oficiu și nu dispozițiile art. 34 lit. b) din

același act normativ (privind plângerea) astfel cum în mod eronat susține

recurenta.

Adresa din 21

ianuarie 2009 a SC G.A. SA nu a fost considerată plângere de către autoritatea

de concurență întrucât nu erau îndeplinite condițiile de admisibilitate

prevăzute de dispozițiile art. 3 alin. (2) și (3) din Regulamentul pentru

aplicarea prevederilor art. 5 și 6 din Legea concurenței nr. 21/1996

republicată privind practicile anticoncurențiale în cazul plângerilor.

Astfel fiind adresa

în cauză neîndeplinind condițiile prevăzute de regulament și care nu constituie

o plângere în sensul prevederilor art. 34 lit. b) din lege, a constituit o

sursă de informații care a condus intimata la declanșarea unei investigații din

oficiu în baza art. 34 lit. a) din lege.

În ceea ce privește

susținerile recurentei referitoare la încălcarea dreptului la apărare prin

neparticiparea reprezentantului societății la audiere, Înalta Curte le

apreciază ca fiind nefondate, având în vedere că aceasta și-a comunicat punctul

de vedere, care a fost de altfel analizat în decizia contestată iar din

probatoriul administrat în cauză rezultă că aceasta a fost convocată pentru a

se prezenta la audiere și i-a fost adus la cunoștință posibilitatea legală de a

formula observații în scris față de concluziile raportului de investigație, drept

pe care aceasta și l-a exercitat prin adresa din 9 iunie 2010.

Nu pot fi reținute

nici criticile recurentei-reclamante vizând netemeinicia deciziei cât și a

sentinței atacate, conform cărora scopul întâlnirii celor cinci societăți a

fost acela de a stabili o modalitate comună de lucru care să faciliteze

recuperarea într-un termen mai scurt al creanțelor de la asigurători întrucât,

din probatoriul administrat în cauză a rezultat existența cartelului având ca

obiect fixarea tarifului pentru ora de manoperă, obținându-se atât o creștere a

tarifelor cât și o aliniere a participanților la acest nivel.

În fapt, prin fixarea

prețurilor între concurenți, societățile comerciale implicate în înțelegerea

anticoncurențială printre care și recurenta, au influențat manifestarea liberă

a mecanismelor pieței ce are ca efect stabilirea unor prețuri competitive,

aceasta fiind restricționată sau chiar împiedicată.

Din întregul material

probator administrat în cauză a rezultat că, în mod corect s-a reținut prin

sentința pronunțată de către instanța de fond faptul că înțelegerea dintre

recurenta-reclamantă și celelalte societăți comerciale implicate constituie

fapta contravențională prevăzută de art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr.

218/1996 republicată.

În ceea ce privește criticile

recurentei cu privire la individualizarea amenzii aplicate, Înalta Curte le

apreciază ca fiind nefondate întrucât dispozițiile art. 51 alin. (1) din Legea

nr. 21/1996 prevăd modalitatea de stabilire a cuantumului amenzii, în raport de

cifra de afaceri totală realizată de agentul economic sancționat și nu prin

aplicarea procentului stabilit la diferența dintre veniturile realizate din

prestările de servicii și impozitul aferent.

Pe de altă parte,

astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză, la stabilirea

amenzii aplicate s-au avut în vedere atât gravitatea faptei, durata acesteia

cât și circumstanța atenuantă, intimata luând în considerare rolul exclusiv

pasiv sau imitativ pe care l-a avut recurenta-reclamantă în săvârșirea încălcării.

Având în vedere toate

aceste considerente, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, în cauză nefiind incident niciunul din motivele de casare

sau modificare a acesteia și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va respinge

recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC R.T. SRL Slobozia împotriva Sentinței nr. 7189 din 30 noiembrie

2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 2 aprilie 2013.

Procesat

de GGC - NN