ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2702/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2702/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra

prezentului recurs,

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea formulată la 08 februarie 2013

(data poștei) și înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. 1208/2/2013, reclamanta SC

C.T.I. SRL a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Concurenței, solicitând

anularea Deciziei nr. 88 din 20 decembrie 2012 emisă de pârât și obligarea acestuia

la efectuarea unei investigații cu privire la încălcarea Legii concurenței,

având în vedere că societatea reclamată, prin practicile sale, a săvârșit abuz

de poziție dominantă, încălcând art. 6 din Legea Concurenței și art. 102 din

TFUE.

Prin încheierea de

ședință din 09 aprilie 2013, Curtea a încuviințat în principiu cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta SC P. SA prin administrator

judiciar R.V.A.I.S.S.P.R.L.

de fond

Prin sentința nr. 3089

din 15 octombrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a admis acțiunea și a anulat Decizia nr. 88 din 20 decembrie 2012

emisă de pârât, obligându-l pe acesta să procedeze la efectuarea unei

investigații cu privire la încălcarea de către intervenienta SC P. SA a art. 6

din Legea Concurenței și art. 102 din T.F.U.E.

A respins, totodată,

cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC P. SA.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a sesizat autoritatea de

concurență pentru efectuarea unei verificări asupra comportamentului SC P. SA pe

piața relevantă a serviciilor de colectare de S.N.C.U. în vederea

neutralizării, din perspectiva încălcării art. 6 din Legea concurenței nr.

21/1996 și art. 102 din TFUE, respectiv să se stabilească dacă este vorba

despre un abuz de poziție dominantă.

Ca o situație

premisă, necontestată de către părți, prin decizia contestată s-a stabilit că

piața relevantă în discuție este o piață națională, iar SC P. SA este

principalul agent economic din România activ pe piața colectării și neutralizării

S.N.C.U. din România, cu o cotă de piață estimată în jur de 46%.

Reclamanta, prin

petiție și prin notele transmise ulterior a oferit informații certe, atât în

ceea ce privește situația anterioară a pieței, situația contractelor în

derulare, a partenerilor contractuali (care, deși au semnat inițial acorduri cu

petenta, ulterior au semnat contracte cu SC P. SA), cât și în legătură cu

comportamentul SC P. SA și modul în care aceasta derula procedura de negociere

cu ceilalți operatori economici de pe piață.

Aceste informații presupuneau

o analiză punctuală din partea autorității de concurență, justificată, pe de o

parte, de faptul că anterior SC P. SA a deținut o poziție de monopol, iar acum

exercită o poziție dominantă pe piață, iar pe de altă parte că numărul de

agenți economici care operează pe această piață relevantă, calificată ca fiind

națională, este relativ mic, respectiv 34 de întreprinderi.

Autoritatea de

concurență nu a procedat la o verificare a situației concrete sesizate, din

perspectiva declanșării unei investigații, mărginindu-se doar la a analiza

prețul cu care a intrat pe piață reclamanta, deși schimbarea politicii de

prețuri a SC P. SA era mult ulterioară acestui moment, concluzionând că această

modificare a prețurilor SC P. SA poate fi rezultatul, atât al creșterii

concurenței, cât și al dezvoltării tehnologice de pe piață, fără să aducă nicio

argumentație în sprijinul acestei concluzii.

În cadrul cercetării

preliminare, petenta a oferit suficiente informații care să conducă la concluzia

declanșării unei investigații, potrivit art. 40 din Legea concurenței,

procedură care permitea, atât reclamantei, cât și autorității de concurență să

analizeze pe fond faptele cu care a fost sesizată, prin inspecții și

verificări, pârâtul neputând concluziona doar după o verificare preliminară, că

petenta nu a furnizat probe care să arate că modificarea strategiei comerciale

a SC P. SA are ca obiect strict eliminarea concurenților de pe piață.

A apreciat instanța

de fond că un asemenea probatoriu se putea administra doar în cadrul unei

investigații, în condițiile în care există un agent economic care este prezumat

că deține o poziție dominantă pe o piață relevantă națională, că se sesizează o

schimbare a politicii de prețuri de achiziție de materie primă a acestuia și că

se oferă și elemente de fapt cu relevanță informativă asupra modului în care

această societate negociază cu agenții economici de pe acea piață un anumit

preț.

Față de aceste

considerente, instanța de fond a admis acțiunea și, pe cale de consecință, a

respins cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC P. SA.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe, au declarat recursuri pârâtul Consiliul Concurenței și intervenienta SC

P. SA, prin administrator judiciar R.V.A.I.S.S.P.R.L.

Prin cererea sa,

recurentul pârât Consiliul Concurenței a criticat hotărârea pentru netemeinicie

(art. 304

1

C. proc. civ.), arătând că, în mod greșit, instanța de

fond a reținut că pe parcursul analizei preliminare a plângerii ar fi fost analizat

doar prețul cu care a intrat pe piață intimata-reclamantă, „deși schimbarea

politicii de prețuri a SC P. SA era mult ulterioară acestui moment..”.

Din înscrisurile

depuse de SC P. SA, inclusiv din contractele încheiate de aceasta cu clienții

săi pentru colectarea de S.N.C.U., reiese că încă din trimestrul al patrulea al

anului 2011, intervenienta și-a schimbat strategia pe piață, plătind unii

furnizori pentru achiziția materiei prime colectate, în timp ce intimata

reclamantă a început să opereze colectarea și neutralizarea de deșeuri animale

abia din iulie 2012, neputându-se susține că schimbarea strategiei comerciale a

SC P. SA ar fi avut legătură directă cu intrarea pe piață a SC C.T.I. SRL

Reținerea greșită a

acestui element de fapt se răsfrânge asupra soluției pronunțate de prima

instanță, căci, dacă aceasta ar fi reținut în mod judicios că scopul schimbării

strategiei de afaceri nu era de a dăuna concurentului SC C.T.I. SRL, ci

adaptarea la condițiile de piață, s-ar fi stabilit că nu este necesară

deschiderea unei investigații în speță.

A susținut recurentul

pârât Consiliul Concurenței și că sentința recurată a fost dată cu aplicarea

greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) și că hotărârea de obligare a

autorității de concurență la declanșarea unei investigații este dată cu

depășirea atribuțiilor judecătorești și cu încălcarea principiului separației

puterilor în stat (art. 304 pct. 4 C. proc. civ.).

A arătat, în acest

context, că Legea concurenței, reglementând procedura de inițiere a unei investigații,

a conferit autorității de concurență un drept de apreciere în ceea ce privește

temeinicia unei plângeri și emiterea ordinului de declanșare a unei

investigații, Consiliul Concurenței analizând în funcție de „existența

temeiurilor de fapt și de drept” dacă se impune sau nu realizarea acesteia.

În speță, autoritatea

de concurență a făcut o analiză preliminară exhaustivă, arătând în decizia

contestată motivele esențiale pentru care nu a declanșat investigația în urma

plângerii formulate de reclamantă, astfel că în mod nelegal instanța de fond a

dispus pornirea procedurii de investigație, cu ignorarea dreptului de apreciere

recunoscut autorității de concurență.

În mod eronat

instanța de fond a apreciat și că autoritatea de concurență nu a procedat la o

verificare a situației concrete sesizate.

Consiliul Concurenței

a adoptat modalitatea de soluționare a plângerii prevăzută la art. 40 alin. (2)

din Legea concurenței și în Regulamentul din 5 octombrie 2010, respectiv a

decis să respingă plângerea reclamantei, întrucât nu au fost identificate

suficiente temeiuri pentru declanșarea unei investigații privind săvârșirea

unei posibile practici anticoncurențiale de către SC P. SA.

Decizia îndeplinește

toate cerințele prevăzute de Lege pentru valabilitatea sa (fiind motivată,

semnată de persoanele împuternicite, emisă în termenul legal, raportat la

momentul când plângerea a fost declarată completă și este și temeinică.

Consiliul Concurenței

a adoptat o modalitate de soluționare a plângerii prevăzută de Legea concurenței

nr. 21/1996, respectiv a decis să o respingă, întrucât nu au fost identificate

suficiente temeiuri pentru declanșarea unei investigații privind săvârșirea

unei posibile practici anticoncurențiale de către SC P. SA.

A arătat recurentul

pârât că, în conformitate cu legislația în vigoare, persoanele fizice sau

juridice din activitatea cărora rezultă deșeuri de origine animală au obligația,

fie de a deține instalații proprii de neutralizare a S.N.C.U., fie de a încheia

contract cu unități de ecarisare autorizate.

Până în anul 2010, SC

P. SA a fost singurul agent economic autorizat să presteze servicii de

colectare/ neutralizare a S.N.C.U., deoarece câștigase licitația de

concesionare pentru activitatea națională de neutralizare a S.N.C.U. În această

calitate, SC P. SA percepea un preț pentru serviciile de colectare/

neutralizare prestate.

Contractul de

concesiune menționat anterior a fost reziliat, existând, la data analizei, 34

de întreprinderi autorizate să incinereze S.N.C.U. rezultate din activitatea

proprie și generate de terți.

Piața serviciilor de

neutralizare și prelucrare a S.N.C.U. a cunoscut o dezvoltare rapidă a

tehnologiilor de prelucrare a S.N.C.U., acestea devenind materie primă pentru

alte produse (ex: făină proteică, grăsime tehnică, biogaz), iar domeniul a

devenit astfel atractiv pentru întreprinzători, astfel că, de la acceptarea

preluării gratuite de către neutralizatori a unui produs ce trebuia neutralizat

pentru respectarea legii, fără posibilitatea valorificării sale, clienții SC P.

SA au devenit furnizori de materie primă pentru care negociază și percep un

preț.

Dată fiind această

modificare esențială a condițiilor de piață, SC P. SA a acționat în sensul

adaptării politicii sale comerciale, inclusiv a politicii de prețuri, aceasta cu

atât mai mult cu cât firma se afla în reorganizare judiciară și trebuia să

adopte o strategie care să îi permită supraviețuirea pe piață. Necesitatea

schimbării strategiei de piață a fost impusă și de apariția multor actori pe

piață, care, dorind să câștige clienți, veneau cu ofertă de preluare gratuită a

S.N.C.U. (cum a fost și cazul reclamantei).

Schimbarea strategiei

SC P. SA de a plăti furnizori pentru achiziția materiei prime colectate a

început să fie implementată în trimestrul IV al anului 2011, aceasta în

condițiile în care reclamanta a început să opereze colectarea și neutralizarea

de deșeuri animale în cursul anului 2012 (după 17 aprilie 2012 - data obținerii

autorizației de mediu).

Consiliul Concurenței

a avut în vedere, atât informațiile furnizate de către reclamantă, cât și

informațiile furnizate de întreprinderea reclamată, alte întreprinderi care pot

deține informații utile, respectiv informațiile publice.

Faptul că minutele

prezentate de reclamantă erau semnate doar de reprezentantul acesteia nu a fost

singurul element care a condus la concluzia lipsei valorii lor probatorii, ci și

răspunsurile întreprinderilor vizate la cererea de informații a autorității de

concurență au condus la concluzia că susținerile reclamantei nu sunt temeinice.

Reținerea instanței

de fond în sensul că petenta ar fi oferit suficiente informații care să conducă

la concluzia declanșării unei investigații este eronată.

Consiliul Concurenței

a analizat în mod complet toate aspectele cu privire la care a fost sesizat de

reclamantă.

Or, în condițiile în

care întreprinderea aflată în poziție dominantă a acționat pe o piață aflată

într-un proces de schimbare profundă, trecând ea înseși din poziția de

monopolist, la aceea de concurent pe piață, și practică o politică diferențiată

(respectiv, plătește pentru S.N.C.U. / percepe tarif 0), pe care nu a abordat-o

pe piață în calitate de inițiator, ci doar s-a adaptat tendinței unei piețe în

transformare, ar fi netemeinic și în afara limitelor de competență ale

Consiliului Concurenței să cenzureze schimbarea strategiei comerciale a

acesteia ca reprezentând un comportament anticoncurențial și să îl sancționeze

ca abuz de poziție dominantă.

În recursul său,

intervenienta SC P. SA, a invocat faptul că sentința recurată este netemeinică (art.

304

1

C. proc. civ.), întrucât prima instanță a stabilit în mod

greșit un element de fapt esențial (momentul schimbării politicii de prețuri a SC

P. SA) care, dacă ar fi fost stabilit corect, ar fi putut schimba concluzia

acesteia că trebuia declanșată o investigație.

Astfel, strategia SC

P. SA de a plăti unii furnizori pentru achiziția materiei prime colectate a

început să fie implementată în trimestrul IV al anului 2011 iar reclamanta a

început să opereze în mod efectiv colectarea si neutralizarea de deșeuri

animale abia din luna iulie 2012 sau, în orice caz, după 17 aprilie 2012, dată

la care i-a fost emisă autorizația de mediu de către autoritatea competentă,

autorizație fără de care nu putea exercita în mod legal această activitate

(extrasul în cauză fiind depus la dosarul de primă instanță).

A arătat recurenta

intervenientă că sentința recurată este lipsită de temei legal (art. 304 pct. 9

C. proc. civ.).

Astfel, art. 40 alin.

(2) din Legea Concurenței și celelalte reglementări aplicabile stabilesc o

singură condiție pentru declanșarea unei investigații: existența unor temeiuri

suficiente, însă prima instanță nu s-a limitat la a analiza strict îndeplinirea

condiției legale, ci a adăugat condiții/elemente ce nu sunt prevăzute de nici

un text legal.

Nu există nici o

dispoziție legală care să prevadă obligativitatea declanșării unei investigații

în cazul în care cel împotriva căruia se formulează plângerea este prezumat a

fi în poziție dominantă. Din analiza considerentelor sentinței recurate rezultă

că ceea ce a făcut instanța de fond reprezintă, de fapt, o extindere a

prezumției de poziție dominantă la o veritabilă prezumție de abuz de poziție

dominantă.

Nici sesizarea unei

schimbări a politicii de prețuri nu constituie un temei suficient pentru

declanșarea unei investigații.

Simpla schimbare de

prețuri intervenită pe o piață, fără a se identifica indicii de elemente

ilicite în acest proces, ci dimpotrivă, reținându-se chiar de către prima

instanță că această schimbare ar putea fi rezultatul evoluției naturale a

pieței, nu constituie un temei suficient în sensul art. 40 alin. (2) din Legea

Concurenței pentru declanșarea unei investigații, cu atât mai mult cu cât din

informațiile trimise Consiliului Concurenței de intimata reclamantă înseși rezultă

că aceasta a intrat pe piață făcând oferte de achiziție gratuită a S.N.C.U.,

astfel încât unii clienți au migrat de la SC P. SA la SC C.T.I. SRL.

Recurenta a invocat

și încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), sub

acest aspect arătând că prima instanță a reținut în mod greșit că intimata SC

C.T.I. SRL ar fi prezentat suficiente informații care să conducă la concluzia

declanșării unei investigații.

In afara unor minute de

la prezumtive negocieri cu potențiali clienți, lipsite de forță probantă întrucât

sunt semnate doar de către reprezentantul intimatei nu există nici un alt

element cu relevanță probatorie care să ateste existența unor temeiuri

suficiente în sensul legii.

Este în aceeași

măsură incorect argumentul primei instanțe potrivit căruia Consiliul

Concurenței nu putea „concluziona doar după o verificare preliminară că petenta

nu a furnizat probe .. „ și că „un asemenea probatoriu se putea administra doar

în cadrul unei investigații…”.

Că lucrurile nu stau

așa o dovedesc chiar acțiunile întreprinse de către Consiliul Concurenței în

etapa de verificare preliminară (care a durat peste 3 luni, începând pe 06

septembrie 2012 și finalizându-se pe 20 decembrie 2012): analizarea

documentelor depuse de intimată odată cu plângerea și ulterior, solicitarea de informații

de la următoarele societăți comerciale indicate de intimată, solicitările de

furnizare de informații adresate recurentei pârâte, desfășurarea de cercetări

și verificări proprii în vederea cunoașterii situației de pe piața serviciilor

de neutralizare și prelucrare a S.N.C.U.

În pofida

prevederilor legale, prima instanță a anulat practic etapa inițială de

verificare preliminară a plângerii, a negat dreptul Consiliului Concurenței de

a cenzura plângerile neîntemeiate, abuzive sau neprobate în nici un fel, deși

legea conferă autorității e concurență această prerogativă. Art. 6 alin. (8)

din Regulament arată în mod expres că „Consiliul Concurenței nu este obligat să

declanșeze o investigație pe baza fiecărei plângeri primite, pentru a stabili

dacă a fost săvârșită o încălcare a legii”.

Recurenta pârât a mai

criticat sentința recurată pe motiv că aceasta cuprinde motive contradictorii (art.

304 pct. 7 C. proc. civ.)

Contradicțiile grave

din cuprinsul considerentelor sentinței recurate fac imposibilă o verificare

corespunzătoare și în condiții de transparență a temeiurilor hotărârii

pronunțate, câtă vreme în cuprinsul aceleiași sentințe se regăsesc, atât

considerente care infirmă îndeplinirea condiției legale privind declanșarea

unei investigații (existența unor temeiuri suficiente), cât și argumente prin

care se încearcă acreditarea tezei că această condiție ar fi îndeplinită.

A arătat recurenta

intervenientă și faptul că declanșarea unei investigații în mod arbitrar, chiar

neurmată de aplicarea de sancțiuni, este în sine prejudiciabilă.

II. Procedura în fața

instanței de recurs

Intimata reclamantă SC

C.T.I. SRL a formulat întâmpinare,

solicitând

respingerea ambelor recursuri.

In ceea ce privește

recursul formulat de către recurentul pârât Consiliul Concurentei, a arătat că,

în niciun caz nu se poate considera că hotărârea instanței de fond este dată cu

aplicarea greșită a legii și că s-ar depăși atribuțiile judecătorești,

încălcându-se principiul separației puterilor în stat, de vreme ce art. 26 alin

(3) teza II din Legea concurentei coroborat cu prevederile Regulamentului

Consiliului CE 1/2003 din 16 decembrie 2002 (de punere în aplicare a regulilor

de concurență prevăzute în art. 81 și 82 din Tratat,) arată că rolul

instanțelor naționale este complementar celui al autorităților de concurență

din statele membre și că „instanțele naționale au competența de a aplica art. 81

și 82 din Tratat.”

Referitor la motivul

II de recurs susținut de recurenta pârâta Consiliul Concurenței, intimata a apreciat

că instanța de fond, în mod temeinic și legal, raportându-se la tot probatoriul

administrat, a constatat că pârâtul nu a procedat la o verificare concretă a

situației sesizate de reclamantă.

În concret, reclamanta

a solicitat Consiliului Concurenței să analizeze schimbarea politicii de preț a

SC P. SA, care, având în vedere poziția dominantă pe piață, este de natură a

afecta concurența, prin eliminarea acesteia în segmentul de aprovizionare cu

materie primă de la abatoarele de păsări.

Consiliul Concurentei

s-a mărginit doar la a analiza prețul cu care a intrat pe piață reclamanta,

deși schimbarea politicii de prețuri a SC P. SA era mult ulterioară acestui

moment, concluzionând că această modificare a prețurilor SC P. SA poate fi

rezultatul, atât al creșterii concurenței, cât și al dezvoltării tehnologice de

pe piață, fără să aducă nicio argumentație în sprijinul acestei concluzii.

Din chiar simplul

fapt că pe piața relevantă există un număr de 34 întreprinderi care sunt

autorizate să incinereze, pe lângă subprodusele rezultate din abatorul sau

unitatea proprie și S.N.C.U. generate de terți, este evident că SC P. SA are o

poziție dominantă, celelalte 34 de societăți împărțind restul de 54% din piața

relevantă. Așadar, orice schimbare în politica de prestări servicii a SC P. SA

este de natură a afecta activitatea tuturor celorlalți agenți economici ce își

desfășoară activitatea pe aceeași piață relevantă.

Or, comportamentul de

consolidare a poziției dominante pe piața relevantă este în sine un abuz de poziție

dominantă. Astfel, CJUE 2 a apreciat că art. 102 din TFUE (fostul art. 82) este

încălcat și „Constituie abuz de poziție dominantă consolidarea poziției pe

piață a unei întreprinderi aflate deja în poziție dominantă, astfel încât

gradul de dominație atins limitează substanțial concurența, adică nu lasă să

subziste pe piață decât întreprinderi dependente în comportamentul lor

concurențial de întreprinderea dominantă”.

În plus, SC P. SA a

abuzat de poziția sa dominantă și a impus un preț de cumpărare sub care

furnizorii nu sunt dispuși să vândă, fapt ce contravine de asemenea

dispozițiilor art. 102 lit. (a) din TFUE, care prevăd că „Este incompatibilă cu

piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre

statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe

întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte

semnificativă a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în special în: (a)

impunerea,  direct sau  indirect,  a  prețurilor de  vânzare  sau  de cumpărare

sau a altor condiții de tranzacționare inechitabile; (…)”.

Este evident că SC P.

SA prin schimbarea intempestivă a strategiei de achiziționare a materiei prime,

a acționat independent de agenții economici concurenți și a modificat în mod

decisiv condițiile concurențiale de pe piață, săvârșind astfel un abuz de

poziție dominantă, în accepțiunea jurisprudenței CJUE.

Și referitor la

motivul de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de

intervenienta SC P. SA, în sensul că nu exista nicio dispoziție legală care sa

prevadă obligativitatea declanșării unei investigații de către Consiliul

Concurenței, intimata reclamantă a arătat că este nefondat prin raportare la pct.

2 din Regulament, art. 3 alin. (6) din Regulament, art. 40 alin. (1) din Legea

concurenței.

A solicitat intimata obligarea

recurenților pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

In drept, înțelegem

să ne întemeiem prezenta cerere pe dispozițiile Legii nr. 21/1996,

Regulamentului privind analiza și soluționarea plângerilor în fața Consiliul

Concurenței din 05 octombrie 2010, art. 102 din TFUE, prevederile Legii nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ.

În faza procesuală a

recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând cauza în

raport cu toate criticile aduse soluției instanței de fond, cu probele

administrate și apărările formulate, precum și cu dispozițiile legale

incidente, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte

constată că recursul pârâtului Consiliul Concurenței este fondat în limitele și

pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Referitor la motivul

de recurs reglementat de art. 304 pct. 4 C. proc. civ. („când instanța a

depășit atribuțiile puterii judecătorești”), acesta nu poate fi reținut ca

fiind întemeiat, întrucât i

nstanța de contencios administrativ are dreptul să

verifice dacă autoritatea publică nu a acționat abuziv, contrar interesului

public, astfel cum rezultă acesta din legea pe care se întemeiază actul

administrativ atacat.

Este vorba, practic,

de o verificare a „legalității” oportunității emiterii actului administrativ, respectiv

de un control în limitele noțiunii de exces de putere definite de art. 2 alin.

(1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, pentru identificarea unui eventual abuz.

Astfel, excesul de

putere este definit de lege ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al

autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege

sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

Dreptul de apreciere

semnifică posibilitatea autorității administrative de a decide asupra

oportunității unei atitudini sau acțiuni concretizată ulterior în emiterea/

adoptarea unui act administrativ care prin efectele produse va interveni asupra

realității înconjurătoare în sensul modificării acesteia, modificare ce ar

trebui să fie întotdeauna în conformitate cu interesul general și cu

respectarea drepturilor particularilor.

Prin urmare,

oportunitatea actului administrativ este o consecință a dreptului de apreciere

al autorităților publice și poate face obiectul controlului judecătoresc în

limitele mai sus menționate.

Referitor la motivul

de recurs reprezentat de aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.), care este î legătură directă și cu critica de netemeinicie întemeiată pe

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține, că, potrivit art. 6 din

Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la data sesizării Consiliului și a

emiterii deciziei, „(1) Este interzisă folosirea în mod abuziv de către una sau

mai multe întreprinderi a unei poziții dominante deținute pe piața românească

sau pe o parte substanțială a acesteia. Aceste practici abuzive pot consta în

special în:

a) impunerea, în mod

direct sau indirect, a unor prețuri inechitabile de vânzare ori de cumpărare

sau a altor condiții inechitabile de tranzacționare și refuzul de a trata cu

anumiți furnizori ori beneficiari; (…)

(2) Ori de câte ori

Consiliul Concurenței aplică prevederile alin. (1), în măsura în care folosirea

în mod abuziv a poziției dominante poate afecta comerțul dintre statele membre,

acesta aplică, de asemenea, prevederile art. 102 din Tratatul privind

funcționarea Uniunii Europene.

(3) Se prezumă, până

la proba contrară, că una sau mai multe întreprinderi se află în poziție

dominantă, în situația în care cota ori cotele cumulate pe piața relevantă,

înregistrate în perioada supusă analizei, depășesc 40%.”

Totodată, art. 4

0 din lege stipulează

că „(1) La primirea unei plângeri privind o practică anticoncurențială, Consiliul

Concurenței examinează dacă aceasta prezintă suficient temei de fapt și de

drept pentru a justifica dispunerea pornirii unei investigații.

(2) Dacă plângerea nu

prezintă suficiente temeiuri pentru a justifica pornirea unei investigații,

Consiliul Concurenței o respinge, comunicând autorului decizia, în scris, cu

precizarea motivelor, în termen de 60 de zile de la data la care acestuia i se

confirmă faptul că plângerea este completă și îndeplinește toate condițiile,

stabilite potrivit prevederilor alin. (4). Respingerea unei plângeri se face

prin decizie a Consiliului Concurenței după ce i s-a dat posibilitatea

autorului plângerii să își prezinte punctul de vedere față de motivele pentru

care autoritatea de concurență intenționează să respingă plângerea.

(…)

(4) Consiliul

Concurenței va stabili, prin regulament, condițiile pe care o solicitare ce i-a

fost adresată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi calificată ca

plângere, precum și procedura aplicabilă soluționării acesteia. (…)”

Procedura de

soluționare a plângerilor a fost reglementată prin Regulamentul din 5 octombrie

2010

privind analiza și

soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9

din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE,

regulament adoptat în temeiul art. 40 alin. (4) din Legea nr. 21/1996.

În acest context

legal, Înalta Curte constată că, p

rin Decizia nr. 88 din 20 decembrie 2002,

referitoare la plângerea înaintată de către SC C.T.I. SRL, s-a hotărât

respingerea plângerii, pe motiv că nu există suficient temei de fapt și de

drept pentru a justifica declanșarea unei investigații de către Consiliul

Concurenței.

Instanța de fond a

admis acțiunea petentei SC C.T.I. SRL, a anulat decizia menționată și a obligat

autoritatea de concurență să declanșeze investigația, aplicând greșit

dispozițiile legale incidente.

Astfel, a apreciat în

mod eronat că simplele afirmații făcute de petenta SC C.T.I. SRL în sensul

posibilei încălcări a art. 6 din Legea concurenței și a art. 102 din TFUE de

către SC P. SA (care, de la perceperea unui preț pentru colectarea S.N.C.U. a

trecut la plata unor sume de bani pentru achiziția acelorași S.N.C.U.),

neînsoțite de un minimum de documente probatorii ar constitui „temeiuri

suficiente” pentru declanșarea unei investigații.

Astfel, potrivit art.

3 alin. (1) teza a II-a din

Regulamentul din 5 octombrie 2010

privind analiza și

soluționarea plângerilor referitoare la încălcarea prevederilor art. 5, 6 și 9

din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor art. 101 și 102 din TFUE, „

Persoanele fizice și

juridice trebuie să furnizeze și copii ale documentelor relevante pentru a

susține plângerea depusă, documente care le sunt în mod rezonabil disponibile,

și, în măsura posibilului, să indice Consiliului Concurenței de unde pot fi

obținute alte informații și documente relevante în cauză, care nu le sunt

disponibile reclamanților.”

Din actele dosarului

rezultă că, în condițiile în care transformarea S.N.C.U. dintr-un produs care

trebuia neutralizat, în materie primă pentru obținerea unor produse, a făcut ca

acei clienți pentru care SC P. SA presta servicii de colectare și neutralizare

a S.N.C.U. să devină furnizori de materie primă, pentru care percep un preț, nu

există indicii în sensul că acest preț pentru achiziție nu ar fi reglat de

cerere și ofertă, ci ar fi stabilit în funcție strategia comercială a întreprinderii

cu poziție dominantă pe piață.

Dimpotrivă, minutele depuse

de petentă, având ca obiect întâlnirile SC C.T.I. SRL cu reprezentanții

anumitor întreprinderi generatoare de S.N.C.U. sunt semnate doar de

reprezentantul reclamantei, iar răspunsurile acestor întreprinderi la

solicitările de informații adresate de Consiliul Concurenței nu au susținut ci mai

degrabă au contrazis afirmațiile intimatei reclamante, arătând că, la momentul

în care aceasta a intrat pe piață, oferta sa pentru achiziția de S.N.C.U.

Categoria a III-a era de 0 lei, aceasta reprezentând o ofertă mai avantajoasă

decât cea a SC P. SA, care percepea un preț pentru același tip de achiziție (a

se vedea informațiile transmise cu adresele nr. 782 din 29 octombrie 2012, nr. 4386

din 23 octombrie 2012, nr. 899 din 24 octombrie 2012 de către cocontractanți ai

intimatei reclamante - filele 97, 103, 107 dosar fond).

De altfel, lipsită de

orice suport probator este și susținerea intimatei reclamante din întâmpinarea

formulată în faza recursului, în sensul că SC P. SA ar fi abuzat de poziția sa

dominantă, impunând un preț de cumpărare „sub care furnizorii nu sunt dispuși

să vândă”.

Pe de altă parte, Înalta

Curte constată că, de la momentul înregistrării plângerii, Consiliul

Concurenței a manifestat un rol activ în sensul stabilirii situației de fapt,

în acest scop, solicitând petentei completarea plângerii (aceasta fiind

declarată completă la data de 16 noiembrie 2012), transmițând solicitări de

informații către clienții indicați de petentă ca având cunoștință de

comportamentul SC P. SA, precum și solicitând punctul de vedere și informații

de la întreprinderea reclamată. În plus, a făcut și o analiză atentă a

evoluției pieței relevante.

În urma analizei

preliminare a informațiilor aflate la dispoziția Consiliului Concurenței, a

rezultat că autoritatea de concurență nu dispune de elementele necesare pentru

a declanșa o investigație privind posibila încălcare a art. 6 din Legea

concurenței și a art. 102 din TFUE de către SC P. SA, motiv pentru care, prin

adresa RG-17654 din 11 decembrie 2012, reclamanta a fost informată de intenția

autorității de concurență de a-i respinge plângerea, solicitându-i-se să pună

la dispoziția Comisiei Consiliului Concurenței, în scris, punctul său de vedere

referitor la această intenție și să aducă eventuale noi informații relevante.

Prin adresa

înregistrată sub nr. 17907 din 17 decembrie 2012, intimata reclamantă SC C.T.I.

SRL a transmis Comisiei Consiliului Concurenței, în scris, punctul său de

vedere, fără a furniza elemente suplimentare de natură a conduce la o concluzie

diferită în ceea ce privește informațiile cuprinse în plângere.

Înalta Curte constată

că recurentul pârât a procedat efectiv și temeinic la verificarea tuturor

aspectelor relevate în plângere, soluția de respingere a acesteia nefiind una

arbitrară, ci motivată în concordanță cu art. 7 din Regulament și cu

prevederile Legii nr. 21/1996.

Având în vedere aceste

împrejurări și faptul că, prin art. 40 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, s-a

instituit, în mod evident, o largă marjă de apreciere a autorității naționale

de concurență în materia acestor sesizări, stipulându-se că, prin regulament

adoptat chiar de Consiliul Concurenței, se stabilesc condițiile pe care o

solicitare ce i-a fost adresată acestuia trebuie să le îndeplinească pentru a

putea fi calificată ca plângere, precum și procedura aplicabilă soluționării

acesteia, soluția instanței de fond de a trece peste analiza Consiliului și de

a-l obliga, totuși, la începerea unei investigații, fără să fie dovedit excesul

de putere la emiterea deciziei de respingere a plângerii apare ca fiind

netemeinică și, prin aceasta, nelegală.

Cât privește recursul

intervenientei SC P. SA, Înalta Curte constată că, în esență, aceasta a invocat

aceleași motive de nelegalitate și netemeinicie a hotărârii atacate ca și

recurentul pârât Consiliul Concurenței, respectiv r

eținerea greșită a

faptului hotărâtor privind momentul schimbării politicii de prețuri a SC P. SA

în raport cu momentul începerii activității de colectare de către reclamantă (art.

304

1

C. proc. civ.), precum și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct.

9 C. proc. civ.), instanța reținând

în mod greșit că intimata SC C.T.I. SRL ar fi

prezentat suficiente informații care să conducă la concluzia declanșării unei

investigații.

În legătură cu aceste

motive sunt pe deplin valabile considerentele expuse anterior de Înalta Curte

în analiza recursului declarat de pârâtul Consiliul Concurenței.

În plus, recurenta

intervenientă SC P. SA a invocat, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și

lipsa de temei legal a sentinței, arătând că soluția instanței de fond s-a

întemeiat pe o veritabilă prezumție de abuz de poziție dominantă, care însă nu

are temei, neexistând vreo dispoziție legală care să prevadă nici obligativitatea

declanșării unei investigații în cazul în care întreprinderea reclamantă este

prezumată a fi în poziție dominantă, cu atât mai puțin una care să prezume

abuzul de poziție dominantă al unei astfel de întreprinderi.

Într-adevăr, Înalta

Curte constată că, în cuprinsul sentinței, motivarea necesității deschiderii

investigației este legată de calitatea întreprinderii reclamate, care e

prezumată a se afla în poziție dominantă pe piața relevantă, și de schimbarea

politicii de prețuri a acesteia.

Or, Legea nr. 21/1996

nu impune declanșarea unei investigații dacă este vorba de un operator economic

cu poziție dominantă care își modifică politica de prețuri, ci lasă la aprecierea

autorității de concurență analizarea existenței unor temeiuri suficiente în

toate cazurile în care se formulează plângeri

referitoare la încălcarea

prevederilor art. 5, 6 și 9 din Legea concurenței nr. 21/1996 și a prevederilor

art. 101 și 102 din TFUE.

De asemenea, conform art.

4 din Regulament, „(1) Examinarea unei plângeri implică două aspecte, și anume

analiza faptelor care trebuie stabilite pentru a dovedi încălcarea art. 5, 6

sau 9 din lege și a art. 101 ori 102 din TFUE, după caz, pe de o parte, și

încadrarea legală a comportamentului ce constituie obiectul plângerii, pe de

altă parte.

(2) În cazul în care,

deși sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1, 2 și 3 din prezentul

regulament, plângerea nu motivează suficient acuzațiile avansate, aceasta poate

fi respinsă. Pentru a respinge o plângere pe motiv că obiectul ei, reprezentat

de comportamentul denunțat, nu încalcă regulile de concurență sau nu intră sub

incidența acestora, Consiliul Concurenței nu este obligat să ia în considerare

circumstanțele care nu au fost aduse în atenția sa de către reclamant și pe

care le-ar fi putut descoperi doar printr-o investigare a cazului”.

De asemenea, în

conformitate cu art. 6 alin. (8) din același act normativ, „Consiliul

Concurenței nu este obligat să declanșeze o investigație pe baza fiecărei

plângeri primite, pentru a stabili dacă a fost săvârșită o încălcare a legii.

Consiliul Concurenței are datoria de a analiza cu atenție elementele de fapt și

de drept aduse în atenția sa de către reclamant, în scopul de a stabili dacă

aceste elemente indică un comportament care este în măsură să încalce

prevederile art. 5, 6 sau 9 din lege și prevederile art. 101 sau 102 din TFUE,

după caz”.

Nu va fi reținut, în

schimb, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. referitor

la motivarea contradictorie, întrucât recurenta este în eroare în privința

valorii probatorii pe care instanța a acordat-o minutelor întocmite de

reprezentanții intimatei reclamante, respectiv asupra faptului că, și dacă sunt

semnate unilateral, ele puteau reprezenta elemente de fapt/informații în sensul

art. 40 din Legea nr. 21/1996 (a se vedea pagina 12, ultimul alineat, pe pagina

10 fiind redat conținutul deciziei Consiliului Concurenței).

Pentru considerentele

expuse cu privire la ambele recursuri, Înalta Curte constată că se impune

admiterea acestora și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii ca

neîntemeiată și, a

vând

în vedere această soluție, se va admite cererea de intervenție accesorie

formulată de intervenienta SC P. SA în interesul pârâtului Consiliul

Concurenței.

IV. Soluția instanței

de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor

art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite

recursurile formulate de pârâtul Consiliul Concurenței și de intervenienta SC

P. SA și va modifica, în tot, sentința atacată, în sensul că va respinge

acțiunea formulată de reclamanta SC C.T.I. SRL, ca neîntemeiată și va admite cererea

de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC P. SA

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

formulate de pârâtul Consiliul Concurenței și de intervenienta SC P. SA

împotriva Sentinței nr. 3089 din 15 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în tot, sentința

atacată, în sensul că:

Respinge acțiunea

formulată de reclamanta SC C.T.I. SRL, ca neîntemeiată.

Admite cererea de

intervenție accesorie formulată de intervenienta SC P. SA

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 30 iunie 2015.