ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 325/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

1.

Circumstanțele cauzei. Hotărârea atacată

Prin

decizia nr. 5881 din 20 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat,

recursul declarat de SC A.R. SRL împotriva sentinței nr. 7026 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Instanța de control judiciar a reținut că

prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. 297 din 23 martie 2012 a

fost declanșată o investigație având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin.

(1) din Legea concurenței nr. 21/1996, pe segmentul concurențial al pieței

producerii și comercializării de energie electrică și al pieței furnizării de

energie electrica, pe teritoriul României.

Printre întreprinderile active pe piețele

menționate se afla și societatea SC A.R. SRL, aceasta fiind, conform

dispozițiilor art. 1 din ordinul amintit, una dintre companiile suspectate a fi

participat la înțelegeri/ practici concertate.

În baza Ordinului Președintelui Consiliului

Concurentei nr. 307 din 26 martie 2012, în data de 27 martie 2012 a fost

efectuată o inspecție inopinata la sediul reclamantei A. (până la sfârșitul

anului 2009, societatea A.R. s-a denumit B.I.), în cadrul căreia, în privința

unui document (identificat, în procesul verbal de constatare și inventariere

încheiat în urma inspecției, cu nr. 44) - pe care, având în vedere încadrarea

în obiectul investigației, echipa de inspecție l-a selectat în vederea ridicării

de copii - a fost invocat caracterul protejat al comunicării dintre societate

și avocat.

În conformitate cu procedura prevăzuta de

Legea concurentei la art. 36 alin. (9), documentul pretins a beneficia de

protecția legala a fost depus în plic sigilat, iar ulterior, luând în

considerare precizările scrise din solicitarea A., adresată președintelui

Consiliului Concurentei, a fost emisă decizia nr. 39/2012, prin care s-a

respins caracterul protejat al documentelor sigilate.

Înalta Curte a apreciat că nu poate fi

reținută încălcarea dreptului la apărare al recurentei-respectiv încălcarea

dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 51/1995, care reglementează secretul

profesional pe care avocatul, în relația cu clientul este obligat a-l păstra.

În mod corect prima instanță a considerat

aplicabile, cu prioritate, în raport de specificul situației – investigație

desfășurată în baza Legii nr. 21/1996 - dispozițiile art. 36 alin. (8) din

Legea nr. 21/1996, prin care corespondența dintre avocat și recurentă, în

calitate de client, beneficiază de o protecție specială în condițiile în care

corespondența îndeplinește condițiile prevăzute de lege.

Perspectiva corectă prin care trebuie privit

conținutul normei art. 36 alin. (8) din Legea concurentei este aceea că regimul

juridic aplicat acelei corespondențe are ca scop respectarea dreptului la

apărare al întreprinderii investigate de către Consiliul Concurentei.

Textele legale de referință - art. 36 alin. (8)

- (10) - au fost elaborate având la baza deja consistenta jurisprudență

europeană prin care s-a recunoscut legitimitatea ocrotirii comunicărilor dintre

agentul economic și avocatul sau extern (independent), ca parte a dreptului la

apărare de care se bucură întreprinderile implicate în procedurile desfășurate

de Comisia Europeana.

Natura procedurii în cadrul căreia s-a născut

prezentul litigiu - procedura specială prevăzută de o lege organică și care

implică un raport de drept public, determină aplicarea dispozițiilor art. 36 alin.

(8) din Legea nr. 21/1996 și a principiilor jurisprudenței naționale și

europene în materie.

Pe cale de consecință, în prezenta cauză nu

pot fi incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 51/1995 (invocate de

recurenta A.), nefiind îndeplinită ipoteza pe care norma legală o are în

vedere: percheziția persoanei avocatului sau a sediului acestuia sau

interceptarea/ înregistrarea corespondenței sale, procedura inspecției

desfășurate de Consiliul Concurentei având loc la sediul întreprinderii și

nefiind vorba de o interceptare/ înregistrare a corespondenței avocatului,

astfel cum aceste concepte sunt definite în materie penală.

Mai mult, instituirea unui regim special în

privința persoanei și sediului avocatului are ca rațiune, așa cum rezultă din

chiar textul legal (art. 35, menționat), asigurarea secretului profesional pe

care avocatul are obligația a-l păstra. Așadar, un asemenea regim juridic este

prevăzut exclusiv în considerarea persoanei avocatului și a obligațiilor care

îi revin acestuia, obligații ce sunt de esența profesiei pe care o desfășoară.

În cauză sunt aplicabile dispozițiile

speciale prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 deoarece

documentul ridicat și sigilat reprezintă corespondență protejată în sensul

dispozițiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, diferită de conceptul de

„secret profesional” prevăzut de art. 35 din Legea nr. 51/1995.

Referitor la aspectul de nelegalitate privind

încălcarea principiului neretroactivității legii, instanța de recurs a reținut

că, în cauză, dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 au fost

aplicate unei situații de fapt ce avut loc la data de 26 martie 2012, dată la

care a fost efectuată inspecția inopinată la sediul recurentei.

În consecință, instanța de control judiciar a

apreciat că nu are relevanță, sub aspectul legii aplicabile, momentul la care a

fost întocmit documentul pretins privilegiat, ci data care s-a născut situația

de fapt în cadrul căreia s-a invocat protecția specială asupra corespondenței

dintre întreprinderea inspectată și avocatul său, cu consecința posibilității

recurentei de a se folosi de toate instrumentele legale în vigoare la acel

moment pentru a limita puterile de inspecție și a-și proteja drepturile.

În ceea ce privește motivul de netemeinicie

invocat, Înalta Curte a constatat că prima instanță a examinat documentul

ridicat de la sediul recurentei în plic sigilat și a verificat îndeplinirea

condițiilor legale, concluzionându-se corect că documentul nu reprezintă

corespondență între client și avocatul său, elaborată în vederea exercitării

dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, nefiind îndeplinite

pe fond dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996.

Recurentul - reclamant a atacat decizia

menționată cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza

a II-a C. proc. civ., arătând că instanța de recurs, respingându-i calea de

atac, a omis să cerceteze trei dintre motivele de nelegalitate invocate:

- caracterul protejat al documentului în

discuție, din perspectiva normelor speciale ale art. 36 alin. (8) din Legea nr.

21/1996;

- contrarietatea considerentelor reținute în

motivarea sentinței, cu privire la falsa contradicție între dispozițiile art. 36

alin. (8) din Legea nr. 21/1996 și cele ale art. 35 din Legea nr. 51/1995,

privind profesia de avocat;

- încălcarea principiului neretroactivității

legii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul

Consiliul Concurenței a arătat că motivele invocate în contestația în anulare

nu sunt întemeiate, pentru că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor

criticilor formulate de recurentă, cu argumente punctuale de fapt și de drept.

4.Considerentele Înaltei Curți asupra

contestației în anulare

Analizând temeiurile de fapt și de drept

invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează

contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de

retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ

prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ.

Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara

contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile

prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.

Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de

recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite

de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare și casare, întrucât

instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs

printr-un considerent comun.

Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei

de recurs nu se regăsesc, literal, toate argumentele de nelegalitate a actului

administrativ contestat, decizia  respectivă nu este susceptibilă de a fi

retractată în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ.

În speță, decizia contestată cuprinde

considerente detaliate prin care instanța de recurs a explicat incidența

prevederilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 și, dimpotrivă,

inaplicabilitatea art. 35 din Legea nr. 51/1995, atât în raport cu obiectul

investigației și natura procedurii administrative derulate, cât și din

perspectiva aplicării în timp a legii și a neîncălcării principiului

neretroactivității, răspunzând criticilor formulate de recurenta  - reclamantă

în acest sens.

De asemenea, a fost analizat, în motivarea

deciziei  de recurs, conținutul normei cuprinse în art. 36 alin. (8) din Legea

nr. 21/1996 și scopul reglementării respective, ajungându-se la concluzia că Decizia

nr. 39/2012, prin care președintele Consiliului Concurenței a respins

caracterul protejat al documentului în discuție, este  legală, nefiind

îndeplinite,pe fond,condițiile prevăzute în art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996,

pentru că documentul respectiv nu constituie o comunicare între avocat și

client în legătură cu obiectul investigației în derulare.

Având în vedere toate considerentele expuse,

în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în

anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de SC

A.R. SRL împotriva deciziei nr. 5881 din 20 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29

ianuarie 2015.