ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 325/2015

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei. Hotărârea atacată Prin decizia nr. 5881 din 20 iunie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, s-a respins, ca nefondat, recursul declarat de SC A.R. SRL împotriva sentinței nr. 7026 din 10 decembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Instanța de control judiciar a reținut că prin Ordinul Președintelui Consiliului Concurentei nr. 297 din 23 martie 2012 a fost declanșată o investigație având ca obiect posibila încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, pe segmentul concurențial al pieței producerii și comercializării de energie electrică și al pieței furnizării de energie electrica, pe teritoriul României.

Printre întreprinderile active pe piețele menționate se afla și societatea SC A.R. SRL, aceasta fiind, conform dispozițiilor art. 1 din ordinul amintit, una dintre companiile suspectate a fi participat la înțelegeri/ practici concertate. În baza Ordinului Președintelui Consiliului Concurentei nr. 307 din 26 martie 2012, în data de 27 martie 2012 a fost efectuată o inspecție inopinata la sediul reclamantei A. (până la sfârșitul anului 2009, societatea A.R. s-a denumit B.I.), în cadrul căreia, în privința unui document (identificat, în procesul verbal de constatare și inventariere încheiat în urma inspecției, cu nr. 44) - pe care, având în vedere încadrarea în obiectul investigației, echipa de inspecție l-a selectat în vederea ridicării de copii - a fost invocat caracterul protejat al comunicării dintre societate și avocat.

În conformitate cu procedura prevăzuta de Legea concurentei la art. 36 alin. (9), documentul pretins a beneficia de protecția legala a fost depus în plic sigilat, iar ulterior, luând în considerare precizările scrise din solicitarea A., adresată președintelui Consiliului Concurentei, a fost emisă decizia nr. 39/2012, prin care s-a respins caracterul protejat al documentelor sigilate. Înalta Curte a apreciat că nu poate fi reținută încălcarea dreptului la apărare al recurentei-respectiv încălcarea dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 51/1995, care reglementează secretul profesional pe care avocatul, în relația cu clientul este obligat a-l păstra.

În mod corect prima instanță a considerat aplicabile, cu prioritate, în raport de specificul situației – investigație desfășurată în baza Legii nr. 21/1996 - dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, prin care corespondența dintre avocat și recurentă, în calitate de client, beneficiază de o protecție specială în condițiile în care corespondența îndeplinește condițiile prevăzute de lege. Perspectiva corectă prin care trebuie privit conținutul normei art. 36 alin. (8) din Legea concurentei este aceea că regimul juridic aplicat acelei corespondențe are ca scop respectarea dreptului la apărare al întreprinderii investigate de către Consiliul Concurentei.

Textele legale de referință - art. 36 alin. (8) - (10) - au fost elaborate având la baza deja consistenta jurisprudență europeană prin care s-a recunoscut legitimitatea ocrotirii comunicărilor dintre agentul economic și avocatul sau extern (independent), ca parte a dreptului la apărare de care se bucură întreprinderile implicate în procedurile desfășurate de Comisia Europeana. Natura procedurii în cadrul căreia s-a născut prezentul litigiu - procedura specială prevăzută de o lege organică și care implică un raport de drept public, determină aplicarea dispozițiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 și a principiilor jurisprudenței naționale și europene în materie.

Pe cale de consecință, în prezenta cauză nu pot fi incidente prevederile art. 35 din Legea nr. 51/1995 (invocate de recurenta A.), nefiind îndeplinită ipoteza pe care norma legală o are în vedere: percheziția persoanei avocatului sau a sediului acestuia sau interceptarea/ înregistrarea corespondenței sale, procedura inspecției desfășurate de Consiliul Concurentei având loc la sediul întreprinderii și nefiind vorba de o interceptare/ înregistrare a corespondenței avocatului, astfel cum aceste concepte sunt definite în materie penală. Mai mult, instituirea unui regim special în privința persoanei și sediului avocatului are ca rațiune, așa cum rezultă din chiar textul legal (art. 35, menționat), asigurarea secretului profesional pe care avocatul are obligația a-l păstra.

Așadar, un asemenea regim juridic este prevăzut exclusiv în considerarea persoanei avocatului și a obligațiilor care îi revin acestuia, obligații ce sunt de esența profesiei pe care o desfășoară. În cauză sunt aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 deoarece documentul ridicat și sigilat reprezintă corespondență protejată în sensul dispozițiilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, diferită de conceptul de „secret profesional” prevăzut de art. 35 din Legea nr. 51/1995. Referitor la aspectul de nelegalitate privind încălcarea principiului neretroactivității legii, instanța de recurs a reținut că, în cauză, dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 au fost aplicate unei situații de fapt ce avut loc la data de 26 martie 2012, dată la care a fost efectuată inspecția inopinată la sediul recurentei.

În consecință, instanța de control judiciar a apreciat că nu are relevanță, sub aspectul legii aplicabile, momentul la care a fost întocmit documentul pretins privilegiat, ci data care s-a născut situația de fapt în cadrul căreia s-a invocat protecția specială asupra corespondenței dintre întreprinderea inspectată și avocatul său, cu consecința posibilității recurentei de a se folosi de toate instrumentele legale în vigoare la acel moment pentru a limita puterile de inspecție și a-și proteja drepturile.

În ceea ce privește motivul de netemeinicie invocat, Înalta Curte a constatat că prima instanță a examinat documentul ridicat de la sediul recurentei în plic sigilat și a verificat îndeplinirea condițiilor legale, concluzionându-se corect că documentul nu reprezintă corespondență între client și avocatul său, elaborată în vederea exercitării dreptului la apărare în cadrul procedurii administrative, nefiind îndeplinite pe fond dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996. 2. Contestația în anulare Recurentul - reclamant a atacat decizia menționată cu o contestație în anulare întemeiată pe prevederile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., arătând că instanța de recurs, respingându-i calea de atac, a omis să cerceteze trei dintre motivele de nelegalitate invocate: - caracterul protejat al documentului în discuție, din perspectiva normelor speciale ale art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996; - contrarietatea considerentelor reținute în motivarea sentinței, cu privire la falsa contradicție între dispozițiile art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 și cele ale art. 35 din Legea nr. 51/1995, privind profesia de avocat; - încălcarea principiului neretroactivității legii. 3. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul Consiliul Concurenței a arătat că motivele invocate în contestația în anulare nu sunt întemeiate, pentru că instanța de recurs s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate de recurentă, cu argumente punctuale de fapt și de drept.

4.Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare Analizând temeiurile de fapt și de drept invocate de contestator, prin prisma dispozițiilor legale ce reglementează contestația în anulare, Înalta Curte reține că această cale de atac de retractare, nedevolutivă, poate fi exercitată în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 C. proc. civ. Potrivit art. 318 C. proc. civ., în afara contestației în anulare obișnuite, ce poate fi exercitată în condițiile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.

Ipoteza omisiunii cercetării unui motiv de recurs nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de modificare și casare, întrucât instanța este îndreptățită să le grupeze și să răspundă motivului de recurs printr-un considerent comun. Prin urmare, chiar dacă în motivarea deciziei de recurs nu se regăsesc, literal, toate argumentele de nelegalitate a actului administrativ contestat, decizia respectivă nu este susceptibilă de a fi retractată în temeiul art. 318 teza finală C. proc. civ.

În speță, decizia contestată cuprinde considerente detaliate prin care instanța de recurs a explicat incidența prevederilor art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 și, dimpotrivă, inaplicabilitatea art. 35 din Legea nr. 51/1995, atât în raport cu obiectul investigației și natura procedurii administrative derulate, cât și din perspectiva aplicării în timp a legii și a neîncălcării principiului neretroactivității, răspunzând criticilor formulate de recurenta - reclamantă în acest sens.

De asemenea, a fost analizat, în motivarea deciziei de recurs, conținutul normei cuprinse în art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996 și scopul reglementării respective, ajungându-se la concluzia că Decizia nr. 39/2012, prin care președintele Consiliului Concurenței a respins caracterul protejat al documentului în discuție, este legală, nefiind îndeplinite,pe fond,condițiile prevăzute în art. 36 alin. (8) din Legea nr. 21/1996, pentru că documentul respectiv nu constituie o comunicare între avocat și client în legătură cu obiectul investigației în derulare. Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC A.R. SRL împotriva deciziei nr. 5881 din 20 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2015.