ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.11.2016

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3722/2016

HOTĂRÂRE
20.11.2016
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3722/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia

nr. 3722/2016

Asupra contestației de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2/2015 din data de 23.09.2015, Consiliul Concurenței a solicitat autorizarea judiciară în vederea desfășurării unei inspecții inopinate la sediile sociale, precum și în orice alte spații/puncte de lucru în care își desfășoară activitatea următoarele întreprinderi: A. SA, cu sediul social în Timișoara, jud. Timiș; B. SA, cu sediul social în Cluj Napoca, jud. Cluj; C. SRL, cu sediul social în sat Ghiroda, comuna Ghiroda, jud. Timiș; D. SA, cu sediul social în sector 5, București; E. SA, cu sediul social în sector 1, București; Filiala de Distribuție a Energiei Electrice F. SA, cu sediul social în Ploiești, jud. Prahova; Filiala de Distribuție a Energiei Electrice G. SA, sediul social în Brașov, jud. Brașov; H. SA, cu sediul social în Craiova jud. Dolj; I. SA, cu sediul în sector 1, București și J. SA, cu sediul social în Târgu Mureș, jud. Mureș.

În motivarea cererii, s-a arătat că prin Ordinul nr. 577 din 23.09.2015, Președintele Consiliului Concurenței a dispus declanșarea unei investigații oficiu pe piețele producției și comercializării contoarelor electrice și a echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România și prestării serviciilor aferente măsurării energiei electrice din România, având ca o posibilă faptă anticoncurențială prevăzută de art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare a art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin împărțirea piețelor menționate, din perspectiva clienților și/ sau produselor/serviciilor oferite în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de furnizare a produselor, respectiv de prestare a servici menționate, organizate de către operatorii de distribuție a energiei electrice România, respectiv A. SA, D. SA, K. SRL, B. SA și L. AG, în perioada 2011-2015.

Soluția pronunțată de curtea de apel

Prin încheierea nr. 12 din 24.09.2015, Curtea de Apel București a admis cererea formulată de Consiliul Concurenței și a autorizat desfășurarea unei inspecții inopinate la sediile sociale, precum și în orice alte spații/puncte de lucru în care își desfășoară activitatea următoarele întreprinderi: A. SA; B. SA; K. SRL; D. SA; E. SA; Filiala de Distribuție Muntenia Nord; H. SA; Filiala de Distribuție a Energiei Electrice G. SA, pe o durată de 2 zile consecutive, în perioada 29.09.2015 - 2.10.2015, cu posibilitatea prelungirii motivate a acestei perioade care urmează a fi stabilită prin ordinele Președintelui Consiliului Concurenței.

Contestația formulată de SC B. SA Cluj Napoca

Împotriva încheierii pronunțată de curtea de apel a formulat contestație SC B. SA în temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (7) din Legea nr. 21/1996, solicitând anularea în tot a încheierii prin care a fost autorizată desfășurarea unei inspecții inopinate.

În motivarea contestației se arată că, având în vedere faptul că o investigație a Consiliului Concurenței constituie o limitare a drepturilor societăților comerciale, având și consecințe de natură reputațională serioase pentru persoana juridică investigată, cererea de autorizare trebuia să cuprindă elemente concrete și explicații din care să reiasă că autoritatea petentă dispune de elemente și indicii temeinice pentru obținerea autorizării unei inspecții.

De asemenea, arată contestatoarea, că o astfel de inspecție inopinată trebuia să respecte principiul proporționalității, mai exact conform art. 20 alin. (8) din Regulamentul nr. 1/2003 al Consiliului Uniunii Europene, verificarea de către instanță a legalității inspecției acoperă analiza proporționalității măsurii.

Instanța chemată să autorizeze o investigație inopinată avea obligația de a motiva hotărârea pronunțată, respectiv de a analiza circumstanțele de fapt indicate de autoritatea de concurență ca fiind indicii ale săvârșirii unei fapte anticoncurențiale, iar câștigarea unei licitații sau constituirea unei asocieri pentru participarea la licitație nu pot constitui în sine indicii ale unor fapte anticoncurențiale.

Apărările formulate de Consiliul Concurenței

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 26.10.2015, Consiliul Concurenței a solicitat respingerea contestației ca nefondată, arătând că încheierea atacată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a legii.

Mai precis, instanța, examinând cererea de autorizare și înscrisurile doveditoare depuse în susținerea acesteia a constatat că există (fizic) acele indicii pe bază cărora se declanșase investigația asupra unor posibile înțelegeri anticoncurențiale și la care autoritatea a făcut referire în ordinul de declanșare a investigației.

Mai arată intimata că, contrar interpretării contestatoarei, instanța competentă să se pronunțe asupra temeiniciei indiciilor declanșării investigației de către intimat este instanța investită cu soluționarea cererii de anulare a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței, prin care s-a dispus deschiderea investigației.

Apreciază intimata că în cauză, măsura inspecției a fost corespunzătoare scopului legitim urmărit de Consiliul Concurenței și anume acela de a o identifica și de a strânge informații și documente necesare pentru a verifica realitatea și sfera unei situații de fapt și de drept determinante, contestatoarea fiind una dintre societățile vizate de Ordinul de declanșare a investigației nr. 591/ 28.09.2015, suspectată de a pariticpa la o posibilă faptă anticoncurențială.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Consiliul Concurenței a solicitat, în baza art. 37 și 38 din Legea nr. 21/1996 să se pronunțe o încheiere de autorizare pentru efectuarea unei inspecții inopinate la sediul mai multor societăți, între care și SC B. SA Cluj Napoca.

În cuprinsul cererii de autorizare s-a precizat că în baza Ordinului nr. 577/23.09.2015 al Președintelui Consiliului Concurenței s-a dispus declanșarea din oficiu a unei investigații pe piețele: (1) producției și comercializării contoarelor electrice și a echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice din România și (2) prestării serviciilor aferente măsurării energiei electrice din România.

Investigația declanșată vizează o posibilă încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței și art. 101 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin împărțirea piețelor menționate din perspectiva clienților și/sau produselor/serviciilor oferite în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de furnizare a produselor, respectiv de prestare a serviciilor menționate organizate de operatorii de distribuție a energiei electrice din România, în perioada 2011-2015.

Consiliul Concurenței a arătat că efectul potențial al unei asemenea practici este restrângerea posibilității clienților operatori ai rețelelor de distribuție a energiei electrice de a obține produse și servicii de calitate la prețuri competitive.

Instanța de fond, reținând că în cauză există indicii privind înțelegeri cu privire la împărțirea piețelor producției și comercializării contoarelor electrice și a echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice, a constatat îndeplinite condițiile art. 36, 37 și art. 38 din Legea nr. 21/1996, cu consecința autorizării desfășurării unor inspecții inopinate la sediul mai multor societăți, printre care și contestatoarea.

Soluția judecătorului fondului este împărtășită de instanța de control judiciar care apreciază că, în raport de obiectul și justificarea cererii, soluția este legală și temeinică.

Potrivit disp.art. 38 alin. (4) din Legea nr. 21/1996, cererea de inspecție trebuie să cuprindă toate informațiile de natură să justifice inspecția, iar judecătorul trebuie să verifice dacă cererea este întemeiată.

Din cuprinsul cererii de autorizare rezultă toate informațiile de natură să justifice inspecția, iar judecătorul a apreciat legal că cererea este întemeiată.

Consiliul Concurenței a invocat indicii și probe referitoare la o posibilă înțelegere între întreprinderile vizate de cererea depusă, acestea participând în mod constant la licitațiile organizate de operatorii rețelelor de distribuție a energiei electrice și adjudecând toate contractele de furnizare de contoare, respectiv de prestare de servicii aferente, în România.

În raport de acestea, verificările suplimentare prin intermediul inspecției inopinate nu încalcă principiul proporționalității, iar contestatoarea nu a făcut dovada că măsura solicitată este disproporționată și inacceptabilă în raport cu scopurile urmărite de inspecția în cauză.

Indiciile oferite de Consiliul Concurenței sunt suficient de serioase, astfel că măsura dispusă este legală, inspecția inopinată constituind doar o etapă a investigației, subsumată procedurii administrative, astfel că instanța sesizată nu poate analiza aspecte care decurg din fondul litigiului.

Având în vedere cele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 38 alin. (7) din Legea nr. 21/1996, contestația va fi respinsă ca nefondată.

Respinge contestația formulată de B. SA împotriva încheierii nr. 12 din 24 septembrie 2015 a Curții de Apel București, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2016.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2035/2016
asemenea, instanța de recurs a constatat că judecătorul fondului a soluționat cauza în raport cu cadrul procesual stabilit de recurenta-reclamantă, acțiunea neavând capete de cerere privind nulitatea sau nevalabilitatea Licenței nr. 407 emi
ÎCCJ 2013-06-20
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5881/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 7026 din 10 decembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată d
ÎCCJ 2019-06-27
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3685/2019
ș, secția civilă, pentru considerentele ce urmează: 1. Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte constată că, în cauză ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. pro
ÎCCJ 2025-04-03
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1918/2025
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către întreprinderile AEM S.A., C. S.A., D. S.R.L., E. S.A. și B., prin împărțirea pieței producției și comercializării contoarelor electrice și echipamentelor conexe de măsurare a energiei
ÎCCJ 2016-12-21
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5242/2024
, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele
Sursă