ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2035/2016

Decizia nr. 2035/2016

Deliberând potrivit art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 326 alin. (3) Cod de procedură civilă (1865) asupra admisibilității cererii de revizuire și a împrejurărilor pe care aceasta se întemeiază, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SA București (A.1) a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, obligarea pârâtei la emiterea licenței pentru organizarea și administrarea de piețe centralizate de energie electrică.

Prin Sentința nr. 2548 din 30 septembrie 2014, Curtea de Apel București a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs SC A. SA.

Prin Decizia nr. 3808 din data de 26 noiembrie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare formulată de recurenta-reclamantă precum și recursul declarat în cauză.

Referitor la cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, s-a reținut că nu îndeplinește condițiile de admisibilitate, având în vedere obiectul cauzei cât și obiectul dispozițiilor art. 56, art. 106, respectiv art. 101 - 109 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene

, deoarece nu satisface condiția pertinenței cerută la art. 267 alin. (2) din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene

, soluționarea cauzei nedepinzând de interpretarea dispozițiilor vizate de întrebările formulate de recurenta-reclamantă.

Cu privire la celelalte critici:

S-a arătat că în raport cu prevederile art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., considerentele sentinței îndeplinesc cerințele legii, argumentele fiind raportate la obiectul cauzei, la dispozițiile legale incidente în cauză și la cererile părților.

S-a reținut că obiectul cauzei îl formează cererile recurentei-reclamante prin care aceasta a solicitat să se constate existența unui refuz nejustificat din partea autorității publice, care nu i-a soluționat favorabil cererea de emitere a unei licențe pentru organizarea și administrarea piețelor centralizate de energie electrică și, totodată, obligarea acestei autorități să elibereze în favoarea sa o asemenea licență, însă instanța de fond în mod corect, a constatat că, în cauză, nu există un refuz nejustificat din partea intimatei-pârâte, reținând, în esență, că atitudinea autorității publice este conformă cu prevederile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2012.

S-a constatat că în cauză, nu s-a probat și, de altfel, nici nu s-a susținut că recurenta-reclamantă ar fi fost împiedicată să participe la desemnarea operatorului economic pentru administrarea piețelor centralizate de energie electrică, pentru a exista o încălcare a principiului liberei concurențe, din moment ce o astfel de procedură nu a fost declanșată de autoritatea publică intimată, care a constatat că la data intrării în vigoare a Legii nr. 123/2012, exista deja o licență de administrare - Licența nr. 407 emisă în favoarea SC B. SA.

De asemenea, instanța de recurs a constatat că judecătorul fondului a soluționat cauza în raport cu cadrul procesual stabilit de recurenta-reclamantă, acțiunea neavând capete de cerere privind nulitatea sau nevalabilitatea Licenței nr. 407 emisă în favoarea SC B. SA, singura situație în care s-ar fi putut cere emiterea altei licențe/declanșarea procedurii de desemnare a operatorului calificat pentru obținerea/emiterea licenței de administrare a piețelor centralizate de energie electrică.

Referitor la criticile/susținerile potrivit cărora instanța de fond a respins în mod greșit cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, instanța de recurs a apreciat că judecătorul fondului a apreciat în mod judicios, că în raport cuc obiectul cauzei, dispozițiile legale incidente și cererile formulate, o decizie pentru interpretarea Tratatului

privind funcționarea Uniunii Europene

nu este necesară pentru soluționarea litigiului.

Referitor la criticile potrivit cărora instanța de fond era datoare să aplice direct dreptul comunitar - art. 56, art. 106, art. 101 - 109 din Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene

, instanța de recurs a reținut că sunt neîntemeiate, din moment ce dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv art. 8, art. 9, art. 10 alin. (2) lit. f), precum și Legea nr. 123/2012, în integralitatea sa reprezintă o transpunere a Directivei nr. 2009/72/CE privind normele comune pentru piața internă a energiei electrice, și nu s-a susținut că aceasta ar fi fost încălcată.

Împotriva Deciziei nr. 3808 din data de 26 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a formulat cerere de revizuire A. (A.1) SA.

Invocând prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, revizuenta pretinde că decizia instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar.

Referitor la admisibilitatea cererii de revizuire arată că este suficient să fie îndeplinite următoarele două condiții:

- normele interne (în speță, art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2012) să fie contrare normelor unionale (în speță, art. 56, art. 106, art. 34 și art. 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, TFUE, art. 17 alin. (2) lit. g) din Directiva nr. 2009/72/CE precum și pct. 3, 4, 23, 35 din preambulul aceleiași Directive);

- instanța națională să fi dat prioritate normelor naționale în detrimentul celor unionale.

Revizuenta susține că ambele condiții sunt îndeplinite și de aceea solicită sesizarea. Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru a confirma acest aspect sau aplicarea cu prioritate de către instanța națională a dispozițiilor de drept unional.

Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată arătând că Legea nr. 123/2012 reprezintă o transpunere în dreptul intern a Directivei nr. 2009/72/CE și că dispozițiile presupus încălcate, în esență cele din art. 56 Tratatul

privind funcționarea Uniunii Europene

, nu sunt de fapt incidente în cauză deoarece se referă la resortisanții altor state membre, ceea ce nu este cazul revizuentei.

Cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 21 alin. (2) teza I din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 conform cărora "Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată".

Revizuenta pretinde că principiul priorității dreptului unional a fost nesocotit de instanța de recurs deoarece dispozițiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2012 potrivit cărora autoritatea competentă pentru administrarea piețelor centralizate acordă o singură licență pentru operatorul pieței de energie electrică și una pentru operatorul pieței de echilibrare, dispoziții aplicate în cauză, sunt contrare prevederilor art. 56, art. 106, art. 34 și art. 102 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), art. 17 alin. (2) lit. g) din Directiva nr. 2009/72/CE precum și pct. 3, 4, 23, 35 din preambulul aceleiași Directive, datorită faptului că înlătură concurența între administratorii pieței energiei electrice garantată de normele europene.

În esență, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (1865), aceleași motive au fost invocate și în fața instanței de recurs.

Pentru acest din urmă considerent, revizuirea este inadmisibilă.

Într-adevăr, revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac, de retractare, pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.

Motivele de revizuire se întemeiază, în principiu, pe un element nou, necunoscut de instanța care a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere deoarece, în caz contrar, s-ar aduce atingere autorității de lucru judecat și principiului securității raporturilor juridice iar revizuirea ar deveni o formă de "recurs la recurs".

Or, în speță, așa cum s-a arătat, SC A. SA a invocat în fața instanței de recurs prioritatea anumitor dispoziții de drept unional în raport cu anumite dispoziții de drept național, motiv pentru care este inadmisibil să repete aceeași apărare pe calea revizuirii.

Altfel spus, simpla împrejurare că revizuenta nu este de acord cu modul în care instanța de recurs a motivat respingerea argumentului întemeiat pe încălcarea Tratatului

privind funcționarea Uniunii Europene

și a dispozițiilor Directivei nr. 2009/72/CE nu reprezintă motiv de revizuire.

În consecință, în temeiul art. 21 și art. 28 din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 326 alin. (3) C. proc. civ. (1865), Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. (A.1) SA împotriva Deciziei nr. 3808 din data de 26 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2016.

Opinia separată

Respinge cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene formulată de revizuenta SC Bursa Româna de Mărfuri.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta SC A. (A.1) SA împotriva Deciziei nr. 3808 din data de 26 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iunie 2016.

OPINIA SEPARATĂ

în temeiul art. 258 și art. 264 alin. (2) C. proc. civ. (1865)

În dezacord cu concluzia majorității, apreciez că se impune respingerea cererii de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene și a cererii de revizuire, în considerarea următoarelor argumente:

1.Asupra cererii de sesizare a Curții de Justiție

Revizuenta a solicitat sesizarea Curții de Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri preliminare cu privire la interpretarea art. 56 și art. 101 - 109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE).

Aceeași solicitare a fost formulată și în fața instanței de recurs și are ca obiect următoarele întrebări:

"1. să se stabilească dacă dispozițiile art. 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se interpretează în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea de la art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2012, care stabilesc că pentru administrarea piețelor centralizate de energie electrică se poate acorda o singură licență, în condițiile în care:

1.1. Licența acordată se află deja în posesia unei companii controlate de către stat (cum este cazul B.);

1.2. Legea nu specifică niciun criteriu în baza căruia va fi efectuată selecția unicului deținător de licență;

1.3. Licențierea companiei controlate de stat a avut loc în baza unui proces fără selecție publică;

1.4. Niciuna dintre prevederile legislative actuale ori anterioare nu prevăd scopul constituirii unei poziții de "monopol" cu privire la serviciile specifice burselor de energie.

(i) Cu privire la admisibilitatea sesizării

Potrivit art. 267 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe cu titlu preliminar cu privire la interpretarea dreptului Uniunii și cu privire la validitatea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

Relativ la momentul procesual al efectuării trimiterii preliminare, instanța națională poate adresa Curții o întrebare preliminară de îndată ce constată că, pentru a soluționa cauza cu care a fost investită, este necesară o decizie asupra aspectelor privind interpretarea ori validitatea dreptului Uniunii.

Este însă indicat ca decizia de a adresa o întrebare preliminară să intervină într-o etapă a procedurii în care instanța de trimitere este în măsură de a defini cadrul factual și juridic al problemei astfel încât Curtea să dispună de toate elementele necesare pentru a verifica, dacă este cazul, aplicabilitatea dreptului Uniunii în litigiul principal.

Nu există nicio normă juridică imperativă care să interzică formularea unei cereri de sesizare a Curții de Justiție în calea extraordinară de atac a revizuirii sau care să condiționeze acest act procedural de valorificarea lui anterioară în fața instanței de recurs.

Paragraful 3 al art. 267 Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene reglementează caracterul obligatoriu al sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară, fără a interzice inițierea acestui demers într-o anumită etapă a procedurii.

Așadar, instanța de revizuire este liberă de a se adresa Curții de Justiție cu o întrebare preliminară, la cererea părții sau din oficiu, dacă apreciază că interpretarea unei norme a dreptului Uniunii îi este necesară pentru soluționarea litigiului, chiar dacă o astfel de solicitare a fost formulată și în recurs, iar instanța a respins-o ori a omis să se pronunțe asupra ei.

Raportat la toate aceste aspecte, apreciez că cererea de sesizare a Curții de Justiție formulată de revizuentă este admisibilă.

(ii) Cu privire la necesitatea sesizării

Litigiul dedus judecății vizează legalitatea refuzului autorității pârâte de acordare a licenței de operator al pieței de energie electrică, refuz întemeiat pe dispozițiile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 și considerat de reclamantă ca fiind unul nejustificat.

Legea nr. 123/2012 reprezintă transpunerea în dreptul intern a Directivei 2009/72/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009.

Elementele furnizate instanței nu evidențiază o transpunere incompletă sau eronată a Directivei 2009/72/CE, astfel că nu devine aplicabil principiul interpretării conforme sau armonioase a normelor pertinente de drept intern în acord cu scopul urmărit de directivă.

Prin urmare, în soluționarea litigiului, instanța este chemată să aplice legea națională de transpunere a directivei și nu prevederile directivei.

Referitor la art. 56 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, a cărui interpretare se solicită, se observă că nu are incidență în cauza dedusă judecății, întrucât se referă la "resortisanții statelor membre stabiliți într-un alt stat membru decât cel al beneficiarului serviciilor".

În privința art. 101 - 109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, referitoare la Regulile de concurență, se constată că soluționarea litigiului nu necesită o interpretare din partea Curții de Justiție, întrucât existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, se analizează prin raportare la prevederile art. 10 alin. (2) lit. f) din Legea nr. 123/2012 (legea națională de transpunere a Directivei 2009/72/CE).

Prevederile art. 267 paragraful 3 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu pot fi interpretate în sensul că, de fiecare dată când se formulează o întrebare preliminară, instanța care judecă în ultimă instanță trebuie să ceară Curții de Justiție să se pronunțe, ci în sensul că sesizarea are caracter obligatoriu numai dacă răspunsul este necesar pentru soluționarea cauzei.

Or, după cum s-a arătat, soluționarea litigiului nu necesită o interpretare din partea Curții de Justiție a prevederilor art. 56 și art. 101 - 109 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, astfel că cererea de sesizare formulată de revizuentă se impune a fi respinsă.

2.1. Cu privire la admisibilitatea revizuirii

Potrivit art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare:

"(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. (...)".

În privința dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1039/2012, că sunt neconstituționale în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul.

În considerarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, se constată că revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 poate fi exercitată și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul.

Prin urmare, din perspectiva obiectului revizuirii, prezenta cerere de revizuire este admisibilă, Decizia nr. 3808 din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal fiind susceptibilă de revizuire, chiar dacă nu suntem în prezența situații în care se evocă fondul.

Referitor la motivul de revizuire invocat, se constată că acesta vizează pronunțarea deciziei irevocabile cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, cu referire la art. 34, art. 56, art. 102 și art. 106 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, art. 17 alin. (2) lit. g) din Directiva 2009/72/CE, pct. 3, 4, 23 și 25 din preambulul acestei directive.

Acest motiv de revizuire se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel că revizuirea este admisibilă și din perspectiva motivelor care justifică promovarea acestei căi extraordinare de atac.

Faptul că în recurs a fost invocată și examinată pretinsa încălcare a dreptului Uniunii nu este de natură să conducă la o altă concluzie, întrucât textul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 instituie cerința ca pronunțarea hotărârii irevocabile să fi avut loc cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, fără niciun fel de distincție.

Așadar, revizuirea este admisibilă atât în situația în care această chestiune a fost invocată în recurs, iar instanța a respins-o ori a omis să se pronunțe asupra ei, cât și în situația în care incidența principiului priorității dreptului Uniunii Europene nu a fost invocată în fața instanței de recurs.

2.2. Cu privire la fondul revizuirii

Cu titlu preliminar, se impune a fi subliniat faptul că, potrivit principiului priorității dreptului Uniunii Europene, instanța națională care constată că în litigiul dedus judecății sunt incidente dispozițiile de drept european "are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, dacă este necesar refuzând din oficiu aplicarea oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional". (Hotărârea din 9 martie 1978, Simmenthal II, cauza 106/77).

Situația evocată de revizuentă nu se încadrează în textul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu există niciun conflict între normele de drept intern și cele de drept european, care să fi fost soluționat de instanța de recurs, în sensul de a se fi dat prevalență dreptului intern, prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene.

Prin urmare, cererea de revizuire se impune a fi respinsă, ca nefondată.

Procesat de GGC - NN