ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2148/2016

Decizia nr. 2148/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 29 iunie 2013 reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Compania Națională de Transport a Energiei Electrice (CNTEE) B. SA și Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care:

- să se constate refuzul nejustificat al B. de a încheia și semna un act adițional și/sau un nou contract de racordare la RET, astfel cum părțile de comun acord au convenit (act adițional sau contract nou care să amendeze contractul de racordare la RET nr. C154 din 27 aprilie 2012, împreună cu actele adiționale subsecvente);

- să fie obligată B. să semneze actul adițional la contractul de racordare la RET nr. C154 din 27 aprilie 2012, cu modificările aferente, potrivit noii soluții tehnice de racordare în concordanță cu avizul CTES nr. 422 din 21 decembrie 2012, în termenul de valabilitate al contractului și/sau să încheie și să semneze un nou contract de racordare la RET, care să conțină clauze convenite de părți;

- în subsidiar, în situația în care instanța ar considera că din punct de vedere formal nu poate fi considerată îndeplinită de către reclamantă obligația vizând condițiile suspensive, să se constate că aceasta se datorează culpei exclusive a pârâtei B.;

- să se constate refuzul nejustificat al ANRE de a soluționa în termenul legal litigiul survenit între A. și B., înregistrat la sediul acesteia de către reclamantă, prin plângerea depusă;

- să fie obligate pârâtele la repararea prejudiciului produs în mod culpabil reclamantei, respectiv la plata sumelor de: 722.756.000 euro, echivalent în RON la data plății la cursul BNR, reprezentând profitul nerealizat conform planului de afaceri, și 17.419.508,07 RON, reprezentând cheltuieli efective înregistrate în contabilitatea companiei, ambele sub rezerva majorării;

- să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice B. SA a formulat, la rândul său, întâmpinare prin care a invocat, pe cale de excepție, necompetența materială a instanței, netimbrarea cererii de chemare în judecată, lipsa calității procesuale active a reclamantei, lipsa calității semnatarului cererii de reprezentat al reclamantei, prematuritatea introducerii acțiunii și lipsa calității procesuale pasive a ANRE, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, cu cheltuieli de judecată.

Reclamanta a formulat răspunsuri la întâmpinarea ANRE și întâmpinarea depusă de B..

La data de 21 ianuarie 2014, SC C. SA a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei.

Prin Încheierea din 18 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă ca nefondată excepția necompetenței materiale a instanței invocată de B. SA.

Prin Încheierea din 18 martie 2014 a aceleiași instanțe a fost admisă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată de SC C. SA, a fost respinsă ca nefondată excepția de netimbrare invocată de pârâta B. SA și a fost recalificată excepția prematurității ca fiind excepția inadmisibilității.

Prin Încheierea din 25 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția inadmisibilității.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal prin Încheierea din 20 mai 2014 s-a dispus disjungerea capătului de cerere în despăgubiri și judecarea sa separată, fiind format Dosarul nr. x/2/2014.

Prin Sentința civilă nr. 1886 din 11 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei SC A. SRL și cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea reclamantei de SC C. SA.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice B. SA și intervenienta SC C. SA.

Pârâta B. SA a formulat recurs și împotriva Încheierilor din 18 februarie 2014 și 25 martie 2014.

I. În primul memoriu de recurs depus de reclamanta SC A. SRL la 1 octombrie 2014 a fost criticată soluția instanței de fond pentru că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii (art. 488 alin. (1) pct. 6) și că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Hotărârea instanței de fond ar fi nelegală deoarece nu s-a pronunțat punctual asupra tuturor capetelor de cerere ale acțiunii introductive

Astfel, recurenta susține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra capetelor de cerere cuprinse în acțiunea introductivă vizând obligarea B. SA să semneze actul adițional la contractul de racordare cu modificările aferente, și/sau un nou contract de racordare la Rețeaua Electrică de Transport (RET) care să conțină clauzele convenite de părți.

De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra constatării culpei pârâtei B. SA în îndeplinirea sau nu la termen a condițiilor suspensive stipulate în contractul de racordare la RET și nici la obligația pârâtelor la repararea prejudiciului produs în mod culpabil reclamantei, respectiv la plata sumelor de 722.756.000 euro și 17.419.509,07 RON.

Hotărârea este nemotivată deoarece nu răspunde în niciun mod apărărilor invocate de reclamantă, răspunsurilor la întâmpinări și notelor de ședință.

Prima instanță, prin soluția adoptată, ignoră probele din dosar care stabilesc fără dubiu vinovăția pârâtelor și conțin motive contradictorii, incomplete, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material.

Soluția Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este nelegală și sub aspectul modului în care a soluționat culpa ANRE în dosar și pentru că a reținut, în mod greșit că reclamanta SC D. a dat dovadă de inconsecvență pe parcursul derulării procedurilor de modificare a contractului, desfășurate în conformitate cu dispozițiile art. 9.3. din Contractul nr. 154.

Instanța de fond a reținut în mod greșit că încetarea contractului nr. C154 a fost cauzată de neîndeplinirea condițiilor suspensive în termenul limită de 9 luni, întrucât curgerea acestui termen a fost întreruptă, urmând a curge un nou termen ca urmare a emiterii noului aviz CTES (422/2012) pentru noua soluție tehnică, după semnarea actului adițional.

II. În al doilea memoriu de recurs depus de reclamanta SC A. SRL a fost criticată soluția instanței de fond pentru că a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.) și pentru că nu cuprinde toate motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.).

III. În recursul declarat de Compania Națională de Transport a Energiei Electrice B. SA s-a precizat că, deși Sentința civilă nr. 1866 din 11 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, îi este favorabilă, totuși instanța învestită cu soluționarea cererii în mod neîntemeiat a respins excepțiile invocate de societate.

S-a arătat că instanța de fond a preluat susținerile reclamatei, respingând în mod netemeinic și nelegal argumentele aduse de societatea B. SA, în principal pentru că desfășoară activitate de interes public - transport al energiei electrice, iar între activitățile care sunt supuse licențierii conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 123/2012 nu se regăsește racordarea la RET, ci transportul energiei electrice.

A fost criticată soluția instanței de fond pentru că a reținut că „racordarea este o operațiune indisponibilă pentru asigurarea accesului utilizatorilor la RET” și de aceea, s-a reținut că Tribunalul București, secția a VI-a civilă este competentă materială și teritorial să soluționeze cauza, potrivit art. 95 și 107 C. proc. civ.

Împrejurarea că reclamanta a înțeles să formuleze acțiune și în contradictoriu cu ANRE nu poate fi apreciată ca relevantă pentru stabilirea competenței materiale a Curții de Apel București, în raport de dispozițiile art. 111 teza a II-a C. proc. civ.

În ceea ce privește natura civilă a litigiului ce face obiectul prezentului dosar s-a susținut că, în opinia recurentei, contractul de racordare la RET nu este un contract administrativ, ci unul civil, recurenta fiind o persoană de drept privat, iar raporturile juridice în cadrul cărora aceasta este parte sunt supuse Legii nr. 31/1991, iar autorizațiile administrative care trebuie obținute de solicitantul racordării se emit de către alte autorități, nu de către recurentă.

Mai mult, B. SA nu este o autoritate publică în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) și a) din Legea nr. 554/2004, ci o societate pe acțiuni, înființată în baza H.G. nr. 627/2000, care își desfășoară activitatea în baza Legii nr. 31/1990, fiind înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului și listată la Bursa de Valori București, societatea are capital majoritar de stat, 43% din capital fiind deținut de alte persoane fizice și juridice, altele decât statul român.

Cum și reclamanta este o societate comercială cu capital integral privat și s-a încheiat un contract de racordare care nu are ca obiect un serviciu de utilitate publică, competența revine instanței civile.

Se impunea ca instanța de fond să admită excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și să decline competența la Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

Instanța de fond a respins în mod neîntemeiat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, având în vedere că recurenta nu poate fi asimilată unei autorități publice centrale în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Asimilarea cu o autoritate publică centrală se face numai în cazul în care persoanele juridice de drept privat încheie contracte de natura celor menționate la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 (care au ca obiect un serviciu public sau un contract de achiziție publică).

Potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 autoritatea competentă în sectorul energiei electrice și gazelor naturale este ANRE.

Referitor la Încheierea din 25 martie 2014 instanța de fond, în mod neîntemeiat, susține recurenta, nu a admis excepția prematurității formulării acțiunii, recalificată ca excepția inadmisibilității cererii, în raport de prevederile art. 49 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public aprobat prin H.G. nr. 90/2008.

În mod eronat, a arătat recurenta, instanța de fond a considerat că ar fi aplicabile prevederile art. 6 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în sensul că partea ar fi înțeles să renunțe la exercitarea procedurii administrativ-jurisdicționale.

IV. În recursul declarat de intervenienta SC C. SA au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material) și de art. 488 alin. (1) pct. 6 (hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii), motivarea recursului fiind aceeași cu cea a reclamantei A..

Recurentele SC A. SRL și SC C. SA au formulat întâmpinări și au invocat:

- excepția lipsei de interes a recurentei B. SA în formularea recursului, având în vedere că prin sentința atacată a fost respinsă acțiunea reclamantei formulată împotriva B. SA;

- anularea recursului în ceea ce privește motivul de recurs nr. 2 referitor la temeinicia hotărârii de respingere a excepției inadmisibilității, având în vedere că acesta nu se încadrează în motivele de casare expres prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., încadrarea recurentei fiind pur formală;

- respingerea recursului împotriva încheierii prin care a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București și a încheierii prin care a fost recalificată excepția prematurității în excepția inadmisibilității.

Recurenta B. SA a formulat întâmpinări la recursul reclamantei SC A. SRL și intimatei SC C. SA și a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

Intimata ANRE a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului promovat de reclamanta SC A. SRL ca nefondat și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

A fost depus un răspuns al SC A. SRL la întâmpinările B. și ANRE și un răspuns al B. SA la întâmpinarea formulată de SC A. SRL.

S-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu și s-a dispus comunicarea acestuia prin Încheierea din 16 septembrie 2015.

Prin Încheierea din 9 decembrie 2015 au fost admise în principiu recursurile declarate și s-a fixat termen pentru soluționarea acestora cu citarea părților, potrivit art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

La termenul din 8 aprilie 2016, recurenta-reclamantă SC A. SRL a invocat ca motiv de recurs de ordine publică încălcarea de către prima instanță a competenței de ordine publică a altei instanțe prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ.

S-a arătat că motivul de necompetență a fost invocat în fața primei instanțe, astfel încât criticile cu privire la hotărâri pot fi reluate sub acest aspect de către oricare dintre părți dar și că necompetența materială se referă doar la relațiile contractuale care au stat la baza cererilor formulate în contradictoriu cu B., acestea fiind de competența Tribunalului București.

Recurenta-reclamantă A. SRL a solicitat în subsidiar, în cazul în care se va constata că motivul de ordine publică invocat la termenul din 8 aprilie 2016 nu este întemeiat, să se ia act că nu mai susține criticile formulate cu privire la greșita respingere a capătului de cerere prin care a solicitat obligarea recurentei-intimate B. SA să semneze actul adițional la contractul de racordare la RET care să conțină clauzele agreate de părți.

Prin Notele de ședință, față de precizările făcute de recurenta-reclamantă SC A. SRL, recurenta-pârâtă B. SA a invocat excepția lipsei calității de reprezentant, având în vedere existența unei renunțări la o parte din cererea de chemare în judecată, dar la care a renunțat în cursul dezbaterilor având în vedere probele depuse la dosar.

Recurenta-pârâtă B. SA a mai invocat:

- excepția lipsei de interes în promovarea recursului de către recurenta-reclamantă;

- excepția autorității de lucru judecat în temeiul art. 430 - 432 C. proc. civ.;

- excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 204 C. proc. civ., excepții care au fost unite cu fondul cauzei.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va analiza mai întâi excepțiile invocate și, ulterior, recursurile declarate.

Excepția lipsei de interes a recursului declarat de SC B. SA împotriva Sentinței civile nr. 1866 din 11 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, excepție invocată de reclamanta SC A. SRL.

Excepția a fost motivată de faptul că prin sentința atacată cu recurs a fost respinsă acțiunea reclamantei, iar recurenta B. a avut calitatea de pârât, însă recursul acesteia a vizat atât sentința pronunțată de instanța de fond cât și încheierea interlocutorie din 18 februarie 2014, prin care a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în soluționarea cererii reclamantei.

Excepția lipsei de interes va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Conform art. 132 alin. (1) și (2) C. proc. civ.: „(1) Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent. (2) Dacă instanța se declară competentă, va trece la judecarea pricinii. Încheierea poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză”.

Cum art. 132 alin. (2) C. proc. civ., teza ultimă prevede că încheierea prin care a fost respinsă excepția necompetenței materiale și s-a declarat competentă să soluționeze acțiunea reclamantei, poate fi atacată numai odată cu hotărârea pronunțată în cauză, recurenta-pârâtă B. SA, în mod corect a solicitat și casarea sentinței atacate, tocmai pentru că a fost pronunțată de o instanță necompetentă, fiind nemulțumită de modul de soluționare al excepției necompetenței materiale, astfel că recursul său împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond nu este lipsit de interes.

Excepția lipsei de interes în promovarea recursului de către recurenta-reclamantă SC A. SRL, excepție invocată de către recurenta-pârâtă B. SA.

Această excepție a fost motivată în raport cu cererea precizatoare formulată de A. SRL la 14 iunie 2016 și s-a considerat că nu ar mai exista nicio finalitate a cererii de chemare în judecată, dar excepția va fi respinsă.

Într-adevăr, la 14 iunie 2016 recurenta-reclamantă a solicitat ca, în subsidiar, în cazul în care nu va fi admis motivul de ordine publică invocat, respectiv cel ce viza necompetența materială a primei instanțe în soluționarea cauzei, să se ia act că nu mai susține criticile ce vizau nelegalitatea hotărârii recurate în ceea ce privește capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea recurentei-pârâte B. SA să semneze actul adițional la contractul de racordare, dar această solicitare subsidiară nu face lipsită de interes cererea reclamantei, așa cum susține recurenta-pârâtă pentru că au fost menținute criticile cu privire la celelalte capete de cerere.

Excepția autorității de lucru judecat, excepția invocată tot de B. SA a vizat aceeași cerere depusă la 14 iunie 2016, iar recurenta-pârâtă susține că întrucât instanța de fond s-a pronunțat cu privire la toate capetele de cerere cu care a fost învestită, astfel că a fost tranșată definitiv și problema existenței unui pretins refuz nejustificat de a încheia actul adițional sau un nou contract.

Excepția invocată va fi respinsă.

Potrivit art. 431 alin. (1) C. proc. civ.: „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect”, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede că: „Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă”.

În cauză, prin faptul că prima instanță s-a pronunțat asupra capetelor de cerere, iar în calea de atac, subsidiar, reclamanta a renunțat la criticile ce vizau unul din capetele de cerere nu dovedește existența autorității de lucru judecat.

Pentru a constata existența autorității de lucru judecat este necesar să existe două litigii diferite, or, soluționarea unei cauze în calea de atac nu înseamnă un nou litigiu.

Excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată a fost invocată de recurenta-pârâtă B. SA în raport de dispozițiile art. 204 C. proc. civ., dar excepția va fi respinsă având în vedere că precizările subsidiare ale recurentei-reclamante SC A. SRL au fost calificate ca fiind excepții ale lipsei de obiect pentru unele capete de cerere, astfel că nu se poate considera modificată cererea de chemare în judecată.

După soluționarea excepțiilor invocate, se impune a se analiza în ce măsură motivul de ordine publică ce vizează necompetența materială a primei instanțe invocat de recurenta-reclamantă SC A. SRL poate fi declarat admisibil.

Recurenta-reclamantă nu a precizat în ce măsură motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 3 C. proc. civ. poate constitui motiv de ordine publică și s-a limitat să afirme că necompetența a fost invocată în fața primei instanțe și că pot fi reluate criticile cu privire la hotărâre de oricare dintre părți.

Potrivit art. 489 alin. (3) C. proc. civ.: „Dacă legea nu dispune altfel, motivele de casare care sunt de ordine publică pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, fie în procedura de filtrare, fie în ședință publică”.

În legătură cu acest text se impune a fi făcute cel puțin două condiții:

- motivele de ordine publică pot fi ridicate, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului, dar cu condiția ca legea să nu dispună altfel, de exemplu, să stabilească un termen până la care se poate invoca încălcarea unei norme, chiar de ordine publică;

- deși textul se referă la instanță și părțile au recunoscut dreptul de a invoca motivele de ordine publică, prin raportare la dispozițiile art. 178 alin. (1) C. proc. civ., dar și la cele ale art. 178 alin. (5) C. proc. civ.

Dacă în privința celei de-a doua condiții nu există impedimente în a analiza admisibilitatea motivului de ordine publică invocat, în ceea ce privește prima condiție, se constată că aceasta nu este îndeplinită în cauză deoarece, în cazul excepției de necompetență materială legea prevede un termen în care aceasta poate fi invocată.

În art. 129 alin. (2) C. proc. civ. este definită necompetența de ordine publică ca fiind cea în care se invocă încălcarea competenței generale, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești, încălcarea competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad, încălcarea competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.: „Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”, iar conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ.: „Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către părți prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe”.

Fiind în prezența unei necompetențe de ordine publică pentru că s-a invocat necompetența materială a primei instanțe se constată că în Codul de procedură civilă este stabilit un termen limită în care poate fi invocată această excepție, respectiv trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și, prin urmare, ea nu poate constitui motiv de casare de ordine publică, mai ales că instanța de fond s-a pronunțat printr-o încheiere interlocutorie asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, iar această încheiere nu a fost atacată de către reclamantă.

Chiar dacă excepția necompetenței materiale a primei instanțe a fost invocată în fața acesteia, iar prima instanță a respins această excepție, părțile pot contesta această soluție în calea de atac, dar necompetența materială a primei instanțe nu poate fi invocată din oficiu sau de către una dintre părți direct în fața instanței de recurs nici în procedura de filtru, nici în ședința publică, tocmai având în vedere dispozițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ. raportat la art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Plecând de la toate aceste considerente, se poate considera că motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă SC A. (art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) nu constituie motiv de casare de ordine publică în sensul art. 489 alin. (3) C. proc. civ. și nu va fi analizat.

Trecând la analiza recursurilor declarate de părți împotriva încheierilor de ședință pronunțate de instanța de fond se impune a se aprecia că, mai întâi, vor fi analizate criticile recurentei-pârâte B. SA împotriva Încheierii de ședință din 18 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal .

Prin criticile formulate cu privire la această încheiere, recurenta-pârâtă susține că, față de solicitările reclamantei din cererea de chemare în judecată, soluția instanței de fond a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București a fost invocată de către pârâta B. SA în fața instanței de fond fiind motivată de faptul că, deși acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, aceasta nu vizează un act administrativ în sensul acestei legi.

Instanța de fond, prin considerentele Încheierii din 18 februarie 2014, a apreciat că este competentă Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal să soluționeze acțiunea reclamantei deoarece pârâta B. SA desfășoară activitate de interes public și că racordarea este o operațiune indispensabilă în asigurarea transportului energiei electrice.

Într-adevăr, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 prevede că în sensul prezentei legi, sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziții publice și că prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ.

Pentru a stabili dacă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București a fost corect soluționată de prima instanță se impune a se analiza dacă în speță sunt incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Reclamanta a solicitat prin cererea adresată instanței de fond, să se constate refuzul nejustificat al B. SA de a încheia și semna un act adițional la Contractul de racordare la RET și obligarea acesteia la încheierea actului adițional la contract, care să conțină modificările aferente noii soluții tehnice, dar, în speță, acest contract nu este unul administrativ în sensul legii contenciosului administrativ.

Chiar dacă serviciul de transport al energiei electrice este unul de interes public, nu poate fi considerată de interes public și operațiunea de racordare pentru asigurarea accesului utilizatorilor la RET, chiar dacă aceasta este una premergătoare prestării serviciului de transport al energiei electrice deoarece prin operațiunea de racordare nu se ajunge la situația în care producătorul de energie electrică să presteze el serviciul de transport al energiei electrice, ci rămâne un „utilizator de rețea electrică”, astfel cum este definit de art. 3 pct. 81 din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, iar „transportul energiei electrice”, care este o activitate de interes public conform art. 30 alin. (1) din același act normativ, se realizează de către operatorul de transport și de sistem, persoană juridică certificată de autoritatea competentă, în condițiile legii.

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „B.” SA este o societate comercială cu capital majoritar de stat care are ca obiect principal de activitate transportul energiei electrice, dar, pe lângă aceasta, desfășoară și activități auxiliare, iar acestea sunt raporturi de drept civil, raportul ce nu sunt de competența instanței de contencios administrativ, între acestea fiind și racordarea la rețeaua electrică de transport a utilizatorilor de rețea, fie că se solicită racordarea pentru livrarea de energie electrică, fie pentru distribuția acesteia.

Toate acestea dovedesc că este fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. împotriva Sentinței civile nr. 1866 din 11 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a Încheierii din 18 februarie 2014 a aceleiași instanțe pentru că a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și a fost pronunțată soluția atacată de către o instanță necompetentă.

De aceea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi casată Încheierea din 18 februarie 2014 și, în parte, Sentința nr. 1866 din 11 iunie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București și va fi trimisă spre competentă soluționare acțiunea reclamantei SC A. SRL în contradictoriu cu B. SA la Tribunalul București, secția a VI-a civilă.

În condițiile în care s-a constatat că prima instanță nu putea soluționa acțiunea reclamantei SC A. SRL împotriva pârâtei B. SA nu se mai impune a fi analizate criticile recurentei-reclamante SC A. SRL și ale recurentei-interveniente SC C. SA ce vizau respingerea acțiunii și a cererii de intervenție de către instanța de fond, astfel că recursurile formulate împotriva acestei sentințe vor fi respinse în ceea ce privește pârâta B. SA pentru argumentele prezentate ulterior.

Criticile recurentei-pârâte B. SA împotriva Încheierii din 25 martie 2014 și a Sentinței civile nr. 1866 din 11 iunie 2014 ale Curții de Apel București vor fi analizate împreună cu criticile din recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL și intervenienta SC C. SA, având în vedere că acestea vizează capătul din acțiunea reclamantei formulat împotriva pârâtei Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei.

Prin acțiunea reclamantei s-a solicitat, în contradictoriu cu ANRE, să se constate refuzul nejustificat al acesteia de a soluționa în termenul legal diferentul înregistrat la sediul acesteia survenit între SC A. SRL și B. SA.

Pârâta B. SA, prin întâmpinarea formulată în fața instanței de fond a invocat excepția prematurității acțiunii, excepție recalificată de către instanța de fond ca excepția inadmisibilității, care a fost respinsă prin Încheierea din 25 martie 2014 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Având în vedere că instanța de recurs a apreciat că litigiul dintre reclamanta SC A. SRL și pârâta B. SA nu este unul de competența instanței de contencios administrativ atunci nu se impune respectarea de către reclamantă a procedurii prealabile, conform art. 7 din Legea contenciosului administrativ.

Conform art. 49 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public aprobat prin H.G. nr. 90/2008 „Eventualele divergențe care apar între deținătorii de rețea și utilizatori în timpul parcurgerii etapelor procesului de racordare la rețelele electrice, neconciliate la nivelul operatorilor de rețea conform procedurilor proprii, se soluționează de autoritatea competentă”, iar potrivit art. 4 alin. (1) lit. a) din Ordinul nr. 38/2007 al Președintelui ANRE pentru aprobarea Procedurii de soluționare a neînțelegerilor legate de încheierea contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice și a contractelor de racordare la rețea, această procedură se aplică neînțelegerilor apărute la încheierea contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice, a contractelor de furnizare a energiei electrice și a contractelor de racordare la rețea.

Criticile recurentei-pârâte B. SA vizează faptul că reclamanta nu a respectat această procedură, deși ANRE nu a invocat lipsa procedurii prealabile, iar cele ale recurentei-reclamante SC A. SRL și intervenientei SC C. SA au vizat refuzul ANRE de a media litigiul ivit în legătură cu racordarea.

Însă, din probele depuse la dosar rezultă că ANRE i-a fost adresată o cerere de către SC A. SRL, iar, ca urmare a acestei cereri, ANRE a convocat la sediul acesteia atât reprezentanții recurentei-reclamante cât și pe cei ai B. SA și chiar, dacă reprezentanții reclamantei nu au fost prezenți, ANRE a solicitat să trimită modul de soluționare a aspectelor legate de încheierea contractului, iar ulterior a solicitat aceiași entități să comunice stadiul încheierii contractului de racordare.

ANRE a primit o notificare de la SC A. SRL pentru o conciliere directă de negociere a contractului în discuție, iar ulterior, B. SA a comunicat ANRE că părțile au convenit să realizeze documentele transmise și să se întâlnească și chiar a transmis că părțile sunt într-un stadiu avansat de negociere a prevederilor contractului de racordare.

Toate acestea dovedesc faptul că, chiar dacă nu a fost depusă formal cererea pentru declanșarea procedurii de soluționare a neînțelegerilor conform Procedurii aprobate prin Ordinul nr. 38/2007 al ANRE, nu se poate considera că există un refuz nejustificat din partea ANRE în soluționarea cererilor adresate de către SC A. SRL și nici nu se poate spune că nu s-a încercat soluționarea divergențelor dintre reclamantă și pârâta B. SA prin intermediul ANRE.

De aceea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, vor fi respinse recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL și intervenienta SC C. SA împotriva Sentinței civile nr. 1866 din 11 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dar și recursul declarat de pârâta B. SA împotriva Încheierii din 25 martie 2014 a Curții de Apel București și astfel vor fi menținute dispozițiile sentinței atacate în ceea ce privește acțiunea reclamantei SC A. SRL formulată împotriva ANRE.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat în recursul declarat de reclamanta SC A. SRL, se constată că în raport de considerentele reținute anterior nu pot fi analizate criticile ce vizează nemotivarea hotărârii instanței de fond în ceea ce privește acțiunea reclamantei împotriva B. SA, dar hotărârea este motivată în ceea ce privește soluția instanței de fond pronunțată în contradictoriu cu ANRE.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate de recurenta-reclamantă SC A. SRL, prin administrator judiciar RVA E. SPRL și de recurenta-pârâtă Compania Națională de Transport a Energiei Electrice B. SA.

Admite recursul declarat de pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice B. SA împotriva Încheierii de ședință din 18 februarie 2014 și a Sentinței civile nr. 1866 din 11 iunie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează încheierea atacată și sentința în parte și trimite cauza la Tribunalul București, secția a VI-a civilă spre soluționare a acțiunii reclamantei în contradictoriu cu Compania Națională de Transport a Energiei Electrice B. SA.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței în ceea ce privește acțiunea reclamantei împotriva Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei.

Respinge recursurile declarate de reclamanta SC A. SRL, prin administrator judiciar RVA E. SPRL și de intervenienta SC C. SA împotriva Sentinței civile nr. 1866 din 11 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice B. SA împotriva încheierii de ședință din 25 martie 2014, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2016.

Procesat de GGC - LM