ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 464/2015

Decizia nr. 464/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 600 din 8 februarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei de interes și a lipsei de obiect a acțiunii invocate de pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice A., precum și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei; a anulat adresa din 16 decembrie 2011 emisă de pârâta C.N.T.E.E. A. SA. și a constatat refuzul A.N.R.E. de a soluționa în termenul legal cererea înregistrată la sediul acesteia sub nr. 54068 din 21 decembrie 2011, precum și refuzul nejustificat al pârâtei C.N.T.E.E. A. SA de a soluționa cererea reclamantei SC B. SRL de încheiere a procesului-verbal de confirmare a îndeplinirii "condițiilor suspensive" conform art. 5.3 din Contractul de racordare, reținând culpa exclusivă a pârâtei C.N.T.E.E. A. SA; s-au constatat îndeplinite în termenul contractual condițiile suspensive prev. de art. 5.1 din Contractul de racordare și a fost obligată pârâta C.N.T.E.E. A. SA la executarea contractului de racordare din 18 februarie 2011; a admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenienta SC C. SRL, respingând cererile de intervenție accesorii formulate de intervenienții B. AG, și D. Energia SA, ca nefondate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte:

Obiectul cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta SC B. SA îl constituie: anularea adresei C.N.T.E.E. A. SA nr. 37650 din 16 decembrie 2011; constatarea refuzului nejustificat al C.N.T.E.E. A. SA de încheiere a procesului-verbal de confirmare a îndeplinirii "condițiilor suspensive"; obligarea C.N.T.E.E. A. SA la executarea Contractului de racordare nr. C63/2011; obligarea în solidar a pârâților C.N.T.E.E. A. SA, E. (director general al C.N.T.E.E. A. SA) și F. (director general adjunct al C.N.T.E.E. A. SA) la repararea prejudiciului cauzat.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a acțiunii, invocată de pârâta C.N.T.E.E. A. SA în raport de constatarea nelegalității Autorizației de Construire nr. 6/2008 privind Stația 400/100 kV G., s-a constatat că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că realizarea racordării la SEN conform contractului de racordare nr. C63/2011 încheiat de reclamanta SC B. SRL cu C.N.T.E.E. A. SA nu se face în baza Autorizației de Construire nr. 6/2008 emisă de Președintele Consiliului Județean Constanta în beneficiul H. SRL - cu privire la care s-a constatat nelegalitatea, ci în baza Autorizației de Construire nr. 10 din 06 iulie 2010 emisă de Comuna Cogealac, autorizație cu valabilitatea extinsă până la data de 06 iulie 2013.

Constatarea nelegalității autorizației de construire asupra Stației electrice 400 kV G. presupune reluarea procedurii de autorizare, cu plata taxelor specifice către unitatea administrativ-teritorială (comuna Cogealac), iar nu în mod necesar desființarea acestor construcții.

S-a apreciat că excepția lipsei de interes a acțiunii față de solicitarea D. comunicată băncii "I." privind încetarea valabilității scrisorii de garanție bancară din 21 martie 2011 este neîntemeiată, întrucât C.N.T.E.E. A. SA în calitate de operator nu a emis ordinul de începere a lucrărilor în conformitate cu dispozițiile art. 5.3 din Contractul de racordare, nu a devenit scadentă obligația SC B. SRL de plata a tranșelor de preț.

De asemenea, excepția lipsei de obiect a acțiunii față de presupusa recunoaștere de către reclamantă a neîndeplinirii condițiilor suspensive conform art. 5.1 din Contractul de Racordare nr. C63 din 18 februarie 2011 s-a apreciat că este nefondată, întrucât semnarea actului adițional nr. 2 la Contractul de Racordare a fost realizată de către ambele părți semnatare pentru a conserva drepturile rezultate din contractul de racordare pe perioada prezentului proces.

Referitor la excepția lipsei calității procesual pasive a A.N.R.E. s-a reținut că și aceasta este neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a formulat plângere la A.N.R.E., înregistrată sub nr. 54068 din 21 decembrie 2011, prin care s-a solicitat rezolvarea divergențelor intervenite între reclamantă și pârâta C.N.T.E.E. A. SA, decurgând din executarea contractului de racordare.

Prin încheierea din 18 mai 2012 curtea de apel a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a instanței de contencios administrativ, invocată de pârâta C.N.T.E.E. A. SA, de pârâții F. (director general adjunct al A.), E. (director general A.) de intervenienta B. AG, cu motivarea că prin precizarea de acțiune s-a contestat refuzul A.N.R.E. de a soluționa cererea din 21 decembrie 2011 prin care s-a solicitat rezolvarea divergențelor intervenite între reclamantă și pârâtă, că A. deține monopolul și exercită autoritatea publică, asigurând racordarea la Rețeaua Electrică Națională de Transport și serviciile de transport a energiei electrice, iar în acest context contractul de racordare este un contract administrativ (de autoritate) și nu unul comercial.

Totodată prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2012 - a luat act de renunțarea reclamantei la judecata cererii de obligare în solidar a pârâților C.N.T.E.E. A., E. și F. la repararea prejudiciului cauzat prin refuzul încheierii procesului-verbal de îndeplinire a condițiilor suspensive și continuării exercitării contractului de racordare.

Pe fondul cauzei, s-au reținut următoarele:

Între reclamanta SC B. SRL și pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice A. SA s-a încheiat Contractul de racordare la RET a CEE 600 MW din zona localității Cogealac județul Constanța prin extinderea stației electrice 400 kV G. din 18 februarie 2011.

Potrivit art. 5 din Contractul de racordare încheiat de reclamantă cu C.N.T.E.E. A. SA, începerea lucrărilor de execuție a stației este condiționată de îndeplinirea unor obligații prealabile, denumite "Condiții suspensive" (art. 5.1. lit. a) - e), până cel târziu la data de 18 decembrie 2011, astfel cum a fost stabilit prin Actul Adițional nr. 1 la Contract.

Potrivit art. 5.3 din Contract, părțile au obligația de semna un proces-verbal care sa constate îndeplinirea obligațiilor prealabile ("Condițiilor suspensive"), situație în care pârâta C.N.T.E.E. A. SA ar urma să dispună începerea lucrărilor de execuție a stației (Extinderea).

Reclamanta trebuia să facă dovada dreptului de a amplasa instalațiile electrice atât pe terenul pe care realiza stația sa (Extinderea) - investiție B., cât și pentru terenul pe care se afla deja amplasată Stația 400 kV G. (investiție H.) și față de care trebuie realizate anumite conexiuni conform avizelor C.N.T.E.E. A. SA.

La data încheierii Contractului de racordare între reclamantă și pârâta C.N.T.E.E. A. SA (18 februarie 2011), H. se află în imposibilitate de a transfera, liber de orice sarcini, acest teren către C.N.T.E.E. A. SA, întrucât contractul de vânzare-cumpărare prin care H. a dobândit în proprietate acest teren (parcela Nst 638/1), a fost anulat prin Sentința civilă nr. 17222 din 03 noiembrie 2009, definitivă, pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/212/2008, prin care s-a admis acțiunea formulată de Comuna Cogealac prin care s-a invocat nulitatea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 pentru acest teren și a actelor de vânzare subsecvente, terenul aferent Stației 400kV G. reîntorcându-se din punct de vedere formal în patrimoniul comunei Cogealac.

Împotriva acestei hotărâri H. a declarat recurs, ce face obiectul Dosarului nr. x/212/2008 de pe rolul Tribunalului Constanța.

Între reprezentanții societății reclamante, H. SRL și pârâta C.N.T.E.E. A. SA au avut loc în timp mai multe negocieri pentru găsirea unei soluții pentru clarificarea regimului juridic al terenului, în beneficiul direct al pârâtei C.N.T.E.E. A. SA.

La data de 16 decembrie 2011, conform celor stabilite în prealabil de C.N.T.E.E. A. SA, reprezentanții legali ai reclamantei și SC H. SRL, s-au deplasat la sediul C.N.T.E.E. A. SA și au depus Declarația comuna înregistrată sub nr. 3 7640 din 16 decembrie 2011 emisa de acestea, însoțită de forma finala, negociata și inițializată pe fiecare pagina de către reprezentanții legali ai acestora, a următoarelor documente: contractul de vânzare-cumpărare prin care transfera H. și C.N.T.E.E. A. SA drepturile dobândite de reclamantă asupra terenului aferent Stației 400 kV G. de la Comuna Cogealac, consolidând definitiv drepturile acestora, precum și contractul de superficie și servitute pentru amplasarea instalațiilor pe terenul aferent Stației 400 kV G. (investiție H.), fiind astfel asigurată diligența reclamantei în vederea îndeplinirii cerinței prevăzută în Contractul de Racordare.

SC B. SRL a îndeplinit obligația asumata prin art. 5.1. lit. e) din Contractul de Racordare nr. C63 din 18 februarie 2011, prin care s-a impus în sarcina sa "Prezentarea documentelor pentru terenurile aferente stației electrice 400 kV G. (investiție SC H. SRL)".

La data încheierii Contractului de racordare între reclamantă și C.N.T.E.E. A. SA (18 februarie 2011), H. se afla în imposibilitate de a transfera, liber de orice sarcini, acest teren către C.N.T.E.E. A. SA, întrucât contractul de vânzare-cumpărare prin care H. a dobândit în proprietate acest teren, fusese anulat prin Sentința civilă nr. 17222 din 03 noiembrie 2009, definitiva, pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/212/2008.

Având în vedere situația juridica a terenului aferent investiției H., pentru a încerca deblocarea investiției și realizarea cerinței operatorului de rețea ("Condiția suspensivă") de a prezenta actele de proprietate sau acordul proprietarului parcelei Nst 638/1 aferentă investiției H., societatea reclamantă a cumpărat sub condiție suspensiva acest teren de la Comuna Cogealac.

Prin Pactul de opțiune de vânzare, reclamanta SC B. SRL a oferit spre vânzare SC H. SRL o suprafață indiviza din terenul extravilan în suprafață totală de 100.000 mp. situat în comuna Cogealac, jud. Constanța, reprezentând parcela Nst 638/1, pe care se afla amplasată Stația 400 kV G. (investiție H.).

Ca urmare a acestor demersuri, în condițiile în care dobândirea de către reclamantă a dreptului de proprietate sub condiție suspensivă era coroborată cu intenția fermă de a ceda acest teren către H. SRL și C.N.T.E.E. A. SA corespunzător investițiilor ce rămâneau în proprietatea acestora, toate părțile au agreat că, această manieră de abordare a situației este singura care poate duce la clarificarea regimului juridic al terenului și satisface cerințele impuse reclamantei și H. prin contractele de racordare încheiate de fiecare în parte cu C.N.T.E.E. A. SA.

La data de 16 decembrie 2011, în termenul contractual, conform celor stabilite în prealabil de C.N.T.E.E. A. SA, reprezentanții legali ai B. SRL și SC H. SRL, s-au deplasat la sediul C.N.T.E.E. A. SA și au depus Declarația comună înregistrată sub nr. 37640 din 16 decembrie 2011 emisă de acestea, însoțită de forma finală, negociată și inițializată pe fiecare pagina de către reprezentanții legali ai acestora, a următoarelor documente: contractul de vânzare-cumpărare prin care transferau H. și C.N.T.E.E. A. SA drepturile dobândite de reclamantă asupra terenului aferent Stației 400 kV G. de la Comuna Cogealac, consolidând definitiv drepturile acestora, precum și contractul de superficie și servitute pentru amplasarea instalațiilor pe terenul aferent Stației 400 kV G. (investiție H.), satisfăcând astfel fără niciun dubiu sau posibila interpretare și cerința prevăzută în Contractul de Racordare.

Prin adresa din 16 decembrie 2011 emisă de C.N.T.E.E. A. SA, răspuns contestat prin prezenta acțiune, aceasta refuza încheierea procesului-verbal de îndeplinire a "Condițiilor suspensive" conform obligației reglementata de art. 5.3. din Contract, solicitând: încheierea unui act adițional prin care să se prelungească termenul de îndeplinire a obligației sus-menționate (Condiția Suspensivă - art. 5.1 lit. e) din Contractul de Racordare); sau autentificarea contractului propus și deja inițializat de reprezentantul legal al reclamantei și al H., privind constituirea drepturilor de superficie și servitute pe terenul aferent Stației 400 kV G.

S-a constatat că acest răspuns constituie un refuz nejustificat de încheiere a procesului-verbal de îndeplinire a "Condițiilor Suspensive" conform art. 5.3. din Contractul de Racordare, întrucât este nelegală condiția impusa de C.N.T.E.E. A. SA ca B. AG, prin administratorul unic al acesteia, J. și de către un terț raportat la Contractul de Racordare, respectiv B. AG prin dl. K. să semneze contractul autentic de constituire a drepturilor de superficie și servitute pe terenul aferent Stației 400 kV G., în condițiile în care notarul public este obligat să accepte angajarea SC B. SRL, exclusiv prin reprezentantul legal, iar nu prin terți.

Prin urmare, s-a constatat că actele nu au fost autentificate de notarul public datorită refuzului exclusiv al C.N.T.E.E. A. SA, iar această situație nu poate fi opusă societății reclamante.

Prin Sentința nr. 1313 din 12 aprilie 2013 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de completare dispozitiv formulată de reclamantă, precizând că acțiunea a fost admisă în parte și respingând capătul de cerere privind nelegalitatea condiției suspensive reglementată de disp. art. 5.1 lit. e) din Contractul de racordare nr. C63 din 18 februarie 2011, ca nefondat.

Instanța a reținut că din analizarea dispozitivului Sentinței civile nr. 600 din 08 februarie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011 al Curții de Apel București, reiese că instanța a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind nelegalitatea "Condiției suspensive" reglementată de dispozițiile art. 5.1. lit. e) din Contractul de Racordare nr. C63 din 18 februarie 2011, prin care s-a impus în sarcina reclamantei obligația "Prezentării documentelor pentru terenurile aferente stației electrice 400 kW G. (investiție SC H. SRL)".

S-a reținut că reclamanta trebuia să facă dovada dreptului de a amplasa instalațiile electrice atât pe terenul pe care realiza stația sa (Extinderea) - investiție B., cât și pentru terenul pe care se afla deja amplasată Stația 400 kV G. (investiție H.) și față de care trebuie realizate anumite conexiuni conform avizelor C.N.T.E.E. A. SA.

La data încheierii Contractului de racordare între reclamantă și pârâta C.N.T.E.E. A. SA (18 februarie 2011), H. se afla în imposibilitate de a transfera, liber de orice sarcini, acest teren către C.N.T.E.E. A. SA, întrucât contractul de vânzare-cumpărare prin care H. a dobândit în proprietate acest teren (parcela Nst 638/1), a fost anulat prin Sentința civilă nr. 17222 din 03 noiembrie 2009, definitivă, pronunțată de Judecătoria Constanța în Dosarul nr. x/212/2008, prin care s-a admis acțiunea formulată de Comuna Cogealac prin care s-a invocat nulitatea titlului de proprietate emis în baza Legii nr. 18/1991 pentru acest teren și a actelor de vânzare subsecvente, terenul aferent Stației 400kV G. reîntorcându-se din punct de vedere formal în patrimoniul comunei Cogealac.

În concluzie, s-a constat că în speță, obligația asumată de reclamantă conform art. 5.1. lit. e) din Contractul de Racordare nr. C63 din 18 februarie 2011, din contract, nu face ca această clauză contractuală să fie nelegală, câtă vreme obligația legală pe care o avea pârâta C.N.T.E.E. A. SA, în calitate de operator de sistem, nu fusese înlăturată, ci subzistă în temeiul Legii 13/2007 - art. 16, în vigoare la acel moment.

Împotriva Sentinței civile nr. 600 au declarat recurs pârâta Compania Națională de Transport a Energiei Electrice A. SA (în continuare A.), intervenienta SC B. AG, care a atacat și încheierea din 1 februarie 2013 prin care instanța s-a pronunțat asupra probatoriului cerut în cauză, precum și intervenienta D. Energia S.A iar împotriva Sentinței civile nr. 1313 din 12 aprilie 2013 (de completare a dispozitivului primei sentințe) a declarat recurs SC B. S.R.L.

Recurenta A. a critica soluția primei instanțe pentru următoarele:

În dezvoltarea acestui motiv de recurs s-a arătat că excepțiile de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost invocată prin întâmpinare, fiind respinsă însă, în mod greșit, prin încheierea de ședință din 18 mai 2012 în condițiile în care reclamanta nu a contestat un act administrativ asimilat în sensul art. 2(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, iar contractul de racordare la RET a CEE 60 MW din zona localității Cogealac județul Constanța prin extinderea Stației Electrice 400 kv G., încheiat între A., în calitate de operator și reclamantă în calitate de utilizator nu este un contract administrativ, ci unul comercial, recurenta-pârâtă fiind o persoană de drept privat, iar raporturile juridice în cadrul cărora aceasta este parte sunt supuse Legii nr. 31/1991.

S-a mai arătat că, în raport de dispozițiile art. 9 teza a II-a C. proc. civ., este nerelevant, sub aspectul stabilirii competenței materiale a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, faptul că acțiunea a fost promovată și în contradictoriu cu Agenția Națională de Reglementare în domeniul Energiei (A.N.R.E.), câtă vreme emitentul actului juridic în privința căruia se solicită anularea, respectiv în contradictoriu cu care s-a solicitat constatarea îndeplinirii condițiilor suspensive reglementate în contractul de racordare, este C.N.T.E.E. A. SA.

Totodată, în conformitate cu art. 19(1) din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public (aprobat prin H.G. nr. 90/2008) "Operatorii de rețea emit, la cerere, avize tehnice de racordare la rețelele electrice de interes public, pe cale le exploatează comercial conform licențelor, pentru locurile de producere sau de consum ale obiectivelor amplasate în zona geografică stabilită prin licență pentru desfășurarea activității".

Conchide recurenta că față de cele precizate, competența materială de soluționare a cauzei revine Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Sub acest aspect, s-a arătat că petitul acțiunii este cât se poate de clar, rezultând că instanța a fost învestită cu o cerere de reținere a culpei A. SA exclusiv în ipoteza în care se va considera că, din punct de vedere formal nu poate fi considerată îndeplinită obligația reglementată de prevederile art. 5.1 din Contratul de racordare nr. C63 din 18 februarie 2011, or, curtea de apel, încălcând principiul disponibilității, a constatat ca fiind îndeplinite, în termen contractual, condițiile suspensive prevăzute în art. 5.1 din Contract, reținând totodată culpa exclusivă a C.N.T.E.E. A. SA.

În cadrul acestui motiv de recurs s-a arătat că este greșită dezlegarea dată excepțiilor privind prematuritatea, inadmisibilitatea acțiunii și lipsa de interes în promovarea acțiunii, precum și cea dată fondului cauzei.

În opinia recurentei instanța era datoare a reține prematuritatea acțiunii deoarece aceasta a fost promovată la data de 20 decembrie 2011, cu nerespectarea art. 22 din Contractul de racordare ("Soluționarea litigiilor"), respectiv cu încălcarea termenului de 25 de zile calendaristice de la data începerii negocierilor pentru rezolvarea amiabilă a disputei, în condițiile în care adresa a cărei anulare s-a cerut prin acțiune a fost emisă de A. la data de 16 decembrie 2011, iar îndeplinirea condițiilor suspensive trebuia să aibă loc la data de 18 decembrie 2011, conform contractului de racordare.

Dacă s-ar admite că actul supus controlului judiciar este un act administrativ, acțiunea reclamantei apare ca inadmisibilă pentru neparcurgerea procedurii prealabile obligatorii prevăzută de art. 7(1) și (6) din Legea nr. 554/2004, mai exact procedurii concilierii directe prevăzută de art. 720

1

C. proc. civ. aplicabilă în litigiile comerciale.

Referitor la lipsa interesului reclamantei în promovarea acțiunii s-a reiterat că prin anularea autorizației de construire nr. 6/2008 emisă de Președintele Consiliului Județean Constanța pentru Realizarea Stației electrice 3C250MVA, 400/100 KV G. de către SC H. SRL, prin Sentința civilă nr. 865/2012 a Tribunalului Călărași, rămasă irevocabilă la 1 octombrie 2012, este evident că nu mai poate fi realizat obiectul Contractului de racordare nr. C63 din 18 februarie 2011 atâta timp cât nu mai exista autorizație de construire valabilă pentru stația electrică G. (investiția SC H. SRL).

Totodată, D. Energia S.A a formulat către banca "I." cerere cu privire la încetarea de drept a contractului de racordare nr. C 63/2011 și încetare a valabilității Garanției Bancare din 21 martie 2011.

Așadar, reclamanta nu face dovada că deține în prezent o scrisoare de garanție bancară valabilă și, mai mult, că se poate racorda la stația G., deci nu justifică un interes născut și actual, ci unul pur virtual, neavând niciun folos practic dacă ar obține anularea adresei din 16 decembrie 2011 și constatarea îndeplinirii condițiilor suspensive prevăzute la art. 5.1 lit. e) din Contractul de racordare menționat.

Atât cu privire la excepția lipsei de obiect a acțiunii, cât și cu privire la temeinicia acesteia reținută în mod greșit de către prima instanță, s-a arătat că între părțile în litigiu a intervenit Actul adițional nr. 2 din 18 mai 2012 la Contractul de racordare nr. C 63 din 18 februarie 2012, conform căruia (pct. 1.1) articolul 5.2 al Contractului s-a modificat ("părțile vor depune toate eforturile rezonabile pentru a determina îndeplinirea Condițiilor Suspensive cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 18 august 2012") reclamanta recunoscând astfel că nici la data încheierii Actului adițional nr. 2 (18 mai 2012), ulterioară celei de depunere a cererii de chemare în judecată, condițiile suspensive nu sunt îndeplinite.

Mai mult, nici la data de 18 august 2012 stabilită prin Actul adițional nr. 2 reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor suspensive prevăzute în art. 5.1. din Contract, întrucât documentele pentru terenurile aferente stației și pentru extinderea stației nu au fost prezentate conform cerințelor contractului de racordare.

Conform art. II din Contractul de vânzare-cumpărare cu condiție suspensivă autentificat sub nr. 3869 din 5 octombrie 2011 încheiat între comuna Cogealac (vânzătoare) și SC B. SRL (cumpărătoare) "transmiterea proprietății, posesiei și folosinței terenului va avea loc după soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/212/2008", condiție nerealizată, în prezent dosarul fiind suspendat. În contractul de vânzare-cumpărare cu condiție suspensivă, menționat mai sus, părțile au precizat că pe terenul care face obiectul acestui contract se află investițiile Stație electrică de transformare 400 kv și conectare la SEN aparținând A. SA și Stație electrică de transformare 110 kv aparținând H. și au stabilit o condiție rezolutorie ca terenul să fie transferat sub orice formă către A. și H., proporțional și în conformitate cu proiectul tehnic al fiecărei investiții. Totodată, pactul de opțiune de vânzare depus de SC B. SRL la data de 17 noiembrie 2011, avea valabilitate doar o zi, fiind întocmit de un neproprietar, având în vedere condiția suspensivă arătată, neputându-se accepta ipoteza ca acest proiect făcea dovada dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului pe care este amplasată stația G.

Pe cale de consecință, recurenta A. a solicitat în principal admiterea recursului, casarea Sentinței civile nr. 600/2013 și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin efectul admiterii excepției de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar în subsidiar modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii pe cale de excepție, față de excepțiile dezvoltate în motivele de recurs; în măsura în care instanța ar trece peste excepțiile ridicate, s-a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.

Cererea de recurs formulată de B. AG (asociat majoritar deținând 95% din capitalul social al societății reclamante) a fost îndreptată atât împotriva încheierii de ședință din data de 1 februarie 2013 prin care instanța nu a încuviințat administrarea probatoriului solicitat de această intervenientă (înscrisuri, interogatoriu, expertiză tehnică în construcții), cât și împotriva Sentinței civile nr. 600 din 8 februarie 2013, solicitându-se ca în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. să se admită recursul, să se rejudece cauza în fond și să se modifice în tot sentința în sensul admiterii cererii de intervenție accesorie formulată în interesul C.N.T.E.E. A. SA și al respingerii cererii de chemare în judecată formulată de SC B. SRL.

Au fost reiterate susținerile prezentate și în fața instanței de fond, subliniindu-se că societatea B. SRL a agreat condițiile suspensive inserate în Contractul de racordare, însă ulterior a chemat în judecată operatorul de rețea considerând că aceste obligații ar fi nelegale datorită faptului că ar fi fost impuse, nelegal, obligații de prezentare a documentelor pentru dreptul de a construi și dreptul de trecere pe terenul investiție H. SRL.

Cu privire la capătul de cerere privind nulitatea adresei nr. 37650, recurenta arată că aceasta nu este un act administrativ pe de o parte, iar pe de altă parte nu este altceva decât răspunsul pozitiv al C.N.T.E.E. A. SA la solicitarea reclamantei de semnare a procesului verbal de îndeplinire a condițiilor suspensive.

Având în vedere că între administratorul societății reclamante și asociatul majoritar B. AG există și la acest moment diferende, cererea de intervenție în interesul operatorului de rețea se justifică prin interesul societății interveniente de a salvgarda acest contract de racordare, de a înceta prezentul diferend și de a evita, astfel, pagubele ce ar putea fi suferite de pe urma unei eventuale încetări a contractului.

Cu privire la constatarea refuzului nejustificat, reclamat de SC B. SRL, din conținutul adresei nr. 37650 nu rezultă vreun refuz, ci o precizare cu privire la necesitatea analizării documentelor transmise și a variantelor prin care se va îndeplini condiția suspensivă din contract.

Aspectul legalității condiției suspensive de prezentare a dreptului de folosință asupra suprafețelor de teren nu poate fundamenta "constatarea din partea instanței a refuzului nejustificat al operatorului de rețea astfel cum precizează reclamanta, ci eventual o acțiune în constatarea nulității absolute parțiale a contractului de racordare cu privire la clauza pretins a fi lovită de nulitate absolută, fiind o condiție imposibil de realizat.

Culpa operatorului de rețea nu poate fi reținută atâta timp cât obligația prezentării documentelor solicitate era în sarcina reclamantei, conform dispozițiilor contractuale.

Cu privire la constatarea îndeplinirii, în termenul contractual, a condițiilor suspensive și obligarea operatorului la executarea contractului, recurenta arată că SC B. SRL nu a prezentat contractul de superficie și servitute autentificat pe terenurile proprietatea H. SRL, iar A. nu poate fi găsită culpabilă pentru neîndeplinirea condiției suspensive cuprinse în art. 5.1 lit. e) din Contractul de racordare.

Se mai arată că în exploatarea capacităților de transport A. nu acționează ca autoritate administrativă sau ca reprezentant al A.N.R.E., chiar dacă aceasta din urmă a acordat A. licență de exploatare și a aprobat contractele-cadru de exploatare.

În plus, ulterior încheierii contractului de racordare relațiile dintre operator și utilizator au caracter comercial, iar A.N.R.E. nu are decât competența soluționării incidentelor ivite cu ocazia încheierii unui asemenea contract și nu cu privire la executarea lui; sub acest aspect, prin abordarea sa, reclamanta extinde în mod forțat prevederile Legii nr. 13/2007 și cele ale Ordinului nr. 38/2007.

Prin cererea de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., promovată de D. Energia S.A (în continuare D.) s-au adus Sentinței civile nr. 600/2013 critici atât cu privire la soluționarea excepției lipsei de interes formulate de A., cât și cu privire la soluția dată fondului cauzei.

În opinia recurentei, în pofida evidenței faptice probată de reclamantă cu adresa din 10 octombrie 2012, instanța de fond a reținut în mod greșit că atâta timp cât construirea noii stații electrice G. ce face obiectul Contractului de racordare ("Stația G. ") se face în baza unei alte autorizații de construire, anularea autorizației de construire pentru Stația G. nu au niciun impact asupra contractului de racordare și că cererea de chemare în judecată are interes. În realitate, prin hotărâre judecătorească irevocabilă a fost constatată ca nelegală Autorizația de construire nr. 6/2008 prin care se autoriza construcția stației electrice G. (proprietate H., membră a grupului CEZ) - "Stația G. CEZ". Prin adresa nr. 33344/2012 s-a solicitat ridicarea tuturor construcțiilor și instalațiilor aferente stației electrice 400 kv G.

Acțiunea reclamantei a rămas lipsită de interes, întrucât însuși obiectul Contractului de racordare îl constituie extinderea stației G. CEZ, în conformitate cu art. 2.1 din Contract, iar condiția interesului trebuie analizată în funcție de folosul practic urmărit.

Asupra fondului cauzei, recurenta D. a subliniat că singurul acord exprimat de A. a fost acela ca până la data expirării termenului limită de 18 decembrie 2011 să fie îndeplinită condiția suspensivă prevăzută de art. 5.1 lit. e) din Contractul de racordare, A. fiind mai degrabă surprinsă de actele depuse de reclamantă și de SC H. după cum rezultă chiar din conținutul adresei din 16 decembrie 2011.

De asemenea, fără niciun document probator instanța de fond interpretează actele încheiate unilateral de către reclamantă ca reprezentând un acord al A. în acest sens, ceea ce nu este admisibil.

Interpretarea instanței de fond cu privire la înțelesul noțiunii de "prezentare a documentelor" este complet eronată, neînsemnând că pot fi depuse orice fel de documente, ci documente care să producă efecte juridice și să fie acceptabile de către cel căreia i-au fost prezentate, întrucât aceste documente urmau să producă efecte juridice în patrimoniul A. În acest sens s-a făcut trimitere la prevederile Regulamentului 2008 aprobat prin H.G. nr. 90/2008.

Nu în ultimul rând, recurenta arată că este absolut justificată solicitarea A. de a obține semnătura tuturor asociaților reclamantei pentru a avea o siguranță juridică sporită și efectivă a actelor juridice încheiate, mai ales că A. fusese notificată de acționarul majoritar al reclamantei cu privire la litigiile dintre asociatul majoritar și administratorul reclamantei  și cu privire la faptul că administratorul statutar a fost schimbat și nu mai reprezintă pe reclamanta B.

Recurenta SC B. SRL, invocând dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., a criticat Sentința civilă nr. 1313 din 12 aprilie 2013, prin care a fost completat dispozitivul Sentinței civile nr. 600 din 8 februarie 2013, solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței atacate în sensul declarării nelegalității "Condiției suspensive" reglementată de art. 5.1. lit. e) din Contractul de racordare nr. C 63 din 18 februarie 2011 prin care s-a impus în sarcina reclamantei obligația "Prezentării documentelor pentru terenurile aferente stației electrice 400 kv G. (investiția SC H. SRL)", cu obligarea intimaților la cheltuieli de judecată în caz de opoziție.

Motivarea soluției de respingere a capătului de cerere privind nelegalitatea condiției suspensive reglementate de dispozițiile art. 5.1 lit. e) din Contractul de racordare are un caracter contradictoriu, căci pe de o parte instanța de fond reține că trebuie să aibă în vedere prioritatea interesului public față de libertatea contractuală (suprimând principiul libertății de voință a părților), pentru ca ulterior să se aprecieze faptul că potrivit art. 969 C. civ. contractul este legea părților.

De altfel, argumentul întemeiat pe dispozițiile art. 969 C. civ. nu poate fi reținut în condițiile în care chiar prima instanță a calificat contractul ca fiind unul administrativ, situație în care are o bază reglementară ce nu poate fi negociată, părțile neaflându-se pe poziție de egalitate juridică.

În opinia recurentei-reclamante aserțiunea instanței că în materie administrativă prevalează interesul public, deși principial este corectă, în realitate este străină pricinii, astfel cum este ea determinată prin situația de fapt și de drept dedusă judecății.

Interesul public, chiar și în materie administrativă, este supus obligațiilor, limitelor și interdicțiilor stabilite prin lege (privită lato sensu), acesta neputând fi interpretat și determinat pentru sprijinirea interesului particular al unei autorități precum C.N.T.E.E. A., de a acoperi propria culpă în îndeplinirea obligațiilor legale, prin transferarea sarcinii reparării acestei nereguli unei alte entități private, cum este cazul B. SRL.

Responsabilitatea obținerii de la SC H. SRL a oricăror documente/acorduri pentru terenurile aferente Stației electrice 400 kv G. (investiție H.) aparține de plano exclusiv C.N.T.E.E. A. SA. În conformitate cu art. 16(3) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, A. avea obligația legală de a obține de la SC H. SRL (utilizator) dreptul de uz și servitute, după caz.

Regimul juridic incert al terenului de sub stația 400 kv G., stație proprietate A., era cunoscut acesteia din urmă, obligația de a avea și a asigura conectările ulterioare aparținând chiar A. și nu utilizatorilor, cum este cazul reclamantei.

Așadar, A. nu poate invoca propria culpă și nici nu poate "transmite" direct sau indirect obligațiile sale legale și pe cele decurgând din contractul de racordare încheiat cu SC H., către B. SRL în calitate de utilizator ulterior, abuzând astfel de poziția sa dominantă decurgând din monopolul exercitat în acest domeniu.

Intimata Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (A.N.R.E. în continuare) a formulat întâmpinare la recursul declarat de B. SRL, apreciind că acesta este nefondat, solicitând totodată admiterea recursurilor formulate de celelalte părți. A precizat intimata că din analiza recursurilor promovate în cauza de față urmează ca Înalta Curte să constate că motivele invocate nu privesc soluționarea capătului de cerere privind refuzul A.N.R.E. de a soluționa în termenul legal cererea înregistrată de recurenta-reclamantă sub nr. x din 21 decembrie 2011. Totodată, observă recurenta, curtea de apel a constatat un refuz justificat de soluționare a acestei cereri, acest fapt fiind evident din chiar cuprinsul hotărârii prin care judecătorul fondului nu a obligat intimata să răspundă la cererea mai înainte menționată.

Se reiterează faptul că potrivit art. 49 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public (aprobat prin H.G. nr. 90/2008), emis în temeiul art. 11(2) lit. q) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 cu modificările și completările ulterioare, autoritatea competentă soluționează eventualele divergențe care apar între deținătorii de rețea și utilizatori în timpul parcurgerii etapelor procesului de racordare la rețelele electrice, neconciliate la nivelul operatorilor de rețea conform procedurilor proprii; de asemenea conform art. 11(2) lit. j) din Legea energiei electrice A.N.R.E. "stabilește procedura de soluționare a neînțelegerilor precontractuale și soluționează neînțelegerile legate de încheierea contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice a contractelor de furnizare a energiei electrice și a contractelor de racordare la rețea". În același timp, sunt relevante dispozițiile art. 22.2 din Contractul de racordare nr. C63 din 18 februarie 2011 încheiat între A. și B. SRL, potrivit cărora disputele în legătură cu îndeplinirea contractului ce nu au putut fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi soluționate de către instanța judecătorească competentă. În raport de toate acestea, refuzul exprimat prin adresa din 1 februarie 2012 este unul justificat.

Examinând cauza prin prisma obiectului ei, a normelor legale incidente și a susținerilor/apărărilor părților, Înalta Curte reține incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. care vizează situația în care "hotărârea s-a dat cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii", astfel că va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre soluționare instanței competente din punct de vedere material, respectiv Tribunalul București, secția civilă, pentru cele ce vor fi punctate în continuare.

Se impune precizarea că cele doua sentințe civile aflate în control judiciar, Sentința civilă nr. 600 din 8 februarie 2013 și Sentința civilă nr. 1313 din 12 aprilie 2013 au fost pronunțate de secția de contencios administrativ a Curții de Apel București în soluționarea acțiunilor conexe care au făcut obiectul Dosarelor nr. x/2/2011 (acțiune înregistrată la data de 20 decembrie 2011) și nr. x/2/2012 (acțiune înregistrată la data de 7 februarie 2012), conexarea fiind dispusă în temeiul art. 164 C. proc. civ. prin încheierea de ședință din 16 martie 2012.

Acțiunea înregistrată la data de 20 decembrie 2011(Dosar nr. x/2/2012), formulată de reclamanta SC B. SRL în contradictoriu cu pârâții A.N.R.E., C.N.T.E.E. A. SA, E. (director general A.) și F. (director general adjunct A.) a avut ca obiect principal:

- anularea adresei nr. 37650 din 16 decembrie 2011 emisă de A.;

- constatarea refuzului nejustificat al Companiei A. de încheiere a procesului-verbal de confirmare a îndeplinirii "Condițiilor suspensive", reținându-se nelegalitatea "Condiției suspensive" prevăzută la art. 5.1. lit. e) din Contractul de racordare nr. C 63 din 18 februarie 2011 prin care s-a impus în sarcina reclamantei "Prezentarea documentelor pentru terenurile aferente stației electrice 400 kv G. (investiție SC H. SRL)".

În subsidiar, s-a solicitat să se constate îndeplinirea, în termen contractual, a condițiilor suspensive prevăzute de art. 5.1. din Contractul de racordare și în consecință să se dispună obligarea A. la executarea Contractului de racordare nr. C 63 din 18 februarie 2011 și emiterea ordinului de începere a lucrărilor în conformitate cu dispozițiile art. 5.3. din Contractul de racordare, precum și să fie obligați în solidar pârâții A., E. și F. la repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin refuzul nelegal al încheierii procesului-verbal de îndeplinire a condițiilor suspensive și continuării executării Contractului de racordare, prejudiciu estimat provizoriu la suma de 118 milioane euro/an.

Prin încheierea de ședință din 11 septembrie 2012 s-a luat act de renunțarea la judecata cererii privind obligarea la repararea prejudiciului.

Acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 7 februarie 2012 (Dosar nr. x/2/2012), formulată de aceeași reclamantă în contradictoriu cu A.N.R.E. și C.N.T.E.E. A. SA a avut același obiect principal ca și cea dintâi, în subsidiar solicitându-se să se constată că s-a îndeplinit "condiția suspensivă"prevăzută în art. 5.1.lit. e) din Contractul de racordare nr. C 63 din 18 februarie 2011, iar în ipoteza în care instanța va considera că, din punct de vedere formal, nu poate fi considerată îndeplinită această obligație să se rețină culpa exclusivă a pârâtei A.

Printr-o precizare de acțiune din 15 martie 2012 reclamanta a înțeles să conteste refuzul A.N.R.E. de a soluționa în termenul legal cererea înregistrată la sediul acestei sub nr. x din 21 decembrie 2011, cu motivarea că s-a solicitat acestei autorități rezolvarea divergențelor intervenite între părțile contractante, invocându-se art. 3 pct. 2 din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice coroborat cu art. 7 și 49 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la rețelele electrice de interes public, însă prin adresa din 1 februarie 2012 A.N.R.E. a răspuns că nu are competența de a soluționa disputele ce decurg din executarea contractelor de racordare, ci numai pe cele apărute cu ocazia încheierii acestor contracte.

Cu respectarea dispozițiilor art. 159

1

(2) C. proc. civ., prin întâmpinarea formulată la 2 februarie 2012 pârâta C.N.T.E.E. A. SA a invocat excepția de necompetență materială a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și alte excepții de procedură și de fond, menționate în considerentele Sentinței civile nr. 600/2013.

Aceeași excepție de ordine publică a fost invocată și de pârâții F. și E., dar și prin cererea de intervenție formulată în interesul pârâtei A. SA de B. AG.

Prin încheierea de ședință din 18 mai 2012 curtea de apel a respins excepția de necompetență materială, reținând în esență că, în speță, competența instanței de contencios administrativ este atrasă de capătul de cerere prin care se contestă refuzul A.N.R.E. de a soluționa în termenul legal solicitarea înregistrată sub nr. x din 21 decembrie 2011, că pârâta C.N.T.E.E. A. SA este asimilată "autorităților publice" în conformitate cu dispozițiile art. 2 lit. b) teza finală din Legea nr. 554/2004, iar contractul de racordare este un contract administrativ/de autoritate și nu unul comercial, așa cum susține această pârâtă.

La rândul ei, pârâta A.N.R.E. a formulat o cerere de disjungere a capătului de cerere ce o privește, cerere respinsă prin încheierea de ședință din 1 februarie 2013, invocând totodată lipsa calității sale procesuale pasive dat fiind că nu se contestă un act administrativ adoptat de autoritate, ci o adresă-răspuns emisă de aceasta.

Înalta Curte constată că dezlegarea dată excepției de necompetență materială de către curtea de apel este greșită.

C.N.T.E.E. A. SA nu este o autoritate publică în sensul art. 2(1) lit. b) teza finală din Legea contenciosului administrativ, ci o societate (comercială) pe acțiuni, înființată prin H.G. nr. 627/2000 (art. 1 lit. a), cu modificările și completările ulterioare, cu capital majoritar de stat, al cărei obiect principal de activitate este transportul energiei electrice. A. prestează serviciul public de transport al energiei, dar și alte activități economice auxiliare acesteia care sunt supuse legislației specifice din domeniu și reglementate de A.N.R.E.

Deși A.N.R.E. a acordat Companiei A. licență de exploatare, iar autoritatea a aprobat contractele-cadru de exploatare, acest fapt nu înseamnă că, în exploatarea capacităților de transport, A. acționează ca autoritate administrativă sau în calitate de reprezentat al A.N.R.E.

În acest context, față de calitatea ambelor părți, acestea fiind societăți (comerciale), nu se justifică aplicarea art. 3 pct. 1 C. proc. civ. cu referire la art. 10 din Legea nr. 554/2004, nefiind competentă a judeca litigiul, al cărui obiect a fost redat în detaliu, curtea de apel, secția contencios administrativ și fiscal.

Totodată, adresa din 16 decembrie 2011, a cărei anulare s-a cerut, este emisă de A. pentru a transmite societății reclamante că la data de 18 decembrie 2011 se împlinește termenul până la care aceasta trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor suspensive prevăzute în Contractul de racordare nr. C63 din 18 februarie 2011, însă această adresă nu reprezintă un act emis în regim de putere publică în accepțiunea tezei finale a art. 2(1) lit. b) din Legea nr. 554/2004. Este vorba de un demers al pârâtei în vederea executării contractului de racordare.

Calificarea Contractului de racordare ca fiind un contract administrativ este de asemenea eronată, căci conform art. 2(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 ultima teză: "sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice (...)".

Contractele administrative sunt acte juridice pe care le încheie organele administrației publice cu alte subiecte de drept, acte care cuprind un acord de voință generator de drepturi și obligații pentru părțile contractante și care sunt supuse unor reguli de drept public care fac parte din regimul juridic administrativ; ele se deosebesc, așadar, de contractele civile prin regimul juridic ce li se aplică.

În speță, însă, Contractul de racordare nr. C 63/2011 este încheiat între doi agenți economici (profesioniști, conform noilor reglementări după intrarea în vigoare a noului C. civ.), respectiv între A. SA, în calitate de operator, și B. SRL, în calitate de utilizator, iar faptul că A. desfășoară activitatea de interes public de "transport al energiei electrice" nu este de natură a conduce la o altă calificare a acestui contract decât cea de contract civil, supus regulilor de drept comun în materia litigiilor privind pe profesioniști (comercianți).

Pe de altă parte, împrejurarea că reclamanta a chemat în judecată și Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei nu este relevantă/suficientă pentru determinarea competenței materiale a instanței de contencios administrativ.

Se observă că, prin precizarea la acțiune din 15 martie 2012, reclamanta contestă refuzul A.N.R.E. de a soluționa în termen legal cererea înregistrată sub nr. x din 21 decembrie 2011, având în vedere că răspunsul A.N.R.E. a fost dat prin adresa din 1 februarie 2012.

Din motivarea cererii precizatoare în discuție rezultă însă fără echivoc că reclamanta este, de fapt, nemulțumită de conținutul răspunsului formulat de A.N.R.E. care a comunicat că autoritatea nu are competența să soluționeze disputele ce decurg din executarea contractelor de racordare, ci numai pe cele apărute cu ocazia încheierii unor astfel de contracte, invocând Ordinul nr. 38 din 22 octombrie 2007 al Președintelui A.N.R.E. și dispozițiile art. 22.1 din Contractul de racordare la RET nr. C 63 din 18 februarie 2011 încheiat între operatorul A. și utilizatorul B. SRL. În opinia reclamantei, în mod nelegal autoritatea s-a prevalat de dispozițiile Ordinului nr. 38/2007, apreciind că potrivit art. 49 din Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 90/2008 autoritatea are competența de a soluționa divergențele intervenite în toate etapele procesului de racordare, deci inclusiv în executarea contractului de racordare. Interpretarea dată de reclamantă este însă infirmată de dispozițiile care reglementează atribuțiile A.N.R.E., între care cea prevăzută de art. 11(2) lit. j) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 ("stabilește procedura de soluționare a neînțelegerilor precontractuale și soluționează neînțelegerile legate de încheierea contractelor dintre operatorii economici din sectorul energiei electrice, a contractelor de furnizare a energiei electrice și a contractelor de racordare la rețea"), de art. 49 din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor de rețele electrice de interes public, emis în baza art. 11(2) lit. q) din Legea nr. 13/2007 și aprobat prin H.G. nr. 90/2008 - în vigoare la momentul de referință -, potrivit căruia "Eventualele divergențe care apar între deținătorii de rețea și utilizatori în timpul parcurgerii etapelor procesului de racordare la rețelele electrice, neconciliate la nivelul operatorilor de rețea conform procedurilor proprii, se soluționează de autoritatea competență".

În sprijinul acestei interpretări vine și clauza de la art. 22.2 din Contractul de racordare, părțile convenind că "disputele în legătură cu îndeplinirea contractului care nu au putut fi rezolvate pe cale amiabilă vor fi soluționate de instanța judecătorească competentă".

Așadar, chemarea în judecată a A.N.R.E. este considerată a fi făcută pentru eludarea dispozițiilor art. 9 teza II C. proc. civ., mai exact pentru a face posibilă învestirea instanței de contencios administrativ a Curții de Apel București, căci așa cum s-a arătat nu exista o justificare reală/serioasă a formulării unei acțiuni în contradictoriu cu A.N.R.E. câtă vreme respectând principiul disponibilității instanța s-a mărginit la a constata că răspunsul A.N.R.E. a fost emis peste termenul legal (30 zile) și toate cererile principale și subsidiare o privesc pe pârâta A., iar în legătură cu aceasta au fost expuse motivele pentru care nu aparține instanței de contencios și cu atât mai mult a curții de apel competența soluționării demersului judiciar al reclamantei.

Odată stabilită și natura juridică a contractului de racordare - contract civil - se observă că hotărârile recurate (Sentința civilă nr. 600 din 8 februarie 2013 și Sentința civilă nr. 1313/2013 pronunțată în temeiul art. 281

2

C. proc. civ.) au fost date cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, curtea de apel neavând competența de a judeca în primă instanță cererile în materie civilă așa cum rezultă în mod clar din prevederile art. 3 C. proc. civ. Conform art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. competența aparține Tribunalului București (Secție civilă), astfel că urmare admiterii recursurilor și casării celor două sentințe, Înalta Curte va trimite cauza spre competentă soluționare acestei instanțe.

În baza art. 246 C. proc. civ. Curtea va lua act că prin cererea depusă în fața instanței de recurs SC C. SRL a renunțat la judecata cererii de intervenție accesorie în interesul SC B. SA.

Față de cele expuse, având în vedere dispozițiile art. 312(6) cu referire la art. 304 pct. 3 C. proc. civ., dispozițiile art. 20(3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Ia act de renunțarea la judecata cererii de