ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3428/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 martie 2012 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost

respinsă ca nefondată cererea de suspendare a executării deciziei de impunere

din 30 aprilie 2010.

Pentru a pronunța această

soluție, prima instanță a reținut că prin acțiunea formulată reclamanta SC R.S.

SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare

Fiscală și Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Călărași, anularea

deciziei de soluționare a contestației din 21 decembrie 2010, a deciziei de impunere

din 30 aprilie 2010, a raportului de inspecție fiscală din 30 aprilie 2010, a deciziei

privind nemodificarea bazei de impunere din 30 aprilie 2010 și a dispoziției privind

măsurile stabilite de organele de inspecție fiscală din 30 aprilie 2010, precum

și suspendarea executării deciziei de impunere.

S-a mai reținut că în

cuprinsul cererii introductive de instanță și al notelor de ședință depuse la dosar

la termenul de judecată cu ocazia dezbaterilor asupra cererii de suspendare, reclamanta

nu a invocat motive de fapt și de drept în susținerea cererii de suspendare, ci

a criticat măsurile dispuse prin decizia de impunere contestată, prin care s-au

stabilit obligații suplimentare de plată în sarcina societății în sumă de 93.913

RON, reprezentând TVA aferent achiziționării unor servicii.

Reclamanta a depus concluzii

scrise după rămânerea în pronunțare asupra cererii de suspendare a executării deciziei

de impunere, în care a prezentat ample considerații teoretice cu privire la instituția

suspendării executării actului administrativ și la condițiile prevăzute de art.

15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004 - paguba iminentă și cazul bine justificat.

Prima instanță a constatat

că în speță primele două condiții prevăzute de lege sunt îndeplinite, decizia de

impunere contestată fiind, în mod indiscutabil, în raport de conținutul său, un

act administrativ fiscal, împotriva căruia reclamanta a formulat acțiune în anulare.

De asemenea, s-a reținut îndeplinită condiția consemnării cauțiunii.

Judecătorul fondului a

apreciat neîndeplinită însă condiția existenței unui caz bine justificat, reținând

că argumentele invocate de reclamantă în sprijinul cererii de suspendare, identice

cu cele invocate în susținerea acțiunii în anulare, nu sunt de natură a crea, la

o analiză sumară a actului contestat și a împrejurărilor în care a fost adoptat,

o îndoială serioasă în privința legalității acestuia, în sensul art. 2 alin.

(1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ci presupun cercetarea aprofundată a fondului

cauzei.

În ceea ce privește paguba

iminentă, s-a constatat că reclamanta nu a invocat, în concret, un prejudiciu material

viitor sigur, previzibil și dificil de reparat pe care urmează să-l suporte ca efect

al punerii în executare a actului contestat și nici nu a dovedit îndeplinirea în

speță a acestei condiții prevăzute de lege, ci s-a limitat, în cuprinsul concluziilor

scrise, la afirmații cu caracter general privind dificultățile financiare pe care

le-ar genera executarea actului pentru societate, în relațiile cu salariații și

cocontractanții.

Împotriva încheierii din

data 6 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 6051/2/2011 prin care a fost respinsă cererea

de suspendare a executării deciziei din 30 aprilie 2010, a formulat recurs reclamanta

SC R.S. SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică, în temeiul dispozițiilor

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor

de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod nelegal

instanța de judecată deși a constatat că sunt îndeplinite cumulativ în totalitate

condițiile instituite de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

a respins cererea de suspendare a executării deciziei din 30 aprilie 2010.

Astfel, susține recurenta

că în cauză este îndeplinită condiția premiză reglementată de art. 14 din Legea

nr. 554/2004 în sensul că s-a formulat contestație pe cale administrativă conform

dispozițiilor art. 205-209 C. proc. fisc., iar executarea imediată a deciziei ar

conduce la falimentarea societății și imposibilitatea onorării contractelor asumate

și a disponibilizării personalului angajat.

În mod neîntemeiat s-a

reținut de către instanța de fond că nu s-a dovedit existența unui caz bine justificat

deși s-a demonstrat punctual că actul de control a reținut eronat ca fiind imputabile,

sume deductibile.

Totodată, recurenta a

criticat soluția instanței de fond, apreciind că în mod eronat nu s-a reținut ca

fiind îndeplinită și condiția pagubei iminente deși împotriva acesteia s-a început

executarea silită, ceea ce ar putea conduce la blocarea activității societății.

În temeiul art. 137 C.

proc. civ. Înalta Curte va examina cu prioritate excepția tardivității formulării

recursului invocată de intimatul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională

de Administrare Fiscală, excepție care va fi respinsă ca nefondată, întrucât astfel

cum rezultă din documentul aflat la dosarul de recurs, recursul a fost formulat

în termenul legal de 5 zile, conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, de

la data comunicării încheierii atacate.

Examinând încheierea atacată

în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză, cât

și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

formulat în cauză este nefondat.

Într-adevăr, potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 cu modificările

și completările ulterioare, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei

pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7, a autorității publice care

a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară

instanței competente să dispună suspendarea actului administrativ”.

Noțiune de caz bine justificat

a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din aceeași Lege ca fiind acele împrejurări

legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă

în privința legalității actului administrativ.

Instanța de recurs reține

din textul legal mai sus menționat, că este vorba de împrejurări vădite care pot

fi observate de instanța de contencios administrativ, fără cercetarea fondului cauzei,

cum ar fi încălcarea procedurii de emitere, adoptarea actului cu încălcarea regulilor

de competență, lipsa evidentă a unui temei legal, etc.

Ori, în cauză susținerile

recurentei-reclamante vizând în fapt nelegalitatea actului fiscal contestat nu puteau

fi examinate decât cu ocazia soluționării fondului cauzei, instanța de fond fiind

obligată să verifice susținerile făcute fără a se antepronunța cu privire la legalitatea

actului atacat.

În ceea ce privește condiția

pagubei iminente, astfel cum este aceasta definită de dispozițiile art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a reținut de către instanța

de fond neîndeplinirea acesteia, în cauză nefiind invocat în concret un prejudiciu

material viitor, sigur, previzibil și greu de reparat.

Susținerile recurentei

privind imposibilitatea desfășurării activității, a neîndeplinirii obligațiilor

contractuale ca și a eventualelor disponibilizări nu sunt de natură a concluziona

că în cauză ar fi îndeplinită această condiție legală prevăzută de dispozițiile

art. 14 din Lege.

Având în vedere aceste

considerente, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că, în cauză,

nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, pentru suspendarea deciziei de impunere

din 30 aprilie 2010, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004 modificată, va respinge recursul

declarat, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității

recursului.

Respinge recursul declarat

de SC R.S. SRL împotriva încheierii din 06 martie 2012 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 11 septembrie 2012.