ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond Prin Sentința civilă nr. 2417 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC E.V.F. SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu, ca neîntemeiată. În motivarea soluției instanța de fond a reținut că textul art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede întrunirea în mod cumulativ a celor două cerințe: "cazul bine justificat" și "prevenirea unei pagube iminente". A constatat că analizând motivele invocate de reclamantă nu au fost relevate împrejurări de fapt sau de drept care să fundamenteze concluzia "îndoielii serioase asupra legalității actului administrativ", nefiind îndeplinită prima dintre condițiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004.

Prin raportul de inspecție fiscală generală nr. 35224 din 29 decembrie 2011 s-a stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată a sumei totale de 73.950.653 lei compusă din impozit pe profit în valoare de 14.174.319 lei, majorări aferente impozitului pe profit în valoare de 12.579.584 lei, TVA suplimentar în valoare de 16.724.043 lei, majorările aferente TVA-ului în valoare de 15.348.582 lei și penalitățile de întârziere aferente TVA-ului în valoare de 15.124.125 lei, sume stabilite pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009. În baza acestui raport de inspecție fiscală, pârâta a emis decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. 30 din 29 decembrie 2011, acte contestate de reclamantă în procedura administrativă, dar contestația nu era soluționată până la data introducerii cererii de suspendare.

S-a constatat că reclamanta a invocat, în susținerea cazului bine justificat, argumentele aduse în cuprinsul contestației administrative, cu privire la care s-a apreciat că țin de legalitatea actelor administrativ-fiscale, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Analizarea susținerilor reclamantei privind considerarea drept cheltuială deductibilă a contravalorii produselor achiziționate de societate de la alte patru societăți comerciale, impun verificarea operațiunilor comerciale derulate cu aceste societăți prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, fiind aspecte care vizează fondul actelor contestate.

Nici cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume "prevenirea unei pagube iminente", s-a considerat că nu este îndeplinită în speță deoarece măsura suspendării executării s-ar justifica numai dacă actele în litigiu ar stabili în sarcina reclamantei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actelor administrativ-fiscale. Reclamanta nu a dovedit ce pondere are suma reținută prin decizia de impunere în totalul cifrei de afaceri a societății și nici împrejurarea că ar avea contracte în derulare, iar cuantumul mare al obligațiilor stabilite de organele de control fiscal și trimiterea făcută la imposibilitatea achitării obligațiilor către salariați și partenerii contractuali s-a apreciat că nu pot constitui argumente în înțelesul legii spre aprecierea prejudiciului material iminent.

Statele de salarii anexate cererii de chemare în judecată nu ar reprezenta o situație a numărului de salariați ai societății și în lipsa altor documente referitoare la activitatea societății nu ar proba iminența producerii unei pagube în patrimoniul acesteia. 2. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC E.V.F. SRL criticând-o ca nelegală și netemeinică. În motivarea recursului s-a arătat că sumele stabilite prin raportul de inspecție fiscală au fost calculate pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009 și că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește "cazul bine justificat", așa cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a făcut afirmații contradictorii.

Cu toate că a menționat "existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actului administrativ", susțineri în concordanță cu definiția cazului bine justificat, totuși, ulterior a arătat că "invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ" nu poate fi argument pentru cazul bine justificat, pentru că "vizează fondul cauzei, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare". În mod greșit, susține recurenta, instanța de fond a reținut că reclamanta a solicitat "verificarea operațiunilor derulate" cu cele 4 societăți comerciale pentru a stabili deductibilitatea contravalorii produselor achiziționate de societatea reclamantă, aspecte care ar viza fondul actului contestat.

Argumentele prezentate de reclamantă în cererea de suspendare constituie atât elemente de fapt cât și de drept, decelate cu ușurință din conținutul actului administrativ, astfel încât să se circumscrie "cazului bine justificat", dar nu a solicitat instanței să se pronunțe asupra realității operațiunilor comerciale, ceea ce ar fi reprezentat o judecată asupra fondului dreptului ci numai a învederat doar datele calendaristice reținute de organul de inspecție fiscală. De asemenea, s-a invocat faptul că organele fiscale au invocat dispoziții legale care fac referire la declararea ca nedeductibile a cheltuielilor rezultate din relații comerciale derulate cu societăți comerciale declarate inactive și simpla comparare a datelor la care cele 4 societăți comerciale au fost declarate inactive cu perioada pentru care s-a efectuat controlul fiscal ar putea conduce la concluzia unei îndoieli serioase în privința legalității actului administrativ.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea nr. 554/2004 și anume "paguba iminentă" s-a considerat că și aceasta este îndeplinită. S-a arătat de către recurentă că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a dovedit ce pondere are suma reținută prin decizia de impunere în totalul cifrei de afaceri a societății, în condițiile în care la fila 6 a raportului de inspecție fiscală sunt indicate cifrele de afaceri pentru anii 2007 - 2009, respectiv pentru anul 2007 - 34.264.887 lei, 2008 - 59.431.421 lei și 2009 - 40.319.536 lei. Comparând suma supusă executării silite cu cifra de afaceri a societății reclamante aferentă anilor de referință, instanța de fond ar fi putut remarca faptul că suma imputabilă este aproape dublul cifrei de afaceri.

De asemenea, s-a invocat faptul că societatea are un număr de 18 angajați și a fost depusă și o listă a mijloacelor fixe ale societății reclamante care sunt bunuri ce pot fi supuse executării silite. Bunurile imobile sunt hale deținute de reclamantă, unde sunt depozitate bunurile achiziționate și revândute partenerilor comerciali sau camere frigorifice. Bunurile mobile ce ar urma să fie executate silit sunt în mare parte mașini și utilaje necesare în desfășurarea activității comerciale a societății, astfel că orice act de executare ar însemna împiedicarea societății în desfășurarea activității și implicit provocarea unui prejudiciu. Toate acestea, susține recurenta, dovedesc îndeplinirea celei de-a doua condiții, a pagubei iminente.

S-a solicitat admiterea recursului, iar pe fond admiterea cererii în sensul suspendării actului administrativ contestat. 3. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente: În fața instanței de fond s-a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea deciziei de impunere nr. 30 din 29 decembrie 2011 și a raportului de inspecție fiscală nr. 35224 din 29 decembrie 2011 prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei obligații fiscale de 73.950.653 lei. Suspendarea actului administrativ ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate". Prin urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea executării: - să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral; - să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă; - să se facă dovada existenței "cazului bine justificat"; - să se facă dovada "pagubei iminente". Cu privire la primele două condiții se constată că actul a cărui suspendare se solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat contestația la 31 ianuarie 2012 la Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu.

"Cazul bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Prin urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. Altfel spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În ceea ce privește cazul bine justificat, deși recurenta susține că nu a solicitat instanței de fond să se pronunțe asupra realității operațiunilor comerciale derulate cu celelalte patru societăți pentru că aceasta ar fi reprezentat o judecată asupra fondului, totuși, chiar în motivele de recurs, solicită instanței care soluționează această cale de atac să analizeze datele la care cele patru societăți comerciale au fost declarate inactive în raport cu perioada pentru care s-a efectuat controlul fiscal, ceea ce reprezintă, de fapt, tot o analiză ce nu poate fi făcută decât tot de instanța care analizează fondul cauzei, respectiv acțiunea în anulare a actelor administrativ-fiscale. Prin urmare, recurenta nu a făcut dovada acelor împrejurări legate de starea de fapt sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Paguba iminentă, o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării autorității publice sau a unui serviciu public. În ceea ce privește paguba iminentă, recurenta nu a prezentat probe în fața instanței de recurs care să facă dovada îndeplinirii acestei condiții. Așa cum a reținut și instanța de fond, se impune, între altele, ca recurenta să facă dovada acestei condiții și în raport de cifra de afaceri. Este adevărat că în raportul de inspecție fiscală s-au făcut referiri la cifrele de afaceri ale societății reclamantei din anii 2007, 2008 și 2009, precum și profitul realizat în acești ani.

Însă, pentru că executarea silită urma să fie făcută în 2012, era necesar ca recurenta să prezinte dovezi privind cifra de afaceri a acesteia pentru anii 2010, 2011. Or, asemenea dovezi nu au fost prezentate. Pentru că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției "cazului bine justificat" și a "pagubei iminente", soluția instanței de fond este legală și temeinică și în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de SC E.V.F. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2417 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV