ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4665/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.

Soluția instanței de fond

Prin

Sentința civilă nr. 2417 din 4 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția

contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă acțiunea reclamantei SC

E.V.F. SRL în contradictoriu cu Direcția Generală a Finanțelor Publice Giurgiu,

ca neîntemeiată.

În

motivarea soluției instanța de fond a reținut că textul art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 prevede întrunirea în mod cumulativ a celor două cerințe:

"cazul bine justificat" și "prevenirea unei pagube iminente".

A

constatat că analizând motivele invocate de reclamantă nu au fost relevate

împrejurări de fapt sau de drept care să fundamenteze concluzia "îndoielii

serioase asupra legalității actului administrativ", nefiind îndeplinită

prima dintre condițiile legale prevăzute de art. 14 alin. (1) teza I din Legea

nr. 554/2004.

Prin

raportul de inspecție fiscală generală nr. 35224 din 29 decembrie 2011 s-a

stabilit în sarcina societății reclamante obligația de plată a sumei totale de

73.950.653 lei compusă din impozit pe profit în valoare de 14.174.319 lei,

majorări aferente impozitului pe profit în valoare de 12.579.584 lei, TVA

suplimentar în valoare de 16.724.043 lei, majorările aferente TVA-ului în

valoare de 15.348.582 lei și penalitățile de întârziere aferente TVA-ului în

valoare de 15.124.125 lei, sume stabilite pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31

decembrie 2009.

În

baza acestui raport de inspecție fiscală, pârâta a emis decizia de impunere

privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția

fiscală nr. 30 din 29 decembrie 2011, acte contestate de reclamantă în

procedura administrativă, dar contestația nu era soluționată până la data

introducerii cererii de suspendare.

S-a

constatat că reclamanta a invocat, în susținerea cazului bine justificat,

argumentele aduse în cuprinsul contestației administrative, cu privire la care

s-a apreciat că țin de legalitatea actelor administrativ-fiscale, care se

analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Analizarea

susținerilor reclamantei privind considerarea drept cheltuială deductibilă a

contravalorii produselor achiziționate de societate de la alte patru societăți

comerciale, impun verificarea operațiunilor comerciale derulate cu aceste

societăți prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, fiind

aspecte care vizează fondul actelor contestate.

Nici

cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume "prevenirea unei pagube

iminente", s-a considerat că nu este îndeplinită în speță deoarece măsura

suspendării executării s-ar justifica numai dacă actele în litigiu ar stabili

în sarcina reclamantei obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu

greu de înlăturat în ipoteza anulării actelor administrativ-fiscale.

Reclamanta

nu a dovedit ce pondere are suma reținută prin decizia de impunere în totalul

cifrei de afaceri a societății și nici împrejurarea că ar avea contracte în

derulare, iar cuantumul mare al obligațiilor stabilite de organele de control

fiscal și trimiterea făcută la imposibilitatea achitării obligațiilor către salariați

și partenerii contractuali s-a apreciat că nu pot constitui argumente în

înțelesul legii spre aprecierea prejudiciului material iminent.

Statele

de salarii anexate cererii de chemare în judecată nu ar reprezenta o situație a

numărului de salariați ai societății și în lipsa altor documente referitoare la

activitatea societății nu ar proba iminența producerii unei pagube în

patrimoniul acesteia.

2.

Calea de atac exercitată

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC E.V.F. SRL criticând-o ca

nelegală și netemeinică.

În

motivarea recursului s-a arătat că sumele stabilite prin raportul de inspecție

fiscală au fost calculate pentru perioada 01 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2009

și că sunt îndeplinite ambele condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004.

În

ceea ce privește "cazul bine justificat", așa cum este definit de

art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a făcut afirmații

contradictorii.

Cu

toate că a menționat "existența unui caz bine justificat poate fi reținută

dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă

asupra prezumției de legalitate care constituie unul dintre fundamentele

caracterului executoriu al actului administrativ", susțineri în

concordanță cu definiția cazului bine justificat, totuși, ulterior a arătat că

"invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea actului administrativ"

nu poate fi argument pentru cazul bine justificat, pentru că "vizează

fondul cauzei, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare".

În

mod greșit, susține recurenta, instanța de fond a reținut că reclamanta a

solicitat "verificarea operațiunilor derulate" cu cele 4 societăți

comerciale pentru a stabili deductibilitatea contravalorii produselor

achiziționate de societatea reclamantă, aspecte care ar viza fondul actului

contestat.

Argumentele

prezentate de reclamantă în cererea de suspendare constituie atât elemente de

fapt cât și de drept, decelate cu ușurință din conținutul actului

administrativ, astfel încât să se circumscrie "cazului bine justificat",

dar nu a solicitat instanței să se pronunțe asupra realității operațiunilor

comerciale, ceea ce ar fi reprezentat o judecată asupra fondului dreptului ci

numai a învederat doar datele calendaristice reținute de organul de inspecție

fiscală.

De

asemenea, s-a invocat faptul că organele fiscale au invocat dispoziții legale

care fac referire la declararea ca nedeductibile a cheltuielilor rezultate din

relații comerciale derulate cu societăți comerciale declarate inactive și

simpla comparare a datelor la care cele 4 societăți comerciale au fost

declarate inactive cu perioada pentru care s-a efectuat controlul fiscal ar

putea conduce la concluzia unei îndoieli serioase în privința legalității

actului administrativ.

În

ceea ce privește cea de-a doua condiție impusă de art. 14 din Legea nr.

554/2004 și anume "paguba iminentă" s-a considerat că și aceasta este

îndeplinită.

S-a

arătat de către recurentă că, în mod greșit, instanța de fond a reținut că

reclamanta nu a dovedit ce pondere are suma reținută prin decizia de impunere

în totalul cifrei de afaceri a societății, în condițiile în care la fila 6 a

raportului de inspecție fiscală sunt indicate cifrele de afaceri pentru anii

2007 - 2009, respectiv pentru anul 2007 - 34.264.887 lei, 2008 - 59.431.421 lei

și 2009 - 40.319.536 lei.

Comparând

suma supusă executării silite cu cifra de afaceri a societății reclamante

aferentă anilor de referință, instanța de fond ar fi putut remarca faptul că

suma imputabilă este aproape dublul cifrei de afaceri.

De

asemenea, s-a invocat faptul că societatea are un număr de 18 angajați și a

fost depusă și o listă a mijloacelor fixe ale societății reclamante care sunt

bunuri ce pot fi supuse executării silite.

Bunurile

imobile sunt hale deținute de reclamantă, unde sunt depozitate bunurile

achiziționate și revândute partenerilor comerciali sau camere frigorifice.

Bunurile

mobile ce ar urma să fie executate silit sunt în mare parte mașini și utilaje

necesare în desfășurarea activității comerciale a societății, astfel că orice

act de executare ar însemna împiedicarea societății în desfășurarea activității

și implicit provocarea unui prejudiciu.

Toate

acestea, susține recurenta, dovedesc îndeplinirea celei de-a doua condiții, a

pagubei iminente.

S-a

solicitat admiterea recursului, iar pe fond admiterea cererii în sensul

suspendării actului administrativ contestat.

3.

Soluția instanței de recurs

După

examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză,

Înalta Curte va respinge recursul pentru următoarele considerente:

În

fața instanței de fond s-a solicitat, în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004,

suspendarea deciziei de impunere nr. 30 din 29 decembrie 2011 și a raportului

de inspecție fiscală nr. 35224 din 29 decembrie 2011 prin care s-au stabilit în

sarcina reclamantei obligații fiscale de 73.950.653 lei.

Suspendarea

actului administrativ ca operațiune juridică de întrerupere vremelnică a

efectelor acestuia reprezintă o situație de excepție de la regula executării

din oficiu și ea se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege.

Potrivit

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și

pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a

autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare,

persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea

executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de

fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio

formalitate".

Prin

urmare, legea impune următoarele condiții pentru a se dispune suspendarea

executării:

-

să se ceară suspendarea executării unui act administrativ unilateral;

-

să se facă dovada că s-a formulat plângerea prealabilă;

-

să se facă dovada existenței "cazului bine justificat";

-

să se facă dovada "pagubei iminente".

Cu

privire la primele două condiții se constată că actul a cărui suspendare se

solicită este un act administrativ unilateral, iar reclamanta a formulat

contestația la 31 ianuarie 2012 la Direcția Generală a Finanțelor Publice

Giurgiu.

"Cazul

bine justificat" este definit în art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca

fiind împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Prin

urmare, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în

situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la

nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel

spus, pentru a interveni suspendarea executării unui act administrativ, trebuie

să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

În

ceea ce privește cazul bine justificat, deși recurenta susține că nu a

solicitat instanței de fond să se pronunțe asupra realității operațiunilor

comerciale derulate cu celelalte patru societăți pentru că aceasta ar fi

reprezentat o judecată asupra fondului, totuși, chiar în motivele de recurs,

solicită instanței care soluționează această cale de atac să analizeze datele

la care cele patru societăți comerciale au fost declarate inactive în raport cu

perioada pentru care s-a efectuat controlul fiscal, ceea ce reprezintă, de

fapt, tot o analiză ce nu poate fi făcută decât tot de instanța care analizează

fondul cauzei, respectiv acțiunea în anulare a actelor administrativ-fiscale.

Prin

urmare, recurenta nu a făcut dovada acelor împrejurări legate de starea de fapt

sau de drept care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ.

Paguba

iminentă, o altă condiție ce trebuie îndeplinită pentru a se dispune

suspendarea executării unui act administrativ, este definită în art. 2 lit. ș)

din Legea nr. 554/2004, republicată, ca fiind prejudiciul material, viitor și

previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării

autorității publice sau a unui serviciu public.

În

ceea ce privește paguba iminentă, recurenta nu a prezentat probe în fața

instanței de recurs care să facă dovada îndeplinirii acestei condiții.

Așa

cum a reținut și instanța de fond, se impune, între altele, ca recurenta să

facă dovada acestei condiții și în raport de cifra de afaceri.

Este

adevărat că în raportul de inspecție fiscală s-au făcut referiri la cifrele de

afaceri ale societății reclamantei din anii 2007, 2008 și 2009, precum și

profitul realizat în acești ani.

Însă,

pentru că executarea silită urma să fie făcută în 2012, era necesar ca

recurenta să prezinte dovezi privind cifra de afaceri a acesteia pentru anii

2010, 2011. Or, asemenea dovezi nu au fost prezentate.

Pentru

că nu s-a făcut dovada îndeplinirii condiției "cazului bine

justificat" și a "pagubei iminente", soluția instanței de fond

este legală și temeinică și în baza art. 312 C. proc. civ. raportat la art. 20

din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge

recursul declarat de SC E.V.F. SRL împotriva Sentinței civile nr. 2417 din 4

aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012.

Procesat

de GGC - GV