ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 616/2015

Decizia nr. 616/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea din 25 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile tardivității formulării întâmpinării, a lipsei dovezii calității de reprezentant a A. pentru B. sector 1 și, pe cale de consecință, a admis cererea de suspendare a Deciziei de impunere nr. F/S1/385 din 30 decembrie 2011 și a RIF nr. F/S1/312 din 30 decembrie 2011 emise de C. - B. sector 1 până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

În ceea ce privește excepția tardivității formulării întâmpinării de către pârâtele C., B. sector 1 prin A., D., și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a A. pentru B. sector 1, invocate de către reclamantă, instanța de fond a reținut următoarele:

Reclamanta a invocat excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a A. pentru B. sector 1 susținând că întâmpinarea formulată în cauză de B. sector 1 a fost formulată în realitate de A., menționând că Ordinul P.C. nr. 3411/2011 nu conține dispoziții cu privire la mandatarea A. de a reprezenta B. sector 1.

Instanța a apreciat că excepția este nefondată deoarece dovada calității de reprezentant a fost realizată prin Ordinul P.C. nr. 3411/2011.

Potrivit Regulamentului de Organizare și Funcționare a A. - Anexa nr. 1 aceasta are drept atribuții potrivit cap. VI printre altele, și reprezentarea B. sector 1-6 în dosarele aflate la instanțele judecătorești în cauzele în care aceasta este citată ca parte în proces, inclusiv în dosarele având ca obiect procedura insolvenței, cu respectarea dispozițiilor legale.

Ca urmare a adoptării Ordinului președintelui C. nr. 3411 din 8 noiembrie 2011 începând cu data de 15 noiembrie 2011 B. sector 1 este reprezentată de A. potrivit dispozițiilor Ordinului menționat mai sus.

Prin urmare, pentru considerentele expuse, a fost respinsă ca nefondată excepția lipsei calității de reprezentant formulată de către reclamantă.

În ceea ce privește excepția tardivității depunerii întâmpinării, Curtea de Apel a apreciat-o ca fiind de fapt o apărarea de fond, respingând-o în raport de dispozițiile art. 114 alin. (3) C. proc. civ. - art. 118 C. proc. civ. astfel cum au fost modificate prin art. 1 din O.U.G. nr. 138/2000.

Astfel, s-a reținut că primul termen de judecată a fost fixat la 4 februarie 2013, iar întâmpinarea formulată de autoritatea pârâtă a fost formulată la 30 ianuarie 2013 cu respectarea termenului prevăzut de art. 114 alin. (3) C. proc. civ., respectiv de cel puțin cu 5 zile înainte de termenul stabilit de judecată.

Instanța de fond a mai reținut că reclamanta a formulat și o cerere completatoare a cererii de chemare în judecată aflată la fila 395 și următoarele din dosar, prin care s-a solicitat suspendarea executării deciziei de impunere privind obligații suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F/S1/385 din 30 decembrie 2011 a raportului de inspecție fiscală nr. F/S1/312 din 30 decembrie 2011 emise de C.-B. sector 1, la care pârâta a formulat, de asemenea, întâmpinarea aflată la filele 415 și următoarele din dosar, de asemenea, în termenul legal.

Prin urmare, s-a respins și această excepție, astfel cum a fost numită de reclamantă, de formulare tardivă a întâmpinării.

Pe fondul cauzei, instanța a reținut că reclamanta a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată nr. F/S1/385 din 30 decembrie 2011 și a Raportului de inspecție fiscală nr. F/S1/312 din 30 decembrie 2011 emise de C. - B. Sector 1 conform art. 15 din Legea nr. 554/2004 până la soluționarea irevocabilă a cauzei reținându-se că prin sentința civilă nr. 685 din 1 februarie 2012 au fost suspendate actele administrativ fiscale până la soluționarea pe fond a cauzei.

În baza Raportului de inspecție fiscală pârâta a emis decizia de impunere menționată mai sus prin care s-a impus în sarcina reclamantei obligația de a plăti la bugetul de stat suma totală de 31.377.557 lei reprezentând impozit pe profit datorat de reclamantă pentru perioada 1 ianuarie 2006-31 decembrie 2010 în sumă de 1.460.106 lei, accesorii, respectiv majorări de întârziere în sumă de 701.089 lei cu privire la impozitul pe profit mai sus menționat, T.V.A. suplimentar în sumă de 10.108.823 lei și majorări de întârziere la T.V.A. suplimentar în sumă de 18.107.539 lei.

Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004 trebuie îndeplinite cumulativ două condiții pentru admisibilitatea cererii de suspendare a executării unui act administrativ și anume existența unui caz bine justificat și prevenirea unei pagube iminente și în plus, ca o condiție suplimentară de admisibilitate, potrivit art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. reprezentă de plata unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate.

S-a constatat că este îndeplinită condiția de plată a cauțiunii, instanța stabilind în cauză o cauțiune în cuantum de 2% din obligațiile fiscale contestate ce a fost achitată cu OP din 17 iunie 2013 emis de Banca Comercială a României - Sucursala sector 1 București.

Referitor la existența unui caz bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. t) acesta este reprezentat de împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, ori un aspect care este de natură să determine o îndoială serioasă cu privire la prezumția de legalitate a procedurii inspecției fiscale constă în faptul că organul de control nu a consemnat perioada controlului, deși conform dispozițiile art. 3 din Legea nr. 252/2003 realizarea controlului se poate desfășura numai după consemnarea în registrul unic de control a elementelor expres prevăzute de dispozițiile legale menționate, precum și perioada controlului.

Un alt aspect referitor la aparența de legalitate a actului ce formează obiectul litigiului este acela că durata inspecției fiscale a fost de 7 luni, între 5 mai 2011-23 decembrie 2011, ori potrivit art. 104 alin. (1) C. proc. fisc. durata inspecției fiscale nu poate fi mai mare de 3 luni.

Instanța a mai reținut că E. este o asociație cu scop nelucrativ, veniturile realizate de acest organism de gestiune colectivă nu sunt scutite de plata impozitului pe profit.

Astfel, s-a apreciat că obligația reclamantei de a plăti impozit pe profit este în contradicție cu statutul acesteia de persoană juridică de drept privat fără scop patrimonial și cu dispozițiile art. 7 pct. 9 C. proc. fisc. care definește noțiunea de organizație non-profit, gestionarea colectivă a drepturilor de autor fiind o activitate de interes general.

Referitor la condiția pagubei iminente astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004 s-a constatat că executarea actelor administrativ fiscale contestate poate să producă un prejudiciu iminent reclamantei raportat la cuantumul sumei stabilit în sarcina acesteia de aproximativ 8 milioane euro și la specificul activității, care ar putea fi blocat, perturbându-se astfel și activitatea a zeci de mii de autori și utilizatori de opere muzicale, iar executarea deciziei de impunere ar duce la imposibilitatea reclamantei de a achita salariile celor peste 100 de angajați, precum și de a autoriza utilizarea operelor muzicale.

Astfel, executarea deciziei de impunere ar produce o pagubă impresionantă și autorilor operelor muzicale mai ales că sumele ce le revin acestora ca urmare a utilizării operelor lor beneficiară de aceeași protecție ca și salariile, conform, dispozițiilor art. 150 alin. (2) din Legea nr. 8/1996.

Împotriva Încheierii din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtele C. și A. București.

I. C., prin motivele de recurs solicită modificarea, în parte, a hotărârii recurate, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul respingerii cererii de suspendare, întrucât hotărârea instanței a fost dată cu aplicarea greșită a legii.

Recurenta susține că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că, în speță, nu au fost îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, privind contenciosul administrativ, pentru suspendarea actelor administrative, condiții care trebuie îndeplinite cumulativ.

Motivele invocate de intimata-reclamantă și reținute, în mod greșit, de instanța de fond țin de analizarea pe fond a legalității actului administrativ atacat, motive asupra cărora urmează să se pronunțe instanța de contencios administrativ.

În vederea dovedirii îndeplinirii primei condiții, cea a cazului bine justificat,

intimata - reclamanta a invocat o serie de motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte care țin de fondul dreptului dedus judecății prin acțiunea în anulare și pe care instanța de fond le-a reținut, în mod greșit, în soluționarea cererii de suspendare.

În ceea ce privește cazul temeinic justificat, se arată că organele de control fiscal au determinat în mod corect baza de impozitare, aplicând întocmai legislația fiscală.

Or, pentru a ne afla în ipoteza unui caz bine justificat, astfel cum este acesta definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, motivele de nelegalitate a actelor administrative trebuie să apară cu evidență și să creeze de la început o îndoială puternică asupra legalității actelor administrative nefiind necesară analizarea pe fond a legalității actelor ci doar o "pipăire a fondului".

Se mai arată că intimata-reclamantă nu a probat, ci numai a susținut nelegalitatea vădită a actelor administrative a căror suspendare o solicită, nereușind să răstoarne prezumția de legalitate de care se bucură actele administrative.

Câtă vreme în legătură cu legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită nu s-a pronunțat încă nici o instanță de judecată, acesta este legal, beneficiind de prezumția de legalitate și veridicitate.

Se mai susține că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii și în ceea ce privește a doua condiție, cea referitoare la iminenta producerii unei pagube (astfel cum este aceasta definită în art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004)

întrucât intimata - reclamantă nu a făcut dovada că, în speță, există un prejudiciu material viitor și previzibil pe care l-ar putea suferi dacă nu se suspendă executarea actului administrativ atacat și care să justifice suspendarea executării actului atacat, suspendarea fiind situația de excepție.

Susținerea intimatei - reclamante, însușită de instanța de fond, privind faptul că executarea sumei înscrise în actele administrative atacate i-ar produce importante prejudicii nu este probată și nu poate fi primită întrucât menționarea creanței contestate și a valorii ei nu duc de facto la constatarea că există o pagubă iminentă.

Jurisprudența relevantă în această materie a stabilit că iminența producerii unei pagube nu se prezumă, că trebuie dovedită de persoana în speță, simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea însăși o pagubă.

Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat de C. este fondat.

Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

- În ceea ce privește autoritatea de lucru judecat invocată de intimata-reclamantă Înalta Curte constată următoarele:

În conformitate cu dispozițiile art. 1201 C. civ., „Este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate”.

Din prevederile legale citate, rezultă că elementele care caracterizează instituția autorității de lucru judecat sunt identitatea de părți, de obiect și de cauză.

Pentru a ne afla în prezența primului element, este necesar ca obiectul din cea de-a doua acțiune să fie identic cu cel din prima acțiune, pentru aceasta fiind suficient ca din cuprinsul cererilor să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic.

Această condiție, în situația în care acțiunea ulterioară are mai multe capete de cerere, se consideră îndeplinită cu privire la acel capăt de cerere care a format, deja, obiectul unei judecăți, altminteri putându-se ajunge la situația în care partea interesată să formuleze ulterior o cerere de chemare în judecată în mod formal, cu mai multe capete de cerere, pentru evitarea consecințelor autorității de lucru judecat.

Cauza reprezintă situația de fapt calificată juridic existând identitate cu privire la acest element atunci când, în justificarea pretențiilor, în cuprinsul celor două cereri, au fost invocate aceleași motive de fapt și de drept.

Condiția privind identitatea de părți, care se apreciază din punctul de vedere juridic iar nu fizic, al participării în proces a părților, chiar dacă poziția procesuală, activă ori pasivă, a acestora s-a schimbat în cadrul celei de-a doua acțiuni și chiar și atunci când reclamanta, care a pierdut procesul, introduce - în cadrul celei de-a doua acțiuni - alături de pârâtul din prima acțiune, un al doilea pârât.

În ceea ce privește cel de-al treilea element al autorității de lucru judecat, care se referă la identitatea de cauză a celor două cereri, atât prima acțiune, cât și cea de-a doua acțiune trebuind a fi justificate prin aceeași motivare în fapt și în drept.

Înalta Curte constată că în cauză nu operează autoritatea de lucru judecat deoarece cele două cereri de suspendare cu temeiuri de drept diferite, iar motivele invocate sunt distincte, motiv pentru care va respinge această excepție.

Pe fondul cauzei, instanța de control judiciar reține că potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Suspendarea actelor juridice reprezintă operațiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca și cum actul dispare din circuitul juridic, deși, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziția autorității emitente sau a instanței de judecată în vederea respectării principiului legalității atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-și producă efectele asupra celor vizați.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanța nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate și oportunitate ale actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței de fond, învestită cu soluționarea acțiunii în anulare.

Condiția existenței cazului „bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea și înțelepciunea judecătorului sub aspectul conținutului său, presupune ca asupra legalității actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispozițiilor actului, respectiv a consecințelor juridice pe care le-a produs.

Înalta Curte apreciază că, în cauză, reclamanta nu a prezentat suficiente elemente care să conducă la existența unor îndoieli serioase în ceea ce privește legalitatea actelor administrative a căror suspendare se solicită.

În vederea dovedirii îndeplinirii primei condiții, cea a cazului bine justificat,

intimata-reclamantă a invocat o serie de motive privind nelegalitatea actului administrativ atacat, aspecte care țin de fondul dreptului dedus judecății, prin acțiunea în anulare și pe care instanța de fond le-a reținut, în mod greșit, în soluționarea cererii de suspendare.

În ceea ce privește cazul temeinic justificat, Înalta Curte constată că organele de control fiscal au determinat în mod corect baza de impozitare, aplicând întocmai legislația fiscală, iar motivele invocate de reclamantă țin de analizarea pe fond a legalității actelor administrative.

Deci, în cauză, nu există suficiente indicii aparente care să răstoarne prezumția de legalitate, fără însă ca prin aceasta, să antameze sau să anticipeze analiza pe fond, a conținutului și legalității actului administrativ contestat.

De asemenea, instanța de control judiciar consideră că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Așadar, paguba iminentă presupune o anumită urgență pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Prin urmare, Înalta Curte constată că intimata - reclamantă nu a probat că executarea sumei ce face obiectul actului atacat i-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat care i-ar afecta major activitatea comercială, situație imposibil de înlăturat în alt mod decât prin suspendarea executării actului atacat.

Susținerea intimatei - reclamante, însușită de instanța de fond, privind faptul că executarea sumei înscrise în actele administrative atacate i-ar produce importante prejudicii nu este probată și nu poate fi primită întrucât menționarea creanței contestate și a valorii ei nu duc de facto la constatarea că există o pagubă iminentă.

Înalta Curte constată că reclamanta nu a făcut dovada că prin executarea actului administrativ i s-ar produce importante prejudicii. Simpla afirmație nu poate fi primită și nu poate duce la concluzia că în cauză este îndeplinită condiția pagubei iminente.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentei - pârâte sunt întemeiate, iar instanța de fond în mod greșit a admis cererea de suspendare.

Față de cele arătate, reținând așadar, în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu referire la art. 2 alin. (1) lit. ș) și t), că nu sunt întrunite cumulativ cerințele legale pentru a se dispune suspendarea executării actelor administrative atacate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi admis, iar sentința atacată va fi modificată, în sensul respingerii cererii de suspendare.

II. Înainte de a analiza recursul pârâtei A. București, Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Conform art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004: „Hotărârea prin care se pronunță suspendarea este executorie de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.”

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 18 iulie 2013, iar recursul a fost înregistrat la data de 25 iulie 2013, prin poștă, potrivit plicului aflat la fila nr. 20 a dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 5 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Conform dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ.: „neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai sus de voința ei”.

Cum în cauză, recurenta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în exercitarea în termen a căii de atac printr-o împrejurare mai presus de voința sa, se va constata că recursul este tardiv formulat.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat de A. București, ca tardiv formulat.

Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul pârâtei C., va modifica sentința atacată, în sensul că va respinge cererea de suspendare formulată de reclamantă, iar recursul declarat de pârâta A. București va fi respins, ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta C. împotriva Încheierii din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată, în sensul că respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta E., ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de pârâta A. București împotriva Încheierii din 25 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 13 februarie 2015.