ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3297/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC B.R.E.I. SA, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și A.F.P. Sect. 1, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala, a Raportului de inspecție fiscala din 30 noiembrie 2011, cu privire la impozitul pe profit pentru perioada 16 mai 2005 - 31 decembrie 2010, taxa pe valoarea adăugată pentru perioada 1 octombrie 2008 - 30 iunie 2010 și a Dispoziției de măsuri din 30 noiembrie 2011, prin care s-a dispus reducerea pierderii fiscale, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea în fapt a cererii, reclamanta a arătat în esență că în cauză sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, atât în ceea ce privește formularea unei contestații împotriva deciziei contestate, cât și în ceea ce privește cazul temeinic justificat și paguba iminentă. Prin întâmpinare, pârâta A.N.A.F. a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepția de inadmisibilitate, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Pârâta A.F.P. Sect. 1, prin D.G.F.P.M.B. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiate, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin Sentința nr. 982 din 14 februarie 2012, Curtea de Apel București, a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., cât și excepția de inadmisibilitate. Totodată, Curtea de apel a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.R.E.I. SA, în contradictoriu cu pârâtele A.N.A.F. și A.F.P. Sect. 1 și a dispus suspendarea executării Deciziei de Impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011, a Raportului de Inspecție Fiscală din din 30 noiembrie 2011 și a Dispoziției de măsuri din 30 noiembrie 2011, până la pronunțarea instanței de fond. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Decizia de impunere nr. 33 din 30 noiembrie 2011 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala s-au stabilit în sarcina reclamantei, în baza Raportului de inspecție fiscala din 30 noiembrie 2011 încheiat de consilierii superiori ai A.N.A.F.-D.G.F.P.M.B.- A.F.P.

Sect. 1, următoarele obligații suplimentare de plată: T.V.A. trimestrial în sumă de 3690612 lei, plus majorări de întârziere in suma de 1851507 lei,; T.V.A. trimestrial în sumă de 722443 lei, plus majorări de întârziere in suma de 66.465 lei, T.V.A.

lunar majorări de întârziere in suma de 598.280 lei, pentru perioada 1 iulie 2009 - 30 iunie 2010; Impozit pe profit datorat de persoane juridice române în sumă de 23593 lei, pentru perioada 13 iunie 2005 - 31 decembrie 2009, plus majorări de întârziere în sumă de 25.759 lei, pentru perioada 13 iunie 2005 - 17 august 2011; Impozit pe veniturile obținute în România de nerezidenți-persoane juridice nerezidente, în suma de 32.025 lei, plus majorări de întârziere in suma de 38.135 lei, pentru perioada 13 iunie 2005 - 17 august 2011; În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii invocată de A.N.A.F., prima instanță a constatat că aceasta este neîntemeiată, întrucât reclamanta a făcut dovada înregistrării la autoritatea fiscală a contestației în calea administrativă de atac, consemnând și cauțiunea în cuantum de 1% din suma contestată, așa cum s-a stabilit prin încheierea din data de 31 ianuarie 2012, recipisa fiind depusă la dosarul cauzei.

Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii invocată de A.F.P. Sect. 1 cu privire la cererea de suspendare a Raportului de inspecție fiscală, judecătorul fondului a apreciat că și aceasta este neîntemeiată, Raportul de inspecție fiscală făcând parte din Decizia de impunere, constituind împreună cu aceasta actul administrativ fiscal ce produce efecte juridice în ceea ce privește sumele stabilite în sarcina contribuabilului. Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.A.F., Curtea de apel a constatat că este neîntemeiată, întrucât, deși A.N.A.F. nu este emitentul actelor administrativ fiscale contestate, în sistemul de organizare a autorității fiscale, are competența de a soluționa pe fond contestația administrativă formulată de reclamantă împotriva actelor administrativ fiscale ce fac obiectul cererii de suspendare de față.

Pe fondul cererii de suspendare, prima instanță a reținut că reclamanta a invocat, atât în contestația administrativă, cât și în fața instanței de judecată, aspecte de nelegalitate cu privire la impozitul pe profit pe anii 2007 – 2008 - 2009, legate de calificarea eronată a cheltuielilor cu diferențe de curs valutar, respectiv a dobânzilor aferente împrumuturilor contractate de la bănci, drept cheltuieli nedeductibile fiscal. S-a arătat în considerentele sentinței atacate în contextul în care se invocă determinarea eronată a unor cheltuieli ca fiind nedeductibile prin calificarea greșită a unor categorii de sume, stabilirea unui impozit suplimentar prin stabilirea greșită a raporturilor juridice ce le-au generat, în ceea ce privește rezidența fiscală, precum și determinarea greșită a T.V.A., ca urmare a stabilirii eronate a raporturilor juridice în privința existenței sau nu a dovezii prestării unor servicii, respectiv încălcarea principiului neutralității T.V.A.

și determinării eronate a acesteia prin actul administrativ fiscal, deși unele sume ar fi fost achitate , toate aceste aspecte constituie argumente juridice aparent valabile referitoare la nelegalitatea deciziei de impunere contestate, în concordanță cu principiile la care face referire Recomandarea. Curtea de apel a constatat că și condiția prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită în cauză, având în vedere susținerile societății în sensul că prejudiciul material viitor și previzibil pe care l-ar suporta prin executarea sumelor, îl constituie imposibilitatea de funcționare a societății și, în consecință, imposibilitatea respectării obligațiilor către partenerii de afaceri, față de proprii angajați, precum și cât privește obligațiile către bugetul de stat, în contextul în care societatea are numeroase contracte în derulare, proiecte de investiții la nivel național, societatea însăși având de încasat sume importante de la bugetul de stat.

Împotriva sentinței Curții de apel au declarat recurs de D.G.F.P. a Mun. București în reprezentarea A.F.P. Sect. 1 și A.N.A.F., criticând sentința pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive: Împotriva acestei sentințe au formulat recurs D.G.F.P. a Mun. București, în calitate de reprezentantă a A.F.P. a Sect. 1, precum și A.N.A.F. Prin recursul său D.G.F.P. a Mun. București a susținut că în mod greșit, instanța de fond a reținut ca fiind îndeplinite în cauză condițiile cazului bine justificat și pagubei iminente prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. În acest sens recurenta susține că instanța de fond a depășit cadrul unei cereri de suspendare a actului administrativ, pronunțându-se asupra unor aspecte ce țin de acțiunea în anulare a actului, respectiv asupra legalității acestuia.

Totodată, recurenta susține că reclamanta - intimată nu a dovedit paguba iminentă, rezumându-se la simple afirmații. Recurenta A.N.A.F. a invocat, cu prioritate, lipsa calității sale procesuale pasive în cadrul cererii de suspendare formulată de reclamantă, deoarece nu este emitenta actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat, cerință ce rezultă, indirect din prevederile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs invocate de fiecare dintre recurente, instanța de control judiciar constată următoarele: Astfel, motivul de recurs invocat de A.N.A.F. și care se încadrează, din punct de vedere procedural în prevederile art. 314 pct. 9 C. proc.

civ. este întemeiat, iar recursul urmează a fi admis, deoarece A.N.A.F. nu a emis, încă, o decizie de soluționare a contestației administrative formulată de reclamantă, decizie care să poată constitui obiectul suspendării. Prin urmare, între reclamantă și A.N.A.F. nu există, la data formulării acțiunii, raporturi juridice, iar potrivit prevederilor codului de procedură civilă referitoare la cererea de chemare în judecată, precum și prevederile procedurale cuprinse în Legea nr. 554/2004, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana chemată în judecată și cea care are calitatea de obligat sau emitent al unui act administrativ în raportul juridic ce formează obiectul judecății.

În ceea ce privește recursul formulat de D.G.F.P. a mun. București, instanța de control judiciar reține următoarele: Potrivit art. 2 lit. t), prin cazuri bine justificate se înțeleg „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ”. Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare, judecătorul poate să facă referire la aspectele ce ține de legalitatea actului administrativ, fără ca acest lucru să însemne prejudecarea fondului, fiind vorba doar de o „îndoială serioasă”. În speță, prima instanță a enumerat împrejurările ce au determinat-o să rețină existența cazului bine justificat, astfel cum acesta este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba iminentă, aceasta este definită prin art. 2 lit. ș ca fiind un „prejudiciu material viitor și previzibil”. În mod corect s-a reținut, de către prima instanță, că iminența executării unei sume mari de bani și blocarea conturilor societății, raportate la existența unor contracte în derulare, reprezintă argumente de natură a dovedi paguba iminentă, executarea silită fiind deja începută. În acest sens, pârâta nu a administrat nici o probă prin care să infirme existența pagubei iminente astfel cum a fost conturată de reclamantă prin înscrisuri și prezumții simple. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul formulat de pârâta D.G.F.P.

a mun. București urmează a fi respins ca nefondat, iar recursul formulat de A.N.A.F. va fi admis, dispunându-se modificarea parțială a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii în raport de această autoritate pentru lipsa calității procesuale pasive.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinței civile nr. 982 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în parte sentința atacată în sensul că respinge acțiunea formulată împotriva A.N.A.F., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate. Respinge recursul declarat de D.G.F.P. a Mun. București în reprezentarea A.F.P. Sect. 1 împotriva Sentinței civile nr. 982 din 14 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 martie 2013.