ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1799/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin Sentința nr. 5439 din 6 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii pronunțată de Curtea de Apel București, a declarat recurs A. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În esență, recurenta a susținut că sentința recurată, în ceea ce privește soluția de admitere a excepției inadmisibilității acțiunii, a fost dată cu încălcarea normelor de drept material, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În opinia recurentei, prima instanța a admis excepția inadmisibilității motivând ca doar împotriva deciziei soluționare a contestației subscrisă ar avea deschisă calea acțiunii în fața instanței de judecată și doar în această fază se poate analiza temeinicia și legalitatea deciziei de impunere.

Recurenta a apreciat că susținerile instanței sunt neîntemeiate având în vedere că, după îndeplinirea procedurii prealabile, respectiv înregistrarea contestației la organul emitent împotriva Deciziei de impunere nr. F-MC 519 din 25 iunie 2013 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.06.2013, sub nr. y din 12.07.2013, a solicitat suspendarea executării Deciziei de impunere nr. F-MC 519/25.06.2013 și a Raportului inspecție fiscală nr. x/25.06.2013, cerere care a fost admisă de Curtea de Apel București prin hotărârea nr. 2332 din 19.08.2013, pronunțată în dosarul cu nr. x/2013.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 octombrie 2014, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ.

Prin încheierea din 18 decembrie 2014, completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, pe cale de consecință, a apreciat recursul declarat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) Noul C. proc. civ., fixând termen de judecată pe fond a acestuia.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamanta a solicitat instanței anularea deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală în baza căruia i-au fost stabilite obligații fiscale reprezentând TVA și accesorii, pentru că - deși a formulat contestație conform art. 205 C. proc. fisc., aceasta nu a fost încă soluționată.

Prima instanță a respins acțiunea ca inadmisibilă, opinie împărtășită și de Înalta Curte.

Înalta Curte constată că potrivit dispozițiilor art. 205 din C. proc. fisc., împotriva actelor administrativ-fiscale se poate formula contestație, aceasta reprezentând o cale administrativă de atac care nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau în lipsa acestuia, în condițiile legii.

Conform dispozițiilor art. 218 din C. proc. fisc. pot forma obiectul acțiunii în contencios administrativ numai deciziile emise în procedura administrativă de soluționare a contestațiilor împotriva acestor acte, conform Titlului IX "Soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ-fiscale".

Așa cum a statuat în mod repetat Curtea Constituțională această procedură din O.G. nr. 92/2003, este o cale administrativă de atac, fără caracter jurisdicțional și în consecință parcurgerea ei este obligatorie.

Cum recurenta-reclamantă s-a adresat direct instanței de contencios administrativ, solicitând anularea actelor administrativ-fiscale, înainte de soluționarea prin decizie a contestației formulate, conform procedurii administrative prevăzute de dispozițiile C. proc. fisc. - dispoziții cu caracter special - și fără a notifica decizia sa de renunțare la jurisdicția administrativă specială, organului administrativ-jurisdicțional, conform dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte apreciază că, în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei.

Nu pot fi reținute criticile recurentei-reclamante, potrivit cărora cererea de chemare în judecată era admisibilă, pe motiv că a obținut suspendarea executării deciziei de impunere și este obligată de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să introducă acțiunea în anularea actului, întrucât reclamanta a formulat contestația administrativă la 12 iulie 2013, iar organul fiscal avea la dispoziție un termen de 45 de zile pentru soluționarea acesteia.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că reclamanta a introdus cererea de chemare în judecată la 26 iulie 2013, cu mult înainte de împlinirea acestui termen și chiar a termenului prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ (care s-ar fi împlinit la 19 octombrie 2013).

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul formulat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. SA împotriva Sentinței civile nr. 5439 din 6 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2015.

Procesat de GGC - CL