ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2013
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București
,
secția
a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, reclamanta SC C
.
SA a solicitat, în
contradictoriu cu pârâta
Curtea
de Conturi a României, suspendarea termenului de executare a măsurilor dispuse
prin Decizia
nr.
12
din
07
octombrie
2011
emisă de pârâtă.
În motivarea
acțiunii, reclamanta a invocat nelegalitatea punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10,
11, 12, 15, 17, 19 și 20 din dispozitivul actului administrativ atacat.
În cauză, Ministerul
Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat cerere de intervenție
accesorie în interesul reclamantei.
Prin
încheierea
din 30 mai 2012, Curtea de Apel București
,
secția
a VIII-a contencios
administrativ și fiscal a încuviințat în principiu cererea de intervenție
formulată în interesul reclamantei de către intervenientul Ministerul
Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a admis cererea de
suspendare formulată
de reclamantă, dispunând suspendarea executării
Deciziei nr.
12
din
07 octombrie 2011,
emisă de pârâtă în privința punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19
și 20 din acest act administrativ, acordând termen pentru soluționarea cauzei
pe fond.
În considerentele încheierii, prima instanță
a reținut că sunt îndeplinite condițiile
art.
14
alin.
(1) din Legea
nr.
554/2004,
respectiv prevenirea
unei pagube iminente în sensul
art.
2
alin.
(1)
lit.
ș) cu referire la
perturbarea gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu
public, și existența unui caz bine justificat în considerarea aparenței de
nelegalitate raportat la obligațiile rezultate din contractul de mandat și care
par a nu fi fost luate în considerare la stabilirea termenelor în care se
execută măsurile.
A constatat astfel că termenul de cinci luni
dispus de autoritatea pârâtă pentru luarea măsurilor din actul atacat,
respectiv data de 30
martie
2012, cu excepția măsurilor de la
pct.
17 pentru care s-a
fixat un teren și mai scurt, doar de două luni, reprezintă un interval de timp
insuficient pentru ca societatea comercială să pună în executare măsurile
dispuse în sarcina sa.
Totodată, prima instanță a reținut că
intervenientul în interesul reclamantei, Ministerul Economiei, Comerțului și
Mediului de Afaceri, a susținut că între minister și reclamantă există încheiat
un contract pentru conservarea, închiderea, reconstrucția ecologică și
activități postînchidere a obiectivelor miniere conform H.G.
nr.
313/2002, iar
reclamanta este mandatată să gestioneze fondurile destinate pentru achiziția
documentațiilor tehnico-economice și fondurile pentru realizarea lucrărilor din
cadrul programului anual de conservare și închidere a minelor.
Or, pentru punerea în executare a măsurilor
dispuse de pârâtă prin actele contestate se impune verificarea legalității acestor
măsuri și din perspectiva limitelor mandatului încheiat de intervenientă, prima
instanță apreciind astfel
că
reclamanta ar părea dependentă de partenerii săi contractuali în executarea
măsurilor, având în vedere că măsurile sunt dispuse exclusiv pentru aceasta.
Împotriva încheierii
din data de 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția
a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 10593/2/2011
a declarat recurs în termen legal pârâta Curtea de Conturi a României, prin care
s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea
încheierii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de
suspendare a executării Deciziei nr. 12 din 7 octombrie 2011 formulată de
reclamanta SC C. SA.
A considerat recurenta
că încheierea din data de 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția
a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost dată cu încălcarea
și aplicarea greșită a legii, fiind incident astfel motivul de
modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
S-a învederat, în
primul rând, că instanța de fond, cât privește cazul bine justificat,
nu a indicat actele normative încălcate ca urmare a emiterii deciziei
Curții de Conturi iar invocarea contractului anual încheiat între
ministerul de resort, nu poate justifica neaducerea la îndeplinire a măsurilor
dispuse. Argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, în sensul că
reclamanta are calitatea de mandatar al Ministerului Economiei, Comerțului
și Mediului de Afaceri sunt neîntemeiate, raportul juridic dintre SC C. SA
și ministerul menționat neavând la bază un contract de mandat. Prin
urmare, a fost apreciată ca neîntemeiată arătarea primei instanțe potrivit
căreia reclamanta ar fi dependentă în aducerea la îndeplinire a măsurilor
dispuse de partenerii săi contractuali în condițiile în care societatea
urmează a răspunde în calitate de prestator pentru modul cum a înțeles să
utilizeze fondurile alocate de la bugetul de stat.
Recurenta a precizat,
cât privește condiția pagubei iminente, că sunt neîntemeiate
considerentele instanței de fond, nefiind arătate în mod concret care
dintre măsurile dispuse de Curtea de Conturi sunt în măsură să perturbe
funcționarea entității. Prin recuperarea sumelor plătite de
autoritatea verificată, s-a relevat, nu se poate trage concluzia unei
perturbări previzibile grave a funcționării acesteia, ci doar restabilirea
situației sumelor plătite în mod nelegal, această măsură fiind chiar în
favoarea patrimoniului entității auditate.
Intimata, s-a mai
arătat, nu probează în niciun fel paguba iminentă pe care ar suferi-o în cazul
conformării deciziei contestate și nici nu indică care sunt împrejurările
de fapt care ar justifica admiterea cererii de suspendare a executării actului
administrativ, iar instanța deși nu a motivat soluția, a găsit
de cuviință că sunt îndeplinite aceste condiții.
Recurenta a mai
susținut că instanța de judecată nu are dreptul ca la
soluționarea cererii de suspendare a unui act administrativ să se
pronunțe asupra termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse,
ci doar de a verifica condițiile reglementate de art. 14 și art. 15
din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Or, prin modul cum
instanța a înțeles să analizeze cauza, prevăzând la fiecare măsură
termenul de aducere la îndeplinire, care în opinia acesteia este prea scurt,
s-a procedat la prelungirea în mod nelegal a acestor termene, fără să se
prevadă o dată concretă.
În fine, s-a
menționat de către recurentă că prin Decizia nr. 12/2011 a Departamentului
IV al Curții de Conturi au fost constatate, în condițiile legii,
abateri de la legalitate și regularitate ce au provocat prejudicii
patrimoniului public al statului, astfel că dacă s-ar proceda la
menținerea măsurii de suspendare a acestei decizii aceasta ar însemna
stoparea demersurilor de recuperare a sumelor și de executare efectivă a
acestor măsuri, pentru un timp îndelungat, inclusiv prejudicierea în continuare
a bugetului de stat.
În litigiu au depus
la dosar întâmpinare atât intimata reclamantă SC C. SA cât și intimatul
intervenient Ministerul Economiei, înființat prin reorganizarea
Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin care
s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca
legală și temeinică a încheierii din data de 30 mai 2012 pronunțată
de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal.
Recursul este
nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în
continuare.
Este
indiscutabil că, în considerarea celor două principii incidente în materia
actului administrativ, al legalității și al executării din oficiu, suspendarea
executării constituie o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în
cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit
dispozițiilor art. 14 alin.
(1)
din
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei
pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată
poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului
administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. Pe de altă
parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu
modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului
administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele
prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru
anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând
dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea
definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor
art. 14 alin. (2) și alin. (7) din Legea contenciosului administrativ.
Prin
„cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii, „împrejurările
legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială
serioasă în privința legalității actului administrativ" (art. 2 alin.
(1)
lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar
prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și
previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei
autorități publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș)
din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare).
Prima
instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile
prevăzute de art. 14 alin.
(1)
și art.
15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu
modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin
încheierea recurată, admiterea cererii reclamantei SC C. SA București și
suspendarea executării punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19
și 20 din Decizia nr. 12 din data de 7 octombrie 2011 emisă de pârâta
Curtea de Conturi a României, Departamentul IV.
Suspendarea
executării actului administrativ atacat de către reclamantă pe calea
contenciosului administrativ (ce formează obiectul Dosarului nr. 10593/2/2011
al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal) se impune, în temeiul prevederilor art. 14 și art.
15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și
completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția
cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt și de drept invocate prin
contestația administrativă prealabilă, soluționată prin Încheierea nr. 110
din data de 22 noiembrie 2011 a Comisiei de soluționare a
contestațiilor din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi, și
prin acțiunea în contencios administrativ sunt de natură să determine o
serioasă îndoială sub aspectul legalității și temeiniciei actelor
administrative fiscale atacate), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente
(deoarece executarea de îndată - înainte de exercitarea în mod definitiv
și irevocabil de către instanța de contencios administrativ
competentă a controlului de legalitate și de temeinicie, a
dispozițiilor conținute în pct. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15,
17, 19 și 20 din Decizia nr. 12 din data de 7 octombrie 2011 emisă de
pârâta Curtea de Conturi a României, Departamentul IV ar putea produce
consecințe grave, pagube materiale iminente și însemnate în
patrimoniul societății reclamante, chiar blocarea activității
acesteia).
În
aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt
neîntemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în
temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat
a recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva
încheierii de ședință din data de 30 mai 2012 pronunțată de
Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ
și fiscal în Dosarul nr. 10593/2/2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 14 februarie 2013.