ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 765/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București , secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C . SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, suspendarea termenului de executare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 12 din 07 octombrie 2011 emisă de pârâtă. În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat nelegalitatea punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 și 20 din dispozitivul actului administrativ atacat. În cauză, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei.

Prin încheierea din 30 mai 2012, Curtea de Apel București , secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a încuviințat în principiu cererea de intervenție formulată în interesul reclamantei de către intervenientul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a admis cererea de suspendare formulată de reclamantă, dispunând suspendarea executării Deciziei nr. 12 din 07 octombrie 2011, emisă de pârâtă în privința punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 și 20 din acest act administrativ, acordând termen pentru soluționarea cauzei pe fond.

În considerentele încheierii, prima instanță a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv prevenirea unei pagube iminente în sensul art. 2 alin. (1) lit. ș) cu referire la perturbarea gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public, și existența unui caz bine justificat în considerarea aparenței de nelegalitate raportat la obligațiile rezultate din contractul de mandat și care par a nu fi fost luate în considerare la stabilirea termenelor în care se execută măsurile. A constatat astfel că termenul de cinci luni dispus de autoritatea pârâtă pentru luarea măsurilor din actul atacat, respectiv data de 30 martie 2012, cu excepția măsurilor de la pct. 17 pentru care s-a fixat un teren și mai scurt, doar de două luni, reprezintă un interval de timp insuficient pentru ca societatea comercială să pună în executare măsurile dispuse în sarcina sa.

Totodată, prima instanță a reținut că intervenientul în interesul reclamantei, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a susținut că între minister și reclamantă există încheiat un contract pentru conservarea, închiderea, reconstrucția ecologică și activități postînchidere a obiectivelor miniere conform H.G. nr. 313/2002, iar reclamanta este mandatată să gestioneze fondurile destinate pentru achiziția documentațiilor tehnico-economice și fondurile pentru realizarea lucrărilor din cadrul programului anual de conservare și închidere a minelor. Or, pentru punerea în executare a măsurilor dispuse de pârâtă prin actele contestate se impune verificarea legalității acestor măsuri și din perspectiva limitelor mandatului încheiat de intervenientă, prima instanță apreciind astfel că reclamanta ar părea dependentă de partenerii săi contractuali în executarea măsurilor, având în vedere că măsurile sunt dispuse exclusiv pentru aceasta.

Împotriva încheierii din data de 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 10593/2/2011 a declarat recurs în termen legal pârâta Curtea de Conturi a României, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea încheierii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 12 din 7 octombrie 2011 formulată de reclamanta SC C. SA. A considerat recurenta că încheierea din data de 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident astfel motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. S-a învederat, în primul rând, că instanța de fond, cât privește cazul bine justificat, nu a indicat actele normative încălcate ca urmare a emiterii deciziei Curții de Conturi iar invocarea contractului anual încheiat între ministerul de resort, nu poate justifica neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse. Argumentele invocate în cererea de chemare în judecată, în sensul că reclamanta are calitatea de mandatar al Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri sunt neîntemeiate, raportul juridic dintre SC C. SA și ministerul menționat neavând la bază un contract de mandat. Prin urmare, a fost apreciată ca neîntemeiată arătarea primei instanțe potrivit căreia reclamanta ar fi dependentă în aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse de partenerii săi contractuali în condițiile în care societatea urmează a răspunde în calitate de prestator pentru modul cum a înțeles să utilizeze fondurile alocate de la bugetul de stat.

Recurenta a precizat, cât privește condiția pagubei iminente, că sunt neîntemeiate considerentele instanței de fond, nefiind arătate în mod concret care dintre măsurile dispuse de Curtea de Conturi sunt în măsură să perturbe funcționarea entității. Prin recuperarea sumelor plătite de autoritatea verificată, s-a relevat, nu se poate trage concluzia unei perturbări previzibile grave a funcționării acesteia, ci doar restabilirea situației sumelor plătite în mod nelegal, această măsură fiind chiar în favoarea patrimoniului entității auditate. Intimata, s-a mai arătat, nu probează în niciun fel paguba iminentă pe care ar suferi-o în cazul conformării deciziei contestate și nici nu indică care sunt împrejurările de fapt care ar justifica admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ, iar instanța deși nu a motivat soluția, a găsit de cuviință că sunt îndeplinite aceste condiții.

Recurenta a mai susținut că instanța de judecată nu are dreptul ca la soluționarea cererii de suspendare a unui act administrativ să se pronunțe asupra termenelor de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse, ci doar de a verifica condițiile reglementate de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Or, prin modul cum instanța a înțeles să analizeze cauza, prevăzând la fiecare măsură termenul de aducere la îndeplinire, care în opinia acesteia este prea scurt, s-a procedat la prelungirea în mod nelegal a acestor termene, fără să se prevadă o dată concretă.

În fine, s-a menționat de către recurentă că prin Decizia nr. 12/2011 a Departamentului IV al Curții de Conturi au fost constatate, în condițiile legii, abateri de la legalitate și regularitate ce au provocat prejudicii patrimoniului public al statului, astfel că dacă s-ar proceda la menținerea măsurii de suspendare a acestei decizii aceasta ar însemna stoparea demersurilor de recuperare a sumelor și de executare efectivă a acestor măsuri, pentru un timp îndelungat, inclusiv prejudicierea în continuare a bugetului de stat. În litigiu au depus la dosar întâmpinare atât intimata reclamantă SC C. SA cât și intimatul intervenient Ministerul Economiei, înființat prin reorganizarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, prin care s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii din data de 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Este indiscutabil că, în considerarea celor două principii incidente în materia actului administrativ, al legalității și al executării din oficiu, suspendarea executării constituie o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege. Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

Pe de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 14 alin. (2) și alin. (7) din Legea contenciosului administrativ.

Prin „cazuri bine justificate" se înțelege, în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin „pagubă iminentă" se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare).

Prima instanță a reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) și art. 15 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin încheierea recurată, admiterea cererii reclamantei SC C. SA București și suspendarea executării punctelor 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 și 20 din Decizia nr. 12 din data de 7 octombrie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României, Departamentul IV.

Suspendarea executării actului administrativ atacat de către reclamantă pe calea contenciosului administrativ (ce formează obiectul Dosarului nr. 10593/2/2011 al Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal) se impune, în temeiul prevederilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt și de drept invocate prin contestația administrativă prealabilă, soluționată prin Încheierea nr. 110 din data de 22 noiembrie 2011 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi, și prin acțiunea în contencios administrativ sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității și temeiniciei actelor administrative fiscale atacate), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece executarea de îndată - înainte de exercitarea în mod definitiv și irevocabil de către instanța de contencios administrativ competentă a controlului de legalitate și de temeinicie, a dispozițiilor conținute în pct. 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 10, 11, 12, 15, 17, 19 și 20 din Decizia nr. 12 din data de 7 octombrie 2011 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României, Departamentul IV ar putea produce consecințe grave,

pagube materiale iminente și însemnate în patrimoniul societății reclamante, chiar blocarea activității acesteia). În aceste condiții, constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva încheierii de ședință din data de 30 mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 10593/2/2011.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva încheierii din 30 mai 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 februarie 2013.