ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1217/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, la data de 14.07.2014, reclamantul Ministerul Economiei a solicitat suspendarea termenului de executare a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 20/14.04.2014 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României și a actelor subsecvente: Raportul de Control al Curții de Conturi - Departamentul IV nr. x/11.03.2014 și a încheierii nr. x/25.06.2014 până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, în baza dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legiuitor, în speță cazul bine justificat, paguba iminentă.

Prin Încheierea de ședință din data de 23.12.2014 Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul Ministerul economiei, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și intervenientul accesoriu în interesul reclamantului SC A. SA, dispunând suspendarea executării măsurilor dispuse prin Decizia Curții de Conturi nr. 20/2014, contestate în prezenta cauză, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Împotriva încheierii pronunțate de curtea de apel a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, criticând-o pentru nelegalitate. În drept, au fost invocate motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală, întrucât reclamantul nu și-a motivat cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 20/2014, din perspectiva prevederilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, nedemonstrând în niciun fel întrunirea, cumulativ, a celor două condiții, prevăzute în mod expres de prevederile legale menționate, astfel cum vom demonstra în continuare.

În opinia recurentei, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată se referă la aspecte ce țin exclusiv de fondul cauzei, pe care instanța de fond Ie-a apreciat în mod greșit ca fiind întemeiate, întrucât susținerile Ministerului Economiei privind nelegalitatea evidentă a actului administrativ a cărui suspendare a cerut-o, nu erau dovedite și nici nu puteau constitui o aparență a dreptului în favoarea reclamantului.

În acest context, recurenta a arătat că, argumentul pe care s-a bazat reclamantul în ceea ce privește existența cazului bine justificat, care a fost în mod greșit însușit de instanța de judecată, este acela conform căruia "Ministerul Economiei este în imposibilitate de a recupera aceste sume, care au fost contractate și decontate legal, într-un timp foarte scurt și numai cu concursul instanțelor de judecată competente".

De asemenea, a susținut recurenta, în mod greșit instanța de fond a reținut ca întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora punerea în executare a deciziei ar produce riscuri generale, specifice activității miniere, respectiv cu titlul de exemplu neîndeplinirea obiectivelor și angajamentelor asumate de România la Comisia Europeană prin Capitolul 22 - Mediu și însușite de Guvernul României prin aprobarea H.G. nr. 349/2005 privind depozitarea deșeurilor, respectiv transpunerea acestui obiectiv, prin obligația de a aduce la îndeplinire organizarea, exploatarea și închiderea depozitelor de deșeuri industriale.

Invocarea acestor riscuri generale, specifice activității miniere, nu sunt justificate în cauză, în raport de măsurile dispuse în sarcina conducerii entității verificate care vizează înlăturarea neregulilor financiar-contabile și a abaterilor de la legalitate și regularitate constatate, ceea ce nu poate crea o îndoială de nelegalitate a actelor administrative contestate.

Astfel, măsurile stabilite în sarcina conducerii entității verificate vizau respectarea de către aceasta a dispozițiilor legale în ceea ce privește:

- "preluarea anexe/or tehnice și a dependințelor aflate în dotarea minelor pentru care s-a aprobat închiderea definitivă";

- "preluarea la Finalizarea lucrărilor, a terenurilor predate temporar constructori/or, utilizarea și valorificarea lor în condițiile legii";

- "angajarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor pentru închideri de mine, aprobate potrivit legii, în limita creditelor bugetare aprobate", "angajarea și decontarea lucrărilor de închidere și ecologizare angajate în mod direct sau prin SC A. SA cu respectarea conținutului devizului general pentru obiectivele de investiții", "decontarea lucrărilor de monitorizare post -închidere pentru exploatarea stații/or de epurare a apei de mină"; ect.

Cât privește noțiunea de pagubă iminentă, s-a arătat faptul că reclamanta nu a demonstrat iminența producerii unei pagube importante, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosului administrativ.

În opinia recurentei, în mod eronat a apreciat instanța ca fiind întemeiate susținerile reclamantului potrivit cărora dacă s-ar pune în executare actele administrative emise de Curtea de Conturi, ar perturba considerabil activitatea MB care gestionează această categorie de activități numai prin societatea A. SA care are participație unică a statului în acționariat fiind în măsură să producă prin ea însăși o pagubă deoarece sume considerabile au fost cheltuite cu respectarea legii în vederea executării unor lucrări predate deja patrimoniului statului fără nicio obiecțiune din partea unei autorități competente.

În mod greșit, instanța de fond a reținut argumentele reclamantului ca fiind un date certe care ar conduce la perturbarea activității Ministerului Economiei, când acestea erau doar susțineri ipotetice, nedovedite.

În fine, recurenta a susținut că instanța de fond a procedat în mod greșit la suspendarea executării în parte a Deciziei nr. 20/2014 a Curții de Conturi, întrucât prin acest act administrativ s-a constatat, conform competențelor actuale, faptul că s-au produs niște încălcări ale legislației și s-au dispun măsuri pentru stabilirea și recuperarea prejudiciilor produse prin aceste nereguli.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 15 martie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 13 octombrie 2016 completul filtru a constatat, în raport de conținutul raportului întocmit în cauză, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată a fondului recursului, în ședință publică, pentru data 28 martie 2017, cu citarea părților.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința recurată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., vizând aplicarea greșită a normelor de drept material, față de prevederile legale aplicabile dar și de apărările intimatei-reclamante, Înalta Curte constată că nu subzistă motive de casare a hotărârii primei instanțe, în considerarea celor în continuare arătate.

Măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliului Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

În cadrul procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul cauzei, motiv pentru care, nici probatoriului administrat pentru stabilirea existenței unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, nici analizei efectuate de instanță nu li se poate pretinde amploarea și profunzimea probelor și raționamentelor pe care se fundamentează o soluție pronunțată cu privire la acțiunea în anularea actului.

PENTru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiții cumulative, și anume: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ca rezidând în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Criticile recurentei-pârâte vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate, pentru următoarele motive:

Reclamantul a solicitat suspendarea termenului de executare a masurilor dispuse prin Decizia nr. 20/14.04.2014 emisă de pârâta Curtea de Conturi a României și a actelor subsecvente: Raportul de Control al Curții de Conturi - Departamentul IV nr. x/11.03.2014 și a încheierii nr. x/25.06.2014 până la rămânerea definitivă și irevocabilă a prezentei cauze, în baza dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, motivat de faptul că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de legiuitor, în speța cazul bine justificat, paguba iminentă.

Examinând sumar actele dosarului, în limitele acestei proceduri în care nu este îngăduită prejudecarea fondului, judecătorul fondului a reținut în mod judicios că având în vedere considerentele reținute în Sentința civilă nr. 1.951/12.06.2013 a Curți de Apel București, pronunțate în dosarul nr. x/2011, se poate reține aparența de valabilitate a argumentelor prezentate, acestea fiind de natură să creeze o îndoială asupra legalității.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită, la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, în cauză, este probat că prin Sentința nr. 4.160 din 20 decembrie 2016, secția de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2014, s-a admis acțiunea reclamantului din cauza de față și s-a anulat în parte: Decizia nr. 20/14.04.2014, Raportul de control nr. x/11.03.2014 și Încheierea nr. x/25.06.2014, și anume măsura privind efectuarea de plăți nelegale în sumă totală de 200.956 RON din fonduri de la bugetul de stat, pentru lucrări de închidere și ecologizare, în baza contractelor încheiate de SC A. SA - Articole Preliminare (Măsura nr. II. 5, raportat la constatarea de la pct. 1.2. din Decizia nr. 20/14.04.2014)

În aceste circumstanțe, soluția adoptată de instanța investită cu soluționarea acțiunii în anulare creează, cel puțin cu caracter provizoriu, premisa nelegalității actului a cărui suspendare s-a solicitat, fiind astfel răsturnată prezumția de legalitate atașată actelor administrative.

De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, este necontestat că în situația în care activitatea Ministerului este perturbată, la fel va fi și cea a intervenientului accesoriu SC A. SA, ceea ce va conduce la riscuri generale în activitatea minieră.

Reținând, așadar, față de cele mai sus expuse că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 14 și 20 din Legea nr. 554/2004, republicată va respinge recursul de față, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 23 decembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 martie 2017.

Procesat de ED