ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3532/2013

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a solicitat suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, precum și anularea Încheierii nr. 57 din 2 iulie 2012 și a Deciziei nr. 1 din 10 aprilie 2012. 2. Hotărârea instanței de fond Prin Sentința nr. 4650 din 29 august 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea de suspendare formulată de reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o măsură de protecție provizorie a subiectului de sezină, ce poate fi dispusă în condițiile în care prezumția de legalitate inerentă oricărui act administrativ este îndoielnică și o atare concluzie se desprinde printr-o analiză sumară, ce nu presupune dezlegarea cu putere de lucru judecat a criticilor privitoare la legalitatea actului și desigur, pentru a preîntâmpina expunerea subiectului de sezină la o pagubă iminentă.

În raport de aceste considerente, instanța de primă jurisdicție a constatat că reclamantul și-a motivat cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012 prin aceea că toate constatările făcute de reprezentanții Curții de Conturi au o mare doză de subiectivism, temeiurile de drept invocate sunt interpretate într-o manieră proprie, iar argumentele prezentate de reclamant au fost înlăturate, cu motivări, lipsite de substanță, or aceste aprecieri nu constituie împrejurări de natură a reliefa vădita nelegalitate a actului administrativ supus discuției.

Nici argumentul potrivit căruia procedurile cu privire la care a fost emisă Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012 ar fi fost analizate în cursul lunii aprilie 2012 de către o echipă de specialiști ai Băncii Mondiale, a reținut instanța de fond că nu constituie un motiv pentru a se dispune suspendarea executării deciziei în discuție, întrucât verificările dispuse de reprezentanții Băncii Mondiale și rezultatul acestor verificări nu înlătură dreptul autorității pârâte de a efectua propriile verificări cu privire la procedurile de achiziție în cauză și nu constituie, de plano, concluzii opozabile fără rezerve Curții de Conturi.

Instanța a concluzionat că în cauză reclamantul nu a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, astfel încât a apreciat că este inutilă cercetarea condiției prevenirii unei pagube iminente, dat fiind faptul că admiterea cererii de suspendare a executării actului administrativ presupune întrunirea cumulativă a condițiilor privind cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. 3. Recursul declarat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri Prin motivele de recurs formulate, recurentul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică, arătând pe larg situația de fapt a cauzei și reluând toate argumentele prezentate la instanța de fond în susținerea cazului bine justificat și a pagubei iminente.

A redat recurentul între ghilimele motivarea instanței de fond și a arătat că sentința instanța de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii. Recurentul a susținut că motivele prezentate de instanța de fond sunt contradictorii în ceea ce privește îndeplinirea condiției de existență atât a cazului bine justificat, cât și a pagubei iminente, arătând că instanța a motivat contradictoriu decizia sa, întrucât în final a reținut parțial motivarea ministerului.

Recurentul a arătat că prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond a subliniat îndoiala serioasă în privința legalității actelor Curții de Conturi, respectiv corespondența continuă dintre UMP - MECMA și reprezentanții juriști și personal autorizat al Băncii Mondiale, corespondență potrivit căreia toate actele și acțiunile întreprinse de UMP au avut întotdeauna acordul Băncii Mondiale; intervenția directă a reprezentanților Băncii Mondiale în conținutul unora din documentele din etapele derulate; necesitatea încrederii în No Objection-ul acordat de Banca Mondială ca temei al atribuirii contractelor.

S-a susținut că un caz bine justificat și care nu a fost analizat de instanța de fond este acela că specializările personalului existent în cadrul MECMA nu permit o abordare urgentă și corectă, având în vedere că natura documentelor ce vor fi supuse verificărilor de către minister necesită, pe lângă experiență de strictă specialitate și cunoștințe solide de limba engleză - domeniu juridic. S-a arătat că Banca Mondială a adresat explicit Curții de Conturi rugămintea ca, dacă constatările Curții de Conturi aduc atingere procedurilor Băncii Mondiale, băncii să îi fie comunicate constatările și să fie consultată Banca înainte de finalizarea controlului Curții de Conturi.

De asemenea, s-a arătat că echipa de auditori ai Curții de Conturi nu a avut nici un specialist calificat în achiziții pe procedurile Băncii sau pe FIDIC, precum și că a mai existat un control al Curții de Conturi asupra acelorași documente din prezenta cauză, în perioada 2008 - 2009, fără a fi sesizate probleme în legătură cu aceste contracte și fără a se reține vreo încălcare a procedurilor derulate. Recurentul a susținut că prin executarea actului administrativ atacat are loc prejudicierea salariaților prin aceea că realizarea controalelor Curții de Conturi creează un mediu de lucru întemeiat pe teama pierderii locurilor de muncă sau suportării de sancțiuni pecuniare, fiind adus un prejudiciu de imagine atât al salariaților, cât și al Băncii Mondiale.

Un al doilea motiv de recurs formulat de recurent privește faptul că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Astfel, s-a susținut că sentința instanței nu este întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004, ci se rezumă la a reda o parte din motivarea ministerului. II.

Decizia instanței de recurs Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ. Este bine cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

Tocmai de aceea suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și condițiile prevăzute de lege. În cauza de față dedusă judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului administrativ, în conformitate cu care suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Înalta Curte a constatat că suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului. Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte, examinând cererea de suspendare formulată, a constatat că reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a solicitat prin cererea introductivă suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Față de circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față, Înalta Curte reține că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de suspendare nu pot fi reținute de instanța de control judiciar, având în vedere că prin Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, Curtea de Conturi a României a decis aplicarea următoarelor măsuri: 1) reanalizarea condițiilor și împrejurărilor în care a fost atribuit contractul de consultanță încheiat la data de 16 ianuarie 2006 cu SC P.C.

SRL București, pentru a identifica dacă acest contract a fost atribuit în mod corect, stabilirea întinderii prejudiciului și a eventualelor persoane răspunzătoare și sesizarea, după caz, a organelor de cercetare penală, cu termen de îndeplinire a măsurii 30 septembrie 2012; 2) Stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a majorării nejustificate de la 62.500 dolari SUA la 297.785 dolari SUA, a prețului contractului de consultanță încheiat la data de 16 ianuarie 2006 de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - Unitatea de Management a Proiectului cu SC P.C.

SRL București și luarea măsurilor legale de recuperare a acesteia, cu termen de îndeplinire a măsurii 30 septembrie 2012; 3) Stabilirea întinderii prejudiciului produs ca urmare a atribuirii contractului privind "Lucrări de închidere și ecologizare a minei A., județul Hunedoara" în favoarea SC A. SA Cluj-Napoca, în condițiile majorării în mod nejustificat a prețului contractului cu suma estimată de 489.750,48 RON ca urmare a înțelegerii dintre societatea menționată și SC E.I.

SRL Deva, precum și efectuarea demersurilor legale în vederea recuperării acesteia, cu termen de îndeplinire a măsurii 30 septembrie 2012. Pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța nu poate aprecia arbitrar necesitatea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportare la probele administrate în cauză, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza pe fond, conținutul actului administrativ. Or, prin actul atacat autoritatea emitentă a decis luarea unor măsuri organizatorice, necesare pentru cunoașterea existenței vreunei pagube și a întinderii acesteia în executarea unui contract de consultanță, măsuri necesare cu caracter preparator pentru ca autoritatea să poată decide în consecință.

Cercetând în aparență indiciile de nelegalitate ale actului contestat, invocate de recurent, Înalta Curte a reținut că acestea nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Cu privire la condiția pagubei, Înalta Curte reține că nu au fost aduse argumente care să conducă la concluzia producerii unei asemenea pagube, întrucât prejudiciul de imagine, al salariaților și al Băncii Mondiale, invocat în susținerea acestei condiții, nu constituie o pagubă iminentă în sensul prevăzut de dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Înalta Curte a reținut că nu au fost aduse dovezi în sensul perturbării grave a funcționării unei autorități, întrucât simplul control al unor echipe de audit nu înseamnă perturbare a activității, ci este o activitate normală în cadrul unei instituții bugetare.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva Sentinței nr. 4650 din 29 august 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie 2013. Procesat de GGC - CL