ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3532/2013

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri a solicitat suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din

Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei, precum și anularea Încheierii nr. 57 din 2 iulie 2012 și

a Deciziei nr. 1 din 10 aprilie 2012.

instanței de fond

Prin Sentința nr.

4650 din 29 august 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea de

suspendare formulată de reclamantul Ministerul Economiei, Comerțului și

Mediului de Afaceri, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României,

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că suspendarea executării actului

administrativ reprezintă o măsură de protecție provizorie a subiectului de

sezină, ce poate fi dispusă în condițiile în care prezumția de legalitate

inerentă oricărui act administrativ este îndoielnică și o atare concluzie se

desprinde printr-o analiză sumară, ce nu presupune dezlegarea cu putere de

lucru judecat a criticilor privitoare la legalitatea actului și desigur, pentru

a preîntâmpina expunerea subiectului de sezină la o pagubă iminentă.

În raport de aceste

considerente, instanța de primă jurisdicție a constatat că reclamantul și-a

motivat cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din

Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012 prin aceea că toate constatările făcute de

reprezentanții Curții de Conturi au o mare doză de subiectivism, temeiurile de

drept invocate sunt interpretate într-o manieră proprie, iar argumentele

prezentate de reclamant au fost înlăturate, cu motivări, lipsite de substanță,

or aceste aprecieri nu constituie împrejurări de natură a reliefa vădita

nelegalitate a actului administrativ supus discuției.

Nici argumentul

potrivit căruia procedurile cu privire la care a fost emisă Decizia nr. 1 din

10 aprilie 2012 ar fi fost analizate în cursul lunii aprilie 2012 de către o

echipă de specialiști ai Băncii Mondiale, a reținut instanța de fond că nu

constituie un motiv pentru a se dispune suspendarea executării deciziei în

discuție, întrucât verificările dispuse de reprezentanții Băncii Mondiale și

rezultatul acestor verificări nu înlătură dreptul autorității pârâte de a

efectua propriile verificări cu privire la procedurile de achiziție în cauză și

nu constituie, de plano, concluzii opozabile fără rezerve Curții de Conturi.

Instanța a

concluzionat că în cauză reclamantul nu a făcut dovada existenței unui caz bine

justificat, astfel încât a apreciat că este inutilă cercetarea condiției

prevenirii unei pagube iminente, dat fiind faptul că admiterea cererii de

suspendare a executării actului administrativ presupune întrunirea cumulativă a

condițiilor privind cazul bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube

iminente.

de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

Prin motivele de

recurs formulate, recurentul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri a criticat soluția instanței de fond ca nelegală și netemeinică,

arătând pe larg situația de fapt a cauzei și reluând toate argumentele

prezentate la instanța de fond în susținerea cazului bine justificat și a

pagubei iminente.

A redat recurentul

între ghilimele motivarea instanței de fond și a arătat că sentința instanța de

fond nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive

contradictorii.

Recurentul a susținut

că motivele prezentate de instanța de fond sunt contradictorii în ceea ce

privește îndeplinirea condiției de existență atât a cazului bine justificat,

cât și a pagubei iminente, arătând că instanța a motivat contradictoriu decizia

sa, întrucât în final a reținut parțial motivarea ministerului.

Recurentul a arătat

că prin concluziile scrise depuse la dosarul de fond a subliniat îndoiala

serioasă în privința legalității actelor Curții de Conturi, respectiv

corespondența continuă dintre UMP - MECMA și reprezentanții juriști și personal

autorizat al Băncii Mondiale, corespondență potrivit căreia toate actele și

acțiunile întreprinse de UMP au avut întotdeauna acordul Băncii Mondiale;

intervenția directă a reprezentanților Băncii Mondiale în conținutul unora din

documentele din etapele derulate; necesitatea încrederii în No Objection-ul

acordat de Banca Mondială ca temei al atribuirii contractelor.

S-a susținut că un

caz bine justificat și care nu a fost analizat de instanța de fond este acela

că specializările personalului existent în cadrul MECMA nu permit o abordare

urgentă și corectă, având în vedere că natura documentelor ce vor fi supuse

verificărilor de către minister necesită, pe lângă experiență de strictă

specialitate și cunoștințe solide de limba engleză - domeniu juridic.

S-a arătat că Banca

Mondială a adresat explicit Curții de Conturi rugămintea ca, dacă constatările

Curții de Conturi aduc atingere procedurilor Băncii Mondiale, băncii să îi fie

comunicate constatările și să fie consultată Banca înainte de finalizarea

controlului Curții de Conturi.

De asemenea, s-a

arătat că echipa de auditori ai Curții de Conturi nu a avut nici un specialist

calificat în achiziții pe procedurile Băncii sau pe FIDIC, precum și că a mai

existat un control al Curții de Conturi asupra acelorași documente din prezenta

cauză, în perioada 2008 - 2009, fără a fi sesizate probleme în legătură cu

aceste contracte și fără a se reține vreo încălcare a procedurilor derulate.

Recurentul a susținut

că prin executarea actului administrativ atacat are loc prejudicierea

salariaților prin aceea că realizarea controalelor Curții de Conturi creează un

mediu de lucru întemeiat pe teama pierderii locurilor de muncă sau suportării

de sancțiuni pecuniare, fiind adus un prejudiciu de imagine atât al

salariaților, cât și al Băncii Mondiale.

Un al doilea motiv de

recurs formulat de recurent privește faptul că hotărârea pronunțată este

lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii. Astfel, s-a susținut că sentința instanței nu este întemeiată pe

prevederile Legii nr. 554/2004, ci se rezumă la a reda o parte din motivarea

ministerului.

II. Decizia instanței

de recurs

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, analizând

motivele de recurs formulate în raport cu sentința atacată, materialul probator

și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul ca nefondat

pentru considerentele ce urmează:

Prin Legea

contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de

suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14

și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din

actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de

anulare a respectivului act administrativ.

Este bine cunoscut

faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate care, la

rândul său, se bazează pe prezumția de autenticitate și de veridicitate și că

acest act administrativ constituie el însuși titlu executoriu.

Tocmai de aceea

suspendarea actelor administrative, ca operație juridică de întrerupere

vremelnică a efectelor acestora, ne apare ca o situație de excepție, care poate

fi de drept, când legea o prevede sau judecătorească, dar în limitele și

condițiile prevăzute de lege.

În cauza de față dedusă

judecății ne aflăm în situația prevăzută de art. 15 din Legea contenciosului

administrativ, în conformitate cu care suspendarea executării actului

administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant și prin cererea

adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului

atacat, în acest caz instanța având posibilitatea să dispună suspendarea

actului administrativ atacat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a

cauzei, dacă sunt îndeplinite cumulativ cele două condiții prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și paguba iminentă.

Înalta Curte a

constatat că suspendarea actului administrativ se circumscrie noțiunii de

protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la

momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului.

Cazul bine justificat

și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete

ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care efectuează o

analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de

drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate și să facă verosimilă

iminența producerii unei pagube, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte,

examinând cererea de suspendare formulată, a constatat că reclamantul

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a solicitat prin

cererea introductivă suspendarea executării măsurilor dispuse la pct. 1 - 3 din

Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, până la soluționarea definitivă și

irevocabilă a cauzei.

Față de

circumstanțele concrete ale cauzei ce formează obiectul dosarului de față,

Înalta Curte reține că motivele invocate de reclamantă în susținerea cererii de

suspendare nu pot fi reținute de instanța de control judiciar, având în vedere

că prin Decizia nr. 1 din 10 aprilie 2012, Curtea de Conturi a României a decis

aplicarea următoarelor măsuri: 1) reanalizarea condițiilor și împrejurărilor în

care a fost atribuit contractul de consultanță încheiat la data de 16 ianuarie

2006 cu SC P.C. SRL București, pentru a identifica dacă acest contract a fost

atribuit în mod corect, stabilirea întinderii prejudiciului și a eventualelor

persoane răspunzătoare și sesizarea, după caz, a organelor de cercetare penală,

cu termen de îndeplinire a măsurii 30 septembrie 2012; 2) Stabilirea întinderii

prejudiciului produs ca urmare a majorării nejustificate de la 62.500 dolari

SUA la 297.785 dolari SUA, a prețului contractului de consultanță încheiat la

data de 16 ianuarie 2006 de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului

de Afaceri - Unitatea de Management a Proiectului cu SC P.C. SRL București și

luarea măsurilor legale de recuperare a acesteia, cu termen de îndeplinire a

măsurii 30 septembrie 2012; 3) Stabilirea întinderii prejudiciului produs ca

urmare a atribuirii contractului privind "Lucrări de închidere și

ecologizare a minei A., județul Hunedoara" în favoarea SC A. SA

Cluj-Napoca, în condițiile majorării în mod nejustificat a prețului

contractului cu suma estimată de 489.750,48 RON ca urmare a înțelegerii dintre

societatea menționată și SC E.I. SRL Deva, precum și efectuarea demersurilor

legale în vederea recuperării acesteia, cu termen de îndeplinire a măsurii 30

septembrie 2012.

Pentru a înlătura,

chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului

administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța nu poate aprecia arbitrar

necesitatea unei asemenea măsuri, ci doar prin raportare la probele

administrate în cauză, care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de

răsturnare a prezumției de legalitate, fără a se analiza pe fond, conținutul

actului administrativ.

Or, prin actul atacat

autoritatea emitentă a decis luarea unor măsuri organizatorice, necesare pentru

cunoașterea existenței vreunei pagube și a întinderii acesteia în executarea

unui contract de consultanță, măsuri necesare cu caracter preparator pentru ca

autoritatea să poată decide în consecință.

Cercetând în aparență

indiciile de nelegalitate ale actului contestat, invocate de recurent, Înalta

Curte a reținut că acestea nu se circumscriu dispozițiilor prevăzute de art. 2

lit. t) din Legea nr. 554/2004, nefiind de natură a crea o îndoială serioasă în

privința legalității actului administrativ.

Cu privire la

condiția pagubei, Înalta Curte reține că nu au fost aduse argumente care să

conducă la concluzia producerii unei asemenea pagube, întrucât prejudiciul de

imagine, al salariaților și al Băncii Mondiale, invocat în susținerea acestei

condiții, nu constituie o pagubă iminentă în sensul prevăzut de dispozițiile

art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Înalta Curte a

reținut că nu au fost aduse dovezi în sensul perturbării grave a funcționării

unei autorități, întrucât simplul control al unor echipe de audit nu înseamnă

perturbare a activității, ci este o activitate normală în cadrul unei

instituții bugetare.

Pentru toate aceste

considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri împotriva

Sentinței nr. 4650 din 29 august 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 21 martie 2013.

Procesat de GGC - CL