ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 801/2013

Asupra

recursului de față,

Din

examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

1.

Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe

rolul acestei instanțe sub nr. 5994/2/20102, reclamantul M.E.C.T.S. a solicitat

suspendarea executării deciziei nr. 2 din 19 aprilie 2012, emisă de pârâta

Curtea de Conturi a României.

instanței de fond

Prin Sentința

nr. 4643 din 22 august 2012 a Curții de Apel București a fost respinsă cererea

formulată de

reclamantul M.E.C.T.S.,

în

contradictoriu cu

pârâta

Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Pentru

a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că

din cuprinsul dispozițiilor Legii nr. 554/2004,

rezultă că suspendarea executării actului administrativ reprezintă o măsură de

protecție provizorie a subiectului de sezină, ce poate fi dispusă în condițiile

în care prezumția de legalitate inerentă oricărui act administrativ este

îndoielnică și o atare concluzie se desprinde printr-o analiză sumară, ce nu

presupune dezlegarea cu putere de lucru judecat a criticilor privitoare la

legalitatea actului și desigur, pentru a preîntâmpina expunerea subiectului de

sezină la o pagubă iminentă.

Instanța

de primă jurisdicție a reținut că în dovedirea cazului bine justificat,

reclamanta a arătat că:

-

pârâta a încălcat procedura soluționării contestației depuse împotriva deciziei

nr. 2/2012, în sensul că d-nul V.M. a participat la soluționarea contestației

împotriva propriului act;

-

Curtea de Conturi a menționat în raport doar frânturi din punctul de vedere al

reclamantei, astfel încât comisia de soluționare a contestației nu a avut la

dispoziție întreaga motivație pentru a lua o decizie corectă;

-

raportul de audit se bazează numai pe interpretările proprii, fără fundament

legal, ale auditorilor publici;

-

termenul impus prin decizia contestată pentru aplicarea măsurilor nu este un

termen legal și rezonabil;

-

reclamantul a respectat toate reglementările finanțatorului extern, cât și

legislația internă cu prilejul implementării procedurilor verificate de pârâtă.

Instanța

a reținut că participarea domnului V.M. la soluționarea contestației împotriva

deciziei nr. 2/2012 nu reflectă o încălcare gravă a procedurii prevăzute pentru

soluționarea contestației administrative, ci dimpotrivă, prin dispozițiile art.

213 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților

specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din

aceste activități se prevede că din comisia de soluționare a contestației face

parte și consilierul care coordonează departamentul în a cărui competență intră

entitatea verificată.

În

egală măsură, omisiunea includerii în raportul de control a

punctelor de vedere ale

persoanelor controlate cu privire la constatările ramase în divergență și

nemotivarea neacceptării lor de către auditorii publici externi

, nici în

ipoteza în care ar fi reală, a reținut instanța că nu constituie un argument

valid pentru a se concluziona dovedit cazul bine justificat sub acest aspect.

Din

analiza prevederilor contractuale referitoare la serviciile care trebuiau

prestate de personalul de bază consultant, instanța de fond a constatat că

niciuna din activitățile prevăzute la punctul 2)

„Serviciile care trebuie prestate de personalul de bază

consultant” - „Termeni de referință”

din Anexa A la

contracte, nu se încadrează în categoria serviciilor de consultanță de natura

celor specificate în

„Manualul

serviciilor de consultanță. Ghid cuprinzător pentru selectarea consultanților”,

aplicabil acestui Proiect finanțat de B.D.C.E. și B.E.I.

Temeinicia

constatărilor auditorilor cu privire la modalitatea de implementare a

proiectelor menționate în decizia atacată, a reținut instanța de primă

jurisdicție, nu poate forma obiectul analizei în cadrul soluționării cererii de

suspendare a executării actului administrativ, constituind o veritabilă analiză

pe fond a legalității actului administrativ, rezervată exclusiv instanței

învestite cu acțiunea în anularea acestei decizii.

Cu

atât mai puțin, termenul pretins nerezonabil de implementare a măsurilor

dispuse prin decizia contestată nu poate constitui, prin prisma prevederilor art.

2 din Legea nr. 554/2004, un caz bine justificat, astfel că pentru toate

considerentele arătate, curtea a constatat că reclamanta nu face dovada

existenței unui caz bine justificat, de natură a releva nelegalitatea evidentă

a deciziei Curții de Conturi nr. 2/2012.

În

absența cazului bine justificat instanța a apreciat că nu se poate discuta

despre o pagubă iminentă, dat fiind faptul că pretinsele prejudicii nu

reprezintă altceva decât consecințele executării unui act administrativ a cărui

prezumție de legalitate nu a fost înlăturată.

3.

Recursul declarat de M.E.C.T.S.

Prin

motivele de recurs formulate recurentul a criticat sentința instanței de fond

ca netemeinică și nelegală. A prezentat pe larg situația de fapt a cauzei,

prezentând conținutul deciziei ce face obiectul cererii de suspendare de față.

Recurentul

a arătat că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a

legii, întrucât instanța în mod greșit a apreciat că nu sunt întrunite

condițiile necesare suspendării actului administrativ emis de pârâtă.

S-a

precizat faptul că sunt întrunite în cauză condițiile prevăzute de lege,

respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente.

A

arătat că decizia atacată dezvăluie lacune și neconcordanțe evidente în raport

cu legislația aplicabilă, de natură a crea un dubiu serios cu privire la legalitatea

acesteia. Astfel, au fost sintetizate nelegalitățile deciziei, arătându-se că

au fost nerespectate prevederile Regulamentului privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, în sensul că decizia nu prevede

mijloacele prin care M.E.C.T.S. ar trebui să recupereze prejudiciul; că a fost

încălcat dreptul la apărare în cursul auditului; că realizarea auditului și

emiterea deciziei a fost făcută în afara termenului de prescripție, precum și

netemeinicia susținerilor auditorilor externi.

A fost

justificată pe larg și condiția pagubei iminente, arătându-se că termenul

stabilit de Curtea de Conturi în cuprinsul deciziei atacate este absolut

nerealist, întrucât până la termenul stabilit M.E.C.T.S. se află în

imposibilitate obiectivă de a executa decizia, oricât de multe diligențe ar

depune pentru aceasta.

La data

de 13 februarie 2013 recurentul a depus, prin serviciul registratură, o cerere

prin care a arătat că „cererea de suspendare a executării actului administrativ

a rămas fără obiect”, arătându-se că în Dosarul nr. 5993/2/2012 s-a pronunțat

fondul cauzei privind anularea actului administrativ, prin admiterea cererii de

anulare a deciziei nr. 2 din 19 aprilie 2012, a raportului de control și a

încheierii nr. 58 din 3 iulie 2012 emise de Curtea de Conturi, apreciind faptul

că „pentru acest termen nu sunt îndeplinite condițiile art. 14 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ”.

II.

Decizia instanței de recurs

Înalta

Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat, va

respinge recursul ca fiind lipsit de interes pentru considerentele ce urmează:

Condiția

interesului în exercitarea căilor de atac este subliniată în mod expres prin

dispozițiile art. 129 din Constituția României, care prevăd că împotriva

hotărârilor judecătorești pot exercita căile legale de atac, Ministerul Public

și părțile „interesate”.

Recurentul

nu este suficient să aibă capacitate procesuală (de folosință și de exercițiu)

și legitimare procesuală, ci mai este necesar ca acesta să justifice un interes

în exercitarea căii de atac, constând în remedierea, cu prilejul soluționării

recursului, a hotărârii judecătorești atacate, care îi este defavorabilă.

Deși codul

de procedură civilă nu definește această condiție de exercițiu a acțiunii, în

doctrină s-a arătat că prin interes se înțelege folosul practic pe care îl

poate obține prin promovarea acțiunii, interes care trebuie să se reflecte

într-un avantaj material sau juridic în patrimoniul sau persoana reclamantului.

Activitatea

judiciară nu poate fi inițiată și întreținută fără justificarea unui interes

legitim, iar lipsa totală a interesului recurentului în exercitarea recursului,

are drept consecință respingerea căii de atac din acest motiv.

Astfel

fiind, Înalta Curte a constatat că recursul declarat de Ministerul Educației nu

a rămas fără obiect, așa cum susține recurentul-reclamant prin cererea depusă

în fața instanței de recurs. Soluționarea fondului acțiunii în anulare a

actului ce face obiectul cererii de suspendare de față, prin admiterea acțiunii

recurentului, argumentează de fapt existența cazului bine justificat, situație

ce ar fi determinat soluția pe fondul cererii de suspendare.

Însă,

având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., precum și

principiul disponibilității ce guvernează procesul civil, Înalta Curte va

respinge recursul ca fiind lipsit de interes, având în vedere poziția exprimată

expres de recurent prin cererea depusă în fața instanței de recurs și văzând

faptul că recurentul nu și-a mai susținut recursul formulat.

Pentru

aceste motive, Înalta Curte în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge

recursul reclamantului ca lipsit de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul formulat de M.E.C.T.S. împotriva Sentinței nr. 4643 din 22 august 2012

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca fiind lipsit de interes.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 15 februarie 2013.