ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6406/2013

Decizia nr. 6406/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată odată cu acțiunea în anulare la data de 31 iulie 2012, reclamanta A. Județul Ialomița a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., suspendarea executării măsurilor dispuse prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 16 martie 2012, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

În motivare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat fiind reprezentat de faptul că toate apărările formulate în fața Comisiei de soluționare a contestațiilor nu au fost luate în considerare și au fost respinse, fără nicio motivare, ca neîntemeiate.

A precizat reclamanta că, în ceea ce privește iminența producerii unei pagube, sunt incidente dispozițiile O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice stabilite prin titluri executorii. Or, creanțele stabilite prin titluri executorii în sarcina autorităților publice nu se pot achita din sumele destinate potrivit bugetului aprobat pentru acoperirea cheltuielilor de organizare și funcționare, inclusiv a celor de personal.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.

Hotărârea și considerentele Curții de apel;

Prin Încheierea din 17 ianuarie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta A. Județul Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul B. - C., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Aplicând dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd îndeplinirea cumulativă a două condiții necesare pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv existența unui caz bine justificat și paguba iminentă, curtea de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada acestor cerințe.

În speță, analizând condiția cazului bine justificat, Curtea de apel a constatat că reclamanta nu relevă împrejurări de fapt sau de drept care să fie de natură a crea o îndoială serioasă în privința legalității măsurilor dispuse prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 16 martie 2012.

Astfel, având în vedere argumentele prezentate de reclamantă î

n motivarea condiției cazului bine justificat, Curtea de apel a apreciat că nu poate fi primită împrejurarea generică invocată de aceasta, respectiv faptul că

toate apărările formulate în fața Comisiei de soluționare a contestației nu au fost luate în considerare și au fost respinse, fără nicio motivare, ca neîntemeiate. Este evident că o atare apărare nu vizează aparența de nelegalitate a constatărilor și măsurilor dispuse prin nota din 16 martie 2012, acesta fiind singurul act susceptibil de executare. Faptul că apărările invocate în contestația administrativă nu ar fi fost luate în considerare sau nu ar fi fost analizate corespunzător de Comisia de soluționare a contestației în nicio situație nu poate constitui un caz bine justificat, întrucât Decizia nr. 99 din 22 mai 2012 nu este susceptibilă de executare, fiind rezultatul parcurgerii căii de atac administrative.

A mai reținut prima instanță că, prin împrejurările invocate, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condiției privind paguba iminentă, chiar dacă între timp au fost emise

titlul executoriu din 10 mai 2012 și somația din 10 mai 2012 (filele 269-270), întrucât

nu se poate susține că plata debitului de 21.114.831,34 lei ar constitui o pagubă iminentă, atâta timp cât diminuarea patrimoniului cu suma respectivă reprezintă consecința executării unui act administrativ a cărui prezumție de legalitate nu a fost înlăturată.

A reținut că măsura suspendării executării s-ar justifica în situația în care actul în litigiu ar stabili în sarcina reclamantului obligații a căror îndeplinire i-ar produce un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării actului administrativ, ceea ce nu este cazul în speță, întrucât, pentru recuperarea sumei respective, reclamanta va trebui să facă o simplă cerere de restituire la AFP Slobozia.

A mai constatat curtea de apel că, astfel cum, în mod întemeiat a arătat și pârâtul prin întâmpinare, simplul fapt că pentru punerea în executare a titlului executoriu ar însemna să fie alocați bani publici care nu se regăsesc în bugetul județului Ialomița și care ar putea afecta echilibrul bugetar, nu este de natură a califica acest aspect ca îndeplinind condițiile pagubei iminente.

Calea de atac exercitată;

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamanta A. Județul Ialomița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a invoca expres vreunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Prin cererea de recurs, recurenta-reclamantă dezvoltă critici care se pot subsuma motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acestea vizând următoarele aspecte:

Prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că, în cauză reclamanta a produs suficiente dovezi atât în ceea ce privește existența cazului bine justificat, precum și pentru iminența pagubei.

Hotărârea și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție;

Prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare din 16 martie 2012 privind Proiectul cu titlul „Ranforsarea și modernizarea drumului județean DJ 201B, km 0+000 - km 19+000 Ciochina-Orezu-Rași, județul Ialomița”, s-a aplicat reclamantei o corecție financiară de 2.114.831,34 lei.

Recurenta-reclamantă a formulat cerere de suspendare în temeiul dispozițiilor art. 15 raportat la art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ.

Înalta Curte are în vedere, în primul rând dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, potrivit cărora „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond”.

Prin urmare, în cadrul cererii de suspendare instanța este limitată la a cerceta, după verificarea condiției de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Această măsură de protecție, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute cumulativ de lege:

- cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ

;

- paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca fiind

prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public

.

Îndeplinirea celor două condiții este verificată în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau impozabil de înlăturat în ipoteza în care actul contestat ar fi, în final, anulat de instanță.

Înalta Curte constată că, în speță, prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reținând neîndeplinirea condiției cazului bine justificat și a prevenirii unei pagube iminente.

De aceea, cel puțin la nivelul aparenței dreptului, în acord cu cele reținute de judecătorul primei instanțe, Înalta Curte constată că nu există un indiciu de nelegalitate al actului atacat.

În jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 737 din 14 februarie 2012), Înalta Curte a reținut că, pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța trebuie să își limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ. Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept, care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ.

Or, în cauză, în sensul celor expuse, nu suntem în prezența unor împrejurări vădite de fapt sau de drept care să facă dovada îndeplinirii cerinței referitoare la cazul bine justificat în sensul art. 14 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004. În acest sens, Înalta Curte constată că, prin cererea de chemare în judecată și probatoriul administrat, reclamanta invocă motive de nelegalitate a actului contestat ce presupun o analiză în fond a situației de fapt și a dispozițiilor legale incidente, care au stat la baza emiterii actului contestat, examinare ce excede procedurii sumare de verificare a aparenței dreptului reglementată de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește aspectul neretroactivității O.G. nr. 66/2011, Înalta Curte constată că, în speță sunt incidente dispozițiile art. 66 din actul normativ menționat, având în vedere că, autoritatea pârâtă a demarat controlul asupra reclamantei după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe.

Constatarea Înaltei Curți că raționamentul juridic, dezvoltat de prima instanță, în motivarea soluției de respingere a cererii de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate este legal și temeinic este confirmată de sentința civilă nr. 1376 din 18 aprilie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin care s-a respins acțiunea reclamantei privind anularea notei de constatare și a deciziei de soluționare a contestației administrative.

Referitor la îndeplinirea condiției pagubei iminente, deși nu se mai impune a fi analizată, ambele condiții trebuind să fie îndeplinite cumulativ, Înalta Curte constată că recurenta nu a făcut dovada pagubei iminente astfel cum aceasta este definită de dispozițiile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, nedovedind că punerea în executare a notei de constatare creanțe bugetare c ar prejudicia-o iremediabil. Aspectele privind punerea în executare a actului atacat și inexistența sumelor în bugetul local excedează analizei instanței.

Pentru toate aceste considerente, constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a sentinței primei instanțe, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de A. Județul Ialomița, împotriva încheierii din 17 ianuarie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 27 septembrie 2013.