ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1502/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2011, reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești- Administrația Județeană a Finanțelor Publice, a solicitat instanței să dispună următoarele:

1.anularea în parte a Deciziei nr. 84467 din 15 octombrie 2013 privind compensarea obligațiilor fiscale, în sensul menținerii datei de 24.09.2013 ca data la care a operat compensarea obligațiilor fiscale reciproce;

2.anularea în parte a următoarelor decizii:

- Decizia nr. 91666 din 15 octombrie 2013 de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată a obligațiilor fiscale;

- Decizia nr. 91664 din 15 octombrie 2013 de pierdere a valabilității amânării la plată a penalităților de întârziere;

- Decizia nr. 91665 din 15 octombrie 2013-referitoare la obligațiile de plată accesorii reprezentând penalități;

- Decizia nr. 91667 din 15 octombrie 2013 privind obligațiile de plată accesorii în cuantum de 320.883 RON;

- Decizia nr. 745262 din 11 octombrie 2013 referitoare la obligațiile de plată accesorii în cuantum de 24.628 RON;

- Decizia nr. 74562 din 11 octombrie 2013 privind obligațiile de plată accesorii pentru suma de 170.354 RON.

În motivarea acțiunii, reclamanta arată, în esență, că deciziile contestate sunt nelegale și netemeinice fiind emise cu încălcarea dispozițiilor legale incidente.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 2740 din 15 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, excepție invocată de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița.

Prin aceeași sentință a fost respinsă ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești- Administrația Județeană a Finanțelor Publice având ca obiect anularea actelor administrative enunțate în petitul acțiunii.

În motivarea sentinței, instanța a reținut, în esență, că anularea deciziei de compensare a obligațiilor fiscale în ceea ce privește data de 27 septembrie 2013 reținută de organele fiscale, cu consecința anulării și a celorlalte decizii, nu are un fundament legal în raport de dispozițiile art. 116 alin. (1), (4) și (51), raportat la art. 30 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.

Ca urmare, s-a apreciat că decizia de compensare, inclusiv cu privire la data de 27 septembrie 2013 este legală, având în vedere că la data menționată a fost emisă decizia de rambursare.

Cu privire la cererea de anulare a celorlalte decizii, instanța a reținut caracterul accesoriu al acestora, deciziile fiind emise în considerarea compensării intervenite la data de 27.09.2013, deci ulterior scadenței din data de 25 septembrie 2013.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 2740 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței cu consecința admiterii în tot a acțiunii formulate respectiv anularea Deciziei nr. 84467 din 15 octombrie 2013 cu consecința anulării și a celorlalte decizii enumerate în petitul acțiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a reluat argumentele de fapt și drept expuse prin cererea de chemare în judecată, concluzionând că în mod greșit a reținut instanța faptul că momentul în care a intervenit stingerea obligațiilor fiscale reciproce coincide cu data emiterii deciziei de rambursare prin intermediul căreia s-ar stabili "potrivit legii" creanțele reprezentând TVA de rambursat.

Această interpretare nu poate fi primită în raport de dispozițiile art. 111 alin. (5) lit. b) din C. proc. fisc., caracterul cert și lichid al creanțelor compensate rezultând din decontul de TVA depus de S.C. B. S.A. la ANAF-DGAMC la data de 23 septembrie 2013.

Ca atare, titlul care atestă dreptul de creanță al S.C. B. S.A., în ceea ce privește suma de 2.016.000 RON îl reprezintă decontul de TVA care produce efectele înștiințării de plată, de la data depunerii sale și nu decizia de rambursare, aceasta având rolul de a limita sumele aprobate la rambursare.

Condiția certitudinii și a lichidității creanțelor exista anterior emiterii deciziei de rambursare, respectiv la data de 23.09.2013 conform art. 116 alin. (4) C. proc. fisc..

Ca urmare, în raport de situația de față, coroborat cu dispozițiile legale incidente, respectiv art. 30 alin. (2), art. 116 alin. (51) și alin. (6) C. proc. fisc., art. 4 alin. (2) și (7) din Ordinul nr. 1308/2009, rezultă că data stingerii obligațiilor fiscale reciproce prin compensare este 24.09.2013 și nu 27.09.2013 așa cum greșit au reținut organele fiscale și instanța de fond.

Neexistând o normă specială care să deroge de la norma generală stabilită prin art. 116 alin. (5) lit. b) din C. proc. fisc., nu poate fi primită interpretarea instanței de fond conform căreia nu poate fi vorba de creanța certă, lichidă și exigibilă anterior datei de 27.09.2013, data stabilirii unei obligații de rambursare a TVA prin decizia de rambursare.

Intimata-pârâtă Ministerul Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că instanța de față a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente pentru aceleași considerente expuse prin întâmpinarea formulată în primul ciclu procesual.

Procedura filtru

În procedura de filtru a recursului, reglementat de art. 493 C. proc. civ., pe baza motivelor de recurs și a întâmpinării formulate, a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, raport ce a fost comunicat părților.

Prin încheierea de ședință din data de 28 februarie 2017, instanța a admis în principiu recursul declarat de S.C. A. S.R.L. privind sentința civilă nr. 2740 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, iar în raport de dispozițiile art. 493 pct. 7 C. proc. civ. a dispus citarea părților în ședință publică.

Hotărârea instanței de recurs

Analizând sentința recurată, în limitele criticilor formulate, a apărărilor expuse prin întâmpinare, ținând cont de probatoriul administrat și dispozițiile legale incidente, se constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.

Recurenta-reclamantă a solicitat instanței să dispună anularea în parte a Deciziei nr. 84467 din 15 octombrie 2013 privind compensarea obligațiilor fiscale în sensul menționări datei de 24.09.2013 ca data la care a operat compensarea datoriilor către bugetul de stat consolidat pentru suma de 2.016.000 RON, la data menționată fiind depusă la ANAF-DGAMC cererea de compensare împreună cu Contractul de cesiune de creanță nr. 144 din 24 septembrie 2013 însoțit de anexele 1 și 2.

Ca o consecință a reținerii datei de 24.09.2013, ca fiind data la care a operat compensarea obligațiilor fiscale reciproce, s-a solicitat și anularea celorlalte decizii referitoare la obligațiile de plată accesorii, decizii de soluționare a contestațiilor și decizii de constatare a pierderii valabilității eșalonării la plată.

Fără a relua situația de fapt expusă pe larg de prima instanță și necontestată de recurentă se constată că motivele de recurs formulate vizează data stingerii obligațiilor fiscale, recurenta apreciind că data compensării este 24 septembrie 2013 iar intimata-pârâtă consideră ca dată a compensării 27 septembrie 2013.

Este de reținut că la data de 24.07.2013 a fost încheiat contractul de cesiune de creanță prin care S.C. B. S.A. în calitate de cedent a cesionat către S.C. A. S.R.L., în calitate de cesionar, suma de 2.016.000 RON din creanța fiscală față de debitorul cedat Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, rezultată din decontul de TVA aferent lunii august 2013, creanța cesionată cesionarului urmând a fi plătită conform Ordinului nr. 1308 din 2 iulie 2009.

La aceeași dată, respectiv 24.09.2013 recurenta-reclamantă a formulat către Agenția Națională de Administrare Fiscală cerere de compensare a datoriilor către bugetul de stat, comunicând totodată și contractul de cesiune de creanță menționat.

Recurenta-reclamantă arată că instanța de fond a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 116 alin. (5) lit. b) din C. proc. fisc., în cauză caracterul cert și lichid al creanțelor compensate rezultând din decontul de TVA depus de S.C. B. S.A. la ANAF - DGAMC la data de 23.09.2013.

Această critică nu poate fi reținută în raport de întreaga situație factuală și dispozițiile legale incidente respectiv dispozițiile art. 116 C. proc. fisc. privind compensarea, raportat la dispozițiile art. 30 C. proc. fisc. privind cesionarea creanțelor fiscale ale contribuabililor și art. 21 din același act normativ ce definește creanțele fiscale.

În raport de dispozițiile art. 30 alin. (1) C. proc. fisc. se constată că o creanță fiscală poate fi cesionată numai după stabilirea ei potrivit legii iar în cauza de față creanța cedentului S.C. B. S.A. a fost stabilită prin Decizia de rambursare nr. 6190010036863 din 27 septembrie 2013, aceasta fiind data la care creanța a devenit certă și nu data de 24.09.2013 așa cum susține recurenta.

Este evident că raportul juridic obligațional între cedent și cesionar s-a născut la data de 24.09.2013 dar față de terț cesiunea și-a produs efectele la data când a fost emisă decizia de rambursare pentru creanța creditorului cedent S.C. B. S.A.

Recurentul a invocat dispozițiile art. 4 alin. (2) și alin. (7) din Ordinul nr. 1308/2006 ce reglementează notificarea cesiunii de creanță și efectele acesteia dar omite dispozițiile art. 3 din același act normativ care stabilește că organul fiscal competent efectuează de îndată compensarea în cazul în care s-a emis decizia de rambursare a TVA.

Decizia de rambursare a TVA pentru creanța cedentului din cauza de față, a fost emisă la data de 27.09.2013, data la care a operat și stingerea obligațiilor fiscale reciproce dintre cesionar și ANAF, hotărârea instanței de fond fiind legală și temeinică.

Recurenta-reclamantă a solicitat și anularea deciziilor privind plata accesoriilor, deciziei de soluționare a contestației și deciziei privind valabilitatea eșalonării plății dar aceste decizii au un caracter accesoriu deciziei de compensare și, ca urmare, atâta timp cât Decizia de compensare a obligațiilor fiscale nr. 84467 din 15 octombrie 2013 este legală și actele emise în baza deciziei menționate sunt apreciate ca fiind legale în condițiile în care nu au fost aduse critici distincte de nelegalitate.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496(1) C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2740 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2740 din 15 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2017.