ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2463/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea adresată inițial Tribunalului București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Municipiul Ploiești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, obligarea acestuia la achitarea sumei totale de 17.967.703,66 RON, din care 17.298.289,66 RON pentru lucrările executate: suma de 10.361.035,49 RON reprezintă cheltuieli eligibile restante din anii 2009 și 2010 și 6.937.254,17 RON reprezintă restanțe aferente facturilor din anul 2012 pentru lucrările executate, iar 669.414 RON reprezintă restanțe 2012 aferente asistență tehnică.

Pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat Întâmpinare și a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește sumele solicitate la plată și scadente anterior datei de 01.08.2010 și a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.

Prin sentința civilă nr. 3520 din 13.05.2014 a Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal .

La data de 12.05.2014 a fost formulată cerere de intervenție de către A. S.R.L.

Cauza a fost înregistrată sub nr. x/3/2013 la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 3175 din 20.11.2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca neîntemeiată, a admis acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Ploiești, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice și intervenienta S.C. A. S.R.L., a obligat pârâtul să achite reclamantului suma de 17.967.703,66 RON reprezentând finanțare conform convenției nr. 5546 din 26.10.2006 (nr. 13285 din 26.10.2006), a admis excepția inadmisibilității invocată de chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice, a respins cererea de chemare în garanție ca inadmisibilă, a admis cererea de intervenție voluntară accesorie în favoarea reclamantei, a admis, în parte, cererea de intervenție voluntară principală, a obligat reclamantul Municipiul Ploiești să plătească intervenientei principale S.C. A. S.R.L. suma de 669.414 RON, precum și a penalităților de întârziere în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere calculate, conform art. 14 din Contractul de prestări servicii din 25.08.2008, de la data exigibilității fiecărei facturi și până la data achitării efective și a respins în rest cererea de intervenție voluntară principală, ca neîntemeiată.

Intervenienta A. S.R.L. a formulat o cerere de completare a sentinței civile nr. 3175 din 20.11.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, iar prin sentința civilă nr. 1061 din 16.04.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea de completare ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 3175 din 20.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și intervenienta S.C. A. S.R.L.

Intervenienta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs și împotriva sentinței civile nr. 1061/2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Recursul declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 3175 din 20 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

În cadrul motivelor de recurs s-a susținut că hotărârea este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept materiale (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

A fost prezentată, pe scurt, situația de fapt și s-a arătat că subprogramul "Modernizarea sistemului de colectare și epurare a apelor uzate în Municipiul Ploiești" a fost preluat ca obiectiv în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală (PNDL) în temeiul art. 14 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 28/2013 dar nu a fost însă inclus în lista obiectivelor ce primesc finanțarea în anul 2013.

Începând cu anul 2013, respectiv de la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 28/2013, proiectul de investiții nu mai face obiectul Convenției nr. 5546 din 26.10.2016 (care a încetat de drept în conformitate cu art. 7 lit. b), ca efect al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 28/2013), ci intră sub incidența respectivului act normativ, iar potrivit art. 8 și 9 alin. (1)-(5) din acest act normativ:

" (8)Finanțarea programului se asigură din transferuri de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, pe subprogramele prevăzute la art. 3, din fonduri aprobate anual cu această destinație în bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale beneficiare și din alte surse legal constituite".

Art. 9 alin. (1):

" În limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice întocmește și aprobă prin ordin al ministrului dezvoltării regionale și administrației publice repartizarea sumelor pentru program, pe județe, pe fiecare subprogram și pe domenii specifice. (2) Repartizarea sumelor se face pe baza criteriilor de alocare aprobate prin normele metodologice de aplicare a programului, care vor avea în vedere cel puțin următoarele: ponderea obiectivelor de investiții aflate în derulare pe fiecare județ, date demografice și administrativ-teritoriale, capacitatea financiară a beneficiarilor. (3) Repartizarea sumelor aprobate conform prevederilor alin. (1), precum și lista obiectivelor de investiții care sunt cuprinse în program se comunică consiliilor județene. (4) În termen de 30 de zile de la comunicarea sumelor aprobate și a listei obiectivelor de investiții prevăzute la alin. (3), consiliile județene fac propuneri pentru obiective de investiții în continuare și obiective de investiții noi, pe baza criteriilor de prioritizare. Propunerile pentru obiective de investiții noi pot cuprinde și alte obiective de investiții decât cele incluse în lista prevăzută la alin. (3). (5) Criteriile de prioritizare sunt aprobate prin normele metodologice de aplicare a programului pentru obiective de investiții în continuare și obiective de investiții noi și vor avea în vedere cel puțin următoarele: data semnării contractului, stadiul fizic, populația deservită, procentul de cofinanțare de la bugetul local, după caz".

S-a menționat că alocarea bugetară aferentă PNDL (în care este inclus și obiectivul de investiții sus menționat) a fost de 1.500.000 mii RON pentru anul 2014 și de 2.500.000 mii RON pentru anul 2015 și ținând seama de numărul mare de obiective de investiții începute în anii anteriori în cadrul diferitelor programe de dezvoltare locală, finanțarea se realizează în funcție de prioritizarea investitorilor și în limita bugetului aprobat în acest scop, iar proiectul în cauză nu a fost propus spre finanțare de către Consiliul Județean Prahova.

În consecință, s-a apreciat că recurentul nu poate fi obligat la plata/decontarea unor sume care exced plafoanelor aprobate anual cu această destinație în bugetul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, iar în situația în care aceste cheltuieli nu mai pot fi finanțate de la bugetul de stat (prin bugetul recurentului) legea permite ca finanțarea să se poată realiza și de la bugetele locale ale unității administrativ teritoriale beneficiare și din alte sume legal constituite, adică chiar de către intimata-reclamantă Municipiul Ploiești.

Cu privire la cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice a fost criticată soluția instanței de fond care a respins ca inadmisibilă această cerere pentru că a reținut că Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile față de chematul în garanție.

Recurentul consideră cererea de chemare în garanție formulată în procesul în care reclamantul a parcurs procedura prealabilă prevăzută de atr. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu este supusă obligației parcurgerii acestei proceduri, prin voința legiuitorului.

Rolul și atribuțiile Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de administrator al bugetului general consolidat, ar îndreptăți cererea de chemare în garanție în scopul asigurării opozabilității hotărârii care ar urma să se pronunțe în contradictoriu cu ordonatorul principal de credite și numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurată, deoarece, în situația în care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ar pierde procesul, s-ar putea îndrepta împotriva chematului în garanție, propunând un proiect de rectificare bugetară ori includerea sumelor stabilite prin titluri executorii în proiectele de buget.

Recurentul a considerat că, în baza art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în garanție este admisibilă.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării fondului cauzei să fie respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de către Municipiul Ploiești.

Recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 3175 din 20.11.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

În motivele de recurs s-a arătat că, față de soluția instanței de fond, recurenta critică această soluție numai sub aspectul acordării numai în parte a sumei solicitate cu titlu de contravaloarea serviciilor prestate și facturate, respectiv din suma totală de 771.589,40 RON a fost admisă cererea numai cu privire la suma de 669.414 RON.

S-a susținut că instanța de fond a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (6) C. proc. civ.).

Cu privire la debitul solicitat inițial de 772.589,40 RON este format din două componente:

- suma de 678.015 RON (achitată de pârât la 29.12.2014) cuprinsă în facturile emise pentru activitățile prestate în perioada mai 2012 - martie 2013 și pentru care au fost depuse rapoartele de activitate;

- suma de 94.574,40 RON aferentă serviciilor prestate în perioada aprilie - iulie 2013 pentru care au fost depuse rapoartele de activitate, dar nu au fost preluate de achizitor.

Prin sentința civilă nr. 2175/2014 instanța s-a pronunțat numai cu privire la sumele recunoscute de către pârât, dar numai pentru sumele aferente perioadei anului 2012 și nu s-a pronunțat pentru sumele solicitate pentru perioada ianuarie - martie 2013 și suma de 94.574,40 RON aferentă perioadei aprilie - iulie 2013.

Potrivit art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, însă fără a depăși limitele investirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.

În speță, reclamantul Municipiul Ploiești a recunoscut debitul aferent anului 2012 ca fiind în sumă de 669.414 RON, iar instanța de fond a admis numai strict cu privire la această recunoaștere, fără să se pronunțe și asupra sumelor solicitate pentru celelalte perioade.

S-a menționat faptul că pârâtul a achitat voluntar suma de 678.015 RON aferentă facturilor emise pentru perioada mai 2012 - martie 2013 și au rămas de achitat 94.574,40 RON aferentă serviciilor prestate în perioada aprilie - iulie 2013, iar instanța de fond nu a motivat în niciun mod soluția de neacordare a acestei sume, fiind incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 1061 din 16.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Prin această sentință a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr. 3175 din 20.11.2014 a Curții de Apel București.

Motivele de recurs invocate au fost:

- art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai străine de natura cauzei

S-a arătat că motivarea instanței de fond s-a redus la o singură frază și nu a înțeles să lămurească în ce mod și-a îndeplinit obligația de a se pronunța pe diferența de sumă solicitată.

Au fost invocate prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și s-a considerat că motivarea sentinței este formală și lapidară, fiind încălcate inclusiv prevederile art. 6 din CEDO.

- art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - prin hotărârea dată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității

Recurenta susține că prin motivarea sentinței civile nr. 3175 din 20.11.2014 nu s-a făcut nicio trimitere la suma de 94.574,40 RON și nu au fost analizate pretențiile sale, ce nu au fost recunoscute de către reclamantă.

S-a solicitat admiterea recursului, cu obligarea intimatului Municipiul Ploiești la plata cheltuielilor de judecată.

Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului promovat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și menținerea soluției instanței de fond de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a acestuia, iar referitor la recursurile declarate de S.C. A. s-a solicitat respingerea lui și menținerea celor două sentințe atacate.

Recurenta-intervenientă S.C. A. S.R.L. a depus Note scrise prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 3175 din 20.11.2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

A fost întocmit Raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, iar prin încheierea din 20.10.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal s-a dispus comunicarea acestuia către părți.

Prin încheierea din 30.03.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost admise în principiu recursurile declarate și s-a dispus soluționarea cauzei cu citarea părților, conform art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, va admite recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3175 din 20.11.2014 a Curții de Apel București, dar va fi respins recursul declarat de intervenientă împotriva sentinței civile nr. 1061 din 16.04.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

I. Recursul declarat e Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice

Instanța de fond a fost învestită cu soluționarea acțiunii formulate de reclamantul Municipiul Ploiești împotriva pârâtului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin care solicitase obligarea acestuia la plata sumei de 17.967.793,66 RON reprezentând finanțare conform convenției încheiate, a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice formulată de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și a cererii de intervenție formulată de S.C. A. S.R.L.

Criticile recurentului Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice vizează soluția instanței de fond prin care a fost admisă acțiunea reclamantului Municipiul Ploiești și obligat să achite suma de 17.968.703,66 RON către reclamant și a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, criticile fiind nefondate.

Așa cum a reținut și instanța de fond, prin convenția privind finanțarea și implementare Programului multianual prioritar de mediu și gospodărire a apelor înregistrată la Ministerul Mediului și Gospodării Apelor sub nr. 5546 din 26 octombrie 2006, iar la Consiliul Local al municipiului Ploiești sub nr. 13285 din 26 octombrie 2006 s-a stabilit modul de finanțare și implementare a programului multianual prioritar de mediu și gospodărirea apelor "Modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată în bazinul Criș, în județul Vaslui și în municipiul Ploiești" subprogramul "Modernizarea sistemului de colectare și epurare a apelor uzate în municipiul Ploiești". De asemenea, prin această convenție s-a stabilit că subprogramul este finanțat, în proporție de 75% din totalul cheltuielilor eligibile, din bugetul de stat prin bugetul Ministerul Mediului și Gospodării Apelor, iar unitatea administrativ teritorială are obligația de a asigura prin bugetul propriu fondurile necesare asigurării cofinanțării subprogramului, respectiv 25% din valoarea eligibilă a acestuia.

În baza O.G. nr. 3/2013 Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice s-a substituit în toate drepturile și obligațiile ce decurg din convențiile de finanțare încheiate de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice (fost succesor al Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor).

Recurentul nu contestă, în sine, obligația de plată a acestei sume, ci a invocat faptul că finanțarea programului, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 28/2013, se asigură din transferul de la bugetul de stat, în limita fondurilor aprobate anual cu această destinație în bugetele acestora, din fondurile aprobate anual cu această destinație în bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale beneficiare și din alte sume legal constituite, dar aceste prevederi nu pot constitui temei pentru respingerea acțiunii reclamantei.

Prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 28/2013 recurentul a preluat toate obligațiile și drepturile ce decurgeau din convențiile încheiate de Ministerul Mediului, astfel că a preluat și obligația de plată a acestor sume conform convenției încheiate în anul 2006. Mai mult, aceste sume au fost solicitate încă din anul 2011, dar nu au fost plătite, deși exista această obligație, iar faptul că nu ar exista sumele necesare pentru că nu a fost inclus obiectivul în lista celor ce primesc finanțarea ar însemna invocarea unei condiții potestative simple ce nu a fost inclusă în convenția încheiată în 2006.

Nu s-a făcut dovada de către recurent că la fundamentarea bugetului său a avut în vedere și sumele pe care trebuie să le plătească urmare a preluării obligațiilor rezultate din încheierea convențiilor de către Ministerul Mediului, deși avea obligația de a face propuneri de buget sau de rectificare bugetară către Ministerul Finanțelor atunci când se elabora proiectul legii bugetului sau rectificării bugetare.

Nu se poate susține nici că nu a fost propusă spre finanțare această sumă deoarece Consiliul Județean Prahova nu ar fi propus acest obiectiv deoarece convenția încheiată în anul 2006 nu era semnată cu acesta, iar prevederile din O.U.G. nr. 28/2013 nu s-ar putea aplica întocmi și convențiilor încheiate înainte de intrarea în vigoare a acestui act normativ.

Nici precizarea recurentei ce se referă la posibilitatea finanțării și de la bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale beneficiare nu va putea fi reținută ca argument pentru admiterea recursului deoarece, potrivit clauzelor contractuale înscrise în convenția încheiată, finanțarea din bugetul propriu al unităților administrativ teritoriale a fost fixată la 25%, iar cea de la bugetul de stat la 75%, astfel că numai în aceste limite se poate contribui cu sume din bugetul unităților administrative teritoriale. De altfel, în anul 2012 Curtea de Conturi Prahova a constatat că reclamantul nu a evidențiat suma neîncasată de la Ministerul Mediului în baza Convenției nr. 5546 din 26.10.2006.

În raport de aceste considerente vor fi respinse criticile recurentului ce vizează soluția instanței de fond în ceea ce privește obligarea la plata sumei de 17.967.703,66 RON.

Sunt nefondate și criticile recurentului referitoare la soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, dar pentru următoarele considerente.

Instanța de fond a motivat această soluție invocând faptul că pârâtul a chemat în garanție Ministerul Finanțelor Publice fără a face dovada că, anterior sesizării instanței de judecată, a formulat o cerere către acest minister prin care să se solicite alocarea fondurilor necesare finanțării subprogramului, neîndeplinind procedura administrativă prealabilă.

Este adevărat că soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice pentru că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă este greșită întrucât, față de natura cererii de chemare în garanție și de termenele în care aceasta poate fi formulată de către pârât, nu se poate solicita îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind obligatorie numai în cazul acțiunilor principale adresate instanței de contencios administrativ, iar Legea nr. 554/2004 nu conține alte prevederi care să vizeze îndeplinirea acestei proceduri și în cazul cererii de chemare în garanție, mai ales când aceasta este formulată de pârât, așa cum este cazul în speță.

Însă, cererea de chemare în garanție este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.

Totodată, pretențiile reclamantului împotriva pârâtului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție, printr-o singură hotărâre, cu excepția reglementată de art. 63 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune disjungerea ei spre a fi judecate în mod separat.

Pretențiile menționate pe calea chemării în garanție de către instituția bugetară pârâtă (de exemplu, alocările de fonduri sau rectificările bugetare) nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță.

Între instituția pârâtă chemată în judecată pentru plata sumelor de bani (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice) și Ministerul Finanțelor Publice nu există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naștere în virtutea obligațiilor legale reciproce și specifice ce le revin în procesul bugetar, iar între Ministerul Finanțelor Publice și instituția pârâtă respectivă nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire în cazul neexecutării de către o instituție publică a obligațiilor ce îi incumbă în baza legii sau a unei convenții.

Este adevărat că, în cadrul procesului bugetar, Ministerul Finanțelor Publice repartizează ordonatorilor principali de credite sumele alocate acestora prin bugetul de stat, îndeplinind un rol de administrator al acestui buget, dar nu are atribuția de a vira acestora alte sume decât cele prevăzute în legea bugetului de stat și cu respectarea acesteia.

Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și de a elabora proiectele de rectificare a acestor bugete, rol care se realizează prin atribuțiile prevăzute de art. 19 lit. a), g), h) și i) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv de art. 3 alin. (1) pct. 6-8, 11 și 13 din H.G. nr. 34/2009, cu modificările și completările ulterioare.

În plus, art. 3 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, dispune în sensul că, în situația în care instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanță, creditorul va putea recurge la procedura executării silite în conformitate cu dispozițiile C. proc. civ. și ale altor dispoziții legale aplicabile în materie.

În mod corelativ obligației de diligență ce revine instituțiilor publice în temeiul și în executarea dispozițiilor O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a efectua demersurile administrative necesare în vederea rectificării bugetului de stat.

Chiar în ipoteza în care ordonatorii de credite și-ar îndeplini atribuțiile ce le revin în sensul formulării de propuneri de cuprindere în bugetul propriu a sumelor necesare plății obligațiilor stabilite prin titluri executorii, iar Ministerul Finanțelor Publice, la rândul său, ar întocmi și ar transmite spre aprobare propuneri de rectificare a bugetului de stat, dreptul de decizie aparține legislativului.

În consecință, din interpretarea dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 1-4 din O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că acestea nu reprezintă temeiul legal al existenței unei obligații de garanție sau de despăgubire ce revine Ministerului Finanțelor Publice în cazul obligațiilor de plată stabilite în sarcina instituțiilor publice prin titluri executorii.

În concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății, respectiv instituția publică obligată la plată, și chematul în garanție, respectiv Ministerul Finanțelor Publice, nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din C. proc. civ.

De altfel, în același sens s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție - RIL, prin Decizia nr. 10/2011, pronunțată în dosar nr. x/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 786 din 04 noiembrie 2011.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice ca nefondat.

II. Recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3175/2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Criticile recurentei-interveniente au vizat numai admiterea în parte a cererii de intervenție principală formulată deoarece a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 772.589,4 RON, iar instanța de fond a acordat intervenientei suma de 669.414 RON.

Instanța de fond a admis cererea de intervenție principală pentru suma de 669.414 RON, sumă ce era recunoscută de reclamantul Municipiul Ploiești chiar prin cererea de chemare în judecată și nu a indicat motivele pentru care a admis, în parte cererea de intervenție principală și pentru care a respins parțial această cerere.

Având în vedere că această diferență de sumă de 94.574,40 RON reprezintă c/valoarea serviciilor prestate de intervenientă către reclamant în perioada aprilie - iulie 2013, dar care nu au fost plătite, se impune admiterea recursului, casarea parțială a sentinței atacate și obligarea reclamantului la plata sumei de 94.570,40 RON, cu penalitățile aferente.

Ar trebui precizat faptul că intimatul-reclamant Municipiul Ploiești, deși a formulat întâmpinare, nu a făcut nicio apărare în raport cu recursul declarat de S.C. A. formulat împotriva sentinței civile nr. 3175/2014 al Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, și nu s-a contestat prestarea acestor servicii pentru perioada aprilie - iulie 2013, mai mult, chiar a achitat voluntar suma de 678.015 RON către recurenta-intervenientă.

Pentru că instanța de fond nu a motivat respingerea cererii de intervenție principală pentru suma de 94.570,40 RON solicitată de la reclamant este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

A fost invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., dar recurenta nu a indicat normele de procedură a căror nerespectare ar atrage sancțiunea nulității, astfel că acest motiv este nefondat.

De aceea, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 va fi admis recursul declarat de intervenienta principală împotriva sentinței civile nr. 3175/2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, va fi casată în parte sentința atacată și rejudecând, va fi obligat reclamantul Municipiul Ploiești către intervenienta principală S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 94.570,40 RON cu penalitățile aferente.

În raport de soluția dată recursului declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și recursului declarat de intervenienta principală cu privire la casarea parțială a sentinței, vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate în ceea ce privește excepția prescripției dreptului la acțiune, respectiv respingerea cererii de chemare în garanție, ca inadmisibilă, obligarea pârâtului la plata sumei de 17.967.703,66 RON către reclamant și obligarea Municipiului Ploiești către intervenienta S.C. A. la plata sumei de 669.414 RON și a penalităților de întârziere.

III. Recursul declarat de intervenienta principală S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1061/2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal

Prin această sentință a fost respinsă cererea de completare a sentinței civile nr. 3175/2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, cerere prin care a solicitat instanței de fond completarea hotărârii, în sensul de a dispune și asupra diferenței de 94.570,40 RON.

Instanța de fond a respins cererea de completare cu motivarea că, după admiterea în parte a cererii de intervenție principală, au fost respinse ca neîntemeiate restul pretențiilor formulate prin intermediul cererii de intervenție principală, inclusiv cu privire a diferența dintre suma solicitată de intervenientă - 772.589,40 RON și cea acordată - 669.414 RON.

Primul motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.:

" (1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Din analiza considerentelor sentinței atacate rezultă că instanța de fond a motivat soluția de respingere a cererii de completare și chiar a precizat că potrivit art. 429 C. proc. civ., după pronunțarea hotărârii, instanța se dezinvestește și niciun judecător nu poate reveni asupra părerii sale.

Se constată că intervenienta solicitase completarea hotărârii, dar, de fapt, solicita să se completeze considerentele hotărârii pentru că, în dispozitivul sentinței a cărei completare se cerea, instanța de fond s-a pronunțată asupra cererii de intervenție principală în sensul că a admis-o pentru suma de 669.414 RON, cu plata și a penalităților de întârziere și a respins ca neîntemeiată în rest cererea de intervenție principală.

Al doilea motiv de recurs s-a referit la încălcarea de către instanța de fond a regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.), dar nu au fost indicate regulile de procedură ce au fost încălcate și care ar atrage nulitatea hotărârii, astfel că și acest motiv de recurs nu va fi reținut.

Pentru aceste considerente, în baza art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul declarat de către intervenienta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1061/2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva sentinței civile nr. 3175 din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3175 din 20 noiembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința atacată în sensul că obligă reclamantul Municipiul Ploiești către intervenienta principală S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 94.570,40 RON, cu penalitățile aferente.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Respinge recursul declarat intervenienta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1061 din 16 aprilie 2015 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 iunie 2017.