ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1490/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

în judecată

Prin acțiunea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, reclamanta SC A.M. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.

– D.G.M.C. – A.I.F.R. IX Arad, suspendarea executării deciziei de impunere nr. 161

din 28 iunie 2010 respectiv deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 162

din 28 iunie 2010 emise de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004,

respectiv cazul bine justificat în contextul existenței îndoielii asupra

legalității actelor administrative fiscale și paguba iminentă ce constă în

paralizarea financiară și în desfășurarea activității raportat la profitul

realizat în comparație cu obligațiile impuse.

Prin întâmpinarea

formulată, pârâta a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiate, apreciind

că nu sunt întrunite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.

de apel

Prin sentința nr. 333

din 27 septembrie 2010, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC A.M. SRL în

contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. – D.G.M.C. – A.I.F.R. IX Arad și, în

consecință, a suspendat executarea deciziei de impunere nr. 161 din 28 iunie

2010, până la pronunțarea instanței de fond.

reținute de prima instanță în motivarea soluției sale

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că sunt îndeplinite

condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prima instanță a avut

în vedere existența cazului bine justificat, în raport de îndoiala serioasă

creată în privința actului atacat, ce a fost apreciată în cauză prin prisma mai

multor considerente relevate în acțiune de către reclamantă, precum

împrejurarea că impozitul aferent tranzacției acțiunilor a fost plătit de către

vânzător, sau caracterul nedeductibil, deși cheltuielile sunt în strictă

legătură cu serviciile prestate, iar acest serviciu a atras impozitarea de

către organele fiscale din Ungaria conform certificatelor de rezidență fiscală.

Cât privește paguba

iminentă, judecătorul fondului a apreciat că aceasta este determinată de faptul

că prin demararea procedurilor de executare silită, concretizate, în primul

rând, prin blocarea conturilor societății, s-ar crea pentru reclamantă un

prejudiciu cert, în condițiile în care cuantumul obligațiilor de plată

suplimentare stabilite în sarcina sa este unul semnificativ, cu consecința

scoaterii de pe piață, respectiv punerea sa în imposibilitate de a-și derula

raporturile economice cu furnizorii și beneficiarii, ceea ce ar conduce la

intrarea în incapacitate de plată și deschiderea procedurii insolvenței.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs A.N.A.F., invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ., cu motivarea că hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii, în speță, nefiind probată cererea de suspendare nici sub

aspectul cazului justificat și nici al pagubei iminente, condiții imperative

cerute de lege.

Motivele invocate de

reclamantă în ceea ce privește cazul bine justificat, nu pot face dovada

cazului bine justificat în accepțiunea art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Susține

recurenta-pârâtă că până la o eventuală anulare de către o instanță

judecătorească, actele administrative se bucură de prezumția de legalitate, și

obligațiile stabilite în sarcina SC A.M. SA reprezintă creanțe certe, lichide

și exigibile.

Cazul bine justificat

nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce țin de legalitatea

actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se

analizează numai în cadrul acțiunii în anulare.

Având

în vedere calitatea de

mare contribuabil a intimatei-reclamante, cifra de afaceri a acesteia și

profiturile realizate, achitarea sumelor datorate bugetului general consolidat

nu poate produce acesteia un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în

ipoteza anulării actelor administrative, acte care se bucură de prezumția de

legalitate.

Simplele afirmații

neurmate de dovedirea unei situații care să probeze cazul bine justificat al

cererii de suspendare și iminența producerii unei pagube nu sunt de natură să

conducă la suspendarea executării actelor contestate, motiv pentru care

solicită admiterea recursului formulat împotriva sentinței nr. 333 din 27

septembrie 2010, pronunțata de Curtea de Apel Cluj, secția comerciala, de contencios

administrativ si fiscal și modificarea în sensul respingerii cererii de

suspendare formulate de SC A.M. SA

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimata-reclamantă SC A.M. SA a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii

atacate.

Așa cum în mod

judicios, a reținut Curtea, particularitățile faptice ale cauzei deduse

judecății justifică suspendarea actelor administrative atacate prin existența

cazului bine justificat și a pagubei iminente.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Analizând hotărârea

recurată prin prisma criticilor de nelegalitate formulate conform art. 304 pct.

9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

întemeiat.

Intimata-reclamantă a

solicitat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, coroborat cu art. 215 alin. (2) din O.U.G. nr. 92/2003 privind

Codul de procedură fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 161

din 28 iunie 2010, a deciziei de nemodificare a bazei de impunere nr. 162 din 28

iunie 2010 și a Raportului de inspecție fiscală nr. 34465 din 28 iunie 2010,

emise de A.N.A.F. – D.G.A.M.C. – A.I.F.R. IX Arad.

1.

Argumente de fapt și de drept relevante

Este

incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se

circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor

particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura

legalitatea

lui,

constituie o măsură

de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului

administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține

îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr.

554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt

definite prin art. 2

lit. ș)

și t) din

aceeași lege.

î

ndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de

circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și

de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii

suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de

reparat, în cazul particular supus evaluării.

În

raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, îndeplinirea cumulativă

a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi

reținută.

Astfel,

în cauza de față nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei

condiții, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din

Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Din

examinarea sumară a situațiilor de fapt și de drept invocate de

reclamanta-intimată, Înalta Curte constată că acestea nu sunt de natură să

creeze o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrativ-fiscale

a căror suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004

coroborată cu dispozițiile art. 215 C. proc. fisc.

Fără

a se pronunța tranșant în sensul legalității actelor administrativ-fiscale

emise de recurentă și fără a interfera cu atribuțiile instanței de judecată

care soluționează fondul pricinii, Înalta Curte reține că, în limitele

învestirii sale, nu a putut decela elemente de natură a răsturna prezumția de

legalitate de care beneficiază actele administrative examinate.

Înalta

Curte apreciază că nu este îndeplinită condiția referitoare la cazul bine

justificat.

Cazul

bine justificat și iminența pagubei sunt analizate în funcție de circumstanțele

concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului care

efectuează o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de

fapt și de drept prezentate de partea interesată; acestea trebuie să ofere

suficiente indicii de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul

administrativ și să facă verosimilă iminența unei pagube, dificil de reparat,

în cazul particular supus evaluării.

Or,

prin sentința recurată, instanța de fond a făcut doar o analiză teoretică și

sumară a premiselor suspendării executării actului administrativ, fără a se

reține existența în concret a cazului bine justificat și a iminentei pagube, în

raport cu natura și amploarea măsurii dispuse de autoritatea publică, ori cu

datele economice ale contribuabilului.

Împrejurarea

că susținerile reclamantei care vizează elemente de fapt și de aplicare a legii

sunt contrare celor stabilite de organele de inspecție, reținută de prima

instanță, fără indicarea în concret a unui argument juridic aparent valabil cu

privire la nelegalitatea actelor contestate, nu poate fi circumscrisă noțiunii

de caz bine justificat, astfel cum este stabilită prin art. 2 lit. t) din Legea

nr. 554/2004.

Paguba

iminentă este definită de art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 drept

prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidență sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice ori a unui

serviciu public.

Suspendarea

executării este însă o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul

administrativ conține dispoziții a căror îndeplinirea i-ar produce

reclamantului un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării

actului, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

Susținerile

reclamantei potrivit cărora prin executarea actului administrativ fiscal i s-ar

provoca o perturbare a activității și i s-ar produce un prejudiciul material nu

pot fi reținute, în primul rând pentru că nu există o astfel de tulburare nici

pagubă dovedite.

După cum constant a

reținut Înalta Curte, în jurisprudența sa în materie, îndeplinirea condiției

prevenirii unei pagube iminente nu este dovedită și demonstrată nici prin

simpla susținere că plata sau cuantumul mare al sumei respective conduce la

producerea unui prejudiciu în patrimoniul acesteia. În caz contrar s-ar ajunge

la concluzia că această cerință este presupusă în majoritatea actelor

administrative din această categorie, ceea ce ar contraveni caracterului de

excepție al instituției suspendării executării actelor administrative în

reglementarea Legii nr. 554/2004.

Intimata-reclamanta

face parte din categoria marilor contribuabili, iar potrivit susținerilor

recurentei-pârâte necontestate în cauză, pe anii 2006 – 2008 a realizat profit, nefiind pusă în situația ca prin achitarea sumelor datorate bugetului general

consolidat să i producă un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în

ipoteza anulării actelor fiscale a căror suspendare a executării s-a solicitat.

Recurenta-reclamantă

nu a administrat nici un fel de probă de natură să formeze convingerea

instanței, în sensul iminenței unei pagube materiale greu sau imposibil de

înlăturat ulterior în cazul în care în final actul ar fi anulat, astfel încât

să se circumscrie caracterului de excepție al suspendării executării actului

administrativ, conform fizionomiei pe care legea în prezent în vigoare o conferă

acestei instituții juridice.

În

concluzie, Înalta Curte reține că din probele administrate nu rezultă

îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege pentru a justifica

măsura de excepție a suspendării actelor administrative contestate.

2.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., raportat la

art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 se va admite recursul cu consecința

modificării sentinței în sensul respingerii cererii de suspendare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței nr. 333 din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge cererea formulată de reclamanta SC A.M. SA

Zalău, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2011.