ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1109/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată reclamanta SC S. SA

Gherla, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.M.C., a solicitat instanței

pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării Deciziei

de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 emisă de pârâtă, până la pronunțarea

instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii

reclamanta arată că în perioada 12 mai 2008 - 24 septembrie 2008 s-a efectuat o

inspecție fiscală în urma căreia s-a întocmit un raport de inspecție fiscală la

data de 24 septembrie 2008, iar mai apoi a fost emisă Decizia de impunere nr. 361

din 25 septembrie 2008 pentru suma totală de 1.491.441 lei, obligații fiscale

neachitate.

Prin Sentința civilă nr.

751 din 2 decembrie 2008 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta SC S.

SA Gherla, în contradictoriu cu pârâta D.G.A.M.C. și a dispus suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 emisă de către

pârâta D.G.A.M.C. București, până la pronunțarea instanței de fond.

Pentru

a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că cerințele legale

specifice suspendării, întemeiată pe dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, sunt prezente în cauză.

Astfel,

se poate constata că reclamanta a criticat aspecte de fond ale legalității

determinării sumelor reținute în sarcina sa cu titlu de obligații fiscale

restante, evidențiind argumentele de drept ce justifică susținerile sale.

S-a mai constat și faptul

că suma contestată de către reclamantă și în raport de care urmează a se începe

executarea silită este mare, iar executarea acesteia fără a se acorda

reclamantei posibilitatea de a-și expune punctul de vedere cu privire la

legalitatea actelor administrative-fiscale este păgubitoare pentru aceasta.

Împotriva Sentinței

nr. 751 din 2 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal A.N.A.F.,

prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea

hotărârii recurate în sensul respingerii acțiunii reclamantei SC S. SA Gherla

ca neîntemeiată.

S-a

învederat, prin motivele de recurs, că în mod greșit instanța de fond a reținut

că sunt întrunite în speță condițiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr.

554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările

ulterioare, in realitate nefiind îndeplinită condiția cazului bine justificat

și nici condiția prevenirii unei pagube iminente.

Cât privește prima

condiție, recurenta a apreciat că susținerile intimatei - reclamante privind

nelegalitatea actului administrativ fiscal nu pot fi primite sub pretextul

că,se tinde la înfățișarea cazului bine justificat, întrucât cauza nu are ca

obiect stabilirea legalității actului administrativ fiscal. Or, până la

anularea de către o instanță judecătorească, actul administrativ se bucură de

prezumția de legalitate, în caz contrar s-ar anticipa soluția ce va fi dată pe

fondul cauzei ajungându-se astfel propriu-zis la o prejudecare a fondului, ceea

ce ar contraveni dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare.

În ceea ce privește a

doua condiție, cea a prevenirii unei pagube iminente, recurenta a arătat că

susținerile reclamantei în sensul că prin executarea actului administrativ i

s-ar provoca o perturbare a activității și producerea unui prejudiciu material,

nu pot fi reținute, în primul rând că nu există o astfel de tulburare nici

paguba dovedită, pe cifra de afaceri mare contribuabil și, pe de altă parte, nu

i se poate aplica un tratament fiscal preferențial față de alți contribuabili.

Recurenta a mai precizat că instanța de fond a reținut în mod greșit faptul că

prin executarea actului administrativ reclamanta suferă o pagubă ce nu poate fi

recuperată în cazul în care se va dovedi că actele atacate nu sunt temeinice și

legale, întrucât în mod evident, în cazul în care instanța va hotărî că actele

atacate sunt nelegale, intimata reclamantă are posibilitatea recuperării

sumelor, așa cum prevăd dispozițiile O.G. nr. 92/2003, republicată, coroborate

cu ale Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de

rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite

contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea

termenului legal.

În cauză a formulat

întâmpinare intimata SC S. SA Gherla, prin care s-a solicitat respingerea

recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că hotărârea recurată este

legală și temeinică. Intimata reclamantă a invocat în cauză excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 45 și art. 86 alin. (6) din O.G. nr. 92/2003

privind C. proc. fisc., care a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 1368

din 26 octombrie 2010 a Curții Constituționale a României.

Recursul este

nefondat.

În general, se

recunoaște că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, care la

rândul său se bazează pe prezumția autenticității și veridicității, fiind el

însuși titlu executoriu. Principiul legalității actelor administrative

presupune însă, atât ca autoritățile administrative să nu încalce legea, cât și

ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. El impune, în egală măsură, ca

respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv

asigurată. Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor

administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum și anumite garanții

de echitate pentru particulari, întrucât acțiunile autorităților publice nu pot

fi discreționare, iar legea trebuie să furnizeze individului o protecție

adecvată împotriva arbitrariului. Tocmai de aceea, suspendarea executării

actelor administrative trebuie considerată ca fiind în realitate, un eficient

instrument procedural aflat la îndemâna autorității emitente sau a instanței de

judecată, pentru a asigura respectarea principiului legalității, fiind

echitabil ca atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află în

proces de evaluare, acestea să nu-și producă efectele asupra celor vizați. în

considerarea celor două principii incidente în materie - al legalității actului

administrativ și al executării acestuia din oficiu - suspendarea executării

constituie, totuși, o situație de excepție aceasta putând fi dispusă numai în

cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Într-adevăr, potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului

administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în

condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității

ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să

dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la

pronunțarea instanței de fond. Prin „cazuri bine justificate" se înțelege,

în sensul legii, „împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt

de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului

administrativ" (art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004), iar prin

„pagubă iminentă

”

se desemnează „prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz,

perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui

serviciu public" (art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a

contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare). Pe

de altă parte, în condițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004,

cu modificările și completările ulterioare, suspendarea executării actului

administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele

prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru

anularea, în tot sau în parte, a actului atacat, în acest caz instanța putând

dispune suspendarea actului administrativ atacat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor

art. 14 alin. (2) - (7) din legea contenciosului administrativ.

Prima instanță a

reținut în mod judicios, în cauză, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.

14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu

modificările și completările ulterioare, și a dispus în mod întemeiat, prin

sentința recurată, admiterea cererii reclamantei și suspendarea executării Deciziei

de impunere nr. 361 din data de 25 septembrie 2008 emisă de către pârâta D.G.A.M.C.

București până la pronunțarea instanței de fond.

Suspendarea

executării actului administrativ atacat de către reclamantă pe calea

contenciosului administrativ se impune, în temeiul prevederilor art. 14 din

Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și

completările ulterioare, în condițiile în care este îndeplinită atât condiția

cazului bine justificat (întrucât motivele de fapt și de drept invocate prin

contestația administrativă și prin acțiunea în contencios administrativ

formulate sunt de natură să determine o serioasă îndoială sub aspectul legalității

și temeiniciei raportului de inspecție fiscală din 24 septembrie 2008 și a Deciziei

de impunere nr. 361 din 25 septembrie 2008 emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - Activitatea

de Inspecție Fiscală), cât și cerința prevenirii unei pagube iminente (deoarece

executarea de îndată a actului administrativ fiscal ar putea conduce la

desfășurarea cu mari dificultăți, pe mai departe, a activității economice a

intimatei, la blocarea fluxurilor economico-financiare, la stoparea

aprovizionării cu bunurile necesare realizării obiectului de activitate și a

executării lucrărilor contractate și la imposibilitatea executării obligațiilor

izvorâte din contractele de export și i-ar produce astfel acesteia un

prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actului).

Pe de altă parte, nu

este de lipsit de relevanță, în cauză, că prin sentința civilă nr. 125 din data

de 17 martie 2010 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, casată prin Decizia nr. 5578 din data de 14 decembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin care

s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță - acțiunea în

contencios administrativ a reclamantei SC S. SA Gherla a fost admisă în parte,

cu consecința anulării în parte a Deciziei nr. 145 din data de 30 aprilie 2009 a D.G.S.C. din cadrul A.N.A.F., a admiterii în parte a contestației înregistrate la A.N.A.F. sub

nr. 909036/2008 și a anulării în parte a Deciziei de impunere nr. 361 din 25

septembrie 2008 și a raportului de inspecție fiscală cu privire la obligațiile

de plată suplimentare în sumă de 1.242.476 lei, o atare împrejurare făcând și

mai evident proba întrunirii în litigiu a cerinței cazului bine justificat.

În aceste condiții,

constatând că motivele de recurs invocate în cauză sunt neîntemeiate și că

hotărârea atacată este legală și temeinică se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de A.N.A.F. împotriva Sentinței civile nr. 751 din 2

decembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de A.N.A.F., împotriva Sentinței civile nr. 751 din 2 decembrie 2008 a

Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 februarie 2011.