ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei.
Obiectul acțiunii.
Prin acțiunea înregistrată
pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,
reclamanta SC C. SA Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul
Concurenței, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și cu
dispozițiile art. 47 alin. (4) din Legea concurenței, suspendarea deciziei nr. 62
din 07 decembrie 2009 a Consiliului Concurenței, până la soluționarea cererii ce
face obiectul Dosarului nr. 11976/2/2009 privind anularea acestei decizii.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acțiunii,
reclamanta a susținut că decizia a cărei suspendare se solicită nu se poate bucura
de prezumția de legalitate, întrucât a fost emisă cu interpretarea eronată a situației
de fapt, cu exercitarea abuzivă a și nelegală a atribuțiilor conferite prin Legea
concurenței și cu încălcarea prevederilor legale referitoare la individualizarea
amenzii.
A mai arătat că majorarea
prețurilor de vânzare la pâine nu a fost rezultatul unei practici concertate între
societatea reclamantă și ceilalți 30 agenți economici prezenți pe piața pâinii din
județul Vrancea, ci a fost rezultatul unui comportament independent al reclamantei,
determinat de cauze obiective care au reprezentat o explicație plauzibilă a prețului
de vânzare a pâinii.
În ceea ce privește individualizarea
amenzii, reclamanta a susținut că autoritatea pârâtă nu a apreciat contextul economic
specific recunoscut parțial și în cuprinsul deciziei și nici nu a apreciat capacitatea
societății reclamante de a plăti amenda.
Apărările formulate
de pârâtul Consiliul Concurenței.
Prin întâmpinarea formulată
în cauză, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea cererii de suspendare
a deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. 61/2009, formulată de reclamantă.
Hotărârea instanței
de fond.
Prin sentința civilă
nr. 168 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării deciziei
nr. 62 din 07 decembrie 2009 a Consiliului Concurenței, ca nefondată.
Motivele de fapt și
de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.
5.1. Prin prisma dispozițiilor
art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a constatat că afirmațiile reclamantei
referitoare la nelegalitatea deciziei Consiliului Concurenței și la împrejurarea
că actul atacat este de natură să afecteze grav și iremediabil interesele legitime
ale acesteia, nu sunt de natură să dovedească faptul existenței unei îndoieli serioase
asupra legalității deciziei în discuție.
5.2. În ceea ce privește
cazul bine justificat, s-a reținut că în cuprinsul deciziei sunt prezentate pe larg
motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantei,
iar pretinsele încălcări și nerespectarea dispozițiilor legale incidente nu sunt
susținute de probe, nefiind în măsură să inducă instanței un dubiu suficient caracterizat
cu privire la legalitatea actului contestat.
5.3. Referitor la existența
unei pagube iminente, instanța a apreciat că față de neîndeplinirea condiției referitoare
la existența unui „caz bine justificat” nu se mai impune și cercetarea întrunirii
celei de-a doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv
a pagubei iminente.
Recursul formulat de
reclamanta SC C. SRL Vrancea împotriva sentinței civile nr. 168 din 13 ianuarie
2010 a Curții de Apel București.
Motivele de recurs sunt
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304
1
C. proc. civ.
6.1. Instanța de fond
a aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2
alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 atunci când a concluzionat că cerința cazului
bine justificat nu este întrunită.
În raport de gravitatea
sancțiunii aplicate, fapta reținută se circumscrie noțiunii de „faptă penală”, în
accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În aceste condiții, pârâtul
este cel care trebuie să demonstreze aparența de legalitate a deciziei.
6.2. Instanța de fond
a apreciat greșit situația de fapt.
Decizia Consiliului Concurenței
nu se poate bucura de prezumția de legalitate, în condițiile în care a fost emisă
cu stabilirea greșită a situației de fapt, cu exercitarea abuzivă și nelegală de
către autoritatea emitentă a atribuțiilor conferite prin Legea concurenței, precum
și cu încălcarea prevederilor legale referitoare la individualizarea amenzii.
6.2.1. Probele reținute
de Consiliul Concurenței nu sunt apte să dovedească săvârșirea faptei și, implicit,
să răstoarne prezumția de nevinovăție.
Niciunul dintre documentele
enumerate de intimat nu îndeplinește standardul probator impus, nu sunt legal administrate,
nu sunt temeinice sau convingătoare și nu înlătură orice urmă de îndoială.
Documentele nu emană de
la reprezentanții recurentei, nu reprezintă voința acesteia, nu provin de la cei
înscriși pe lista înaintată de D.A.D.R. intimatului.
6.2.2. Exercitarea abuzivă
și nelegală a atribuțiilor conferite prin Legea concurenței. Neînlăturarea explicației
plauzibile.
În cazul reținerii unei
practici concurente, intimatul are obligația de a înlătura orice explicații plauzibile
cu privire la practica concertată sau comportamentul paralel al părților, conform
Curții Europene de Justiție.
Pentru a dovedi că schema
descrisă în decizie reprezintă o practică concertată, intimatul ar fi trebuit să
facă dovada că, în fapt, comportamentul societăților în cauză nu este rezultatul
unei politici independente proprii, ci al unei coordonări/cooperări practice între
societăți în scopul eliminării cu bună știință a concurenței pe piața pâinii.
Din situația de fapt existentă,
rezultă că aceasta nu se înscrie pe lista practicilor concertate interzise de Legea
concurenței, în condițiile în care recurenta a majorat pretențiile în mod independent,
ca urmare a unor cauzei obiective.
6.2.3. Greșita stabilire
a cuantumului amenzii.
Intimatul a încălcat principiul
proporționalității la stabilirea cuantumului amenzii prin raportare la gravitatea
faptei și nu a apreciat contextul economic specific, recunoscut parțial în cuprinsul
deciziei nr. 62/2009.
Intimatul a reținut în
mod vădit greșit faptul că cifra de afaceri înregistrată în anul 2007 de agenții
implicați reprezintă peste 85% din cifra de afaceri cumulată a firmelor active pe
piața pâinii din județul Vrancea.
În realitate, aprecierea
consecințelor asupra pieței afectată trebuie realizată prin raportare la cifra de
afaceri generată din comercializarea pâinii albe și nicidecum la cifra de afaceri
totală a societăților în cauză.
Întâmpinarea formulată
de intimatul Consiliul Concurenței.
Intimatul solicită respingerea
recursului ca nefondat, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de
art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
II. Considerentele instanței
de recurs.
Recursul este nefondat.
1.1. Suspendarea executării
actului administrativ, reglementată de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004,
cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o excepție de la principiul
executării din oficiu a actelor administrative.
Din acest motiv, suspendarea
poate interveni numai în situația în care există îndoieli cu privire la legalitatea
actului administrativ și, cumulativ, sub condiția dovedirii pagubei iminente ce
trebuie prevenită.
1.2. Art. 2 alin. (1)
lit. t) din Legea nr. 554/2004 definește „cazul bine justificat” ca fiind împrejurarea
legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă
în privința legalității actului administrativ.
Instanța are posibilitatea
doar să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, fără prejudecarea fondului
litigiului.
1.3. În cadrul procedurii
prevăzute de art. 14 sus-menționat, dovada legată de starea de fapt și de drept
care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului
aparține reclamantului, celui care pretinde că există o asemenea împrejurare.
Aparența de legalitate
nu poate fi cerută a fi dovedită, deoarece actul administrativ se bucură de prezumția
de legalitate.
Prezumția de nevinovăție
nu intră în contradicție cu prezumția de legalitate, decât în anumite situații particulare,
relevate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu sunt aplicabile
speței.
1.4. Faptul că probele
reținute de Consiliul Concurenței nu sunt apte să dovedească săvârșirea faptei și,
implicit, să răstoarne prezumția de nevinovăție poate să fie analizat numai cu ocazia
soluționării fondului cauzei.
Aprecierea probelor este
o prerogativă a judecătorului care analizează acțiunea pe fond și nu pe calea sumară
prevăzută de art. 14.
1.5. Motivul reținerii
greșite a unei practici concertate, prin distorsionarea înțelesului documentelor,
nedovedirea schemei practicii concertate, interpretarea formală a probelor existente
la dosar, omiterea de a se lua în considerare probele depuse de recurentă, conduce
la analizarea a însăși legalității actului administrativ, ceea ce nu este posibil
în cadrul procedurii sumare a suspendării.
1.6. Greșita stabilire
a cuantumului amenzii prin aprecierea eronată a consecințelor asupra pieței afectată
nu reprezintă o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității
actului, deoarece intimatul a adus argumente suficiente pentru ca, în cadrul acestei
proceduri să nu fie înfrântă prezumția de legalitate.
În ceea ce privește raportarea
la cifra de afaceri, nici acest argument nu este suficient pentru a se stabili îndoiala
serioasă de care vorbește art. 14, neexistând niciun text legal care să facă deosebirea,
la stabilirea cuantumului amenzii între cifra de afaceri totală și cifra de afaceri
pentru un anumit segment, în privința căruia s-a stabilit existența unei practici
concertate, astfel cum a pretins recurenta.
1.7. În mod corect, instanța
de fond, constatând că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat nu a
mai considerat necesar să analizeze și condiția pagubei iminente, dată fiind obligația
dovedirii cumulative a acestora.
Din același motiv și instanța
de recurs nu va da eficiență și nu va analiza înscrisul nou depus, respectiv raportul
de expertiză contabilă extrajudiciară ce tinde, în opinia recurentei, să dovedească
îndeplinirea condiției „prevenirii unei pagube iminente”.
Față de acestea, în
drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza
a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și
completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de SC C. SA Vrancea, împotriva sentinței civile nr. 168 din 13 ianuarie 2010 a Curții
de Apel București, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 noiembrie 2010.