ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5234/2010

Obiectul acțiunii. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC C. SA Baia Mare a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, în conformitate cu dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 și cu dispozițiile art. 47 alin. (4) din Legea concurenței, suspendarea deciziei nr. 62 din 07 decembrie 2009 a Consiliului Concurenței, până la soluționarea cererii ce face obiectul Dosarului nr. 11976/2/2009 privind anularea acestei decizii.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că decizia a cărei suspendare se solicită nu se poate bucura de prezumția de legalitate, întrucât a fost emisă cu interpretarea eronată a situației de fapt, cu exercitarea abuzivă a și nelegală a atribuțiilor conferite prin Legea concurenței și cu încălcarea prevederilor legale referitoare la individualizarea amenzii. A mai arătat că majorarea prețurilor de vânzare la pâine nu a fost rezultatul unei practici concertate între societatea reclamantă și ceilalți 30 agenți economici prezenți pe piața pâinii din județul Vrancea, ci a fost rezultatul unui comportament independent al reclamantei, determinat de cauze obiective care au reprezentat o explicație plauzibilă a prețului de vânzare a pâinii. În ceea ce privește individualizarea amenzii, reclamanta a susținut că autoritatea pârâtă nu a apreciat contextul economic specific recunoscut parțial și în cuprinsul deciziei și nici nu a apreciat capacitatea societății reclamante de a plăti amenda.

Apărările formulate de pârâtul Consiliul Concurenței. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea cererii de suspendare a deciziei Plenului Consiliului Concurenței nr. 61/2009, formulată de reclamantă.

Hotărârea instanței de fond. Prin sentința civilă nr. 168 din 12 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins cererea de suspendare a executării deciziei nr. 62 din 07 decembrie 2009 a Consiliului Concurenței, ca nefondată.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond. 5.1. Prin prisma dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, prima instanță a constatat că afirmațiile reclamantei referitoare la nelegalitatea deciziei Consiliului Concurenței și la împrejurarea că actul atacat este de natură să afecteze grav și iremediabil interesele legitime ale acesteia, nu sunt de natură să dovedească faptul existenței unei îndoieli serioase asupra legalității deciziei în discuție. 5.2. În ceea ce privește cazul bine justificat, s-a reținut că în cuprinsul deciziei sunt prezentate pe larg motivele de fapt și de drept pentru care au fost înlăturate susținerile reclamantei, iar pretinsele încălcări și nerespectarea dispozițiilor legale incidente nu sunt susținute de probe, nefiind în măsură să inducă instanței un dubiu suficient caracterizat cu privire la legalitatea actului contestat. 5.3. Referitor la existența unei pagube iminente, instanța a apreciat că față de neîndeplinirea condiției referitoare la existența unui „caz bine justificat” nu se mai impune și cercetarea întrunirii celei de-a doua condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a pagubei iminente.

Recursul formulat de reclamanta SC C. SRL Vrancea împotriva sentinței civile nr. 168 din 13 ianuarie 2010 a Curții de Apel București. Motivele de recurs sunt întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. 6.1. Instanța de fond a aplicat greșit prevederile art. 14 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 atunci când a concluzionat că cerința cazului bine justificat nu este întrunită. În raport de gravitatea sancțiunii aplicate, fapta reținută se circumscrie noțiunii de „faptă penală”, în accepțiunea Convenției Europene a Drepturilor Omului. În aceste condiții, pârâtul este cel care trebuie să demonstreze aparența de legalitate a deciziei. 6.2. Instanța de fond a apreciat greșit situația de fapt. Decizia Consiliului Concurenței nu se poate bucura de prezumția de legalitate, în condițiile în care a fost emisă cu stabilirea greșită a situației de fapt, cu exercitarea abuzivă și nelegală de către autoritatea emitentă a atribuțiilor conferite prin Legea concurenței, precum și cu încălcarea prevederilor legale referitoare la individualizarea amenzii. 6.2.1. Probele reținute de Consiliul Concurenței nu sunt apte să dovedească săvârșirea faptei și, implicit, să răstoarne prezumția de nevinovăție. Niciunul dintre documentele enumerate de intimat nu îndeplinește standardul probator impus, nu sunt legal administrate, nu sunt temeinice sau convingătoare și nu înlătură orice urmă de îndoială. Documentele nu emană de la reprezentanții recurentei, nu reprezintă voința acesteia, nu provin de la cei înscriși pe lista înaintată de D.A.D.R. intimatului. 6.2.2. Exercitarea abuzivă și nelegală a atribuțiilor conferite prin Legea concurenței. Neînlăturarea explicației plauzibile. În cazul reținerii unei practici concurente, intimatul are obligația de a înlătura orice explicații plauzibile cu privire la practica concertată sau comportamentul paralel al părților, conform Curții Europene de Justiție. Pentru a dovedi că schema descrisă în decizie reprezintă o practică concertată, intimatul ar fi trebuit să facă dovada că, în fapt, comportamentul societăților în cauză nu este rezultatul unei politici independente proprii, ci al unei coordonări/cooperări practice între societăți în scopul eliminării cu bună știință a concurenței pe piața pâinii. Din situația de fapt existentă, rezultă că aceasta nu se înscrie pe lista practicilor concertate interzise de Legea concurenței, în condițiile în care recurenta a majorat pretențiile în mod independent, ca urmare a unor cauzei obiective. 6.2.3. Greșita stabilire a cuantumului amenzii. Intimatul a încălcat principiul proporționalității la stabilirea cuantumului amenzii prin raportare la gravitatea faptei și nu a apreciat contextul economic specific, recunoscut parțial în cuprinsul deciziei nr. 62/2009. Intimatul a reținut în mod vădit greșit faptul că cifra de afaceri înregistrată în anul 2007 de agenții implicați reprezintă peste 85% din cifra de afaceri cumulată a firmelor active pe piața pâinii din județul Vrancea. În realitate, aprecierea consecințelor asupra pieței afectată trebuie realizată prin raportare la cifra de afaceri generată din comercializarea pâinii albe și nicidecum la cifra de afaceri totală a societăților în cauză.

Întâmpinarea formulată de intimatul Consiliul Concurenței. Intimatul solicită respingerea recursului ca nefondat, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 1.1. Suspendarea executării actului administrativ, reglementată de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, reprezintă o excepție de la principiul executării din oficiu a actelor administrative. Din acest motiv, suspendarea poate interveni numai în situația în care există îndoieli cu privire la legalitatea actului administrativ și, cumulativ, sub condiția dovedirii pagubei iminente ce trebuie prevenită. 1.2. Art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 definește „cazul bine justificat” ca fiind împrejurarea legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Instanța are posibilitatea doar să efectueze o cercetare sumară a aparenței dreptului, fără prejudecarea fondului litigiului. 1.3. În cadrul procedurii prevăzute de art. 14 sus-menționat, dovada legată de starea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului aparține reclamantului, celui care pretinde că există o asemenea împrejurare. Aparența de legalitate nu poate fi cerută a fi dovedită, deoarece actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate. Prezumția de nevinovăție nu intră în contradicție cu prezumția de legalitate, decât în anumite situații particulare, relevate de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu sunt aplicabile speței. 1.4. Faptul că probele reținute de Consiliul Concurenței nu sunt apte să dovedească săvârșirea faptei și, implicit, să răstoarne prezumția de nevinovăție poate să fie analizat numai cu ocazia soluționării fondului cauzei. Aprecierea probelor este o prerogativă a judecătorului care analizează acțiunea pe fond și nu pe calea sumară prevăzută de art. 14. 1.5. Motivul reținerii greșite a unei practici concertate, prin distorsionarea înțelesului documentelor, nedovedirea schemei practicii concertate, interpretarea formală a probelor existente la dosar, omiterea de a se lua în considerare probele depuse de recurentă, conduce la analizarea a însăși legalității actului administrativ, ceea ce nu este posibil în cadrul procedurii sumare a suspendării. 1.6. Greșita stabilire a cuantumului amenzii prin aprecierea eronată a consecințelor asupra pieței afectată nu reprezintă o împrejurare care să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului, deoarece intimatul a adus argumente suficiente pentru ca, în cadrul acestei proceduri să nu fie înfrântă prezumția de legalitate. În ceea ce privește raportarea la cifra de afaceri, nici acest argument nu este suficient pentru a se stabili îndoiala serioasă de care vorbește art. 14, neexistând niciun text legal care să facă deosebirea, la stabilirea cuantumului amenzii între cifra de afaceri totală și cifra de afaceri pentru un anumit segment, în privința căruia s-a stabilit existența unei practici concertate, astfel cum a pretins recurenta. 1.7. În mod corect, instanța de fond, constatând că nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat nu a mai considerat necesar să analizeze și condiția pagubei iminente, dată fiind obligația dovedirii cumulative a acestora. Din același motiv și instanța de recurs nu va da eficiență și nu va analiza înscrisul nou depus, respectiv raportul de expertiză contabilă extrajudiciară ce tinde, în opinia recurentei, să dovedească îndeplinirea condiției „prevenirii unei pagube iminente”. 2. Față de acestea, în drept, nefiind întrunite motivele de recurs, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.