ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5027/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5027/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei:

primei instanțe

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, reclamanta SC S.C. SRL a solicitat, în contradictoriu

cu pârâtul Consiliul Concurenței, anularea deciziei nr. 61 din 7 decembrie 2009

emisă de pârât, iar, în subsidiar, reducerea cuantumului amenzii stabilite, la

nivelul cuantumului minim stabilit prin art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996

sau înlocuirea amenzii aplicate cu avertisment in condițiile prevederilor O.G.

nr. 2/2001, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat, în esență, următoarele:

Decizia contestată a

fost emisă cu aplicarea și interpretarea greșita a legii, în condițiile

neanalizării aspectelor de fapt puse în discuție de către reclamantă la

dezbaterea din plenul Consiliului Concurentei care a avut loc la data de 2

noiembrie 2009.

Susține reclamanta că

nu se poate aprecia că, în ședința din 7 februarie 2006 a adunării Asociației din

Maramureș, s-a stabilit fixarea unui nivel minim de preț, întrucât în procesul-verbal

al adunării nu se regăsește termenul de preț minim, preț fix sau noțiunea de fixare

a unui preț, ceea ce contrazice și aspectul menționat la pct. 150 din Raportul întocmit

de pârât referitor la caracterul premeditat al faptei. Reclamanta nu a fost ținută

de vreo înțelegere, nu s-a considerat și nu a acționat vreun moment ca parte a unei

înțelegeri de tip „cartel” și, în consecință, și-a adaptat politica de prețuri pentru

toate sortimentele comercializate în funcție de propriile costuri de producție și

marja rezonabilă de profit presupusă de activitatea de panificație.

Totodată, reclamanta susține

că la adunarea respectivă nu a fost reprezentată prin organele sale statutare prevăzute

de art. 35 din Decretul nr. 31/1954, astfel că hotărârile adoptate în cadrul adunării

nu îi sunt opozabile, societatea neavând nici măcar un rol pasiv în cadrul unei

înțelegeri.

Consiliul Concurenței

a reținut în mod greșit faptul că ponderea societăților participante la adunare

reprezintă 45-50% din cifra de afaceri cumulată în domeniul panificație pe piața

relevantă, în realitate ponderea fiind de doar 17,64%. Reclamanta susține și faptul

că, la adunarea respectivă, nu a fost întrunit cvorumul necesar pentru a fi adoptate

decizii valabile și opozabile membrilor Asociației, astfel că pârâtul trebuia să

analizeze efectele produse și noțiunea de „cartel” folosită în cuprinsul deciziei.

În ceea ce privește individualizarea

sancțiunii aplicate prin decizia contestată, reclamanta susține că demersul pârâtului

a fost unul subiectiv, deoarece a aplicat sancțiunea deși a reținut că nu se poate

concluziona că a avut loc o aliniere a prețurilor și că doar 3 dintre cele 17 societăți

sancționate prin decizie au aplicat majorări de preț în perioada următoare. Reclamanta

semnalează inconsecvența pârâtului în ceea ce privește incidența dispozițiilor

art. 81 din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene și susține că dispozițiile

respective nu sunt aplicabile având în vedere preocupările în beneficiul consumatorilor

de identificare a societăților care oferă produse de calitate inferioară la prețuri

de dumping, iar în situația în care dispozițiile nu sunt aplicabile, decizia rămâne

fără fundament legal.

Cu privire la individualizarea

sancțiunii, reclamanta susține că valoarea amenzii trebuia să fie determinată în

funcție de cifra de afaceri în domeniul panificației, precum și faptul că nu au

fost respectate dispozițiile pct. 1 alin. (2) și pct. 11 lit. A din Instrucțiunile

privind individualizarea sancțiunilor pentru contravențiile prevăzute

la art. 55 din Legea concurenței nr. 21/1996, întrucât, atât timp cât din redactarea

deciziei rezultă că nu s-au produs consecințe negative asupra concurenței, este

lipsită de fundament calificarea faptei ca fiind una gravă, iar societății ar fi

trebuit să îi fie aplicată sancțiunea avertismentului,

de natură a realiza prevenția

generală și specială.

Prin sentința civilă

nr. 4238 din 29 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea reclamantei, reținând, în esență, următoarele:

Prin decizia nr. 61 din

7 decembrie 2009 emisă de pârâtul Consiliul Concurenței, reclamanta a fost amendată

contravențional cu suma de 58.847 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri pe anul

2008 pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 51 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 21/1996.

Prin decizia contestată

s-a reținut faptul că, la data de 7 februarie 2006, în cadrul Adunării Generale

a Asociației Maramureș, întreprinderile membre ale acesteia, care au participat

la acea adunare, au fixat un nivel minim al prețului de vânzare pentru pâinea albă

de 19.000 ROL/kg (adică 1,9 RON/kg), plus TVA.

După cum rezultă din cele

consemnate în procesul-verbal al Adunării Generale a Asociației (Anexa 1.2 la raportul

de investigație, din procesul-verbal al Adunării generale din 7 februarie 2006),

participanții au fixat prețul minim de vânzare a pâinii albe de 19.000 RON/kg, iar

nu prețul de cost sau de producție, iar, ajungând la un acord cu privire la nivelul

minim al prețului pâinii albe, părțile la înțelegere au eliminat incertitudinile

dintre ele cu privire la comportamentul viitor pe care intenționau să-l adopte pe

piață și au gândit și un mecanism de punere în practică a celor agreate în cadrul

înțelegerii: comunicarea acestui preț către cei lipsă, precum și modul de soluționare

a conflictelor.

Astfel, sunt incidente

prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, întrucât, în urma înțelegerii

din data de 7 februarie 2006, părțile își monitorizau între ele comportamentul pe

care îl aveau pe piață, acest aspect rezultând cu evidență din procesul-verbal al

adunării asociației din 30 mai 2006.

Este evident faptul că

acea întâlnire a avut un obiect anticoncurențial, ce a purtat asupra unui parametru

esențial al concurenței, prețul, și care a permis participanților să previzioneze

cu un grad suficient de certitudine care va fi politica de prețuri adoptată de concurenții

lor pe piață. În acest sens, Curtea de apel a apreciat că, pentru a se reține realizarea

unei înțelegeri interzisă de prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței,

este suficient ca întreprinderile în cauză să-și fi exprimat intenția comună de

a se comporta pe piață într-un anumit mod (pentru o abordare în acest sens la nivel

comunitar, a se vedea cazurile conexate T-305/94, etc, Polipropilena, hotărârea

din 20 aprilie 1999), iar simplul fapt de a realiza o înțelegere al cărei obiect

este restricționarea concurenței reprezintă în sine o încălcare a prevederilor respective,

indiferent dacă acea înțelegere a fost în fapt implementată, deoarece obiectul sau

efectul anticoncurențial al unei înțelegeri sunt prevăzute a se realiza alternativ,

iar nu cumulativ (Cazul T-241/01, SAS/Comisia, hotărârea din 18 iulie 2005). Chiar

dacă un anumit nivel de preț agreat de părțile la o înțelegere nu a fost atins în

fapt, nu înseamnă că întreprinderea în cauză nu a participat la respectiva înțelegere.

Acest aspect demonstrează cel mult că prețurile minime nu au fost implementate,

dar nu ca nu au fost agreate (a se vedea in acest sens cazul T-10/89,Hoechst/Comisia,

hotărârea din 10 martie 1992).

Prin exprimarea intenției

comune de a aplica un anumit preț pentru produsele lor, întreprinderile participante

la întâlnirea din 7 februarie 2006 au realizat o înțelegere în sensul art. 5

alin. (1) din Legea concurenței, înțelegere care în mod corect a fost sancționată

de Consiliul Concurenței prin decizia nr. 61/2009, fiind fără relevanță dacă înțelegerea

era obligatorie sau nu pentru părți (a se vedea în acest sens, Decizia Tribunalului

de Prima Instanța din 11 decembrie 2003 in cazul T-59/99, Ventouris Group Enterprises

SA împotriva Comisiei).

Cu privire la lipsa unui

reprezentat al reclamantei la adunarea din 7 februarie 2006, Curtea de apel a observat

că din listele de prezență aferente proceselor-verbale ale Asociației din 12 aprilie

2005, 7 iunie 2005, 17 ianuarie 2006, 7 februarie 2006 (data când a fost realizată

înțelegerea cu obiect anticoncurențial) și 7 martie 2006 rezultă că indiferent de

persoana care a participat din partea reclamantei (administratorul P.C., G.D., director

executiv sau M.V.), semnătura în dreptul reclamantei este una și aceeași și, chiar

dacă nu ar fi a administratorului, ci a lui G.D., acest aspect nu prezintă relevanță

din perspectiva corectei angajări a răspunderii reclamantei pentru înțelegerea anticoncurențială

sancționată. A mai reținut instanța că G.D. este director executiv în cadrul societății,

iar nu simplu angajat, iar participarea sa, în numele reclamantei la întâlnirile

Asociației, nu a fost contestată de administratorul P.C., fiind astfel evident că

directorul executiv a avut cel puțin un mandat tacit de reprezentare a societății

din partea administratorului, fiind considerat ca atare și de către ceilalți participanți

la întâlnire.

Mai reține instanța că

reclamanta face confuzie între neimplementarea unei înțelegeri și distanțarea publică

a întreprinderii, care sunt două noțiuni distincte, iar faptul că nu a implementat

o înțelegere în totalitate nu înseamnă că societatea s-a distanțat public de înțelegerea

la care a fost parte.

Instanța a respins susținerile

reclamantei în sensul că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2)

din Legea concurenței și la art. 81 alin. (3) Tratatul CE și astfel nu ar fi aplicabilă

interdicția de la art. 5 alin. (1) din Lege, reținând că aplicarea exceptării conform

art. 5 alin. (2) din Lege presupune îndeplinirea a 5 condiții cumulative.

Chiar și în lipsa unei

notificări din partea întreprinderilor implicate pentru obținerea unei dispense

de la interdicția prevăzută la alin. (1) al art. 5 din Lege, care trebuiau să dovedească

îndeplinirea condițiilor respective, Consiliul Concurenței, în decizia atacată,

la pct. 178, a arătat că înțelegerea în cauză nu ar fi beneficiat de dispensă, deoarece

pentru obținerea dispensei, una dintre condițiile ce se cere a fi realizată este

asigurarea pentru consumatori a unui avantaj corespunzător celui obținut de părțile

la respectiva înțelegere, conform prevederilor art. 5 alin. (2) lit. b) din Lege.

Or, prin fixarea în comun a prețului de vânzare a pâinii la un nivel minim, consumatorii

nu ar fi avut decât de pierdut prin obligația de a plăti un preț mai mare decât

cel care ar fi rezultat din libera concurentă, dintre societăți. În condițiile în

care prețul reprezintă cea mai importantă formă de concurență, iar la nivelul întreprinderilor

costurile de producție sunt cel mult similare, dar nu identice și fiecare întreprindere

acționează în scopul realizării unei marje rezonabile de profit, prețurile practicate

de acestea trebuie să fie stabilite în mod liber, prin concurență, iar nu prin săvârșirea

unei practici anticoncurențiale, astfel încât consumatorii să nu aibă posibilitatea

reală de a alege.

Instanța a apreciat că

dispozițiile art. 81 alin. (3) din Tratatul de instituire a Comunităților Europene

[actualul art. 101 alin. (3) TFUE] nu era incident, deoarece se aplică în cazul

practicilor anticoncurențiale care pot afecta în mod semnificativ comerțul dintre

Statele Membre, iar, în speță, piața geografică a județului Maramureș nu reprezintă

o parte semnificativă din piața comună, care să justifice incidența articolului

respectiv și, prin urmare, nici condițiile de exceptare prevăzute. Sub acest aspect,

instanța a reținut că, din punct de vedere al conținutului, art. 5 alin. (2) din

Legea nr. 21/1996 este echivalentul la nivel național al art. 101 alin. (3) TFUE,

iar în decizia atacată s-a analizat și s-a constatat motivat faptul că înțelegerea

sancționată nu ar fi beneficiat de dispensă prin încadrarea în prevederile art.

5 alin. (2) din Lege.

În privința individualizării

sancțiunii, Curtea a reținut că aceasta a fost realizată cu respectarea art. 51

din Legea nr. 21/1996 prin raportare la cifra de afaceri totală a contravenientului

realizată în anul financiar anterior sancționării. Instanța a avut în vedere în

acest sens și jurisprudența comunitară în cauzele reunite C100-103/80, Musique Diffusion

francaise/Comisia, hotărârea din 7 iunie 1983.

Totodată, instanța a apreciat

că nu se poate retine un rol pasiv în cazul reclamantei, deoarece la întâlnirea

Asociației din data de 17 ianuarie 2006 la care a fost prezentă, au fost purtate

discuții referitoare la prețurile practicate de alți producători, majoritatea din

afara Asociației și a fost stabilită și întâlnirea din 7 februarie, propunându-se

ca „discuțiile privind prețul pâinii” să continue la această dată, iar faptul ca

reclamanta a participat la ambele întâlniri demonstrează că urmărea realizarea unei

înțelegeri privind prețul pâinii.

De asemenea, nici circumstanța

referitoare la existența unei îndoieli rezonabile din partea agentului economic

cu privire la caracterul contravențional al comportamentului restrictiv nu este

aplicabila in speța, deoarece membrii Asociației cunoșteau prevederile Legii concurenței.

în cauză

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs reclamanta SC S.C. SRL, solicitând în principal casarea în baza

art. 304

1

din C. proc. civ. și în subsidiar modificarea acesteia în baza

art. 304 pct. 8 și pct. 9 din C. proc. civ. pentru motivele expuse în continuare.

3.1. Instanța a omis a

se pronunța asupra unor aspecte invocate de reclamantă.

Recurenta susține că nu

au fost analizate decât sumar apărările referitoare la lipsa responsabilității sale

în condițiile în care prezența angajatului G.D. la presupusa înțelegere anticoncurențială

nu avea aptitudinea de a antrena răspunderea societății comerciale. Nu s-a ținut

seama de prevederile art. 35 din Decretul nr. 31/1954, în sensul că persoana juridică

își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale statutare,

și nici de prevederile art. 197 raportat la art. 75 din Legea nr. 31/1990 care stabilesc

că administratorul este singura persoană care poate angaja voința societății.

Instanța nu a avut în

vedere necesitatea administrării probei cu martori pentru a se lămuri că semnătura

de pe procesul-verbal din 7 februarie 2006 nu aparține administratorului societății.

De asemenea, recurenta

mai invocă și lipsa ștampilei societății de pe procesele-verbale de ședință menționate

de Consiliul Concurenței.

3.2. S-a interpretat greșit

actul dedus judecății.

La acest punct recurenta

afirmă, referitor la procesul-verbal încheiat ca urmare a adunării Asociației din

Maramureș din 7 februarie 2006, că în cuprinsul acestuia apare formularea „ar putea

să se situeze”, un condițional optativ din punct de vedere gramatical, ceea ce face

ca raționamentul referitor la înțelegerea părților de a fixa prețul să nu poată

fi susținut. Instanța nu a observat că, în realitate, scopul discuțiilor participanților

la întâlnirea respectivă viza analiza situației create de creșterea prețului la

utilități.

3.3. Cifra de afaceri

a recurentei a fost eronat stabilită.

Potrivit recurentei, baza

de calcul avută în vedere de intimat la stabilirea amenzii trebuia să se raporteze

numai la activitatea pe care o desfășoară în domeniul panificației iar nu la întreaga

sa cifră de afaceri. Această soluție încalcă mai multe dispoziții constituționale

și principii de drept.

3.4. Au fost analizate

necorespunzător prevederile art. 81 din Tratatul de Instituire a Comunităților

Europene.

Recurenta consideră că

instanța fondului a analizat trunchiat mai ales dispozițiile art. 81 alin. (3) din

Tratatul de Instituire a Comunităților Europene [actualul art. 101 alin. (3) TFUE],

în condițiile în care această normă conține prevederi mai favorabile pentru agenții

economici decât reglementarea națională.

3.5. Sancțiunea aplicată

nu a fost corect individualizată.

La stabilirea sancțiunii,

arată recurenta, nu au fost avute în vedere toate circumstanțele atenuante de care

ar fi trebuit să beneficieze, cum ar fi rolul său pasiv ori existența unei îndoieli

rezonabile din partea agentului economic, precum și săvârșirea contravenției din

neglijență, fără intenție.

Toate aceste elemente

concluzionează recurenta, demonstrează că nu există argumente pentru calificarea

faptei sancționate drept „gravă”.

de

Consiliul

Concurenței

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 6 iunie 2011, intimatul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Răspunzând la motivele

de recurs, intimatul a arătat, în esență, că:

- în materia examinată

nu este necesar ca societatea comercială să fie reprezentată prin administrator,

fiind suficient ca, indiferent de reprezentant, agentul economic participant la

înțelegere să le creeze celorlalți concurenți convingerea că este parte la aceasta;

- limita maximă a amenzii

prevăzută de legea concurenței este fixată prin referire expresă la cifra totală

de afaceri a întreprinderii;

- instanța de fond a interpretat

corect conținutul procesului-verbal din 7 februarie 2006 din care rezultă cu claritate

că participanții, inclusiv recurenta, au fost de acord cu prețul minim stabilit

și chiar au gândit un mecanism de punere în practică a înțelegerii;

- dispozițiile TFUE nu

sunt aplicabile, fapta imputată petrecându-se în anul 2006;

- la stabilirea amenzii

s-au reținut în favoarea recurentei două circumstanțe atenuante, pentru altele neexistând

temei legal.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub

toate aspectele, în baza art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare.

Argumente de fapt și de

drept relevante

Recurenta-reclamantă SC

S.C. SRL Baia Mare a supus controlului de legalitate decizia Plenului Consiliului

Concurenței nr. 61 din 7 decembrie 2009 prin care a fost sancționată cu o amendă

în cuantum de 58.847 RON pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 21/1996 a concurenței, prin realizarea unei înțelegeri de fixare a

prețului minim la kg de pâine albă.

Intimatul a reținut în

actul administrativ că la data de 7 februarie 2006, în cadrul Adunării Generale

a Asociației Patronilor din Morărit, Panificație și Produse Făinoase din Județul

Maramureș, un număr de 17 agenți economici, între care și recurenta, au fixat un

nivel minim al prețului de vânzare pentru pâinea albă, de 19.000 ROL/kg (1,9 RON/kg)

, plus TVA.

Această înțelegere care

a purtat asupra unui parametru esențial al concurenței, prețul, a permis participanților

să previzioneze cu un grad suficient de certitudine care va fi politica adoptată

de concurenții lor de pe piață și, prin aceasta, a înfrânt dispozițiile art. 5

alin. (1) din Legea concurenței.

Toate motivele de nelegalitate

invocate de reclamantă în cuprinsul acțiunii judiciare (reiterate, de altfel, prin

motivele de recurs) au fost examinate de Curtea de Apel, după cum rezultă din prezentarea

de la pct. 1.2 din această decizie, concluzia fiind în sensul că actul atacat este

legal.

Această concluzie este

împărtășită și de instanța de recurs pentru argumentele expuse punctual în continuare,

prin raportare la motivele de recurs.

1.1. Referitor la reprezentarea

societății comerciale

Prin sancțiunea contravențională

aplicată recurentei în baza art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996, a fost sancționată

o practică anticoncurențială, respectiv cea descrisă la art. 5 alin. (1) lit. a)

din același act normativ potrivit cu care:

„Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții

economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile

de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect

restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe

o parte a acesteia, în special cele care urmăresc

:

a)

fixarea concertată,

în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor,

a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale”.

Potrivit recurentei, răspunderea

sa nu putea fi atrasă întrucât administratorul societății comerciale, care este

reprezentantul său legal potrivit art. 197 raportat la art. 75 din Legea nr. 31/1990,

nu a participat la adunarea Asociației Patronilor din Morărit, Panificație și Produse

Făinoase din Maramureș organizată în ziua de 7 februarie 2006.

Acest punct de vedere

nu poate fi primit.

Din lista de prezență

aferentă procesului-verbal încheiat la 7 februarie 2006, rezultă că recurenta a

fost reprezentată de „dl. D.”, persoană identificată de instanța de fond ca fiind

directorul executiv al recurentei, G.D.

Recurenta nu a combătut

faptul că semnătura ar aparține acestei persoane, ci a susținut constant că nu aparține

administratorului, ci unui angajat al societății care nu a avut mandat și care,

de altfel, a părăsit ulterior societatea comercială.

Toate apărările enunțate

sunt lipsite de consistență, câtă vreme pentru a se reține participarea unui agent

economic la un cartel nu este necesar ca acesta să fie prezent prin reprezentantul

său legal, fiind suficient să se probeze că, în fapt, a fost parte la înțelegerea

anticoncurențială.

În plus, G.D. nu era un

simplu angajat, ci chiar directorul executiv iar mandatul, în contextul scopului

preconizat al întâlnirii, nu putea fi decât tacit. Evident, ulterior, administratorul

societății comerciale s-ar fi putut distanța public de înțelegerea respectivă, invocând

inclusiv lipsa mandatului de reprezentare ori depășirea limitelor acestuia, dar

nu a făcut-o, întărind astfel celorlalți participanți impresia că agreează comportamentul

adoptat și va acționa conform celor stabilite.

Concluzia aceasta este

în acord cu jurisprudența europeană, care a reținut constant că este suficient ca

autoritatea de concurență să arate că recurenta a participat la întâlnirile la care

au fost încheiate înțelegeri anticoncurențiale, fără a se opune, pentru a se considera

că a făcut dovada la standardul cerut că aceasta a participa la cartel (de ex. hotărârea

din 5 decembrie 2006, cauza T-303/2002, Westfalen Gassen Nederland BV v. Comisia).

În acest context, toate

celelalte împrejurări invocate: că reprezentantul reclamantei la adunarea din 7

februarie 2006 nu mai este angajatul recurentei, că nu s-a administrat proba cu

martori pentru a se demonstra că semnătura de pe procesul-verbal încheiat la această

dată nu aparține administratorului societății ori că nu s-a aplicat ștampila, apar

ca fiind vădit nerelevante în considerarea argumentației expuse în paragrafele precedente.

1.2. Referitor la interpretarea

actului dedus judecății

Deși recurenta se raportează

la procesul-verbal încheiat ca urmare a adunării Asociației din Maramureș din 7

februarie 2006, ca fiind actul dedus judecății, pentru un examen adecvat și efectiv

al criticilor formulate la acest punct, Înalta Curte va avea în vedere criticile

de nelegalitate formulate împotriva deciziei Plenului Consiliului Concurenței

nr. 61/2009.

În esență, recurenta afirmă

că intimatul a distorsionat sensul celor stabilite în ziua de 7 februarie 2006,

în condițiile în care discuțiile au avut mai degrabă un caracter consultativ, indicând

în sprijinul susținerilor sale sintagma „prețul ar putea să se situeze”.

Și la acest punct dezlegarea

fondului este corectă.

Într-adevăr, din conținutul

procesului-verbal încheiat la data respectivă rezultă cu claritate că cele 17 întreprinderi

participante au fixat, „în unanimitate”, „prețul minim de desfacere a pâinii” sau

„prețul minim de vânzare a pâinii albe” la valoarea de 19.000 ROL/kg+TVA, discuțiile

nepurtând asupra prețului de cost sau de producție decât la modul generic, prin

raportare la „scumpirea utilităților”. Utilizarea condiționalului optativ într-unul

din paragrafele acestui document nu poate înlătura concluzia afirmată, câtă vreme,

participanții, inclusiv recurenta, au gândit și un mecanism de punere în practică

a celor agreate în cadrul înțelegerii, respectiv comunicarea prețului convenit către

membrii asociației care au lipsit, precum și modul de soluționare a eventualelor

conflicte.

Mai mult, din procesul-verbal

al aceleiași asociații din data de 30 mai 2006, rezultă că părțile la înțelegere

își monitorizau între ele comportamentul, fiind criticați membrii care „nu s-au

ținut de cuvânt privind prețul propus înainte cu două luni”, ceea ce demonstrează

că prețul stabilit în cadrul întâlnirii din 7 februarie 2006 nu era „consultativ”

sau „orientativ”.

1.3. Referitor la modul

de stabilire a cifrei de afaceri a recurentei

Solicitarea recurentei

de aplicare a sancțiunii prin raportare la cifra de afaceri din domeniul panificației

iar nu la cifra de afaceri totală nu are suport legal.

Potrivit dispozițiilor

art. 51 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 în forma în vigoare la data emiterii deciziei

contestate, contravențiile enumerate, între care și cea de la lit. a), reținută

în sarcina recurentei „se sancționează cu amendă de până la 10% din cifra de afaceri

totală realizată în anul financiar anterior sancțiunii”.

Acest text legal este

criticat indirect de către recurentă, ca încălcând „unele norme constituționale”

și „unele principii de drept”, dar instanțele nu au nici un temei pentru a-l înlătura

din realitatea juridică, mai ales că a fost supus controlului Curții Constituționale

în mai multe rânduri (de ex. deciziile nr. 287/2007 și 556/2007) din perspectiva

posibilei încălcări a libertății economice, a liberei inițiative și a dreptului

de proprietate, însă excepțiile de neconstituționalitate au fost respinse, în esență,

pe ideea că statul are obligația, potrivit art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituție

de a descuraja comportamentul anticoncurențial.

1.4. Referitor la individualizarea

sancțiunii

Amenda aplicată recurentei

este în cuantum de 58.847 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri realizată în

anul 2008.

Pentru a diminua procentul

maxim de 10%, indicat în cuprinsul art. 51 alin. (1), precitat, autoritatea de concurență

a reținut în favoarea recurentei două circumstanțe atenuante, respectiv netranspunerea

în practică a înțelegerii anticoncurențiale și colaborarea efectivă a agentului

economic în cadrul procedurii declanșate de Consiliul Concurenței.

Celelalte circumstanțe

atenuante invocate de recurentă nu pot fi reținute.

Astfel, în raport de cele

anterior expuse, nu se poate susține că recurenta a avut un comportament pasiv în

privința încălcării, ori că aceasta ar fi încetat de la primele verificări ale Consiliului

Concurenței, deoarece fapta anticoncurențială pentru care a fost sancționată se

epuizase anterior declanșării procedurii de investigare. De asemenea, nici circumstanța

constând în existența unei îndoieli rezonabile din partea agentului economic cu

privire la caracterul contravențional al comportamentului restrictiv nu este incidentă,

câtă vreme, de exemplu, din procesele-verbale ale asociației din 17 ianuarie 2006

și 7 martie 2006 rezultă cu claritate dorința membrilor de a nu intra sub incidența

Legii concurenței, fiind conștienți de faptul că se expun aplicării unor sancțiuni

(s-a consemnat că „discuțiile privind prețul, majorarea acestuia, nu vizează Legea

concurenței”).

1.5. Referitor la incidența

TFUE

Prevederile Tratatului,

invocate de recurentă, nu pot fi aplicate în cauză întrucât faptele reținute ca

fiind anticoncurențiale s-au petrecut anterior aderării României la Uniunea Europeană.

Pe de altă parte, din

preambulul art. 101 TFUE (fostul 81 TFUE) rezultă că acest text vizează acte și

fapte anticoncurențiale care pot afecta în mod semnificativ comerțul intracomunitar.

Or, în speță, piața geografică a județului Maramureș nu reprezintă o piață semnificativă

din piața comună, care să justifice incidența textului invocat de recurentă.

instanței de recurs

Pentru considerentele

expuse la punctul anterior, constatând că nu au fost identificate motive de modificare

ori casare a sentinței atacate, în temeiul art. 312 alin. (1) –(3) din C. proc.

civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul

de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de SC S.C. SRL Baia

Mare împotriva sentinței civile nr. 4238 din 23 octombrie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 octombrie

2011.