ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Curții de Apel București, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul

Consiliul Concurenței, a solicitat anularea

Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de către

pârât.

În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat

faptul că, urmare a unei

investigații pe piața serviciilor de școlarizare auto pentru obținerea

permisului de conducere din municipiul București, declanșată prin Ordinul nr. 143

din 30 aprilie 2008 al Președintelui Consiliului Concurenței, s-a dispus, prin

Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 a Consiliului Concurenței, sancționarea unui

număr de 32 agenți economici, printre care și SC A. SA, echipa de investigație

apreciind că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) din Legea

concurentei nr. 21/1996, republicată.

Societatea reclamantă a

precizat că, în perioada

12 iunie 2007-31 ianuarie 2008, au

avut loc mai multe întâlniri ale unor agenți economici care activează pe piața

serviciilor de școlarizare auto, întâlniri care s-au desfășurat la sediul

Federației Patronale a Școlilor de Șoferi Particulare din România, susținând că

nu a existat niciodată o înțelegere, nici expresă și nici tacită, în scopul

stabilirii unor tarife minimale și că, pe cale de consecință, fiecare societate

sau agent economic a acționat pe piață așa cum a dorit, nefiind obstrucționat

de o acțiune comună sau concertată. Întâlnirile de la sediul Federației

patronale erau legate de respectarea de către toți agenții economici implicați

pe această piață a prevederilor legale, de pregătirea cursanților, de

necesitatea respectării programelor de învățământ și de cerințele privitoare la

dotarea minimă.

A mai

arătat reclamanta că echipa de investigație a instituției pârâte a reținut că

data de 31 ianuarie 2008 reprezintă momentul la care s-a luat decizia finală de

majorare a tarifului pentru categoria B începând cu 01 februarie 2008 și

fixarea lui la nivelul minim de 800 lei, precizând că

acesta ar fi momentul

constituirii cartelului.

Reclamanta a susținut că

procedura de investigație realizată pe piața serviciilor de școlarizare auto

pentru obținerea permisului de conducere din municipiul București nu a fost

realizată într-o manieră și procedură legală, adecvată și concludentă.

Astfel, reclamanta a

considerat că

echipa de investigație a ignorat un aspect foarte

important, respectiv acela că școlile de șoferi auto situate în celelalte

județe ale țării practicau de mult timp tarifele de 800 Ron pentru categoria B

și chiar mult mai mari, astfel încât investigația trebuia să ia în considerare

tarifelor practicate de

agenții economici existenți la nivel național și nu numai în municipiul

București, nefiind legală restrângerea pieței relevante din perspectiva

produsului sau a serviciului.

Un alt aspect invocat de către

societatea reclamantă s-a referit la lipsa materialelor de probă cu privire la

impactul major asupra concurenței a pretinselor fapte anticoncurențiale,

condiție necesară pentru ca

agenții economici implicați să se

facă vinovați de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Pe de altă

parte, reclamanta a criticat sancțiunea dispusă de către Consiliul Concurenței,

motivând că Plenul instituției pârâte trebuia să aibă în vedere criteriile unei

individualizări corecte a sancțiunii, respectiv impactul și consecințele

practicii anticoncurențiale asupra mediului concurențial și asupra

consumatorilor, durata practicii și efectele acesteia, situația economică și

financiară a societății, poziția pe piață și dacă a avut sau nu puterea de a

influența piața, poziția societății față de fapta și consecințele acesteia,

prin săvârșirea ei din culpă sau intenție.

Față de

înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta susține

că a făcut

pe deplin dovada că nu se poate reține în sarcina sa intenția ca formă a

vinovăției, cu atât mai mult cu cât nici măcar echipa de investigație nu a

putut să demonstreze acest lucru.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul

Concurenței a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că art. 5

alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, este foarte clar în

privința înțelegerilor sau practicilor concertate prohibite, în sensul că nu

este necesar ca respectivele fapte anticoncurențiale să-și fi produs efectele

negative asupra concurenței, ci este suficient ca acele înțelegeri sau practici

concertate sa aibă ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea

concurenței.

Instituția pârâtă a invocat și interpretarea Curții

Europene de Justiție care, în cauza C-8/2008 "T-Mobile Netherlands

BV", reafirmă într-un mod tranșant faptul că obiectul anticoncurențial al

faptei, pe de o parte, și efectele anticoncurențiale ale faptei, pe de altă

parte, reprezintă condiții alternative iar nu cumulative pentru încadrarea

înțelegerii sau practicii ca având caracter anticoncurențial.

Consiliul Concurenței a arătat că materialul probant

obținut în cursul investigației are ca element central o serie de opt

procese-verbale întocmite de membrii cartelului de fixare a prețului, cu

prilejul întâlnirilor organizate sub umbrela Federației Patronale a Școlilor de

Șoferi Particulare din România (F.P.S.S.R.) la următoarele date: 12 iunie 2007,

30 noiembrie 2007, 13 decembrie 2007, 17 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2008, 14

februarie 2008 și respectiv 21 februarie 2008, precizând că aceste procese-verbale

redau întâlniri și discuții ale membrilor F.P.S.S.R. care au dus în final la

constituirea cartelului de fixare a prețului pentru serviciile de școlarizare

în scopul obținerii permisului de conducere - categoria B.

Prin sentința civilă nr. 1227 din 09 martie 2010,

pronunțată în dosarul nr. 6156/2/2009, Curtea de Apel București - secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de

reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și a

anulat decizia nr. 35/2009 emisă de către pârât în privința reclamantei.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a

reținut faptul că, p

rin

Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 a Consiliului Concurenței, reclamanta a fost

sancționată contravențional în temeiul dispozițiilor art. 55 alin. (4) din

Legea nr. 21/1996 pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 21/1996, reținându-se că a participat la realizarea unor înțelegeri

orizontale având ca obiect majorarea tarifului la serviciile de școlarizare

auto, categoria B, în municipiul București, începând cu data de 1 februarie

2008 și fixarea tarifului la un nivel minim de 800 lei de către 32 de agenți

economici din care 31 de societăți comerciale și un instructor de conducere

auto persoană fizică autorizată.

Curtea a analizat existența

contravenției reținute în sarcina reclamantei prin raportare la probele

administrate în cursul investigației de către pârâtă, precum și prin raportare

la întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 5 alin.

(1) lit. a) raportat la art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996,

apreciind că nu rezultă într-o maniera certă întrunirea elementelor

constitutive ale contravenției constatate de pârât în urma investigației

efectuate.

Astfel, cercetând conținutul

proceselor verbale depuse la dosarul cauzei, în special proba indubitabilă în

viziunea autorității de concurență din care reiese încălcarea de către

reclamantă a mediului concurențial, procesul verbal din 31 ianuarie 2008, prima

instanță a constatat că acesta reprezintă o înșiruire a numelor participanților

și reprezentanților școlilor de șoferi amatori din București, fără a se putea

observa mențiuni care ar fi de natură să conducă la concluzia că reprezintă o

dovadă a punerii în practică a unei înțelegeri anticoncurențiale în sensul

majorării prețurilor practicate de către reclamantă și ceilalți agenți

economici participanți la înțelegerea anticoncurențială.

Pe de altă parte, instanța de

fond a constatat că înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă relevă

faptul că în perioada supusă investigației și alte școli de șoferi din țară

practicau aceleași tarife cu cele practicate de reclamantă, astfel încât și din

această perspectivă, există îndoieli legate de faptul că stabilirea de către

reclamantă și ceilalți agenți economici a prețului și tarifului solicitat

pentru serviciile prestate ar putea reprezenta o modalitate de împiedicare,

restrângere sau denaturare a concurenței.

Curtea de Apel a avut în

vedere și jurisprudența europeană, respectiv cazul United Brands vs. Comisie,

reținând că, în situația existenței dubiilor, prezumția de nevinovăție profită

agentului economic acuzat de încălcări a normelor de concurență.

În cauza dedusă judecății,

instanța de fond a apreciat că probele efectuate de către Consiliul Concurenței

nu înlătură îndoielile în privința încălcării prevederilor legale incidente și

a reținut că procesele verbale depuse la dosarul cauzei și celelalte înscrisuri

nu au făcut dovada existenței unei înțelegeri anticoncurențiale.

Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel

București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs

în termenul legal pârâtul Consiliul Concurenței, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, prin motivele de recurs

formulate, următoarele:

sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc. civ.).

Lipsa motivării în privința constatării că în perioada

supusă investigației și alte școli de șoferi din țară practicau aceleași tarife

cu cele practicate de reclamantă astfel că există îndoială cu privire la

stabilirea de către aceasta și ceilalți agenți economici a prețului și

tarifului solicitat pentru serviciile prestate, ca fiind o modalitate de

împiedicare, restrângere sau denaturare a concurenței.

În acest sens, recurentul nu a motivat în ce mod

faptele - posibil anticoncurențiale – ale altor societăți din țară să

influențeze înțelegerea anticoncurențială stabilită între reclamantă și restul

membrilor cartelului din București.

Lipsa motivării sentinței în privința respingerii

aplicării la speță a jurisprudenței comunitare referitoare la funcționarea

prezumției existenței unei înțelegeri anticoncurențiale, în cazul în care între

membrii acelei înțelegeri ai existat schimburi dovedite de informații

comerciale confidențiale, legate de nivelul tarifului practicat. În acest sens

sunt invocate dezlegările de drept al concurenței date de instanțele comunitare

în cauza C-8/2008 T-Mobile Netherlands BV, invocate de recurentul-pârât,

privind existența în speță a prezumției raportului de cauzalitate dintre

schimbul de informații economice confidențiale și rămânerea pe piața relevantă

respectivă, în cazul acestor noi condiții de piață, legate de preț, ceea ce

reprezintă însuși conținutul anticoncurențial al faptei incriminate.

lipsită de temei legal ori a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită

a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În acest sens, recurentul-pârât a susținut că prin

sentința criticată, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1)

din Legea concurenței, reținând că urmarea imediată a contravenției

reprezentate de înțelegerea tacită/practica concertată anticoncurențială

interzisă de aceste prevederi ar fi aceea de „afectare prin împiedicare,

restrângere sau denaturare a concurenței pe piața românească sau o parte a

acesteia, afectare care trebuie să reiasă în mod neechivoc din probele

administrate în cauză”.

În acest sens recurentul a arătat că, potrivit

prevederilor legale, urmarea imediată a contravenției constă fie în efectul

propriu zis asupra concurenței, fie numai în situația de pericol asupra

concurenței, care este determinată de obiectul anticoncurențial a unei astfel

de înțelegeri.

1

C. proc. civ.,

întrucât prima instanță a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză.

În acest sens recurentul-pârât a apreciat că instanța

de fond a considerat în mod greșit că faptele sancționate ar fi fost

insuficient probate de către acesta, deși din ansamblul probator administrat în

cauză, rezultă săvârșirea faptei anticoncurențială sancționată prin decizia

atacată.

În același sens, recurentul a invocat și practica

Curții de Apel București, recurentul susținând faptul că prin nouă sentințe

civile a fost menținută Decizia Consiliului Concurenței nr. 35/2009 ca legală

și temeinică, probatoriul administrat în aceste cauze fiind identic cu cel din

prezenta cauză.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7,

pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

Intimata SC A. SA a formulat întâmpinare solicitând

respingerea recursului formulat și menținerea sentinței instanței de fond ca

fiind legală și temeinică, susținând în esență că, în mod corect în baza

probatoriului administrat în cauză a reținut că decizia atacată este nelegală.

Analizând sentința atacată, în raport de criticile

formulate,de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat

și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor

ce se vor arăta în continuare.

Conform Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de

Consiliul Concurenței s-a dispus sancționarea contravențională a unui număr de

32 agenți economici printre care și SC A. SA pentru încălcarea prevederilor art.

5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, cu o amendă

în sumă de 317.485 lei reținându-se în sarcina acesteia participarea la o

înțelegere de tip cartel, pe piața serviciilor de școlarizare auto din

București, care nu respectă principiile concurenței, având ca obiect majorarea

tarifului la serviciile de școlarizare auto în scopul obținerii permisului de

conducere categoria B, în municipiul București, începând cu data de 1 februarie

2008 și fixarea tarifului la un nivel minim de 800 lei.

Problema pusă în discuție și căreia trebuie să i se

dea o rezolvare este aceea dacă fapta reținută în sarcina intimatei-reclamante

poate fi încadrată în practicile anticoncurențiale interzise de Legea

concurenței nr. 21/1996, modificată și completată, respectiv încălcarea

prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege.

Potrivit acestor dispoziții „sunt interzise orice

înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți

economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice

practici concentrate, care au ca obiect sau a efect, restrângerea, împiedicarea

ori denaturarea concurenței pe piața românească sau o parte a acesteia” în special

cele care urmăresc „a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect a

prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a

adaosurilor precum și a oricăror alte condiții comerciale”.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că

înțelegerile realizate între agenții economici sau asociațiile de agenți

economici, deciziile și practicile concentrate sunt interzise, fie că au ca

obiect, fie că au ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea

concurenței, indiferent dacă sunt săvârșite cu intenție sau din culpă.

Astfel fiind, urmarea imediată a săvârșirii

contravenției constă fie în efectul propriu-zis asupra concurenței prin

împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, fie numai prin crearea

unei situații de pericol asupra concurenței, care ia naștere chiar și în lipsa

efectelor propriu-zise, fiind determinată de obiectul anticoncurențial al unei

astfel de înțelegeri.

În speță, înțelegerea de fixare a tarifului minim la

care a participat intimata reprezintă o înțelegere anticoncurențială prin

obiect, în care urmarea imediată suficientă pentru constatarea existenței

contravenției este reprezentată de starea de pericol generată de obiectivul

anticoncurențial al înțelegerii și care poate fi însoțită sau nu de producerea

efectelor propriu-zise de distorsionare a concurenței.

Această interpretare a dispozițiilor legale mai sus

menționate a fost confirmată și de practica jurisdicțională a instanței

supreme, potrivit căreia este suficient ca practicile să fie de natură a produce

efecte anticoncurențiale pentru a fi sancționate, nefiind necesar ca efecte

păgubitore să se fi produs, deoarece ele au ca obiect restrângerea,

împiedicarea sau denaturarea concurenței.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar

constată că sentința pronunțată de instanța de fond se întemeiază pe greșita

aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței

întrucât înțelegerea de fixare a tarifului minim la care a participat

intimata-reclamantă reprezintă o înțelegere anticoncurențială prin obiect în

care urmarea imediată a contravenției este reprezentată de starea de pericol

generată de obiectivul anticoncurențial al înțelegerii și care poate fi sau nu

însoțită de producerea efectelor propriu-zise distorsionate asupra concurenței.

Ori în speță, instanța de fond a apreciat în mod

greșit că în cauză autoritatea de concurență nu ar fi dovedit producerea

efectelor negative asupra mediului concurențial normal, prin înțelegerea/

practica de fixare concentrată a tarifului și pe cale de consecință decizia de

sancționare ar fi nelegală, deși astfel cum s-a arătat în precedent, pentru

constatarea existenței contravenției în cazul unei înțelegeri anticoncurențiale

prin obiect, nu este necesară dovedirea producerii efectelor distorsionate

asupra concurenței, acestea vor putea fi sancționate chiar dacă nu au fost

transpuse în fapte și nu au produs efecte anticoncurențiale deoarece ele au ca

obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței.

În speță, fiind vorba de o înțelegere de fixare a unui

tarif minim de 800 lei pentru - școlarizare auto în vederea obținerii

carnetului de conducere categoria B -, aceasta face parte din categoria celor

mai grave încălcări ale legislației concurenței, astfel cum a subliniat și doctrina

în materie, care, prin însăși natura ei are capacitatea de a restrânge

concurența deoarece practicarea unor prețuri sub această limită nu mai este

posibilă, fiind eliminată concurența prin preț iar dreptul consumatorilor de a

beneficia de prețuri concurențiale ca urmare a confruntării dintre cerere și

ofertă, fiind afectat.

În acest context este de menționat faptul că potrivit

prevederilor legale aplicabile în speță, respectiv dispozițiile art. 5 alin. (1)

lit. a) existența efectelor anticoncurențiale nu este reglementată ca o

condiție cumulativă celei privind obiectul anticoncurențial al

înțelegerii/practicii, aceste prevederi fiind de altfel preluate din legislația

comunitară, respectiv dispozițiile art. 81 din Tratatul CE (actual art. 101 din

Tratatul asupra funcționării Uniunii Europene) și confirmate și de practica în

materie a Curții Europene de Justiție – Cauza C-8/2008 „T-Mobile Netherlands

BV” pct. 28 al hotărârii pronunțate la 9 iunie 2009, potrivit căruia obiectul

anticoncurențial al faptei, pe de o parte, și efectele anticoncurențiale ale

faptei, pe de altă parte, reprezintă condiții alternative iar nu cumulative,

pentru încadrarea înțelegerii/practicii ca având caracter anticoncurențial.

Instanța de control judiciar constată că prin sentința

atacată, instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în

cauză, reținând că faptele sancționate de autoritatea de concurență prin

decizia atacată ar fi fost insuficient dovedite.

Astfel, din analiza coroborată a proceselor verbale

ale întâlnirilor membrilor cartelului, a declarațiilor scrise ale

reprezentanților participanți privind conținutul discuțiilor a rezultat cu

certitudine faptul că s-a discutat și problema majorării tarifului la nivelul

de 800 lei, care s-a concretizat în ofertele de preț adresate clienților, ceea

ce dovedește fără putință de tăgadă, faptul că intimata-reclamantă împreună cu

ceilalți participanți au pus în aplicare noul tarif, începând cu data de 1

februarie 2008.

Rezultă din considerentele expuse că în mod întemeiat

autoritatea de concurență a încadrat corect faptele săvârșite de

intimata-reclamantă în practicile anticoncurențiale interzise de Legea

concurenței nr. 21/1996 modificată și completată, fiind sancționată

contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din

lege și în consecință, constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată

cu aplicarea greșită a legii, decizia nr. 35/2009 emisă de Consiliul

Concurenței fiind emisă cu respectarea normelor legale, urmând a fi menținută.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art.

312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat de

recurentul-pârât Consiliul Concurenței, și va modifica sentința atacată în

sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 1227 din 09 martie 2010,

pronunțată în dosarul nr. 6156/2/2009 al Curții de Apel București - secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 3 mai 2011.