ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2456/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat anularea Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de către pârât. În motivarea cererii formulate, reclamanta a arătat faptul că, urmare a unei investigații pe piața serviciilor de școlarizare auto pentru obținerea permisului de conducere din municipiul București, declanșată prin Ordinul nr. 143 din 30 aprilie 2008 al Președintelui Consiliului Concurenței, s-a dispus, prin Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 a Consiliului Concurenței, sancționarea unui număr de 32 agenți economici, printre care și SC A. SA, echipa de investigație apreciind că au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (1) din Legea concurentei nr. 21/1996, republicată.

Societatea reclamantă a precizat că, în perioada 12 iunie 2007-31 ianuarie 2008, au avut loc mai multe întâlniri ale unor agenți economici care activează pe piața serviciilor de școlarizare auto, întâlniri care s-au desfășurat la sediul Federației Patronale a Școlilor de Șoferi Particulare din România, susținând că nu a existat niciodată o înțelegere, nici expresă și nici tacită, în scopul stabilirii unor tarife minimale și că, pe cale de consecință, fiecare societate sau agent economic a acționat pe piață așa cum a dorit, nefiind obstrucționat de o acțiune comună sau concertată. Întâlnirile de la sediul Federației patronale erau legate de respectarea de către toți agenții economici implicați pe această piață a prevederilor legale, de pregătirea cursanților, de necesitatea respectării programelor de învățământ și de cerințele privitoare la dotarea minimă.

A mai arătat reclamanta că echipa de investigație a instituției pârâte a reținut că data de 31 ianuarie 2008 reprezintă momentul la care s-a luat decizia finală de majorare a tarifului pentru categoria B începând cu 01 februarie 2008 și fixarea lui la nivelul minim de 800 lei, precizând că acesta ar fi momentul constituirii cartelului. Reclamanta a susținut că procedura de investigație realizată pe piața serviciilor de școlarizare auto pentru obținerea permisului de conducere din municipiul București nu a fost realizată într-o manieră și procedură legală, adecvată și concludentă.

Astfel, reclamanta a considerat că echipa de investigație a ignorat un aspect foarte important, respectiv acela că școlile de șoferi auto situate în celelalte județe ale țării practicau de mult timp tarifele de 800 Ron pentru categoria B și chiar mult mai mari, astfel încât investigația trebuia să ia în considerare tarifelor practicate de agenții economici existenți la nivel național și nu numai în municipiul București, nefiind legală restrângerea pieței relevante din perspectiva produsului sau a serviciului. Un alt aspect invocat de către societatea reclamantă s-a referit la lipsa materialelor de probă cu privire la impactul major asupra concurenței a pretinselor fapte anticoncurențiale, condiție necesară pentru ca agenții economici implicați să se facă vinovați de încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Pe de altă parte, reclamanta a criticat sancțiunea dispusă de către Consiliul Concurenței, motivând că Plenul instituției pârâte trebuia să aibă în vedere criteriile unei individualizări corecte a sancțiunii, respectiv impactul și consecințele practicii anticoncurențiale asupra mediului concurențial și asupra consumatorilor, durata practicii și efectele acesteia, situația economică și financiară a societății, poziția pe piață și dacă a avut sau nu puterea de a influența piața, poziția societății față de fapta și consecințele acesteia, prin săvârșirea ei din culpă sau intenție. Față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reclamanta susține că a făcut pe deplin dovada că nu se poate reține în sarcina sa intenția ca formă a vinovăției, cu atât mai mult cu cât nici măcar echipa de investigație nu a putut să demonstreze acest lucru.

Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Consiliul Concurenței a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând că art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, este foarte clar în privința înțelegerilor sau practicilor concertate prohibite, în sensul că nu este necesar ca respectivele fapte anticoncurențiale să-și fi produs efectele negative asupra concurenței, ci este suficient ca acele înțelegeri sau practici concertate sa aibă ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței. Instituția pârâtă a invocat și interpretarea Curții Europene de Justiție care, în cauza C-8/2008 "T-Mobile Netherlands BV", reafirmă într-un mod tranșant faptul că obiectul anticoncurențial al faptei, pe de o parte, și efectele anticoncurențiale ale faptei, pe de altă parte, reprezintă condiții alternative iar nu cumulative pentru încadrarea înțelegerii sau practicii ca având caracter anticoncurențial.

Consiliul Concurenței a arătat că materialul probant obținut în cursul investigației are ca element central o serie de opt procese-verbale întocmite de membrii cartelului de fixare a prețului, cu prilejul întâlnirilor organizate sub umbrela Federației Patronale a Școlilor de Șoferi Particulare din România (F.P.S.S.R.) la următoarele date: 12 iunie 2007, 30 noiembrie 2007, 13 decembrie 2007, 17 ianuarie 2008, 31 ianuarie 2008, 14 februarie 2008 și respectiv 21 februarie 2008, precizând că aceste procese-verbale redau întâlniri și discuții ale membrilor F.P.S.S.R.

care au dus în final la constituirea cartelului de fixare a prețului pentru serviciile de școlarizare în scopul obținerii permisului de conducere - categoria B. Prin sentința civilă nr. 1227 din 09 martie 2010, pronunțată în dosarul nr. 6156/2/2009, Curtea de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței și a anulat decizia nr. 35/2009 emisă de către pârât în privința reclamantei.

Pentru a pronunța aceasta soluție, instanța de fond a reținut faptul că, p rin Decizia nr. 35 din 16 iunie 2009 a Consiliului Concurenței, reclamanta a fost sancționată contravențional în temeiul dispozițiilor art. 55 alin. (4) din Legea nr. 21/1996 pentru încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, reținându-se că a participat la realizarea unor înțelegeri orizontale având ca obiect majorarea tarifului la serviciile de școlarizare auto, categoria B, în municipiul București, începând cu data de 1 februarie 2008 și fixarea tarifului la un nivel minim de 800 lei de către 32 de agenți economici din care 31 de societăți comerciale și un instructor de conducere auto persoană fizică autorizată.

Curtea a analizat existența contravenției reținute în sarcina reclamantei prin raportare la probele administrate în cursul investigației de către pârâtă, precum și prin raportare la întrunirea elementelor constitutive ale contravenției prevăzute de art. 5 alin. (1) lit. a) raportat la art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, apreciind că nu rezultă într-o maniera certă întrunirea elementelor constitutive ale contravenției constatate de pârât în urma investigației efectuate.

Astfel, cercetând conținutul proceselor verbale depuse la dosarul cauzei, în special proba indubitabilă în viziunea autorității de concurență din care reiese încălcarea de către reclamantă a mediului concurențial, procesul verbal din 31 ianuarie 2008, prima instanță a constatat că acesta reprezintă o înșiruire a numelor participanților și reprezentanților școlilor de șoferi amatori din București, fără a se putea observa mențiuni care ar fi de natură să conducă la concluzia că reprezintă o dovadă a punerii în practică a unei înțelegeri anticoncurențiale în sensul majorării prețurilor practicate de către reclamantă și ceilalți agenți economici participanți la înțelegerea anticoncurențială.

Pe de altă parte, instanța de fond a constatat că înscrisurile depuse la dosar de către reclamantă relevă faptul că în perioada supusă investigației și alte școli de șoferi din țară practicau aceleași tarife cu cele practicate de reclamantă, astfel încât și din această perspectivă, există îndoieli legate de faptul că stabilirea de către reclamantă și ceilalți agenți economici a prețului și tarifului solicitat pentru serviciile prestate ar putea reprezenta o modalitate de împiedicare, restrângere sau denaturare a concurenței. Curtea de Apel a avut în vedere și jurisprudența europeană, respectiv cazul United Brands vs. Comisie, reținând că, în situația existenței dubiilor, prezumția de nevinovăție profită agentului economic acuzat de încălcări a normelor de concurență.

În cauza dedusă judecății, instanța de fond a apreciat că probele efectuate de către Consiliul Concurenței nu înlătură îndoielile în privința încălcării prevederilor legale incidente și a reținut că procesele verbale depuse la dosarul cauzei și celelalte înscrisuri nu au făcut dovada existenței unei înțelegeri anticoncurențiale. Împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, a declarat recurs în termenul legal pârâtul Consiliul Concurenței, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, prin motivele de recurs formulate, următoarele: 1. Sentința civilă nu cuprinde motivele pe care se sprijină (art. 304 pct. 7 C. proc.

civ.). Lipsa motivării în privința constatării că în perioada supusă investigației și alte școli de șoferi din țară practicau aceleași tarife cu cele practicate de reclamantă astfel că există îndoială cu privire la stabilirea de către aceasta și ceilalți agenți economici a prețului și tarifului solicitat pentru serviciile prestate, ca fiind o modalitate de împiedicare, restrângere sau denaturare a concurenței. În acest sens, recurentul nu a motivat în ce mod faptele - posibil anticoncurențiale – ale altor societăți din țară să influențeze înțelegerea anticoncurențială stabilită între reclamantă și restul membrilor cartelului din București.

Lipsa motivării sentinței în privința respingerii aplicării la speță a jurisprudenței comunitare referitoare la funcționarea prezumției existenței unei înțelegeri anticoncurențiale, în cazul în care între membrii acelei înțelegeri ai existat schimburi dovedite de informații comerciale confidențiale, legate de nivelul tarifului practicat. În acest sens sunt invocate dezlegările de drept al concurenței date de instanțele comunitare în cauza C-8/2008 T-Mobile Netherlands BV, invocate de recurentul-pârât, privind existența în speță a prezumției raportului de cauzalitate dintre schimbul de informații economice confidențiale și rămânerea pe piața relevantă respectivă, în cazul acestor noi condiții de piață, legate de preț, ceea ce reprezintă însuși conținutul anticoncurențial al faptei incriminate.

2. Sentința pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal ori a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). În acest sens, recurentul-pârât a susținut că prin sentința criticată, a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, reținând că urmarea imediată a contravenției reprezentate de înțelegerea tacită/practica concertată anticoncurențială interzisă de aceste prevederi ar fi aceea de „afectare prin împiedicare, restrângere sau denaturare a concurenței pe piața românească sau o parte a acesteia, afectare care trebuie să reiasă în mod neechivoc din probele administrate în cauză”. În acest sens recurentul a arătat că, potrivit prevederilor legale, urmarea imediată a contravenției constă fie în efectul propriu zis asupra concurenței, fie numai în situația de pericol asupra concurenței, care este determinată de obiectul anticoncurențial a unei astfel de înțelegeri.

3. Incidența art. 304 1 C. proc. civ., întrucât prima instanță a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză. În acest sens recurentul-pârât a apreciat că instanța de fond a considerat în mod greșit că faptele sancționate ar fi fost insuficient probate de către acesta, deși din ansamblul probator administrat în cauză, rezultă săvârșirea faptei anticoncurențială sancționată prin decizia atacată. În același sens, recurentul a invocat și practica Curții de Apel București, recurentul susținând faptul că prin nouă sentințe civile a fost menținută Decizia Consiliului Concurenței nr. 35/2009 ca legală și temeinică, probatoriul administrat în aceste cauze fiind identic cu cel din prezenta cauză.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. Intimata SC A. SA a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului formulat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică, susținând în esență că, în mod corect în baza probatoriului administrat în cauză a reținut că decizia atacată este nelegală. Analizând sentința atacată, în raport de criticile formulate,de dispozițiile legale incidente cât și în temeiul art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis în baza art. 312 C. proc. civ., potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Conform Deciziei nr. 35 din 16 iunie 2009 emisă de Consiliul Concurenței s-a dispus sancționarea contravențională a unui număr de 32 agenți economici printre care și SC A. SA pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996 republicată, cu o amendă în sumă de 317.485 lei reținându-se în sarcina acesteia participarea la o înțelegere de tip cartel, pe piața serviciilor de școlarizare auto din București, care nu respectă principiile concurenței, având ca obiect majorarea tarifului la serviciile de școlarizare auto în scopul obținerii permisului de conducere categoria B, în municipiul București, începând cu data de 1 februarie 2008 și fixarea tarifului la un nivel minim de 800 lei.

Problema pusă în discuție și căreia trebuie să i se dea o rezolvare este aceea dacă fapta reținută în sarcina intimatei-reclamante poate fi încadrată în practicile anticoncurențiale interzise de Legea concurenței nr. 21/1996, modificată și completată, respectiv încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Lege. Potrivit acestor dispoziții „sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concentrate, care au ca obiect sau a efect, restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau o parte a acesteia” în special cele care urmăresc „a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor precum și a oricăror alte condiții comerciale”.

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că înțelegerile realizate între agenții economici sau asociațiile de agenți economici, deciziile și practicile concentrate sunt interzise, fie că au ca obiect, fie că au ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, indiferent dacă sunt săvârșite cu intenție sau din culpă. Astfel fiind, urmarea imediată a săvârșirii contravenției constă fie în efectul propriu-zis asupra concurenței prin împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței, fie numai prin crearea unei situații de pericol asupra concurenței, care ia naștere chiar și în lipsa efectelor propriu-zise, fiind determinată de obiectul anticoncurențial al unei astfel de înțelegeri.

În speță, înțelegerea de fixare a tarifului minim la care a participat intimata reprezintă o înțelegere anticoncurențială prin obiect, în care urmarea imediată suficientă pentru constatarea existenței contravenției este reprezentată de starea de pericol generată de obiectivul anticoncurențial al înțelegerii și care poate fi însoțită sau nu de producerea efectelor propriu-zise de distorsionare a concurenței. Această interpretare a dispozițiilor legale mai sus menționate a fost confirmată și de practica jurisdicțională a instanței supreme, potrivit căreia este suficient ca practicile să fie de natură a produce efecte anticoncurențiale pentru a fi sancționate, nefiind necesar ca efecte păgubitore să se fi produs, deoarece ele au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței.

Din această perspectivă, instanța de control judiciar constată că sentința pronunțată de instanța de fond se întemeiază pe greșita aplicare și interpretare a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței întrucât înțelegerea de fixare a tarifului minim la care a participat intimata-reclamantă reprezintă o înțelegere anticoncurențială prin obiect în care urmarea imediată a contravenției este reprezentată de starea de pericol generată de obiectivul anticoncurențial al înțelegerii și care poate fi sau nu însoțită de producerea efectelor propriu-zise distorsionate asupra concurenței.

Ori în speță, instanța de fond a apreciat în mod greșit că în cauză autoritatea de concurență nu ar fi dovedit producerea efectelor negative asupra mediului concurențial normal, prin înțelegerea/ practica de fixare concentrată a tarifului și pe cale de consecință decizia de sancționare ar fi nelegală, deși astfel cum s-a arătat în precedent, pentru constatarea existenței contravenției în cazul unei înțelegeri anticoncurențiale prin obiect, nu este necesară dovedirea producerii efectelor distorsionate asupra concurenței, acestea vor putea fi sancționate chiar dacă nu au fost transpuse în fapte și nu au produs efecte anticoncurențiale deoarece ele au ca obiect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței.

În speță, fiind vorba de o înțelegere de fixare a unui tarif minim de 800 lei pentru - școlarizare auto în vederea obținerii carnetului de conducere categoria B -, aceasta face parte din categoria celor mai grave încălcări ale legislației concurenței, astfel cum a subliniat și doctrina în materie, care, prin însăși natura ei are capacitatea de a restrânge concurența deoarece practicarea unor prețuri sub această limită nu mai este posibilă, fiind eliminată concurența prin preț iar dreptul consumatorilor de a beneficia de prețuri concurențiale ca urmare a confruntării dintre cerere și ofertă, fiind afectat.

În acest context este de menționat faptul că potrivit prevederilor legale aplicabile în speță, respectiv dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. a) existența efectelor anticoncurențiale nu este reglementată ca o condiție cumulativă celei privind obiectul anticoncurențial al înțelegerii/practicii, aceste prevederi fiind de altfel preluate din legislația comunitară, respectiv dispozițiile art. 81 din Tratatul CE (actual art. 101 din Tratatul asupra funcționării Uniunii Europene) și confirmate și de practica în materie a Curții Europene de Justiție – Cauza C-8/2008 „T-Mobile Netherlands BV” pct. 28 al hotărârii pronunțate la 9 iunie 2009, potrivit căruia obiectul anticoncurențial al faptei, pe de o parte, și efectele anticoncurențiale ale faptei, pe de altă parte, reprezintă condiții alternative iar nu cumulative, pentru încadrarea înțelegerii/practicii ca având caracter anticoncurențial.

Instanța de control judiciar constată că prin sentința atacată, instanța de fond a interpretat greșit probatoriul administrat în cauză, reținând că faptele sancționate de autoritatea de concurență prin decizia atacată ar fi fost insuficient dovedite.

Astfel, din analiza coroborată a proceselor verbale ale întâlnirilor membrilor cartelului, a declarațiilor scrise ale reprezentanților participanți privind conținutul discuțiilor a rezultat cu certitudine faptul că s-a discutat și problema majorării tarifului la nivelul de 800 lei, care s-a concretizat în ofertele de preț adresate clienților, ceea ce dovedește fără putință de tăgadă, faptul că intimata-reclamantă împreună cu ceilalți participanți au pus în aplicare noul tarif, începând cu data de 1 februarie 2008. Rezultă din considerentele expuse că în mod întemeiat autoritatea de concurență a încadrat corect faptele săvârșite de intimata-reclamantă în practicile anticoncurențiale interzise de Legea concurenței nr. 21/1996 modificată și completată, fiind sancționată contravențional pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din lege și în consecință, constată că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, decizia nr. 35/2009 emisă de Consiliul Concurenței fiind emisă cu respectarea normelor legale, urmând a fi menținută.

Astfel fiind, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ. va admite recursul formulat de recurentul-pârât Consiliul Concurenței, și va modifica sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Consiliul Concurenței împotriva sentinței civile nr. 1227 din 09 martie 2010, pronunțată în dosarul nr. 6156/2/2009 al Curții de Apel București - secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 mai 2011.