ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2715/2015

Decizia nr. 2715/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, a solicitat anularea Deciziei nr. 97 din 21 decembrie 2011 referitoare la încălcarea de către societățile active pe piața distribuției reclamanților auto, benzină și motorină, angro și cu amănuntul din România a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea U.E. prin limitarea sau controlul producției, comercializării, dezvoltării tehnice sau investițiilor, anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 211 din 8 septembrie 2005 prin care a fost declanșată investigația, precum și invalidarea și excluderea probatoriului obținut în mod ilegal în cursul desfășurării investigației în baza ordinului mai sus menționat, ce a condus la sancționarea sa, în subsidiar, reducerea în baza principiului proporționalității a cuantumului amenzii dispusă prin decizia atacată, cu obligarea autorității publice pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 2850 din 30 septembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

Pentru a motiva această soluție instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 97 din 21 decembrie 2011 Consiliul Concurenței a constatat încălcarea disp. art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 republicată și ale art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene de către SC B. SA București, SC C. SRL București, SC D. România SRL București, SC A. SRL București, SC E. SRL Cluj-Napoca și SC F. România SRL București, prin participarea la o înțelegere și/sau practică concertată având ca obiect renunțarea la comercializarea cu amănuntul a benzinei Eco Premium pe piața românească.

Reclamanta SC A. SRL București a fost sancționată cu amenda în valoare de 159.553.612 RON, reprezentând 2,6% din cifra de afaceri realizată în anul 2010.

Cu privire la cererea de anulare a Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 211 din 8 septembrie 2005,

Prin acest Ordin, Consiliul Concurenței a dispus, la art. 1, „declanșarea din oficiu a unei investigații având ca obiect posibila încălcare a Legii concurenței nr. 21/1996 republicată de către societățile active pe piața petrolului și a produselor derivate din România”.

Curtea a reținut că hotărârea de a investiga comportamentul agenților economici, concretizată în ordinul de declanșare a investigației, trebuie să se bazeze, conform legii concurenței, pe împrejurări de fapt și de drept „suficiente”, au fost invocate dispozițiile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 în vigoare la data emiterii Ordinului și cele ale art. 40 alin. (1) și (2) din același act normativ și s-a considerat că această cerință de legalitate este îndeplinită întrucât prin Nota nr. 1316 din 8 septembrie 2005 emisă de Consiliul Concurenței - Direcția Industrie și Energie menționează detaliat elementele de fapt care au fost avute în vedere de autoritatea de concurență ca indicii ale unui posibil cartel sau abuz de poziție dominantă colectivă referitoare la politica de piață a societăților active pe piața românească a petrolului și a produselor derivate, în special cea privind prețurile, reținându-se, în urma evaluării mediului concurențial pe principalele piețe ale produsului, că piața petrolului din România era o piață de tip oligopolistic asimetric, întrunind elemente care favorizau cartelul, că actorii de pe piața distribuției cu amănuntul a carburanților aveau un comportament paralel și că nu exista transparență în modul de formare a prețurilor, creșterile acestora fiind justificate numai prin tendința mondială și cursul de schimb leu/dolar/euro, lucru infirmat uneori de realitate.

Menționarea cazului de posibilă încălcare a legii concurenței prezintă relevanță sub aspectul respectării dreptului la apărare al persoanei investigate. Aceasta trebuie să cunoască aspectele supuse cercetării, pentru a avea posibilitatea de a-și evalua comportamentul, de a-și pregăti apărarea și de a răspunde cerințelor procedurale în cursul investigației, iar, în speță, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar, deși din ordinul emis în 2005 nu rezultă la care „posibilă încălcare a Legii concurenței” se referă obiectul investigației, (și prin urmare indiciile avute în vedere de Consiliul Concurenței la declanșarea ei), totuși, rezultă fără echivoc din operațiunile administrative și actele administrative emise pe parcursul desfășurării ei că era vizată posibila înțelegere anticoncurențială, în special în ceea ce privește prețurile practicate, respectiv săvârșirea unui posibil abuz de dominanță colectivă, tot din perspectiva impactului (inechitabil) al prețurilor pe piață.

În ce privește probele obținute în cadrul inspecțiilor inopinate desfășurate în temeiul Ordinului nr. 211 din 8 septembrie 2005, s-a constatat că din Ordinul de inspecție nr. 347 din 2009 rezultă care este obiectul inspecției, aceasta fiind justificată prin aceea că autoritatea „deține indicii privind posibila existență a unor înțelegeri referitoare la fixarea concertată a prețurilor de vânzare sau de revânzare, precum și la alocarea/împărțirea piețelor/teritoriilor între agenții economici producători și/sau distribuitori, fapte de natură a reprezenta o posibilă încălcare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței de către agenții economici activi pe piața petrolului și a produselor derivate din petrol din România”.

Curtea a reținut ca fiind corecte susținerile pârâtului în sensul că probele prelevate se circumscriu obiectului ordinului de declanșare a investigației, fiind în legătură directă cu formarea prețurilor și că datele și informațiile privind retragerea de pe piață a unui sortiment de benzină au legătură cu obiectul investigației referitoare la prețuri, având în vedere că eliminarea unui produs din portofoliul unui agent economic are influență asupra formării prețurilor produselor rămase în portofoliu.

Nu s-a reținut că investigația privind fapta din speță se bazează pe dovezi obținute în cadrul unei alte investigații, dar fără o legătură directă cu obiectul celei din urmă investigații deoarece situația din speță nu este similară celei în care inspecția s-a realizat în alte sectoare de activitate a companiei decât cele vizate de indiciile suficient de serioase deținute de autoritatea de concurență („expediție exploratorie”), investigație limitându-se la activitățile în strânsă legătură cu modul de formare a prețurilor.

Pe cererea de anulare a Deciziei Consiliului Concurenței nr. 97 din 21 decembrie 2011, Curtea a reținut următoarele:

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 689/2004, începând cu data de 1 ianuarie 2005 s-a admis introducerea pe piață numai a benzinei fără plumb.

Producătorii de carburanți au înlocuit în mod individual tetraetilul de plumb din conținutul benzinei cu alți aditivi pe bază de metale (potasiu, mangan, fier ș.a.), obținându-se sortimentul Eco Premium, comercializat de întreprinderi sub denumiri diferite:

- B. - Eco Premium/Eco Premium 95

- OPM - Eco Premium 95/OMV Eco Premium 95

- D.- Premium El Cor 95

- A. - Premium E Plus, Premium E4

- E. - Eco Premium

- F. - Eco Premium.

În perioada 1 ianuarie 2005 - 1 ianuarie 2007, anterioară celei vizate prin decizia Consiliului Concurenței, se admitea introducerea pe piață a benzinei fără plumb cu un conținut de sulf de maxim 150 mg/kg (art. 4 din H.G. nr. 689/2004 și Anexa 2).

În perioada 1 ianuarie 2007 - 1 ianuarie 2009 s-a admis un conținut de sulf de maxim 50 mg/kg (art. 5 și anexa 3 din H.G. 689/2004).

De la 1 ianuarie 2009, H.G. nr. 689/2004 (în transpunerea Directivei nr. 98/70/CE) admitea introducerea pe piață doar a benzinei fără plumb cu un conținut de sulf de maximum 10 mg/kg.

Sortimentele de benzină care au fost comercializate pe piață drept carburant pentru motoarele cu ardere internă, în perioada 2005 - 2009, pot fi împărțite în trei categorii:

Cererea pentru benzina Eco Premium a fost reprezentată, în principal, de către posesorii de autovehicule care nu erau echipate cu dispozitiv catalitic (dispozitiv utilizat pentru a reduce toxicitatea emisiilor provenite de la motoarele cu ardere internă), situația autovehiculelor de pe piață (de producție internă - Dacia 1100 - Dacia Nova fabricată până în 1999, respectiv din import) fiind prezentată în Decizie la pct. 66 - 69.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză rezultă că autovehiculele fără dispozitiv catalitic pot funcționa cu benzină fără plumb atât timp cât aceasta are o cifră octanică (COR) cel puțin egală celei pentru care a fost proiectat motorul autovehiculului, fiind dat ca exemplu autovehiculul Dacia 1300, care poate funcționa în bune condiții cu benzină fără plumb, deoarece a fost proiectat pentru COR 95.

Din cercetările efectuate de expertul judiciar cu privire la publicațiile de specialitate din România, rezultă că nu există puncte de vedere sau elemente care să demonstreze că utilizarea benzinei fără tetraetil de plumb provoacă pieselor motoarelor fără dispozitive catalitice o uzură mai mare decât cea normală, sau accelerată. În opinia expertului, o analiză precisă asupra gradului în care benzinele fără plumb afectează piesele motoarelor fără dispozitive catalitice se poate face numai prin determinări experimentale.

Benzina fără plumb, cu aditivi - Eco Premium - a fost promovată, la punerea pe piață, ca înlocuitor al benzinei cu plumb, destinată numai autovehiculelor echipate cu motoare care nu sunt prevăzute cu catalizator, și a fost comercializată ulterior, în perioada 2005-2009, ca sortiment distinct de celelalte tipuri de benzină, fără ca întreprinderile să informeze clienții despre posibilitatea folosirii benzinei fără plumb cu cifră octanică min. 95 (neaditivată) pentru același tipuri de autovehicule.

În perioada 2007-2008, întreprinderile care fac obiectul deciziei contestate,

- B. (S.C. B. SA București),

- OPM (SC C. SRL București),

- D. (SC D. România SRL București),

- F. (SC F. România SRL București), fostă AGIP România SRL,

- E. (SC E. SRL Cluj-Napoca) și

- reclamanta A. (SC A. SRL București), au făcut parte din Asociația Română a Petrolului (ARP), organizație nonprofit, fiecare având un reprezentant în Comitetul Director al ARP.

La întâlnirea Comitetului Director al Asociației Române a Petrolului din 10 mai 2007 au participat reprezentanții întreprinderilor sus menționate, cu excepția reclamantei A.

Conform minutei întâlnirii, reprezentantul B., G., a adus în atenție subiectul „dacă rafinăriile vor fi de acord să renunțe la acest eco premium”.

Reprezentantul reclamantei nu a fost prezent nici la întâlnirea din 9 octombrie 2007. În minuta întocmită, la pct. C, s-a consemnat: „S-a luat în discuție faptul că A. nu a fost prezentă la ședințele Comitetului Director din acest an și că sunt subiecte care trebuie decise și aplicate de toți membrii. Dna ... va trimite o scrisoare dlui ... cu o copie către Dl. ... în calitatea sa de Vice Președinte al Retailului. „F.”: acest tip de carburant nu are mai mult de 5% din totalul vânzărilor asociației, din punct de vedere logistic este un carburant cu un cost ridicat. Întrebarea care se pune este: „ar trebui retailul să adopte o decizie de a nu-l mai vinde deloc?”. Din păcate Rompetrol nu a fost prezent, deci nu a fost luată o anumită decizie”.

La data de 23 octombrie 2007, atât participanții la întâlnirile sus menționate cât și reprezentantul reclamantei, I., au primit de la reprezentantul OMV e-mailul prin care erau încunoștințați că G. va fi plecat toată săptămâna din țară, că firma va fi reprezentată de altă persoană și că pentru el principalul subiect este obținerea poziției Rompetrol cu privire la benzina Eco Premium.

La data de 1 noiembrie 2007, directorul executiv al ARP, H., a transmis reclamantei A. adresa nr. 185 din 22 octombrie 2007, prin care a adus la cunoștința acesteia „trei dintre cele mai importante probleme discutate la întâlnirea din 9 octombrie”, solicitând directorului general al A. să-i transmită „un punct de vedere al companiei cu privire la aceste subiecte”. Primul dintre subiecte este renunțarea la distribuția Eco Premium la pompă, în condițiile în care acest tip de combustibil are costuri logistice ridicate, consecință datorată volumelor mici vândute.

Totodată, la 15 noiembrie 2007, reprezentantul ARP i-a comunicat reclamantei și minuta ședinței din 09 octombrie 2007.

Prin același e-mail, H. a trimis părților implicate, inclusiv reprezentantului reclamantei, I., e-mailul prin care comunica agenda întâlnirii următoare, din 20 noiembrie 2007. La pct. 1 din agendă era consemnat: „viitorul Eco Premium în retail”.

Prin e-mailul din 14 ianuarie 2008 (având ca subiect „Eco Premium”), H. a comunicat reprezentantului A. faptul că doi membri ai asociației, Mol și Petrom, nu vor fi în data de 17 în București, deci întâlnirea se va amâna și a menționat:

„În scrisorica pe care ți-am trimis-o în octombrie (o atașez) te întrebam dacă Rompetrol ar fi de acord să renunțe la Eco Premium la pompă. În principiu toate celelalte companii și-ar dori s-o facă începând cu 1 Aprilie 2008. Care e părerea ta?”.

Răspunsul dlui I. a fost transmis în aceeași zi:

„E ok. Despre eco premium mai am de vorbit la un colț și îți dau răspunsul ASAP”.

Din acest probatoriu rezultă că reclamanta a avut cunoștință inițial de faptul că subiectul renunțării la Eco Premium, date fiind costurile logistice ridicate față de volumul de vânzări, era discutat de concurenții săi, aceștia fiind interesați de punctul său de vedere pentru a lua o decizie.

Reclamanta nu a fost prezentă la întâlnirile asociației și nu a răspuns solicitărilor de a-și exprima poziția.

Ulterior, la trei luni de la întâlnirea din octombrie, a cărei minută i-a fost comunicată reclamatei în 15 noiembrie 2007, reprezentantul reclamantei este încunoștințat de acordul de principiu al celorlalți concurenți de a renunța la Eco Premium la pompă începând cu data de 1 aprilie 2008.

Reclamanta răspunde că va comunica un răspuns cât de curând posibil, după ce se va mai interesa.

Prin acțiune, reclamanta arată că interpretarea pârâtului este excesivă și ignoră diferența esențială între realizarea unui „un acord de principiu” al tuturor celorlalte companii cu privire la renunțarea în cauză, pe de o parte, și o informare asupra unei eventuale dorințe a acestora (sensul real al sintagmei „și-ar dori să o facă” - modul condițional optativ exprimând o dorință care se poate sau nu îndeplini, nicidecum un acord), dar nu au fost reținute aceste critici întrucât mesajul transmite fără echivoc informația că fiecare dintre participanții la întâlnirile asociației este în favoarea renunțării la Eco Premium.

Deși este exprimată o rezervă: „în principiu, toate celelalte companii și-ar dori”, avansarea imediată a unei date certe nu face posibilă, apreciază instanța, concluzia că dorința era una „eventuală”.

Din mesajul că participanții „și-ar dori să o facă începând cu data de 1 aprilie 2008” rezultă că a fost întrunit un consens în acest sens, care este deschis discuțiilor ( acord de principiu).

Intenția fiecărui agent economic participant a fost expusă în cadrul întâlnirilor comune, aceasta concordă în sensul renunțării la respectivul produs, a fost stabilit „în principiu” un moment determinat de la care să fie pusă în aplicare, iar aceste împrejurări au fost aduse la cunoștința reclamantei, care arată că „mai are de vorbit la un colț” și că va da un răspuns cât de curând posibil.

La data de 4 februarie 2008, ora 14:53, directorul executiv al ARP, H., a transmis părților implicate, inclusiv reclamantei (I.) e-mailul prin care le reamintește despre întâlnirea ce urma a avea loc a doua zi și arată că „dacă nu puteți participa, vă rog să ne anunțați dacă sunteți de acord cu:

Agenda întâlnirii, anexată e-mailului respectiv, prevedea la punctul 3 „înțelegere privind Eco Premium”.

În aceeași zi, ora 23:38, F. a trimis acelorași destinatari, inclusiv A., e-mailul (fila 244) cu întrebarea: „Vreo veste de la Rompetrol privind Eco Premium?”

În minuta încheiată ca urmare a întâlnirii din 05 februarie 2008, la care au participat reprezentanții D., F. și E., s-a consemnat, la pct. 3:

„Pentru Eco Premium așteptăm încă răspunsul de la A. va încerca să ia legătura cu A. pentru a obține un răspuns. Vom redacta un protocol pentru a fi semnat și vom anunța în presă la momentul potrivit. Data propusă este 1 Aprilie 2008.”

Din corespondența între reprezentantul ARP, H., și F. din 6 februarie 2008 rezultă că directorul executiv al ARP pregătește „un protocol pentru Eco Premium. O să-l trimit până la sfârșitul săptămânii și dacă nu sunt comentarii voi aranja o întâlnire pentru a fi semnat”.

La data de 12 februarie 2008, H. a comunicat reprezentanților B., D., F. și E. faptul că reprezentantul D., Dl. ...., „a obținut un acord de la A. în ceea ce privește Eco Premium”.

Acest e-mail cuprinde anexat și proiectul unei convenții cu privire la renunțarea la comercializarea de Eco Premium începând cu data 1 aprilie 2008, fiind solicitate propuneri de modificare/sugestii.

Dl. .... (Director general adjunct pe Probleme Financiare D.) s-a numărat printre destinatarii acestui mesaj.

E-mailul, cu proiectul de convenție atașat, nu a fost transmis și reclamantei A., situație ușor de observat de către destinatarii comunicării electronice.

În răspunsul său ( din 13 martie 2008), B. arată că: „Este bine că Rompetrol este de acord. Cu sau fără, ei o vom face oricum”.

La data de 17 martie 2008, C. a transmis reprezentantului reclamantei întrebarea: „A luat Rompetrol vreo decizie cu privire la Eco Premium?”.

Din aceste ultime probe nu se poate reține cu certitudine că celelalte întreprinderi au avut în vedere existența acordului reclamantei, chiar tacit.

Reprezentatul D., J., a primit e-mailul din 12 februarie 2008 (prin care ARP aducea la cunoștința întreprinderilor destinatare a faptului că J. a obținut un acord de la A. în ceea ce privește Eco Premium), fără să comunice, la rândul său, un mesaj prin care să nege aceste informații.

Însă reprezentantul OMV a prezentat rezerve („Cu sau fără, ei o vom face oricum”), iar reprezentatul ARP a solicitat, o lună mai târziu, exprimarea poziției reclamantei cu privire la subiectul renunțării la Eco Premium.

Aceste elemente fundamentează criticile formulate prin acțiune referitoare la angajamentul reclamantei față de părțile înțelegerii.

Proba mediată (mesajul electronic al dnei H. în care face vorbire de informația primită de la altă persoană - J. - cu privire la acordul exprimat de reclamantă), coroborată cu prezumția rezultată din faptul că reprezentatul D. nu a infirmat e-mailul din 12 februarie 2008 - nu sunt suficiente pentru a sta la baza concluziei că reclamanta a fost parte a înțelegerii.

Conținutul mesajului exprimat de reprezentatul reclamantei în discuția cu J. nu este cunoscut. În cursul investigației, D. arătat că în cadrul discuției telefonice s-a făcut un schimb de informații printre altele și cu privire la modul de implementare de către întreprinderi a dispozițiilor legale privind condițiile de introducere pe piață a benzinei, iar H. a arătat că „din amintirile noastre, F. a comunicat telefonic dnei ... că a obținut acceptul din partea A. de a analiza propunerile discutate în cadrul întâlnirilor ARP și de a participa în mod activ la întâlnirile comitetului director”.

Este esențial faptul că reprezentantul Asociației a solicitat din nou acordul reclamantei, la o lună după ce primise respectiva informație de la J., iar reprezentantul OMV a avut în vedere și situația în care acest acord nu ar exista.

O incertitudine există și în ceea ce privește un acord tacit. Există elemente de fapt- comunicarea acordului de principiu al celorlalte părți către reclamantă, cu avansarea unei date certe pentru implementarea înțelegerii, faptul că reclamanta și-a exprimat o poziție de amânare a unui răspuns și nu de opoziție la demersul concurenților săi membri ai C.D. al Asociației - care pot sta la baza concluziei că în lipsa unui răspuns negativ, poziția A. a fost de consimțământ la propunerea de eliminare a benzinei respective.

Însă după momentul ianuarie 2008 (când reclamanta a amânat un răspuns), A. nu a participat la întâlnirea având ca obiect „înțelegere privind Eco Premium” de la începutul lunii februarie, nu a transmis niciun mesaj, iar ulterior adresa electronică a acesteia nu a mai fost cuprinsă în adresele de destinație a corespondenței electronice purtate între ARP și membrii C.D.

Faptul că reclamanta se numără printre întreprinderile menționate la rubrica „semnatari” în proiectul de convenție nu înseamnă că celelalte întreprinderi au avut fără echivoc în vedere un acord al reclamantei, în condițiile în care necomunicarea acestui proiect și reclamantei era de natură să nască un semn de întrebare serios.

Aceste elemente, precum și cele două adrese sus menționate, ale OMV din 13 februarie 2008 („Este bine că Rompetrol este de acord. Cu sau fără, ei o vom face oricum”) și ARP din 17 martie 2008 („A luat Rompetrol vreo decizie cu privire la Eco Premium?”) stau la baza concluziei că există posibilitatea ca membrii înțelegerii să nu fi dedus - din lipsa unui răspuns - achiesarea reclamantei la planul de eliminare a sortimentului de benzină „Eco Premium”.

Pe de altă parte, chiar dacă întreprinderile în cauză nu au avut în vedere un acord al A., este incontestabil faptul că reclamanta a intrat în posesia unor informații privind comportamentul pe piață al concurenților săi, transmise de aceștia direct sau prin intermediul Asociației. Reclamanta nu și-a exprimat dezacordul cu privire la primirea acestor date, ba chiar a oferit dovada unei preocupări de informare pe respectivul subiect și disponibilitatea de a comunica un răspuns.

Faptul că reclamanta nu s-a prezentat la ședințele C.D. al Asociației și că nu a solicitat întreprinderilor concurente date despre subiectul eliminării produsului respectiv nu echivalează cu lipsa unor „contacte reciproce” fiind citate considerentele reținute de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza Cimenteries, referitor la condiția existenței unor contacte reciproce.

Reclamanta a luat cunoștință de faptul că celelalte întreprinderi și-ar dori, în principiu, să elimine de pe piață un sortiment de benzină de la 1 aprilie 2008. Răspunsul său - „Despre eco premium mai am de vorbit la un colț și îți dau răspunsul ASAP” nu poate fi considerat ca exprimând o rezervă, o obiecție, dimpotrivă. Ca urmare a acestui răspuns (din 14 ianuarie 2008), reclamanta este informată din nou, la 4 februarie 2008, despre întâlnirea ce urma să aibă loc, cu agenda „înțelegere privind Eco Premium”, solicitându-i-se, în cazul neprezentării, acordul pentru „încetarea vânzării Eco Premium la pompă începând cu 1 Aprilie (dată propusă de Petar)”.

Esențial este faptul că întreprinderile concurente au avut cunoștință de informarea reclamantei cu privire la respectivul subiect. În lipsa unei opoziții cu privire la receptarea unor astfel de informații, concurenții erau în măsură să considere că, deși lipsește certitudinea unui acord, reclamanta își poate direcționa comportamentul în sensul dorit de aceștia.

Faptul că reclamanta nu a luat cunoștință de corespondența dintre concurenții săi din 12 și 13 februarie 2008, care avea atașat proiectul de convenție privind sistarea comercializării produsului respectiv, nu este determinant, în condițiile în care reclamanta primise anterior informațiile cu privire la obiectul convenției și momentul punerii sale în aplicare.

Susținerile reclamantei în sensul că nu a prevăzut comportamentul nelegal al concurenților săi și că nu a intenționat să îl sprijine nu au fost reținute.

Din minuta întâlnirii din 9 octombrie 2007, comunicată reclamantei, reieșea în mod clar lansarea între întreprinderi concurente a discuției pe marginea subiectului adoptării sau nu a deciziei de a nu mai vinde deloc „F.”, date fiind vânzările reduse și costul ridicat din punct de vedere logistic, și se menționează imposibilitatea luării unei decizii în condițiile lipsei reprezentantului reclamantei.

Din e-mailul transmis reclamantei în ianuarie 2008 de ARP reieșea preocuparea membrilor asociației pentru exprimarea de către reclamantă a poziției față de renunțarea la Eco Premium la pompă și faptul că „în principiu toate celelalte companii și-ar dori s-o facă începând cu 1 Aprilie 2008”.

Prin e-mailul transmis reclamantei în februarie 2008, aceasta era informată despre întâlnirea cu agenda „înțelegere privind Eco Premium”, solicitându-i-se acordul pentru „încetarea vânzării Eco Premium la pompă începând cu 1 Aprilie”.

Având în vedere datele comunicate reclamantei, privitoare la schimbul de informații între întreprinderi concurente cu privire la oportunitatea eliminării unui produs din portofoliul acestora, în condițiile vânzărilor reduse și costului ridicat, la consensul de principiu al acestora cu privire la încetarea vânzării de la o anumită dată, s-a constatat de către instanța de fond că reclamanta avea posibilitatea să deducă reducerea riscurilor pe care o concurență efectivă le-ar fi presupus.

Astfel cum s-a reținut mai sus, reclamanta a confirmat prin mesajul trimis reprezentantului ARP preocuparea sa pentru respectivul subiect și i-a transmis că îi va da un răspuns la întrebarea dacă ar fi de acord să renunțe la Eco Premium la pompă. În condițiile în care reclamanta primise informația că „în principiu toate celelalte companii și-ar dori s-o facă începând cu 1 Aprilie 2008”, fiind întrebată „Care e părerea ta?”, răspunsul reclamantei implică lipsa oricărei opoziții cu privire la comportamentul întreprinderilor concurente care conlucrau la luarea unei decizii cu privire la eliminarea de pe piață a unui anumit produs.

Reclamanta avea posibilitatea să deducă faptul că în lipsa unei opoziții neechivoce din partea sa cu privire la primirea informațiilor, comunicate Rompetrol împreună cu solicitarea de a-și exprima punctul de vedere/acordul necesar luării unei decizii, poate oferi întreprinderilor concurente reprezentarea faptului că Rompetrol are în vedere propunerile discutate de aceștia, consensul lor de principiu - la întocmirea propriei strategii comerciale.

Din actele depuse la dosar rezultă că ulterior datei de 1 aprilie 2008, întreprinderile au eliminat, gradual, de la comercializare produsul Eco Premium, pe măsura epuizării stocurilor din sortimentul respectiv:

- întreprinderea E. a comercializat Eco Premium până la data de 31 martie 2008. Din articolul publicat în „Wall Street” la 17 noiembrie 2008 rezultă că „E. România a retras de la comercializare benzina cu plumb Eco Premium începând cu 1 aprilie 2008, conform deciziei luate în cadrul Asociației Române a Petrolului, potrivit datelor oferite agenției NewsIn de companie”.

- întreprinderea OPM a sistat procesul de amestec/aditivare pentru obținerea Eco Premium în stațiile de distribuție în 29 martie 2008.

- potrivit B., data ultimei vânzări de Eco Premium este 28 septembrie 2008. În a doua parte a lunii martie 2008, B. a informat personalul din stațiile de distribuție carburanți Petrom și Petrom că „începând cu 1 aprilie 2008, societatea va opri livrările de Eco Premium 95 OMV/Eco Premium 95 în mod treptat deoarece terminalele vor epuiza stocurile de Eco Premium și că la epuizarea stocului, Eco Premium 95/OMV Premium 95 vor fi înlocuite cu Premium fără plumb 95 sau Top Premium+99 în stațiile Petrom și respectiv cu OMV Carrera 95 și OMV Carrera 100 în stațiile de distribuție carburanți Petrom.

- Potrivit D., ultima zi de comercializare a benzinei Eco Premium a fost data de 24 decembrie 2008.

- Conform F., data încetării comercializării la pompă este 31 decembrie 2008. Produsul nu a mai fost comercializat către benzinarii independenți din luna septembrie 2008.

- Conform A., (adresa nr. 7037 din 18 august 2011), încetarea comercializării benzinei respective „s-a realizat gradual, începând cu luna decembrie 2008 și până la epuizarea stocurilor existente”, ultima cantitate fiind vândută în februarie 2009.

Informațiile ce revelau intenția unor întreprinderi concurente de a înceta comercializarea sortimentului Eco Premium începând cu data de 1 aprilie au putut fi corelate de A. cu datele din piață ce demonstrau că părțile acționau în sensul înțelegerii.

Întreprinderile au avut posibilitatea de a urmări situația încetării comercializării cu amănuntul a benzinei Eco Premium prin intermediul raportărilor către ARP a cantităților de carburanți vândute lunar, în vederea întocmirii documentului intitulat "Market Survey”.

Din actele depuse la dosar rezultă că reclamanta hotărâse din luna septembrie 2008 sistarea producției sortimentului Eco Premium începând cu luna decembrie a aceluiași an.

Din corespondența electronică purtată la data 24 septembrie 2008 de personalul Rompetrol Rafinare cu privire la „Propunere MOP PEM oct - dec 08” (MOP - Monthly Operation Plan) rezultă următoarele:

La data de 24 septembrie 2008 - K. a transmis (ora 12) schița planului de operațiuni pentru perioada octombrie - decembrie 2008.

Pentru luna decembrie este făcută mențiunea: „cu producție de 10 ppm pe piața internă, fără producție de benzină Premium E4”.

În răspunsul dat de L. (ora 13.16), se arată:

„Sorin, producție de Pr E4 nu mai ai începând cu octombrie. Vindem ce mai avem astăzi în stoc și gata”.

K. răspunde: „La premium DWS a cerut benzina premium în fiecare lună până în decembrie; am oprit producția de premium în decembrie, deoarece producția din oct și nov., plus stocuri PEM+ DWS asigură cererea pe trei luni”.

La acest e-mail răspunde M.: „Colegii din DWS au inclus în MOP DWS vânzări de Pr E4 inclusiv în Decembrie?! Bănuiesc că nu au altă sursă de aprovizionare. O să o pun ca subiect în ședința de MOP, să vedem dacă putem înlocui Pr E4 cu Europlus”.

L. răspunde: „Am discutat deja cu Dl. N. și i-am dat și pe scris potențialul de Pr E4; am luat decizia în rafinărie că nu mai producem și așa rămâne, ca să ne putem reorganiza cu rezervoarele, să externalizăm RON 98 la IPPA și să descongestionăm rafinăria de cisterne auto”.

De asemenea, la data de 27 octombrie 2008, O. a transmis e-mailul având atașat materialul privind „situația tipurilor de carburanți din stațiile Rompetrol după retragerea benzinei EcoPremium, lansarea benzinei de performanță RON 101 și trecerea la comercializarea produselor Euro 5 începând cu ianuarie 2009”.

Din corespondența electronică din octombrie 2008, cu privire la planul pentru noiembrie- ianuarie 2008, rezultă că pentru luna noiembrie producția era: E4 (EuroPremium), 101, Efix și Euro Plus, toate cu un conținut de sulf de 50 (50 ppm).

Pentru luna decembrie, benzinele 101, Euro Plus și Efix sunt planificate a fi produse cu un conținut scăzut de sulf, conform normelor legale (10 ppm), iar la E 4 se renunță.

Din corespondența electronică depusă la dosar de reclamantă rezultă, cu privire la programul rafinăriei, că „perioada 11 - 18 decembrie 2008 este una de tranziție, în care producție rafinăriei este Euro 5, dar se curăță sistemul de stocare/încărcare/transport, ceea ce înseamnă că sulful va scădea treptat până la 10 ppm în cazanele CF/cisternele auto. 19 decembrie - tot ce pleacă din această dată spre DWS este Euro 5, dar se va factura în continuare ca Euro 4 pentru primenirea stocurilor din depozite/stații; trebuie să ne coordonăm astfel încât în jurul datei de 11 decembrie stocurile din toate depozitele să fie minime (fără însă a periclita vânzările zilnice). 1 ianuarie 2009 - începe facturarea produselor ca Euro 5; formulele de preț își schimbă baza din Platt`s 50 ppm în Platt`s 10 ppm”.

S-a constatat că cerința legală referitoare la scăderea conținutului de sulf la 10 mg/kg era valabilă pentru toate întreprinderile care activau pe piața respectivă, aplicându-se la toate sortimentele de benzină și motorină comercializate de aceste întreprinderi.

Obligația legală nu a fost avută în vedere în cadrul discuțiilor între întreprinderile concurente, ci volumul vânzărilor și costul produsului (faptul că „F.” nu are mai mult de 5% din totalul vânzărilor asociației, iar din punct de vedere logistic este un carburant cu un cost ridicat).

Faptul că vânzările de Eco Premium scăzuseră este reținut prin decizia contestată. La pct. 74 - 76 se menționează că valoarea vânzărilor de Eco Premium realizate de întreprinderile implicate în anul 2007 a fost de 184.898.335 euro, iar în 2008 de 76.611.314 euro, o posibilă explicație fiind reducerea cererii.

Această împrejurare, precum și aceea că nu a existat o limitare a comercializării Eco Premium în perioada aprilie 2008 până la sistarea producției, nu sunt relevante pentru dovedirea unui comportament independent.

Argumentele reclamantei privind mecanismul cerere-ofertă, esențial pentru înțelegerea motivației scoaterii din portofoliu a sortimentului Eco Premium, nu pot sta la baza admiterii acțiunii.

Astfel cum s-a reținut mai sus, benzina fără plumb cu aditivi metalici a fost promovată de întreprinderile care o comercializau ca înlocuitor al benzinei cu plumb, destinată numai autovehiculelor echipate cu motoare care nu sunt prevăzute cu catalizator.

Benzina fără plumb cu cifra octanică 95 dar fără aditivi avea un preț sensibil inferior benzinei Eco Premium, acest fapt demonstrând existența unei piețe relevante distincte pentru Eco Premium, iar după eliminarea acesteia de către întreprinderile care o comercializau, consumatorul a fost obligat să se reorienteze către benzina fără plumb cu cifra octanică 95.

Preferința consumatorilor pentru un produs cu caracteristicile și proprietățile Eco Premium s-a menținut chiar și după dispariția acestuia de pe piață, fapt confirmat și de achiziția aditivilor metalici îmbuteliați în recipiente de capacitate redusă, în perioada 2008 - 2011, oferiți consumatorilor de B., OPM și E.

Curtea a apreciat că elementele de fapt, reținute pe baza probelor administrate în cauză, privind schimbul de informații privind strategia comercială referitoare la vânzarea unui produs și comportamentul subsecvent pe piață al reclamantei, în sensul celor discutate în cadrul întâlnirilor dintre concurenții săi, chestiuni asupra cărora aceștia exprimaseră un acord de principiu, fundamentează concluzia unei practici concertate- formă de coordonare între întreprinderi care, fără a merge până acolo încât să încheie o înțelegere propriu zisă, în mod conștient constituie o cooperare practică între ele cu privire la concurență (cauza 48/69 ICI v. Comission).

Curtea de Justiție a statuat că regula împotriva practicilor concertate nu interzice operatorilor economici dreptul de a se adapta în mod inteligent la situația existentă și a de a anticipa comportamentul competitorilor, dar interzice în mod clar orice contact direct sau indirect între acești operatori, al cărui obiect sau efect este fie să influențeze comportamentul pe piață al unui actual sau potențial concurent sau să dezvăluie unui concurent evoluția comportamentului său viitor sau potențial (Cauza 40/73 Suiker Unie v. Comission).

Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că, în mod corect, Consiliul Concurenței a concluzionat că acționând concertat, părțile au urmărit reducerea riscurilor pe care le presupune concurența, respectiv reducerea riscului de pierdere a clientelei. Instanța reține argumentele pârâtului care arată că „examinând speța din perspectiva teoriei economice, inițiativa de a substitui în anul 2005 benzina ce conținea plumb cu o benzină fără plumb (Eco Premium - corespunzătoare normelor tehnice aplicabile de la 1 ianuarie 2005), dar aditivată cu aditiv metalic, răspunde nevoii economice de a inova pentru a păstra clientela. În acest scop, dezvoltarea unor noi produse și lansarea lor pe piață poate fi o activitate dificilă, costisitoare și chiar creatoare de incertitudini pentru o întreprindere. Ca atare, un motiv pentru care, în general, întreprinderile de pe o piață oarecare nu se mulțumesc cu profiturile obținute din producerea și vânzarea produselor existente și risca dezvoltând noi produse, este faptul că valorificarea noilor oportunități imediat ce acestea apar reprezintă o modalitate importanta de a creste profiturile. Prin analogie, atunci când o întreprindere decide să nu îmbunătățească sau să înlocuiască un produs aflat în perioada de declin, preferând în schimb retragerea lui de pe piață, va risca fără doar și poate pierderea clienților acelui tip de produs. Într-o piață concurențială, în situații în care iau decizii de business întreprinderile vor trebui să țină cont de o multitudine de factori atât interni (costuri, capacități de producție, inovare) cât și externi (concurența, consumatori). Principiile liberei concurente presupun, însă, ca fiecare întreprindere să își stabilească în mod independent politica comerciala pe care intenționează să o adopte pe piață. Aceasta înseamnă că este interzis cu strictețe orice contact direct sau indirect între aceștia ce are ca obiect sau ca efect influențarea comportamentului pe piața al unui concurent existent sau potențial sau sa dezvăluie unui concurent comportamentul pe care s-au hotărât sa îl adopte sau doresc sa îl adopte pe piața”.

Astfel, deși din probele administrate nu rezultă fără echivoc, convingător, că participanții la înțelegere au avut în vedere consimțământul reclamantei cu privire la renunțarea la Eco Premium, totuși rezultă că aceasta și-a coordonat comportamentul comercial cu cel al întreprinderilor concurente, în condițiile în care a acceptat să fie informată cu privire la discuțiile pe marginea subiectului respectiv, le-a comunicat preocuparea sa de a se interesa de acest subiect, disponibilitatea de a comunica un răspuns, și ulterior a luat hotărârea, conform discuțiilor purtate cursul în perioada septembrie- noiembrie, de a renunța la comercializarea sortimentului de benzină începând cu luna decembrie.

În Cauza C-49/92P Commission V. Anic Partecipazioni, CEJ a statuat că enumerarea din art. 85 (1) al Tratatului este destinată a se aplica tuturor acțiunilor cu caracter de coluziune dintre întreprinderi, indiferent de forma acestora. (…) Singurul lucru esențial este distincția dintre:

-comportamentul independent, care este permis, și

-coluziune, care nu este permisă, indiferent de diferențele dintre tipurile de acțiuni cu caracter de coluziune.

Curtea a constatat că individualizarea sancțiunii aplicate - amenda în cuantum reprezentând 2,6% din cifra de afaceri realizată în 2010 - s-a realizat cu interpretarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale, împrejurările de fapt, obiective și subiective, fiind apreciate justificat.

Nu au fost reținute criticile reclamantei cu privire la neaplicarea unor reduceri a nivelului de bază ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante mai mari decât procentul de 10% prevăzut de Instrucțiunile în vigoare la momentul emiterii actului administrativ contestat.

Este adevărat că Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind Individualizarea Sancțiunilor din 2004, în vigoare la data săvârșirii faptei, nu reglementau limitarea la nivelul de 10% a reducerii nivelului de bază ca urmare a reținerii circumstanțelor atenuante.

Însă aplicarea reducerii la acest nivel, pentru fiecare dintre cele trei circumstanțe atenuante reținute:

- ponderea scăzută a vânzărilor produsului respectiv,

- implicarea mai redusă în săvârșirea încălcării,

- transpunerea cu întârziere a practicii concertate în practică,

respectiv aplicarea unei reduceri de 5% pentru circumstanța atenuantă a colaborării în mod efectiv și pe deplin cu Consiliul Concurenței pe parcursul procedurii de investigație, corespunde, în aprecierea instanței, cerinței de proporționalitate și face posibilă atingerea scopului amenzii - prevenția și sancționarea, sancțiunea fiind de natură a fi resimțită de contravenient, fără să creeze acestuia sarcini financiare excesive, cu implicații grave asupra activității economice.

Curtea constată că reținerea caracterului de gravitate mare al faptei este justificat de împrejurările concrete, astfel cum au fost enunțate în prezentarea elementelor de fapt ale speței, Consiliul Concurenței făcând o apreciere corectă la emiterea deciziei atacate (pct. 499- 502), asupra aspectelor relevante: natura faptei, dimensiunea și importanța pieței relevante, cotele de piață cumulate ale întreprinderilor implicate, impactul concret, având în vedere și prevederile Instrucțiunilor în vigoare la momentul săvârșirii faptei.

S-a reținut că pârâtul a aplicat nivelul minim al procentului prevăzut de Instrucțiunile din 2004 pentru faptele de gravitate mare, de 4% (cel maxim fiind de 8%), având în vedere ponderea redusă a vânzărilor benzinei Eco Premium în cifra totală de afaceri a întreprinderilor implicate.

Nu a fost reținută existența unor dubii rezonabile din partea reclamantei cu privire la caracterul contravențional al faptei în vederea aplicării unei circumstanțe atenuante, și nici lipsa intenției de a acționa cu încălcarea regulilor de concurență.

Reclamanta a comunicat ARP faptul că se interesează de aspectele discutate de concurenții săi și va comunica rezultatul. Chiar dacă nu a dat niciun răspuns cu privire la propria poziție, a consimțit tacit să fie informată în continuare cu privire la evoluția discuțiilor concurenților săi cu privire la eliminarea de pe piață a unui produs, în condițiile în care întreprinderile implicate dețineau o cotă de piață cumulată de peste 90% pe segmentul comercializării cu amănuntul a respectivului sortiment de benzină.

Instanța de fond a reținut că fapta sancționată a determinat o modificare artificială a structurii pieței și, prin aceasta, a concurenței, cu consecința restrângerii libertății consumatorilor de a alege produsele și/sau furnizorii respectivelor produse și a eliminării riscurilor concurenței reale, care ar fi impus întreprinderilor să se adapteze individual la condițiile pieței.

Împrejurarea că Legea Concurenței, în vigoare la momentul săvârșirii faptei, nu prevedea o limită minimă a amenzii, ci doar un plafon maxim, spre deosebire de recentele modificări introduse prin O.U.G. nr. 75/2010 (aprobată cu modificări prin Legea nr. 149/2011), nu are relevanță, având în vedere că impunerea unui nivel minim al amenzii - de 0,5% din cifra de afaceri a contravenientului - nu afectează în vreun fel situația din speță.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A. SRL și a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii instanței de fond în sensul anulării Deciziei nr. 97 din 21 decembrie 2011 a Consiliului Concurenței referitoare la încălcarea de către societățile active pe piața distribuției carburanților auto, benzină și motorină, angro și cu amănuntul, din România, a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a dispozițiilor art. 101 alin. (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, prin limitarea sau controlul producției, comercializării, dezvoltării tehnice sau investițiilor și anularea Ordinului Președintelui Consiliului Concurenței nr. 211 din 8 septembrie 2005, prin care s-a declanșat investigația, precum și invalidării și excluderii probatoriului obținut în mod ilegal în cursul desfășurării investigației în baza ordinului mai sus menționat, ce a condus la sancționarea sa, iar în subsidiar, reducerii, în baza principiului proporționalității, a cuantumului amenzii dispuse prin decizia atacată și obligarea pârâtului la suportarea cheltuielilor de judecată generate de judecarea prezentei cauze aferente ambelor faze procesuale.

În motivele de recurs s-a arătat că sentința este nelegală și contradictorie, fiind pronunțată cu încălcarea legislației aplicabile și a standardului de probă în materie de concurență, motive de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.:

- greșita aplicare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței întrucât a pornit de la o premisă greșită în ceea ce privește identificarea cererii și a substitutelor pentru benzina Eco Premium/Premium E4 de natură a determina o reducere arbitrară a pieței relevante la piața produsului Eco Premium;

- greșita aplicare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței, prin ignorarea regulii că distanțarea nu este un scop în sine, ci mijlocul prin care întreprinderea trebuie să evite a-i încuraja pe concurenții săi în punerea în aplicare a planurilor anticoncurențiale (când lipsa ei validează certitudinea lor că acea întreprindere le îmbrățișează practica) în condițiile în care instanța a concluzionat că nu poate reține certitudinea concurenților că ar fi achiesat la proiectul lor de înțelegere;

- greșita aplicare a art. 5 alin. (1) din Legea concurenței prin aprecierea eronată a existenței unei coordonări a comportamentului comercial al recurentei, deși deciziile acesteia au fost luate în mod independent la 6 luni de la pretinsa încetare a faptei concurenților și s-au datorat exclusiv modificărilor impuse de dispozițiile legale;

- încălcarea standardului de probă stabilit de CJUE și a garanțiilor prevăzute de art. 6 alin. (3) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin greșita interpretare a probelor administrate în cauză și prin încălcarea principiului in dubio pro reo;

- încălcarea dreptului la apărare pe parcursul investigației, consacrat de CJUE, prin preluarea și folosirea unor probe obținute în mod ilegal;

- încălcarea principiului proporționalității sancțiunii, ce a condus la aplicarea unei amenzi în cuantum de 159.553.612 RON pentru o faptă reținută ca desfășurându-se 2 luni în anul 2007 și 3 luni în anul 2008, respectiv o amendă ce depășește cu mai mult de 50% suma tuturor vânzărilor de Eco Premium pe doi ani întregi (102.839.898).

Recurenta, în cuprinsul motivelor de recurs, a reținut că:

Recurenta susține că prin decizia Consiliului Concurenței nu a fost clar dacă a fost acuzată de înțelegere sau practică concertată, iar instanța de fond a înlăturat acuzația de înțelegere, dar a confundat elementele constitutive definitorii ale unei practici concertate.

Principiul de bază pentru sancționarea unei practici concertate este acela că prezența unei întreprinderi la încheierea sau informarea acesteia cu privire la existența unei înțelegeri anticoncurențiale între concurenții săi, neurmată de distanțarea acesteia (când lipsa ei validează certitudinea lor că acea întreprindere le îmbrățișează practica) le oferă concurenților săi confortul că restrângerea concurenței pe care au agreat-o nu ar fi împiedicată de un comportament independent al acesteia, încurajându-i astfel să își pună în aplicare planurile.

Dar soluția instanței de fond este nelegală pentru că, deși reține că recurenta nu le-a oferit niciun confort concurenților săi, nu dă relevanță acestei constatări, menținând sancțiunea aplicată acesteia pentru vina de a nu se fi „distanțat” de niște discuții ale concurenților săi, concluzie care este eronată ca urmare a unei greșite înțelegeri a noțiunii de practică concertată.

Această greșită înțelegere a noțiunii de practică concertată a fost posibilă, susține recurenta, pentru că nu s-a ținut seama de standardul de probă pentru practica concertată consacrat de instanțele Uniunii Europene, respectiv în hotărârile Tribunalului U.E. în cauza Trefileurope și Marlines, pentru că recurenta nefiind prezentă la nicio întâlnire nu i se poate reproșa vreo încurajare a celorlalți prin tăcere, a fost singura companie omisă din corespondențe privind proiectul de convenție pentru sistarea comercializării acestui sortiment, ceea ce semnifică un răspuns negativ al recurentei.

Deși instanța de fond a considerat relevante pentru concluzia practicii concertate trei probe, niciuna dintre acestea nu conturează o situație similară celei din cauza Marlines pentru a fi permis instanței de fond reținerea unei practici concertate din simplul fapt al „nedistanțării”.

În privința încălcării dispozițiilor art. 6 alin. (3) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și ignorarea principiului in dubio pro reo, recurenta a criticat soluția instanței de fond pentru că nu a cenzurat încălcarea de către Consiliul Concurenței a obligației de a dovedi cu certitudine și dincolo de orice dubiu/îndoială rezonabilă comportamentul concertat al Rompetrol.

Instanța de fond, reținând necesitatea unei distanțări, ar fi putut proceda și la o analiză a comportamentului subsecvent, iar hotărârea atacată este contradictorie pentru că, deși a re