ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3384/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3384/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.C.,

anularea deciziei nr. 61 din 07 decembrie 2009, emisă de pârât, și

exonerarea sa de la obligația

de plată a amenzii în valoare de 94.814 RON

.

S-a solicitat și

suspendarea executării deciziei contestate până la soluționarea cauzei, precum

și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 61 din data de 7 decembrie

2009, C.C. a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

concurenței nr. 21/1996, republicată, de către 17 agenți economici activi pe

piața pâinii din județul Maramureș, printre care se află și reclamanta,

stabilind în sarcina acesteia o amendă în cuantum de 94.814 lei.

În fața instanței de

fond, reclamanta a argumentat nelegalitatea deciziei contestate, pentru

următoarele considerente:

îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența unei înțelegeri

neconcurențiale. Astfel, discuțiile purtate în cadrul Adunării Generale a

Asociației Maramureș nu prezintă natura unor hotărâri de fixare a unui nivel

minim al prețului de vânzare a pâinii, cu caracter de obligativitate pentru

membrii asociației și nu pot fi interpretate ca o înțelegere anticoncurențială;

participanți la Adunarea Generală din data de 7 februarie 2006 nu ar fi putut

afecta comerțul cu pâine din județul Maramureș întrucât reprezintă o pondere

scăzută din totalul cifrei de afaceri a societăților active pe piața pâinii din

județul Maramureș;

întreprins niciun act sau fapt având ca obiect sau ca efect restrângerea,

denaturarea sau împiedicarea concurenței pe piața pâinii din județul Maramureș.

Referitor la cererea

de suspendare a executării deciziei atacate, a arătat reclamanta că executarea

acestei decizii ar avea consecințe extrem de grave asupra activității societății

în condițiile prezentei crize economice, obligând-o practic la încetarea

activității și la intrarea în stare de incapacitate de plată a salariilor

angajaților și de onorare a contractelor curente.

Pârâtul C.C. a

formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea acțiunii

ca nefondată, pentru următoarele argumente:

membrilor A.P.M.P.P.F. din Județul Maramureș, evidențiate prin procesele-verbale

de ședință ale Asociației, reprezintă, neîndoielnic, demersuri în vederea realizării

unei înțelegeri având ca obiect fixarea prețului minim de vânzare pentru pâinea

albă, înțelegere cu evident caracter anticoncurențial.

Pârâta a arătat că nu

este necesar ca această înțelegere să fie obligatorie pentru părți, fiind

suficient numai ca agenții economici să-și fi exprimat voința comună de a

se comporta pe piață într-un anume mod. În acest context, nu are relevanță nici

dacă Adunarea Generală a fost sau nu legal constituită.

economici participanți erau de mici dimensiuni nu poate determina consecința

neaplicarii art. 5 alin. (l) din Legea concurenței. Astfel, conform

prevederilor art. 8 alin. (2) din aceeași lege, exceptarea prevăzută agenților

economici de mici dimensiuni de la aplicarea prevederilor art. 5 nu se aplică

înțelegerilor care privesc fixarea preturilor.

existența unei înțelegeri interzisă de prevederile art. 5 alin. (l) din aceeași

lege, nu este necesar ca părțile la respectiva înțelegere să acționeze în fapt

conform celor agreate în cadrul sau. Potrivit jurisprudenței comunitare,

simplul fapt de a realiza o înțelegere al cărei obiect este

restricționarea concurenței prin încălcarea art. 81 alin. (l) din

Tratat reprezintă în sine o încălcare a acestei prevederi, indiferent dacă acea

înțelegere a fost sau nu în fapt implementată. Neimplementarea în practică a

unei înțelegeri anticoncurențiale poate fi cel mult de natură să contribuie la

individualizarea sancțiunii, prin luarea acestui aspect în calcul ca

reprezentând o circumstanță atenuantă.

a unui agent economic la o întâlnire cu caracter anticoncurențial este

suficientă pentru a se reține participarea acestuia la o încălcare art. 81 din

Tratat, întrucât în speță contează voința părților la acea înțelegere de a restrânge

concurența, independent de transpunerea acesteia în practică.

instanțe

Prin sentința nr. 3998

din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanta

SC R. SRL.

Pentru a

pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că situația de

fapt reținută în cuprinsul deciziei contestate este fundamentată pe

înscrisurile existente la dosarul cauzei, potrivit cărora societățile

comerciale participante la întâlnire au stabilit, prin reprezentanții lor, prețul

minim de desfacere a pâinii albe, iar această înțelegere a fost consemnată în

procesul verbal încheiat la data respectivă.

În consecință, prima

instanță a apreciat ca nedovedite susținerile reclamantei, referitoare la

faptul că, în speță, se stabilea prețul de cost sau de producție al produsului,

în condițiile în care, cu aceeași ocazie, s-a stabilit și monitorizarea

reciprocă a comportamentului participanților la înțelegere pe piață în privința

prețului minim de vânzare a pâinii.

Analizând atât

dispozițiile legii naționale, cât și normele și jurisprudența comunitară,

instanța de fond a ajuns la concluzia că este suficient ca o înțelegere să fie

anticoncurențială doar prin obiectul său sau doar prin efectul său, că nu este

necesar ca înțelegerea să aibă caracter obligatoriu pentru părți, că simplul

fapt de a realiza o înțelegere al cărui obiect este restricționarea concurenței,

prin încălcarea art. 81 alin. (1) din Tratat, respectiv art. 5 alin. (1) din

Legea nr. 21/1996, reprezintă o faptă anticoncurențială indiferent dacă acea

înțelegere a fost în fapt implementată.

Pe de altă parte,

prima instanță a constatat că nu sunt fundamentate pe niciun mijloc de

probă administrat în cauză susținerile reclamantei privind exceptarea de

la sancționare, față de cota redusă pe piața pretins afectată a

înțelegerii anticoncurențiale sancționate, derivând din cifra de afaceri a

reclamantei pentru exercițiul financiar precedent.

În plus, această

exceptare a fost reglementată prin dispozițiile O.U.G. nr. 75/2010, iar decizia

contestată a fost emisă în luna decembrie 2009.

Prima instanță a

avut în vedere și faptul că din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese

că reclamanta avea cunoștință de caracterul anticoncurențial al înțelegerilor

la care participa, iar împrejurarea că nu a majorat prețul de vânzare al pâinii

după data de 7 februarie 2006 nu prezintă relevanță în raport de temeiul legal

în baza căruia s-a dispus sancționarea sa.

În ceea ce privește

amenda aplicată societății SC R. SRL, s-a reținut că aceasta a fost

individualizată corect în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) lit. a)

din Legea nr. 21/1996, ținându-se cont de gravitatea, durata faptei

anticoncurențiale, de consecințele asupra concurenței, dar și de împrejurarea,

reținută ca circumstanță atenuantă, că acordul nu a fost transpus în practică.

împotriva sentinței

Reclamanta SC R. SRL a

atacat cu recurs hotărârea Curții de apel, solicitând modificarea ei în sensul admiterii

acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și

art. 304

1

C. proc. civ.

În esență, recurenta

– reclamantă a criticat sub două aspecte:

3.1. Instanța de fond

a ignorat prevederile legale în temeiul cărora SC R. SRL era exceptată de la

aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996.

În acest sens,

recurenta – reclamantă a arătat că se află în cel puțin trei situații de

exceptare legală de la aplicarea prevederilor sancționatorii ale art. 5 alin. (1)

lit. 1) din Legea concurenței, atât în varianta în vigoare în anul de referință

(2006), cât și, mai ales, astfel cum această lege a fost modificată prin O.U.G.

nr. 75/2010, publicată în M. Of. al României nr. 459 din 6 iulie 2010.

Astfel, recurenta -

reclamantă a susținut că procentul său de participare în totalul cifrei de

afaceri înregistrate de agenții economici pe piața pâinii din județul Maramureș

a fost în anul de referință 2006 sub pragul de sancționare, conform art. 8 alin.

(1) din Legea nr. 21/1996, în forma anterioară intrării în vigoare a modificărilor

adoptate prin O.U.G. nr. 75/2010 (5 %) și cu atât mai mult în raport cu

reglementarea actuală, în care acest prag a fost mărit la 10 %.

Un alt argument

invocat în dezvoltarea acestui motiv de recurs se referă la condițiile de

exceptare prevăzute în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, conform modificărilor

aduse prin O.U.G. nr. 75/2010, pe care partea afirmă că le îndeplinește în mod

cumulativ:

Interdicția prevăzută

la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri între

întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de

întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate,

atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) contribuie la

îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea

progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un

avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere,

decizie ori practică concertată;

b)

nu

impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru

atingerea acestor obiective;

c)

nu

oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte

substanțială a pieței produselor în cauză”.

În fine, recurenta –

reclamantă a arătat că îndeplinește condițiile de exceptare de la sancționare

prevăzute în art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea U.E. (fostul art.

81 din Tratatul C.E.), care a primit o interpretare obligatorie din partea Curții

Europene de Justiție, în sensul că „denaturarea concurenței provocată de

acordul în cauză cade sub incidența interdicției de drept comunitar prevăzută

de art. 85 (în prezent art. 81) numai în măsura în care acordul poate afecta comerțul

(Hotărârea Curții Europene de Justiție din 13 iulie 1966, E.C. SARL și G.V.F.C.

CEE, cauzele conexe C-56/64 și C-58/64). Așadar, pentru ca un acord să fie calificat

drept înțelegere anticoncurențială prin obiectul său, în sensul Tratatului C.E.,

este necesar ca acesta să poată afecta comerțul în mod concret. În cazul de

față însă, după cum a fost arătat anterior, dezbaterile care au avut loc în

Adunarea generală a Asociației Maramureș din 7 februarie 2006 nu au produs

niciun fel de efecte anticoncurențiale.

3.2. Instanța de fond

a aplicat greșit legea atunci când a reținut existența unei fapte

anticoncurențiale în sarcina SC R. SRL.

Argumentând

neîndeplinirea, în cazul său, a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea

concurenței nr. 21/1996, recurenta - reclamantă a arătat că, în speță, nu a existat

o înțelegere anticoncurențială, că Adunarea Generală din data de 7 februarie 2006,

încriminată, nu a fost de natură a adopta o hotărâre obligatorie pentru asociați

și că discuțiile purtate în cadrul Adunării Generale nu au avut ca scop fixarea

concertată a prețurilor de vânzare a pâinii, nu au avut ca obiect restrângerea,

împiedicarea ori denaturarea concurenței și nu au avut acest efect.

intimatului

Prin întâmpinarea

depusă la dosar, intimatul C.C. a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, formulând, în esență, următoarele apărări:

- instanța de fond a interpretat

corect conținutul procesului verbal din 7 februarie 2006, din care rezultă cu

claritate că participanții, inclusiv recurenta, au fost de acord cu prețul

minim stabilit și chiar au gândit un mecanism de monitorizare reciprocă a punerii

în practică a înțelegerii;

- prevederile art. 5 alin.

(1) din Legea nr. 21/1996 se aplică indiferent de cota de piață a participanților

la înțelegere, în temeiul art. 8 alin. (2) din aceeași lege, în forma în

vigoare la data respectivă [art. 8 alin. (4), în prezent], în cazul practicilor

anticoncurențiale având ca obiect fixarea prețurilor, împărțirea pieței sau a

clienților, considerate restricții grave ale concurenței prin chiar natura lor;

- pragul de 5 %

prevăzut în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și invocat de recurenta -

reclamantă nu se referă la cota de piață individuală a părților înțelegerii, ci

la cota de piață cumulată a întreprinderilor implicate;

- în speță, nu sunt incidente

prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, care în forma în vigoare la

momentul înțelegerii, anterioară O.U.G. nr. 75/2010, impunea formularea unei

notificări pentru exceptarea individuală, pentru că nu era realizată cel puțin

una dintre condițiile cumulative impuse prin textul legal menționat, aceea de

asigurare, pentru consumatori, a unui avantaj corespunzător celui obținut de

părțile înțelegerii;

- dispozițiile art. 101

TFUE nu sunt aplicabile, pentru că, pe de o parte, fapta imputată s-a petrecut

anterior aderării la U.E., pe de altă parte, textul avea corespondent în art. 5

din Legea concurenței nr. 21/1996 și, în fine, recurenta - reclamantă a citat

trunchiat hotărârea din cauzele conexe C – 56/64 și C – 58/64, al cărei sens

este acela că „denaturarea concurenței provocată de acordul în cauză cade sub incidența

interdicției de drept comunitar prevăzută de art. 85 din Tratat numai în măsura

în care acordul poate afecta comerțul dintre Statele Membre.”

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare,

cât și sub toate aspectele, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în

continuare.

și de drept relevante

Recurenta-reclamantă

SC R SRL – Baia Mare a supus controlului de legalitate Decizia Plenului Consiliului

Concurenței nr. 61 din 7 decembrie 2009 prin care a fost sancționată cu o

amendă în cuantum de 94.814 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1)

lit. a) din Legea nr. 21/1996 a concurenței, prin realizarea unei înțelegeri de

fixare a prețului minim la kg de pâine albă.

Intimatul a reținut

în actul administrativ (pct. 49) că la data de 7 februarie 2006, în cadrul Adunării

Generale a A.P.M.P.P.F. din Județul Maramureș, un număr de 17 agenți economici,

între care și recurenta, au fixat un nivel minim al prețului de vânzare pentru pâinea

albă, de 19.000 lei /kg(1,9 lei/kg), plus TVA.

Această înțelegere,

care a purtat asupra unui parametru esențial al concurenței, prețul, a permis participanților

să previzioneze cu un grad suficient de certitudine care va fi politica adoptată

de concurenții lor de pe piață și, prin aceasta, a înfrânt dispozițiile art. 5 alin.

(1) din Legea concurenței.

Toate motivele de nelegalitate

invocate de reclamantă în cursul procedurii judiciare au fost examinate de

Curtea de apel, după cum rezultă din prezentarea de la pct. I.2 din această decizie,

concluzia fiind în sensul că actul atacat este legal.

Această concluzie

este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru argumentele expuse punctual

în continuare, prin raportare la motivele de recurs.

1.1. Referitor la

existența unei fapte anticoncurențiale

Prin sancțiunea contravențională

aplicată recurentei în baza art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996, a fost

sancționată o practică anticoncurențială, respectiv cea descrisă la art. 5 alin.

(1) lit. a) din același act normativ potrivit cu care:

„Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între

agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de

asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect

sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața

românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc:

a)

fixarea concertată, în mod direct sau

indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor,

a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale”.

Recurenta –

reclamantă a susținut că în cadrul Adunării Generale din data de 7 februarie

2006 nu se putea încheia o înțelegere anticoncurențială, pentru că discuțiile au

avut loc într-un cadru informal, având caracterul unei simple consultări a

membrilor Asociației, nu a fost întrunită condiția de cvorum pentru valabilitatea

Adunării Generale și nu a fost vorba despre o fixare concertată a prețurilor,

în scopul sau cu efectul distorsionării concurenței.

Aceste susțineri sunt

infirmate însă de conținutul procesului - verbal al Adunării generale, unde se

menționează că cele 17 întreprinderi participante au fixat, „în unanimitate”,

„prețul minim de desfacere a pâinii” sau „prețul minim de vânzare a pâinii albe”

la valoarea de 19.000 lei/kg + TVA, discuțiile nepurtând asupra prețului de

cost sau de producție decât la modul generic, prin raportare la „scumpirea

utilităților”. Participanții au gândit și un mecanism de punere în practică a

celor agreate în cadrul înțelegerii, respectiv comunicarea prețului convenit către

membrii asociației care au lipsit, precum și modul de soluționare a

eventualelor conflicte.

Mai mult, din

procesul verbal al aceleiași asociații din data de 30 mai 2006, rezultă că părțile

la înțelegere își monitorizau între ele comportamentul, fiind criticați membrii

care „nu s-au ținut de cuvânt privind prețul propus înainte cu două luni”, ceea

ce demonstrează că prețul stabilit în cadrul întâlnirii din 7 februarie 2006 nu

era „consultativ”.

Concluzia la care a

ajuns judecătorul fondului este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții

de Justiție a U.E., în care s-a reținut că este suficient ca autoritatea de concurență

să arate că recurenta a participat la întâlnirile la care au fost încheiate înțelegeri

anticoncurențiale, fără a se opune, pentru a se considera că a făcut dovada la standardul

cerut că aceasta a participa la cartel (de ex. hotărârea din 5 decembrie 2006,

cauza T-303/2002, W.G.N. v. Comisia).

În ceea ce privește

incidența art. 101 TFUE, Înalta Curte are în vedere că, așa cum s-a reținut și

într-o altă cauză similară prevederile Tratatului, invocate de recurentă, nu

pot fi aplicate, întrucât faptele reținute ca fiind anticoncurențiale s-au petrecut

anterior aderării României la U.E.

Pe de altă parte, din

preambulul articolului 101 TFUE (fostul 81 TFUE) rezultă că acest text vizează

acte și fapte anticoncurențiale care pot afecta în mod semnificativ comerțul

intracomunitar. Or, în speță, piața geografică a județului Maramureș nu reprezintă

o piață semnificativă din piața comună, care să justifice incidența textului invocat

de recurentă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, decizia nr. 5027 din 28 octombrie 2011).

1.2. Referitor la

incidența unui caz de exceptare de la aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 21/1996.

Recurenta –

reclamantă a susținut exceptarea dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte,

îndeplinirea cerințelor prevăzute cumulativ în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996

și pe de altă parte, neîndeplinirea pragului minim de cotă de piață, prevăzut în

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Aceste susțineri

sunt, de asemenea, lipsite de fundament, având în vedere argumentele prezentate

în cele ce urmează.

Potrivit art. 5 alin.

(2) din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la data de 7 februarie 2006,

„Pot fi exceptate de la interdicția stabilită la alin.

(1) înțelegerile, deciziile luate de asociațiile de agenți economici sau

practicile concertate care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la lit. a)

-

d) și una dintre condițiile prevăzute la lit. e), după cum urmează:

a)

efectele

pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa

restrângerea concurenței provocată de

respectivele înțelegeri, decizii luate de asociațiile de agenți

economici

sau practici concertate;

b)

beneficiarilor

sau consumatorilor li se asigură un avantaj corespunzător celui realizat de

părțile

la respectiva înțelegere, decizie

luată de către o asociație de agenți economici sau practică concertată;

c)

eventualele restrângeri ale concurenței sunt

indispensabile pentru obținerea avantajelor scontate,

iar prin respectiva

înțelegere, decizie luată de către o asociație de agenți economici sau practică

concertată părților nu li se impun restricții care nu sunt necesare pentru

realizarea obiectivelor enumerate la lit. c);

d)

respectiva înțelegere, decizie luată de o asociație de

agenți economici sau practică concertată nu

dă agenților economici sau asociațiilor de

agenți economici posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte

substanțială a pieței produselor ori serviciilor la care se referă;

e)

înțelegerea, decizia luată de o asociație de agenți

economici sau practica concertată în cauză

contribuie ori poate contribui la:

1.

ameliorarea producției ori distribuției de produse,

executării de lucrări ori prestărilor de servicii;

2.

promovarea

progresului tehnic sau economic, îmbunătățirea calității produselor și

serviciilor;

3.

întărirea

pozițiilor concurențiale ale întreprinderilor mici și mijlocii pe piața

internă;

4.

practicarea

în mod durabil a unor prețuri substanțial mai reduse pentru consumatori”.

Ulterior, textul a fost

modificat, dar fără a fi afectată în mod semnificativ esența acestuia, astfel că

în prezent conținutul este următorul:

„(2)

Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor

de înțelegeri între

întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de

decizii ale asociațiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau

categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ

următoarele condiții:

a)

contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției

de mărfuri ori la promovarea progresului

tehnic sau economic, asigurând, în același

timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la

respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată;

b)

impun întreprinderilor în cauză doar acele restricții

care sunt indispensabile pentru atingerea

acestor obiective;

c)

nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina

concurența de pe o parte substanțială a pieței

produselor în cauză”.

Dincolo de aspectul de

ordin procedural legat de formalitățile care trebuiau îndeplinite pentru

obținerea unei exceptări individuale la nivelul anului 2006, conform art. 5 alin.

(3) – (7) din Legea nr. 21/1996, în forma atunci în vigoare, Înalta Curte

constată că recurenta – reclamantă nu a prezentat argumente consistente în

sensul întrunirii cumulative a prevederilor art. 5 alin. (2), cel puțin una

dintre ele fiind, în mod evident, neîndeplinită, de vreme ce prin fixarea concertată

a unui preț minim de vânzare a pâinii s-ar pretinde că se asigură, în același timp,

consumatorilor, un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la

respectiva înțelegere.

Așa cum a susținut și

intimatul, în întâmpinare, neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute cumulativ

face inutilă examinarea pe fond a celorlalte.

În ceea ce privește

celălalt motiv de exceptare invocat, Înalta Curte reține că, atât la data Adunării

Generale în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea calificată drept înțelegere anticoncurențială,

cât și la data adoptării deciziei Consiliului Concurenței, art. 8 alin. (1) din

Legea nr. 21/1996 avea următorul conținut:

„

Prevederile art. 5 nu se aplică în cazul

agenților economici sau grupărilor de agenți economici la care cifra de afaceri

pentru exercițiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile

a

fi calificate practici anticoncurențiale nu depășește un plafon stabilit anual

de către Consiliul Concurenței și:

-

cota

de piață totală a agenților economici implicați în înțelegerea, decizia

asociației de agenți economici sau practica concertată nu depășește 5 % pe nici

una dintre piețele relevante afectate, în

cazul

înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de agenți economici sau

practicilor concertate dintre

agenții economici concurenți; sau cota de

piață a fiecărui agent economic implicat în înțelegerea, decizia asociației de

agenți economici sau practica concertată nu depășește 10 % pe nici una dintre

piețele relevante afectate, în

cazul

înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de agenți economici sau

practicilor concertate dintre

agenții economici care nu sunt concurenți”

Procentul invocat de

recurenta – reclamantă se referă, așadar, la teza I a prevederii legale citate,

în ipoteza căreia se încadrează situația de fapt reținută, raportându-se nu la cota

de piață individuală a agenților economici implicați în înțelegere, ci la cota de

piață totală a acestora.

Distinct de această

împrejurare, neîndeplinirea condițiilor de exceptare, în raport cu calificarea

dată înțelegerii participanților la Adunarea Generală din 7 februarie 2006,

rezultă și din prevederile clare ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în

forma atunci în vigoare [alin. (4), în prezent], potrivit cărora limitele legate

de cotele de piață nu sunt aplicabile practicilor anticoncurențiale care privesc,

între altele, fixarea prețurilor de vânzare a produselor.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art.

304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat

de către SC R. SRL Maramureș împotriva sentinței nr. 3998 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 iulie 2012.