ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3384/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul C.C., anularea deciziei nr. 61 din 07 decembrie 2009, emisă de pârât, și exonerarea sa de la obligația de plată a amenzii în valoare de 94.814 RON . S-a solicitat și suspendarea executării deciziei contestate până la soluționarea cauzei, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că, prin Decizia nr. 61 din data de 7 decembrie 2009, C.C.

a constatat încălcarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, republicată, de către 17 agenți economici activi pe piața pâinii din județul Maramureș, printre care se află și reclamanta, stabilind în sarcina acesteia o amendă în cuantum de 94.814 lei. În fața instanței de fond, reclamanta a argumentat nelegalitatea deciziei contestate, pentru următoarele considerente: 1. În speță nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru existența unei înțelegeri neconcurențiale.

Astfel, discuțiile purtate în cadrul Adunării Generale a Asociației Maramureș nu prezintă natura unor hotărâri de fixare a unui nivel minim al prețului de vânzare a pâinii, cu caracter de obligativitate pentru membrii asociației și nu pot fi interpretate ca o înțelegere anticoncurențială; 2. Agenții economici participanți la Adunarea Generală din data de 7 februarie 2006 nu ar fi putut afecta comerțul cu pâine din județul Maramureș întrucât reprezintă o pondere scăzută din totalul cifrei de afaceri a societăților active pe piața pâinii din județul Maramureș; 3. Reclamanta nu a întreprins niciun act sau fapt având ca obiect sau ca efect restrângerea, denaturarea sau împiedicarea concurenței pe piața pâinii din județul Maramureș.

Referitor la cererea de suspendare a executării deciziei atacate, a arătat reclamanta că executarea acestei decizii ar avea consecințe extrem de grave asupra activității societății în condițiile prezentei crize economice, obligând-o practic la încetarea activității și la intrarea în stare de incapacitate de plată a salariilor angajaților și de onorare a contractelor curente. Pârâtul C.C. a formulat întâmpinare prin intermediul căreia a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, pentru următoarele argumente: 1. Acțiunile membrilor A.P.M.P.P.F. din Județul Maramureș, evidențiate prin procesele-verbale de ședință ale Asociației, reprezintă, neîndoielnic, demersuri în vederea realizării unei înțelegeri având ca obiect fixarea prețului minim de vânzare pentru pâinea albă, înțelegere cu evident caracter anticoncurențial.

Pârâta a arătat că nu este necesar ca această înțelegere să fie obligatorie pentru părți, fiind suficient numai ca agenții economici să-și fi exprimat voința comună de a se comporta pe piață într-un anume mod. În acest context, nu are relevanță nici dacă Adunarea Generală a fost sau nu legal constituită. 2. Faptul că agenții economici participanți erau de mici dimensiuni nu poate determina consecința neaplicarii art. 5 alin. (l) din Legea concurenței. Astfel, conform prevederilor art. 8 alin. (2) din aceeași lege, exceptarea prevăzută agenților economici de mici dimensiuni de la aplicarea prevederilor art. 5 nu se aplică înțelegerilor care privesc fixarea preturilor. 3. Pentru a se reține existența unei înțelegeri interzisă de prevederile art. 5 alin. (l) din aceeași lege, nu este necesar ca părțile la respectiva înțelegere să acționeze în fapt conform celor agreate în cadrul sau.

Potrivit jurisprudenței comunitare, simplul fapt de a realiza o înțelegere al cărei obiect este restricționarea concurenței prin încălcarea art. 81 alin. (l) din Tratat reprezintă în sine o încălcare a acestei prevederi, indiferent dacă acea înțelegere a fost sau nu în fapt implementată. Neimplementarea în practică a unei înțelegeri anticoncurențiale poate fi cel mult de natură să contribuie la individualizarea sancțiunii, prin luarea acestui aspect în calcul ca reprezentând o circumstanță atenuantă. 4. Simpla participare a unui agent economic la o întâlnire cu caracter anticoncurențial este suficientă pentru a se reține participarea acestuia la o încălcare art. 81 din Tratat, întrucât în speță contează voința părților la acea înțelegere de a restrânge concurența, independent de transpunerea acesteia în practică.

2. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 3998 din 19 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanta

SC R. SRL.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a apreciat că situația de fapt reținută în cuprinsul deciziei contestate este fundamentată pe înscrisurile existente la dosarul cauzei, potrivit cărora societățile comerciale participante la întâlnire au stabilit, prin reprezentanții lor, prețul minim de desfacere a pâinii albe, iar această înțelegere a fost consemnată în procesul verbal încheiat la data respectivă. În consecință, prima instanță a apreciat ca nedovedite susținerile reclamantei, referitoare la faptul că, în speță, se stabilea prețul de cost sau de producție al produsului, în condițiile în care, cu aceeași ocazie, s-a stabilit și monitorizarea reciprocă a comportamentului participanților la înțelegere pe piață în privința prețului minim de vânzare a pâinii.

Analizând atât dispozițiile legii naționale, cât și normele și jurisprudența comunitară, instanța de fond a ajuns la concluzia că este suficient ca o înțelegere să fie anticoncurențială doar prin obiectul său sau doar prin efectul său, că nu este necesar ca înțelegerea să aibă caracter obligatoriu pentru părți, că simplul fapt de a realiza o înțelegere al cărui obiect este restricționarea concurenței, prin încălcarea art. 81 alin. (1) din Tratat, respectiv art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, reprezintă o faptă anticoncurențială indiferent dacă acea înțelegere a fost în fapt implementată. Pe de altă parte, prima instanță a constatat că nu sunt fundamentate pe niciun mijloc de probă administrat în cauză susținerile reclamantei privind exceptarea de la sancționare, față de cota redusă pe piața pretins afectată a înțelegerii anticoncurențiale sancționate, derivând din cifra de afaceri a reclamantei pentru exercițiul financiar precedent.

În plus, această exceptare a fost reglementată prin dispozițiile O.U.G. nr. 75/2010, iar decizia contestată a fost emisă în luna decembrie 2009. Prima instanță a avut în vedere și faptul că din înscrisurile existente la dosarul cauzei reiese că reclamanta avea cunoștință de caracterul anticoncurențial al înțelegerilor la care participa, iar împrejurarea că nu a majorat prețul de vânzare al pâinii după data de 7 februarie 2006 nu prezintă relevanță în raport de temeiul legal în baza căruia s-a dispus sancționarea sa. În ceea ce privește amenda aplicată societății SC R. SRL, s-a reținut că aceasta a fost individualizată corect în raport de dispozițiile art. 51 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996, ținându-se cont de gravitatea, durata faptei anticoncurențiale, de consecințele asupra concurenței, dar și de împrejurarea, reținută ca circumstanță atenuantă, că acordul nu a fost transpus în practică.

3. Recursul exercitat împotriva sentinței Reclamanta SC R. SRL a atacat cu recurs hotărârea Curții de apel, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ. În esență, recurenta – reclamantă a criticat sub două aspecte: 3.1. Instanța de fond a ignorat prevederile legale în temeiul cărora SC R. SRL era exceptată de la aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. În acest sens, recurenta – reclamantă a arătat că se află în cel puțin trei situații de exceptare legală de la aplicarea prevederilor sancționatorii ale art. 5 alin. (1) lit. 1) din Legea concurenței, atât în varianta în vigoare în anul de referință (2006), cât și, mai ales, astfel cum această lege a fost modificată prin O.U.G.

nr. 75/2010, publicată în M. Of. al României nr. 459 din 6 iulie 2010. Astfel, recurenta - reclamantă a susținut că procentul său de participare în totalul cifrei de afaceri înregistrate de agenții economici pe piața pâinii din județul Maramureș a fost în anul de referință 2006 sub pragul de sancționare, conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, în forma anterioară intrării în vigoare a modificărilor adoptate prin O.U.G. nr. 75/2010 (5 %) și cu atât mai mult în raport cu reglementarea actuală, în care acest prag a fost mărit la 10 %. Un alt argument invocat în dezvoltarea acestui motiv de recurs se referă la condițiile de exceptare prevăzute în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, conform modificărilor aduse prin O.U.G.

nr. 75/2010, pe care partea afirmă că le îndeplinește în mod cumulativ: Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată; b) nu impun întreprinderilor în cauză restricții care nu sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză”.

În fine, recurenta – reclamantă a arătat că îndeplinește condițiile de exceptare de la sancționare prevăzute în art. 101 alin. (3) din Tratatul privind funcționarea U.E. (fostul art. 81 din Tratatul C.E.), care a primit o interpretare obligatorie din partea Curții Europene de Justiție, în sensul că „denaturarea concurenței provocată de acordul în cauză cade sub incidența interdicției de drept comunitar prevăzută de art. 85 (în prezent art. 81) numai în măsura în care acordul poate afecta comerțul (Hotărârea Curții Europene de Justiție din 13 iulie 1966, E.C. SARL și G.V.F.C. CEE, cauzele conexe C-56/64 și C-58/64). Așadar, pentru ca un acord să fie calificat drept înțelegere anticoncurențială prin obiectul său, în sensul Tratatului C.E., este necesar ca acesta să poată afecta comerțul în mod concret.

În cazul de față însă, după cum a fost arătat anterior, dezbaterile care au avut loc în Adunarea generală a Asociației Maramureș din 7 februarie 2006 nu au produs niciun fel de efecte anticoncurențiale. 3.2. Instanța de fond a aplicat greșit legea atunci când a reținut existența unei fapte anticoncurențiale în sarcina SC R. SRL. Argumentând neîndeplinirea, în cazul său, a prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea concurenței nr. 21/1996, recurenta - reclamantă a arătat că, în speță, nu a existat o înțelegere anticoncurențială, că Adunarea Generală din data de 7 februarie 2006, încriminată, nu a fost de natură a adopta o hotărâre obligatorie pentru asociați și că discuțiile purtate în cadrul Adunării Generale nu au avut ca scop fixarea concertată a prețurilor de vânzare a pâinii, nu au avut ca obiect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței și nu au avut acest efect.

4. Apărările intimatului Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul C.C.

a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, formulând, în esență, următoarele apărări: - instanța de fond a interpretat corect conținutul procesului verbal din 7 februarie 2006, din care rezultă cu claritate că participanții, inclusiv recurenta, au fost de acord cu prețul minim stabilit și chiar au gândit un mecanism de monitorizare reciprocă a punerii în practică a înțelegerii; - prevederile art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 se aplică indiferent de cota de piață a participanților la înțelegere, în temeiul art. 8 alin. (2) din aceeași lege, în forma în vigoare la data respectivă [art. 8 alin. (4), în prezent], în cazul practicilor anticoncurențiale având ca obiect fixarea prețurilor, împărțirea pieței sau a clienților, considerate restricții grave ale concurenței prin chiar natura lor; - pragul de 5 % prevăzut în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 și invocat de recurenta - reclamantă nu se referă la cota de piață individuală a părților înțelegerii, ci la cota de piață cumulată a întreprinderilor implicate; - în speță, nu sunt incidente prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, care în forma în vigoare la momentul înțelegerii, anterioară O.U.G.

nr. 75/2010, impunea formularea unei notificări pentru exceptarea individuală, pentru că nu era realizată cel puțin una dintre condițiile cumulative impuse prin textul legal menționat, aceea de asigurare, pentru consumatori, a unui avantaj corespunzător celui obținut de părțile înțelegerii; - dispozițiile art. 101 TFUE nu sunt aplicabile, pentru că, pe de o parte, fapta imputată s-a petrecut anterior aderării la U.E., pe de altă parte, textul avea corespondent în art. 5 din Legea concurenței nr. 21/1996 și, în fine, recurenta - reclamantă a citat trunchiat hotărârea din cauzele conexe C – 56/64 și C – 58/64, al cărei sens este acela că „denaturarea concurenței provocată de acordul în cauză cade sub incidența interdicției de drept comunitar prevăzută de art. 85 din Tratat numai în măsura în care acordul poate afecta comerțul dintre Statele Membre.” II.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, în baza art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurenta-reclamantă SC R SRL – Baia Mare a supus controlului de legalitate Decizia Plenului Consiliului Concurenței nr. 61 din 7 decembrie 2009 prin care a fost sancționată cu o amendă în cuantum de 94.814 lei pentru încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996 a concurenței, prin realizarea unei înțelegeri de fixare a prețului minim la kg de pâine albă.

Intimatul a reținut în actul administrativ (pct. 49) că la data de 7 februarie 2006, în cadrul Adunării Generale a A.P.M.P.P.F. din Județul Maramureș, un număr de 17 agenți economici, între care și recurenta, au fixat un nivel minim al prețului de vânzare pentru pâinea albă, de 19.000 lei /kg(1,9 lei/kg), plus TVA. Această înțelegere, care a purtat asupra unui parametru esențial al concurenței, prețul, a permis participanților să previzioneze cu un grad suficient de certitudine care va fi politica adoptată de concurenții lor de pe piață și, prin aceasta, a înfrânt dispozițiile art. 5 alin. (1) din Legea concurenței. Toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în cursul procedurii judiciare au fost examinate de Curtea de apel, după cum rezultă din prezentarea de la pct. I.2 din această decizie, concluzia fiind în sensul că actul atacat este legal.

Această concluzie este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru argumentele expuse punctual în continuare, prin raportare la motivele de recurs. 1.1.

Referitor la existența unei fapte anticoncurențiale Prin sancțiunea contravențională aplicată recurentei în baza art. 51 lit. a) din Legea nr. 21/1996, a fost sancționată o practică anticoncurențială, respectiv cea descrisă la art. 5 alin. (1) lit. a) din același act normativ potrivit cu care: „Sunt interzise orice înțelegeri exprese sau tacite între agenții economici ori asociațiile de agenți economici, orice decizii luate de asociațiile de agenți economici și orice practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței pe piața românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care urmăresc: a) fixarea concertată, în mod direct sau indirect, a prețurilor de vânzare ori de cumpărare, a tarifelor, a rabaturilor, a adaosurilor, precum și a oricăror alte condiții comerciale”.

Recurenta – reclamantă a susținut că în cadrul Adunării Generale din data de 7 februarie 2006 nu se putea încheia o înțelegere anticoncurențială, pentru că discuțiile au avut loc într-un cadru informal, având caracterul unei simple consultări a membrilor Asociației, nu a fost întrunită condiția de cvorum pentru valabilitatea Adunării Generale și nu a fost vorba despre o fixare concertată a prețurilor, în scopul sau cu efectul distorsionării concurenței. Aceste susțineri sunt infirmate însă de conținutul procesului - verbal al Adunării generale, unde se menționează că cele 17 întreprinderi participante au fixat, „în unanimitate”, „prețul minim de desfacere a pâinii” sau „prețul minim de vânzare a pâinii albe” la valoarea de 19.000 lei/kg + TVA, discuțiile nepurtând asupra prețului de cost sau de producție decât la modul generic, prin raportare la „scumpirea utilităților”.

Participanții au gândit și un mecanism de punere în practică a celor agreate în cadrul înțelegerii, respectiv comunicarea prețului convenit către membrii asociației care au lipsit, precum și modul de soluționare a eventualelor conflicte. Mai mult, din procesul verbal al aceleiași asociații din data de 30 mai 2006, rezultă că părțile la înțelegere își monitorizau între ele comportamentul, fiind criticați membrii care „nu s-au ținut de cuvânt privind prețul propus înainte cu două luni”, ceea ce demonstrează că prețul stabilit în cadrul întâlnirii din 7 februarie 2006 nu era „consultativ”.

Concluzia la care a ajuns judecătorul fondului este în deplină concordanță cu jurisprudența Curții de Justiție a U.E., în care s-a reținut că este suficient ca autoritatea de concurență să arate că recurenta a participat la întâlnirile la care au fost încheiate înțelegeri anticoncurențiale, fără a se opune, pentru a se considera că a făcut dovada la standardul cerut că aceasta a participa la cartel (de ex. hotărârea din 5 decembrie 2006, cauza T-303/2002, W.G.N. v. Comisia). În ceea ce privește incidența art. 101 TFUE, Înalta Curte are în vedere că, așa cum s-a reținut și într-o altă cauză similară prevederile Tratatului, invocate de recurentă, nu pot fi aplicate, întrucât faptele reținute ca fiind anticoncurențiale s-au petrecut anterior aderării României la U.E.

Pe de altă parte, din preambulul articolului 101 TFUE (fostul 81 TFUE) rezultă că acest text vizează acte și fapte anticoncurențiale care pot afecta în mod semnificativ comerțul intracomunitar. Or, în speță, piața geografică a județului Maramureș nu reprezintă o piață semnificativă din piața comună, care să justifice incidența textului invocat de recurentă (Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 5027 din 28 octombrie 2011). 1.2. Referitor la incidența unui caz de exceptare de la aplicarea art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Recurenta – reclamantă a susținut exceptarea dintr-o dublă perspectivă: pe de o parte, îndeplinirea cerințelor prevăzute cumulativ în art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996 și pe de altă parte, neîndeplinirea pragului minim de cotă de piață, prevăzut în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Aceste susțineri sunt, de asemenea, lipsite de fundament, având în vedere argumentele prezentate în cele ce urmează.

Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în forma în vigoare la data de 7 februarie 2006, „Pot fi exceptate de la interdicția stabilită la alin. (1) înțelegerile, deciziile luate de asociațiile de agenți economici sau practicile concertate care îndeplinesc cumulativ condițiile prevăzute la lit. a) - d) și una dintre condițiile prevăzute la lit. e), după cum urmează: a) efectele pozitive prevalează asupra celor negative sau sunt suficiente pentru a compensa restrângerea concurenței provocată de respectivele înțelegeri, decizii luate de asociațiile de agenți economici sau practici concertate; b) beneficiarilor sau consumatorilor li se asigură un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie luată de către o asociație de agenți economici sau practică concertată; c) eventualele restrângeri ale concurenței sunt indispensabile pentru obținerea avantajelor scontate, iar prin respectiva înțelegere, decizie luată de către o asociație de agenți economici sau practică concertată părților nu li se impun restricții care nu sunt necesare pentru realizarea obiectivelor enumerate la lit. c); d) respectiva înțelegere,

decizie luată de o asociație de agenți economici sau practică concertată nu dă agenților economici sau asociațiilor de agenți economici posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor ori serviciilor la care se referă; e) înțelegerea, decizia luată de o asociație de agenți economici sau practica concertată în cauză contribuie ori poate contribui la: 1. ameliorarea producției ori distribuției de produse, executării de lucrări ori prestărilor de servicii; 2. promovarea progresului tehnic sau economic, îmbunătățirea calității produselor și serviciilor; 3. întărirea pozițiilor concurențiale ale întreprinderilor mici și mijlocii pe piața internă; 4. practicarea în mod durabil a unor prețuri substanțial mai reduse pentru consumatori”.

Ulterior, textul a fost modificat, dar fără a fi afectată în mod semnificativ esența acestuia, astfel că în prezent conținutul este următorul: „(2) Interdicția prevăzută la alin. (1) nu se aplică înțelegerilor sau categoriilor de înțelegeri între întreprinderi, deciziilor sau categoriilor de decizii ale asociațiilor de întreprinderi, practicilor concertate sau categoriilor de practici concertate, atunci când acestea îndeplinesc cumulativ următoarele condiții: a) contribuie la îmbunătățirea producției sau distribuției de mărfuri ori la promovarea progresului tehnic sau economic, asigurând, în același timp, consumatorilor un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere, decizie ori practică concertată; b) impun întreprinderilor în cauză doar acele restricții care sunt indispensabile pentru atingerea acestor obiective; c) nu oferă întreprinderilor posibilitatea de a elimina concurența de pe o parte substanțială a pieței produselor în cauză”.

Dincolo de aspectul de ordin procedural legat de formalitățile care trebuiau îndeplinite pentru obținerea unei exceptări individuale la nivelul anului 2006, conform art. 5 alin. (3) – (7) din Legea nr. 21/1996, în forma atunci în vigoare, Înalta Curte constată că recurenta – reclamantă nu a prezentat argumente consistente în sensul întrunirii cumulative a prevederilor art. 5 alin. (2), cel puțin una dintre ele fiind, în mod evident, neîndeplinită, de vreme ce prin fixarea concertată a unui preț minim de vânzare a pâinii s-ar pretinde că se asigură, în același timp, consumatorilor, un avantaj corespunzător celui realizat de părțile la respectiva înțelegere. Așa cum a susținut și intimatul, în întâmpinare, neîndeplinirea uneia dintre condițiile prevăzute cumulativ face inutilă examinarea pe fond a celorlalte.

În ceea ce privește celălalt motiv de exceptare invocat, Înalta Curte reține că, atât la data Adunării Generale în cadrul căreia s-a adoptat hotărârea calificată drept înțelegere anticoncurențială, cât și la data adoptării deciziei Consiliului Concurenței, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 avea următorul conținut: „ Prevederile art. 5 nu se aplică în cazul agenților economici sau grupărilor de agenți economici la care cifra de afaceri pentru exercițiul financiar precedent recurgerii la comportamente susceptibile a fi calificate practici anticoncurențiale nu depășește un plafon stabilit anual de către Consiliul Concurenței și: - cota de piață totală a agenților economici implicați în înțelegerea, decizia asociației de agenți economici sau practica concertată nu depășește 5 % pe nici una dintre piețele relevante afectate, în cazul înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de agenți economici sau practicilor concertate dintre agenții economici concurenți; sau cota de piață a fiecărui agent economic implicat în înțelegerea, decizia asociației de agenți economici sau practica concertată nu depășește 10 % pe nici una dintre piețele relevante afectate, în cazul înțelegerilor, deciziilor luate de asociațiile de agenți economici sau practicilor concertate dintre agenții economici care nu sunt concurenți” Procentul invocat de recurenta – reclamantă se referă, așadar,

la teza I a prevederii legale citate, în ipoteza căreia se încadrează situația de fapt reținută, raportându-se nu la cota de piață individuală a agenților economici implicați în înțelegere, ci la cota de piață totală a acestora. Distinct de această împrejurare, neîndeplinirea condițiilor de exceptare, în raport cu calificarea dată înțelegerii participanților la Adunarea Generală din 7 februarie 2006, rezultă și din prevederile clare ale art. 8 alin. (2) din Legea nr. 21/1996, în forma atunci în vigoare [alin. (4), în prezent], potrivit cărora limitele legate de cotele de piață nu sunt aplicabile practicilor anticoncurențiale care privesc, între altele, fixarea prețurilor de vânzare a produselor.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de către SC R. SRL Maramureș împotriva sentinței nr. 3998 din 19 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iulie 2012.