ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1503/2015

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 22 decembrie 2009, sub nr. 11976/2/2009, reclamantele SC F.C.I. SRL, SC S. SRL, SC P. SRL, SC P.P. SRL, SC L.C. SRL, SC F.I. SRL, SC P.S.M. SRL, SC I.A.N.H.V.P. SRL, SC R. SRL, SC C. SRL, SC C.C. SRL, SC E. SRL, SC M.M. SRL, SC P.P.P. SRL, SC M.A. SRL, SC P.L.P. SRL, SC F. SRL, SC S.S. SRL, SC O.C. SRL, SC G.P.G. SRL, SC S.S.S. SRL, SC S.L.G.M.C. SRL, SC N.P. SRL și SC P.I. SA au chemat în judecată pârâtul Consiliul Concurenței, pentru a se dispune anularea deciziei din 7 decembrie 2009, emisă de pârât, referitoare la încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Reclamantele au solicitat a se constata că prin actul administrativ contestat s-a reținut în mod nereal săvârșirea unei practici concertate având ca obiect și ca efect fixarea unui nivel al prețului de vânzare a pâinii în județul Vrancea și în consecință, s-a dispus sancționarea societăților comerciale cu amendă, cu valori cuprinse între 2.953 RON și 1.909.455 RON, reprezentând 3% din cifra de afaceri. Prin încheierea pronunțată la data de 13 septembrie 2010, în temeiul dispozițiilor art. 164 C. proc. civ., s-a dispus conexarea la prezenta cauză a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 12206/2/2009, înregistrat pe rolul aceleiași instanțe la data de 29 decembrie 2009, privind acțiunea formulată de reclamanta SC O.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, prin care s-a solicitat anularea deciziei din 7 decembrie 2009, emisă de pârât.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 377 din 24 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamante, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut existența unei forme de coordonare între agenții economici implicați, precum și a legăturii de cauzalitate între practica concertată și comportamentul pe piață al acestor societăți. S-a constatat, de asemenea, că au fost respectate prevederile Legii nr. 21/1996, privind desfășurarea investigației de către inspectorii de concurență, fără a fi necesară autorizarea judiciară prealabilă prevăzută de art. 37 și art. 38 din același act normativ. Pe fondul litigiului, prima instanță a reținut că, astfel cum s-a convenit la întâlnirea din 28 martie 2007 a agenților economici, înțelegere consemnată în procesul-verbal al ședinței desfășurate la sediul D.A.D.R. Vrancea, s-a realizat creșterea simultană a prețului de vânzare a pâinii în județul Vrancea, aria geografică reținută ca piață relevantă, fiind corect definită prin decizia contestată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 377 din 24 ianuarie 2011, au declarat recurs, în termen legal, reclamantele SC F.C.I. SRL, SC S. SRL, SC P. SRL, SC P.P. SRL, SC L.C. SRL, SC F.I. SRL, SC P.S.M. SRL, SC I.A.N.H.V.P. SRL, SC R. SRL, SC C. SRL, SC C.C. SRL, SC E. SRL, SC M.M. SRL, SC P.P.P. SRL, SC M.A. SRL, SC P.L.P. SRL, SC F. SRL, SC S.S. SRL, SC O.C. SRL, SC G.P.G. SRL, SC S.S.S. SRL, SC S.L.G.M.C. SRL, SC N.P. SRL, precum și separat, reclamanta SC P.I. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentele au invocat drept motive de nelegalitate ale actului administrativ, nerespectarea prevederilor art. 36 alin. (2), art. 37 și art. 38 și respectiv, art. 43 din Legea nr. 21/1996, în sensul că nu a existat o dispoziție a Președintelui Consiliului Concurenței pentru declanșarea investigației și nici autorizațiile prealabile impuse de normele în vigoare, nu s-a efectuat inventarierea documentelor ridicate cu ocazia inspecției și nici nu au fost consemnate indiciile care să confirme necesitatea verificării, precum și poziția reprezentanților tuturor agenților economici implicați. Pe fondul litigiului, recurentele au învederat că nu a existat o înțelegere anticoncurențială, nefiind întrunite condițiile prevăzute de lege pentru antrenarea răspunderii contravenționale, respectiv, încălcarea unor norme imperative, acționarea cu vinovăție și legătura de cauzalitate între acțiunile agenților economici și fixarea unui nivel minim al prețului de vânzare a pâinii în județul Vrancea. Astfel, recurentele au arătat că, în contradicție cu cele reținute de instanța de fond, la ședința din 28 martie 2007, desfășurată la sediul Asociației procesatorilor din sectorul de morărit și panificație Focșani, la care au fost prezenți atât agenți economici, cât și reprezentanți ai autorităților publice județene, nu s-au discutat probleme privind politici sau practici anticoncurențiale, care să se încadreze în prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Referitor la procesul-verbal datat 28 martie 2007, s-a menționat că înscrisul respectiv constituie un document fabricat pro causa, fiind, de altfel, declarat fals în Dosarul nr. 104/P/2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. S-a învederat, de asemenea, că nici celelalte documente ridicate cu ocazia inspecției, nu demonstrează existența unor indicii ale unei înțelegeri sau practici anticoncurențiale, necesitatea majorării prețului de vânzare a unor produse de panificație fiind determinată de condițiile obiective impuse de scumpirea materiilor prime și a utilităților și de implementarea obligatorie a normelor de siguranță alimentară. Recurentele au precizat că inexistența unei practici anticoncurențiale este demonstrată și de faptul că toți producătorii din industria de panificație din județul Vrancea, ce nu sunt membri ai asociației și nu au fost investigați, au practicat prețuri similare celor practicate de societățile comerciale implicate. Un alt motiv de recurs a privit existența unor cazuri de exonerare de răspundere, în condițiile art. 5 alin. (2) lit. a) și lit. d) raportat la lit. e) și art. 5 alin. (5) din Legea nr. 21/1996, întrucât faptele considerate ca fiind anticoncurențiale nu au produs efecte economice la nivelul pieței relevante, ponderea pe piața județului a agenților economici investigați fiind de 10%.

Hotărârea Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursurilor declarate de reclamante Prin decizia nr. 3916 din 3 octombrie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis recursul declarat de SC P.I. SA, precum și recursul formulat de SC F.C.I. SRL, SC S. SRL, SC P. SRL, SC P.P. SRL, SC L.C. SRL, SC F.I. SRL, SC P.S.M. SRL, SC I.A.N.H.V.P. SRL, SC R. SRL, SC P.I. SA, SC C. SRL, SC C.C. SRL, SC E. SRL, SC M.M. SRL, SC P.P.P. SRL, SC M.A. SRL, SC P.L.P. SRL, SC F. SRL, SC S.S. SRL, SC O.C. SRL, SC G.P.G. SRL și SC N.P. SRL, prin administrator judiciar provizoriu A.C. IPURL Focșani, a modificat sentința atacată și, în consecință, a anulat, în parte, decizia Consiliului Concurenței din 7 decembrie 2009, referitor la societățile recurente, pe care le-a exonerat de plata sancțiunii contravenționale. Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut că, referitor la motivele de recurs privind încălcarea prevederilor art. 36 alin. (2), art. 37, art. 38 și art. 43 din lege, criticile formulate nu sunt întemeiate. Astfel, în cauză, inspecția a fost dispusă prin ordin emis de Președintele Consiliului Concurenței, verificările vizând spațiile deținute legal ca sedii de către societățile comerciale implicate, nefiind necesară autorizarea prealabilă a președintelui tribunalului, obligativitatea acesteia fiind prevăzută de lege doar în situația când investigația se extinde și asupra spațiilor sau mijloacelor de transport aparținând conducătorilor, administratorilor, directorului și altor angajați ai întreprinderilor ori asociațiilor de întreprinderi, ceea ce nu a fost cazul în speță. Sub acest aspect, au fost respectate dispozițiile art. 36 din Legea nr. 21/1996, prevederile art. 37 și art. 38 din același act normativ, nefiind incidente. Nici critica privind încălcarea dispozițiilor art. 43 din lege, nu are suport, agenții economici implicați în investigație fiind citați în vederea audierii, neprezentarea unora dintre ei neconstituind un impediment pentru continuarea inspecției. Asupra fondului litigiului, Înalta Curte a reținut că, din ansamblul probelor administrate în cauză, inclusiv actele noi prezentate în faza recursului, nu s-a demonstrat existența înțelegerii anticoncurențiale în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, nefiind întrunite condițiile antrenării răspunderii contravenționale a societăților comerciale recurente. Astfel, la data de 6 iunie 2007, inspectorii de concurență au ridicat de la sediul SC D.I. SRL Focșani un document intitulat „minuta din 28 martie 2007”, încheiat la sediul D.A.D.R. Vrancea, în care erau consemnate problemele dezbătute la întâlnirea membrilor Asociației procesatorilor din sectorul morărit-panificație din județul Vrancea, înscris pe baza căruia s-a declanșat investigația, constatându-se încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale vizând fixarea unui preț minim de vânzare a pâinii. La baza deciziei contestate au stat și adresa din 3 decembrie 2008 a D.A.D.R. Vrancea și tabelul anexat conținând participanții la întrunirea din 28 martie 2007, precum și actul din 20 ianuarie 2009, întocmit de SC D.I. SRL Focșani, în care se consemnează că sumarul ședinței din 28 martie 2007 ar fi fost înmânat directorului societății respective de către președintele asociației procesatorilor din sectorul morărit-panificație din județul Vrancea. Referitor la aceste înscrisuri, s-a declanșat urmărirea penală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 104/P/2010, prin rezoluția din 19 august 2010 dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a celor 3 persoane învinuite și totodată, constatându-se că actele respective conțin date nereale, a fost sesizată instanța civilă pentru desființarea lor, potrivit art. 245 alin. (1) lit. c 1 ) C. proc. pen. Prin sentința civilă nr. 2050 din 4 aprilie 2012 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia nr. 175 din 13 septembrie 2012 a Tribunalului Vrancea, s-a admis acțiunea formulată de parchet, precum și cererea de intervenție în interes propriu a 31 societăți comerciale, printre care și recurentele din cauza de față și s-a dispus desființarea parțială a adreselor din 3 decembrie 2008 și din 20 ianuarie 2009, precum și desființarea tabelului nominal anexat adresei din 2008 și a documentului intitulat „minuta din 28 martie 2007”. Prin aceeași hotărâre a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de Consiliul Concurenței, reținându-se că documentele a căror desființare s-a dispus, conțin date ce nu au corespondent în realitate. Chiar dacă sentința nr. 2050/2012 nu este irevocabilă, din coroborarea datelor ce rezultă din probele administrate în cauză, reiese că situația de fapt reținută în decizia emisă de Consiliul Concurenței, menținută de instanța de fond, nu reflectă realitatea. Astfel, nu se poate stabili existența unei înțelegeri anticoncurențiale în fixarea prețului de vânzare a pâinii, care să fi fost pusă în practică de către societățile comerciale recurente, creșterea prețurilor în perioada martie-aprilie 2007, practicată de toți producătorii din sectorul morărit-panificație din județul Vrancea, fiind naturală și spontană, determinată de condițiile economice concrete. Nu s-a făcut dovada în cauză că majorarea prețului pâinii a fost urmarea acțiunii concertate desfășurate de societățile comerciale recurente, nerezultând încălcarea prevederilor legale în materie de concurență, respectiv, a dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Recursul declarat de reclamanta SC O.P. SRL Împotriva sentinței civile nr. 377 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs, în termen legal, reclamanta SC O.P. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recursul declarat de reclamantă s-a întemeiat pe dispozițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora s-a solicitat casarea în integralitate a hotărârii atacate, și în consecință, admiterea acțiunii formulate de reclamantă, anularea actului administrativ atacat și a sancțiunilor aplicate și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susținut că sentința civilă nr. 377 din 24 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, nu i-a fost comunicată, motiv pentru care, nu a formulat recurs împotriva acestei hotărâri, fiind astfel privată de dreptul la apărare pe parcursul desfășurării procesului și neputând beneficia de dispozițiile deciziei nr. 3916 din 3 octombrie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Recurenta-reclamantă a învederat că din ansamblul probelor administrate în cauză, nu s-a demonstrat existența înțelegerii anticoncurențiale, în sensul art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996, nefiind întrunite condițiile antrenării răspunderii contravenționale a societății. Recurenta a arătat că la data 6 iunie 2007, a fost ridicat de la sediul SC D.I. SRL Focșani un document intitulat „minuta din 28 martie 2007”, încheiat la sediul D.A.D.R. Vrancea, în care erau consemnate problemele dezbătute la întâlnirea membrilor Asociației procesatorilor din sectorul morărit-panificație din județul Vrancea, înscris pe baza căruia s-a declanșat investigația, constatându-se încheierea unei înțelegeri anticoncurențiale vizând fixarea unui preț minim de vânzare a pâinii. La baza deciziei contestate au stat și adresa din 3 decembrie 2008 a D.A.D.R. Vrancea și tabelul anexat conținând participanții la întrunirea din 28 martie 2007, precum și actul din 20 ianuarie 2009, întocmit de SC D.I. SRL Focșani, în care se consemnează că sumarul ședinței din 28 martie 2007 ar fi fost înmânat directorului societății respective de către președintele Asociației procesatorilor din sectorul morărit-panificație din județul Vrancea. Recurenta a menționat că referitor la aceste înscrisuri s-a declanșat urmărirea penală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 104/P/2010, prin rezoluția din 19 august 2010, dispunându-se scoaterea de sub urmărire penală a celor trei persoane învinuite și totodată, constatându-se că actele respective conțin date nereale, a fost sesizată instanța civilă pentru desființarea lor. Prin sentința civilă nr. 2050 din 4 aprilie 2012 a Judecătoriei Focșani, definitivă prin decizia nr. 175 din 13 septembrie 2012 a Tribunalului Vrancea, s-a admis acțiunea formulată de Parchet, precum și cererea de intervenție în interes propriu a 31 de societăți comerciale aflate în cauză și s-a dispus desființarea parțială a adreselor din 3 decembrie 2008 și din 20 ianuarie 2009, precum și desființarea tabelului nominal anexat adresei din 2008 și a documentului numit „minuta din 28 martie 2007”. Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă cererea de intervenție în interes propriu formulată de Consiliul Concurentei, instanțele reținând că documentele a căror desființare s-a dispus, conțin date ce nu au corespondent în realitate. Recurenta a susținut că din coroborarea datelor ce rezultă din probele administrate în cauză, reiese că nu se poate stabili existenta unei înțelegeri anticoncurențiale în fixarea prețului de vânzare a pâinii care să fi fost pusă în practică de către societate, creșterea prețurilor în perioada martie-aprilie 2007, practicată de toți producătorii din sectorul morărit-panificație din județul Vrancea, fiind naturală și determinată de condițiile economice concrete. De asemenea, nu s-a făcut dovada că majorarea prețului pâinii a fost urmarea acțiunii concertate desfășurate de societate, nerezultând încălcarea dispozițiilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996.

Apărările formulate de intimatul-pârât Consiliul Concurenței Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimatul-pârât Consiliul Concurenței a solicitat respingerea recursului declarat de reclamantă și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică, reiterând, în esență, apărările formulate pe parcursul soluționării litigiului în primul ciclu procesual. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de recurs formulate și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: După cum rezultă din expunerea rezumativă prezentată la pct. I.1 al prezentei decizii, prin acțiunea înregistrată la data de 22 decembrie 2009, sub nr. 11976/2/2009, astfel cum a fost precizată, reclamantele SC F.C.I. SRL, SC S. SRL, SC P. SRL, SC P.P. SRL, SC L.C. SRL, SC F.I. SRL, SC P.S.M. SRL, SC I.A.N.H.V.P. SRL, SC R. SRL, SC P.I. SA, SC C. SRL, SC C.C. SRL, SC E. SRL, SC M.M. SRL, SC P.P.P. SRL, SC M.A. SRL, SC P.L.P. SRL, SC F. SRL, SC S.S. SRL, SC O.C. SRL, SC G.P.G. SRL, SC S.S.S. SRL, SC S.L.G.M.C. SRL, SC N.P. SRL și SC P.I. SA în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, au solicitat anularea deciziei din 7 decembrie 2009, emisă de pârât, referitoare la încălcarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 21/1996. Prin încheierea pronunțată la data de 13 septembrie 2010, în temeiul art. 164 C. proc. civ., s-a dispus conexarea la cauza menționată a litigiului ce face obiectul Dosarului nr. 12206/2/2009, înregistrat pe rolul aceleiași instanțe la data de 29 decembrie 2009, privind acțiunea formulată de reclamanta SC O.P. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenței, prin care s-a solicitat anularea deciziei din 7 decembrie 2009, emisă de pârât. Din verificarea lucrărilor dosarului instanței de fond, rezultă că la termenele de judecată din 25 octombrie 2010, 22 noiembrie 2010 și 10 ianuarie 2011, când cauza a rămas în pronunțare, desfășurarea procesului a avut loc în lipsa reclamantei SC O.P. SRL, care, ulterior dispunerii măsurii conexării celor două cauze, nu a fost legal citată, judecata pricinii efectuându-se cu lipsă de procedură față de această reclamantă. Prin cererea înregistrată la data de 20 mai 2014, în Dosarul instanței de fond nr. 11976/2/2009, reclamanta SC O.P. SRL a solicitat comunicarea sentinței civile nr. 377 din 24 ianuarie 2011, solicitare admisă prin rezoluția din data de 20 mai 2014. Înalta Curte constată că procedând la judecata cauzei în condițiile arătate, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 85 și art. 107 C. proc. civ., care prevăd că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, respectiv, că președintele va amâna judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege sub pedeapsa nulității. Încălcarea normelor procedurale enunțate, ce se constituie în garanții ale asigurării a două din principiile fundamentale ale procesului civil, respectiv, principiul contradictorialității și principiul dreptului la apărare, atrage sancțiunea nulității hotărârii recurate, conform dispozițiilor art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În raport de soluția de casare prefigurată în temeiul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că analiza celorlalte critici formulate în recurs nu se mai impune, aspectele invocate de recurenta-reclamantă urmând a fi examinate cu ocazia rejudecării cauzei de către instanța de fond. Pentru considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1)-alin. (3) și alin. (5) și art. 313 C. proc. civ., precum și al art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, numai în ceea ce privește reclamanta SC O.P. SRL.