ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 01.10.2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4871/2010

HOTĂRÂRE
01.10.2010
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4871/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

La data de 11 martie

2010 s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe contestația în anulare formulată

de contestatorul G.S.T. împotriva Deciziei civile nr. 6427 din 9 iunie 2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

În motivarea cererii,

contestatorul a arătat că dezlegarea dată recursului prin decizia atacată este

rezultatul unei greșeli materiale.

Astfel, prin această

decizie s-a admis recursul declarat de Primarul municipiului Timișoara

împotriva Deciziei nr. 154 din 18 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, care a

fost casată, iar, pe fond, s-a respins apelul său împotriva Sentinței civile

1965/PI din 3 octombrie 2007 a Tribunalului Timiș, prin care se respinsese

contestația având ca obiect restituirea în natură a terenului notificat.

Motivul pentru care a

fost admis recursul privește aplicarea dispozițiilor art. 10 și art. 11 din

Legea nr. 10/2001, despre care instanța de recurs a reținut că trebuie

interpretate în sensul că sintagma „amenajări de utilitate publica" are în

vedere acele suprafețe de teren supuse unor amenajări destinate a servi

nevoilor comunității, căi de comunicație, dotări tehnico-edilitare subterane,

amenajări de spații verzi, parcuri etc. Aceeași instanță a apreciat că, în mod

eronat, judecătorii din apel au considerat ca terenul în suprafață de 9.043 mp

este liber, acesta fiind amplasat lângă piață și cuprins în planul urbanistic

zonal cu destinația pentru construcția de locuințe.

Judecata instanței de

recurs este rezultatul unei erori materiale, deoarece problema de drept dedusă

judecății este rezolvată de art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001 și cap. I

din H.G. nr. 250/2007, care consacră principiul prevalenței restituirii în

natură, stabilind că „imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia

cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la

data cererii de restituire și libere de orice sarcini".

Hotărârea contestată

este rezultatul unei greșeli materiale și pentru că nu ține seama de faptul că

problema incidenței Legii nr. 10/2001 în ceea ce privește notificarea contestatorului

a fost soluționată prin hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului

judecat, respectiv Sentința civilă nr. 1579 din 14 decembrie 2008 pronunțată de

Tribunalul Timiș, prin care s-a dispus obligarea primarului să-i soluționeze

notificarea în condițiile Legii nr. 10/2001, sentință rămasă definitivă și

irevocabilă în urma exercitării căilor de atac, conform Deciziei nr. 963 din 20

aprilie 2005 a Curții de Apel Timișoara și Deciziei nr. 8850 din 4 noiembrie

2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Instanța de recurs a

fost în eroare și cu privire la situația terenului care, în realitate, este

liber de orice fel de construcții și nu este afectat de utilități publice.

Acest lucru rezultă din expertiza existentă la dosar, coroborată cu dispozițiile

Legii nr. 10/2001 care prevăd restituirea terenurilor chiar dacă formează

obiectul unor planuri urbanistice zonale, precum și cu Decizia nr. 8041 din

12/12/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul

3444/30/2007 privind pe contestatorul G.V., prin care acestuia i s-a restituit

o suprafață de teren din aceeași zonă, reținându-se că este liberă de

construcții.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

La prezenta cauză a

fost atașat dosarul în care s-a pronunțat hotărârea contestată.

Contestația în

anulare nu este fondată.

Motivul pe care

contestatorul și-a întemeiat cererea este cel prevăzut de art. 318 teza I C.

proc. civ., constând în săvârșirea unei erori materiale la dezlegarea

recursului, și el a fost justificat, în fapt, prin aceea că instanța de recurs,

ignorând prevederile art. 7 și art. 9 din Legea nr. 10/2001, care consacră

principiul prevalentei restituirii în natură a imobilelor ce intră în domeniul

de reglementare al acestei legi, precum și regimul juridic al terenului

litigios, cârmuit de Legea nr. 10/2001, după cum s-a stabilit prin hotărâre

judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, a făcut aplicarea greșită

la speță a dispozițiilor art. 10 și art. 11 din Legea nr. 10/2001, stabilind

eronat că terenul solicitat nu este liber, ci afectat de amenajări de utilitate

publică, cu consecința nerestituirii lui în natură.

Ceea ce invocă

contestatorul drept eroare materială nu are, însă, semnificația dată acestei

noțiuni de art. 318 teza I C. proc. civ.

Prin greșeală

materială în sensul textului de lege enunțat se înțelege o greșeală

procedurală, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, comisă

de instanță prin confundarea unor elemente sau a unor date materiale și

nicidecum greșelile de judecată, cum sunt cele invocate de contestator,

referitoare la modul de interpretare și aplicare la speță a legii și la

stabilirea situației de fapt pe baza aprecierii probelor, deoarece contestația

în anulare tinde la reformarea unei hotărâri pentru înlăturarea

neregularităților formale săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu

pentru că judecata pe fond nu a fost bine făcută.

De aceea, greșelile

de judecată pe care contestatorul le impută instanței de recurs, tinzând în

felul acesta la rejudecarea litigiului, nu pot fi valorificate pe calea

contestației în anulare, pentru că aceasta ar echivala cu un recurs la recurs,

ceea ce legiuitorul nu a urmărit prin reglementarea căii de retractare a

contestației în anulare.

Având în vedere

considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt îndeplinite

condițiile motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza I C.

proc. civ., astfel că va respinge contestația în anulare dedusă judecății ca

nefondată.

Respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul G.S.T. împotriva

Deciziei nr. 6427 din 9 iunie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 1 octombrie 2010.

Procesat de GGC - DG

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-05-05
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1475/2015
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constata următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la data de 23 octombrie 2007, reclamanta G.M.F. a solicita
ÎCCJ 2010-11-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5956/2010
raportul de expertiză tehnică în cauză. Cu privire la suprafața de 727,50 mp despre care se susține că greșit s-au reluat dispozițiile sentinței de fond sub acest aspect, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că nici această critică
ÎCCJ 2007-09-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5741/2007
de 179 mp deja restituită acesteia). Instanța de fond a statuat că reclamantul are dreptul la despăgubiri în temeiul art. 24 din Legea nr. 10/2001 deoarece pe terenul respectiv este edificat un bloc de locuințe și nu poate fi restituit în n
ÎCCJ 2010-06-03
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3488/2010
și 347/24/7/5 sunt libere și pot fi restituite în natură; - solicitarea privitoare la parcela nr. top. 347/24/6 este lipsită de obiect deoarece prin dispoziția contestată acest teren a fost restituit reclamantului în natură; - parcela nr. t
ÎCCJ 2008-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 816/2008
terenului disponibil, aferent acestui apartament, în cota de 89/534 mp. S-a reținut că tribunalul a interpretat eronat prevederile art. 3 lit. a) din Legea nr. 10/2001, în situația în care dreptul de proprietate al statului a fost constitui
Sursă