ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9902/2009

Asupra recursurilor civile

de față;

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalului Bihor sub nr. 7828/ C din 19 octombrie 2003, reclamanții

N.M., N.N., C.M., au chemat în judecată pe pârâții P.M. Oradea, S.R.,

A.P.A.P.S. și P.J. Bihor, solicitând instanței ca prin sentința ce o va

pronunța, să anuleze Dispoziția nr. 1177 din 30 iulie 2003 emisă de P.M.

Oradea, să fie obligat deținătorul imobilului situat în Oradea, str.

Proletarilor să restituie imobilul în natură, iar dacă acest lucru nu mai este

posibil, să fie obligat A.P.A.P.S. la acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent, obligarea S.R. la plata unor despăgubiri și obligarea fiecărui

pârât la plata unor daune cominatorii, de la expirarea termenului pentru

îndeplinirea fiecărei obligații.

La data de 10 martie 2005,

reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au solicitat anularea

dispoziției nr. 1177 din 30 iulie 2003 emisă de P.M. Oradea și obligarea S.R.

și a A.P.A.P.S. la restituirea prin echivalent bănesc a fabricii naționalizate,

conform cotelor de participare în societate, de 65 % din acțiuni.

Ulterior, pretențiile au

fost reduse la cota de 50 %, respectiv la suma de 828.234,75 lei.

Pe parcursul procesului a

decedat reclamantul C.M., fiind introduși în cauză moștenitorii acestuia, C.C.

și S.M.M.

Prin sentința civilă nr. 258

din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Bihor, secția civilă, a fost respinsă

acțiunea reclamanților.

Pentru a se pronunța astfel,

prima instanță a reținut că antecesorul reclamanților, I.C. a fost asociat

comanditat, fondator al Societății comerciale în comandită simplă O., deținând

o cotă de 65 % din capitalul social, ulterior, această cotă reducându-se la 50

%.

Această societate a fost

naționalizată în anul 1948.

În ce privește însă

imobilele înscrise în C.F. Oradea cu au fost înainte de 1947 proprietatea lui W.C.,

iar din anul 1947 în proprietatea numitei M.C., nicidecum în proprietatea SC O.

sau a numitului I.C.

Prin urmare, faptul că

societatea și imobilele respective au fost naționalizate, împreună, în anul

1948, nu le conferă nici un drept reclamanților asupra imobilelor respective.

Împotriva acestei sentințe

au declarat apel reclamanții, iar prin decizia civilă nr. 191 din 19 decembrie 2006

a Curții de Apel Oradea, a fost admis apelul, a fost admisă acțiunea

reclamanților, a fost anulată dispoziția nr. 1177din 30 iulie 2003 emisă de

pârâtul P.M. Oradea, s-a constatat că reclamanții sunt persoane îndreptățite la

măsuri reparatorii prin echivalent, pentru cota de 50 % din activele societății

comerciale în nume colectiv O. Oradea, naționalizată prin Legea nr. 119/1948 și

au fost obligați pârâții să înainteze documentația aferentă notificării, către

C.C.S.D.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că deși prima instanță a constatat în mod corect că

imobilele în care și-a desfășurat activitatea Societatea O., nu au fost

niciodată proprietatea tabulară a antecesorului reclamanților, nu s-a ținut

seama de faptul că reclamanții și-au precizat acțiunea, în sensul că solicită

acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent, pentru activele societății,

active care se regăsesc în inventarul întocmit cu ocazia naționalizării.

Instanța de apel a

considerat că sunt îndeplinite astfel, condițiile cerute de art. 3 lit. b),

art. 4 alin. (2) și art. 2 lit. a) din Legea nr. 10/2001 – republicată.

Totodată, instanța de apel a

respins excepțiile inadmisibilității acțiunii și a lipsei calității procesuale

active a A.V.A.S.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții A.V.A.S., S.R. prin Ministerul Finanțelor Publice și P.M.

Oradea, precum și reclamanții C.C. și S.M. (între timp reclamanta N.M. a

decedat la 13 decembrie 2006).

Prin decizia civilă nr. 6807

din 18 octombrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, au fost admise toate recursurile declarate, a fost

casată decizia recurată și a fost trimisă cauza, spre rejudecarea apelului, la

aceeași instanță.

Instanța de recurs a reținut

că reclamanții au solicitat despăgubiri pentru acțiunile deținute de

antecesorul lor la SC O., dar instanța de apel a acordat altceva decât s-a

cerut, nesocotind dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, nestabilind exact

starea de fapt și ce entitate trebuie să acorde aceste despăgubiri.

De asemenea, nu s-a stabilit

ce societate a preluat patrimoniul fostei societăți O. și care este instituția

publică implicată în privatizarea acestei societăți.

S-a mai reținut că și S.R. prin

Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă, nefiind stabilit clar

dacă societatea comercială care a preluat patrimoniul fostei societăți O. nu

mai există sau nu mai poate fi identificată.

De asemenea, s-a mai indicat

faptul că, pentru recalcularea valorii acțiunilor trebuie depus ultimul bilanț

contabil al Societății în comandită simplă O. și extras de pe registrul

prevăzut de art. 192 pct. 1 C. com.

Instanța supremă a mai

reținut că, într-adevăr, pentru imobilele solicitate inițial, reclamanții nu au

dreptul la despăgubiri, acestea neaparținând SC O. Oradea sau antecesorului

reclamanților.

După rejudecarea apelului,

prin decizia civilă nr. 154/ R din 16 octombrie 2008, Curtea de Apel Oradea, secția

civilă mixtă, a admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat în tot sentința

civilă nr. 258 din 13 aprilie 2006 a Tribunalului Bihor, a admis acțiunea

precizată, formulată de reclamant, a anulat dispoziția nr. 1177 din 30 iulie

2003 a P.M. Oradea, a obligat S.R., prin Ministerul Economiei și Finanțelor

Publice la plata către reclamanți a sumei de 828.234,75 lei, reprezentând 50 %

din valoarea acțiunilor pe care defunctul I.C. le-a deținut la SC O. Oradea,

sumă reactualizată de la data de 31 decembrie 2005 până la data plății

efective, a fost respinsă acțiunea formulată împotriva A.V.A.S.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că s-a făcut dovada faptului că antecesorul

reclamanților, numitul I.C. a fost asociat comanditat al Societății în

comandită simplă O. Oradea încă din anul 1947, unde, inițial, a deținut 65 %

din acțiuni, apoi, ulterior, în anul 1945, Societatea s-a transformat într-una

în nume colectiv, iar I.C. a rămas cu 50 % din acțiuni.

Această societate a fost

naționalizată în anul 1948, devenind Întreprinderea V.R., apoi I.T.C. iar după

1989 SC C. SA.

S-a apreciat că, în această

situație, obligația de plată aparține S.R., prin Ministerul Finanțelor Publice

și nu pârâtei A.V.A.S.

În cauză s-a efectuat și o

expertiză, iar din concluziile raportului a rezultat că valoarea actualizată a

acțiunilor deținute de autorul reclamanților la SC O. Oradea este de 828.234,75

lei.

Instanța de apel a mai

reținut că F.P. nu este funcțional și că potrivit practicii C.E.D.O., S.R. – prin

Ministerul Finanțelor Publice, este cel care trebuie să plătească despăgubiri

bănești.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor – D.G.F.P. – Bihor

și P.M. Oradea.

În recursul său, pârâtul

Ministerul Economiei și Finanțelor – D.G.F.P. Bihor, a adus următoarele critici

deciziei recurate:

față, calitate procesuală pasivă, acest lucru rezultând din conținutul art. 25

din Decretul nr. 31/1954, care prevede că statul este persoană juridică în

raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de

drepturi și obligații. El participă în astfel de raporturi prin Ministerul

Finanțelor, afară de cazurile în care legea stabilește anume organe alte organe

în acest scop.

Decizia recurată este

pronunțată cu greșita aplicare a acestui articol, deoarece Legea nr. 10/2001

prevede că în cauzele întemeiate pe această lege, statul este reprezentat de C.C.S.D.

instanței de apel că această comisie (C.C.S.D.) nu funcționează.

Mai mult, în cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, deoarece

unitatea deținătoare a fost identificată, aceasta fiind M. Oradea.

Totodată, în mod greșit s-a

reținut că pârâta A.V.A.S. nu are calitatea procesuală pasivă, această calitate

fiindu-i conferită de prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, ea

fiind instituția care a efectuat privatizarea. A solicitat judecarea cauzei în

lipsă.

Pârâtul P.M. Oradea a adus

următoarele critici deciziei recurate.

pârât este legală, deoarece reclamanții nu au făcut dovada faptului că

antecesorul lor ar fi deținut în proprietate imobilele din Oradea, str.

Proletarilor.

reclamanților a deținut acțiuni la Societatea O., ce și-a desfășurat

activitatea în acel imobil, nu conferă acestora dreptul la măsuri reparatorii

pentru imobilul respectiv.

În ce privește solicitarea

acestora, de acordare a despăgubirilor pentru acțiunile deținute de autorul lor

la fosta SC O. Oradea, P.M. Oradea arată că această cerere nu i-a fost adresată

lui, ci Prefecturii Bihor.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la motivele de recurs, Înalta Curte constată următoarele:

I. În ce privește recursul

declarat de pârâtul P.M. Oradea, acesta este fondat, pentru considerentele ce

urmează.

1415/ N din 14 februarie 2002, adresată acestui pârât, reclamanții au solicitat

restituirea în natură a imobilului situat în Oradea, str. Proletarilor, iar

prin dispoziția nr. 1177/2003, emisă de acest pârât, cererea a fost, pe bună

dreptate, respinsă, deoarece, așa cum au recunoscut și reclamanții și au

constatat toate instanțele, autorul reclamanților nu a deținut niciodată în

proprietate acest imobil, ci doar, în acesta și-a desfășurat activitatea fosta SC

O. Oradea.

instanță, este faptul că autorul reclamantelor nu se încadrează în ipoteza

prevăzută de art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001 republicată, deoarece acest

text de lege prevede faptul că au dreptul la măsuri reparatorii, în temeiul

acestei legi, doar persoanele fizice, asociați ai persoanei juridice, care

deținea imobilele și alte active în proprietate la data preluării acestora în

mod abuziv.

Or, în cauza de față toate

instanțele (dar și reclamanții au recunoscut), au reținut că imobilele nu au

fost niciodată proprietatea fostei SC O. Oradea și, prin urmare, reclamanții nu

pot beneficia de dispozițiile art. 3 lit. b), mai ales că, în ce privește

utilajele, măsurile reparatorii sunt prevăzute de art. 6 din Legea nr. 10/2001,

cu condiția ca acesta să nu fi fost înlocuite, casate sau distruse, însă în

acest sens, nu există nici o probă la dosar că acestea ar mai exista în

prezent.

Prin urmare, având în vedere

cele de mai sus, Înalta Curte constată că decizia recurată a fost dată cu

greșita aplicare a dispozițiilor art. 3 lit. b) din Legea nr. 10/2001, astfel

că, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) raportat la art. 304.9 C. proc.

civ., va admite recursul declarat de pârâtul P.M. Oradea, va modifica în tot

decizia recurată, va respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți

împotriva sentinței civile nr. 258 din 13 aprilie 2006.

II. În ce privește recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice – D.G.F.P. Bihor, acesta

urmează a fi respins, ca rămas fără obiect, având în vedere cele de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei nr. 154 din 16

octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă.

Admite recursul declarat de

pârâtul P.M. Oradea – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 Oradea împotriva

deciziei nr. 154 din 16 octombrie 2008 a Curții de Apel Oradea, secția civilă

mixtă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 decembrie 2009.