ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1223/2012

Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față: Prin sentința civilă nr. 279/ C din 06 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. 252/111/2003, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții S.F. și S.Ș., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. – D.F.P.B., SC P.G. SRL, A.V.A.S. București, SC N.S.P. SRL, P.E.I. și D.I.M. și, în consecință, s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a reclamantului S.Ș. asupra numerelor topografice nedezmembrate din C.F., reprezentând în natură moară și teren. A fost obligat Statul Român prin M.F.P., la plata sumelor de 144.300 lei și de 30.624 euro (sau echivalentul în lei la data plății) reprezentând măsuri reparatorii prin echivalent.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București. Pretențiile față de pârâții SC P.G. SRL, A.V.A.S. București, SC N.S.P. SRL, P.E.I. și D.I.M. au fost respinse; fără cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele: În speță, nu se contestă faptul că autorii reclamantului S.Ș., prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat despăgubiri pentru imobilele înscrise în C.F. Din C.F. rezultă că asupra numerelor topografice au fost proprietari S.I. și soția acestuia (antecesorii reclamantului S.Ș. Aceste imobile înscrise au fost transcrise în C.F. în favoarea Statului Român, conform înscrierii. Ca urmare a dezmembrării acestor imobile și în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de către M.A.A., dreptul de proprietate a revenit societății comerciale SC P. SA Oradea, care și-a schimbat denumirea în SC N.S.P.

SRL. În urma lichidării acestei societăți comerciale imobilul înscris în C.F. reprezentând, în natură, teren în suprafață de 5168 m.p. și construcții, printre care și moara de porumb, a revenit în cote părți egale de câte 1 numiților P.E.I. și D.I.M., în baza actului de restituire capital social în cadrul procedurii de lichidare administrativă. Cert este că reclamantul în cauză nu a primit nici un răspuns la notificarea sa adresată Prefecturii Județului Bihor. Îndrumarea Prefecturii a fost aceea ca notificarea reclamantului să fie soluționată de către A.P.A.P.S. București, în calitate de instituție publică care a efectuat privatizarea societății comerciale SC P. SA Oradea, conform înscrisului de la dosarul nr. 11454/2002 al Judecătoriei Oradea.

Având în vedere momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, 19 august 2002 și faptul că dispozițiile art. 27, în prezent art. 29, au fost declarate neconstituționale, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, și a obligat Statul Român prin M.F.P. la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent. Întrucât restituirea în natură nu este posibilă, instanța a acordat reclamantului sumele de: - 144.300 lei reprezentând valoarea de circulație a celor două clădiri a morii vechi din localitatea Oșorhei, notate în C.F., valoare rezultată din raportul de expertiză întocmit de către experții A.M., D.I., Z.T.; - 30.624 euro reprezentând valoarea terenului calculat la 16 euro m.p., conform expertizei întocmite de expert T.D.; această sumă s-a calculat având în vedere suprafața fiecărui număr topografic, și anume, 403 m.p.

suprafață aferentă numărului top. 25, 691 m.p. pentru topograficul 26, 342 m.p. pentru topograficul 28 și 478 m.p. pentru nr. top 29. Față de considerentele expuse și, totodată, având în vedere și faptul că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București, iar față de ceilalți pârâți, pretențiile deduse judecății au fost respinse. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel reclamantul S.Ș. și pârâtul Statul Român prin M.F.P.

Prin decizia civilă nr. 44 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, apelurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate, pentru considerentele ce succed: În mod corect și judicios instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, a constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii pentru numerele topografice nedezmembrate, reprezentând în natură moară și teren și a obligat pârâtul Statul Român prin M.F.P., în favoarea reclamantului, la plata de măsuri reparatorii prin echivalent. Criticile apelantului reclamant, în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de Statul Român de la antecesorii săi, și nu să acorde măsuri reparatorii prin echivalent bănesc, sunt nefondate.

Astfel, după cum s-a probat în cauză, imobilele în litigiu nu mai sunt în proprietatea Statului Român, ci în proprietatea unor persoane fizice, care le-au dobândit în baza unor acte perfect valabile și care-și produc efectele juridice, câtă vreme nu s-a constatat nulitatea acestora printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă. Simplul fapt, că apelantul reclamant ar fi făcut o notificare la SC P. SA Oradea, prin care-i cerea acesteia să nu înstrăineze imobilele din litigiu, nu echivalează cu constatarea nulității actelor juridice transmițătoare a dreptului de proprietate asupra acestora, câtă vreme, după cum s-a arătat anterior, nulitatea acestora nu poate fi constatată decât de o instanță de judecată printr-o hotărâre irevocabilă.

Ca urmare, în mod corect, instanța de fond constatând că restituirea în natură nu mai este posibilă, a acordat reclamantului despăgubiri bănești în sumă de 144.300 lei reprezentând valoarea de circulație a celor două clădiri a morii vechi din localitatea Oșorhei, și la 30.624 Euro reprezentând valoarea terenului în litigiu. Aceste valori au fost stabilite avându-se în vedere rapoartele de expertiză întocmite în cauză, iar reclamantul, deși nemulțumit de valoarea acestor despăgubiri, nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize. Curtea a găsit ca fiind nefondate și susținerile apelantului pârât Statul Român prin M.F.P., în sensul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției invocate, respectiv lipsa calității sale procesuale pasive, câtă vreme, deși nu a respins-o în mod expres, s-a pronunțat implicit asupra acesteia, când a obligat Statul Român prin M.F.P.

la acordarea de măsuri reparatorii, arătând că face aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială. Pe de altă parte, Curtea de apel a apreciat că are calitate procesuală pasivă M.F.P., în reprezentarea Statului Român, câtă vreme s-a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, dar nu i se pot restitui în natură imobilele preluate abuziv, fiind însă îndreptățit la despăgubiri prin echivalent bănesc. Totodată, M.F.P. are calitate procesuală de reprezentant al Statului Român în prezenta cauză, având în vedere următoarele acte normative: - art. 2 din H.G. nr. 34/2009, care reprezintă norma cadru de funcționare a M.F.P., stipulează că acest minister administrează veniturile statului și datoria publică; - art. 8 din Legea nr. 247/2005 stipulează că până la finalizarea procedurilor de despăgubire a foștilor proprietari, M.F.P.

reprezintă Statul Român ca acționar al Fondului Proprietatea, calitate în care-și exercită toate drepturile și obligațiile ce-i revin; - titlurile de plată emise de A.N.R.P., urmare parcurgerii procedurilor speciale prevăzute de Legea nr. 247/2005, Titlul VII, sunt creanțe pe seama Satului Român incluse în bugetul național, buget întocmit de M.F.P., care are sarcina de a aloca sumele anuale pentru plata respectivelor titluri. Nici A.N.R.P. și nici Comisia Centrală de Evaluare a Despăgubirilor aflate în subordinea Cancelariei Primului Ministru, nu dețin buget propriu din care să poată fi făcute plățile stabilite cu titlu despăgubiri urmare a parcurgerii procedurilor speciale. Curtea a apreciat astfel, că Statul Român prin nici o entitate a sa nu poate invoca împotriva propriilor cetățeni, care solicită plata unor despăgubiri legitime, birocratizarea sa excesivă de care este în întregime culpabil.

De altfel, birocratizarea și complicarea nejustificată de procedurilor de despăgubire a foștilor proprietari a fost reținută în culpa Statului Român și de C.E.D.O. care a reținut că atare birocratizare încalcă dreptul de proprietate al foștilor proprietari ce sunt îndreptățiți la o indemnizare corespunzătoare într-un timp rezonabil (cauza V. c/a România și M.A. ș.a. c/a România). Față de cele ce preced, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate și a fost menținută în totalitate sentința atacată. Totodată, s-a constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel. Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.Ș. și pârâtul Statul Român prin M.F.P.

– D.F.P.B. Pârâtul Statul Român prin M.F.P. – D.F.P.B. a solicitat admiterea recursului, cu consecința modificării deciziei civile nr. 44/2011 pronunțată în 22 februarie 2011 de Curtea de Apel Oradea, în sensul admiterii apelului declarat de pârât și respingerea acțiunii reclamantului față de acesta, precum și înlăturarea obligației privind plata sumelor de 144.300 lei și 30.624 euro pentru următoarele motive: Instanța de apel, în mod eronat, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de Statul Român prin M.F.P., ignorând prevederile legale invocate. În contextul Legii nr. 10/2001 rezultă indubitabil că, în speță, au calitate procesuală pasivă A.V.A.S. București, Primarul comunei Oșorhei, A.N.R.P., respectiv Comisia Centrală pentru stabilirea despăgubirilor cu sediul în Municipiul București și nicidecum M.F.P.

În conformitate cu prevederile Hotărârii nr. 1068 din 5 septembrie 2007, pentru modificarea și completarea H.G. nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea A.N.R.P. s-a stabilit în sarcina acestei instituții acordarea măsurilor reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările ulterioare, printre care și faptul că aceasta instituție avizează compensarea obligațiilor reciproce de plată și, respectiv de restituire, existente între stat și persoanele îndreptățite la despăgubiri bănești, rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului și, respectiv a Legii nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, fiecare dintre instituțiile menționate mai sus reprezintă statul în procedura acordării măsurilor reparatorii, (mai puțin M.F.P.) pentru imobilele preluate abuziv și dispune de un buget propriu și, prin urmare, M.F.P. nu poate fi obligat la plata unor despăgubiri care trebuie acordate de o altă instituție, contrar celor reținute de instanța de apel. Pe de altă parte, în contextul Legii nr. 10/2001, Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală pasivă în condițiile unei cereri formulate în baza art. 28 alin. (3) din lege, or în prezenta cauză, unitatea deținătoare este Primăria Oradea, al cărei Primar a emis Dispoziția contestată, situație în care este mai mult decât evidentă lipsa calității procesuale pasive a Statului Român pin M.F.P.

De asemenea, instanța de apel a ignorat și faptul că în această speță, unitatea deținătoare a fost identificată întrucât din actele depuse la dosar rezultă că aceasta este SC N.S.P. SRL, societate care a fost privatizată prin intermediul A.V.A.S. București. Or, potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu poate fi chemat în judecată decât în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, nefiind cazul în prezenta speță. De asemenea, este mai mult decât evident că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, întrucât prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conferă în mod expres instituției care a efectuat privatizarea, calitatea de parte într-un litigiu de genul celui dedus judecații în prezenta cauză și nicidecum M.F.P.

Mai mult decât atât, art. II din Legea nr. 302/2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 31 din Legea nr. 10/2001 clarifică în mod special calitatea procesuală pasivă a A.V.A.S. în cazul unor litigii precum prezentul. Prin urmare, în cazul în care se solicită despăgubiri, acestea trebuie solicitate conform procedurii prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 si nicidecum prin obligarea directă a Statului Roman prin M.F.P. la plata acestora. În aceste condiții, este evident că cererea reclamantului este inadmisibilă. În consecință, constatând că temeiul de drept al acestei acțiuni este Legea nr. 10/2001, instanțele de fond trebuiau să se limiteze la o motivare bazată pe această lege și nu să oblige direct M.F.P.

la plata sumelor solicitate cu titlu de despăgubiri sau să stabilească o culpă în sarcina Statului Român prin M.F.P. cu privire la disfuncționalitatea legislativă sau birocrație, depășindu-se astfel atribuțiile puterii judecătorești și intrând în sfera legislativului. În continuare, recurentul pârât relevă practica C.E.D.O. în materie și solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat. În drept, se invocă art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ. Reclamantul S.Ș. invocă, în esență, următoarele motive: Prin notificarea formulată la B.E.J. N.M., intrată la data de 14 august 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu. Acesta a arătat că nu este de acord cu restituirea în echivalent, care se poate face numai cu acordul său, și a invocat art. 9 alin. (1), 10 alin. (1), (2), (3) și Protocolul nr. 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului pentru retrocedarea în natură a imobilului.

În actul depus de SC P. SRL Oșorhei în cadrul procedurii de lichidare administrativă din 22 mai 2006, eronat s-a specificat că nu există litigii, deci este un fals, deoarece litigiul a pornit în baza Legii nr. 10/2001 din anul 2003 și statul trebuia să fie implicat. Mai arată că SC P. SA Oradea, după cumpărare de către firma ungară, și-a schimbat denumirea în SC N.S.P. SRL, iar dosarul nr. 252/111/2003 se referă numai la firma din Oșorhei, SC P. SRL, deci nu la toată SC P. SA Oradea. În continuare, recurentul reclamant susține că a solicitat cheltuieli de judecată la tribunal, la data de 1 octombrie 2010 (pronunțare la 6 octombrie 2010), precum și la curtea de apel, la data de 28 ianuarie 2011, pentru ședința din 1 februarie 2011, astfel că în mod eronat nu i s-au acordat asemenea cheltuieli efectuate în cauză.

Examinând recursurile prin prisma criticilor formulate și în raport de motivele de nelegalitate expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanțele anterioare nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale pricinii, în scopul aplicării corecte a legii, în sensul că nu au manifestat preocupare pentru identificarea unității deținătoare sau a entității investite cu soluționarea notificării, în raport de situația juridică a imobilului litigios și de temeiul de drept al acțiunii deduse judecății. În speță, este necontestat faptul că recurentul reclamant S.Ș. a formulat notificare în baza Legii nr. 10/2001 la B.E.J. N.M., înregistrată cu nr. 761/2001 la data de 14 august 2001, notificare ce a fost înaintată spre competentă soluționare Prefecturii Județului Bihor.

Deși tribunalul, în primă instanță, a reținut că reclamantul nu a primit nici un răspuns la notificarea adresată Prefecturii Județului Bihor, iar această instituție a înaintat-o spre soluționare A.P.A.P.S. București, în calitate de instituție publică care a efectuat privatizarea societății SC P. SA Oradea, în patrimoniul căreia „ar reveni dreptul de proprietate” asupra imobilului solicitat, instanța a făcut aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, și a obligat Statul Român prin M.F.P. la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent la care este îndreptățit reclamantul.

Mai mult, în calea de atac a apelului, instanța de control judiciar a statuat, în dezlegarea situației de fapt, că urmare dezmembrării imobilelor în litigiu și în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de către M.A.A., dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat ar reveni societății comerciale SC P. SA Oradea, care și-a schimbat denumirea în SC N.S.P. SRL. În urma lichidării acestei societăți comerciale imobilul înscris în C.F., reprezentând în natură teren în suprafață de 5168 m.p. și construcții, printre care și moara de porumb, a revenit în cote părți egale de câte 1 numiților P.E.I. și D.I.M., în baza actului de restituire capital social în cadrul procedurii de lichidare administrativă.

În contextul acestor considerente, Curtea de Apel a reținut că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri prin echivalent bănesc, care au fost stabilite în sarcina M.F.P., în reprezentarea Statului Român. În acest sens, instanța de apel, pe de o parte, a confirmat soluția tribunalului, de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., în reprezentarea Statului Român, invocată de acest pârât în cauză, arătând că tribunalul s-a pronunțat implicit asupra acesteia, făcând aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială.

Înalta Curte constată că în raport de situația de fapt reținută, precizată în considerentele de mai sus, nici curtea de apel și nici tribunalul nu au argumentat în nici un fel, în ce sens „unitatea deținătoare nu a fost identificată” (ipoteza legii), în condițiile în care, din hotărârile pronunțate rezultă, dimpotrivă, că se cunoaște în patrimoniul cui figurează dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu. Pe de altă parte, instanța de apel a considerat că M.F.P., în reprezentarea Statului Român, are calitate procesuală pasivă „câtă vreme s-a constatat că reclamantul are calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, dar nu i se pot restitui în natură imobilele preluate abuziv, fiind însă îndreptățit la despăgubiri prin echivalent bănesc”.

De asemenea, calitatea procesuală pasivă este justificată, în opinia instanței de apel, prin prisma art. 2 din H.G. nr. 34/2009, art. 8 din Legea nr. 247/2005, precum și având în vedere faptul că Statul Român prin nici o entitate a sa nu poate invoca împotriva propriilor cetățeni, care solicită plata unor despăgubiri legitime, birocratizarea sa excesivă de care este în întregime culpabil și pentru care a fost în nenumărate rânduri condamnat la C.E.D.O. În cadrul acestei analize, instanța de apel a aplicat greșit legea raportului juridic dedus judecății.

Pornind de la faptul că în cadrul procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001, raportul juridic se leagă în mod valabil între persoana îndreptățită la măsuri reparatorii și unitatea deținătoare a imobilului, obiect al notificării, instanța de apel nu a stabilit care este unitatea deținătoare a imobilului solicitat, și a atribuit „de plano” calitate procesuală pasivă, în cadrul acestui raport juridic, pârâtului Statul Român prin M.F.P. Înalta Curte reține că în cadrul procedurii judiciare de soluționare a acțiunii formulate în baza Legii nr. 10/2001, nu poate fi obligată decât unitatea deținătoare/entitatea investită, iar nu o terță entitate, pretins responsabilă de nefuncționarea anumitor instituții ale statului sau de birocratizarea lor excesivă.

Analizarea birocratizării excesive a instituțiilor statului nu face obiectul acțiunii întemeiate pe dispozițiile din Legea nr. 10/2001. Faptul că prin deciziile pronunțate, C.E.D.O. a condamnat în numeroase rânduri Statul Român, nu este de natură a antrena răspunderea Statului Român prin M.F.P. în cadrul unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cum este în cazul de față. Jurisprudența Curții Europene, invocată de instanța de apel, este extrem de nuanțată și a cunoscut evoluții cu fiecare cauză pronunțată, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte. În recenta cauză pilot M.A.

și alții împotriva României, Curtea Europeană a afirmat că „dată fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză”; „că este nevoie de o refacere totală a legislației, care să conducă la reguli de procedură clare și simplificate” și de „implementarea urgentă a unor proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just echilibru între diferitele interese în cauză”.

Este rolul și obligația organelor statului, ca în respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului să-și construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient și la timp executarea hotărârilor judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice. În acest context, soluția instanței de apel care a confirmat sentința primei instanțe, privind soluționarea pe fond a capătului de cerere privind plata despăgubirilor bănești cuvenite pentru imobilul în litigiu, de către M.F.P., în reprezentarea Statului Român, este greșită. Curtea de apel nu a analizat calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin M.F.P., reprezentat de D.F.P.B., prin prisma Legii nr. 10/2001, care constituie obiectul cererii de chemare în judecată.

În calea de atac a recursului nu se devoluează fondul, nu se examinează probele, ci doar legalitatea soluției pronunțate de instanța de apel, respectiv corecta aplicare a legii asupra situației de fapt deduse judecății, astfel cum aceasta a fost determinată de instanțele anterioare. Din această perspectivă, critica referitoare calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin M.F.P., prin D.F.P.B., este întemeiată, Înalta Curte constatând că, în speță, s-a făcut o aplicare greșită a legii la situația dedusă judecății, care nu a fost pe deplin stabilită. În scopul stabilirii corecte a situației de fapt, având în vedere necesitatea identificării unității deținătoare a imobilului solicitat de reclamant, aspect care rezultă din actele dosarului, și soluționării raportului juridic dedus judecății prin prisma Legii nr. 10/2001, care constituie obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P.

prin D.F.P.B. și de reclamantul S.Ș. Totodată, apreciind, în acest context, că nu s-a lămurit starea de fapt a procesului, în raport de actele dosarului, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (1), (2) și (3), raportat la art. 314 C. proc. civ. și art. 296 C. proc. civ., va casa decizia recurată, în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva sentinței civile nr. 279/ C din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Bihor, secția civilă, pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare la tribunal, pentru a nu prejudicia părțile de un grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamantul S.Ș. și de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin D.F.P.B. împotriva deciziei nr. 44 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă. Casează decizia atacată în sensul că admite apelurile declarate împotriva sentinței nr. 279/ C din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Bihor, secția civilă, pe care o desființează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2012.