ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1223/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1223/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursurilor de față:

Prin sentința civilă

nr. 279/ C din 06 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr.

252/111/2003, s-a admis în parte cererea formulată de reclamanții S.F. și S.Ș.,

în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin M.F.P. – D.F.P.B., SC P.G. SRL,

A.V.A.S. București, SC N.S.P. SRL, P.E.I. și D.I.M. și, în consecință, s-a

constatat calitatea de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii a

reclamantului S.Ș. asupra numerelor topografice nedezmembrate din C.F.,

reprezentând în natură moară și teren.

A fost obligat Statul

Român prin M.F.P., la plata sumelor de 144.300 lei și de 30.624 euro (sau

echivalentul în lei la data plății) reprezentând măsuri reparatorii prin

echivalent.

S-a admis excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București.

Pretențiile față de

pârâții SC P.G. SRL, A.V.A.S. București, SC N.S.P. SRL, P.E.I. și D.I.M. au

fost respinse; fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța în

acest mod, tribunalul a reținut următoarele:

În speță, nu se

contestă faptul că autorii reclamantului S.Ș., prin notificarea formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001, au solicitat despăgubiri pentru imobilele înscrise

în C.F.

Din C.F. rezultă că

asupra numerelor topografice au fost proprietari S.I. și soția acestuia

(antecesorii reclamantului S.Ș.

Aceste imobile

înscrise au fost transcrise în C.F. în favoarea Statului Român, conform

înscrierii.

Ca urmare a

dezmembrării acestor imobile și în baza certificatului de atestare a dreptului

de proprietate emis de către M.A.A., dreptul de proprietate a revenit

societății comerciale SC P. SA Oradea, care și-a schimbat denumirea în SC

N.S.P. SRL.

În urma lichidării

acestei societăți comerciale imobilul înscris în C.F. reprezentând, în natură,

teren în suprafață de 5168 m.p. și construcții, printre care și moara de

porumb, a revenit în cote părți egale de câte 1 numiților P.E.I. și D.I.M., în

baza actului de restituire capital social în cadrul procedurii de lichidare

administrativă.

Cert este că

reclamantul în cauză nu a primit nici un răspuns la notificarea sa adresată

Prefecturii Județului Bihor. Îndrumarea Prefecturii a fost aceea ca notificarea

reclamantului să fie soluționată de către A.P.A.P.S. București, în calitate de

instituție publică care a efectuat privatizarea societății comerciale SC P. SA

Oradea, conform înscrisului de la dosarul nr. 11454/2002 al Judecătoriei

Oradea.

Având în vedere

momentul înregistrării cererii de chemare în judecată, 19 august 2002 și faptul

că dispozițiile art. 27, în prezent art. 29, au fost declarate

neconstituționale, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3)

din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, și a obligat Statul Român prin M.F.P.

la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent.

Întrucât restituirea

în natură nu este posibilă, instanța a acordat reclamantului sumele de:

- 144.300 lei

reprezentând valoarea de circulație a celor două clădiri a morii vechi din

localitatea Oșorhei, notate în C.F., valoare rezultată din raportul de

expertiză întocmit de către experții A.M., D.I., Z.T.;

- 30.624 euro reprezentând

valoarea terenului calculat la 16 euro m.p., conform expertizei întocmite de

expert T.D.; această sumă s-a calculat având în vedere suprafața fiecărui număr

topografic, și anume, 403 m.p. suprafață aferentă numărului top. 25, 691 m.p.

pentru topograficul 26, 342 m.p. pentru topograficul 28 și 478 m.p. pentru nr.

top 29.

Față de

considerentele expuse și, totodată, având în vedere și faptul că în speță nu

sunt aplicabile dispozițiile art. 27 din Legea nr. 10/2001, instanța a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.V.A.S. București, iar

față de ceilalți pârâți, pretențiile deduse judecății au fost respinse.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au declarat apel reclamantul S.Ș. și pârâtul Statul

Român prin M.F.P.

Prin decizia civilă

nr. 44 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă,

apelurile declarate în cauză au fost respinse ca nefondate, pentru

considerentele ce succed:

În mod corect și

judicios instanța de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată, a

constatat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii pentru numerele topografice nedezmembrate, reprezentând în natură

moară și teren și a obligat pârâtul Statul Român prin M.F.P., în favoarea

reclamantului, la plata de măsuri reparatorii prin echivalent.

Criticile apelantului

reclamant, în sensul că instanța de fond ar fi trebuit să procedeze la

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv de Statul Român de la

antecesorii săi, și nu să acorde măsuri reparatorii prin echivalent bănesc,

sunt nefondate.

Astfel, după cum s-a

probat în cauză, imobilele în litigiu nu mai sunt în proprietatea Statului

Român, ci în proprietatea unor persoane fizice, care le-au dobândit în baza

unor acte perfect valabile și care-și produc efectele juridice, câtă vreme nu

s-a constatat nulitatea acestora printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.

Simplul fapt, că

apelantul reclamant ar fi făcut o notificare la SC P. SA Oradea, prin care-i

cerea acesteia să nu înstrăineze imobilele din litigiu, nu echivalează cu

constatarea nulității actelor juridice transmițătoare a dreptului de

proprietate asupra acestora, câtă vreme, după cum s-a arătat anterior,

nulitatea acestora nu poate fi constatată decât de o instanță de judecată

printr-o hotărâre irevocabilă.

Ca urmare, în mod

corect, instanța de fond constatând că restituirea în natură nu mai este

posibilă, a acordat reclamantului despăgubiri bănești în sumă de 144.300 lei

reprezentând valoarea de circulație a celor două clădiri a morii vechi din

localitatea Oșorhei, și la 30.624 Euro reprezentând valoarea terenului în

litigiu. Aceste valori au fost stabilite avându-se în vedere rapoartele de

expertiză întocmite în cauză, iar reclamantul, deși nemulțumit de valoarea

acestor despăgubiri, nu a solicitat efectuarea unei contraexpertize.

Curtea a găsit ca

fiind nefondate și susținerile apelantului pârât Statul Român prin M.F.P., în

sensul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat asupra excepției invocate,

respectiv lipsa calității sale procesuale pasive, câtă vreme, deși nu a

respins-o în mod expres, s-a pronunțat implicit asupra acesteia, când a obligat

Statul Român prin M.F.P. la acordarea de măsuri reparatorii, arătând că face

aplicarea dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma

inițială.

Pe de altă parte,

Curtea de apel a apreciat că are calitate procesuală pasivă M.F.P., în

reprezentarea Statului Român, câtă vreme s-a constatat că reclamantul are

calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, dar nu i se pot

restitui în natură imobilele preluate abuziv, fiind însă îndreptățit la

despăgubiri prin echivalent bănesc.

Totodată, M.F.P. are

calitate procesuală de reprezentant al Statului Român în prezenta cauză, având

în vedere următoarele acte normative:

- art. 2 din H.G. nr.

34/2009, care reprezintă norma cadru de funcționare a M.F.P., stipulează că

acest minister administrează veniturile statului și datoria publică;

- art. 8 din Legea

nr. 247/2005 stipulează că până la finalizarea procedurilor de despăgubire a

foștilor proprietari, M.F.P. reprezintă Statul Român ca acționar al Fondului

Proprietatea, calitate în care-și exercită toate drepturile și obligațiile ce-i

revin;

- titlurile de plată

emise de A.N.R.P., urmare parcurgerii procedurilor speciale prevăzute de Legea

nr. 247/2005, Titlul VII, sunt creanțe pe seama Satului Român incluse în

bugetul național, buget întocmit de M.F.P., care are sarcina de a aloca sumele

anuale pentru plata respectivelor titluri. Nici A.N.R.P. și nici Comisia

Centrală de Evaluare a Despăgubirilor aflate în subordinea Cancelariei Primului

Ministru, nu dețin buget propriu din care să poată fi făcute plățile stabilite

cu titlu despăgubiri urmare a parcurgerii procedurilor speciale.

Curtea a apreciat

astfel, că Statul Român prin nici o entitate a sa nu poate invoca împotriva

propriilor cetățeni, care solicită plata unor despăgubiri legitime,

birocratizarea sa excesivă de care este în întregime culpabil. De altfel,

birocratizarea și complicarea nejustificată de procedurilor de despăgubire a

foștilor proprietari a fost reținută în culpa Statului Român și de C.E.D.O.

care a reținut că atare birocratizare încalcă dreptul de proprietate al

foștilor proprietari ce sunt îndreptățiți la o indemnizare corespunzătoare

într-un timp rezonabil (cauza V. c/a România și M.A. ș.a. c/a România).

Față de cele ce

preced, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate și a fost menținută

în totalitate sentința atacată.

Totodată, s-a

constatat că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs, în termen legal, reclamantul S.Ș. și pârâtul Statul Român

prin M.F.P. – D.F.P.B.

Pârâtul Statul Român

prin M.F.P. – D.F.P.B. a solicitat admiterea recursului, cu consecința

modificării deciziei civile nr. 44/2011 pronunțată în 22 februarie 2011 de

Curtea de Apel Oradea, în sensul admiterii apelului declarat de pârât și

respingerea acțiunii reclamantului față de acesta, precum și înlăturarea

obligației privind plata sumelor de 144.300 lei și 30.624 euro pentru

următoarele motive:

Instanța de apel, în

mod eronat, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de

Statul Român prin M.F.P., ignorând prevederile legale invocate.

În contextul Legii

nr. 10/2001 rezultă indubitabil că, în speță, au calitate procesuală pasivă

A.V.A.S. București, Primarul comunei Oșorhei, A.N.R.P., respectiv Comisia

Centrală pentru stabilirea despăgubirilor cu sediul în Municipiul București și

nicidecum M.F.P.

În conformitate cu

prevederile Hotărârii nr. 1068 din 5 septembrie 2007, pentru modificarea și

completarea H.G. nr. 361/2005 privind înființarea, organizarea și funcționarea

A.N.R.P. s-a stabilit în sarcina acestei instituții acordarea măsurilor

reparatorii stabilite prin Legea nr. 10/2001, cu modificările si completările

ulterioare, printre care și faptul că aceasta instituție avizează compensarea

obligațiilor reciproce de plată și, respectiv de restituire, existente între

stat și persoanele îndreptățite la despăgubiri bănești, rezultate din aplicarea

Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu

destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului și, respectiv a Legii

nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, fiecare

dintre instituțiile menționate mai sus reprezintă statul în procedura acordării

măsurilor reparatorii, (mai puțin M.F.P.) pentru imobilele preluate abuziv și

dispune de un buget propriu și, prin urmare, M.F.P. nu poate fi obligat la

plata unor despăgubiri care trebuie acordate de o altă instituție, contrar

celor reținute de instanța de apel.

Pe de altă parte, în

contextul Legii nr. 10/2001, Statul Român prin M.F.P. are calitate procesuală

pasivă în condițiile unei cereri formulate în baza art. 28 alin. (3) din lege,

or în prezenta cauză, unitatea deținătoare este Primăria Oradea, al cărei

Primar a emis Dispoziția contestată, situație în care este mai mult decât

evidentă lipsa calității procesuale pasive a Statului Român pin M.F.P.

De asemenea, instanța

de apel a ignorat și faptul că în această speță, unitatea deținătoare a fost

identificată întrucât din actele depuse la dosar rezultă că aceasta este SC

N.S.P. SRL, societate care a fost privatizată prin intermediul A.V.A.S.

București.

Or, potrivit art. 28

alin. (3) din Legea nr. 10/2001, Statul Român nu poate fi chemat în judecată

decât în cazul în care unitatea deținătoare nu a fost identificată, nefiind

cazul în prezenta speță.

De asemenea, este mai

mult decât evident că A.V.A.S. are calitate procesuală pasivă, întrucât

prevederile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 conferă în mod expres

instituției care a efectuat privatizarea, calitatea de parte într-un litigiu de

genul celui dedus judecații în prezenta cauză și nicidecum M.F.P.

Mai mult decât atât,

art. II din Legea nr. 302/2009 pentru modificarea alin. (3) al art. 31 din

Legea nr. 10/2001 clarifică în mod special calitatea procesuală pasivă a

A.V.A.S. în cazul unor litigii precum prezentul.

Prin urmare, în cazul

în care se solicită despăgubiri, acestea trebuie solicitate conform procedurii

prevăzute de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 si nicidecum prin obligarea

directă a Statului Roman prin M.F.P. la plata acestora. În aceste condiții,

este evident că cererea reclamantului este inadmisibilă.

În consecință,

constatând că temeiul de drept al acestei acțiuni este Legea nr. 10/2001,

instanțele de fond trebuiau să se limiteze la o motivare bazată pe această lege

și nu să oblige direct M.F.P. la plata sumelor solicitate cu titlu de

despăgubiri sau să stabilească o culpă în sarcina Statului Român prin M.F.P. cu

privire la disfuncționalitatea legislativă sau birocrație, depășindu-se astfel

atribuțiile puterii judecătorești și intrând în sfera legislativului.

În continuare,

recurentul pârât relevă practica C.E.D.O. în materie și solicită admiterea

recursului așa cum a fost formulat.

În drept, se invocă

art. 304 pct. 4 și 9 C. proc. civ.

Reclamantul S.Ș.

invocă, în esență, următoarele motive:

Prin notificarea

formulată la B.E.J. N.M., intrată la data de 14 august 2001, reclamantul a

solicitat restituirea în natură a imobilului în litigiu.

Acesta a arătat că nu

este de acord cu restituirea în echivalent, care se poate face numai cu acordul

său, și a invocat art. 9 alin. (1), 10 alin. (1), (2), (3) și Protocolul nr. 1

al Convenției Europene a Drepturilor Omului pentru retrocedarea în natură a

imobilului.

În actul depus de SC

P. SRL Oșorhei în cadrul procedurii de lichidare administrativă din 22 mai

2006, eronat s-a specificat că nu există litigii, deci este un fals, deoarece

litigiul a pornit în baza Legii nr. 10/2001 din anul 2003 și statul trebuia să

fie implicat. Mai arată că SC P. SA Oradea, după cumpărare de către firma

ungară, și-a schimbat denumirea în SC N.S.P. SRL, iar dosarul nr. 252/111/2003

se referă numai la firma din Oșorhei, SC P. SRL, deci nu la toată SC P. SA

Oradea.

În continuare,

recurentul reclamant susține că a solicitat cheltuieli de judecată la tribunal,

la data de 1 octombrie 2010 (pronunțare la 6 octombrie 2010), precum și la

curtea de apel, la data de 28 ianuarie 2011, pentru ședința din 1 februarie

2011, astfel că în mod eronat nu i s-au acordat asemenea cheltuieli efectuate

în cauză.

Examinând recursurile

prin prisma criticilor formulate și în raport de motivele de nelegalitate

expres reglementate de art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că

instanțele anterioare nu au stabilit pe deplin împrejurările de fapt ale

pricinii, în scopul aplicării corecte a legii, în sensul că nu au manifestat

preocupare pentru identificarea unității deținătoare sau a entității investite

cu soluționarea notificării, în raport de situația juridică a imobilului

litigios și de temeiul de drept al acțiunii deduse judecății.

În speță, este

necontestat faptul că recurentul reclamant S.Ș. a formulat notificare în baza

Legii nr. 10/2001 la B.E.J. N.M., înregistrată cu nr. 761/2001 la data de 14

august 2001, notificare ce a fost înaintată spre competentă soluționare

Prefecturii Județului Bihor.

Deși tribunalul, în

primă instanță, a reținut că reclamantul nu a primit nici un răspuns la

notificarea adresată Prefecturii Județului Bihor, iar această instituție a

înaintat-o spre soluționare A.P.A.P.S. București, în calitate de instituție

publică care a efectuat privatizarea societății SC P. SA Oradea, în patrimoniul

căreia „ar reveni dreptul de proprietate” asupra imobilului solicitat, instanța

a făcut aplicarea art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială,

și a obligat Statul Român prin M.F.P. la acordarea măsurilor reparatorii prin

echivalent la care este îndreptățit reclamantul.

Mai mult, în calea de

atac a apelului, instanța de control judiciar a statuat, în dezlegarea

situației de fapt, că urmare dezmembrării imobilelor în litigiu și în baza

certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de către M.A.A.,

dreptul de proprietate asupra imobilului solicitat ar reveni societății

comerciale SC P. SA Oradea, care și-a schimbat denumirea în SC N.S.P. SRL.

În urma lichidării

acestei societăți comerciale imobilul înscris în C.F., reprezentând în natură

teren în suprafață de 5168 m.p. și construcții, printre care și moara de

porumb, a revenit în cote părți egale de câte 1 numiților P.E.I. și D.I.M., în

baza actului de restituire capital social în cadrul procedurii de lichidare

administrativă.

În contextul acestor

considerente, Curtea de Apel a reținut că reclamantul are calitate de persoană

îndreptățită la măsuri reparatorii, constând în despăgubiri prin echivalent

bănesc, care au fost stabilite în sarcina M.F.P., în reprezentarea Statului

Român.

În acest sens,

instanța de apel, pe de o parte, a confirmat soluția tribunalului, de

respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a M.F.P., în

reprezentarea Statului Român, invocată de acest pârât în cauză, arătând că

tribunalul s-a pronunțat implicit asupra acesteia, făcând aplicarea

dispozițiilor art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială.

Înalta Curte constată

că în raport de situația de fapt reținută, precizată în considerentele de mai

sus, nici curtea de apel și nici tribunalul nu au argumentat în nici un fel, în

ce sens „unitatea deținătoare nu a fost identificată” (ipoteza legii), în

condițiile în care, din hotărârile pronunțate rezultă, dimpotrivă, că se

cunoaște în patrimoniul cui figurează dreptul de proprietate asupra imobilului

în litigiu.

Pe de altă parte,

instanța de apel a considerat că M.F.P., în reprezentarea Statului Român, are

calitate procesuală pasivă „câtă vreme s-a constatat că reclamantul are

calitate de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, dar nu i se pot

restitui în natură imobilele preluate abuziv, fiind însă îndreptățit la

despăgubiri prin echivalent bănesc”.

De asemenea,

calitatea procesuală pasivă este justificată, în opinia instanței de apel, prin

prisma art. 2 din H.G. nr. 34/2009, art. 8 din Legea nr. 247/2005, precum și

având în vedere faptul că Statul Român prin nici o entitate a sa nu poate

invoca împotriva propriilor cetățeni, care solicită plata unor despăgubiri

legitime, birocratizarea sa excesivă de care este în întregime culpabil și

pentru care a fost în nenumărate rânduri condamnat la C.E.D.O.

În cadrul acestei

analize, instanța de apel a aplicat greșit legea raportului juridic dedus

judecății.

Pornind de la faptul

că în cadrul procedurii speciale instituite de Legea nr. 10/2001, raportul

juridic se leagă în mod valabil între persoana îndreptățită la măsuri

reparatorii și unitatea deținătoare a imobilului, obiect al notificării,

instanța de apel nu a stabilit care este unitatea deținătoare a imobilului

solicitat, și a atribuit „de plano” calitate procesuală pasivă, în cadrul

acestui raport juridic, pârâtului Statul Român prin M.F.P.

Înalta Curte reține

că în cadrul procedurii judiciare de soluționare a acțiunii formulate în baza

Legii nr. 10/2001, nu poate fi obligată decât unitatea deținătoare/entitatea

investită, iar nu o terță entitate, pretins responsabilă de nefuncționarea

anumitor instituții ale statului sau de birocratizarea lor excesivă. Analizarea

birocratizării excesive a instituțiilor statului nu face obiectul acțiunii

întemeiate pe dispozițiile din Legea nr. 10/2001.

Faptul că prin deciziile

pronunțate, C.E.D.O. a condamnat în numeroase rânduri Statul Român, nu este de

natură a antrena răspunderea Statului Român prin M.F.P. în cadrul unei acțiuni

întemeiate pe dispozițiile art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, cum este în

cazul de față.

Jurisprudența Curții

Europene, invocată de instanța de apel, este extrem de nuanțată și a cunoscut

evoluții cu fiecare cauză pronunțată, în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărui caz în parte.

În recenta cauză

pilot M.A. și alții împotriva României, Curtea Europeană a afirmat că „dată

fiind acumularea de disfuncționalități ale mecanismului de restituire sau de

despăgubire, este imperativ ca statul să ia măsuri cu caracter general, care să

poată conduce la realizarea efectivă a dreptului la restituire sau la

despăgubire, păstrând un just echilibru între diferitele interese în cauză”;

„că este nevoie de o refacere totală a legislației, care să conducă la reguli

de procedură clare și simplificate” și de „implementarea urgentă a unor

proceduri simplificate și eficiente, întemeiate pe măsuri legislative și pe o

practică judiciară și administrativă coerentă, care să poată menține un just

echilibru între diferitele interese în cauză”.

Este rolul și

obligația organelor statului, ca în respectarea dispozițiilor art. 6 și art. 1

din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului să-și

construiască un mecanism apt să asigure în mod eficient și la timp executarea

hotărârilor judecătorești prin care se consacră drepturi civile persoanelor fizice.

În acest context,

soluția instanței de apel care a confirmat sentința primei instanțe, privind

soluționarea pe fond a capătului de cerere privind plata despăgubirilor bănești

cuvenite pentru imobilul în litigiu, de către M.F.P., în reprezentarea Statului

Român, este greșită.

Curtea de apel nu a

analizat calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul Român prin M.F.P.,

reprezentat de D.F.P.B., prin prisma Legii nr. 10/2001, care constituie

obiectul cererii de chemare în judecată.

În calea de atac a recursului

nu se devoluează fondul, nu se examinează probele, ci doar legalitatea soluției

pronunțate de instanța de apel, respectiv corecta aplicare a legii asupra

situației de fapt deduse judecății, astfel cum aceasta a fost determinată de

instanțele anterioare.

Din această

perspectivă, critica referitoare calitatea procesuală pasivă a pârâtului Statul

Român prin M.F.P., prin D.F.P.B., este întemeiată, Înalta Curte constatând că,

în speță, s-a făcut o aplicare greșită a legii la situația dedusă judecății, care

nu a fost pe deplin stabilită.

În scopul stabilirii

corecte a situației de fapt, având în vedere necesitatea identificării unității

deținătoare a imobilului solicitat de reclamant, aspect care rezultă din actele

dosarului, și soluționării raportului juridic dedus judecății prin prisma Legii

nr. 10/2001, care constituie obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta

Curte va admite recursurile declarate de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin

D.F.P.B. și de reclamantul S.Ș.

Totodată, apreciind,

în acest context, că nu s-a lămurit starea de fapt a procesului, în raport de

actele dosarului, Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 312 alin.

(1), (2) și (3), raportat la art. 314 C. proc. civ. și art. 296 C. proc. civ.,

va casa decizia recurată, în sensul admiterii apelurilor declarate împotriva

sentinței civile nr. 279/ C din 6 octombrie 2010 a Tribunalului Bihor, secția

civilă, pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare la tribunal,

pentru a nu prejudicia părțile de un grad de jurisdicție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile

declarate de reclamantul S.Ș. și de pârâtul Statul Român prin M.F.P. prin

D.F.P.B. împotriva deciziei nr. 44 din 22 februarie 2011 a Curții de Apel

Oradea, secția civilă mixtă.

Casează decizia

atacată în sensul că admite apelurile declarate împotriva sentinței nr. 279/ C

din 06 octombrie 2010 a Tribunalului Bihor, secția civilă, pe care o

desființează și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bihor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2012.