ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 439/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: La data de 4 decembrie 2006, contestatorii P.S.M.C. și I.M. au solicitat în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia din urmă la plata despăgubirilor bănești reprezentând contravaloarea imobilelor identificate cu nr. topo. 2220/2, 2221 și 1222, înscrise în C.F. nr. 17.765 Salonta, ce au aparținut antecesorilor contestatorilor, conform înscrierii din C.F. 3701 Salonta, imobile preluate de Statul Român cu titlu de naționalizare. În motivarea acțiunii, contestatorii au arătat că au calitatea de moștenitori ai proprietarului tabular D.I., înscris în C.F.

3701 Salonta, sub B 7 – 9. Întrucât situația juridică actuală face imposibilă restituirea în natură a acestuia, contestatorii au solicitat acordarea de măsuri reparatorii în echivalent bănesc. Intimatul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestuia. Prin sentința civilă nr. 166 din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice; s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită a contestatorilor la despăgubiri bănești în cuantum de 3.534.000 lei reprezentând contraechivalentul imobilelor identificate la nr. Top. 2220/2, 2221 și 2222 înscris în C.F.

17765, reprezentând în natură teren cu construcție. A fost obligată pârâta la plata acestei sume de bani către contestatori. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, următoarele: Imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a numitului D.I. acesta fiind înscris în C.F. 3701 Salonta sub poziția B 7 – 9. Ulterior imobilul a fost preluat de către Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, intabulându-și dreptul de proprietate cu titlu de naționalizare în C.F. Salonta sub B 10, de unde ulterior s-a transmis în C.F. 17765 Salonta, în proprietatea societății SC S.Z.T.P. SRL. În baza raportului de atribuire în natură încheiat de lichidator judiciar și autentificat sub nr. 3865/2006 de BNP S.D.A., imobilul a fost atribuit în natură către persoane fizice, și s-a intabulat în C.F.

sub poziția 4 – 6. Întrucât imobilul nu mai poate fi restituit în natură, iar din raportul de expertiză efectuat în cauză rezultă că valoarea imobilelor preluate abuziv este de 3.534.000 lei, contestatoarele sunt îndreptățite la plata acestei despăgubiri. A mai reținut prima instanță, că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice este neîntemeiată, făcând trimitere la hotărârea pronunțată în cauza Radu împotriva României de către C.E.D.O. Sub acest aspect, raționamentul curții, valabil și în prezent, este acela că Fondul Proprietatea nu funcționează, după cum nu este funcțională nici Comisia Centrală de Acordare a Despăgubirilor. În aceste condiții, a recunoaște contestatorilor un drept, fără însă a le da posibilitatea de a și beneficia practic de el, înseamnă a recunoaște și a proteja un drept iluzoriu, golit de conținut, ceea ce este inadmisibil în condițiile art. 11 și art. 20 din Constituția României.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Bihor criticând-o ca nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în speță, calitatea procesuală pasivă o are Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor; - o eventuală soluție de obligare la plata despăgubirilor ar fi fără efect, întrucât acestea sunt acordate de Comisia Centrală; - practica C.E.D.O. este în neconcordanță cu legislația în vigoare, fiind de notorietate că fondul Proprietatea este funcțional; - deținătorul imobilului în litigiu este SC P. SRL. Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, prin decizia nr. 16/2009 – A din 5 februarie 2009 a respins ca nefondat apelul declarat de intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

Bihor, reținând în considerente că a accepta punctul de vedere al apelantului ar însemna prejudicierea în continuare a reclamanților, în condițiile în care nici fondul „Proprietatea” și nici Comisia Centrală pentru Acordarea Despăgubirilor nu funcționează în mod susceptibil de a duce la acordarea efectivă a unei despăgubiri reclamanților. Împotriva acestei din urmă decizii a declarat recurs intimatul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Bihor, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Dezvoltând criticile de nelegalitate, recurentul a susținut în esență următoarele: În speță, calitate procesuală pasivă au Primarul, respectiv Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și nicidecum Ministerul Finanțelor Publice.

Potrivit art. 28 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 „în cazul în care unitatea deținătoarea nu a fost identificată, persoana îndreptățită poate chema în judecată statul, prin Ministerul Finanțelor Publice, în termen de 90 de zile de la data la care a expirat termenul prevăzut la alin. (1) dacă nu a primit comunicare din partea primăriei, sau de la data comunicării, solicitând restituirea în natură sau, după caz, măsuri reparatorii prin echivalent în formele prevăzute de lege”. Or, deținătorul imobilului în litigiu este S.C. P. SRL care și-a schimbat denumirea în SC S.Z.T.P. A mai arătat recurentul că, fondul Proprietatea este o societate comercială pe acțiuni, constituită în conformitate cu dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005 și este funcțională.

Față de cele expuse, recurentul a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii față de această instituție. Recursul este fondat. Calitatea procesuală pasivă presupune existența identității între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății. În cadrul procesual reglementat de Legea nr. 10/2001, raportul juridic se naște între persoana îndreptățită la măsuri reparatorii și entitatea deținătoare a bunului. Statul Român poate fi subiect al raportului juridic născut din aplicarea Legii nr. 10/2001, republicată, doar în situația de excepție reglementată de art. 28 din legea specială, în cazul în care unitatea deținătoare nu poate fi identificată.

În speță, reclamantul la data de 10 octombrie 2001 a notificat unitatea deținătoare respectiv SC P. SA. Așadar, în condițiile în care niciuna dintre părți nu a pretins că deținătorul bunului este necunoscut și se cunoaște cu certitudine că acesta este SC P. SA, art. 28 din Legea nr. 10/2001 nu este aplicabil în speță. În raport cu cele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice Bihor împotriva deciziei civile nr. 16 din 5 februarie 2008 a Curții de Apel Oradea. Va casa decizia atacată precum și sentința civilă nr. 166 din 21 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor și pe fond, va respinge acțiunea formulată de contestatorii P.S.M.C.

și I.H.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. Bihor împotriva deciziei civile nr. 16 din 5 februarie 2009 a Curții de Apel Oradea. Casează decizia atacată, precum și sentința nr. 166 din 21 mai 2008 a Tribunalului Bihor și, pe fond, respinge acțiunea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 ianuarie 2010 .