Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.01.2009
casat

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2009

HOTĂRÂRE
16.01.2009
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 83/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 79 din 17 septembrie 2008, Tribunalul Sălaj a condamnat pe inculpatul Ș.P.A., în baza art. 174 alin. (1)art. 175 alin. (1) lit. c) și i) C. pen. și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. (omor deosebit de grav), la pedeapsa de 23 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani. În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 28 mai 2008 la zi.

În baza art. 14 și 346 C. proc. pen. și art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părților civile: Ș.P.A. și Ș.L.I., despăgubiri civile în sume de câte 90 lei RON, lunar începând cu data de 28 mai 2008 și până la majoratul acestora, reprezentând prestații periodice. S-a constatat că părțile vătămate: C.A., C.A.A., C.I., C.l. și V.R.M., nu s-au constituit părți civile în cauză. Inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 800 lei, cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei RON reprezentând onorariul avocațial pentru apărarea din oficiu a inculpatului (câte 100 lei pentru faza de urmărire penală și judecată). Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut următoarele: Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, a fost trimis în judecată inculpatul Ș.P.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută și pedepsită de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen. S-a reținut în actul de sesizare că, inculpatul Ș.P.A., în seara de 28 mai 2008, în loc public, i-a aplicat soției sale Ș.I.M. mai multe lovituri cu furca în zona capului, după care a înfipt furca în spatele acesteia dând dovadă de cruzime, fapt ce a condus la decesul victimei. Coroborând probele administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza de judecată, s-a reținut că, la data de 28 mai 2008, inculpatul Ș.P.A. a avut o discuție contradictorie cu soția sa Ș.I.M., pe fondul unei gelozii nejustificate.

În jurul orei 14,00, inculpatul s-a deplasat la parcela numită „B.” aparținând localității Inău, județul Sălaj, pentru a efectua anumite lucrări agricole unde urmau să vină și alte persoane trimise de primarul comunei, pentru a-l ajuta la lucru, printre care și soția inculpatului. Inculpatul a ajuns mai repede la locul de întâlnire și după ce a așteptat sosirea celorlalți muncitori aproximativ două ore, văzând că aceștia nu au ajuns, inculpatul a pornit pe jos spre localitatea Inău. După ce a parcurs aproximativ 200 m, a întâlnit pe drum tractorul în a cărui remorcă se aflau numiții L.A.N., V.R.M. și soția inculpatului Ș.I.M. Tractorul era condus de numitul R.V. Inculpatul a urcat și el în remorcă alături de celelalte persoane, fiind foarte nervos.

Când au ajuns în apropierea parcelei „B.” situată la aproximativ 50 m față de drumul județean, inculpatul a coborât din remorcă, a luat o furcă în mână și i-a cerut soției sale să coboare și să meargă cu el acasă. Ș.I.M. i-a răspuns că ea nu merge acasă, pentru că a venit la lucru și trebuie să rămână acolo. În momentul în care Ș.I.M. a coborât din tractor, inculpatul Ș.P.A. a lovit-o cu furca în cap, iar victima a căzut la pământ. Inculpatul a mai lovit-o de două, trei ori cu furca în zona capului, după care a înfipt furca din metal în spatele victimei și apoi a fugit de la locul faptei. Leziunile produse în zona capului și la nivelul părții superioare a corpului, au condus la decesul victimei.

Din raportul de constatare medico-legală întocmit în cauză a rezultat că moartea victimei a fost violentă și s-a datorat contuziei, hemoragiei și dilacerării cerebrale cu fracturi multieschiloase de boltă craniană iradiată în toate etajele bazei craniului, în cadrul unui politraumatism. Leziunile s-au putut produce prin loviri repetate cu un corp dur înțepător și, între leziunile traumatice constatate și deces, există legătură directă de cauzalitate. Potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici, inculpatul are discernământul păstrat în raport cu fapta pentru care este cercetat. Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a susținut că în momentul comiterii acesta era foarte nervos, bănuind-o pe soția sa de infidelitate.

În drept, fapta inculpatului Ș.P.A., care în data de 28 mai 2008, în loc public și în prezența mai multor persoane, i-a aplicat soției sale Ș.I.M. mai multe lovituri cu furca în zona capului, iar după ce aceasta a căzut la pământ, i-a înfipt furca de metal în spate dând dovadă de cruzime, lovituri care au dus la decesul victimei, s-a stabilit că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzută de art. 174 alin. (1) raportat la art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., pentru care a fost condamnat la 23 de ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de 7 ani. Chiar dacă apărătorul inculpatului a solicitat reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante, având în vedere că a recunoscut și regretat fapta și nu este recidivist, s-a constatat că aceste împrejurări nu pot constitui circumstanțe atenuante.

Având în vedere condițiile și modalitatea în care inculpatul a săvârșit fapta, din gelozie care însă nu s-a dovedit justificată, i-a aplicat soției sale mai multe lovituri cu o furcă în cap, în prezența mai multor persoane, iar după ce victima a căzut la pământ a continuat să-i aplice lovituri în cap după care, cu ferocitate i-a înfipt furca în spate victimei. Aceste acte de violență au provocat suferințe victimei și au inspirat oroare și groază persoanelor prezente la fața locului. Prin urmare, aceste aspecte au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei, aplicându-se o pedeapsă orientată spre maximul prevăzut de lege apreciindu-se că numai astfel, aceasta își va atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Părțile vătămate, tatăl și frații victimei: C.A., C.A.A., C.I., C.l. și V.R. nu s-au constituit părți civile în cauză, fapt ce a rezultat din declarațiile lor date în cursul urmăririi penale și încheierile de ședință din cursul judecății. Inculpatul și victima au doi copii minori, așa cum a rezultat din actele de stare civilă, ancheta socială și dispoziția de numire a tutorelui minorelor Ș.P.A. și Ș.L.I. În cauză a fost citat reprezentantul minorelor și chiar dacă acesta a declarat că nu are nici o pretenție la despăgubiri pentru minore de la inculpat, instanța, în baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen., a pornit și exercitat din oficiu acțiunea civilă pentru cele două minore.

Având în vedere că inculpatul nu era angajat cu contract de muncă, însă contribuia la întreținerea minorelor îndeplinind diferite munci ocazionale, iar minorele vor fi lipsite și de îngrijirea mamei lor, victima infracțiunii de omor, s-a constatat că sunt îndreptățite la despăgubiri civile, reprezentând prestații periodice, calculate în funcție de venitul minim brut pe economie de 540 lei, stabilit prin H.G. nr. 1051/2008, lunar începând cu 28 mai 2008 până la majoratul lor.

Împotriva sentinței Tribunalului Sălaj, în termen legal a declarat apel inculpatul Ș.P.A., fără a arăta în scris motivele, dar în susținerea orală a apelului solicitând desființarea sentinței sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate, în sensul reducerii acestuia, urmare a reținerii circumstanțelor atenuante privind atitudinea inculpatului anterior comiterii faptei, lipsa antecedentelor penale, precum și după comiterea acesteia, a recunoscut și regretat fapta, dar și raportat la împrejurările în care s-a comis, pe fondul unor neînțelegeri generate de gelozia inculpatului. Curtea de Apel Cluj, prin decizia penală nr. 110/ A din 5 noiembrie 2008, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ș.P.A., deținut în Penitenciarul Satu Mare împotriva sentinței penale nr. 79 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Sălaj.

S-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului. Potrivit art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă timpul detenției preventive, începând cu 28 mai 2008 și până în prezent. Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul a formulat prezentul recurs și prin care a reluat motivele invocate prin apel, respectiv a cerut a i se acorda circumstanțe atenuante, regretând mult fapta și astfel să i se reducă pedeapsa. Recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi analizate. Curtea, examinând hotărârile atacate și probatoriul cauzei, în raport de critica adusă precum și din oficiu, reține că împrejurările în care recurentul a comis fapta, oroarea pe care a produs-o persoanelor prezente la fața locului și multitudinea loviturilor aplicate victimei (soția), nu pot justifica, recunoașterea de circumstanțe atenuante, chiar dacă acesta nu are antecedente penale și a ajuns să regrete infracțiunea deosebit de gravă săvârșită.

Dar, starea sănătății inculpatului recurent, mai ales din punct de vedere psihic, trebuia a fi apreciată în cadrul operației juridice de individualizarea pedepsei, cu mai multă atenție, fiind un factor obiectiv, ce a determinat agresivitatea deosebită de acționare. În limita acestor considerații și care nu puteau fi omise în raport și de cerințele art. 52 C. pen. și 72 C. pen., recursul declarat de inculpat urmează a fi admis și redusă pedeapsa stabilită, exagerat la cuantumul maxim al textului de incriminare. În consecință, recursul declarat de inculpat, față de cele ce s-au analizat va fi admis, în baza art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., și după casarea ambelor hotărâri pronunțate se va reduce pedeapsa.

Toate celelalte dispoziții ale hotărârilor examinate vor fi menținute. Potrivit art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 28 mai 2008 la zi.

D E C I D E Admite recursul declarat de recurentul inculpat Ș.P.A. împotriva deciziei penale nr. 110/ A din 5 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori. Casează decizia atacată, precum și sentința penală nr. 79 din 17 septembrie 2008 a Tribunalului Sălaj numai cu privire la cuantumul pedepsei principale și rejudecând, reduce pedeapsa principală aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1) lit. c) și i) și art. 176 alin. (1) lit. a) C. pen., de la 23 ani închisoare la 18 ani închisoare. Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate. Deduce din pedeapsa aplicată recurentului inculpat, durata reținerii și arestării preventive de la 28 mai 2008 la 16 ianuarie 2009. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 ianuarie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2535/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 523 de la 12 noiembrie2008 a Tribunalului Vaslui a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de inculpatul T.M.
ÎCCJ 2009-12-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4067/2009
Asupra recursului penal de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 341 din 30 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați a fost condamnat inculpatul D.V. la o pedeapsă de 14 ani închisoare și pedea
ÎCCJ 2009-01-15
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 78/2009
de inculpat, precum și poziția recurentului inculpat, din ultimul cuvânt au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii. Examinând recursul declarat de inculpatul S.A. prin prisma dispozițiilor art. 385 6 cu referi
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3086/2012
pen., a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pe perioada executării pedepsei închisorii. În baza art. 88 alin. (1) C. pen., a dedus din pedeapsa aplicată inculpatulu
ÎCCJ 2009-01-22
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 172/2009
. și a condamnat pe inculpatul T.I.R. la 7 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. A fost majorată de la 3 ani la 4 ani închisoare pedeapsa aplicată pentru săvârșirea infracțiuni
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă