ÎCCJ, decizie (scj.ro #86672)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86672) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Cerere

de retrocedare a unui imobil expropriat. Aplicarea dispozițiilor

legii speciale.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de

proprietate privată.

Index

alfabetic :

imobil expropriat

-

restituire în natură

-

principiului  neretroactivității

legii

Legea nr. 10/2001, art. 1, art. 11

Legea nr. 33/1994,

art. 35-36

Legea nr. 213/1998, art.

6

Constituție, art.

20 alin.(2), art. 44 alin.(2)-(3)

Dispozițiile art. 11 și următoarele din

Legea nr. 10/2001 asigură realizarea în practică a întregii proceduri

de restituire și, respectiv, a normelor reparatorii în echivalent,

constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare

a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,

singurul ce poate fi cunoscut după intrarea în vigoare a dispozițiilor

acestei legi.

Câtă vreme Legea nr. 10/2001 constituie o lege

specială, reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat,

inclusiv prin expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece

interesează ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care

reglementează cadrul exproprierii pentru cauza de utilitate publică,

are un caracter general față de Legea nr. 10/2001, înseamnă

că dispozițiile art. 35 ale acestei din urmă legi nu sunt

aplicabile acțiunilor având ca obiect imobilele expropriate în perioada 6

martie 1945 – 22 decembrie 1989 care au fost  introduse după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001.

ICCJ,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.

83 din 8 ianuarie 2009

Reclamanta H.F. a chemat în judecată Statul Român prin Ministerul

Finanțelor Publice și comuna Șag, județul Timiș

reprezentată de Consiliul local și Primar, solicitând să se

dispună retrocedarea unui imobil, constând în teren intravilan.

În motivarea acțiunii, întemeiată pe dispozițiile

art. 35 și art. 36 din Legea nr. 33/1994, reclamanta a arătat că

imobilul în litigiu a fost proprietatea tabulară a părinților

săi, în prezent decedați, că în anul 1958 imobilul a fost

expropriat și că terenul nu a fost utilizat de Statul Român pentru

realizarea unui obiectiv de utilitate publică, în prezent fiind liber.

Tribunalul Timiș, Secția civilă  prin

sentința civilă nr. 2/2008 a respins acțiunea ca

inadmisibilă, iar Curtea de Apel Timișoara, Secția civilă

prin decizia nr. 134 din 22 mai 2008 a respins ca nefondat apelul declarat de

reclamantă împotriva sentinței instanței de fond.

Instanțele au reținut că prin decizia nr. LIII

(53) din 4 iunie 2007 a Secțiilor Unite ale  Înaltei Curți de

Casație și Justiție  s-a stabilit că dispozițiile art.

35 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate

publică se interpretează în sensul că aceste dispoziții nu

se aplică în cazul acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în

perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, introduse după intrarea în

vigoare a Legii nr. 10/2001 și că pentru restituirea în natură a

terenului în litigiu reclamanta trebuia să urmeze procedura

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Împotriva ultimei hotărâri pronunțată în

cauză, reclamanta a declarat  recurs, întemeiat pe dispozițiile art.

304 pct.

9 C

.proc.civ.,

susținând că motivarea instanțelor contravine prevederilor art.

20 alin.(2) și art. 44 alin.(2)-(3) din Constituția României, precum

și dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional

la

Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și

Libertăților Fundamentale.

Decizia  nr. LIII (53) din 4 iunie 2007 nu mai este de

actualitate, întrucât prin decizia nr. 33 din 9 iunie 2008 Secțiile Unite

ale  Înaltei Curți de Casație și Justiție au stabilit ca în

cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între  legea specială,

respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, aceasta din urmă are prioritate care poate fi dată în cadrul

unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în  măsura

în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de prioritate ori a

securității raporturilor juridice, motiv pentru care, imobilul în

litigiu, fiind expropriat, îi poate fi retrocedat în condițiile art. 35

și 36 din Legea nr. 33/1994.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce succed.

Din extrasul de carte funciară al imobilului în litigiu

rezultă că acesta a fost expropriat în anul 1958. Cu alte cuvinte,

dreptul de proprietate al părinților recurentei-reclamante,

decedați în 1967 și respectiv în 1980, a fost încălcat de

decretul prin care s-a dispus exproprierea, măsura fiind abuzivă.

În speță, nu se contestă încălcarea

dreptului de proprietate al autorilor recurentei-reclamante, ci calea pe care

aceasta trebuia s-o urmeze pentru restituirea în natură a imobilelor în

litigiu.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilele

preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile  cooperatiste sau de

orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 se

restituie, în natură, în condițiile acestei legi, iar în cazurile în

care restituirea în natură nu este posibilă se vor stabili

măsuri reparatorii prin  echivalent.

Acest act normativ conține dispoziții referitoare la

acordarea normelor

reparatorii

și cu  privire la imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22

decembrie 1989.

Recurenta-reclamantă și-a întemeiat acțiunea

introdusă la 5 iulie 2007 pe dispozițiile art. 35-36 din Legea nr.

33/1994, prevederi care însă nu se pot aplica  în speță,

întrucât ar contraveni principiului  neretroactivității legii

prevăzut la art. 15 alin. 2 din Constituție și art. 1 din Codul

civil.

Retrocedarea bunurilor imobile expropriate care nu au fost

utilizate în termen de un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de

la expropriat se poate cere în temeiul  art. 35 din Legea nr. 33/1994 dacă

se referă la nemișcătoare expropriate după data

intrării în vigoare a acestui act normativ.

În al doilea rând, acțiunea legii noi se întinde atât

asupra faptelor pendinte cât și asupra efectelor critice ale raporturilor

juridice trecute.

Normele legale aflate în conflict în cazul imobilelor

expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989 vizează

structuri născute sub imperiul legilor vechi, durabile însă în timp

prin efectele lor juridice, generate uneori de ineficacitatea actelor de

preluare.

Cum reglementarea dată prin Legea nr. 10/2001

republicată interesează ordinea publică, rezultă că ea

este de imediată aplicare, în concordanță cu principiul

consacrat la art. 6 alin. 2 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea

publică și regimul juridic al acesteia.

În acest cadru legislativ, deci, nu-și mai pot găsi

aplicarea dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994 în cazul

acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6 martie 1945 –

22 decembrie 1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Dispozițiile art. 11 și următoarele din Legea nr.

10/2001 asigură realizarea în practică a întregii proceduri de

restituire și, respectiv, a normelor reparatorii în echivalent,

constituind cadrul juridic, cu caracter special, pentru cererile de retrocedare

a imobilelor expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989,

singurul ce poate fi cunoscut după intrarea în vigoare a

dispozițiilor acestei legi.

Câtă vreme Legea nr. 10/2001 constituie o lege specială,

reparatorie în cazul imobilelor preluate abuziv de stat, inclusiv prin

expropriere, precum și de imediată aplicare, deoarece interesează

ordinea publică, iar Legea nr. 33/1994, care reglementează cadrul

exproprierii pentru cauza de utilitate publică, are un caracter general

față de Legea nr. 10/2001, înseamnă că dispozițiile

art. 35 ale acestei din urmă legi nu sunt aplicabile acțiunilor având

ca obiect imobilele expropriate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989

care au fost  introduse după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Într-adevăr, concursul dintre legea specială și

legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform

principiului

specialia generalibus derogant,

chiar dacă acesta nu

este prevăzut expres în legea specială.

Contrar celor arătate prin motivele de recurs, această

soluție nu contravine prevederilor art. 20 alin.(2) și art. 44 alin.(2)-(3)

din Constituție, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul

nr. 1 adițional

la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Este adevărat că în situația în care sunt

sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr.

10/2001 și Convenția Europeană a Drepturilor Omului aceasta din

urmă are prioritate, însă, în cauza de față, nu există

astfel de neconcordanțe pentru a obține retrocedarea imobilului

proprietatea tabulară a părinților săi, imobil ce a fost

expropriat în anul 1958.

Pe de altă parte, Convenția nu  impune statelor

contractante nicio obligație specifică de reparare a îndreptărilor

sau  prejudiciilor cauzate înainte ca ele să fi  ratificat Convenția.

Articolul 1 din Protocolul nr. 1 adițional  la

Convenție nu poate fi interpretat ca restrângând libertatea statelor

contractante de a alege condițiile în care acceptă să restituie

bunurile pe care le-au preluat abuziv înainte ca ele să ratifice

Convenția.

Dacă dispune de o mare libertate în aprecierea

existenței unei probleme de interes public ce justifică anumite

măsuri, atunci când se află în joc o chestiune de interes

național, autoritățile publice trebuie să reacționeze

în timp util, într-o

manieră

corectă și cu cea mai mare coerență.

Cu alte cuvinte, chiar dacă Convenția nu impune

statelor obligația de a restitui bunurile preluate abuziv și cu atât

mai puțin de a dispune  de ele, atunci când însă a fost adoptată

o soluție de către stat, în acest sens, ea trebuie  implementată

cu o claritate și coerentă rezonabile, pentru a evita pe cât posibil

insecuritatea juridică pentru subiectul de drept la care se referă

măsurile de aplicare a acestei soluții.

Legea nr. 10/2001 nu aduce atingere dreptului de proprietate

garantat și ocrotit de art. 44 din Constituție întrucât proprietarii

imobilelor preluate în mod abuziv de stat, în perioada 6 martie 1945  - 22

decembrie 1989, sau moștenitorii acestora pot obține  restituirea în

natură a acestor imobile sau pot beneficia de  măsuri reparatorii

prin echivalent.

Important este ca despăgubirile să fie juste, efective

și să fie  achitate într-un termen rezonabil. Fără plata

unei sume rezonabile în raport cu valoarea bunului, privarea de proprietate

constituie o atingere excesivă, iar absența totală a

despăgubirilor nu se poate justifica nici măcar în mod

excepțional, în prezența unei atingeri aduse principiilor fundamentale

consacrate prin Convenție.

Pe de altă parte, faptul că Legea nr. 10/2001 prevede

obligativitatea parcurgerii unei proceduri administrative prealabile nu conduce

la privarea persoanelor îndreptățite de a apela la justiție

întrucât împotriva dispoziției/deciziei motivate emise în această

procedură legea deschide calea contestației  în instanță.

Instanțele judecătorești sunt competente de a

soluționa pe fond nu numai contestația formulată împotriva

deciziei/dispoziției de respingere a  cererilor prin care s-a solicitat

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și notificarea

persoanei pretins îndreptățite, în cazul refuzului nejustificat al

entității deținătoare de a răspunde la notificare.

În consecință, persoana îndreptățită

are posibilitatea de a supune controlului judecătoresc toate

măsurile  care se iau în cadrul procedurii Legii nr. 10/2001, inclusiv

refuzul persoanei juridice de a emite decizia de soluționare  a

notificării, astfel că nu pot fi primite susținerile făcute

de recurenta-reclamantă în sensul că apelând la prevederile acestui

act normativ i s-ar „paraliza” cererea de restituire a imobilului.

De asemenea, nu pot fi primite nici susținerile făcute

de recurenta-reclamantă referitoare la decizia nr. 33 din 9 iunie

2008

a

Secțiilor Unite ale  Înaltei Curți de

Casație și Justiție,  deoarece această decizie se

referă la acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul comun – art.

480 și art.

481 C

.civ. -  introduse

după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001, pe  când acțiunea de

față este  întemeiată pe dispozițiile art. 35 din Lega nr.

33/1994.

Decizia atacată fiind dată cu aplicarea corectă a

legii, recursul a fost respins ca  nefondat.