ÎCCJ, decizie (scj.ro #81993)

4.

Imobil expropriat pentru cauză de utilitate publică. Acțiune

pentru restituirea în natură formulată după expirarea termenului

prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Cuprins

pe materii.

Drept civil.  Drept de proprietate.

Imobil expropriat pentru cauză de utilitate publică. Acțiune

pentru restituirea în natură formulată după expirarea termenului

prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Index

alfabetic.

Drept civil.

-

Acțiune.

-

Cauză de utilitate publică.

-

Imobil expropriat.

Lege nr. 10/2001. art. 11, art.21

Legea nr. 33/1994: art. 35

După apariția Legii nr.10/2001, singura cale

pentru obținerea restituirii imobilelor preluate în perioada de

referință a legii este cea prevăzută prin dispozițiile

art.21 și următoarele din acest act normativ, rațiunea – ce se

înscrie în logica evenimentelor istorice și a reglementărilor de

după decembrie 1989 – fiind soluționarea cu sporită celeritate a

cererilor vizând restituirea proprietăților preluate abuziv – cu sau

fără titlu – sau acordarea, acolo unde restituirea nu mai este

posibilă, reparațiilor cuvenite.

Într-o singură ipoteză se poate da curs

cererilor de restituire fundamentate fie pe dreptul comun, fie pe alte acte

normative, anterioare intrării în vigoare a Legii nr.10/2001 respectiv,

când acțiunea a fost introdusă înainte de apariția acestui act

normativ, ori în cazul vizat prin dispozițiile art.35

din

Legea nr.33/1994, când preluarea a operat ulterior anului 1994.

Cât privește perioada de după 22 decembrie 1989

– ce excede sferei de reglementare a Legii nr.10/2001 – și până la

intrarea în vigoare a Legii nr.33/1994, s-a decis că instanțele

judecătorești sunt competente să dispună retrocedarea

imobilelor expropriate înainte de anul 1994, dacă nu a fost

realizată, în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a acestei legi,

lucrarea pentru care a fost adoptată măsura exproprierii.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.

4783 din 12 iunie 2007.

La 2 decembrie 2005, W.W. și W.E. au solicitat

instanței, în contradictoriu cu Statul Român, reprezentat prin Consiliul

local al Municipiului Alba-Iulia, să dispună obligarea pârâtului de

a-i retroceda imobilul-teren în suprafață de 170 mp – situat în Alba

Iulia, și retranscrierea terenului în CF  Alba Iulia, pe numele

reclamanților.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat

că au achiziționat în anul 1961, o suprafață totală de

545 mp teren, pe care ulterior au edificat și o casă de locuit,

imobilul fiindu-le expropriat în anul 1984, în vederea construirii unor blocuri

de locuințe; că, din suprafața totală preluată urmare

exproprierii, s-au folosit doar 375 mp, restul de 170 mp nefiind utilizați

potrivit scopului declarat, rămânând în posesia lor, în tot acest

interval, până la data introducerii acțiunii.

La 22 martie 2006, a formulat cerere de intervenție în

interes propriu, B.M., solicitând respingerea acțiunii formulate de

reclamanți, pe considerentul că terenul aparține domeniului

public, fiind afectat aleilor de acces ale ansamblului de locuințe

din  Alba-Iulia.

Mai arată intervenienta că reclamanții, cu

încălcarea legii, au construit

pe

terenul în litigiu diferite anexe gospodărești (coteț de porci,

crescătorie de porumbei, bucătărie etc.) grevând astfel domeniul

public.

Investită inițial cu soluționarea litigiului,

Judecătoria Alba Iulia, prin sentința civilă nr.253 din 17

ianuarie 2006 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba,

reținând incidența în cauză a dispozițiilor art.2 pct.1

lit.f din codul de procedură civilă.

Prin sentința nr.680 din 14 iunie 2006, Tribunalul

Alba-Iulia Secția civilă, a respins acțiunea, precum și

cererea de intervenție în interes propriu, reținând, în

esență, că terenul solicitat a fi restituit (care, potrivit

expertizei măsoară 92 mp) are destinația de spațiu verde

și alei aferente blocurilor, fiind necesar pentru buna funcționalitate

a ansamblului de locuințe construite în zonă.

Împrejurarea că reclamanții au ocupat – ulterior

exproprierii – abuziv, această porțiune de teren, deturnându-i

destinația de spațiu verde și alei de acces, nu intră în

sfera de aplicare a art.35 din Legea nr.33/1994, pentru a se putea dispune

retrocedarea terenului în litigiu.

Apelul reclamanților, a fost admis de Curtea de Apel

Alba-Iulia Secția civilă care, prin decizia nr.64/A din 7 februarie

2007, a schimbat în parte sentința și admițând acțiunea, a

dispus dezmembrarea imobilului în două parcele (lotul nr.1 – nr. top nou

2891/32/1 – în suprafață de 84 mp și lotul nr.2 – nr. top nou

2891/32/1/2 – în suprafață de 461 mp) obligând-o pe pârâtă

să retrocedeze reclamanților parcela nr.1, în suprafață de

84 mp.

Totodată, a dispus reînscrierea acestei parcele, pe numele

reclamanților iar a parcelei nr.2, pe numele pârâtei.

A menținut în rest sentința atacată.

Pentru a se pronunța  astfel,  instanța

de  control  judiciar  a  reținut,  în

esență,

că, din totalul de 545 mp teren, doar 461 mp au fost afectați

scopului

pentru

care s-a făcut exproprierea, restul de 84 mp aflându-se și în prezent

în posesia reclamanților, care au edificat mai multe anexe

gospodărești.

Ca atare, se mai arată, cum suprafața de 84 mp nu este

afectată scopului pentru care s-a dispus exproprierea, în cauză sunt

aplicabile prevederile art.35 din Legea nr.33/1994 și ale art.480 din

Codul civil.

În cauză, a declarat recurs Consiliul local al Municipiului

Alba-Iulia care susține, în esență, că imobilul a fost

greșit restituit în natură, întrucât lucrările pentru care s-a

dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren, care este

afectat de servituți și amenajări de utilitate publică.

Tot astfel, se mai arată, prin includerea terenului în anexa

nr.2 la HG nr.974/2002, s-a făcut practic o nouă declarație de

utilitate publică, iar scopul exproprierii fiind atins nu se putea dispune

retrocedarea imobilului.

Recursul este fondat și a fost admis, în limitele și

pentru considerentele ce succed.

Din actele cauzei rezultă că imobilul în litigiu –

teren în suprafață de 545 mp – a fost expropriat în baza Decretului

Consiliului de Stat nr.85 din 5 martie 1979, făcând parte din

suprafața totală de 1.199,4 mp, situată în perimetrul

construibil al municipiului Alba-Iulia, preluată în scopul construirii

unui număr de 19 blocuri de locuințe și a lucrărilor

tehnico-edilitare aferente ansamblului „Bulevardul Horia Victoriei”.

Ca atare, în raport de data preluării, solicitările

formulate de reclamanți la 2 decembrie 2005, nu pot fi circumscrise decât

cadrului juridic stabilit prin dispozițiile art.11 al Legii nr.10/2001,

text ce conține reguli speciale pentru restituirea (în natură sau

echivalent) a imobilelor expropriate.

Sub aspectul domeniului de aplicare al acestui text, este unanim

admis că art.11 se aplică în toate cazurile de expropriere operate în

perioada de referință a legii (6 martie 1945 – 22 decembrie 1989)

indiferent dacă preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil

și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o

despăgubire.

Art.11 este de asemenea aplicabil imobilelor preluate în forma

exproprierii chiar dacă lucrarea pentru care s-a dispus această

măsură nu a fost finalizată până la intrarea în vigoare a

legii, consecința fiind desigur, în măsura în care este posibil,

restituirea în natură.

În ce privește corelarea acestui act normativ cu alte legi

speciale care au, de asemenea, în sfera lor de aplicare imobile expropriate

(Legea nr.33/1994-art.35, Legea nr.18/1991-art.36 alin.5) din interpretarea dispozițiilor

art.11 alin.1-8 din lege, atât în varianta anterioară cât și în

varianta ulterioară republicării, rezultă cu claritate că

legiuitorul a vizat prin acest act normativ, inclusiv restituirea acelor

imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi

dezlegarea până la data intrării lui în vigoare.

Astfel, textul invocat reglementează posibilitatea

acordării măsurilor reparatorii, în toate formele exproprierii (cu

sau fără titlu, cu sau fără acordarea despăgubirilor)

și pentru toate situațiile generate de această modalitate de

preluare, construcții care nu au fost demolate sau au fost demolate total

ori parțial, terenuri ocupate integral sau parțial de lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea etc.

Ca atare, concluzia ce se impune este că, după

apariția Legii nr.10/2001, singura cale pentru obținerea restituirii

imobilelor preluate în perioada de referință a legii este cea

prevăzută prin dispozițiile art.21 și urm. din acest act

normativ, rațiunea – ce se înscrie în logica evenimentelor istorice

și reglementărilor de după decembrie 1989 – fiind

soluționarea cu sporită celeritate a cererilor vizând restituirea

proprietăților preluate abuziv – cu sau fără titlu – sau

acordarea, acolo unde restituirea nu mai este posibilă,

reparațiilor

cuvenite.

Într-o singură ipoteză se poate da curs cererilor de

restituire fundamentate fie pe dreptul comun, fie pe alte acte normative,

anterioare intrării în vigoare a Legii nr.10/2001, respectiv când

acțiunea a fost introdusă înainte de apariția acestui act

normativ, ori în cazul vizat prin dispozițiile art.35 din Legea

nr.33/1994, când preluarea a operat ulterior anului 1994.

Cât privește perioada de după 22 decembrie 1989 – ce

excede sferei de reglementare a Legii nr.10/2001 – și până la

intrarea în vigoare a Legii nr.33/1994, s-a decis că instanțele

judecătorești sunt competente să dispună retrocedarea

imobilelor expropriate înainte de anul 1994, dacă nu a fost

realizată, în termen de 1 an de la intrarea în vigoare a acestei legi,

lucrarea pentru care a fost adoptată măsura exproprierii (a se vedea

în acest sens, Decizia nr.VI a Curții Supreme de Justiție, dată

în Secții Unite, la 27 septembrie 1999).

Nu în ultimul rând, în argumentarea celor mai sus expuse,

reclamanții au avut la îndemână șapte ani (până la intrarea

în vigoare a Legii nr.10/2001) pentru a solicita restituirea

proprietății lor expropriată în anul 1979, în baza art.35 din

Legea nr.33/1994 iar ulterior încă 12 luni, termenul prevăzut de noua

lege, în care puteau demara procedura administrativă prealabilă,

interesul lor pentru redobândirea terenului în litigiu, născându-se

însă abia la 2 decembrie 2005, cu mult după expirarea termenului

prevăzut de art.21 din Legea nr.10/2001.

Nici pe fondul cauzei, pretențiile formulate prin cererea

introductivă nu apar ca fiind justificate, din probe rezultând că

reclamanții, cu încălcarea dispozițiilor legii, au ocupat,

ulterior exproprierii, o parte din terenul preluat, pentru care primiseră

despăgubiri și au construit, fără autorizație, anexe

gospodărești care îngreunează accesul la amenajările de

utilitate publică

existente

în zonă.

Așa fiind, recursul a fost admis, cu consecința

modificării deciziei atacate în sensul respingerii apelului și a

menținerii soluției de respingere a acțiunii.