ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4783/2007

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 2

decembrie 2005, W.W. și W.E. au solicitat instanței, în contradictoriu cu

Statul Român, reprezentat prin Consiliul local al Municipiului Alba-Iulia, să

dispună obligarea pârâtului de a-i retroceda imobilul-teren în suprafață de 170

mp, situat în Alba Iulia, județul Alba și retranscrierea terenului în C.F. 6274

Alba Iulia, pe numele reclamanților.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au arătat că au achiziționat în anul 1961, o suprafață totală de 545 mp teren,

pe care ulterior au edificat și o casă de locuit, imobilul fiindu-le expropriat

în anul 1984, în vederea construirii unor blocuri de locuințe.

Mai arată reclamanții că din

suprafața totală preluată urmare exproprierii, s-au folosit doar 375 mp, restul

de 170 mp nefiind utilizați potrivit scopului declarat, rămânând în posesia

lor, în tot acest interval, până la data introducerii acțiunii.

La 22 martie 2006, a formulat cerere

de intervenție în interes propriu, B.M., solicitând respingerea acțiunii

formulate de reclamanți, pe considerentul că terenul aparține domeniului

public, fiind afectat aleilor de acces ale ansamblului de locuințe B-dul H.

Mai arată intervenienta că

reclamanții, cu încălcarea legii, au construit pe terenul în litigiu diferite

anexe gospodărești (coteț de porci, crescătorie de porumbei, bucătărie etc.)

grevând astfel domeniul public.

Investită inițial cu soluționarea

litigiului, Judecătoria Alba Iulia, prin sentința civilă nr .253 din 17

ianuarie 2006 și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Alba, reținând

incidența în cauză a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. f) C. proc. civ.

Prin sentința nr. 680 din 14 iunie

2006, Tribunalul Alba-Iulia, secția civilă, a respins acțiunea, precum și

cererea de intervenție în interes propriu, reținând în esență că terenul

solicitat a fi restituit (care, potrivit expertizei măsoară 92 mp) are

destinația de spațiu verde și alei aferente blocurilor, fiind necesar pentru

buna funcționalitate a ansamblului de locuințe construite în zonă.

Împrejurarea că, se mai arată în

hotărârea primei instanțe, reclamanții au ocupat, ulterior exproprierii,

abuziv, această porțiune de teren, deturnându-i destinația de spațiu verde și

alei de acces, nu intră în sfera de aplicare a art. 35 din Legea nr. 33/1994,

pentru a se putea dispune retrocedarea terenului în litigiu.

Apelul reclamanților, a fost admis

de Curtea de Apel Alba-Iulia, secția civilă, care, prin decizia nr. 64/A din 7

februarie 2007, a schimbat în parte sentința și admițând acțiunea, a dispus

dezmembrarea imobilului înscris în C.F. nr. 10104 Alba-Iulia, nr. top

2891/32/1, în două parcele (lotul nr. 1 – nr. top nou 2891/32/1 – în suprafață

de 84 mp și lotul nr. 2 – nr. top nou 2891/32/1/2 – în suprafață de 461 mp)

obligând-o pe pârâtă să retrocedeze reclamanților parcela nr. 1, în suprafață

de 84 mp.

Totodată, a dispus reînscrierea

acestei parcele, pe numele reclamanților iar a parcelei nr. 2, pe numele

pârâtei.

A menținut în rest sentința atacată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de control judiciar a reținut în esență că din totalul de 545 mp

teren, doar 461 mp au fost afectați scopului pentru care s-a făcut

exproprierea, restul de 84 mp aflându-se și în prezent în posesia

reclamanților, care au edificat mai multe anexe gospodărești.

Ca atare, se mai arată, cum

suprafața de 84 mp nu este afectată scopului pentru care s-a dispus

exproprierea, în cauză sunt aplicabile prevederile art. 35 din Legea nr.

33/1994 și ale art. 480 C. civ.

În cauză, a declarat recurs în

termen legal Consiliul local al municipiului Alba-Iulia care, invocând temeiul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține în esență că imobilul a fost

greșit restituit în natură, întrucât lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional întregul teren, care este afectat de servituți și

amenajări de utilitate publică.

Tot astfel, se mai arată, prin

includerea terenului în anexa nr. 2 la H.G. nr. 974/2002, s-a făcut practic o

nouă declarație de utilitate publică, iar scopul exproprierii fiind atins nu se

putea dispune retrocedarea imobilului.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în limitele și pentru considerentele ce succed.

Din actele cauzei rezultă că

imobilul în litigiu, teren în suprafață de 545 mp, a fost expropriat în baza

Decretului Consiliului de Stat nr. 85 din 5 martie 1979, făcând parte din

suprafața totală de 1.199,4 mp, situată în perimetrul construibil al

municipiului Alba-Iulia, preluată în scopul construirii unui număr de 19

blocuri de locuințe și a lucrărilor tehnico-edilitare aferente ansamblului

„Bulevardul H.”.

Ca atare, în raport de data

preluării, solicitările formulate de reclamanți la 2 decembrie 2005, nu pot fi

circumscrise decât cadrului juridic stabilit prin dispozițiile art. 11 al Legii

nr. 10/2001, text ce conține reguli speciale pentru restituirea (în natură sau

echivalent) a imobilelor expropriate.

Sub aspectul domeniului de aplicare

al acestui text, este unanim admis că art. 11 se aplică în toate cazurile de

expropriere operate în perioada de referință a legii (6 martie 1945-22

decembrie 1989) indiferent dacă preluarea s-a făcut cu sau fără titlu valabil

și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.

Art. 11 este de asemenea aplicabil

imobilelor preluate în forma exproprierii chiar dacă lucrarea pentru care s-a

dispus această măsură nu a fost finalizată până la intrarea în vigoare a legii,

consecința fiind desigur, în măsura în care este posibil, restituirea în

natură.

În ce privește corelarea acestui act

normativ cu alte legi speciale care au, de asemenea, în sfera lor de aplicare

imobile expropriate [Legea nr. 33/1994, art. 35, Legea nr. 18/1991, art. 36

alin. (5)] din interpretarea dispozițiilor art.11 alin. (1)-(8) din lege, atât

în varianta anterioară cât și în varianta ulterioară republicării, rezultă cu

claritate că legiuitorul a vizat prin acest act normativ, inclusiv restituirea

acelor imobile a căror situație juridică și-ar fi putut găsi dezlegarea până la

data intrării lui în vigoare.

Astfel, textul invocat reglementează

posibilitatea acordării măsurilor reparatorii, în toate formele exproprierii

(cu sau fără titlu, cu sau fără acordarea despăgubirilor) și pentru toate

situațiile generate de această modalitate de preluare, construcții care nu au

fost demolate sau au fost demolate total ori parțial, terenuri ocupate integral

sau parțial de lucrările pentru care s-a dispus exproprierea etc.

Ca atare, concluzia ce se impune

este că, după apariția Legii nr. 10/2001, singura cale pentru obținerea

restituirii imobilelor preluate în perioada de referință a legii este cea

prevăzută prin dispozițiile art. 21 și urm. din acest act normativ, rațiunea,

ce se înscrie în logica evenimentelor istorice și reglementărilor de după

decembrie 1989, fiind soluționarea cu sporită celeritate a cererilor vizând

restituirea proprietăților preluate abuziv, cu sau fără titlu, sau acordarea,

acolo unde restituirea nu mai este posibilă, reparațiilor cuvenite.

Într-o singură ipoteză se poate da

curs cererilor de restituire fundamentate fie pe dreptul comun, fie pe alte

acte normative, anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 respectiv

când acțiunea a fost introdusă înainte de apariția acestui act normativ, ori în

cazul vizat prin dispozițiile art. 35 din Legea nr. 33/1994, când preluarea a

operat ulterior anului 1994.

Cât privește perioada de după 22

decembrie 1989, ce excede sferei de reglementare a Legii nr. 10/2001, și până

la intrarea în vigoare a Legii nr. 33/1994, s-a decis că instanțele

judecătorești sunt competente să dispună retrocedarea imobilelor expropriate

înainte de anul 1994, dacă nu a fost realizată, în termen de 1 an de la

intrarea în vigoare a acestei legi, lucrarea pentru care a fost adoptată măsura

exproprierii (a se vedea în acest sens, decizia nr. VI a Curții Supreme de

Justiție, dată în Secții Unite, la 27 septembrie 1999).

Nu în ultimul rând, în argumentarea

celor mai sus expuse, reclamanții au avut la îndemână șapte ani (până la

intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001) pentru a solicita restituirea

proprietății lor expropriată în anul 1979, în baza art. 35 din Legea nr.

33/1994 iar ulterior încă 12 luni, termenul prevăzut de noua lege, în care

puteau demara procedura administrativă prealabilă, interesul lor pentru

redobândirea terenului în litigiu, născându-se însă abia la 2 decembrie 2005,

cu mult după expirarea termenului prevăzut de art. 21 din Legea nr. 10/2001.

Nici pe fondul cauzei, pretențiile

formulate prin cererea introductivă nu apar ca fiind justificate, din probe

rezultând că reclamanții, cu încălcarea dispozițiilor legii, au ocupat,

ulterior exproprierii, o parte din terenul preluat, pentru care primiseră

despăgubiri și au construit, fără autorizație, anexe gospodărești care

îngreunează accesul la amenajările de utilitate publică existente în zonă.

Așa fiind, recursul se va admite, cu

consecința modificării deciziei atacate în sensul respingerii apelului și a

menținerii (pentru considerentele mai sus arătate) soluției de respingere a

acțiunii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâtul

Consiliul local al municipiului Alba-Iulia împotriva deciziei civile nr. 64/A

din 7 februarie 2006 a Curții de Apel Alba-Iulia, secția civilă.

Modifică decizia recurată, în sensul

că respinge apelul declarat de reclamanți și intervenientă împotriva sentinței

civile nr. 680 din 14 iunie 2006 a Tribunalului Alba ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 12 iunie 2007.