Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.03.2007
casat

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2741/2007

HOTĂRÂRE
28.03.2007
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2741/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 325 din 12 aprilie 2006, Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M.A. și M.E., în contradictoriu cu Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Alba-Iulia și în consecință: a dispus anularea parțială a dispoziției nr. 877 din 28 octombrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia și a obligat pe pârât să restituie în natură imobilul înscris în C.F. Alba Iulia nr.top. nou 3655/3/1/4 loc de casă în suprafață de 581 mp actualmente înscris în C.F. Alba-Iulia nr.top. nou 3625/2/15/2/1 teren construibil de 581 mp; a dispus intabularea dreptului de proprietate al reclamanților asupra imobilului de mai sus după rămânerea irevocabilă a prezentei sentințe; a respins celelalte capete de cerere.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că o parte din imobilul revendicat de reclamanți, respectiv suprafața de 581 mp nu este ocupată de construcții și poate fi restituită în natură reclamanților. Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 330 din 8 noiembrie 2006, a respins apelul declarat de Statul Român prin Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia, împotriva sentinței civile nr. 325/2006 a Tribunalului Alba. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, terenul în litigiu în suprafață de 581 mp nu este ocupat de construcții și poate fi restituit în natură reclamanților. Împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia criticând-o ca fiind nelegală, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., deoarece: - Cele două instanțe în mod greșit nu au observat că în litigiile ce fac obiectul Legii nr. 10/2001, Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia nu are calitate procesuală pasivă. - Suprafața de 581 mp revândută de reclamanți nu este liberă, fiind ocupată de blocuri de locuințe și căi de acces la acestea, și nu poate fi restituită în natură reclamanților. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Reclamanții M.A. și M.E., au revendicat în condițiile art. 22-23 din Legea nr. 10/2001 republicată imobilul, teren în suprafață de 720 mp situat pe raza municipiului Alba Iulia înscris în C.F.

Prin dispoziția nr. 877 din 28 octombrie 2005 emisă de Primarul Municipiului Alba Iulia; s-au acordat reclamanților măsuri reparatorii, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 care a modificat și completat Legea nr. 10/2001, pentru terenul în suprafață de 720 mp, pe considerentul că terenul aparține domeniului public de interes local și este afectat exploatării normale a construcțiilor edificate. Instanța de fond a anulat parțial dispoziția nr. 877 din 28 octombrie 2005 în sensul că l-a obligat pe pârât să restituie reclamanților în natură suprafața de 581 mp cu motivarea că această suprafață este liberă, lucru constatat prin expertiza topografică efectuată în cauză. Soluția instanței de fond a fost menținută de instanța de apel așa cum rezultă din decizia civilă nr. 330 din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba-Iulia.

În conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 republicată, imobilele expropriate, cum este cazul în speță, se restituie în natură, în măsura în care nu sunt ocupate de construcții noi edificate ulterior preluării abuzive și în concretizarea scopului exproprierii. Potrivit raportului de expertiză topografică, așa cum a fost completat, pe terenul în litigiu există edificate construcții subterane, cămine de canalizare și termoficare precum și rețele subterane, pentru apă, gaz și curent electric. Prin urmare, terenul revendicat de reclamanți fiind ocupat în totalitate nu poate fi restituit în natură pentru considerentele arătate.

Cu privire la critica referitoare la faptul că în litigiile reglementate de Legea nr. 10/2001 republicată, Consiliul Local Alba-Iulia nu au calitate procesuală pasivă, se reține că atât Primăria ca organ executiv cât și Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia ca organ deliberativ poate avea calitate procesuală pasivă. Pentru toate aceste considerente Înalta Curte va reține că recursul declarat este întemeiat și se va admite. Se va casa decizia recurată precum și sentința civilă nr. 325 din 12 aprilie 2006 a Tribunalului Alba și se va respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanți împotriva dispoziției nr. 877 din 28 septembrie 2005 a Primarului municipiului Alba-Iulia.

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul local al municipiului Alba Iulia împotriva deciziei nr. 330 din 8 noiembrie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia recurată precum și sentința nr. 325 din 12 aprilie 2006 a Tribunalului Alba, secția civilă, și respinge ca nefondată contestația formulată de reclamanții M.A. și M.E. împotriva dispoziției nr. 877 din 28 octombrie 2005 a Primarului municipiului Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2007.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-10-17
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6736/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1424 din 5 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2446/2005, Tribunalul Alba, secția civilă, a admis în parte acțiunea formula
ÎCCJ 2010-05-06
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2775/2010
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 3018/107/2007, contestatorul S.I.M. a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului Alba Iulia și Primarul Municipiulu
ÎCCJ 2011-02-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 941/2011
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin contestația înregistrată la Tribunalul Alba, contestatorii N.T.I. și T.I. au solicitat, în contradictoriu cu intimații Municipiul Alba Iulia prin Primar, Primarul Municipiul Alba Iulia și Co
ÎCCJ 2009-03-12
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2914/2009
Asupra recursului civil de față; Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 740 din 13 iunie 2007, Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de reclamantul M.P.M. împotriva pârâtului Municipi
ÎCCJ 2007-01-30
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 797/2007
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., din actele și lucrările dosarului, constată următoarele : Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Alba sub nr. 6813/2004, reclamantul C.N. a solicitat în contradictoriu cu Primăria
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă