ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2914/2009

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 740 din 13 iunie 2007,

Tribunalul Alba a admis acțiunea formulată de reclamantul M.P.M. împotriva

pârâtului Municipiul Alba-Iulia, prin primar.

A anulat parțial dispoziția nr. 764 din 18

septembrie 2006, emisă de Primarul municipiului Alba-Iulia în ceea ce privește

suprafața de teren ce se restituie în natură reclamantului și a obligat pe

Primarul municipiului Alba-Iulia să restituie în natură reclamantului suprafața

de teren de 796 mp, înscris inițial în C.F. 3577 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2,

parcelat și retranscris în C.F. 8338 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2/1.

A dispus intabularea dreptului

reclamantului asupra suprafeței de 796 mp teren conform identificărilor

topografice efectuate prin dispoziția de retrocedare.

A respins acțiunea formulată de

reclamant împotriva pârâților Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

Consiliul local Alba-Iulia, Comisia locală de aplicare a Legii nr. 10/2001 și

Prefectura județului Alba.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că, prin dispoziția nr. 784 din 18 septembrie 2006, Primarul

municipiului Alba-Iulia a restituit reclamantului în natură imobilul înscris în

C.F. 29120 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2/1/1, în suprafață de 301 mp teren,

conform planului de parcelare aprobat prin H.CL. nr. 72/2006 și a respins

cererea pentru restituirea în natură a 495 mp teren, motivat de faptul că

lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional acest teren, pe

care se află și o grădiniță de cartier, propunând acordarea de măsuri

reparatorii.

A mai reținut tribunalul, că imobilul în

litigiu a fost înscris în C.F. 35777 Alba-Iulia, nr. top. 2947/2 loc de casă în

suprafață de 1439 mp, iar prin Decretul de expropriere nr. 281/1975, s-a

expropriat suprafața de 796 mp teren cu nr. top. 2947/2/1, care s-a transcris

în C.F. 8338 Alba-Iulia în favoarea Statului Român, cealaltă parcelă de teren

rămânând în continuare pe vechii proprietari tabulari.

Din terenul de 796 mp expropriat,

suprafața de 447 mp teren se află în incinta Căminului nr. 12 Alba-Iulia, 56 mp

teren este aferent unui bloc de locuințe, iar 292 mp teren este ocupat de

reclamant.

Pe terenurile considerate în incinta Căminului

nr. 12, precum și pe cel aferent blocului de locuințe nu se regăsesc

construcții cu caracter definitiv și nici amenajări de utilitate publică, fiind

spații libere, ce pot fi restituite.

Tribunalul a mai reținut că notificarea a fost

adresată unității deținătoare și este fără relevanță faptul că aceasta deține

imobilul pentru că i-a fost atribuit de Statul Român sau pentru că 1-a cumpărat

ulterior de la societate căreia i-a fost atribuit de către Statul Român, motiv

pentru care nu sunt aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001.

A mai reținut tribunalul, că Ministerul

Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă pentru că nu este

deținătorul imobilului și nici nu are atribuții în aplicarea Legii nr. 10/2001,

în această situație regăsindu-se și Prefectura. Comisia locală de aplicare a

Legii nr. 10/2001 este o comisie de lucru, fără personalitate juridică,

dispoziția fiind emisă de primar.

Prin decizia civilă nr. 263 din 28

septembrie 2007, Curtea de Apel Alba Iulia a respins ca nefondat apelul

declarat de Municipiul Alba Iulia, prin primar.

Instanța de apel a reținut că imobilul în

litigiu, în mod incontestabil a fost expropriat prin Decretul nr. 281/1975 în

favoarea Statului Român, situație în care sunt aplicabile dispozițiile art. 11

alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001.

Potrivit raportului de expertiză topografică

efectuat în cauză, pe teren nu sunt edificate construcții subterane, cămine de

canalizare, rețele subterane, căi, de acces, alei sau alte lucrări de utilitate

publică, astfel că este liber în sensul art. 11 din legea specială.

Instanța de apel a mai reținut că nu

sunt fondate criticile referitoare la încălcarea prevederilor art. 130 alin. (3)

C. proc. civ., deoarece cererea reclamantului vizează doar suprafața de 496 mp

teren, restul terenului fiind restituit în natură prin dispoziția primarului și

că nu este aplicabil art. 45 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, pentru că nu s-a

solicitat anularea contractului de vânzare-cumpărare.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a

declarat recurs Municipiul Alba Iulia.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 6 și 9 C.

proc. civ., recurentul a arătat că instanțele de judecată trebuiau să facă

aplicabilitatea art. 130 alin. (3) C. proc. civ., deoarece prin cererea de

chemare în judecată, reclamantul a solicitat doar restituirea în natură a

suprafeței de teren de 495 mp, iar instanța fondului a depășit obiectul cererii

de chemare în judecată.

Recurentul a mai arătat că restituirea

în natură a terenului solicitat nu este posibilă, deoarece scopul pentru care

s-a dispus exproprierea a fost realizat. Suprafața de teren solicitată este

ocupată de platforme betonate, alte amenajări

de

utilitate publică și este afectată de servituti legale.

Imobilul a

suferit amenajări de utilitate publică și a fost

cuprins

în inventarul bunurilor care aparțin domeniului public, aprobat prin H.G. nr.

974/2002, fiind incidente

dispozițiile art.

11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.

A mai arătat

recurentul, că cererea reclamantului este

prescrisă, deoarece Primăria a dobândit terenul în

baza unui

contract de vânzare-cumpărare, motiv pentru care

sunt

aplicabile dispozițiile art. 45 alin. (2)

din Legea nr. 10/2001.

Într-o cauză

similară, Înalta Curte de Casație și Justiție a

statuat în sensul aplicabilității art. 11 alin. (4)

din Legea nr.

10/2001 atunci

când scopul exproprierii a fost realizat.

Criticile formulate permit încadrarea

recursului în

dispozițiile art. 304 pct. 5

și 9 C. proc. civ.,

dar nu sunt

fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare.

Astfel, în ceea

ce privește greșita aplicare a dispozițiilor

art. 130 alin. (3) C. proc. civ., se constată că

textul indicat de recurent nu există în actuala formă a codului.

Din conținutul

recursului, rezultă, însă, că recurentul se

referă la faptul că instanțele ar fi depășit

limitele investirii,

stabilite prin cererea de chemare în

judecată, ceea ce

reprezintă încălcarea formelor

de procedură prevăzute de art. 129 alin. (6) C. proc. civ. [art. 130 alin. (3)

în

forma de dinainte de modificările aduse prin O. U. G. nr. 138/2000].

Critica nu este fondată, deoarece, prin

cererea de

chemare în judecată, reclamantul

a solicitat anularea parțială a

dispoziției

nr. 764 din 18 septembrie 2006, prin care a fost

respinsă în mod greșit

cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 495 mp, obligarea

Municipiului

Alba Iulia să restituie în

natură terenul și intabularea dreptului

său de proprietate.

Tribunalul s-a pronunțat în limitele

investirii și a respectat principiul disponibilității, deoarece a anulat

parțial dispoziția în ce privește suprafața de teren ce se restituie în natură

reclamantului, obligând primarul să restituie suprafața de teren de 796 mp, în

loc de 301 mp cât se restituise prin dispoziția contestată.

Prin urmare, pe lângă terenul în suprafață de

301 mp restituit de primar, prima instanță a restituit reclamantului și terenul

solicitat de acesta, de 495 mp, rezultând suprafața total restituită de 796 mp.

De altfel, recurentul nici nu arată ce anume ar

fi dat în plus instanțele de judecată, raportat la cererea de chemare în

judecată.

Nici critica referitoare la faptul că imobilul

nu poate fi restituit în natură nu este întemeiată.

Terenul solicitat de reclamant, așa cum au

reținut ambele instanțe, a fost expropriat prin Decretul nr. 281/1975.

Expropriat fiind, regimul juridic al imobilului

este reglementat de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001.

Recurentul a invocat greșita aplicare a

dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, dar, din raportul de

expertiză întocmit de expert tehnic C.P. și din planul de situație anexat,

rezultă că pe suprafața de teren solicitată „nu sunt edificate nici un fel de

construcții cu caracter definitiv și nici alte amenajări de utilitate

publică", în raport de scopul pentru care s-a dispus exproprierea.

Pe cale de consecință, nu sunt aplicabile

dispozițiile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, invocate de recurent,

deoarece textul menționat se referă la lucrările care ocupă funcțional întregul

teren afectat.

Faptul că imobilul a primit regimul

juridic de bun proprietate publică a municipiului Alba-Iulia nu prezintă nici o

relevanță din punctul de vedere al aplicării Legii nr. 10/2001, care nu face

nici o distincție după cum bunul este în domeniul public sau privat.

Obiectul de reglementare al legii

speciale se regăsește în dispozițiile de strictă interpretare ale art. 2 din

Legea nr. 10/2001 și vizează doar bunurile care, în înțelesul legii, au fost

preluate în mod abuziv. Nici o prevedere a legii nu exclude de la restituire

bunurile care se află în domeniul public al localităților.

Nici critica referitoare la faptul că sunt

aplicabile dispozițiile art. 45 din Legea nr. 10/2001 și că cererea

reclamantului este prescrisă nu este întemeiată.

Art. 45 din Legea nr. 10/2001 constituie

temeiul juridic al unei acțiuni prin care s-a solicitat constatarea nulității

unui contract de vânzare-cumpărare ce are ca obiect un imobil ce cade sub

incidența legii speciale, ceea ce nu este cazul în speță.

Reclamantul nu a cerut în instanță anularea

contractului de vânzare-cumpărare ce constituie titlul de proprietate al

pârâtului, ci doar restituirea în natură a bunului abuziv preluat de stat.

Or, pârâtul, ca entitate obligată să

soluționeze notificarea, poate fi obligat la restituire în natură, indiferent

dacă există sau nu un capăt de cerere privind valabilitatea contractului de

vânzare-cumpărare, pentru că, potrivit art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001,

în cazul imobilelor deținute de unitățile administrativ-teritoriale restituirea

în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin

dispoziția motivată a primarilor, ori, după caz, a președintelui consiliului

județean.

Pe de altă parte, potrivit principiilor

stabilite în capitolul

II

din Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, în cazul

entităților juridice care sunt unități deținătoare, în sensul legii speciale,

este indiferent titlul cu care a fost înregistrat în patrimoniul acestora bunul

care face obiectul legii.

Faptul că printr-o decizie de speță Înalta

Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra aplicabilității art. 11

alin. (4) din Legea nr. 10/2001, nu atrage

incidența textului și

în prezenta cauză.

Textul este

aplicabil dacă este îndeplinită condiția ca

lucrările

pentru care s-a dispus exproprierea să ocupe

funcțional

întregul teren preluat de stat, iar în prezenta cauză

nu s-a făcut dovada că această condiție este

îndeplinită.

Față de cele

arătate, recursul declarat de pârât se va privi

ca

nefondat și, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

recursul declarat de pârâtul Municipiul Alba-Iulia

, prin

primar, împotriva deciziei nr. 263/A din 28 septembrie 2007 a Curții de Apel Alba-Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 12 martie 2009.