ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 552/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin notificare formulată în temeiul Legii nr.

10/2001, C.I., L.I. și L.G. au cerut Primăriei municipiului Alba Iulia, la data

de 21 noiembrie 2005, restituirea în natură a terenului în suprafață de 1439 mp

înscris în C.F. 3393 Alba Iulia cu nr. top 2972/2, expropriat de la autorul lor

C.G.

În subsidiar, pentru cazul că restituirea în natură

nu ar fi posibilă, notificatorii au cerut acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent.

Primarul municipiului Alba Iulia a emis dispoziția

nr. 937 din 17 noiembrie 2005, prin care a respins cererile de mai sus cu

motivarea că notificarea a fost depusă tardiv în raport cu prevederile art. 22

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, ale O.U.G. nr.

109/2001 și ale O.U.G. nr. 145/2001.

Notificatorii au contestat în justiție dispoziția,

solicitând anularea ei și obligarea primăriei să soluționeze notificarea.

Tribunalul Alba Iulia, secția civilă, a pronunțat

sentința civilă nr. 339 din 21 martie 2007, prin care a admis în parte cererea

dedusă judecății sale în sensul că a respins contestația formulată împotriva

dispoziției nr. 937/2005 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia și a obligat

pe același primar să emită o dispoziție prin care să soluționeze în fond

notificarea formulată de contestatori sub nr. 7094 din 25 aprilie 2001 având ca

obiect restituirea în natură a aceluiași teren.

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a pronunțat

decizia civilă nr. 195/A din 14 iunie 2007, prin care a admis apelul declarat

de Primarul municipiului Alba Iulia și a schimbat în parte sentința primei

instanțe în sensul că a respins în întregime cererea formulată de contestatori.

Tribunalul a constatat că, anterior notificării din

anul 2005, contestatorii au cerut în anul 1991 restituirea dreptului de

proprietate asupra terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, după

care, prin cererea înregistrată direct la Primăria municipiului Alba Iulia sub

nr. 7094 din 25 aprilie 2001, au solicitat restituirea aceluiași teren, dar

amândouă cererile au rămas nesoluționate.

Tribunalul a calificat cererea nr. 7094 din 25

aprilie 2001 ca fiind notificare în temeiul și în înțelesul Legii nr. 10/2001,

iar primăria notificată nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cererea

obiect al notificării.

Curtea de apel a hotărât însă că tribunalul a acordat

contestatorilor ceea ce ei nu au cerut, încălcând astfel dispozițiile art. 129

alin. ultim C. proc. civ., potrivit căruia în toate cazurile judecătorii

hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

Or, curtea de apel a constatat că „neîndoielnic,

obiectul cauzei de față îl reprezintă anularea dispoziției nr. 937/2006”,

aspect sub care prima instanță a soluționat judicios pricina pe calea excepției

de tardivitate.

A reținut curtea de apel că tribunalul a greșit când

a extins analiza cauzei și prin prisma cererii nr. 7549/1991 statuând că ar fi

fost datoria comisiei instituite în baza Legii nr. 10/2001 să o analizeze,

imputând, în consecință, primei instanțe că nu a sesizat că nu a fost învestită

de contestatori în acest sens și că, de fapt, cererea de mai sus vizează Legea

nr. 18/1991 iar nu Legea nr. 10/2001.

Contestatorii au declarat recurs în care, invocând

cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au cerut casarea deciziei

instanței de apel și păstrarea sentinței primei instanțe.

Dezvoltând recursul, contestatorii au susținut că

prima instanță a soluționat corect cererea dedusă judecății sale, în limitele

în care a fost investită și statuând legal că sunt incidente prevederile Legii

nr. 10/2001.

Examinând recursul, Înalta Curte constată cele ce

succed.

Ca stare de fapt, este în afara oricărui dubiu că, în

scopul redobândirii proprietății asupra unui imobil intravilan preluat de stat

prin expropriere de la autorul lor, contestatorii au formulat cererile nr. 7549/1991,

nr. 7094 din 25 aprilie 2001 și nr. 17021 din 20 septembrie 2005, primele două

nefiind soluționate de Primăria municipiului Alba Iulia, iar ultima a fost

respinsă (ca fiind tardiv formulată) prin dispoziția nr. 937 din 17 noiembrie

2005 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia.

Adresându-se justiției, contestatorii au cerut, așa

cum rezultă din conținutul cererii de investire a Tribunalului Alba (fila 1

dosar fond), „anularea dispoziției nr. 937 emisă de pârât și obligarea acestuia

să soluționeze notificarea înregistrată prin nr. 17021/2005”.

În conținutul contestației se arată, printre altele,

că „nu există nici un fel de motivare privind tardivitatea cererii”, cu

precizarea că „mai mult, după apariția Legii nr. 10/2001 și în temeiul acestei

legi” contestatorii au formulat notificarea nr. 7094/2001.

În fine, din încheierea de ședință a Tribunalului

Alba aflată la fila 19 în dosarul de primă instanță rezultă că la data de 8

februarie 2006 contestatorul C.I. a susținut că „a formulat notificare prin executor

judecătoresc și în anul 2001 pentru reconstituirea dreptului de proprietate

asupra imobilului în litigiu”.

Din compararea celor astfel arătate rezultă lipsa de

claritate a susținerilor contestatorilor, strict formal putându-se reține că

aceștia ar fi cerut justiției doar anularea dispoziției emise de primar și

obligarea acestuia de a soluționa în fond cererea obiect al notificării din

anul 2005, ceea ce ar justifica soluția dată cauzei în apel.

Sensul literal sau juridic al termenilor folosiți nu

constituie însă criteriu unic de definire a unei cereri deduse judecății.

Aceasta pentru că nu partea reclamantă, ci instanța

are obligația de a caracteriza corect acțiunea introdusă în justiție, iar

criteriul determinant este cel al înțelesului dat de reclamant acelor termeni,

de natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.

În raport cu asemenea interpretare, trebuie văzut că,

în cauză, contestatorii au cerut fără rezultat reconstituirea dreptului de

proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, după care, în același scop, au cerut

restituirea terenului în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 prin cererea nr.

7094 din 25 aprilie 2001, cerere rămasă nesoluționată, revenind cu o nouă

cerere după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cea din urmă fiind

respinsă ca tardivă prin dispoziția contestată în justiție.

Așadar, este evident că scopul urmărit de

contestatori constă în obligarea pârâtului notificat de a-și îndeplini

obligația instituită în sarcina sa prin art. 23 alin. (1) din forma inițială

Legii nr. 10/2001, menținută prin art. 25 alin. (1) din aceeași lege modificată

prin Legea nr. 247/2005 și republicată, potrivit cu care „în termen de 60 de

zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii

actelor doveditoare ... unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin

decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire

în natură”.

Prin prisma celor astfel enunțate, prima instanță a

caracterizat corect cererea dedusă judecății și, fără a depăși limitele

investirii sale, a hotărât legal că primarul pârât nu și-a îndeplinit obligația

expres prevăzută de lege de a soluționa cererea de restituire în natură care a

făcut obiectul notificării nr. 7094 din 25 aprilie 2001, dispunând în sensul

conținut de dispozitivul hotărârii date.

Dimpotrivă, curtea de apel a greșit stabilind în

sensul descris în prezentele considerente, ceea ce va avea drept consecință

admiterea recursului în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cazul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei atacate

și păstrarea sentinței primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de C.I.,

L.I. și L.G. împotriva deciziei nr. 195/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Casează decizia atacată și păstrează sentința civilă nr. 339 din 21

martie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie

2008.