ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 552/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin notificare formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, C.I., L.I. și L.G. au cerut Primăriei municipiului Alba Iulia, la data de 21 noiembrie 2005, restituirea în natură a terenului în suprafață de 1439 mp înscris în C.F. 3393 Alba Iulia cu nr. top 2972/2, expropriat de la autorul lor C.G. În subsidiar, pentru cazul că restituirea în natură nu ar fi posibilă, notificatorii au cerut acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Primarul municipiului Alba Iulia a emis dispoziția nr. 937 din 17 noiembrie 2005, prin care a respins cererile de mai sus cu motivarea că notificarea a fost depusă tardiv în raport cu prevederile art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 modificată și republicată, ale O.U.G.

nr. 109/2001 și ale O.U.G. nr. 145/2001. Notificatorii au contestat în justiție dispoziția, solicitând anularea ei și obligarea primăriei să soluționeze notificarea. Tribunalul Alba Iulia, secția civilă, a pronunțat sentința civilă nr. 339 din 21 martie 2007, prin care a admis în parte cererea dedusă judecății sale în sensul că a respins contestația formulată împotriva dispoziției nr. 937/2005 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia și a obligat pe același primar să emită o dispoziție prin care să soluționeze în fond notificarea formulată de contestatori sub nr. 7094 din 25 aprilie 2001 având ca obiect restituirea în natură a aceluiași teren. Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 195/A din 14 iunie 2007, prin care a admis apelul declarat de Primarul municipiului Alba Iulia și a schimbat în parte sentința primei instanțe în sensul că a respins în întregime cererea formulată de contestatori.

Tribunalul a constatat că, anterior notificării din anul 2005, contestatorii au cerut în anul 1991 restituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 18/1991, după care, prin cererea înregistrată direct la Primăria municipiului Alba Iulia sub nr. 7094 din 25 aprilie 2001, au solicitat restituirea aceluiași teren, dar amândouă cererile au rămas nesoluționate. Tribunalul a calificat cererea nr. 7094 din 25 aprilie 2001 ca fiind notificare în temeiul și în înțelesul Legii nr. 10/2001, iar primăria notificată nu și-a îndeplinit obligația de a soluționa cererea obiect al notificării. Curtea de apel a hotărât însă că tribunalul a acordat contestatorilor ceea ce ei nu au cerut, încălcând astfel dispozițiile art. 129 alin. ultim C. proc.

civ., potrivit căruia în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Or, curtea de apel a constatat că „neîndoielnic, obiectul cauzei de față îl reprezintă anularea dispoziției nr. 937/2006”, aspect sub care prima instanță a soluționat judicios pricina pe calea excepției de tardivitate. A reținut curtea de apel că tribunalul a greșit când a extins analiza cauzei și prin prisma cererii nr. 7549/1991 statuând că ar fi fost datoria comisiei instituite în baza Legii nr. 10/2001 să o analizeze, imputând, în consecință, primei instanțe că nu a sesizat că nu a fost învestită de contestatori în acest sens și că, de fapt, cererea de mai sus vizează Legea nr. 18/1991 iar nu Legea nr. 10/2001.

Contestatorii au declarat recurs în care, invocând cazul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au cerut casarea deciziei instanței de apel și păstrarea sentinței primei instanțe. Dezvoltând recursul, contestatorii au susținut că prima instanță a soluționat corect cererea dedusă judecății sale, în limitele în care a fost investită și statuând legal că sunt incidente prevederile Legii nr. 10/2001. Examinând recursul, Înalta Curte constată cele ce succed. Ca stare de fapt, este în afara oricărui dubiu că, în scopul redobândirii proprietății asupra unui imobil intravilan preluat de stat prin expropriere de la autorul lor, contestatorii au formulat cererile nr. 7549/1991, nr. 7094 din 25 aprilie 2001 și nr. 17021 din 20 septembrie 2005, primele două nefiind soluționate de Primăria municipiului Alba Iulia, iar ultima a fost respinsă (ca fiind tardiv formulată) prin dispoziția nr. 937 din 17 noiembrie 2005 emisă de Primarul municipiului Alba Iulia.

Adresându-se justiției, contestatorii au cerut, așa cum rezultă din conținutul cererii de investire a Tribunalului Alba (fila 1 dosar fond), „anularea dispoziției nr. 937 emisă de pârât și obligarea acestuia să soluționeze notificarea înregistrată prin nr. 17021/2005”. În conținutul contestației se arată, printre altele, că „nu există nici un fel de motivare privind tardivitatea cererii”, cu precizarea că „mai mult, după apariția Legii nr. 10/2001 și în temeiul acestei legi” contestatorii au formulat notificarea nr. 7094/2001. În fine, din încheierea de ședință a Tribunalului Alba aflată la fila 19 în dosarul de primă instanță rezultă că la data de 8 februarie 2006 contestatorul C.I. a susținut că „a formulat notificare prin executor judecătoresc și în anul 2001 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu”.

Din compararea celor astfel arătate rezultă lipsa de claritate a susținerilor contestatorilor, strict formal putându-se reține că aceștia ar fi cerut justiției doar anularea dispoziției emise de primar și obligarea acestuia de a soluționa în fond cererea obiect al notificării din anul 2005, ceea ce ar justifica soluția dată cauzei în apel. Sensul literal sau juridic al termenilor folosiți nu constituie însă criteriu unic de definire a unei cereri deduse judecății. Aceasta pentru că nu partea reclamantă, ci instanța are obligația de a caracteriza corect acțiunea introdusă în justiție, iar criteriul determinant este cel al înțelesului dat de reclamant acelor termeni, de natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.

În raport cu asemenea interpretare, trebuie văzut că, în cauză, contestatorii au cerut fără rezultat reconstituirea dreptului de proprietate în temeiul Legii nr. 18/1991, după care, în același scop, au cerut restituirea terenului în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 prin cererea nr. 7094 din 25 aprilie 2001, cerere rămasă nesoluționată, revenind cu o nouă cerere după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, cea din urmă fiind respinsă ca tardivă prin dispoziția contestată în justiție.

Așadar, este evident că scopul urmărit de contestatori constă în obligarea pârâtului notificat de a-și îndeplini obligația instituită în sarcina sa prin art. 23 alin. (1) din forma inițială Legii nr. 10/2001, menținută prin art. 25 alin. (1) din aceeași lege modificată prin Legea nr. 247/2005 și republicată, potrivit cu care „în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare ... unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură”.

Prin prisma celor astfel enunțate, prima instanță a caracterizat corect cererea dedusă judecății și, fără a depăși limitele investirii sale, a hotărât legal că primarul pârât nu și-a îndeplinit obligația expres prevăzută de lege de a soluționa cererea de restituire în natură care a făcut obiectul notificării nr. 7094 din 25 aprilie 2001, dispunând în sensul conținut de dispozitivul hotărârii date. Dimpotrivă, curtea de apel a greșit stabilind în sensul descris în prezentele considerente, ceea ce va avea drept consecință admiterea recursului în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. pentru cazul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și păstrarea sentinței primei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de C.I., L.I. și L.G. împotriva deciziei nr. 195/A/2007 din 14 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă. Casează decizia atacată și păstrează sentința civilă nr. 339 din 21 martie 2007 pronunțată de Tribunalul Alba, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2008.