ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1898/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 248 din 21 noiembrie 2008, Tribunalul Argeș a admis contestația formulată de reclamantul C.B.S., în contradictoriu cu S.C. A.S. S.A. și, în consecință, a anulat Dispoziția din 7 aprilie 2005 emisă de pârâtă și a dispus restituirea în natură a suprafeței de 25.078 mp și construcții, respectiv conac și anexe, imobil situat în comuna Stolnici, județul Argeș, și identificat în raportul de expertiză, precum și restituirea suprafețelor de 11124 mp, 5685 mp și de 2220 mp. Totodată, s-a constatat că petentul are dreptul la despăgubiri pentru terenul de 15.893 mp în cuantum de 67.972 euro, iar pentru construcțiile care nu se mai regăsesc în teren, în cuantum de 2.400.656,07 RON, conform expertizelor efectuate.

Prin Decizia nr. 83 din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de AVAS, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal. Pentru a decide astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre în contradictoriu cu apelanta, fără a pune în discuție susținerile acesteia invocate prin întâmpinarea referitoare la lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește restituirea în natură a imobilelor, cât și cu privire la despăgubiri bănești, fără a se pronunța cu privire la aceste aspecte și fără a avea în vedere că această apelantă avea calitatea de chemat în garanție. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 4420/109/2010, iar la data de 1 iulie 2010, reclamantul și-a completat contestația, solicitând a se constata nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275/2008, în temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea cererii completatoare, s-a arătat, în esență, că, în cursul litigiului, unitatea deținătoare, S.C. A.S. S.A., a vândut bunul litigios către S.C. P.I. S.R.L., prin contractul a cărui nulitate se solicită. În cuprinsul acestuia, pârâta a declarat că imobilul nu face obiectul niciunui litigiu. Cu toate acestea, reprezentantul cumpărătorului a declarat că are cunoștință de faptul că pe rolul Tribunalului Argeș se află spre soluționare o acțiune întemeiată pe Legea nr. 10/2001. În aplicarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, simpla existență a notificării fără ca procedurile administrative sau judiciare să fie în derulare cu privire la imobil era suficientă pentru a opera indisponibilizarea imobilului.

La data de 17 februarie 2011, contestatorul a arătat că S.C. A.S. a fost radiată și a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte, susținând că din acest motiv cererea de chemare în garanție nu mai poate fi susținută. Tribunalul a admis excepția și a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a AVAS invocată de aceasta în primul ciclu procesual prin întâmpinare. Excepția a fost respinsă ca lipsită de obiect la același termen, întrucât pârâta care a formulat cererea de chemare în garanție nu mai are capacitate procesuală de folosință. Nu s-a mai dispus, însă, citarea AVAS în cauză, în calitate de chemată în garanție, ca o consecință a pierderii de către partea care a formulat această cerere a capacității sale procesuale de folosință.

În cauză s-a administrat proba cu expertiză în specialitatea topografie și construcții pentru a se verifica dacă terenul și construcțiile din litigiu solicitate prin notificare au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3275/2008 în integralitate sau în parte, să se identifice și să se stabilească dacă există corespondent între construcțiile ce pot fi restituite în natură și cele ce fac obiectul contractului de mai sus. De asemenea, au fost solicitate relații de la ORC Argeș pentru a comunica numele și adresele asociaților S.C. A.S., cine a preluat bunurile societății în urma dizolvării și hotărârea prin care s-a dispus dizolvarea acesteia. Prin Sentința nr. 466 din 4 decembrie 2012, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis în parte contestația, în sensul că a anulat Dispoziția emisă la 07 aprilie 2005 de S.C.

A.S. S.A., a constatat nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3275 din 08 octombrie 2008 și a obligat pe pârâta S.C. P.I. S.R.L. să restituie contestatorului, în natură, suprafața de 24.889 mp teren situat în comuna Stolnici, județul Argeș, între vecinitățile: la Nord - drum, la V - drum și Remiză Pompieri, la Est - M.E., C.M., V.P.B.A., la Sud - drum, identificat de expert I.E. în schița - anexă la RET, dosar fond - rejudecare și construcțiile: C1 - sediu administrativ, C2 - club (fostă casă a administrației), C6 - grajd, astfel cum au fost identificate de ing. expert P.L. și de ing. I.E în schițele - anexă ale rapoartelor de expertiză; a obligat pe pârâtă să restituie contestatorului clădirile C3, C4, C5, C7, C8, C9, C10, C11, C12, C13, cu obligația de a achita acesteia valoarea de piață a construcțiilor; a acordat cheltuieli de judecată către contestator.

În motivarea sentinței, instanța de rejudecare a reținut următoarele: Prin Decizia din 7 aprilie 2005, S.C. A.S. S.A. și-a declinat competența de soluționare a notificării formulate de contestator către AVAS, notificare prin care contestatorul solicitase restituirea conacului B.S., moștenire de la autorul Grigore B.S., preluat de stat abuziv în 1948. S-au invocat de către pârâtă în justificarea soluției dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. Din cuprinsul procesului-verbal din data de 15 martie 1949 emis în baza Ordinului din 01 martie 1949 al Direcției Gospodăriilor Agricole de Stat, a rezultat că au trecut în proprietatea statului bunurile ce au aparținut autorului contestatorului, G.S., făcându-se mențiunea în cuprinsul acestuia că au fost preluate ferma și conacul din comuna Stolnici, însă în descrierea bunurilor nu se menționează conacul, ci doar anexele acestuia.

S-a mai constatat că a fost preluată și suprafața de 6 ha teren despre care se face mențiunea că este aferentă conacului. Astfel, în ceea ce privește conacul nu există act de preluare.

În ceea ce privește terenul, Ordinul din 1 martie 1949 a fost emis în baza Decretului nr. 83/1949, emis în completarea Legii nr. 177/1947, decret care, prin art. 2, prevedea trecerea în proprietatea statului, printre altele, a "exploatărilor agricole moșierești care au făcut obiectul exproprierii, potrivit Legii nr. 187 din 1945 și fermele model, constituite prin efectul aceleiași legi, cu întreg inventarul viu, mort și clădiri, aparținând sau afectate acestor exploatări, indiferent de locul unde se află". Față de cerințele de aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 187/1945, s-a constatat că reclamantul nu se încadrează în categoriile prevăzute de art. 3 lit. a) - g). De asemenea, nici art. 3 lit. h) (care se referea la preluarea terenurilor agricole care depășeau suprafața de 50 ha) nu îi era aplicabil autorului contestatorului în ceea ce privește preluarea suprafeței de 6 ha teren, față de dispozițiile art. 4 (care prevedeau includerea construcțiilor și a conacelor în cota de 50 ha prevăzută la art. 3 pct. h), întrucât terenul era aferent conacului, iar acesta împreună cu anexele aveau, potrivit raportului de expertiză efectuat în primul ciclu procesual de către expertul constructor M.C., o suprafață de 3371 mp, incluzându-se deci în cota de 50 ha.

În ceea ce privește anexele, astfel cum rezultă din conținutul raportului de expertiză, se compuneau din: două grajduri, 5 cotețe păsări, casa administrației, locuință lucrători, două grajduri pentru animale mari, cocină de porci, o bucătărie, astfel că nu se poate reține că acestea compuneau o fermă-model. Prin urmare, terenul de 6 ha arabil și anexele erau exceptate de la aplicarea Decretului nr. 83/1949, astfel că tribunalul a apreciat că au fost preluate de către stat fără titlu valabil, context în care a apreciat că art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, nu era aplicabil în cauză (referindu-se la imobilele preluate cu titlu valabil), ci dispozițiile art. 20, unitatea deținătoare fiind cea care trebuie să dispună restituirea bunurilor în natură.

La data de 20 februarie 2009, S.C. A. S.A., unitatea deținătoare, a fost însă radiată, astfel cum rezultă din relațiile comunicate la cererea tribunalului în faza de rejudecare, iar o parte din bunurile pe care le-a deținut au fost înstrăinate către S.C. P.I. S.R.L. prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 08 octombrie 2008. Tribunalul a dispus efectuarea a două expertize: topo și în construcții pentru a identifica bunurile solicitate prin notificare, pe cele ce au fost înstrăinate și a stabili dacă există corespondent între ele. Din concluziile raportului de expertiză, a rezultat că obiect al Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275/2008 au format: clădirea C1 - cu destinație de sediu administrativ, reprezentând conacul propriu-zis al autorului reclamantului, C2 - identificată drept casa administrației de pe moșia autorului, C6 - cu destinația de grajd, ce a fost deținută de autor.

Toate aceste construcții se regăsesc în notificare. În ceea ce privește terenurile, din totalul de 6 ha ce a aparținut autorului, suprafața de 24.889 mp se regăsește în cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare, iar potrivit concluziilor primului raport de expertiză ce nu a fost contestat și prin care s-au identificat toate imobilele deținute de autor și solicitate la retrocedare, era ocupată la acel moment de curtea, imobilele și alte dotări specifice S.C. A. S.A., iar restul de 34.922 mp din proprietatea autorului - ce nu a făcut obiectul vânzării - era ocupat de un bloc de locuințe, școală, sediul Primăriei Stolnici, un magazin, un imobil în care funcționează Primăria Stolnici și curțile aferente acestora, precum și grădini de legume sau terenuri arabile.

Tribunalul a conchis în sensul că s-a făcut dovada că autorul G.S. a fost proprietarul bunurilor solicitate prin notificare, că acestea au fost preluate de către stat în mod abuziv: conacul, fără titlu, iar restul - fără titlu valabil, că din aceste bunuri 25078 mp împreună cu construcțiile C1, C2, C6 s-au regăsit la momentul notificării și al introducerii prezentei acțiuni în patrimoniul S.C. A.S. S.A. Tribunalul a reținut, totodată, că, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275/2008 a rezultat că pe parcursul procesului, în anul 2007, înainte de radiere, S.C. A.S. S.A. a înstrăinat bunurile notificate ce se aflau în deținerea sa către pârâta S.C. P.I. S.R.L., respectiv: construcțiile C1, C2, C6 și terenul de 25.078 mp, dar și alte imobile ce nu au aparținut lui G.S.

Tribunalul a constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, întrucât, la momentul vânzării, se afla pe rolul tribunalului cererea de restituire a bunurilor notificate de contestator, pârâta fiind la acel moment parte în dosar, astfel încât Contractul autentificat sub nr. 3275/2008 fiind lovit de nulitate absolută. Având în vedere că S.C. A.S. S.A. este radiată, că doar bunurile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nul s-au aflat în deținerea acesteia, tribunalul, în baza art. 1, 3, 20 și 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte contestația, a anulat dispoziția emisă la 07 aprilie 2005 de către S.C. A.S. S.A., a constatat nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3275 din 08 octombrie 2008 și a obligat pe pârâta S.C.

P.I. S.R.L. să restituie contestatorului, în natură suprafața de 24889 mp teren situat în comuna Stolnici, județul Argeș, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, identificat prin schița - anexă la raportul de expertiză, împreună cu construcțiile: C1 - sediu administrativ, C2 - club (fostă casă a administrației), C6 - grajd. Având în vedere că pe terenul de mai sus pentru care s-a dispus restituirea în prezentul dosar se află și construcții ce au aparținut S.C. A.S. S.A., identificate în schița la raportul de expertiză P.L.

prin C3 - C13, ce nu au fost vândute pârâtei și nici nu mai pot fi folosite de aceasta întrucât societatea este radiată, în baza art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 actualizată și, ținând seama de faptul că reclamantul și-a manifestat disponibilitatea de a achita contravaloarea acestor bunuri, tribunalul a obligat pe pârâtă să restituie contestatorului clădirile C3, C4, C5, C7, C8, C9, C10, C11, C12, C13, cu obligația de a achita acesteia valoarea de piață a construcțiilor. În ceea ce privește restul suprafeței de până la 6 ha, respectiv suprafața de 34.922 mp (contur verde), s-a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la restituire, întrucât acest teren nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și nici nu a fost deținut de S.C.

A.S. S.A., ci a fost și este ocupat de un bloc de locuințe, școală, sediul Primăriei Stolnici, un magazin, un imobil în care funcționează Primăria Stolnici și curțile aferente acestora, precum și grădini de legume sau terenuri arabile. Prin Decizia nr. 94 din 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. P.I. S.R.L. Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanță a dispus anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3275 din 08 octombrie 2008, încheiat între S.C. A.S. S.A., în calitate de vânzătoare și pârâta S.C. P.I. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, față de dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Față de sancțiunea prevăzută de textul de lege sus citat, având în vedere că la data perfectării contractului de vânzare-cumpărare era pe rolul instanței cererea de restituire a bunurilor, formulată de contestator, bunuri notificate anterior unității deținătoare, în mod judicios s-a constatat nulitatea respectivului act juridic. În ceea ce privește critica referitoare la modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, s-a apreciat că este nefondată, întrucât S.C. A.S. S.A. a fost radiată de la Oficiul Registrului Comerțului, urmare căreia și-a pierdut capacitatea procesuală de folosință, atât în ceea ce privește acțiunea principală, cât și raportat la cererea de chemare în garanție pe care o formulase împotriva AVAS, acesta fiind considerentul pentru care tribunalul, la termenul de judecată din data de 17 februarie 2011, a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a S.C.

A.S. S.A., cât și excepția lipsei calității procesuale pasive a A.V.A.S. ca lipsită de obiect. Este adevărat că pârâta a preluat bunurile, în baza contractului de vânzare-cumpărare, dar cererea de chemare în garanție formulată de o altă parte, respectiv S.C. A. S.A., nu poate profita apelantei, din moment ce aceasta din urmă nu a învestit instanța de judecată cu o astfel de cerere, iar S.C. A.S. S.A. își pierduse capacitatea de folosință. Mai mult decât atât, apelanta nu este succesor legal sau convențional al S.C. A.S. S.A., deci nu are calitatea de a solicita restituirea vreunei sume de bani de la A.V.A.S., neputându-se subroga în drepturile S.C. A.S. S.A. Împotriva deciziei menționate, a declarat recurs pârâta S.C.

P.I. S.R.L., în temeiul dispozițiilor. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele: - Instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 08 octombrie 2008, în sensul că a stabilit în mod greșit că acest act juridic a fost încheiat în frauda legii, în temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Contractul a fost încheiat cu respectarea tuturor regulilor privitoare la formă și la fond, iar în schimbul acestor drepturi transmise a fost achitat un preț corespunzător. Pârâta a cumpărat de la vânzătoarea A.S., fără a cunoaște parcursul și conținutul notificării reclamantului, achitând cu bună credință prețul imobilelor dobândite.

Acest aspect este reliefat chiar în hotărârea primei instanțe, prin care se instituie o obligație corelativă a reclamantului de a achita valoarea de piață a bunurilor imobile - construcții existente în patrimoniul societății pârâte, obligație solicitată chiar de către reclamant. Se recunoaște așadar o dobândire cu bună credință, prin plata unui preț și prin preluarea posesiunii acestor imobile de către recurenta - pârâtă. Acest fapt indică o calificare corectă raportului juridic cuprins în contractul de vânzare-cumpărare, dar în mod paradoxal se instituie o veritabilă cauză de nulitate absolută a acestui contract. Astfel, în mod greșit s-a dispus constatarea nulității absolute a contractului în discuție, iar instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe pe acest aspect, în același timp, a fost menținută obligația reclamantului la acordarea dezdăunării suferite.

- Instanța de apel a făcut o aplicare greșită a legii în privința cererii de chemare în garanție formulată de S.C. A.S. SA cu privire la pârâta AVAS. În condițiile în care instanțele de judecată au stabilit în cauză că A. a pierdut capacitatea de folosință și nu mai poate sta în proces, deci, cererile sale nu mai pot fi exercitate, în această situație, cererea de chemare în garanție a AVAS deschide calea dreptului de regres al recurentei împotriva succesoarei S.C. A.S. S.A., respectiv împotriva AVAS. AVAS nu a mai fost citată în proces, dar nu ca urmare a respingerii cererii de chemare în garanție, ci ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtei A. (parte a contractului constatat nul) și ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de AVAS.

În acest moment, cererea de chemare în garanție a rămas nesoluționată, atât în fond cât și pe cale de excepție, iar modul în care a fost constatat nul contractul de vânzare-cumpărare, fără a se stabili cine este partea cocontractantă care să stea în proces în locul S.C. A.S. SA - recurenta susținând că AVAS era succesoare și trebuia păstrată în proces - a generat o situație atipică, neprevăzută de lege și neacceptată în jurisprudență, aceea ca un act juridic bilateral să fie constatat nul în absența din cadrul procesual a părților semnalare ori a succesorilor acestora.

Recurenta a susținut că se impune admiterea recursului și casarea celor două hotărâri, urmată de rejudecarea pe fond a celui de-al doilea capăt principal de cerere, privitor la constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275/2008, în sensul respingerii acestuia fără pronunțarea pe fondul pricinii, în termenii art. 78 alin. (2) teza a II-a NCPC, unde se arată soluția pentru situațiile în care terțul nu este introdus în cauză de niciuna dintre părți, respectiv de respingere a cererii ca informală, fără a soluționa fondul (astfel încât să nu aducă atingere drepturilor substanțiale ale reclamantului).

Prin întâmpinarea la recurs, intimatul-reclamant a invocat excepția lipsei de interes în promovarea recursului, în condițiile în care recurenta a înstrăinat bunurile dobândite prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008, către două persoane fizice, astfel cum rezultă din extrasul de carte funciară anexat. Vânzarea s-a realizat imediat după pronunțarea Sentinței civile nr. 466 din 4 decembrie 2012, astfel încât chiar apelul a fost declarat de către persoana care nu mai avea calitatea de proprietar al bunurilor. În subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în promovarea recursului, Înalta Curte constată că este nefondată.

Prin motivele de recurs, s-au formulat critici în legătură cu menținerea, prin decizia recurată, a dispoziției primei instanțe de anulare a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008, încheiat între S.C. A.S. S.A., în calitate de vânzător, și pârâta S.C. P.I. S.R.L., în calitate de cumpărător. Or, împrejurarea că, în cursul prezentului proces, pârâta a vândut bunurile ce au constituit obiectul înstrăinării a cărei anulare s-a solicitat în cauză, la data de 29 ianuarie 2013 (conform extrasului de carte funciară), nu afectează interesul pârâtei în susținerea recursului promovat, cât timp pârâta urmărește, prin criticile referitoare la validitatea actului juridic prin care pretinde dobândirea bunurilor în litigiu, apărarea propriului drept de proprietate.

Obiectul motivelor de recurs justifică, de altfel, și conservarea calității procesuale în prezenta cauză, legitimare asigurată de calitatea de parte la contractul încheiat cu S.C. A.S. S.A., ce nu se transmite prin actul de vânzare subsecvent Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008. În consecință, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes în promovarea recursului. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Instanța de judecată a fost învestită în prezenta cauză, la data de 6 mai 2005, cu soluționarea contestației împotriva dispoziției din data de 7 aprilie 2005, emisă de către S.C.

A.S. S.A. în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a declinat competența de soluționare a notificării reclamantului din prezenta cauză în favoarea Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în aplicarea art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. În cursul judecății, cu ocazia rejudecării în primă instanță după desființarea unei prime sentințe, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008, încheiat între S.C. A.S. S.A., în calitate de vânzător, și pârâta S.C. P.I. S.R.L., în calitate de cumpărător, invocând prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001. Criticile referitoare la modul de soluționare a acestei cereri, formulate prin motivele de recurs, au vizat calitatea de buna-credință a recurentei-pârâte la momentul încheierii contractului, susținându-se că această calitate ar fi fost recunoscută chiar prin hotărârea primei instanțe.

Invocând buna-credință la data contractării, recurenta se prevalează de un principiu caracteristic instituției vânzării lucrului altuia, pe care literatura de specialitate deja l-a consacrat ca atare și în cadrul căruia buna-credință a cumpărătorului are menirea de a salva de la nulitate actul de înstrăinare a bunului aparținând altei persoane decât vânzătorul. Se încearcă, în acest fel, valorizarea aparenței calității de proprietar a vânzătorului la momentul cumpărării, ca fiind creatoare de drept în favoarea subdobânditorului (potrivit principiului error communis facit jus).

Or, acest principiu operează doar în cazul nulității pentru vânzarea lucrului altuia, nu și în cazul nulității absolute expres reglementate prin dispozițiile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, "Sub sancțiunea nulității absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz, judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea (...) bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit prevederilor prezentei legi." Așadar, este suficientă existența unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și nesoluționate, pentru ca eventualul act de înstrăinare a imobilelor notificate, încheiat după data formulării notificării, să fie lovit de nulitate absolută, rațiunea normei fiind aceea de a face posibilă restituirea în natură a bunurilor, care reprezintă regula în materia măsurilor reparatorii preconizate de Legea nr. 10/2001.

Cu atât mai mult sancțiunea operează în cauză, în condițiile în care s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură în temeiul art. 27 alin. (1) din lege, în forma de la data emiterii deciziei contestate, fără a se formula motive de apel, respectiv de recurs, pe acest aspect. Invocarea reprezentării eronate a realității, prin pretinsa necunoaștere a existenței faptului formulării notificării cu privire la o parte din bunurile ce au format obiectul Contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu unitatea deținătoare la data de 8 octombrie 2008, echivalează cu necunoașterea legii, ceea ce nu poate fi acceptat. De altfel, chiar din conținutul Contractului de vânzare-cumpărare, rezultă că pârâta a avut cunoștință că pe rolul Tribunalului Argeș se afla plângerea formulată de către C.B.S.

în baza Legii nr. 10/2001. Eroarea comună și invincibilă, în care recurenta pretinde că s-a aflat, este incompatibilă cu aprecierea subiectivă a temeiniciei ori a netemeiniciei pretențiilor persoanei îndreptățite în temeiul Legii nr. 10/2001. Nu pot fi primite susținerile recurentei-pârâte privind recunoașterea de către prima instanță a bunei sale credințe la momentul contractării, prin dispoziția de obligare a reclamantului la achitarea către pârâtă a valorii de piață a construcțiilor existente în patrimoniul societății pârâte.

În hotărârea tribunalului pronunțată în cauză, se regăsește, într-adevăr, o asemenea dispoziție, însă obligația de plată a valorii de piață, stabilită în sarcina reclamantului vizează doar o parte dintre construcțiile de pe terenul de 24.889 mp restituit în natură, anume acele construcții care nu au aparținut autorului reclamantului, așadar, edificate după data preluării imobilului de către stat, identificate de către expert și menționate explicit în sentință (corpurile de clădire C3 - C13, cu excepția C6).

În considerentele sentinței, această obligație stabilită în sarcina reclamantului a fost dispusă pe temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 actualizată, potrivit cărora "Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare.". Modul de aplicare de către prima instanță în cauză nu a fost contestat prin motivele de apel, iar prin motivele de recurs, referirea la această dispoziție din sentință a fost făcută nu în scopul contestării sale, ci drept argument în susținerea bunei-credințe la momentul contractării.

Așadar, în contextul art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, achitarea valorii de piață a construcțiilor restituite reprezintă o condiție pentru restituirea în natură a terenului pe care sunt amplasate construcțiile edificate după data preluării abuzive, astfel încât este vorba despre o obligație legală, materializată ca atare în cuprinsul hotărârii. Disponibilitatea reclamantului pentru efectuarea plății are relevanță doar în legătură cu îndeplinirea condițiilor legale pentru restituirea în natură și a suprafeței de teren pe care se află construcții noi, neavând vreo semnificație în privința atitudinii subiective a pârâtei la data cumpărării, după cum nici dispoziția instanței nu reflectă acel aspect.

În consecință, susținerile recurentei în legătură cu buna sa credință la momentul încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008 sunt nefondate și urmează a fi respinse. Urmează a fi analizate și susținerile referitoare la absența părții cocontractante din proces, care, deși au fost plasate de către recurentă în cadrul criticilor privind modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, au legătură cu soluționarea cererii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare. S-a reținut în fapt, în mod necontestat, că, după înstrăinarea, în cursul prezentului proces, a imobilelor ce au făcut obiectul notificării formulate de către reclamant în baza Legii nr. 10/2001, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008, vânzătorul S.C.

A.S. S.A. a fost dizolvată și radiată de la Oficiul Registrului Comerțului la data de 20 februarie 2009, încetând să existe, așadar, ca persoană juridică. În cursul procesului, s-au făcut demersuri pentru identificarea eventualului succesor în drepturi și obligații al vânzătorului: atât în cursul judecății în prima instanță, cât și în prezentul recurs, instanța a solicitat relații de la ORC Argeș pentru a se comunica eventuala preluare de către asociați a bunurilor S.C. A.S., în urma dizolvării, răspunsul primit fiind în sensul inexistenței unor active la data radierii, conform raportului de lichidare întocmit la acel moment. Pârâta nu a formulat, prin motivele de apel, critici referitoare la soluționarea în primă instanță a cererii în constatarea nulității absolute a contractului doar cu participarea uneia dintre părțile contractante, în absența identificării succesorului pârâtei S.C.

A.S. S.A. Ca atare, criticile cu acest obiect din motivele de recurs sunt formulate omisso medio, așadar inadmisibile, urmând a fi înlăturate. Situația din speță nu poate fi asimilată cu aceea în care cererea de chemare în judecată a fost formulată de la bun început doar în contradictoriu cu una dintre părțile contractante, la care se referă art. 78 alin. (2) teza a II-a NCPC, pentru a se discuta soluția preconizată de către recurentă prin invocarea acestei norme, pentru identitate de rațiune, respectiv aceea a respingerii ca informală, fără a se soluționa fondul. În cauză, cererea a fost formulată în contradictoriu cu ambele părți contractante, constatarea de către instanță a împrejurării încetării persoanei juridice vânzătoare având loc ulterior, fără ca pârâta să pună în discuție incidența acestei împrejurări și asupra cadrului procesual de soluționare a cererii în constatarea nulității absolute a contractului și fără a formula motive de apel în acest sens.

Este de precizat, totodată, că pârâta a fost obligată la restituirea în natură a terenului și a construcțiilor aferente, ca efect al nulității contractului de vânzare-cumpărare, potrivit principiului restitutio in integrum, constatându-se că nu este posibilă revenirea bunurilor înstrăinate în patrimoniul vânzătorului S.C. A.S. S.A., care nu mai există ca persoană juridică. Recurenta-pârâtă nu a formulat critici în legătură cu această dispoziție, dimpotrivă, și-a fundamentat pretențiile referitoare la cererea de chemare în garanție pe această măsură a instanței, astfel încât verificarea legalității dispoziției de restituire în natură excede obiectului învestirii acestei instanțe de control judiciar.

Ca atare, criticile referitoare la modul de soluționare a cererii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare sunt lipsite de finalitate, cât timp recurenta nu contestă obligarea sa la restituirea în natură, ca urmare a anulării contractului, ci doar că prezența succesorului în proces s-ar fi impus pentru soluționarea cererii în constatarea nulității absolute în contradictoriu cu ambele părți contractante. Față de considerentele expuse, urmează a fi înlăturate susținerile pe acest aspect. În ceea ce privește modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, se constată următoarele: Prin motivele de recurs, pârâta, reiterând motivul de apel pe acest aspect, a susținut că, în condițiile în care s-a constatat pierderea capacității de folosință a pârâtei inițiale S.C.

A.S. S.A. în privința cererii de chemare în garanție formulate împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, este deschisă recurentei - pârâte calea dreptului de regres împotriva AVAS, ca succesoare a pârâtei inițiale S.C. A.S. S.A. și care ar fi trebuit să rămână în proces. Susținerile recurentei sunt contradictorii, întrucât pretinde, pe de o parte, că AVAS are calitatea de succesor al societății dizolvate, iar, pe de altă parte, că AVAS este titularul obligației de despăgubire a recurentei în cererea de chemare în garanție, ceea ce ar însemna că recurenta are calitatea de succesor al pârâtei S.C. A.S. S.A., preluând dreptul la despăgubire de către AVAS vizat de cererea de chemare în garanție, observându-se, în același timp, că nu se formulează vreo critică față de considerentele instanței de apel prin care s-a constatat că pârâta S.C.

P.I. S.R.L. nu are calitatea de succesor legal sau convențional al S.C. A.S. S.A. Susținerile referitoare la întrunirea în persoana Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului a calității de succesor al societății dizolvate - de altfel, neargumentate - nu pot fi primite, în absența vreunei dispoziții legale aplicabile în sensul pretins de către recurentă. Mai mult, prin dizolvare, persoana juridică a încetat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin. (10) din Legea societăților nr. 31/1990 (în forma în vigoare la data radierii S.C. A.S. S.A.), "Bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice radiate din registrul comerțului ... revin acționarilor." Așadar, eventuala transmitere a drepturilor ar fi putut avea loc, eventual, doar către acționari, în privința activelor rămase în patrimoniu (ceea ce, oricum, nu s-a întâmplat în cauză), nu și către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Se constată că, în fapt, recurenta pretinde că este îndreptățită la regres împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în urma obligării sale la restituirea în natură către reclamant a imobilelor care au aparținut societății privatizate (dispoziția de restituire în natură nefiind criticată prin motivele de apel sau de recurs, după cum s-a arătat). Or, un asemenea regres, chiar dacă ar fi acceptat ca posibilitate, pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză (după cum pare să rezulte din susținerile recurentei), nu ar putea fi analizat, din perspectiva condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, cât timp recurenta nu a formulat ea însăși o cerere cu acest obiect în prezenta cauză, astfel cum, în mod corect, s-a reținut de către instanța de apel.

Pe de altă parte, obiectul cererii de chemare în garanție formulate de către pârâta inițială l-a reprezentat cererea de dezdăunare împotriva instituției implicate în privatizarea S.C. A.S. S.A., pe temeiul dispozițiilor art. 324 din O.U.G.

nr. 88/1997 (introdus prin Legea nr. 99/1999), în conformitate cu care "Instituțiile publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.". Cererea nu a fost, așadar, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, astfel încât cauza cererii nu ar putea fi schimbată în cursul apelului ori al recursului, în același timp dreptul la repararea prejudiciului vizat de norma citată anterior nu s-a transmis odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008, vizând exclusiv desocotirea între societatea privatizată și instituția publică implicată în privatizare, în cazul în care societatea privatizată ar fi dispus ea însăși restituirea în natură, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei și, constatând că recursul nu este fondat, îl va respinge ca atare, în aplicarea art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de către intimatul-contestator C.B.S. Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. P.I. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 94 din 6 iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iunie 2014. Procesat de GGC - AM