ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1898/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1898/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 248 din 21 noiembrie

2008, Tribunalul Argeș a admis contestația formulată de reclamantul C.B.S., în

contradictoriu cu S.C. A.S. S.A. și, în consecință, a anulat Dispoziția din 7

aprilie 2005 emisă de pârâtă și a dispus restituirea în natură a suprafeței de

25.078 mp și construcții, respectiv conac și anexe, imobil situat în comuna

Stolnici, județul Argeș, și identificat în raportul de expertiză, precum și

restituirea suprafețelor de 11124 mp, 5685 mp și de 2220 mp. Totodată, s-a

constatat că petentul are dreptul la despăgubiri pentru terenul de 15.893 mp în

cuantum de 67.972 euro, iar pentru construcțiile care nu se mai regăsesc în

teren, în cuantum de 2.400.656,07 RON, conform expertizelor efectuate.

Prin Decizia nr. 83

din 29 aprilie 2009, Curtea de Apel Pitești a admis apelul declarat de AVAS, a

desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a constatat că prima instanță a pronunțat o hotărâre

în contradictoriu cu apelanta, fără a pune în discuție susținerile acesteia invocate

prin întâmpinarea referitoare la lipsa calității procesuale pasive în ceea ce

privește restituirea în natură a imobilelor, cât și cu privire la despăgubiri

bănești, fără a se pronunța cu privire la aceste aspecte și fără a avea în

vedere că această apelantă avea calitatea de chemat în garanție.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Tribunalului Argeș sub nr. 4420/109/2010, iar la data

de 1 iulie 2010, reclamantul și-a completat contestația, solicitând a se

constata nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.

3275/2008, în temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

În motivarea cererii

completatoare, s-a arătat, în esență, că, în cursul litigiului, unitatea

deținătoare, S.C. A.S. S.A., a vândut bunul litigios către S.C. P.I. S.R.L.,

prin contractul a cărui nulitate se solicită. În cuprinsul acestuia, pârâta a

declarat că imobilul nu face obiectul niciunui litigiu. Cu toate acestea,

reprezentantul cumpărătorului a declarat că are cunoștință de faptul că pe

rolul Tribunalului Argeș se află spre soluționare o acțiune întemeiată pe Legea

nr. 10/2001. În aplicarea art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, simpla

existență a notificării fără ca procedurile administrative sau judiciare să fie

în derulare cu privire la imobil era suficientă pentru a opera

indisponibilizarea imobilului.

La data de 17

februarie 2011, contestatorul a arătat că S.C. A.S. a fost radiată și a invocat

excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestei pârâte, susținând

că din acest motiv cererea de chemare în garanție nu mai poate fi susținută.

Tribunalul a admis

excepția și a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a

AVAS invocată de aceasta în primul ciclu procesual prin întâmpinare. Excepția a

fost respinsă ca lipsită de obiect la același termen, întrucât pârâta care a

formulat cererea de chemare în garanție nu mai are capacitate procesuală de

folosință. Nu s-a mai dispus, însă, citarea AVAS în cauză, în calitate de

chemată în garanție, ca o consecință a pierderii de către partea care a

formulat această cerere a capacității sale procesuale de folosință.

În cauză s-a

administrat proba cu expertiză în specialitatea topografie și construcții

pentru a se verifica dacă terenul și construcțiile din litigiu solicitate prin

notificare au făcut obiectul Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3275/2008 în

integralitate sau în parte, să se identifice și să se stabilească dacă există

corespondent între construcțiile ce pot fi restituite în natură și cele ce fac

obiectul contractului de mai sus.

De asemenea, au fost

solicitate relații de la ORC Argeș pentru a comunica numele și adresele

asociaților S.C. A.S., cine a preluat bunurile societății în urma dizolvării și

hotărârea prin care s-a dispus dizolvarea acesteia.

Prin Sentința nr. 466

din 4 decembrie 2012, Tribunalul Argeș, secția civilă, a admis în parte

contestația, în sensul că a anulat Dispoziția emisă la 07 aprilie 2005 de S.C.

A.S. S.A., a constatat nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3275 din

08 octombrie 2008 și a obligat pe pârâta S.C. P.I. S.R.L. să restituie

contestatorului, în natură, suprafața de 24.889 mp teren situat în comuna

Stolnici, județul Argeș, între vecinitățile: la Nord - drum, la V - drum și

Remiză Pompieri, la Est - M.E., C.M., V.P.B.A., la Sud - drum, identificat de

expert I.E. în schița - anexă la RET, dosar fond - rejudecare și construcțiile:

C1 - sediu administrativ, C2 - club (fostă casă a administrației), C6 - grajd,

astfel cum au fost identificate de ing. expert P.L. și de ing. I.E în schițele

- anexă ale rapoartelor de expertiză; a obligat pe pârâtă să restituie

contestatorului clădirile C3, C4, C5, C7, C8, C9, C10, C11, C12, C13, cu

obligația de a achita acesteia valoarea de piață a construcțiilor; a acordat

cheltuieli de judecată către contestator.

În motivarea

sentinței, instanța de rejudecare a reținut următoarele:

Prin Decizia din 7

aprilie 2005, S.C. A.S. S.A. și-a declinat competența de soluționare a

notificării formulate de contestator către AVAS, notificare prin care

contestatorul solicitase restituirea conacului B.S., moștenire de la autorul

Grigore B.S., preluat de stat abuziv în 1948. S-au invocat de către pârâtă în

justificarea soluției dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Din cuprinsul

procesului-verbal din data de 15 martie 1949 emis în baza Ordinului din 01

martie 1949 al Direcției Gospodăriilor Agricole de Stat, a rezultat că au

trecut în proprietatea statului bunurile ce au aparținut autorului

contestatorului, G.S., făcându-se mențiunea în cuprinsul acestuia că au fost preluate

ferma și conacul din comuna Stolnici, însă în descrierea bunurilor nu se

menționează conacul, ci doar anexele acestuia. S-a mai constatat că a fost

preluată și suprafața de 6 ha teren despre care se face mențiunea că este

aferentă conacului. Astfel, în ceea ce privește conacul nu există act de

preluare. În ceea ce privește terenul, Ordinul din 1 martie 1949 a fost emis în

baza Decretului nr. 83/1949, emis în completarea Legii nr. 177/1947, decret

care, prin art. 2, prevedea trecerea în proprietatea statului, printre altele,

a "exploatărilor agricole moșierești care au făcut obiectul exproprierii,

potrivit Legii nr. 187 din 1945 și fermele model, constituite prin efectul

aceleiași legi, cu întreg inventarul viu, mort și clădiri, aparținând sau afectate

acestor exploatări, indiferent de locul unde se află".

Față de cerințele de

aplicare a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 187/1945, s-a constatat că

reclamantul nu se încadrează în categoriile prevăzute de art. 3 lit. a) - g).

De asemenea, nici

art. 3 lit. h) (care se referea la preluarea terenurilor agricole care depășeau

suprafața de 50 ha) nu îi era aplicabil autorului contestatorului în ceea ce

privește preluarea suprafeței de 6 ha teren, față de dispozițiile art. 4 (care

prevedeau includerea construcțiilor și a conacelor în cota de 50 ha prevăzută

la art. 3 pct. h), întrucât terenul era aferent conacului, iar acesta împreună

cu anexele aveau, potrivit raportului de expertiză efectuat în primul ciclu

procesual de către expertul constructor M.C., o suprafață de 3371 mp,

incluzându-se deci în cota de 50 ha. În ceea ce privește anexele, astfel cum

rezultă din conținutul raportului de expertiză, se compuneau din: două

grajduri, 5 cotețe păsări, casa administrației, locuință lucrători, două

grajduri pentru animale mari, cocină de porci, o bucătărie, astfel că nu se

poate reține că acestea compuneau o fermă-model.

Prin urmare, terenul

de 6 ha arabil și anexele erau exceptate de la aplicarea Decretului nr.

83/1949, astfel că tribunalul a apreciat că au fost preluate de către stat fără

titlu valabil, context în care a apreciat că art. 27 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, în forma în vigoare la data emiterii dispoziției atacate, nu era

aplicabil în cauză (referindu-se la imobilele preluate cu titlu valabil), ci dispozițiile

art. 20, unitatea deținătoare fiind cea care trebuie să dispună restituirea

bunurilor în natură.

La data de 20

februarie 2009, S.C. A. S.A., unitatea deținătoare, a fost însă radiată, astfel

cum rezultă din relațiile comunicate la cererea tribunalului în faza de

rejudecare, iar o parte din bunurile pe care le-a deținut au fost înstrăinate

către S.C. P.I. S.R.L. prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 3275 din 08 octombrie 2008.

Tribunalul a dispus

efectuarea a două expertize: topo și în construcții pentru a identifica

bunurile solicitate prin notificare, pe cele ce au fost înstrăinate și a

stabili dacă există corespondent între ele.

Din concluziile

raportului de expertiză, a rezultat că obiect al Contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275/2008 au format: clădirea C1 - cu

destinație de sediu administrativ, reprezentând conacul propriu-zis al

autorului reclamantului, C2 - identificată drept casa administrației de pe

moșia autorului, C6 - cu destinația de grajd, ce a fost deținută de autor.

Toate aceste construcții se regăsesc în notificare.

În ceea ce privește

terenurile, din totalul de 6 ha ce a aparținut autorului, suprafața de 24.889

mp se regăsește în cuprinsul Contractului de vânzare-cumpărare, iar potrivit

concluziilor primului raport de expertiză ce nu a fost contestat și prin care

s-au identificat toate imobilele deținute de autor și solicitate la

retrocedare, era ocupată la acel moment de curtea, imobilele și alte dotări

specifice S.C. A. S.A., iar restul de 34.922 mp din proprietatea autorului - ce

nu a făcut obiectul vânzării - era ocupat de un bloc de locuințe, școală,

sediul Primăriei Stolnici, un magazin, un imobil în care funcționează Primăria

Stolnici și curțile aferente acestora, precum și grădini de legume sau terenuri

arabile.

Tribunalul a conchis

în sensul că s-a făcut dovada că autorul G.S. a fost proprietarul bunurilor

solicitate prin notificare, că acestea au fost preluate de către stat în mod

abuziv: conacul, fără titlu, iar restul - fără titlu valabil, că din aceste

bunuri 25078 mp împreună cu construcțiile C1, C2, C6 s-au regăsit la momentul

notificării și al introducerii prezentei acțiuni în patrimoniul S.C. A.S. S.A.

Tribunalul a reținut,

totodată, că, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 3275/2008 a rezultat că pe parcursul procesului, în anul 2007, înainte de

radiere, S.C. A.S. S.A. a înstrăinat bunurile notificate ce se aflau în

deținerea sa către pârâta S.C. P.I. S.R.L., respectiv: construcțiile C1, C2, C6

și terenul de 25.078 mp, dar și alte imobile ce nu au aparținut lui G.S.

Tribunalul a

constatat că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001, întrucât, la momentul vânzării, se afla pe rolul

tribunalului cererea de restituire a bunurilor notificate de contestator,

pârâta fiind la acel moment parte în dosar, astfel încât Contractul

autentificat sub nr. 3275/2008 fiind lovit de nulitate absolută.

Având în vedere că

S.C. A.S. S.A. este radiată, că doar bunurile ce au făcut obiectul contractului

de vânzare-cumpărare nul s-au aflat în deținerea acesteia, tribunalul, în baza

art. 1, 3, 20 și 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, a admis în parte

contestația, a anulat dispoziția emisă la 07 aprilie 2005 de către S.C. A.S.

S.A., a constatat nulitatea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3275 din 08

octombrie 2008 și a obligat pe pârâta S.C. P.I. S.R.L. să restituie

contestatorului, în natură suprafața de 24889 mp teren situat în comuna

Stolnici, județul Argeș, ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare,

identificat prin schița - anexă la raportul de expertiză, împreună cu

construcțiile: C1 - sediu administrativ, C2 - club (fostă casă a

administrației), C6 - grajd.

Având în vedere că pe

terenul de mai sus pentru care s-a dispus restituirea în prezentul dosar se

află și construcții ce au aparținut S.C. A.S. S.A., identificate în schița la

raportul de expertiză P.L. prin C3 - C13, ce nu au fost vândute pârâtei și nici

nu mai pot fi folosite de aceasta întrucât societatea este radiată, în baza

art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 actualizată și, ținând seama de faptul

că reclamantul și-a manifestat disponibilitatea de a achita contravaloarea

acestor bunuri, tribunalul a obligat pe pârâtă să restituie contestatorului

clădirile C3, C4, C5, C7, C8, C9, C10, C11, C12, C13, cu obligația de a achita

acesteia valoarea de piață a construcțiilor.

În ceea ce privește

restul suprafeței de până la 6 ha, respectiv suprafața de 34.922 mp (contur

verde), s-a apreciat că pârâta nu poate fi obligată la restituire, întrucât

acest teren nu a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare și nici nu a

fost deținut de S.C. A.S. S.A., ci a fost și este ocupat de un bloc de

locuințe, școală, sediul Primăriei Stolnici, un magazin, un imobil în care funcționează

Primăria Stolnici și curțile aferente acestora, precum și grădini de legume sau

terenuri arabile.

Prin Decizia nr. 94

din 6 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, a fost

respins ca nefondat apelul declarat de pârâta S.C. P.I. S.R.L.

Pentru a decide

astfel, instanța de apel a apreciat că, în mod corect, prima instanță a dispus

anularea Contractului de vânzare-cumpărare nr. 3275 din 08 octombrie 2008,

încheiat între S.C. A.S. S.A., în calitate de vânzătoare și pârâta S.C. P.I.

S.R.L., în calitate de cumpărătoare, față de dispozițiile art. 21 alin. (5) din

Legea nr. 10/2001.

Față de sancțiunea

prevăzută de textul de lege sus citat, având în vedere că la data perfectării

contractului de vânzare-cumpărare era pe rolul instanței cererea de restituire

a bunurilor, formulată de contestator, bunuri notificate anterior unității

deținătoare, în mod judicios s-a constatat nulitatea respectivului act juridic.

În ceea ce privește

critica referitoare la modul de soluționare a cererii de chemare în garanție,

s-a apreciat că este nefondată, întrucât S.C. A.S. S.A. a fost radiată de la

Oficiul Registrului Comerțului, urmare căreia și-a pierdut capacitatea

procesuală de folosință, atât în ceea ce privește acțiunea principală, cât și

raportat la cererea de chemare în garanție pe care o formulase împotriva AVAS,

acesta fiind considerentul pentru care tribunalul, la termenul de judecată din

data de 17 februarie 2011, a admis excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a S.C. A.S. S.A., cât și excepția lipsei calității procesuale pasive

a A.V.A.S. ca lipsită de obiect.

Este adevărat că

pârâta a preluat bunurile, în baza contractului de vânzare-cumpărare, dar

cererea de chemare în garanție formulată de o altă parte, respectiv S.C. A.

S.A., nu poate profita apelantei, din moment ce aceasta din urmă nu a învestit

instanța de judecată cu o astfel de cerere, iar S.C. A.S. S.A. își pierduse

capacitatea de folosință.

Mai mult decât atât,

apelanta nu este succesor legal sau convențional al S.C. A.S. S.A., deci nu are

calitatea de a solicita restituirea vreunei sume de bani de la A.V.A.S.,

neputându-se subroga în drepturile S.C. A.S. S.A.

Împotriva deciziei

menționate, a declarat recurs pârâta S.C. P.I. S.R.L., în temeiul

dispozițiilor. art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., susținând, în esență,

următoarele:

- Instanța de apel a

interpretat greșit actul juridic dedus judecății, respectiv Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 08 octombrie 2008, în sensul că

a stabilit în mod greșit că acest act juridic a fost încheiat în frauda legii,

în temeiul art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001.

Contractul a fost

încheiat cu respectarea tuturor regulilor privitoare la formă și la fond, iar

în schimbul acestor drepturi transmise a fost achitat un preț corespunzător.

Pârâta a cumpărat de

la vânzătoarea A.S., fără a cunoaște parcursul și conținutul notificării

reclamantului, achitând cu bună credință prețul imobilelor dobândite.

Acest aspect este

reliefat chiar în hotărârea primei instanțe, prin care se instituie o obligație

corelativă a reclamantului de a achita valoarea de piață a bunurilor imobile -

construcții existente în patrimoniul societății pârâte, obligație solicitată

chiar de către reclamant.

Se recunoaște așadar

o dobândire cu bună credință, prin plata unui preț și prin preluarea posesiunii

acestor imobile de către recurenta - pârâtă.

Acest fapt indică o

calificare corectă raportului juridic cuprins în contractul de

vânzare-cumpărare, dar în mod paradoxal se instituie o veritabilă cauză de

nulitate absolută a acestui contract.

Astfel, în mod greșit

s-a dispus constatarea nulității absolute a contractului în discuție, iar

instanța de apel a menținut hotărârea primei instanțe pe acest aspect, în

același timp, a fost menținută obligația reclamantului la acordarea dezdăunării

suferite.

- Instanța de apel a

făcut o aplicare greșită a legii în privința cererii de chemare în garanție

formulată de S.C. A.S. SA cu privire la pârâta AVAS.

În condițiile în care

instanțele de judecată au stabilit în cauză că A. a pierdut capacitatea de

folosință și nu mai poate sta în proces, deci, cererile sale nu mai pot fi

exercitate, în această situație, cererea de chemare în garanție a AVAS deschide

calea dreptului de regres al recurentei împotriva succesoarei S.C. A.S. S.A.,

respectiv împotriva AVAS.

AVAS nu a mai fost

citată în proces, dar nu ca urmare a respingerii cererii de chemare în

garanție, ci ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale de

folosință a pârâtei A. (parte a contractului constatat nul) și ca urmare a

admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de AVAS.

În acest moment,

cererea de chemare în garanție a rămas nesoluționată, atât în fond cât și pe

cale de excepție, iar modul în care a fost constatat nul contractul de

vânzare-cumpărare, fără a se stabili cine este partea cocontractantă care să

stea în proces în locul S.C. A.S. SA - recurenta susținând că AVAS era

succesoare și trebuia păstrată în proces - a generat o situație atipică,

neprevăzută de lege și neacceptată în jurisprudență, aceea ca un act juridic

bilateral să fie constatat nul în absența din cadrul procesual a părților

semnalare ori a succesorilor acestora.

Recurenta a susținut

că se impune admiterea recursului și casarea celor două hotărâri, urmată de

rejudecarea pe fond a celui de-al doilea capăt principal de cerere, privitor la

constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat

sub nr. 3275/2008, în sensul respingerii acestuia fără pronunțarea pe fondul

pricinii, în termenii art. 78 alin. (2) teza a II-a NCPC, unde se arată soluția

pentru situațiile în care terțul nu este introdus în cauză de niciuna dintre

părți, respectiv de respingere a cererii ca informală, fără a soluționa fondul

(astfel încât să nu aducă atingere drepturilor substanțiale ale reclamantului).

Prin întâmpinarea la

recurs, intimatul-reclamant a invocat excepția lipsei de interes în promovarea

recursului, în condițiile în care recurenta a înstrăinat bunurile dobândite

prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie

2008, către două persoane fizice, astfel cum rezultă din extrasul de carte

funciară anexat. Vânzarea s-a realizat imediat după pronunțarea Sentinței

civile nr. 466 din 4 decembrie 2012, astfel încât chiar apelul a fost declarat

de către persoana care nu mai avea calitatea de proprietar al bunurilor. În

subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând cu

prioritate excepția lipsei de interes în promovarea recursului, Înalta Curte

constată că este nefondată.

Prin motivele de

recurs, s-au formulat critici în legătură cu menținerea, prin decizia recurată,

a dispoziției primei instanțe de anulare a Contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008, încheiat între S.C. A.S. S.A.,

în calitate de vânzător, și pârâta S.C. P.I. S.R.L., în calitate de cumpărător.

Or, împrejurarea că,

în cursul prezentului proces, pârâta a vândut bunurile ce au constituit

obiectul înstrăinării a cărei anulare s-a solicitat în cauză, la data de 29

ianuarie 2013 (conform extrasului de carte funciară), nu afectează interesul

pârâtei în susținerea recursului promovat, cât timp pârâta urmărește, prin

criticile referitoare la validitatea actului juridic prin care pretinde

dobândirea bunurilor în litigiu, apărarea propriului drept de proprietate.

Obiectul motivelor de

recurs justifică, de altfel, și conservarea calității procesuale în prezenta

cauză, legitimare asigurată de calitatea de parte la contractul încheiat cu

S.C. A.S. S.A., ce nu se transmite prin actul de vânzare subsecvent

Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie

2008.

În consecință, Înalta

Curte va respinge excepția lipsei de interes în promovarea recursului.

Examinând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte

constată următoarele:

Instanța de judecată

a fost învestită în prezenta cauză, la data de 6 mai 2005, cu soluționarea

contestației împotriva dispoziției din data de 7 aprilie 2005, emisă de către

S.C. A.S. S.A. în baza Legii nr. 10/2001, prin care s-a declinat competența de

soluționare a notificării reclamantului din prezenta cauză în favoarea

Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, în aplicarea art. 27 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001.

În cursul judecății,

cu ocazia rejudecării în primă instanță după desființarea unei prime sentințe,

reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a Contractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008, încheiat

între S.C. A.S. S.A., în calitate de vânzător, și pârâta S.C. P.I. S.R.L., în

calitate de cumpărător, invocând prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr.

10/2001.

Criticile referitoare

la modul de soluționare a acestei cereri, formulate prin motivele de recurs, au

vizat calitatea de buna-credință a recurentei-pârâte la momentul încheierii

contractului, susținându-se că această calitate ar fi fost recunoscută chiar

prin hotărârea primei instanțe.

Invocând

buna-credință la data contractării, recurenta se prevalează de un principiu

caracteristic instituției vânzării lucrului altuia, pe care literatura de

specialitate deja l-a consacrat ca atare și în cadrul căruia buna-credință a

cumpărătorului are menirea de a salva de la nulitate actul de înstrăinare a

bunului aparținând altei persoane decât vânzătorul. Se încearcă, în acest fel,

valorizarea aparenței calității de proprietar a vânzătorului la momentul

cumpărării, ca fiind creatoare de drept în favoarea subdobânditorului (potrivit

principiului error communis facit jus).

Or, acest principiu

operează doar în cazul nulității pentru vânzarea lucrului altuia, nu și în

cazul nulității absolute expres reglementate prin dispozițiile art. 21 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, potrivit căruia, "Sub sancțiunea nulității

absolute, până la soluționarea procedurilor administrative și, după caz,

judiciare, generate de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea (...)

bunurilor imobile - terenuri și/sau construcții notificate potrivit

prevederilor prezentei legi."

Așadar, este

suficientă existența unei notificări formulate în temeiul Legii nr. 10/2001 și

nesoluționate, pentru ca eventualul act de înstrăinare a imobilelor notificate,

încheiat după data formulării notificării, să fie lovit de nulitate absolută,

rațiunea normei fiind aceea de a face posibilă restituirea în natură a

bunurilor, care reprezintă regula în materia măsurilor reparatorii preconizate

de Legea nr. 10/2001. Cu atât mai mult sancțiunea operează în cauză, în

condițiile în care s-a constatat că reclamantul este îndreptățit la restituirea

în natură în temeiul art. 27 alin. (1) din lege, în forma de la data emiterii

deciziei contestate, fără a se formula motive de apel, respectiv de recurs, pe

acest aspect.

Invocarea

reprezentării eronate a realității, prin pretinsa necunoaștere a existenței

faptului formulării notificării cu privire la o parte din bunurile ce au format

obiectul Contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu unitatea deținătoare la

data de 8 octombrie 2008, echivalează cu necunoașterea legii, ceea ce nu poate

fi acceptat.

De altfel, chiar din

conținutul Contractului de vânzare-cumpărare, rezultă că pârâta a avut

cunoștință că pe rolul Tribunalului Argeș se afla plângerea formulată de către

C.B.S. în baza Legii nr. 10/2001. Eroarea comună și invincibilă, în care recurenta

pretinde că s-a aflat, este incompatibilă cu aprecierea subiectivă a

temeiniciei ori a netemeiniciei pretențiilor persoanei îndreptățite în temeiul

Legii nr. 10/2001.

Nu pot fi primite

susținerile recurentei-pârâte privind recunoașterea de către prima instanță a

bunei sale credințe la momentul contractării, prin dispoziția de obligare a

reclamantului la achitarea către pârâtă a valorii de piață a construcțiilor

existente în patrimoniul societății pârâte.

În hotărârea

tribunalului pronunțată în cauză, se regăsește, într-adevăr, o asemenea

dispoziție, însă obligația de plată a valorii de piață, stabilită în sarcina

reclamantului vizează doar o parte dintre construcțiile de pe terenul de 24.889

mp restituit în natură, anume acele construcții care nu au aparținut autorului

reclamantului, așadar, edificate după data preluării imobilului de către stat,

identificate de către expert și menționate explicit în sentință (corpurile de

clădire C3 - C13, cu excepția C6).

În considerentele

sentinței, această obligație stabilită în sarcina reclamantului a fost dispusă

pe temeiul prevederilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 actualizată,

potrivit cărora "Se restituie în natură și terenurile pe care, ulterior

preluării abuzive, s-au edificat construcții autorizate care nu mai sunt

necesare unității deținătoare, dacă persoana îndreptățită achită acesteia o

despăgubire reprezentând valoarea de piață a construcției respective, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare.".

Modul de aplicare de

către prima instanță în cauză nu a fost contestat prin motivele de apel, iar

prin motivele de recurs, referirea la această dispoziție din sentință a fost

făcută nu în scopul contestării sale, ci drept argument în susținerea

bunei-credințe la momentul contractării.

Așadar, în contextul

art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, achitarea valorii de piață a

construcțiilor restituite reprezintă o condiție pentru restituirea în natură a

terenului pe care sunt amplasate construcțiile edificate după data preluării

abuzive, astfel încât este vorba despre o obligație legală, materializată ca

atare în cuprinsul hotărârii. Disponibilitatea reclamantului pentru efectuarea

plății are relevanță doar în legătură cu îndeplinirea condițiilor legale pentru

restituirea în natură și a suprafeței de teren pe care se află construcții noi,

neavând vreo semnificație în privința atitudinii subiective a pârâtei la data

cumpărării, după cum nici dispoziția instanței nu reflectă acel aspect.

În consecință,

susținerile recurentei în legătură cu buna sa credință la momentul încheierii

Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie

2008 sunt nefondate și urmează a fi respinse.

Urmează a fi

analizate și susținerile referitoare la absența părții cocontractante din

proces, care, deși au fost plasate de către recurentă în cadrul criticilor

privind modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, au legătură cu

soluționarea cererii în constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare.

S-a reținut în fapt,

în mod necontestat, că, după înstrăinarea, în cursul prezentului proces, a

imobilelor ce au făcut obiectul notificării formulate de către reclamant în

baza Legii nr. 10/2001, prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub

nr. 3275 din 8 octombrie 2008, vânzătorul S.C. A.S. S.A. a fost dizolvată și

radiată de la Oficiul Registrului Comerțului la data de 20 februarie 2009,

încetând să existe, așadar, ca persoană juridică.

În cursul procesului,

s-au făcut demersuri pentru identificarea eventualului succesor în drepturi și

obligații al vânzătorului: atât în cursul judecății în prima instanță, cât și

în prezentul recurs, instanța a solicitat relații de la ORC Argeș pentru a se

comunica eventuala preluare de către asociați a bunurilor S.C. A.S., în urma

dizolvării, răspunsul primit fiind în sensul inexistenței unor active la data

radierii, conform raportului de lichidare întocmit la acel moment.

Pârâta nu a formulat,

prin motivele de apel, critici referitoare la soluționarea în primă instanță a

cererii în constatarea nulității absolute a contractului doar cu participarea

uneia dintre părțile contractante, în absența identificării succesorului

pârâtei S.C. A.S. S.A.

Ca atare, criticile

cu acest obiect din motivele de recurs sunt formulate omisso medio, așadar inadmisibile,

urmând a fi înlăturate.

Situația din speță nu

poate fi asimilată cu aceea în care cererea de chemare în judecată a fost

formulată de la bun început doar în contradictoriu cu una dintre părțile

contractante, la care se referă art. 78 alin. (2) teza a II-a NCPC, pentru a se

discuta soluția preconizată de către recurentă prin invocarea acestei norme,

pentru identitate de rațiune, respectiv aceea a respingerii ca informală, fără

a se soluționa fondul.

În cauză, cererea a

fost formulată în contradictoriu cu ambele părți contractante, constatarea de

către instanță a împrejurării încetării persoanei juridice vânzătoare având loc

ulterior, fără ca pârâta să pună în discuție incidența acestei împrejurări și

asupra cadrului procesual de soluționare a cererii în constatarea nulității

absolute a contractului și fără a formula motive de apel în acest sens.

Este de precizat,

totodată, că pârâta a fost obligată la restituirea în natură a terenului și a

construcțiilor aferente, ca efect al nulității contractului de

vânzare-cumpărare, potrivit principiului restitutio in integrum, constatându-se

că nu este posibilă revenirea bunurilor înstrăinate în patrimoniul vânzătorului

S.C. A.S. S.A., care nu mai există ca persoană juridică.

Recurenta-pârâtă nu a

formulat critici în legătură cu această dispoziție, dimpotrivă, și-a

fundamentat pretențiile referitoare la cererea de chemare în garanție pe

această măsură a instanței, astfel încât verificarea legalității dispoziției de

restituire în natură excede obiectului învestirii acestei instanțe de control

judiciar.

Ca atare, criticile

referitoare la modul de soluționare a cererii în constatarea nulității absolute

a contractului de vânzare-cumpărare sunt lipsite de finalitate, cât timp

recurenta nu contestă obligarea sa la restituirea în natură, ca urmare a

anulării contractului, ci doar că prezența succesorului în proces s-ar fi impus

pentru soluționarea cererii în constatarea nulității absolute în contradictoriu

cu ambele părți contractante.

Față de

considerentele expuse, urmează a fi înlăturate susținerile pe acest aspect.

În ceea ce privește

modul de soluționare a cererii de chemare în garanție, se constată următoarele:

Prin motivele de

recurs, pârâta, reiterând motivul de apel pe acest aspect, a susținut că, în

condițiile în care s-a constatat pierderea capacității de folosință a pârâtei

inițiale S.C. A.S. S.A. în privința cererii de chemare în garanție formulate

împotriva Autorității pentru Valorificarea Activelor Statului, este deschisă

recurentei - pârâte calea dreptului de regres împotriva AVAS, ca succesoare a

pârâtei inițiale S.C. A.S. S.A. și care ar fi trebuit să rămână în proces.

Susținerile

recurentei sunt contradictorii, întrucât pretinde, pe de o parte, că AVAS are

calitatea de succesor al societății dizolvate, iar, pe de altă parte, că AVAS

este titularul obligației de despăgubire a recurentei în cererea de chemare în

garanție, ceea ce ar însemna că recurenta are calitatea de succesor al pârâtei

S.C. A.S. S.A., preluând dreptul la despăgubire de către AVAS vizat de cererea

de chemare în garanție, observându-se, în același timp, că nu se formulează

vreo critică față de considerentele instanței de apel prin care s-a constatat

că pârâta S.C. P.I. S.R.L. nu are calitatea de succesor legal sau convențional

al S.C. A.S. S.A.

Susținerile

referitoare la întrunirea în persoana Autorității pentru Valorificarea

Activelor Statului a calității de succesor al societății dizolvate - de altfel,

neargumentate - nu pot fi primite, în absența vreunei dispoziții legale

aplicabile în sensul pretins de către recurentă. Mai mult, prin dizolvare,

persoana juridică a încetat, iar în conformitate cu dispozițiile art. 237 alin.

(10) din Legea societăților nr. 31/1990 (în forma în vigoare la data radierii

S.C. A.S. S.A.), "Bunurile rămase din patrimoniul persoanei juridice

radiate din registrul comerțului ... revin acționarilor."

Așadar, eventuala

transmitere a drepturilor ar fi putut avea loc, eventual, doar către acționari,

în privința activelor rămase în patrimoniu (ceea ce, oricum, nu s-a întâmplat

în cauză), nu și către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului.

Se constată că, în

fapt, recurenta pretinde că este îndreptățită la regres împotriva Autorității

pentru Valorificarea Activelor Statului, în urma obligării sale la restituirea

în natură către reclamant a imobilelor care au aparținut societății privatizate

(dispoziția de restituire în natură nefiind criticată prin motivele de apel sau

de recurs, după cum s-a arătat).

Or, un asemenea

regres, chiar dacă ar fi acceptat ca posibilitate, pe temeiul îmbogățirii fără

justă cauză (după cum pare să rezulte din susținerile recurentei), nu ar putea

fi analizat, din perspectiva condițiilor îmbogățirii fără justă cauză, cât timp

recurenta nu a formulat ea însăși o cerere cu acest obiect în prezenta cauză,

astfel cum, în mod corect, s-a reținut de către instanța de apel.

Pe de altă parte,

obiectul cererii de chemare în garanție formulate de către pârâta inițială l-a

reprezentat cererea de dezdăunare împotriva instituției implicate în privatizarea

S.C. A.S. S.A., pe temeiul dispozițiilor art. 324 din O.U.G. nr. 88/1997

(introdus prin Legea nr. 99/1999), în conformitate cu care "Instituțiile

publice implicate asigură repararea prejudiciilor cauzate societăților

comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii

proprietari a bunurilor imobile preluate de stat.".

Cererea nu a fost,

așadar, întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză, astfel încât cauza cererii

nu ar putea fi schimbată în cursul apelului ori al recursului, în același timp

dreptul la repararea prejudiciului vizat de norma citată anterior nu s-a

transmis odată cu dreptul de proprietate asupra imobilului, prin Contractul de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3275 din 8 octombrie 2008, vizând

exclusiv desocotirea între societatea privatizată și instituția publică

implicată în privatizare, în cazul în care societatea privatizată ar fi dispus

ea însăși restituirea în natură, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

Față de

considerentele expuse, Înalta Curte va înlătura criticile recurentei și,

constatând că recursul nu este fondat, îl va respinge ca atare, în aplicarea

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția

lipsei de interes în promovarea recursului, invocată de către

intimatul-contestator C.B.S.

Respinge ca nefondat

recursul declarat de pârâta S.C. P.I. S.R.L. împotriva Deciziei nr. 94 din 6

iunie 2013 a Curții de Apel Pitești, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 iunie 2014.

Procesat de GGC - AM