ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 323/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 323/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Botoșani,

sub nr. 9887/193/2007, reclamanții V.N. și V.L., au chemat în judecată pe

pârâta SC E.M. SA, solicitând instanței să dispună obligarea pârâtei la plata

sumei de 11.450 lei reprezentând contravaloarea proiectelor, a lucrărilor de

construcție și a materialelor folosite pentru mutarea unui stâlp proprietatea

pârâtei și mutarea unui alt stâlp electric aflat de asemenea pe terenul proprietatea

reclamanților.

Prin sentința nr. 5825/2007

pronunțată de Judecătoria Botoșani, a fost admisă excepția de necompetență

materială și în temeiul art. 158 C. proc. civ., cauza a fost declinată în favoarea

Tribunalului Botoșani, secția comercială.

Prin sentința nr. 343 din 10 martie

2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosarul nr. 512/40/E/2008, a fost

respinsă excepția prematurității invocată de pârâta SC E.M.D. SA Bacău, iar

acțiunea formulată de reclamanții V.N. și V.L. a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva sentinței evocate a

formulat apel reclamanții V.N. și V.L. iar prin decizia nr. 83 din 10 iunie

2009, pronunțată de Curtea de Apel Suceava a fost respins ca nefondat apelul.

În motivarea deciziei pronunțate,

Curtea de Apel Suceava a reținut că potrivit art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007

a energiei electrice, cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de

distribuție a energiei electrice, ca urmare a racordării de noi utilizatori sau

a schimbării caracteristicilor energetice inițiale ale utilizatorilor

existenți, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate de cel

care a generat modificarea.

Pârâta a adus la cunoștința

reclamanților, prin avizul din 14 decembrie 2006, că pentru obținerea avizului

pentru obiectivul „locuință” poate să modifice poziția obiectivului la

distanțele minime sau să suporte costul lucrărilor pentu mutare instalațiilor,

conform dispozițiilor legale în vigoare, variantă aleasă de reclamanți.

Nici capătul de cerere vizând

mutarea celui de-al doilea stâlp nu a fost apreciat ca întemeiat, având în

vedere dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, potrivit căruia

„Terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la

intrarea în vigoare a legii sunt și rămân în proprietatea publică a statului”.

Ca urmare, pârâta nu poate fi

obligată la modificarea amplasamentului rețelelor electrice, cu atât mai mult

cu cât la data dobândirii dreptului de proprietate de către reclamanți,

rețelele electrice pe terenul dobândit existau.

Nu a fost reținută nici critica

vizând încălcarea dreptului de proprietate având în vedere limitele determinate

de lege pentru exercitarea dreptului.

Reclamanții V.N. și V.L. au declarat

recurs împotriva deciziei comerciale nr. 83/2009 pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, criticând decizia pentru „netemeinicie și nelegalitate”.

Prin dezvoltarea motivelor de

recurs, recurenții solicită, în esență să se constate că „trecerea terenului

aferent celor doi stâlpi de energie electrică nu s-a făcut prin expropriere,

nici prin confiscare și în nciun caz cu plata vreunei despăgubiri”

încălcându-se astfel art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Curții Europene a

Drepturilor Omului.

În aceste condiții, instanțele au

aplicat și interpretat greșit dispozițiile art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007,

fără să se țină cont de dispozițiile art. 44 alin. (3) din același act

normativ.

Prin cererea de recurs, recurenții

au invocat și excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 41 alin.

(4) și (7) din Legea nr. 13/2007 iar prin încheierea de ședință din data de 27

ianuarie 2010, Înalta Curte a admis cererea de sesizare a Curții

Constituționale iar în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 a

sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate invocată de

recurenții reclamanți.

Prin decizia nr. 1046 pronunțată la

data de 14 septembrie 2010 Curtea Constituțională a respins excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 41 alin. (4) și (7) din Legea

energieie electrice nr. 13/2007, excepție ridicată de V.N. și V.L. în dosarul nr.

512/40/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurenții nu au motivat în drept

recursul formulat dar din dezvoltarea motivelor arătate, rezultă că se critică

hotărârea pronunțată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. vizând interpretarea și aplicarea greșită a legii.

Analizând decizia recurată în raport

de criticile formulate, în limitele controlului de legalitate, se constată că

recursul este nefondat.

Instanța de apel a interpretat și

aplicat corect dispozițiile art. 41 alin. (4) și (7) din Legea nr. 13/2007

pronunțându-se în limitele prevăzute de art. 294 și art. 295 C. proc. civ.

Recurenții solicită să se constate

că au fost lipsiți de terenul aferent celor doi stâlpi de energie electrică,

lipsire ce nu s-a făcut prin expropriere, confiscare sau prin despăgubiri, dar

o astfel de cerere nu poate fi valorificată în faza procesuală a recursului având

în vedere dispozițiile art. 316 raportat la art. 294 și art. 295 C. proc. civ.

Este adevărat că recurenții sunt

proprietarii imobilului situat în localitatea Botoșani, județul Botoșani conform

contractului de vânzare-cumpărare autentificat din 2006 dar pe terenul în

discuție stâlpii de energie electrică existau la data cumpărării, fapt

confirmat de recurenții reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 41 alin.

(7) din Legea nr. 13/2007 cheltuielile pentru instalațiile de distribuție a

energiei electrice, inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt

suportate de cel care a generat modificarea iar recurenții au optat pentru

varianta eliberării amplasamentului sens în care au întocmit documentația

necesară și au procedat la mutarea unuia din cei doi stâlpi electrici aflați pe

terenul lor la data dobândirii dreptului de proprietate, suportând și contravaloarea

lucrărilor efectuate, aspect reținut corect de ambele instanțe.

Corect au fost aplicate și

interpretate dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 31/2007 având în

vedere că potrivit textului de lege evocat terenurile pe care se situează

rețelele electrice de distribuție existente la data intrării în vigoare a legii

sunt și rămân în proprietatea publică a statului.

Recurenții nu pot invoca încălcarea

dreptului lor de proprietate în condițiile în care terenul dobândit în anula

2006 era afectat de existența celor doi stâlpi de energie electrică amplasați

pe terenul în discuție cu mult timp în urmă.

Dreptul de proprietate este protejat

atât de legislația internă respectiv art. 44 din Constituția României și art. 480

C. civ. dar și de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Dreptul de proprietate însă, nu este

un drept absolut iar privarea de proprietate este admisibilă atunci când sunt

respectate trei condiții:legalitatea măsuri, justificarea măsurii de o cauză de

utilitate publică și proporționalitatea măsurii cu scopul vizat.

Privarea de proprietate implică, în

esență, pierderea de către titular a atributelor dreptului de proprietate, în

mod definitiv în urma unui act al puterii de stat dar în speța de față nu poate

fi vorba de privare de proprietate în condițiile în care bunul dobândit de

recurenți era afectat la data cumpărării de cei doi stâlpi de energie

electrică, iar măsurile dispuse prin Legea nr. 13/2007 sunt justificate de

cauze de utilitate publică. Ca urmare, instanța de apel a interpretat și

aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, criticile vizând

nelegalitate hotărârii fiind nefondate.

Față de considerentele expuse,

Înalta Curte, constată că motivele invocate de recurenți sunt nefondate motiv

pentru care în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. respinge

ca nefondat recursul formulat de reclamanții V.N. și V.L. împotriva deciziei nr.

83 din 10 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și

de contencios administrativ si fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanții V.N. și V.L. împotriva deciziei nr. 83 din 10 iunie 2009 pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ si

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 26 ianuarie 2011.