ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2911/2010

Asupra recursului de față; Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 15 noiembrie 2007 sub nr. 6913/86/2007, reclamanții G.A. și SC A.G. SA Rădăuți au chemat în judecată pe pârâta SC E.O.M. SA, sucursala Iași, solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să ridice stâlpul 69/1/13 SE 4T de pe terenul proprietatea reclamantului G.A.; să desființeze cablul branșat la stâlpul 69/1/12/ SE 3, care face legătura cu 69/1/13 SE 4T și care traversează terenul proprietatea SC A.G. SA; obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării sentinței și până la data executării lucrării, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că pârâta, în extinderea rețelei de distribuție a energiei electrice, a amplasat stâlpul 69/1/13 SE 4T la o distanță de 5,90 m față de asfalt, iar marginea postamentului ajunge până la 6,40 m, ocupându-i în acest fel terenul proprietatea primului reclamant, acesta fiind proprietar tabular, după cum rezultă din extrasul C.F. anexat. Pârâta avea obligația să verifice la C.F., cine este proprietarul tabular al parcelei pe care a amplasat stâlpul și să solicite acceptul acestuia în scris, eventual să-l despăgubească, în situația în care proprietarul își dădea acceptul. Reclamanta SC A.G. SA a arătat că stâlpul 69/1/12 S este proprietatea societății și este amplasat pe terenul proprietatea acesteia, iar racordul către stâlpul 69/1/13 SE 4T, a cărui ridicare o solicită, traversează proprietatea societății, fără a avea acceptul acesteia.

A considerat reclamanta că, în situația de față sunt incidente prevederile art. 37 pct. 6 din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, în sensul că „Rețelele electrice de distribuție se dezvoltă cu respectarea planului de urbanism, a dreptului de proprietate." Reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1073, art. 1077 C. civ., art. 37 pct. 6 din Legea nr. 318/2003. Pârâta SC E.O.M. SA a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a sa, având în vedere că la adresa indicată în acțiune nu există o atare societate. Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală. În cauză a fost administrată proba cu o expertiză topografică.

Prin sentința nr. 1622 din 12 octombrie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului, în contradictoriu cu pârâta SC E.O.M. SA, sucursala Iași și SC E.O.M.D. SA Iași, a respins cererea reclamantei SC A.G. SA Rădăuți, a fost obligată pârâta să ridice stâlpul 69/1/13 SE 4T de pe suprafața de teren identică cu parcela cadastrală din C.F. proprietatea reclamantului G.A., obligând pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 1.140 lei. Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut, că cererea este parțial întemeiată.

Astfel, din interogatoriul pârâtei, actele depuse de pârâtă la solicitarea instanței, raportul de expertiză tehnică și suplimentul la raportul de expertiză rezultă că, în cursul anului 2004, în temeiul avizului tehnic de racordare din 2004, s-a procedat la extinderea rețelei electrice în zona în litigiu pentru alimentarea cu energie electrică a unui magazin proprietatea A.F.U., I.V.I. Pentru a se realiza acest obiectiv, au fost amplasați mai mulți stâlpi de tip SE, din care stâlpul 69/1/13 SE 4 a fost amplasat pe suprafața de teren identificată cu parcela din C.F. a comunei Volovăț, teren proprietatea reclamantului G.A., fără acceptul acestuia. Din aceleași acte, precum și din planșele fotografice depuse de reclamanți rezultă că, în cursul anului 2008, paralel cu stâlpul nr. 69/1/13 a fost amplasat un alt stâlp SE 10 și care este amplasat pe domeniul public.

Cu toate acestea, stâlpul nr. 69/1/13 nu a fost ridicat de pe terenul proprietatea reclamantului, deși nu mai este utilizat în rețeaua electrică. În conformitate cu dispozițiile art. 37 alin. (6) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice (în vigoare la data extinderii rețelei electrice în zonă) „rețelele electrice de distribuție se dezvoltă cu respectarea planurilor de urbanism, a dreptului de proprietate, protecției mediului, sănătății și vieții persoanelor și economisirea energiei, conform normelor tehnice și de siguranță cuprinse în reglementările tehnice în vigoare.” În speță, pârâta nu a respectat aceste dispoziții legale, respectiv nu a solicitat acordul reclamantului, în calitate de proprietar al parcelei din C.F.

a comunei Volovăț, pentru amplasarea stâlpului nr. 69/1/13. Cât privește cererea reclamantei SC A.G. SA Rădăuți, de obligare a pârâtei la desființarea cablului branșat la stâlpul 69/1/12 SE 3, care face legătura cu stâlpul 69/1/13 SE 4T, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada că acest cablu mai există. Astfel, din materialul probator rezultă că stâlpul nr. 69/1/13 nu mai face parte din rețeaua electrică extinsă, așa încât cablul care făcea legătura dintre acesta și stâlpul 69/1/12 nu mai există. Cablul de branșament care leagă stâlpul nr. 69/1/12 cu noul stâlp, amplasat în locul stâlpului nr. 69/1/13, pe teren proprietate publică, nu traversează suprafața de teren aparținând reclamantei SC A.G.

SA Rădăuți. Nu este admisibilă nici cererea de obligare a pârâtei, la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării sentinței și până la executarea efectivă a acesteia, întrucât o asemenea sancțiune se poate aplica numai în faza executării obligației de a face, stabilită printr-un titlu executoriu, ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, conform art. 580 3 C. proc. civ. Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat apel, pârâta SC E.O.M.D. SA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În dezvoltarea motivelor de apel, apelanta a arătat, în esență, că a fost de bună credință la data amplasării stâlpului 69/1/13 SE 4T, a cărui ridicare se solicită.

Astfel, după cum rezultă din actele depuse la dosar, în anul 2004, pentru alimentarea cu energie electrică a unui magazin proprietatea A.F.U.,I.V.I., amplasat în municipiul Rădăuți, județul Suceava, s-a extins rețeaua electrică de joasă tensiune. Pentru a realiza această extindere, au fost nevoiți să amplaseze și acest stâlp de susținere 69/1/13. A mai arătat că erau obligați, în baza legii, să obțină acordul deținătorului de teren pentru amplasarea acestui stâlp, pe care l-au și obținut. Astfel, la data de 2 august 2004, s-a obținut acordul Primăriei Municipiului Rădăuți, pentru montarea pe domeniul public a 5 stâlpi, dintre aceștia făcând parte și stâlpul 69/1/13. Astfel, conform datelor pe care le dețineau, în anul 2004, stâlpul 69/1/13 a fost amplasat la marginea drumului, în exteriorul gardului ce împrejmuiește terenul proprietatea intimatului G.A., pe un teren indicat de Primăria municipiului Rădăuți ca fiind proprietatea sa și pentru care SC E.O.M.D.

SA a solicitat și a obținut acordul Primăriei Municipiului Rădăuți pentru amplasarea acestui stâlp al rețelei electrice. Prin decizia nr. 13 din 22 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC E.O.M.D. SA Iași împotriva sentinței nr. 1622 din 12 octombrie 2009 a Tribunalului Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în condițiile în care, din concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, a rezultat că stâlpul 69/1/13 a fost amplasat pe parcela din C.F. a Comunei Volovăț, pârâtei-apelante îi incumba obligația de a obține acordul proprietarului acestui teren.

Cum nu a procedat în acest sens, acordul Primăriei municipiului Rădăuți, invocat în cuprinsul apărărilor formulate, nu este de natură a suplini omisiunea de respectare a acestei dispoziții legale ale Legii nr. 318/2003, în vigoare la data respectivă. În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a fost obligată apelanta, care a căzut în pretenții, la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de intimat, constând în onorariu avocat. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E.O.M.D. SA Iași, aducându-i următoarele critici. Instanța de apel a schimbat natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al actelor juridice deduse judecății, respectiv acordul Primăriei municipiului Rădăuți din 2 august 2004 și adresa din 18 iunie 2009 a aceleiași instituții.

Recurenta consideră că prin acest fapt au fost încălcate și prevederile art. 969 C. civ., aceasta fiind de bună credință la data amplasării stâlpului 69/1/13 SE 4T a cărui ridicare se solicită, având acordul Primăriei municipiului Rădăuți. Instanța de apel a reținut în mod greșit starea de fapt atunci când a stabilit că stâlpul 69/1/13 SE 4T a fost amplasat pe suprafața de teren identificată ca fiind parcela din C.F. a comunei Volovăț, teren proprietatea reclamantei, deoarece în anul 2004 stâlpul respectiv a fost demontat din poziția inițială și înlocuit cu un stâlp tip SE 10, care a fost amplasat pe domeniul public conform avizului CTE 302/2008. Recurenta mai susține că la data respectivă a avut acordul Primăriei municipiului Rădăuți, iar din actele depuse la dosarul cauzei, ar rezulta faptul că stâlpul era amplasat la limita proprietății deținute de reclamant, și nu pe proprietatea acestuia, fapt ce ar scoate în evidență buna credință a recurentei.

Instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor Legii energiei electrice nr. 13/2007, deoarece, potrivit art. 41 alin. (1) din această lege „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”. Recurenta consideră că raportul de expertiză tehnică este confuz și needificator în legătură cu situarea stâlpului respectiv pe proprietatea intimatului-reclamant, motiv pentru care ar fi trebuit efectuat un supliment de raport de expertiză pentru clarificarea situației. Se apreciază de către recurentă că ridicarea acestui stâlp ar presupune întreruperea alimentării cu energie electrică către alți consumatori și ar fi foarte dificil de îndeplinit din punct de vedere tehnic.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează. Recurenta face o confuzie în ce privește actul juridic dedus judecății. Astfel, prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat instanței să oblice pârâta să ridice un stâlp și un cablu de alimentare cu energie electrică, pe motiv că acestea sunt amplasate pe un teren proprietatea lor, iar pârâta nu le-a cerut acordul cu privire la amplasarea acestora pe acest teren. Actele invocate de către recurentă au fost folosite de către aceasta doar în scop probator, pentru a demonstra existența acordului de voință în ce privește amplasarea stâlpului, aceste acte nefiind acte juridice deduse judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Așa după cum în mod corect a reținut atât instanța de apel cât și prima instanță, în urma probelor administrate, în special a probei cu expertiza tehnică, a rezultat în mod clar faptul că stâlpul 69/1/13 SE 4 T este amplasat pe terenul proprietatea reclamantului G.A. iar potrivit dispozițiilor art. 37 alin. (6) ale Legii nr. 318/2003, recurenta pârâtă trebuia să obțină acordul proprietarului terenului, fapt ce nu s-a petrecut, acordul Primăriei municipiului Rădăuți nefiind valabil, întrucât stâlpul respectiv nu a fost amplasat pe domeniul public, ci pe terenul proprietatea reclamantului. Prin urmare, recurenta pârâtă a fost în mod legal obligată să ridice acest stâlp de pe proprietatea reclamantului, chiar dacă a fost de bună credință la amplasarea acestuia, urmând ca, pentru cheltuielile pricinuite prin ridicarea stâlpului, să se îndrepte împotriva celor care au determinat-o să amplaseze stâlpul respectiv fără acordul proprietarului terenului.

Nici cea de-a doua critică nu poate fi reținută, deoarece aceasta privește starea de fapt, deci modul de interpretare a probelor administrate în cauză, or, sub acest aspect, instanța de recurs nu mai poate analiza hotărârea instanței de apel, pct. 10 și 11 ale art. 304 fiind abrogate prin O.U.G. nr. 138/2000. Instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, respectiv a dispozițiilor Legii nr. 318/2003, care erau în vigoare la data amplasării stâlpului respectiv pe terenul proprietatea reclamantului. Legea nr. 13 a fost adoptată și publicată în Monitorul Oficial abia în anul 2007, astfel încât prevederile acesteia nu sunt aplicabile în speța de față. În ce privește caracterul confuz și needificator al raportului de expertiză, această critică trebuia formulată în fața instanței de apel, ea neputând fi analizată de către instanța de recurs, așa cum s-a arătat mai sus, mai ales că în cauză s-a efectuat și un supliment de expertiză.

Faptul că ridicarea acestui stâlp este dificilă din punct de vedere tehnic și presupune întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică a altor consumatori, nu este de natură a suplini nelegalitatea amplasării stâlpului respectiv, pe terenul proprietatea reclamantului, fără acordul acestuia. Având în vedere cele de mai sus, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.O.M.D. SA Iași împotriva deciziei nr. 13 din 22 februarie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 23 septembrie 2010.