ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2911/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2911/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la

data de 15 noiembrie 2007 sub nr. 6913/86/2007, reclamanții G.A. și SC

A.G. SA Rădăuți au chemat în judecată pe pârâta SC E.O.M.

SA, sucursala Iași, solicitând instanței ca prin hotărârea pe

care o va pronunța, să oblige pârâta să ridice stâlpul 69/1/13 SE

4T de pe terenul proprietatea reclamantului G.A.; să desființeze

cablul branșat la stâlpul 69/1/12/ SE 3, care face legătura cu

69/1/13 SE 4T și care traversează terenul proprietatea SC A.G. SA; obligarea

pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei pentru fiecare zi

de întârziere, începând cu data pronunțării sentinței și

până la data executării lucrării, precum și la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că pârâta, în extinderea rețelei de

distribuție a energiei electrice, a amplasat stâlpul 69/1/13 SE 4T la o

distanță de 5,90 m față de asfalt, iar marginea

postamentului ajunge până la 6,40 m, ocupându-i în acest fel terenul

proprietatea primului reclamant, acesta fiind proprietar tabular, după cum

rezultă din extrasul C.F. anexat.

Pârâta avea obligația să

verifice la C.F., cine este proprietarul tabular al parcelei pe care a amplasat

stâlpul și să solicite acceptul acestuia în scris, eventual să-l

despăgubească, în situația în care proprietarul își

dădea acceptul.

Reclamanta SC A.G. SA a arătat

că stâlpul 69/1/12 S este proprietatea societății și este

amplasat pe terenul proprietatea acesteia, iar racordul către stâlpul

69/1/13 SE 4T, a cărui ridicare o solicită, traversează

proprietatea societății, fără a avea acceptul acesteia.

A considerat reclamanta că, în

situația de față sunt incidente prevederile art. 37 pct. 6 din

Legea nr. 318/2003 a energiei electrice, în sensul că „Rețelele

electrice de distribuție se dezvoltă cu respectarea planului de

urbanism, a dreptului de proprietate."

Reclamanții și-au

întemeiat acțiunea pe prevederile art. 1073, art. 1077 C. civ., art. 37 pct.

6 din Legea nr. 318/2003.

Pârâta SC E.O.M. SA a formulat

întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității

procesuale pasive a sa, având în vedere că la adresa indicată în

acțiune nu există o atare societate.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat

respingerea acțiunii ca fiind netemeinică și nelegală.

În cauză a fost administrată

proba cu o expertiză topografică.

Prin sentința nr. 1622 din 12

octombrie 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte cererea reclamantului, în

contradictoriu cu pârâta SC E.O.M. SA, sucursala Iași și SC E.O.M.D.

SA Iași, a respins cererea reclamantei SC A.G. SA Rădăuți,

a fost obligată pârâta să ridice stâlpul 69/1/13 SE 4T de pe

suprafața de teren identică cu parcela cadastrală din C.F. proprietatea

reclamantului G.A., obligând pârâta să plătească reclamantului

cheltuieli de judecată în sumă de 1.140 lei.

Pentru a dispune astfel, prima

instanță a reținut, că cererea este parțial

întemeiată.

Astfel, din interogatoriul pârâtei,

actele depuse de pârâtă la solicitarea instanței, raportul de

expertiză tehnică și suplimentul la raportul de expertiză rezultă

că, în cursul anului 2004, în temeiul avizului tehnic de racordare din 2004,

s-a procedat la extinderea rețelei electrice în zona în litigiu pentru

alimentarea cu energie electrică a unui magazin proprietatea A.F.U.,

I.V.I. Pentru a se realiza acest obiectiv, au fost amplasați mai

mulți stâlpi de tip SE, din care stâlpul 69/1/13 SE 4 a fost amplasat pe

suprafața de teren identificată cu parcela din C.F. a comunei

Volovăț, teren proprietatea reclamantului G.A., fără

acceptul acestuia. Din aceleași acte, precum și din planșele

fotografice depuse de reclamanți rezultă că, în cursul anului

2008, paralel cu stâlpul nr. 69/1/13 a fost amplasat un alt stâlp SE 10 și

care este amplasat pe domeniul public. Cu toate acestea, stâlpul nr. 69/1/13 nu

a fost ridicat de pe terenul proprietatea reclamantului, deși nu mai este

utilizat în rețeaua electrică.

În conformitate cu dispozițiile

art. 37 alin. (6) din Legea nr. 318/2003 a energiei electrice (în vigoare la

data extinderii rețelei electrice în zonă) „rețelele electrice

de distribuție se dezvoltă cu respectarea planurilor de urbanism, a

dreptului de proprietate, protecției mediului,

sănătății și vieții persoanelor și

economisirea energiei, conform normelor tehnice și de siguranță

cuprinse în reglementările tehnice în vigoare.”

În speță, pârâta nu a

respectat aceste dispoziții legale, respectiv nu a solicitat acordul

reclamantului, în calitate de proprietar al parcelei din C.F. a comunei

Volovăț, pentru amplasarea stâlpului nr. 69/1/13.

Cât privește cererea

reclamantei SC A.G. SA Rădăuți, de obligare a pârâtei la

desființarea cablului branșat la stâlpul 69/1/12 SE 3, care face

legătura cu stâlpul 69/1/13 SE 4T, instanța a constatat că nu

s-a făcut dovada că acest cablu mai există.

Astfel, din materialul probator

rezultă că stâlpul nr. 69/1/13 nu mai face parte din rețeaua

electrică extinsă, așa încât cablul care făcea

legătura dintre acesta și stâlpul 69/1/12 nu mai există. Cablul

de branșament care leagă stâlpul nr. 69/1/12 cu noul stâlp, amplasat

în locul stâlpului nr. 69/1/13, pe teren proprietate publică, nu

traversează suprafața de teren aparținând reclamantei SC A.G. SA

Rădăuți.

Nu este admisibilă nici cererea

de obligare a pârâtei, la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 lei

pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data pronunțării

sentinței și până la executarea efectivă a acesteia,

întrucât o asemenea sancțiune se poate aplica numai în faza

executării obligației de a face, stabilită printr-un titlu executoriu,

ce nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, conform art. 580

3

C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinței, în

termen legal, a declarat apel, pârâta SC E.O.M.D. SA, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel,

apelanta a arătat, în esență, că a fost de bună

credință la data amplasării stâlpului 69/1/13 SE 4T, a

cărui ridicare se solicită. Astfel, după cum rezultă din

actele depuse la dosar, în anul 2004, pentru alimentarea cu energie

electrică a unui magazin proprietatea A.F.U.,I.V.I., amplasat în municipiul

Rădăuți, județul Suceava, s-a extins rețeaua

electrică de joasă tensiune. Pentru a realiza această extindere,

au fost nevoiți să amplaseze și acest stâlp de susținere

69/1/13. A mai arătat că erau obligați, în baza legii, să

obțină acordul deținătorului de teren pentru amplasarea

acestui stâlp, pe care l-au și obținut. Astfel, la data de 2 august

2004, s-a obținut acordul Primăriei Municipiului Rădăuți,

pentru montarea pe domeniul public a 5 stâlpi, dintre aceștia făcând

parte și stâlpul 69/1/13.

Astfel, conform datelor pe care le

dețineau, în anul 2004, stâlpul 69/1/13 a fost amplasat la marginea

drumului, în exteriorul gardului ce împrejmuiește terenul proprietatea

intimatului G.A., pe un teren indicat de Primăria municipiului

Rădăuți ca fiind proprietatea sa și pentru care SC E.O.M.D.

SA a solicitat și a obținut acordul Primăriei Municipiului

Rădăuți pentru amplasarea acestui stâlp al rețelei

electrice.

Prin decizia nr. 13 din 22 februarie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de

pârâta SC E.O.M.D. SA Iași împotriva sentinței nr. 1622 din 12

octombrie 2009 a Tribunalului Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, în condițiile în care, din

concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, a rezultat

că stâlpul 69/1/13 a fost amplasat pe parcela din C.F. a Comunei

Volovăț, pârâtei-apelante îi incumba obligația de a obține

acordul proprietarului acestui teren.

Cum nu a procedat în acest sens,

acordul Primăriei municipiului Rădăuți, invocat în

cuprinsul apărărilor formulate, nu este de natură a suplini

omisiunea de respectare a acestei dispoziții legale ale Legii nr. 318/2003,

în vigoare la data respectivă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C.

proc. civ., a fost obligată apelanta, care a căzut în pretenții,

la plata cheltuielilor de judecată, efectuate de intimat, constând în

onorariu avocat.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta SC E.O.M.D. SA Iași, aducându-i următoarele critici.

Instanța de apel a schimbat

natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

actelor juridice deduse judecății, respectiv acordul Primăriei

municipiului Rădăuți din 2 august 2004 și adresa din 18

iunie 2009 a aceleiași instituții.

Recurenta consideră că

prin acest fapt au fost încălcate și prevederile art. 969 C. civ.,

aceasta fiind de bună credință la data amplasării stâlpului

69/1/13 SE 4T a cărui ridicare se solicită, având acordul

Primăriei municipiului Rădăuți.

Instanța de apel a reținut

în mod greșit starea de fapt atunci când a stabilit că stâlpul

69/1/13 SE 4T a fost amplasat pe suprafața de teren identificată ca

fiind parcela din C.F. a comunei Volovăț, teren proprietatea

reclamantei, deoarece în anul 2004 stâlpul respectiv a fost demontat din

poziția inițială și înlocuit cu un stâlp tip SE 10, care a

fost amplasat pe domeniul public conform avizului CTE 302/2008.

Recurenta mai susține că

la data respectivă a avut acordul Primăriei municipiului

Rădăuți, iar din actele depuse la dosarul cauzei, ar rezulta

faptul că stâlpul era amplasat la limita proprietății

deținute de reclamant, și nu pe proprietatea acestuia, fapt ce ar

scoate în evidență buna credință a recurentei.

Instanța de apel a făcut o

greșită aplicare a dispozițiilor Legii energiei electrice nr. 13/2007,

deoarece, potrivit art. 41 alin. (1) din această lege „terenurile pe care

se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea

în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea

publică a statului”.

Recurenta consideră că

raportul de expertiză tehnică este confuz și needificator în

legătură cu situarea stâlpului respectiv pe proprietatea

intimatului-reclamant, motiv pentru care ar fi trebuit efectuat un supliment de

raport de expertiză pentru clarificarea situației.

Se apreciază de către

recurentă că ridicarea acestui stâlp ar presupune întreruperea

alimentării cu energie electrică către alți consumatori

și ar fi foarte dificil de îndeplinit din punct de vedere tehnic.

Analizând decizia recurată,

prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că

recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează.

Recurenta face o confuzie în ce

privește actul juridic dedus judecății.

Astfel, prin acțiunea

introductivă reclamanții au solicitat instanței să oblice

pârâta să ridice un stâlp și un cablu de alimentare cu energie

electrică, pe motiv că acestea sunt amplasate pe un teren proprietatea

lor, iar pârâta nu le-a cerut acordul cu privire la amplasarea acestora pe

acest teren.

Actele invocate de către

recurentă au fost folosite de către aceasta doar în scop probator,

pentru a demonstra existența acordului de voință în ce

privește amplasarea stâlpului, aceste acte nefiind acte juridice deduse

judecății, în sensul art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Așa după cum în mod corect

a reținut atât instanța de apel cât și prima instanță,

în urma probelor administrate, în special a probei cu expertiza tehnică, a

rezultat în mod clar faptul că stâlpul 69/1/13 SE 4 T este amplasat pe

terenul proprietatea reclamantului G.A. iar potrivit dispozițiilor art. 37

alin. (6) ale Legii nr. 318/2003, recurenta pârâtă trebuia să

obțină acordul proprietarului terenului, fapt ce nu s-a petrecut, acordul

Primăriei municipiului Rădăuți nefiind valabil, întrucât

stâlpul respectiv nu a fost amplasat pe domeniul public, ci pe terenul

proprietatea reclamantului.

Prin urmare, recurenta pârâtă a

fost în mod legal obligată să ridice acest stâlp de pe proprietatea

reclamantului, chiar dacă a fost de bună credință la

amplasarea acestuia, urmând ca, pentru cheltuielile pricinuite prin ridicarea

stâlpului, să se îndrepte împotriva celor care au determinat-o să

amplaseze stâlpul respectiv fără acordul proprietarului terenului.

Nici cea de-a doua critică nu

poate fi reținută, deoarece aceasta privește starea de fapt,

deci modul de interpretare a probelor administrate în cauză, or, sub acest

aspect, instanța de recurs nu mai poate analiza hotărârea

instanței de apel, pct. 10 și 11 ale art. 304 fiind abrogate prin O.U.G.

nr. 138/2000.

Instanța de apel a făcut o

corectă aplicare a dispozițiilor legale, respectiv a

dispozițiilor Legii nr. 318/2003, care erau în vigoare la data

amplasării stâlpului respectiv pe terenul proprietatea reclamantului.

Legea nr. 13 a fost adoptată

și publicată în Monitorul Oficial abia în anul 2007, astfel încât

prevederile acesteia nu sunt aplicabile în speța de față.

În ce privește caracterul

confuz și needificator al raportului de expertiză, această

critică trebuia formulată în fața instanței de apel, ea

neputând fi analizată de către instanța de recurs, așa cum

s-a arătat mai sus, mai ales că în cauză s-a efectuat și un

supliment de expertiză.

Faptul că ridicarea acestui

stâlp este dificilă din punct de vedere tehnic și presupune

întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică a

altor consumatori, nu este de natură a suplini nelegalitatea

amplasării stâlpului respectiv, pe terenul proprietatea reclamantului,

fără acordul acestuia.

Având în vedere cele de mai sus, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

reclamanta SC E.O.M.D. SA Iași împotriva deciziei nr. 13 din 22 februarie

2010 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 23 septembrie 2010.