ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2303/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Vrancea sub nr. 3920/91/2007, reclamanta B.P.O. a chemat în judecată pârâții SC E. SA Muntenia Nord și F.D.E.E. Focșani a SC E. SA Muntenia Nord pentru ca, în contradictoriu și pe baza probelor administrate, să fie obligați pârâții să mute stâlpii rețelei de medie tensiune proprietatea SC E. SA Muntenia Nord construiți pe terenul reclamantei, fără acordul prealabil al acesteia. Acțiunea a fost ulterior restrânsă la obligarea pârâților la mutarea unui singur stâlp. Prin sentința civilă nr. 24 din 6 martie 2008, Tribunalul Vrancea, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, admite acțiunea înregistrată la nr. 3920/91/2007, formulată de reclamanta B.O.P., cu domiciliul în Iași, județul Iași, în contradictoriu cu pârâții SC F.D.E.E.

Muntenia Nord SA – Agenția Focșani, cu sediul în bd. Independenței, județul Prahova și, în consecință: Obligă pârâții să mute stâlpul de medie tensiune amplasat pe terenul proprietatea acesteia, situat satul Lepșa, comuna Tulnici, spre șoseaua Lepșa - Soveja, în extremitatea lotului 1, identificat cu număr cadastral 1592 N din T 49, P 1894, 1895. Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Reclamanta B.O. a solicitat obligarea pârâtelor la mutarea unui stâlp de medie tensiune amplasat pe terenul proprietatea sa în comuna Tulnici, satul Lepșa, T 49, P 1894, 1895, înscris în CF nr. 1278 a localității Tulnici cu număr cadastral 1592 N, spre șoseaua Lepșa - Soveja, în extremitatea Lotului 1, fără a se obține acordul acestuia.

Din conținutul extrasului de carte funciară nr. 1278 din 25 iunie 2007 rezultă că terenul pe care s-a amplasat stâlpul în litigiu este proprietatea reclamantei, fapt dovedit și prin Titlul de proprietate nr. 47300 emis în octombrie 1994 de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, titlu înscris în Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni al Judecătoriei Focșani sub nr. 6215 din 12 mai 1997. De altfel, pârâtele nu au negat că stâlpul ce se solicită a fi mutat se află amplasat pe terenul proprietatea reclamantei, invocând numai faptul că amplasarea a fost efectuată pe baza certificatului de urbanism eliberat astfel încât, sub acest aspect, susținerile reclamantei cu privire la situația de fapt sunt dovedite.

Tribunalul nu poate reține ca fiind pertinentă apărarea pârâtelor, în sensul că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, conform cărora „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”, având în vedere faptul că aceste dispoziții legale se referă la terenuri care se aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 ori, în speță, terenul pe care se află situat stâlpul de medie tensiune este proprietatea reclamantei, fapt dovedit cu titlul de proprietate nr. 47300/1994.

Nici susținerile pârâtelor, în sensul că eliberarea amplasamentului se poate face doar în condițiile art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, prin suportarea lor integral de cel care a generat modificarea, nu pot fi primite, atât timp cât amplasamentul a fost fără acordul proprietarului real al terenului. Tribunalul reține și faptul că, prin amplasarea stâlpului de medie tensiune pe terenul proprietatea reclamantei, pârâtele au prejudiciat folosința reclamantei asupra imobilului-teren proprietate, aceasta fiind în imposibilitatea de a utiliza o bună parte din teren. Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, prin Decizia nr. 74/A din 19 septembrie 2008 respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta SC F.D.E.E.

Muntenia Nord SA - sucursala D.E.E. Focșani, cu sediul în Focșani, județul Vrancea, împotriva sentinței civile nr. 24 din 6 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Vrancea în Dosarul nr. 3920/91/2007. Instanța de apel a reținut următoarele: În ceea ce privește motivul de apel referitor la încălcarea de către instanța de fond, a competenței unei alte instanțe, constată că apelanta pârâtă s-a limitat numai să enunțe acest motiv, fără a-l explicita. Constată că apelanta-pârâtă este, în calitate de titular al licitației de distribuție a energiei electrice, un furnizor de utilități publice, însă, prevederile art. 8 din Legea nr. 544/2004 vizează numai competența instanței de contencios administrativ de anulare a actelor administrative și de soluționare a litigiilor privind încheierea, modificarea sau interpretarea unui contract administrativ, ceea ce nu este cazul, în speță.

De asemenea, societatea pârâtă este un comerciant, iar actele sale sunt comerciale potrivit art. 4 și art. 3 pct. 9 C. com., inclusiv situarea nelegală a unui stâlp pe terenul proprietatea reclamantei, cu prilejul activității sale comerciale. Este adevărat că reclamanta este un necomerciant, însă raportul juridic este supus legii comerciale, potrivit art. 56 C. com. Așa fiind, în stabilirea competenței de soluționare a cauzei, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ., fiind vorba de o cerere în materie comercială, neevaluabilă în bani. Cât privește motivul de apel referitor la încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, Curtea constată că este nefondat.

Astfel, potrivit temeiului de drept menționat, terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a acestei legi sunt și rămân în proprietatea statului. Contrar punctului de vedere exprimat de apelanta pârâtă aceste text de lege nu instituie o modalitate de dobândire a dreptului de proprietate publică a statului, prin efectul legii, conform art. 645 C. civ. La data executării lucrării, de amplasare a rețelei de distribuție energie electrică, actul normativ ce stabilea cadrul de reglementare pentru desfășurarea activităților în domeniul energiei electrice era Decretul Consiliului de Sat nr. 76/1950. Acest act normativ impunea, prin art. 23 lit. a), ca titularul autorizației, pentru a amplasa rețele de transport sau distribuție energie electrică, să solicite și să obțină exproprierea terenului proprietate privată pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului.

Actele normative succesive ce au reglementat acest domeniu (O.G. nr. 63/1998, care a abrogat Decretul nr. 76/1950 în decembrie 1998, Legea nr. 318/2003 care a abrogat OG nr. 63/1998 și în fine Legea nr. 13/2007, cu modificările ulterioare, în vigoare la această dată), au impus aceleași obligații în sarcina solicitantului autorizației de înființare a capacității energetice, respectiv de a iniția și finaliza procedura legală de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică, cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legii.

Astfel, conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, dacă terenul necesar pentru înființarea capacității energetice este proprietatea privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să inițieze procedura legală, de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legii, și să obțină concesiunea acestuia, pe durata existenței capacității energetice. Față de cele sus arătate, este lesne de înțeles că prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 reglementează regimul juridic al terenului pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a acestei legi, care aparțin domeniului public al statului, dacă dreptul de proprietate publică a fost dobândit în condițiile legii (prin expropriere), iar nu un mod de dobândire a dreptului de proprietate.

Numai o atare interpretare a acestui text de lege este în acord cu prevederile legii fundamentale, respectiv art. 44 alin. (3) și art. 136 alin. (2) și (4) din Constituție și cu Jurisprudența C.E.D.O. Astfel, C.E.D.O. a statuat că o expropriere de fapt (așa cum se pretinde a se fi produs în prezenta cauză) este incompatibilă cu dreptul la respect pentru bunurile personale și o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Hotărârea din 24 iunie 1993 – Papamichalopoulos și alții contra Greciei). Prin urmare, reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 47300 din octombrie 1994, iar pârâta, pe terenul proprietatea reclamantei, fără drept, fără o prealabilă expropriere și o justă despăgubire a proprietarului, are situat stâlpul în litigiu.

De asemenea, din cuprinsul dispozitivului sentinței apelate, precum și al considerentelor rezultă cu prisosință că debitorul obligației de a face (de a muta stâlpul), respectiv pârâta, este cel care suportă cheltuielile pentru eliberarea amplasamentului. În mod corect a reținut instanța de fond inaplicabilitatea prevederilor art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007, întrucât nu reclamanta a generat modificarea (prin racordare de noi utilizatori sau schimbarea caracteristicilor inițiale ale utilizatorilor existenți) ci pârâta, care în afară oricăror raporturi contractuale cu proprietarul terenului, ocupă în mod abuziv suprafața de teren. Prin cererea de recurs formulată, pârâta SC F.D.E.E. Muntenia Nord SA - sucursala D.E.E.

Focșani a susținut că lucrarea de electrificare ce a afectat terenul în cauză a fost executată în anul 1998 în baza avizului nr. 1370/1998 și a certificatului de urbanism nr. 76/1998 obținute de la Consiliul Local Tulnici și respectiv Consiliul Județean Vrancea, din care rezultă că terenul pe care s-a executat lucrarea se află în proprietatea Consiliului Local Tulnici. În acest context, potrivit dispozițiilor art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007 „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”. De asemenea, în art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2007 se stipulează „cheltuielile pentru modificarea instalațiilor de distribuție a energiei electrice inclusiv pentru eliberarea unor amplasamente, sunt suportate integral de cel care a generat modificarea”.

F.D.E.E. Muntenia Nord în calitate de titular al licenței pentru distribuția energiei electrice beneficiază de drept de uz și servitute gratuit asupra terenurilor și bunurilor proprietate publică sau privată în vederea executării lucrărilor necesare de menținere în funcțiune a instalațiilor electrice (art. 16 alin. (2) și (4) din Legea nr. 13/2007). Temeiul de drept indicat de recurenta pârâtă îl constituie art. 304 pct. 3,4, 9 și 10 C. proc. civ. Intimatele nu au formulat întâmpinare în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (2) C. proc. civ. și nu s-au depus înscrisuri potrivit art. 305 C. proc. civ. Recursul nu este fondat. Înalta Curte analizând decizia recurată în raport de motivele invocate de recurenta pârâtă, de actele dosarului și de dispozițiile legale incidente constată că acestea nu sunt de natură să conducă la modificarea sau casarea hotărârii, în cauză nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de dispozițiile invocate.

Prima critică a recurentei nu poate fi primită, întrucât Înalta Curte apreciază că nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 41 alin. (4) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, conform cărora „terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului”, având în vedere faptul că aceste dispoziții legale se referă la terenuri care se aflau în proprietatea statului la data intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007, ori în speță, terenul pe care se află situat stâlpul de medie tensiune este proprietatea reclamantei, fapt dovedit cu titlu de proprietate nr. 47300 din octombrie 1994 emis de Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Conform art. 21 alin. (2) din Legea nr. 13/2007, dacă terenul necesar pentru înființarea capacității energetice este proprietatea privată a unui terț, solicitantul autorizației de înființare are ca primă opțiune cumpărarea terenului de la proprietar sau să înființeze procedura legală, de expropriere a terenului pentru cauză de utilitate publică cu despăgubirea proprietarului, în condițiile legii, și să obțină concesiunea terenului, pe durata existenței capacității energetice. Obligațiile arătate impuse de lege în sarcina pârâtei au fost nesocotite de aceasta, care în afara oricăror raporturi contractuale cu proprietarul terenului, ocupă în mod abuziv suprafața de teren prin situarea stâlpului de medie tensiune pe proprietatea reclamantei, prejudiciind astfel folosința reclamantei asupra imobilului-teren proprietatea acesteia.

În temeiul dispozițiilor art. 480 C. civ. „Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege”. Astfel, se aduce atingere dreptului de proprietate al reclamantei, consfințit de prevederile art. 44 alin. (3) și art. 136 alin. (2) și (4) din Constituție în acord cu jurisprudența C.E.D.O., care a statuat că o expropriere de fapt, forțată (astfel cum se pretinde a se fi produs în prezenta cauză) este incompatibilă cu dreptul la respect pentru bunurile personale și o violare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Hotărârea din 24 iunie 1993 – Paparuichalopoulas și alții contra Greciei). Referitor la încălcarea competenței altei instanțe, ca motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc.

civ. invocat, aceasta nu poate fi reținută, întrucât art. 56 și art. 893 C. com. dispun că, chiar când actul este comercial numai pentru una din părți, acțiunile ce derivă dintre-insul sunt de competența jurisdicției comerciale.

În ceea ce privește celelalte motive de recurs invocate, recurenta pârâtă nu le-a dezvoltat, nu a arătat în concret în ce constă depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, iar nepronunțarea instanței asupra adresei din 3 martie 2008 a Primăriei Tulnici, nu are relevanță, nu este hotărâtoare asupra dezlegării pricinii, atât timp cât reclamantei i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra terenului, în temeiul Legii nr. 18/1991, eliberându-i-se titlul de proprietate nr. 47300 din octombrie 1994. Privitor la critica finală, prevederile art. 41 alin. (7) din Legea nr. 13/2001 nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât debitorul obligației de a face (de a muta stâlpul ) este cel care suportă cheltuielile pentru eliberarea amplasamentului, acesta fiind în afara oricăror raporturi contractuale cu proprietarul terenului, ocupând în mod abuziv suprafața de teren.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E. Muntenia Nord SA - sucursala D.E.E. Focșani împotriva Deciziei nr. 74/A din 19 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC F.D.E.E. Muntenia Nord SA - sucursala D.E.E. FOCȘANI împotriva Deciziei nr. 74/A din 19 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția comercială, maritimă și fluvială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 7 octombrie 2009.