ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4034/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 11 decembrie 2002, reclamanta D.M. a chemat în judecată pe pârâta S.C.D.F.E.E., filiala Moldova, sucursala Bacău pentru a fi obligată, în conformitate cu O.U.G. nr. 63 din 28 decembrie 1998, să instituie procedura legală pentru exproprierea terenului aferent stâlpilor de înaltă tensiune aflați pe terenul proprietatea reclamantei, să se stabilească suprafața exactă a culoarului de trecere și a zonei de protecție, să-i comunice toate restricțiile, să încheie cu reclamanta un acord pentru exercitarea drepturilor de uz și servitute. Totodată a mai solicitat ca pârâta să propună spre conciliere și să încheie un acord cu valoarea indemnizației anuale pe metrul pătrat pentru suprafața zonei de protecție și siguranța pentru drepturile de uz și de servitute.

Prin sentința civilă nr. 1002 din 24 februarie 2003, Judecătoria Bacău a anulat ca insuficient timbrată acțiunea reclamantei, dar prin decizia nr. 471 din 7 mai 2003, secția civilă a Tribunalului Bacău, a admis apelul reclamantei, a anulat sentința judecătoriei și admițând excepția de necompetență materială a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Bacău, secția comercială și de contencios administrativ. La Tribunalul Bacău cauza a fost înregistrată la nr. 5812/2003, iar prin încheierea din 1 septembrie 2003, s-a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. 4396/2003 al secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului Bacău unde fusese înregistrată o acțiune cu același conținut și între aceleași părți.

Soluționând acțiunile conexe, Tribunalul Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a pronunțat sentința civilă nr. 2397 din 22 septembrie 2003, prin care a respins ca inadmisibilă acțiunea reclamantei D.M. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta D.M., iar prin decizia nr. 128 din 20 mai 2004, Curtea de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, a anulat sentința tribunalului și reținând cauza pentru rejudecare în fond a admis acțiunea principală și cea conexă și a obligat pârâta SC F.D.F.E.E.E.M. SA Bacău să încheie cu reclamanta D.M., în termen de 3 luni de la pronunțare, un acord având ca obiect următoarele: 1. stabilirea dreptului de uz pe terenul reclamantei în suprafață de 1,5 ha pentru executarea lucrărilor prevăzute de art. 53 alin. (2) lit. a) din O.U.G.

nr. 63/1998 și pentru asigurarea funcționării capacității energetice; 2. stabilirea dreptului de servitute de trecere de suprafață pe terenul reclamantei pentru accesul pârâtei la locul de amplasare a capacității energetice; 3. stabilirea suprafeței de teren afectată de dreptul de acces la utilitățile publice cu schița anexă; 4. stabilirea suprafeței zonei de protecție aferentă capacității energetice, amplasate pe terenul reclamantei; 5. stabilirea suprafeței zonei de siguranță aferentă aceleiași capacități energetice; 6. stabilirea despăgubirilor bănești cuvenite reclamantei pentru fiecare suprafață stabilită la punctele 1 – 5 pe durata existenței capacității energetice amplasate pe terenul proprietății reclamantei.

Totodată a fost respins, ca inadmisibil, capătul de cerere privind ridicarea rețelei energetice, precum și de obligarea alternativă la instituirea procedurii legale de expropriere a terenului aferent capacității energetice a pârâtei. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut că terenul situat în Onești ce constituie proprietatea reclamantei este străbătut oblic de două rețele de înaltă tensiune și nu poate fi utilizat eficient, așa încât părțile trebuie să încheie un acord conform etapelor și principiilor prevăzute de art. 53 din O.U.G. nr. 63/1998. Cu actul înregistrat la 27 iulie 2004, societatea comercială pârâtă a formulat motive de recurs, în temeiul art. 304 pct. 4, 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ., susținând următoarele: - în mod greșit s-a reținut de instanța de apel că stâlpii de înaltă tensiune sunt situați pe terenul reclamantei când, în realitate, sunt două proprietăți distincte deoarece terenul de sub stâlpi aparține statului român; - instanța a acordat mai mult decât s-a cerut întrucât reclamanta nu a solicitat încheierea acordului dintre părți pe durată nedeterminată, așa cum s-a pronunțat curtea de apel; - instanța nu a administrat probe (expertize topocadastrale) care să stabilească limitele proprietăților învecinate și dacă fundația stâlpilor electrici este inclusă în terenul reclamantei; - hotărârea curții de apel se întemeiază pe un act normativ abrogat prin Legea nr. 318/2003, care a statuat faptul că drepturile de uz, acces și servitute la capacitățile energetice se exercită în mod gratuit.

Recursul pârâtei este întemeiat, în sensul celor ce se vor arăta. Din actele dosarului rezultă că reclamanta D.M. este titulara unui drept de proprietate pentru suprafața de 1,5 ha de teren extravilan situat în Onești, titlului de proprietate din 4 noiembrie 1998. La dosarul de fond al tribunalului, s-a mai depus o schiță din care reiese că terenul în discuție este străbătut de două rețele de înaltă tensiune. Susținând că datorită acestor rețele electrice terenul său nu poate fi utilizat eficient, reclamanta a formulat acțiune solicitând obligarea pârâtei la încheierea unui acord, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 63/1998. La data formulării acțiunii erau în vigoare prevederile O.U.G.

nr. 63/1998, iar în conformitate cu prevederile art. 53 alin. (3) din acest act normativ drepturile de uz și de servitute asupra terenurilor proprietate privată se stabilesc prin acord între proprietarul terenului și titularul autorizației de înființare, respectiv de funcționare, cu stabilirea duratei, conținutului, a condițiilor și limitelor de exercitare, precum și a despăgubirilor și indemnizației acordate proprietarului.

De asemenea, potrivit art. 53 alin. (4) din aceeași ordonanță s-a stabilit ca, în cazul nerealizării acordului prevăzut la alineatul 3 între titularul autorizației de înființare ori de funcționare și proprietar, va decide instanța judecătorească competentă, hotărârea acesteia constituind titlu pentru drepturile prevăzute la alineatul 3. Prima critică formulată de recurentă se referă la situația de fapt reținută de curtea de apel, pârâta susținând că, deși rețeaua electrică străbate terenul reclamantei, terenul de sub stâlpi aparține statului român, fiind în realitate doi proprietari. Instanța de apel nu a fost preocupată să elucideze acest aspect așa încât, recursul pârâtei va fi admis conform art. 312 alin. (3) C. proc.

civ. și cauza va fi trimisă pentru rejudecare aceleiași curți de apel care, prin administrarea unor noi probe urmează să stabilească situația juridică a terenului și în consecință pretențiile reclamantei. Această primă critică este strâns legată de acea privind administrarea probelor, recurenta susținând în mod judicios că situația terenului poate fi stabilită printr-o expertiză topocadastrală, care să stabilească dacă fundația stâlpilor de înaltă tensiune este inclus sau nu în terenul proprietatea reclamantei. Recurenta a mai susținut că, deși reclamanta a solicitat prin acțiune doar obligarea pârâtei la încheierea unui acord, instanța de apel a reținut că acest acord se va încheia pe durată nedeterminată, acordând astfel mai mult decât s-a cerut și pronunțând și sub acest aspect o hotărâre nelegală.

De altfel, restul art. 53 din O.U.G. nr. 63/1998, care nu a fost aprobată de organul legiuitor, fiind respinsă prin Legea nr. 380/2003) a fost greșit interpretat de instanță, deoarece ordonanța reglementa o procedură amiabilă pentru realizarea acordului dintre părți, iar în ipoteza nerealizării acestui acord instanța pronunța o hotărâre ce constituia titlu. Instanța a făcut o aplicare incompletă a textului citat, obligând la încheierea unui acord în termen de 3 luni, fără să prevadă soluția pentru ipoteza nerealizării acestui acord așa cum a prevăzut legiuitorul la momentul respectiv. Cu ocazia rejudecării cauzei instanța de apel va examina și celelalte critici formulate de pârâta – recurentă, în raport de reglementările intervenite prin adoptarea Legii nr. 318/2003 Legea energiei electrice.

Totodată va fi menținută decizia atacată sub aspectul respingerii ca inadmisibil a capătului de cerere privind ridicarea rețelei electrice și de obligarea alternativă la instituirea procedurii legale de expropriere a terenului aferent capacității energetice aparținând pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC F.D.F.E.E.E.M., împotriva deciziei nr. 128 din 20 mai 2004 a Curții de Apel Bacău, secția comercială și de contencios administrativ, casează în parte decizia atacată și trimite cauza pentru rejudecarea acțiunilor conexe aceleiași instanțe. Menține restul dispozițiilor deciziei. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 29 iunie 2005.