ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra recursului,
din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată
pe rolul Tribunalului Bacău la data de 12 iulie 2010, sub nr. 11358/180/2010, reclamantul
P.G.G. a chemat în judecată pe pârâta SC E.M.F. SA solicitând instanței ca, prin
hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la desființarea construcțiilor
edificate pe terenul proprietatea sa, precum și obligarea acesteia Ia plata sumei
de 8.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu! creat prin amplasarea acestor
construcții pe proprietatea sa și refuzul desființării acestora, cu obligarea pârâtei
la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii
reclamantul a învederat că este proprietarul unei suprafețe de 1000 mp teren situat
în com. S., jud. Bacău, pe care sunt amplasați un transformator și doi stâlpi de
tensiune electrică ce fac parte din rețeaua de energie electrică aparținând SC
E.M.F. SA, care fac inutilizabil un spațiu de 25 mp din curtea casei. Deși a adus
Ia cunoștința pârâtei în repetate rânduri că aceste construcții îi încalcă dreptul
la viață privată și de familie prin amplasarea lor în spațiul destinat locuinței
sale, nu a fost obținută nicio reacție concretă din partea acesteia. Prezenta acțiune
are scopul de a pune capăt încălcării abuzive a dreptului de proprietate a! reclamantului,
spațiul inutilizabil având un puternic potențial economic. Cei 25 mp teren nu au
făcut obiectul unei proceduri de expropriere, iar ocuparea acestora aduce grave
prejudicii reclamantului sub forma beneficiului nerealizat prin imposibilitatea
valorificării terenului. Reclamantul evaluează acest prejudiciu Ia suma de 8.000
RON.
În drept, au fost
invocate dispozițiile art. 480, art. 998 C. civ., art. 44 Constituția României.
Prin sentința
civilă nr. 780 din 28 septembrie 2011, pronunțata de Tribunalul Bacău s-a luat act
de renunțarea reclamantului la acțiune împotriva pârâtei SC E.M.F. SA.
A fost admisă
acțiunea reclamantului P.G.G. formulată în contradictoriu cu pârâta SC E.M.F.
SA, fiind obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 8.000 RON, cu titlu
de despăgubiri și 2.101 RON, cheltuieli de judecată.
A fost respins
ca nefondat capătul de cerere privind desființarea construcțiilor.
În motivarea hotărârii,
instanța de fond a reținut, în esența, ca reclamantul este titular al suprafeței
de teren de 1000 mp situată in comuna S., județul Bacău, înscris la Cartea funciară,
teren înscris prin încheierea din 26 noiembrie 2007 în Dosarul nr. 49875/2007 a
Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău în baza titlului de proprietate
din 1995 și autorizației de construcții din 1982.
S-a constatat
că pe acest teren se află amplasați trei stâlpi pe care se află amplasată rețeaua
de energie electrică, pe unul din stâlpi fiind amplasat un transformator.
S-a reținut că
pârâta a recunoscut faptul că aceste construcții sunt proprietatea sa, că nu a făcut
nicio probă cu privire la anul edificării, dar a apreciat că beneficiază de un drept
de uz, servitute și acces gratuit și asupra terenului conform Legii nr. 13/2007.
Prima instanță
a apreciat că art. 41 alin. (4) din legea energiei electrice nu se aplică situației
din prezenta cauză, deoarece terenul pe care se situează rețeaua electrică existentă
Ia intrarea în vigoare a legii, nu este in proprietatea publică a statului.
Din interpretarea
dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 13/2007 legea energiei electrice, instanța de
fond a reținut că alin. (5) se referă la capacitățile energetice care se vor realiza
după intrarea în vigoare a legii respectiv, 12 ianuarie 2007, iar alin. (6) și
alin. (9) se pot aplica și pentru capacitățile deja existente la intrarea în vigoare
a legii.
Astfel, legiuitorul
a înțeles să acorde un drept de uz și superficii cu titlu gratuit numai asupra terenurilor
aflate în proprietatea publică, iar per a contrario pentru terenurile aflate în
proprietatea privată cu despăgubiri pentru prejudiciile create.
Raportat la depozițiile
martorilor audiați în cauză: imposibilitatea construirii unui chioșc aducător de
venituri, plata impozitului și pentru această parte din teren, prima instanță a
reținut că reclamantul a făcut dovada prejudiciului material creat prin lipsa de
folosință a terenurilor, prejudiciu pretins la suma de 4.000 RON pentru o durată
de trei ani fiind apreciat modic și just pentru proprietar.
În ceea ce privește
suma de 4.000 RON reprezentând prejudiciul moral constând în aceea că este deranjat
ori de câte ori se intervine la rețeaua electrică, în zilele cu electricitate ridicată
în atmosferă și periodic scântei, că transformatorul chiar a luat foc creând situații
de panică, câ obturează intrarea în curte a reclamantului precum și pentru undele
electromagnetice ca fiind de notorietate publică emise de posturile de transformare,
s-a apreciat că aceasta este modică și ar reprezenta o justă despăgubire pentru
prejudiciul moral.
În consecință,
instanța de fond a admis acest capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata
sumei de 8.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat prin amplasarea
acestor construcții pe proprietatea sa și refuzul desființării acestora și, în baza
art. 998 C. civ. coroborat cu art. 18 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, a obligat
pârâta să achite reclamantului suma de 8.000 RON.
A fost respins
capătul de cerere privind obligarea pârâtei la ridicarea construcțiilor sau îndrîtuirea
reclamantului să ridice construcțiile pe cheltuiala pârâtei, deoarece conform
art. 47 alin. (7) din aceeași lege „cheltuielile(...)pentru eliberarea unor amplasamente
sunt suportate de cel care a generat modificarea".
Împotriva acestei
decizii, pârâta SC E.M.F. SA Iași a declarat apel, care, prin decizia nr. 55/2012
din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, a fost admis a fost schimbată în parte sentința apelată
în sensul că:
A fost respinsă
în tot acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca nefondată și au fost menținute
celelalte dispoziții ale sentinței.
A fost obligat
intimatul către apelantă la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată în apel.
Pentru a hotărî
astfel, instanța de control judiciar a constatat că problema principală dedusă judecății
o reprezintă aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/2007.
Ținând cont de
reglementările art. 16 și ari 41 alin. (4) din Legea nr 13/2007, legea energiei
electrice, instanța de apel a reținut că terenul in discuție nu este în proprietatea
publică a statului, ci în circuitul civil. Această delimitarea făcută de legiuitor
a avut ca scop să diferențieze proprietatea distribuitorului de energie față de
proprietatea publică a statului.
S-a apreciat că
servitutea legală, instituită de art. 20 din legea anterior menționată, servitute
stabilită în favoarea titularului de licență și care grevează dreptul de proprietate
al reclamantului, constituie o ingerință asupra dreptului de proprietate al acesteia.
Transformatorul și cei doi stâlpi de tensiune electrică care afectează un spațiu
de 25 de mp din curtea casei, proprietate a reclamantului, asigură energia electrică
a comunității. în consecință, ingerința în dreptul de proprietate ai reclamantului
este determinată de un interes general, scopul urmărit fiind legitim.
Instanța de control
judiciar a constatat că asupra terenului, proprietate a reclamantului, nu se poate
reține incidența dispozițiilor art. 18 alin. (4), (5) din Legea nr. 13/2007, întrucât
acestea vizează capacitățile energetice care se realizează după intrarea în vigoare
a legii, situație inexistentă în prezenta cauză.
În consecință,
s-a apreciat că nu sunt aplicabile regulile privind modalitatea de stabilire a indemnizațiilor
și a despăgubirilor proprietarilor terenurilor afectate de exercitarea drepturilor
de uz și de servitute recunoscute titularilor autorizațiilor de înființare și ai
licențelor.
Instanța de control
judiciar a constatat că, în prezenta speță, nu sunt îndeplinite nici condițiile
privind existența dreptului de despăgubire a reclamantului.
Referitor Ia limitarea
dreptului de proprietate care să justifice stabilirea unei despăgubiri, potrivit
acțiunii reclamantului, instanța a apreciat că aceasta se înscrie în categoria celor
avute în vedere de dispozițiile art. 53 din Constituția României. Această limitare
se impune datorită condițiilor în care se realizează desfășurarea activităților
în sectorul energiei electrice, fiind necesară în cadrul societății democratice,
proporțională cu situația ce a determinat-o, fără caracter discriminatoriu și fără
a aduce atingere existenței dreptului sau libertății cetățenilor, după cum a statuat
Curtea Constituțională, în exercitarea controlului de constituționalitate ca urmare
a soluționării excepției de neconstîtuționalitate a dispozițiilor art. 41 alin.
(4) din Legea nr. 13/2007, respectiv a prevederilor similare conținute de dispozițiile
art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, prin deciziile nr. 183/2007, nr. 72/2004,
nr. 2003/2005.
S-a mai reținut
că potrivit art. 44 alin. (1) din Constituția României, dreptul de proprietate,
precum și creanțele asupra statului, sunt garantate, conținutul și limitele acestor
drepturi sunt stabilite de lege, iar limitele exercitării dreptului de proprietate
al reclamantului sunt stabilite prin dispozițiile Legii 13/2007.
Dreptul de proprietate
al reclamantului, aflat sub incidența art. 480 C. civ., este grevat de o servitute
legală instituită de art. 16 și art. 18 din Legea nr. 318/2003, respectiv Legea
nr. 13/2007.
Deși reclamantul
este îndreptățit să solicite despăgubiri de Ia operatorii de distribuție, în condițiile
art. 16 și 18 alin. (5) din Legea nr. 318/2003, și art. 16 alin. (8) din Legea
nr. 13/2007, pentru eventuale prejudicii suferite cu ocazia unor intervenții la
capacitățile energetice în cauză nu s-a probat că acestuia i s-a adus vreo pagubă
cu prilejul vreunei intervenții la vreo avarie sau din alte motive: reparații sau
modernizări.
Astfel, având
în vedere și caracterul gratuit a! exercitării dreptului de uz și de servitute asupra
proprietății reclamantului, afectată de capacitățile energetice pe toată durata
existenței lor, reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri pentru lipsa de folosință.
Totodată,
alin. (3) al art. 18 se interpretează prin raportare la alineatele precedente (alin.
(2), (4) și (5)), iar nu în mod singular, rezultând concluzia că despăgubirea nu
se acordă decât în cazul și pe perioada ocupării terenurilor proprietate privată
pentru cazul și pe perioada ocupării pentru realizarea de noi capacități energetice
sau retehnologizarea celor existente.
În termen legal,
împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului,
modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și obligarea intimatei
Ia piața cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea
motivelor de recurs, după o scurtă prezentare a situației de fapt șî reiterare a
motivelor invocate în apel, recurentul-reclamant critică decizia atacată din perspectiva
contradictorialității considerentelor reținute de către instanța de apel.
În acest context,
susține recurentul, deși instanța de apel a recunoscut ingerința intimatei asupra
dreptului său de proprietate, în sensul că transformatorul și cei doi stâlpi de
tensiune electrică îi afectează un spațiu de 25 mp din curtea casei, în mod contradictoriu
în considerentele deciziei recurate s-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile
privind existența dreptului la despăgubire a reclamantului, motivat de faptul că
ocuparea proprietății sale ar fi proporțională cu interesul general privind alimentarea
cu energie electrică a unei părți din sat.
Tot contradictoriu,
susține recurentul, s-a reținut inițial că "terenul nu este în proprietatea
publică a statului, ci in circuitul civil", iar ulterior că există un "drept
de proprietate publică a statului' asupra terenului.
În opinia recurentului,
în mod greșit instanța a reținut că nu s-ar fi probat faptul că reclamantului i
s-ar fi adus vreo pagubă cu prilejul intervențiilor/reparațiilor/modernizărilor,
raportat la probatoriul administrat constând în înscrisuri și declarații de martori.
Susține că
art. 18 alin. (9) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice nu face distincție
între proprietarii de teren afectați înainte de intrarea în vigoare a legii și cei
afectați după intrarea în vigoare a legii, numai art. 16 alin. (6) raportându-se
Ia data edificării construcțiilor energetice.
Potrivit legii
fundamentale a statului, nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât
pentru o cauză de utilitate publică, prin expropriere, care trebuie să răspundă
cerințelor legale și numai cu o justă și prealabilă despăgubire.
În drept, au fost
invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă
SC E.M.F. SA Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității
recursului, în temeiul art. 302
1
lit. c) C. proc. civ., solicitând constatarea
nulității recursului. Pe fondul recursului, a solicitat, în esență, respingerea
recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală.
Analizând decizia
recurată, în limitele controlului de legalitate. în raport de criticîle formulate
și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat
pentru considerentele care succed:
Prin dispozițiile
art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se sancționează încălcarea de către instanță a principiului
disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele
judecății.
Modificarea hotărârii
poate fi dispusă pe temeiul de drept invocat numai dacă instanța nu s-a pronunțat
în limitele învestirii, acordând mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut.
Deși recurentul
invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta
le menționează formal, fără a argumenta în ce constă nelegalitatea deciziei atacate
din perspectiva cerințelor legale menționate.
De altfel, instanța
de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut, astfel cum prevede
pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., pronunțându-se în limitele instituite de prevederile
art. 294 și art. 295 C. proc. civ.
Instanța de apel
a constatat cu justețe că problema principală dedusă judecății o reprezintă aplicabilitatea
prevederilor Legii nr. 13/2007, față de calitatea de proprietar a reclamantului,
a Protocolului 1 art. 1 la Carta Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale
ale Omului și a poziției Curții Constituționale exprimate prin deciziile nr. 183/2007,
300/2007, 71/2007.
Soluția instanței
de apel este perfect legală și sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C.
proc. civ., potrivit cărora hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe
care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii",
decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constîtuîndu-se într-o
înlănțuire logica a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat
soluția.
Față de textul
de lege evocat, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente
contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii
de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și
dispozitiv.
Or, în cauză se
poate observa fără dubii că nu există nicio contradicție între considerentele acestei
hotărâri sau între acestea și dispozitiv.
Totodată, instanța
de apel a motivat detaliat în concordanță cu textele de lege incidente cauzei, analizând
în mod real problemele ce i-au fost supuse atenției.
Recurentul-reclamant
nu poate invoca încălcarea dreptului său de proprietate și nu poate pretinde despăgubiri
pentru lipsa de folosință, în condițiile în care terenul dobândit în anul 1995 era
afectat de existența celor doi stâlpi de energie electrică și a transformatorul
amplasați pe terenul în discuție, cu mult timp în urmă.
Este adevărat
că, dreptul de proprietate este protejat atât de legislația internă respectiv
art. 44 din Constituția României și art. 480 C. civ. dar și de art. 1 Protocolul
1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar este de necontestat că dreptul
de proprietate nu este un drept absolut, iar privarea de proprietate este admisibilă
atunci când sunt respectate trei condiții: legalitatea măsuri, justificarea măsurii
de o cauză de utilitate publică și proporționalitatea măsurii cu scopul vizat.
Privarea de proprietate
implică, în esență, pierderea de către titular a atributelor dreptului de proprietate,
în mod definitiv în urma unui act al puterii de stat, dar în speța de față nu poate
fi vorba de privare de proprietate în condițiile în care bunul era afectat Ia data
dobândirii de transformatorul și de cei doi stâlpi de energie electrică, capacitățile
energetice preexistând din anul 1958, prin urmare anterior chiar și momentului dobândirii
dreptului de proprietate de către autorul reclamantului în anul 1985, iar măsurile
dispuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 au fost justificate de
cauze de utilitate publică.
Conform ari 41
alin. (4) din Legea nr. 13/2007 terenurile pe care se situează rețelele electrice
de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în
proprietatea publică a statului.
În acest context,
s-a arătat că terenul în discuție nu este în proprietatea publică a statului, ci
în circuitul civil, reținându-se de plin drept că delimitarea făcută de legiuitor
a avut ca scop distincția între proprietatea distribuitorului de energie și proprietatea
publică a statului.
Potrivit dispozițiilor
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acțiunii,
asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție
și de siguranță, se stabilește un drept de servitute legală.
Prin edificarea
stâlpilor de energie electrică și a transformatorul amplasați pe teren, pârâta a
dobândit un drept de servitute legală asupra terenului.
Totodată, exercitarea
drepturilor de servitute asupra proprietăților afectate de capacități energetice
se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.
Prin urmare, dreptul
de proprietate al reclamantului, aflat sub incidența art, 480 C. civ. este grevat
de o servitute legală instituita de art. 16 și art. 18 din Legea nr. 318/2003, respectiv
Legea nr. 13/2007, servitute care grevează dreptul de proprietate al acestuia, dar
această ingerință este determinată de un interes general, scopul urmărit fiind legitim.
Acesta este și
sensul reținut de instanța de apel, motiv pentru care criticile recurentul vizând
pretinsa contradictorialitate în înțelesul art. 304 pct 7 C. proc. civ. sunt lipsite
de fundament legal.
Fără a reitera
considerentele anterior reținute, este de menționat că în cauză, în mod corect au
fost aplicate și interpretate dispozițiile Legii nr. 13/2007 de care se prevalează
recurentul.
Astfel cum în
mod judicios a reținut și instanța de control judiciar, asupra terenului proprietate
a reclamantului, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 16 alin. (4), (5)
din Legea nr. 13/2007, acestea vizând capacitățile energetice care se realizează
după intrarea în vigoare a legii, situație inexistentă în cauza pendinte.
Prin urmare, reclamantul
nu este îndreptățit să solicite despăgubiri pentru lipsa de folosință, nefiînd aplicabile
regulile privind modalitatea de stabilire a indemnizațiilor și a despăgubirilor
proprietarilor terenurilor afectate de uz și de servitute recunoscute titularilor
autorizațiilor de înființare și a licențelor,
Este adevărat
că proprietarul de teren al cărui exercițiu al dreptului de proprietate este limitat
(în speță, reclamantul), este îndreptățit să solicite despăgubiri de Ia operatorii
de distribuție în condițiile art 16 și art. 18 alin. (5) din Legea nr. 318/2003
și art. 18 alin. (8) din Legea nr. 13/2007 pentru eventuale prejudicii suferite
cu ocazia unor intervenții (avarii, modernizări etc), dar astfel de împrejurări
nu au fost dovedite.
Totodată, schimbarea
situației de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde
să obțină recurentul-reclamant atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor
(declarațiile martorilor) reținută de instanțele de apel, aceasta nemaifiind posibilă
odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/200 și
pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005, motiv pentru
care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicia invocate.
Contrar susținerilor
recurentului-reclamant, dispozițiile alin. (3) art. 18 din Legea nr. 13/2007 nu
poate fi interpretat în mod singular, ci prin raportare la alineatele precedente
ale textului legal menționat, astfel că, despăgubirea nu se acordă decât în cazul
și pe perioada ocupării terenurilor proprietate privată pentru realizarea de noi
capacități energetice sau pentru retehnologizarea celor existente, aspect reținut
în mod legal de instanța de control judiciar.
Ca urmare, instanța
de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză,
fiind nefondate și criticile subsumate motivului de nelegalitate instituit de
pct. 9 al art. 304 C. proc. civ.
Pentru toate argumentele
de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este
la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art.
312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul
P.G.G. împotriva deciziei nr. 55/2012 din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de
Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând
decizia instanței de apel, ca fiind legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamantul
P.G.G. împotriva deciziei nr. 55/2012 din 15 iunie 2012 pronunțata ce Curtea de
Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
24 aprilie 2013.