ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2013

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău la data de 12 iulie 2010, sub nr. 11358/180/2010, reclamantul P.G.G. a chemat în judecată pe pârâta SC E.M.F. SA solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la desființarea construcțiilor edificate pe terenul proprietatea sa, precum și obligarea acesteia Ia plata sumei de 8.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciu! creat prin amplasarea acestor construcții pe proprietatea sa și refuzul desființării acestora, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii reclamantul a învederat că este proprietarul unei suprafețe de 1000 mp teren situat în com.

S., jud. Bacău, pe care sunt amplasați un transformator și doi stâlpi de tensiune electrică ce fac parte din rețeaua de energie electrică aparținând SC E.M.F. SA, care fac inutilizabil un spațiu de 25 mp din curtea casei. Deși a adus Ia cunoștința pârâtei în repetate rânduri că aceste construcții îi încalcă dreptul la viață privată și de familie prin amplasarea lor în spațiul destinat locuinței sale, nu a fost obținută nicio reacție concretă din partea acesteia. Prezenta acțiune are scopul de a pune capăt încălcării abuzive a dreptului de proprietate a! reclamantului, spațiul inutilizabil având un puternic potențial economic. Cei 25 mp teren nu au făcut obiectul unei proceduri de expropriere, iar ocuparea acestora aduce grave prejudicii reclamantului sub forma beneficiului nerealizat prin imposibilitatea valorificării terenului.

Reclamantul evaluează acest prejudiciu Ia suma de 8.000 RON. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480, art. 998 C. civ., art. 44 Constituția României. Prin sentința civilă nr. 780 din 28 septembrie 2011, pronunțata de Tribunalul Bacău s-a luat act de renunțarea reclamantului la acțiune împotriva pârâtei SC E.M.F. SA. A fost admisă acțiunea reclamantului P.G.G. formulată în contradictoriu cu pârâta SC E.M.F. SA, fiind obligată pârâta să-i achite reclamantului suma de 8.000 RON, cu titlu de despăgubiri și 2.101 RON, cheltuieli de judecată. A fost respins ca nefondat capătul de cerere privind desființarea construcțiilor.

În motivarea hotărârii, instanța de fond a reținut, în esența, ca reclamantul este titular al suprafeței de teren de 1000 mp situată in comuna S., județul Bacău, înscris la Cartea funciară, teren înscris prin încheierea din 26 noiembrie 2007 în Dosarul nr. 49875/2007 a Biroului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău în baza titlului de proprietate din 1995 și autorizației de construcții din 1982. S-a constatat că pe acest teren se află amplasați trei stâlpi pe care se află amplasată rețeaua de energie electrică, pe unul din stâlpi fiind amplasat un transformator. S-a reținut că pârâta a recunoscut faptul că aceste construcții sunt proprietatea sa, că nu a făcut nicio probă cu privire la anul edificării, dar a apreciat că beneficiază de un drept de uz, servitute și acces gratuit și asupra terenului conform Legii nr. 13/2007.

Prima instanță a apreciat că art. 41 alin. (4) din legea energiei electrice nu se aplică situației din prezenta cauză, deoarece terenul pe care se situează rețeaua electrică existentă Ia intrarea în vigoare a legii, nu este in proprietatea publică a statului. Din interpretarea dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 13/2007 legea energiei electrice, instanța de fond a reținut că alin. (5) se referă la capacitățile energetice care se vor realiza după intrarea în vigoare a legii respectiv, 12 ianuarie 2007, iar alin. (6) și alin. (9) se pot aplica și pentru capacitățile deja existente la intrarea în vigoare a legii. Astfel, legiuitorul a înțeles să acorde un drept de uz și superficii cu titlu gratuit numai asupra terenurilor aflate în proprietatea publică, iar per a contrario pentru terenurile aflate în proprietatea privată cu despăgubiri pentru prejudiciile create.

Raportat la depozițiile martorilor audiați în cauză: imposibilitatea construirii unui chioșc aducător de venituri, plata impozitului și pentru această parte din teren, prima instanță a reținut că reclamantul a făcut dovada prejudiciului material creat prin lipsa de folosință a terenurilor, prejudiciu pretins la suma de 4.000 RON pentru o durată de trei ani fiind apreciat modic și just pentru proprietar. În ceea ce privește suma de 4.000 RON reprezentând prejudiciul moral constând în aceea că este deranjat ori de câte ori se intervine la rețeaua electrică, în zilele cu electricitate ridicată în atmosferă și periodic scântei, că transformatorul chiar a luat foc creând situații de panică, câ obturează intrarea în curte a reclamantului precum și pentru undele electromagnetice ca fiind de notorietate publică emise de posturile de transformare, s-a apreciat că aceasta este modică și ar reprezenta o justă despăgubire pentru prejudiciul moral.

În consecință, instanța de fond a admis acest capătul de cerere vizând obligarea pârâtei la plata sumei de 8.000 RON reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul creat prin amplasarea acestor construcții pe proprietatea sa și refuzul desființării acestora și, în baza art. 998 C. civ. coroborat cu art. 18 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, a obligat pârâta să achite reclamantului suma de 8.000 RON. A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la ridicarea construcțiilor sau îndrîtuirea reclamantului să ridice construcțiile pe cheltuiala pârâtei, deoarece conform art. 47 alin. (7) din aceeași lege „cheltuielile(...)pentru eliberarea unor amplasamente sunt suportate de cel care a generat modificarea". Împotriva acestei decizii, pârâta SC E.M.F.

SA Iași a declarat apel, care, prin decizia nr. 55/2012 din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis a fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că: A fost respinsă în tot acțiunea, astfel cum a fost precizată, ca nefondată și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. A fost obligat intimatul către apelantă la plata sumei de 300 RON cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de control judiciar a constatat că problema principală dedusă judecății o reprezintă aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/2007. Ținând cont de reglementările art. 16 și ari 41 alin. (4) din Legea nr 13/2007, legea energiei electrice, instanța de apel a reținut că terenul in discuție nu este în proprietatea publică a statului, ci în circuitul civil.

Această delimitarea făcută de legiuitor a avut ca scop să diferențieze proprietatea distribuitorului de energie față de proprietatea publică a statului. S-a apreciat că servitutea legală, instituită de art. 20 din legea anterior menționată, servitute stabilită în favoarea titularului de licență și care grevează dreptul de proprietate al reclamantului, constituie o ingerință asupra dreptului de proprietate al acesteia. Transformatorul și cei doi stâlpi de tensiune electrică care afectează un spațiu de 25 de mp din curtea casei, proprietate a reclamantului, asigură energia electrică a comunității. în consecință, ingerința în dreptul de proprietate ai reclamantului este determinată de un interes general, scopul urmărit fiind legitim.

Instanța de control judiciar a constatat că asupra terenului, proprietate a reclamantului, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 18 alin. (4), (5) din Legea nr. 13/2007, întrucât acestea vizează capacitățile energetice care se realizează după intrarea în vigoare a legii, situație inexistentă în prezenta cauză. În consecință, s-a apreciat că nu sunt aplicabile regulile privind modalitatea de stabilire a indemnizațiilor și a despăgubirilor proprietarilor terenurilor afectate de exercitarea drepturilor de uz și de servitute recunoscute titularilor autorizațiilor de înființare și ai licențelor. Instanța de control judiciar a constatat că, în prezenta speță, nu sunt îndeplinite nici condițiile privind existența dreptului de despăgubire a reclamantului.

Referitor Ia limitarea dreptului de proprietate care să justifice stabilirea unei despăgubiri, potrivit acțiunii reclamantului, instanța a apreciat că aceasta se înscrie în categoria celor avute în vedere de dispozițiile art. 53 din Constituția României. Această limitare se impune datorită condițiilor în care se realizează desfășurarea activităților în sectorul energiei electrice, fiind necesară în cadrul societății democratice, proporțională cu situația ce a determinat-o, fără caracter discriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății cetățenilor, după cum a statuat Curtea Constituțională, în exercitarea controlului de constituționalitate ca urmare a soluționării excepției de neconstîtuționalitate a dispozițiilor art. 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, respectiv a prevederilor similare conținute de dispozițiile art. 37 alin. (4) din Legea nr. 318/2003, prin deciziile nr. 183/2007, nr. 72/2004, nr. 2003/2005.

S-a mai reținut că potrivit art. 44 alin. (1) din Constituția României, dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate, conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege, iar limitele exercitării dreptului de proprietate al reclamantului sunt stabilite prin dispozițiile Legii 13/2007. Dreptul de proprietate al reclamantului, aflat sub incidența art. 480 C. civ., este grevat de o servitute legală instituită de art. 16 și art. 18 din Legea nr. 318/2003, respectiv Legea nr. 13/2007. Deși reclamantul este îndreptățit să solicite despăgubiri de Ia operatorii de distribuție, în condițiile art. 16 și 18 alin. (5) din Legea nr. 318/2003, și art. 16 alin. (8) din Legea nr. 13/2007, pentru eventuale prejudicii suferite cu ocazia unor intervenții la capacitățile energetice în cauză nu s-a probat că acestuia i s-a adus vreo pagubă cu prilejul vreunei intervenții la vreo avarie sau din alte motive: reparații sau modernizări.

Astfel, având în vedere și caracterul gratuit a! exercitării dreptului de uz și de servitute asupra proprietății reclamantului, afectată de capacitățile energetice pe toată durata existenței lor, reclamantul nu este îndreptățit la despăgubiri pentru lipsa de folosință. Totodată, alin. (3) al art. 18 se interpretează prin raportare la alineatele precedente (alin. (2), (4) și (5)), iar nu în mod singular, rezultând concluzia că despăgubirea nu se acordă decât în cazul și pe perioada ocupării terenurilor proprietate privată pentru cazul și pe perioada ocupării pentru realizarea de noi capacități energetice sau retehnologizarea celor existente. În termen legal, împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului și obligarea intimatei Ia piața cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, după o scurtă prezentare a situației de fapt șî reiterare a motivelor invocate în apel, recurentul-reclamant critică decizia atacată din perspectiva contradictorialității considerentelor reținute de către instanța de apel. În acest context, susține recurentul, deși instanța de apel a recunoscut ingerința intimatei asupra dreptului său de proprietate, în sensul că transformatorul și cei doi stâlpi de tensiune electrică îi afectează un spațiu de 25 mp din curtea casei, în mod contradictoriu în considerentele deciziei recurate s-a arătat că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile privind existența dreptului la despăgubire a reclamantului, motivat de faptul că ocuparea proprietății sale ar fi proporțională cu interesul general privind alimentarea cu energie electrică a unei părți din sat.

Tot contradictoriu, susține recurentul, s-a reținut inițial că "terenul nu este în proprietatea publică a statului, ci in circuitul civil", iar ulterior că există un "drept de proprietate publică a statului' asupra terenului. În opinia recurentului, în mod greșit instanța a reținut că nu s-ar fi probat faptul că reclamantului i s-ar fi adus vreo pagubă cu prilejul intervențiilor/reparațiilor/modernizărilor, raportat la probatoriul administrat constând în înscrisuri și declarații de martori. Susține că art. 18 alin. (9) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice nu face distincție între proprietarii de teren afectați înainte de intrarea în vigoare a legii și cei afectați după intrarea în vigoare a legii, numai art. 16 alin. (6) raportându-se Ia data edificării construcțiilor energetice.

Potrivit legii fundamentale a statului, nicio persoană nu poate fi lipsită de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică, prin expropriere, care trebuie să răspundă cerințelor legale și numai cu o justă și prealabilă despăgubire. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ. Intimata-pârâtă SC E.M.F. SA Iași a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, în temeiul art. 302 1 lit. c) C. proc. civ., solicitând constatarea nulității recursului. Pe fondul recursului, a solicitat, în esență, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate ca fiind temeinică și legală. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate.

în raport de criticîle formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Prin dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se sancționează încălcarea de către instanță a principiului disponibilității, în virtutea căruia reclamantul este acela care stabilește limitele judecății. Modificarea hotărârii poate fi dispusă pe temeiul de drept invocat numai dacă instanța nu s-a pronunțat în limitele învestirii, acordând mai mult decât s-a cerut ori ceea ce nu s-a cerut. Deși recurentul invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că aceasta le menționează formal, fără a argumenta în ce constă nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cerințelor legale menționate.

De altfel, instanța de apel nu a acordat mai mult decât s-a cerut sau ce nu s-a cerut, astfel cum prevede pct. 6 al art. 304 C. proc. civ., pronunțându-se în limitele instituite de prevederile art. 294 și art. 295 C. proc. civ. Instanța de apel a constatat cu justețe că problema principală dedusă judecății o reprezintă aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 13/2007, față de calitatea de proprietar a reclamantului, a Protocolului 1 art. 1 la Carta Europeană a Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului și a poziției Curții Constituționale exprimate prin deciziile nr. 183/2007, 300/2007, 71/2007. Soluția instanței de apel este perfect legală și sub aspectul prevederilor art. 304 pct. 7 C. proc.

civ., potrivit cărora hotărârea este nelegală când „nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii", decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constîtuîndu-se într-o înlănțuire logica a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția. Față de textul de lege evocat, motivarea unei hotărâri este contradictorie atunci când există considerente contradictorii, din care să rezulte atât temeinicia cât și netemeinicia cererii de chemare în judecată, ori atunci când există contradicție între considerente și dispozitiv. Or, în cauză se poate observa fără dubii că nu există nicio contradicție între considerentele acestei hotărâri sau între acestea și dispozitiv.

Totodată, instanța de apel a motivat detaliat în concordanță cu textele de lege incidente cauzei, analizând în mod real problemele ce i-au fost supuse atenției. Recurentul-reclamant nu poate invoca încălcarea dreptului său de proprietate și nu poate pretinde despăgubiri pentru lipsa de folosință, în condițiile în care terenul dobândit în anul 1995 era afectat de existența celor doi stâlpi de energie electrică și a transformatorul amplasați pe terenul în discuție, cu mult timp în urmă. Este adevărat că, dreptul de proprietate este protejat atât de legislația internă respectiv art. 44 din Constituția României și art. 480 C. civ.

dar și de art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar este de necontestat că dreptul de proprietate nu este un drept absolut, iar privarea de proprietate este admisibilă atunci când sunt respectate trei condiții: legalitatea măsuri, justificarea măsurii de o cauză de utilitate publică și proporționalitatea măsurii cu scopul vizat.

Privarea de proprietate implică, în esență, pierderea de către titular a atributelor dreptului de proprietate, în mod definitiv în urma unui act al puterii de stat, dar în speța de față nu poate fi vorba de privare de proprietate în condițiile în care bunul era afectat Ia data dobândirii de transformatorul și de cei doi stâlpi de energie electrică, capacitățile energetice preexistând din anul 1958, prin urmare anterior chiar și momentului dobândirii dreptului de proprietate de către autorul reclamantului în anul 1985, iar măsurile dispuse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 13/2007 au fost justificate de cauze de utilitate publică. Conform ari 41 alin. (4) din Legea nr. 13/2007 terenurile pe care se situează rețelele electrice de distribuție existente la intrarea în vigoare a prezentei legi sunt și rămân în proprietatea publică a statului.

În acest context, s-a arătat că terenul în discuție nu este în proprietatea publică a statului, ci în circuitul civil, reținându-se de plin drept că delimitarea făcută de legiuitor a avut ca scop distincția între proprietatea distribuitorului de energie și proprietatea publică a statului. Potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la data formulării acțiunii, asupra terenurilor aflate în proprietatea terților, cuprinse în zonele de protecție și de siguranță, se stabilește un drept de servitute legală. Prin edificarea stâlpilor de energie electrică și a transformatorul amplasați pe teren, pârâta a dobândit un drept de servitute legală asupra terenului. Totodată, exercitarea drepturilor de servitute asupra proprietăților afectate de capacități energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora.

Prin urmare, dreptul de proprietate al reclamantului, aflat sub incidența art, 480 C. civ. este grevat de o servitute legală instituita de art. 16 și art. 18 din Legea nr. 318/2003, respectiv Legea nr. 13/2007, servitute care grevează dreptul de proprietate al acestuia, dar această ingerință este determinată de un interes general, scopul urmărit fiind legitim. Acesta este și sensul reținut de instanța de apel, motiv pentru care criticile recurentul vizând pretinsa contradictorialitate în înțelesul art. 304 pct 7 C. proc. civ. sunt lipsite de fundament legal. Fără a reitera considerentele anterior reținute, este de menționat că în cauză, în mod corect au fost aplicate și interpretate dispozițiile Legii nr. 13/2007 de care se prevalează recurentul.

Astfel cum în mod judicios a reținut și instanța de control judiciar, asupra terenului proprietate a reclamantului, nu se poate reține incidența dispozițiilor art. 16 alin. (4), (5) din Legea nr. 13/2007, acestea vizând capacitățile energetice care se realizează după intrarea în vigoare a legii, situație inexistentă în cauza pendinte.

Prin urmare, reclamantul nu este îndreptățit să solicite despăgubiri pentru lipsa de folosință, nefiînd aplicabile regulile privind modalitatea de stabilire a indemnizațiilor și a despăgubirilor proprietarilor terenurilor afectate de uz și de servitute recunoscute titularilor autorizațiilor de înființare și a licențelor, Este adevărat că proprietarul de teren al cărui exercițiu al dreptului de proprietate este limitat (în speță, reclamantul), este îndreptățit să solicite despăgubiri de Ia operatorii de distribuție în condițiile art 16 și art. 18 alin. (5) din Legea nr. 318/2003 și art. 18 alin. (8) din Legea nr. 13/2007 pentru eventuale prejudicii suferite cu ocazia unor intervenții (avarii, modernizări etc), dar astfel de împrejurări nu au fost dovedite.

Totodată, schimbarea situației de fapt stabilită în cauză nu se poate produce în recurs, ceea ce tinde să obțină recurentul-reclamant atunci când aduce în discuție reaprecierea probelor (declarațiile martorilor) reținută de instanțele de apel, aceasta nemaifiind posibilă odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/200 și pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005, motiv pentru care, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicia invocate.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, dispozițiile alin. (3) art. 18 din Legea nr. 13/2007 nu poate fi interpretat în mod singular, ci prin raportare la alineatele precedente ale textului legal menționat, astfel că, despăgubirea nu se acordă decât în cazul și pe perioada ocupării terenurilor proprietate privată pentru realizarea de noi capacități energetice sau pentru retehnologizarea celor existente, aspect reținut în mod legal de instanța de control judiciar. Ca urmare, instanța de apel a interpretat și aplicat corect dispozițiile legale incidente în cauză, fiind nefondate și criticile subsumate motivului de nelegalitate instituit de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Pentru toate argumentele de fapt și de drept care preced, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.G.G. împotriva deciziei nr. 55/2012 din 15 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând decizia instanței de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamantul P.G.G. împotriva deciziei nr. 55/2012 din 15 iunie 2012 pronunțata ce Curtea de Apel Bacău, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 aprilie 2013.