ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1127/2015

Decizia nr. 1127 Asupra recursului, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 7258 din 17 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale active și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Comuna Snagov, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. și Comuna Snagov, prin Primar, a obligat pârâta C. la plata către reclamanți a sumei de 11.544 euro, în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri calculate pentru perioada iulie 2009 - iulie 2013, precum și la plata lunară a sumei de 225 euro, în echivalent lei, calculată în continuare, cu începere din luna august 2013, a respins în rest cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtelor C. și Comuna Snagov, ca neîntemeiată, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâtele D., E., F. și G., ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Snagov și Consiliul Local Snagov, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință, a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere având ca obiect contravaloarea de piață a suprafeței de teren de 500 mp,

a obligat pârâta C. la plata către reclamanți a sumei de 2.033 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei G. privind acordarea cheltuielilor de judecată. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din titlul de proprietate nr. 62686 din 16 octombrie 2002 și din extrasul de carte funciară, existente în copie la dosar, reclamanții sunt proprietarii suprafeței de teren de 7.500 mp, situată în satul Ciofliceni, comuna Snagov, jud. Ilfov.

La data de 24 noiembrie 2008, pârâta C. a emis numitului H. avizul tehnic de racordare nr. IBRDC06545 din 24 noiembrie 2008, prin care s-a aprobat racordarea la rețeaua electrică a locuinței amplasate în comuna Snagov, sat Ciofliceni, prin montarea a patru stâlpi tip SE 10, iar la data de 29 ianuarie 2009 Primăria Comunei Snagov a emis Certificatul de urbanism nr. 34, pentru obținerea autorizației de construire pentru extinderea rețelei electrice pentru locuința autorizată. În acest certificat s-a menționat că nu vor fi afectate terenuri proprietate privată.

Totodată, la data de 02 martie 2009, Primăria Comunei Snagov a emis Autorizația de construire nr. 33, prin care au fost autorizate lucrările de construire pentru extindere rețea electrică pentru locuință autorizată, în baza proiectului pentru autorizarea lucrărilor de construire nr. IBRDC06545, elaborat de C. Ilfov, lucrări pentru a căror executare, între C., în calitate de achizitor și G., în calitate de executant, a fost încheiat contractul nr. 352; lucrările au fost terminate la data de 08 ianuarie 2010, când a fost întocmit și procesul-verbal de recepție a punerii în funcțiune.

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, prima instanță a apreciat că aceștia au justificat calitatea procesuală activă, fiind titularii dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasați trei stâlpi din rețeaua electrică, astfel cum reiese din titlul de proprietate nr. 62686 din 16 octombrie 2002 și din extrasul de carte funciară existente în copie la dosar, precum și din raportul de expertiză topo întocmit în cauză, lămurit prin răspunsul expertului la obiecțiuni. Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Snagov, a reținut că, prin cererea de chemare în judecată precizată ulterior, reclamanții au invocat și răspunderea civilă delictuală a acestei pârâte, susținând săvârșirea unei fapte ilicite de către aceasta.

Or, existența sau nu a unei fapte ilicite este o chestiune ce vizează fondul cererii de chemare în judecată, îndreptată împotriva pârâtei Comuna Snagov. Atât timp cât, astfel cum reiese din actele de la dosar, această pârâta a fost cea care a eliberat actele administrative necesare executării lucrărilor de extindere a rețelei electrice, reclamanții au justificat calitatea procesuală a pârâtei. Cu privire la fondul cauzei, prima instanță a notat că, potrivit raportului de expertiză topo, lămurit de expert prin răspunsul la obiecțiuni, trei stâlpi care fac parte din rețeaua electrică respectivă au fost amplasați pe terenul proprietatea reclamanților, însă într-o zonă care, potrivit prevederilor PUG-ului comunei Snagov, va fi inclusă în suprafața străzilor, care va fi extinsă.

Totodată, conform afirmațiilor pârâtei G., stâlpii sunt amplasați pe zona de retragere, conform PUG-ului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 29 din 08 iunie 2005. Astfel, a reținut că așa cum au susținut și reclamanții prin cererea de chemare în judecată, trei stâlpi care fac parte din instalația electrică respectivă sunt situați pe terenul proprietatea lor. Or, chiar dacă, conform PUG-ului aprobat, autoritatea publică locală intenționează ca, pe viitor, să extindă lățimea străzilor din zona respectivă, adoptarea unui PUG nu reprezintă o modalitate de trecere a unui bun din proprietatea privată în proprietate publică. Atât timp cât nu a avut loc o expropriere formală a reclamanților cu privire la suprafața de teren afectată de cei trei stâlpi, acea suprafață a rămas în proprietatea acestora.

Pe de altă parte, prima instanță a mai avut în vedere dispozițiile art. 16 și 19 alin. (3) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, în varianta în vigoare la data extinderii rețelei de energie electrică. În primul rând, tribunalul a constatat că pârâta C. este cea care a emis avizul tehnic de racordare și a contractat executarea lucrărilor, iar pârâta nu a negat faptul că această rețea se află în proprietatea sa, astfel că a înlăturat valoarea probatorie a adresei emise de E., conform căreia instalația nu se află în gestiunea C., acest înscris necoroborându-se cu nicio altă probă administrată în cauză.

Din această perspectivă, au fost reținute concluziile expertului topo I. din răspunsul la obiecțiuni, conform cărora, în condițiile în care rețeaua electrică respectivă se află în proprietatea C., aceasta deservește cert un interes public, chiar dacă momentan este racordat doar un imobil, întrucât permite viitoare racordări ale oricărui imobil ce se va edifica de la intersecția străzilor J. cu K., până la ultimul stâlp existent în prezent pe strada K. Prin urmare, având în vedere că rețeaua electrică respectivă deservește un interes public, în calitate de distribuitor autorizat, titular de licență, conform art. 15 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 13/2007, pârâta C. are, conform legii, un drept de uz asupra terenului proprietate privată a reclamanților, pe toată durata de existență a capacității energetice.

În temeiul acestui drept de uz, pârâta nu poate fi obligată să devieze amplasamentul rețelei energetice. În schimb, prima instanță a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de teren afectată de capacitatea energetică, în temeiul art. 16 alin. (9) - (10) din Legea nr. 13/2007.

Cât privește întinderea acestui drept, tribunalul a înlăturat concluziile raportului de expertiză topo întocmit în cauză, astfel cum a fost lămurit de către expert prin răspunsul la obiecțiuni, conform cărora suprafața afectată de cei trei stâlpi electrici din terenul proprietatea reclamanților este de 4,32 mp, respectiv suprafața efectiv ocupată de fundațiile stâlpilor și s-a raportat la prevederile art. 3 pct. 20, 67 și 68 din Legea nr. 13/2007, care definesc culoarul de trecere a liniei electrice, ce include zona de protecție și zona de siguranță și art. 20 și 46 din Legea nr. 13/2007, din care rezultă că, în preajma unei rețele electrice, se instituie zona de protecție și zona de siguranță, în care sunt instituite o serie de restricții, fiind interzisă executarea de construcții sau plantații.

Prin urmare, tribunalul a luat în considerare concluziile expertului tehnic imobiliar L. din cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză imobiliară, prin care a fost determinat culoarul de trecere în suprafață de 750 mp, în care reclamanții au instituite restricții, conform dispozițiilor legale mai sus enunțate și a reținut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză, contravaloarea lipsei de folosință a acestei suprafețe de teren, calculată pentru perioada iulie 2009-iulie 2013, este de 11.544 euro.

Notând că pârâta C. are în proprietate rețeaua electrică respectivă, iar conform actelor de la dosar această pârâtă a fost cea care a emis avizul tehnic de racordare și a contractat executarea lucrărilor, tribunalul a obligat-o la plata sumei de 11.544 euro către reclamanți, apreciind că, întrucât pârâta Comuna Snagov a emis certificatul de urbanism cu mențiunea expresă că "nu vor fi afectate terenuri proprietate particulară", iar autorizația a fost emisă pe baza proiectului elaborat de C. Ilfov, aceasta nu poate fi obligată la plata către reclamanți a contravalorii lipsei de folosință.

Totodată, având în vedere că prin încheierea din 04 octombrie 2011 a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D., E., F. și G., iar prin încheierea din 02 octombrie 2012 a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință a pârâtelor Primăria Comunei Snagov și Consiliul Local Snagov, a respins cererea formulată în contradictoriu cu acestea ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, respectiv lipsite de capacitate procesuală de folosință și a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de cerere având ca obiect contravaloarea de piață a suprafeței de teren de 500 mp Împotriva acestei sentințe, C. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia civilă nr. 470/A din 24 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul. Pentru a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că apelanta susține în mod neargumentat că tribunalul a interpretat eronat dispozițiile legale specifice sectorului energetic, însă nu indică articolul din lege și nu demonstrează care este interpretarea corectă.

În ceea ce privește întinderea terenului afectat de capacitatea energetică, notând că prima instanță a concluzionat în mod just că aceasta este de 750 mp, deoarece include culoarul de trecere a liniei electrice, care reprezintă suprafața terestră situată de-a lungul liniei electrice și spațiului aerian de deasupra sa în care se impun restricții din punctul de vedere al coexistentei liniei cu elementele naturale, obiectele, construcțiile, instalațiile etc. și include zona de protecție și zona de siguranță, a subliniat că motivarea în drept a sentinței atacate este clară și cuprinzătoare, tribunalul citând art. 3 pct. 20, 67 și 68, art. 20 și 46 din Legea nr. 13/2007, pe deplin aplicabile și relevante în speță.

Totodată, a apreciat că prima instanță a făcut și o corectă evaluare a probelor administrate în cauză, raportându-se la concluziile expertului tehnic imobiliar L. Astfel, culoarul de trecere a liniei electrice afectează suprafața terenului pe o lungime de 125 m liniari și o lățime de 3 m stânga și 3 m dreapta față de linia dintre cei trei stâlpi amplasați pe terenul reclamanților. Intimații-reclamanți pot desfășura activități în siguranță numai în afara unei lățimi de 6 m a culoarului de trecere a liniei electrice. Expertul a avut în vedere la stabilirea suprafeței de teren ce reprezintă zone de protecție și siguranță Ordinele ANRE nr. 4/2007 și nr. 49/2007 și normativele specifice în materie.

A precizat că terenul de sub liniile de medie tensiune nu poate fi folosit pentru construcții sau culturi agricole. De asemenea, a apreciat că prima instanță a înlăturat în mod justificat valoarea probatorie a adresei nr. 5211 E din 12 octombrie 2009 emise de E., întrucât mențiunea că "instalația nu se află în gestiunea C." nu se corobora cu alte probe; dimpotrivă, din alte înscrisuri (aviz tehnic de racordare, certificat de urbanism și autorizație de construire, contract de execuție lucrări, proces-verbal de recepție etc.) rezultă fără dubiu că rețeaua electrică în cauză se află în proprietatea acesteia.

În continuare, curtea de apel a reținut că reclamanții au dovedit că sunt proprietarii terenului în suprafață de 7.500 mp, situat în satul Ciofliceni, comuna Snagov, jud. Ilfov, conform titlului de proprietate nr. 62686 din 16 octombrie 2002 emis în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov, iar din rapoartele de expertiză tehnică întocmite de experții I. și L. rezultă în mod clar că trei stâlpi de susținere a liniei electrice sunt amplasați pe terenul proprietatea reclamanților.

În acest context, a evocat prevederile art. 3 pct. 5 din Legea nr. 13/2007, care definește expresia "capacitate energetică" și ale art. 21 alin. (1) din Legea nr. 13/2007, subliniind că însăși legea a admis posibilitatea ca o capacitate energetică să fie amplasată pe terenul proprietatea privată a unui terț, nefiind în toate cazurile vorba de un teren proprietate publică, dar și că, deși apelanta-pârâtă C. susține că terenul nu se afla în proprietate privată, nu a dovedit că acest teren ar avea alt regim juridic decât cel susținut de reclamanți. În ceea ce privește temeiul răspunderii, curtea de apel a apreciat că apelanta se raportează eronat la condițiile răspunderii civile delictuale, în realitate, izvorul obligației de despăgubire nefiind o faptă ilicită cauzatoare de prejudicii, ci limitarea legală a dreptului de proprietate privată al reclamanților, prin existența drepturilor de uz și servitute legală, ce au ca obiect utilitatea publică.

În final, instanța de apel a apreciat ca fiind lipsit de relevanță faptul că apelanta-pârâtă nu a cunoscut faptul că terenul pe care a amplasat stâlpii de susținere a liniei electrice este proprietate privată și că a avut toate autorizațiile necesare edificării capacității energetice, subliniind că este important că apelanta exploatează această capacitate energetică în scopul obținerii de profit, în timp ce pentru limitarea adusă dreptului de proprietate, intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să primească o compensație, în temeiul art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul realizării capacității energetice, în același sens fiind și prevederile art. 621 alin. (3) Noul C. civ.

Împotriva acestei decizii, C. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în tot, în sensul admiterii apelului său, cu consecința schimbării în parte a sentinței apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu ea. În motivare, a reiterat istoricul litigiului și a arătat că instanța de apel a realizat o interpretare superficială și facilă a cadrului legal în care își desfășoară activitatea, aplicând în mod eronat și trunchiat dispozițiile legislației specifice sectorului energetic; a fost invocat, astfel, motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În susținerea motivului de recurs invocat, a arătat că instanța de apel a înlăturat în mod nejustificat concluziile expertului topo cu privire la suprafața efectiv ocupată de cele trei stații de energie electrică, ajungând ca de la o suprafață certă de aproximativ 15 mp să acorde despăgubiri pentru o suprafață de 750 mp.

Astfel, a susținut că interpretarea extensivă a legii în favoarea reclamanților este complet greșită, vădind atitudinea subiectivă a tribunalului, menținută de curtea de apel, care a înlăturat din considerentele hotărârii dovezile administrate în favoarea sa, respectiv adresa emisă de E. și concluziile expertului topo cu privire la suprafața efectiv ocupată de stâlpii de joasă tensiune, motivat de faptul că nu se coroborează cu alte probe. Precizează că este evident faptul că din moment ce suprafața ocupată este de aproximativ 15 mp, extinderea acesteia la suprafața de 750 mp, determinată de expertul tehnic imobiliar în suplimentul la raport ca incluzând culoarul de trecere a liniei electrice, este abuzivă.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile legislației specifice la situația de fapt existentă în speță, evitând în motivarea soluției exact prevederile legale care instituie în favoarea ei, în calitate de operator de distribuție, un drept de uz și servitute în considerarea amplasării capacității energetice de interes public. Or, interpretând dispozițiile art. 16 din Legea nr. 13/2007 invocat de ea, Curtea Constituțională a reținut că acestea instituie o servitute legală specială, care, odată constituită, este opozabilă tuturor, iar spre deosebire de celelalte servituți, nu este perpetuă, ci este limitată la durata de exploatare a instalației electrice, dreptul exercitându-se pe durata existenței acesteia.

În continuare, arată că, deși este adevărat că prevederile art. 16 alin. (5) din Legea nr. 13/2007 prevăd exercitarea dreptului de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, instanța de apel a omis însă să rețină că la momentul edificării capacității energetice în cauză, conform Autorizației de construire nr. 33 din 02 martie 2009, terenul afectat de rețeaua electrică nu se afla în proprietate privată. În acest context, arată că niciuna dintre instanțele de fond nu a analizat și nu a menționat niciodată autorizația sus-menționată, emisă de Primăria Snagov, reținând doar faptul că răspunderea acestei instituții este înlăturată, întrucât în certificatul de urbanism se menționează că nu vor fi afectate terenuri proprietate particulară, fără a observa însă faptul că această mențiune este una standard în acest tip de acte.

Astfel, atâta vreme cât certificatul de urbanism are caracter general, de informare, autorizația de construire conține reguli specifice. Prin urmare, apreciază că instanța de apel a admis în mod eronat acordarea despăgubirilor, fără o prealabilă analiză a îndeplinirii cumulative a condițiilor legale pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale. A arătat că, mai mult decât atât, instanța de prim control judiciar a făcut apel la un argument simplist și necorespunzător realității în argumentarea soluției de obligare la plata despăgubirilor, trecând peste caracterul serviciului public desfășurat de ea, reținând doar scopul obținerii de profit. În continuare, a evocat Decizia nr. 878/2008 a Curții Constituționale prin care se reține că prevederile art. 16 alin. (3), (6), (9) și (10) și art. 19 alin. (3) și 4 din Legea nr. 13/2007 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietățile afectate de capacități energetice, pe toată durata existenței acesteia.

În continuare, a arătat că limitările dreptului de proprietate au fost stabilite prin Legea nr. 13/2007 în concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (7) din Constituția României. Or, în speță, reclamanții au dobândit terenul afectat de sarcini, pe care sunt obligați în continuare să le respecte, atâta timp cât capacitatea energetică în cauză asigură distribuția energiei electrice, serviciu de utilitate publică ce deservește interesul general.

A argumentat că în susținerea celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate invocate în legătură cu art. 16 și 41 din Legea nr. 13/2007, elocventă pentru situația în speță fiind Decizia nr. 163 din 27 februarie 2007. În final, a arătat că este evident faptul că instanța de apel a evitat analiza temeiului de drept al acestui capăt de cerere, menționând doar prevederile art. 621 alin. (3) Noul C. civ., care nu era în vigoare la data introducerii acțiunii și nu are în vedere situația exercitării dreptului de uz și de servitute de către prestatorul serviciului de utilitate publică. Analizând actele dosarului și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În ce privește criticile recurentei vizând modul în care tribunalul a interpretat probatoriul administrat în cauză, respectiv a înlăturat valoarea probatorie a adresei emise de E. și concluziile expertului topo cu privire la suprafața efectiv ocupată de stâlpii de joasă tensiune, Înalta Curte subliniază că acestea reprezintă critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei atacate, neputând face obiectul analizei instanței de recurs. Mai mult decât atât, succesiunea actelor dosarului relevă faptul că recurenta a reluat ad litteram criticile formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea grad devolutiv. Or, prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate. Prin urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele-pârâte au nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Pe de altă parte, recurenta a invocat Decizia nr. 878/2008 a Curții Constituționale, susținând că prin aceasta se reține că prevederile art. 16 alin. (3), (6), (9) și (10) și art. 19 alin. (3) și 4 din Legea nr. 13/2007 instituie o sarcină gratuită care grevează proprietățile afectate de capacități energetice, pe toată durata existenței acesteia. Astfel, a subliniat că instanța de apel, trecând peste caracterul serviciului public desfășurat de ea, a reținut doar scopul obținerii de profit. Înalta Curte constată însă că aceste critici au fost invocate direct în faza procesuală a recursului, nu și pe calea apelului exercitat împotriva sentinței Tribunalului București. Or, conform art. 299 alin. (1) C. proc.

civ., obiectul recursului îl reprezintă decizia pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind astfel recunoscut că recursul nu poate fi exercitat omisso medio. Această regulă se aplică însă nu numai atunci când partea nemulțumită de hotărârea adoptată de prima instanță nu a declarat apel, ci și în situația în care sentința a fost apelată, dar în faza apelului nu au fost invocate critici, care apoi au fost prezentate pentru prima dată în recurs. De aceea, asemenea critici, fiind invocate omisso medio, nu vor fi luate în analiză de instanța supremă. Nici critica vizând faptul că instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile legislației specifice la situația de fapt existentă, evitând în motivarea soluției exact prevederile legale care instituie în favoarea ei, în calitate de operator de distribuție, un drept de uz și servitute în considerarea amplasării capacității energetice de interes public, nu este aptă să conducă la admiterea recursului.

Astfel, potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, în vigoare atât la data instalării stâlpilor de joasă tensiune pe proprietatea reclamanților, cât și la data introducerii acțiunii, "exercitarea drepturilor de uz și servitute asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată durata existenței acestora", iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol, "exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi". Totodată, conform alin. (9) al art. 16 din Legea nr. 13/2007, "proprietarii terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora.

La calculul despăgubirilor vor fi avute în vedere următoarele criterii: - suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor; - tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări; - activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor. Cuantumul despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească". Or, circumstanțele de fapt ale cauzei, astfel cum au fost stabilite de instanțele de fond, atestă faptul că recurenta-pârâtă a amplasat stâlpii de joasă tensiune pe terenul proprietatea privată a intimaților-reclamanți. Prin urmare, criticile vizând faptul că în mod greșit instanța de apel nu s-a raportat la prevederile alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 13/2007 ar fi putut fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în măsura în care, în speță, regimul juridic al proprietății afectate de capacitățile energetice ar fi fost acela de proprietate publică.

Afirmațiile recurentei, în sensul că la momentul edificării capacității energetice în cauză, conform Autorizației de construire nr. 33 din 02 martie 2009, terenul afectat de rețeaua electrică nu se afla în proprietate privată, nu pot fi primite, de vreme ce din actele depuse la dosar (Dosarul nr. x/299/2010 al Judecătoriei Sectorului 1 București), rezultă că asupra terenului în litigiu s-a reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea autoarei intimaților-reclamanți, la data de 16 octombrie 2002. În sfârșit, susținerile recurentei vizând faptul că niciuna dintre instanțele de fond nu a analizat și nu a menționat niciodată autorizația sus-menționată, emisă de Primăria Snagov, iar instanța de apel a admis în mod eronat acordarea despăgubirilor, fără o prealabilă analiză a îndeplinirii cumulative a condițiilor legale pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, sunt lipsite de relevanță, deoarece au în vedere un alt temei juridic al angajării răspunderii sale.

Astfel, recurenta se raportează eronat la condițiile răspunderii civile delictuale când, în realitate, izvorul obligației de despăgubire îl reprezintă limitarea legală a dreptului de proprietate privată al reclamanților, prin existența drepturilor de uz și servitute legală. Prin urmare, așa cum corect a reținut și instanța de apel, este lipsit de relevanță faptul că recurenta-pârâtă nu a cunoscut faptul că terenul pe care a amplasat stâlpii de susținere a liniei electrice este proprietate privată și că a avut toate autorizațiile necesare edificării capacității energetice, de vreme ce aceasta exploatează această capacitate energetică în scopul obținerii de profit, iar pentru limitarea adusă dreptului de proprietate, intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să primească o compensație, în temeiul art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul realizării capacității energetice.

Tot ca neîntemeiate apar și criticile recurentei vizând faptul că instanța de apel a evitat analiza temeiului de drept al acestui capăt de cerere, menționând doar prevederile art. 621 alin. (3) Noul C. civ., care nu era în vigoare la data introducerii acțiunii. Aceasta întrucât, așa cum s-a reținut și în precedent, instanța de apel și-a fundamentat soluția de acordare a despăgubirilor pe prevederile art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul realizării capacității energetice, fiind lipsit de consecințe juridice faptul că aceasta a precizat că în același sens sunt și dispozițiile art. 621 alin. (3) Noul C. civ. Având în vedere motivele prezentate anterior, decizia atacată se dovedește a fi legală, așa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul și, având în vedere că recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 cu aplicarea art. 298 și art. 316 C. proc. civ., o va obliga să plătească intimaților-reclamanți suma de 4.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei civile nr. 470/A din 24 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Obligă recurenta-pârâtă să plătească intimaților-reclamanți suma de 4.300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2015. Procesat de GGC - GV