ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1127/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1127/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia
nr. 1127
Asupra
recursului, constată următoarele:
Prin
Sentința civilă nr. 7258 din 17 decembrie 2013, Tribunalul București, secția a
VI-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale
active și a lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Comuna
Snagov, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de
reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâtele C. și Comuna Snagov, prin
Primar, a obligat pârâta C. la plata către reclamanți a sumei de 11.544 euro,
în echivalent lei la data plății, reprezentând despăgubiri calculate pentru
perioada iulie 2009 - iulie 2013, precum și la plata lunară a sumei de 225
euro, în echivalent lei, calculată în continuare, cu începere din luna august
2013, a respins în rest cererea formulată de reclamanți împotriva pârâtelor C.
și Comuna Snagov, ca neîntemeiată, a respins cererea formulată în
contradictoriu cu pârâtele D., E., F. și G., ca fiind formulată împotriva unor
persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, a respins cererea formulată în
contradictoriu cu pârâții Primăria Comunei Snagov și Consiliul Local Snagov, ca
fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de capacitate procesuală de
folosință, a luat act de renunțarea reclamanților la judecata capătului de
cerere având ca obiect contravaloarea de piață a suprafeței de teren de 500 mp,
a obligat pârâta C. la plata către reclamanți a sumei de 2.033 lei, cu titlu de
cheltuieli de judecată și a respins ca neîntemeiată cererea pârâtei G. privind
acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru
a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, așa cum rezultă din titlul de
proprietate nr. 62686 din 16 octombrie 2002 și din extrasul de carte funciară,
existente în copie la dosar, reclamanții sunt proprietarii suprafeței de teren
de 7.500 mp, situată în satul Ciofliceni, comuna Snagov, jud. Ilfov.
La
data de 24 noiembrie 2008, pârâta C. a emis numitului H. avizul tehnic de
racordare nr. IBRDC06545 din 24 noiembrie 2008, prin care s-a aprobat
racordarea la rețeaua electrică a locuinței amplasate în comuna Snagov, sat
Ciofliceni, prin montarea a patru stâlpi tip SE 10, iar la data de 29 ianuarie
2009 Primăria Comunei Snagov a emis Certificatul de urbanism nr. 34, pentru
obținerea autorizației de construire pentru extinderea rețelei electrice pentru
locuința autorizată. În acest certificat s-a menționat că nu vor fi afectate
terenuri proprietate privată.
Totodată,
la data de 02 martie 2009, Primăria Comunei Snagov a emis Autorizația de
construire nr. 33, prin care au fost autorizate lucrările de construire pentru
extindere rețea electrică pentru locuință autorizată, în baza proiectului
pentru autorizarea lucrărilor de construire nr. IBRDC06545, elaborat de C.
Ilfov, lucrări pentru a căror executare, între C., în calitate de achizitor și
G., în calitate de executant, a fost încheiat contractul nr. 352; lucrările au
fost terminate la data de 08 ianuarie 2010, când a fost întocmit și
procesul-verbal de recepție a punerii în funcțiune.
Cu
privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, prima
instanță a apreciat că aceștia au justificat calitatea procesuală activă, fiind
titularii dreptului de proprietate asupra terenului pe care sunt amplasați trei
stâlpi din rețeaua electrică, astfel cum reiese din titlul de proprietate nr.
62686 din 16 octombrie 2002 și din extrasul de carte funciară existente în
copie la dosar, precum și din raportul de expertiză topo întocmit în cauză,
lămurit prin răspunsul expertului la obiecțiuni.
Asupra
excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Comuna Snagov, a reținut
că, prin cererea de chemare în judecată precizată ulterior, reclamanții au
invocat și răspunderea civilă delictuală a acestei pârâte, susținând săvârșirea
unei fapte ilicite de către aceasta. Or, existența sau nu a unei fapte ilicite
este o chestiune ce vizează fondul cererii de chemare în judecată, îndreptată
împotriva pârâtei Comuna Snagov. Atât timp cât, astfel cum reiese din actele de
la dosar, această pârâta a fost cea care a eliberat actele administrative
necesare executării lucrărilor de extindere a rețelei electrice, reclamanții au
justificat calitatea procesuală a pârâtei.
Cu
privire la fondul cauzei, prima instanță a notat că, potrivit raportului de
expertiză topo, lămurit de expert prin răspunsul la obiecțiuni, trei stâlpi
care fac parte din rețeaua electrică respectivă au fost amplasați pe terenul
proprietatea reclamanților, însă într-o zonă care, potrivit prevederilor
PUG-ului comunei Snagov, va fi inclusă în suprafața străzilor, care va fi
extinsă. Totodată, conform afirmațiilor pârâtei G., stâlpii sunt amplasați pe
zona de retragere, conform PUG-ului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.
29 din 08 iunie 2005.
Astfel,
a reținut că așa cum au susținut și reclamanții prin cererea de chemare în
judecată, trei stâlpi care fac parte din instalația electrică respectivă sunt
situați pe terenul proprietatea lor. Or, chiar dacă, conform PUG-ului aprobat,
autoritatea publică locală intenționează ca, pe viitor, să extindă lățimea
străzilor din zona respectivă, adoptarea unui PUG nu reprezintă o modalitate de
trecere a unui bun din proprietatea privată în proprietate publică. Atât timp
cât nu a avut loc o expropriere formală a reclamanților cu privire la suprafața
de teren afectată de cei trei stâlpi, acea suprafață a rămas în proprietatea
acestora.
Pe
de altă parte, prima instanță a mai avut în vedere dispozițiile art. 16 și 19
alin. (3) din Legea nr. 13/2007 a energiei electrice, în varianta în vigoare la
data extinderii rețelei de energie electrică.
În
primul rând, tribunalul a constatat că pârâta C. este cea care a emis avizul
tehnic de racordare și a contractat executarea lucrărilor, iar pârâta nu a
negat faptul că această rețea se află în proprietatea sa, astfel că a înlăturat
valoarea probatorie a adresei emise de E., conform căreia instalația nu se află
în gestiunea C., acest înscris necoroborându-se cu nicio altă probă
administrată în cauză.
Din
această perspectivă, au fost reținute concluziile expertului topo I. din
răspunsul la obiecțiuni, conform cărora, în condițiile în care rețeaua
electrică respectivă se află în proprietatea C., aceasta deservește cert un
interes public, chiar dacă momentan este racordat doar un imobil, întrucât
permite viitoare racordări ale oricărui imobil ce se va edifica de la
intersecția străzilor J. cu K., până la ultimul stâlp existent în prezent pe
strada K.
Prin
urmare, având în vedere că rețeaua electrică respectivă deservește un interes
public, în calitate de distribuitor autorizat, titular de licență, conform art.
15 alin. (1) pct. 2 din Legea nr. 13/2007, pârâta C. are, conform legii, un
drept de uz asupra terenului proprietate privată a reclamanților, pe toată durata
de existență a capacității energetice. În temeiul acestui drept de uz, pârâta
nu poate fi obligată să devieze amplasamentul rețelei energetice.
În
schimb, prima instanță a apreciat că reclamanții sunt îndreptățiți la
despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru suprafața de
teren afectată de capacitatea energetică, în temeiul art. 16 alin. (9) - (10)
din Legea nr. 13/2007.
Cât
privește întinderea acestui drept, tribunalul a înlăturat concluziile
raportului de expertiză topo întocmit în cauză, astfel cum a fost lămurit de
către expert prin răspunsul la obiecțiuni, conform cărora suprafața afectată de
cei trei stâlpi electrici din terenul proprietatea reclamanților este de 4,32
mp, respectiv suprafața efectiv ocupată de fundațiile stâlpilor și s-a raportat
la prevederile art. 3 pct. 20, 67 și 68 din Legea nr. 13/2007, care definesc
culoarul de trecere a liniei electrice, ce include zona de protecție și zona de
siguranță și art. 20 și 46 din Legea nr. 13/2007, din care rezultă că, în
preajma unei rețele electrice, se instituie zona de protecție și zona de
siguranță, în care sunt instituite o serie de restricții, fiind interzisă
executarea de construcții sau plantații.
Prin
urmare, tribunalul a luat în considerare concluziile expertului tehnic
imobiliar L. din cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză imobiliară,
prin care a fost determinat culoarul de trecere în suprafață de 750 mp, în care
reclamanții au instituite restricții, conform dispozițiilor legale mai sus
enunțate și a reținut că potrivit suplimentului la raportul de expertiză,
contravaloarea lipsei de folosință a acestei suprafețe de teren, calculată
pentru perioada iulie 2009-iulie 2013, este de 11.544 euro.
Notând
că pârâta C. are în proprietate rețeaua electrică respectivă, iar conform
actelor de la dosar această pârâtă a fost cea care a emis avizul tehnic de
racordare și a contractat executarea lucrărilor, tribunalul a obligat-o la
plata sumei de 11.544 euro către reclamanți, apreciind că, întrucât pârâta
Comuna Snagov a emis certificatul de urbanism cu mențiunea expresă că "nu
vor fi afectate terenuri proprietate particulară", iar autorizația a fost
emisă pe baza proiectului elaborat de C. Ilfov, aceasta nu poate fi obligată la
plata către reclamanți a contravalorii lipsei de folosință.
Totodată,
având în vedere că prin încheierea din 04 octombrie 2011 a fost admisă excepția
lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor D., E., F. și G., iar prin
încheierea din 02 octombrie 2012 a fost admisă excepția lipsei capacității de
folosință a pârâtelor Primăria Comunei Snagov și Consiliul Local Snagov, a
respins cererea formulată în contradictoriu cu acestea ca fiind formulată
împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, respectiv
lipsite de capacitate procesuală de folosință și a luat act de renunțarea
reclamanților la judecata capătului de cerere având ca obiect contravaloarea de
piață a suprafeței de teren de 500 mp
Împotriva
acestei sentințe, C. a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Prin
Decizia civilă nr. 470/A din 24 iunie 2014, Curtea de Apel București, secția a
VI-a civilă, a respins ca nefondat apelul.
Pentru
a decide astfel, instanța de prim control judiciar a reținut că apelanta
susține în mod neargumentat că tribunalul a interpretat eronat dispozițiile
legale specifice sectorului energetic, însă nu indică articolul din lege și nu
demonstrează care este interpretarea corectă.
În
ceea ce privește întinderea terenului afectat de capacitatea energetică, notând
că prima instanță a concluzionat în mod just că aceasta este de 750 mp,
deoarece include culoarul de trecere a liniei electrice, care reprezintă
suprafața terestră situată de-a lungul liniei electrice și spațiului aerian de
deasupra sa în care se impun restricții din punctul de vedere al coexistentei
liniei cu elementele naturale, obiectele, construcțiile, instalațiile etc. și
include zona de protecție și zona de siguranță, a subliniat că motivarea în
drept a sentinței atacate este clară și cuprinzătoare, tribunalul citând art. 3
pct. 20, 67 și 68, art. 20 și 46 din Legea nr. 13/2007, pe deplin aplicabile și
relevante în speță.
Totodată,
a apreciat că prima instanță a făcut și o corectă evaluare a probelor
administrate în cauză, raportându-se la concluziile expertului tehnic imobiliar
L. Astfel, culoarul de trecere a liniei electrice afectează suprafața terenului
pe o lungime de 125 m liniari și o lățime de 3 m stânga și 3 m dreapta față de
linia dintre cei trei stâlpi amplasați pe terenul reclamanților.
Intimații-reclamanți pot desfășura activități în siguranță numai în afara unei
lățimi de 6 m a culoarului de trecere a liniei electrice. Expertul a avut în
vedere la stabilirea suprafeței de teren ce reprezintă zone de protecție și
siguranță Ordinele ANRE nr. 4/2007 și nr. 49/2007 și normativele specifice în
materie. A precizat că terenul de sub liniile de medie tensiune nu poate fi
folosit pentru construcții sau culturi agricole.
De
asemenea, a apreciat că prima instanță a înlăturat în mod justificat valoarea
probatorie a adresei nr. 5211 E din 12 octombrie 2009 emise de E., întrucât
mențiunea că "instalația nu se află în gestiunea C." nu se corobora
cu alte probe; dimpotrivă, din alte înscrisuri (aviz tehnic de racordare,
certificat de urbanism și autorizație de construire, contract de execuție
lucrări, proces-verbal de recepție etc.) rezultă fără dubiu că rețeaua
electrică în cauză se află în proprietatea acesteia.
În
continuare, curtea de apel a reținut că reclamanții au dovedit că sunt
proprietarii terenului în suprafață de 7.500 mp, situat în satul Ciofliceni,
comuna Snagov, jud. Ilfov, conform titlului de proprietate nr. 62686 din 16
octombrie 2002 emis în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia județeană pentru
stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Ilfov, iar din
rapoartele de expertiză tehnică întocmite de experții I. și L. rezultă în mod
clar că trei stâlpi de susținere a liniei electrice sunt amplasați pe terenul
proprietatea reclamanților.
În
acest context, a evocat prevederile art. 3 pct. 5 din Legea nr. 13/2007, care
definește expresia "capacitate energetică" și ale art. 21 alin. (1)
din Legea nr. 13/2007, subliniind că însăși legea a admis posibilitatea ca o
capacitate energetică să fie amplasată pe terenul proprietatea privată a unui
terț, nefiind în toate cazurile vorba de un teren proprietate publică, dar și
că, deși apelanta-pârâtă C. susține că terenul nu se afla în proprietate
privată, nu a dovedit că acest teren ar avea alt regim juridic decât cel
susținut de reclamanți.
În
ceea ce privește temeiul răspunderii, curtea de apel a apreciat că apelanta se
raportează eronat la condițiile răspunderii civile delictuale, în realitate,
izvorul obligației de despăgubire nefiind o faptă ilicită cauzatoare de
prejudicii, ci limitarea legală a dreptului de proprietate privată al
reclamanților, prin existența drepturilor de uz și servitute legală, ce au ca
obiect utilitatea publică.
În
final, instanța de apel a apreciat ca fiind lipsit de relevanță faptul că
apelanta-pârâtă nu a cunoscut faptul că terenul pe care a amplasat stâlpii de
susținere a liniei electrice este proprietate privată și că a avut toate
autorizațiile necesare edificării capacității energetice, subliniind că este
important că apelanta exploatează această capacitate energetică în scopul
obținerii de profit, în timp ce pentru limitarea adusă dreptului de
proprietate, intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să primească o compensație,
în temeiul art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul
realizării capacității energetice, în același sens fiind și prevederile art.
621 alin. (3) Noul C. civ.
Împotriva
acestei decizii, C. a declarat recurs, solicitând modificarea ei în tot, în
sensul admiterii apelului său, cu consecința schimbării în parte a sentinței
apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulată în
contradictoriu cu ea.
În
motivare, a reiterat istoricul litigiului și a arătat că instanța de apel a
realizat o interpretare superficială și facilă a cadrului legal în care își
desfășoară activitatea, aplicând în mod eronat și trunchiat dispozițiile
legislației specifice sectorului energetic; a fost invocat, astfel, motivul de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În
susținerea motivului de recurs invocat, a arătat că instanța de apel a
înlăturat în mod nejustificat concluziile expertului topo cu privire la
suprafața efectiv ocupată de cele trei stații de energie electrică, ajungând ca
de la o suprafață certă de aproximativ 15 mp să acorde despăgubiri pentru o
suprafață de 750 mp.
Astfel,
a susținut că interpretarea extensivă a legii în favoarea reclamanților este
complet greșită, vădind atitudinea subiectivă a tribunalului, menținută de
curtea de apel, care a înlăturat din considerentele hotărârii dovezile
administrate în favoarea sa, respectiv adresa emisă de E. și concluziile
expertului topo cu privire la suprafața efectiv ocupată de stâlpii de joasă
tensiune, motivat de faptul că nu se coroborează cu alte probe.
Precizează
că este evident faptul că din moment ce suprafața ocupată este de aproximativ
15 mp, extinderea acesteia la suprafața de 750 mp, determinată de expertul
tehnic imobiliar în suplimentul la raport ca incluzând culoarul de trecere a
liniei electrice, este abuzivă.
O
altă critică vizează faptul că instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile
legislației specifice la situația de fapt existentă în speță, evitând în
motivarea soluției exact prevederile legale care instituie în favoarea ei, în
calitate de operator de distribuție, un drept de uz și servitute în
considerarea amplasării capacității energetice de interes public.
Or,
interpretând dispozițiile art. 16 din Legea nr. 13/2007 invocat de ea, Curtea
Constituțională a reținut că acestea instituie o servitute legală specială,
care, odată constituită, este opozabilă tuturor, iar spre deosebire de
celelalte servituți, nu este perpetuă, ci este limitată la durata de exploatare
a instalației electrice, dreptul exercitându-se pe durata existenței acesteia.
În
continuare, arată că, deși este adevărat că prevederile art. 16 alin. (5) din
Legea nr. 13/2007 prevăd exercitarea dreptului de uz și de servitute asupra
proprietăților private afectate de capacitățile energetice, instanța de apel a
omis însă să rețină că la momentul edificării capacității energetice în cauză,
conform Autorizației de construire nr. 33 din 02 martie 2009, terenul afectat
de rețeaua electrică nu se afla în proprietate privată.
În
acest context, arată că niciuna dintre instanțele de fond nu a analizat și nu a
menționat niciodată autorizația sus-menționată, emisă de Primăria Snagov,
reținând doar faptul că răspunderea acestei instituții este înlăturată,
întrucât în certificatul de urbanism se menționează că nu vor fi afectate
terenuri proprietate particulară, fără a observa însă faptul că această
mențiune este una standard în acest tip de acte.
Astfel,
atâta vreme cât certificatul de urbanism are caracter general, de informare,
autorizația de construire conține reguli specifice.
Prin
urmare, apreciază că instanța de apel a admis în mod eronat acordarea
despăgubirilor, fără o prealabilă analiză a îndeplinirii cumulative a
condițiilor legale pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale.
A
arătat că, mai mult decât atât, instanța de prim control judiciar a făcut apel
la un argument simplist și necorespunzător realității în argumentarea soluției
de obligare la plata despăgubirilor, trecând peste caracterul serviciului
public desfășurat de ea, reținând doar scopul obținerii de profit.
În
continuare, a evocat Decizia nr. 878/2008 a Curții Constituționale prin care se
reține că prevederile art. 16 alin. (3), (6), (9) și (10) și art. 19 alin. (3)
și 4 din Legea nr. 13/2007 instituie o sarcină gratuită care grevează
proprietățile afectate de capacități energetice, pe toată durata existenței
acesteia.
În
continuare, a arătat că limitările dreptului de proprietate au fost stabilite
prin Legea nr. 13/2007 în concordanță cu dispozițiile art. 44 alin. (7) din
Constituția României. Or, în speță, reclamanții au dobândit terenul afectat de
sarcini, pe care sunt obligați în continuare să le respecte, atâta timp cât
capacitatea energetică în cauză asigură distribuția energiei electrice,
serviciu de utilitate publică ce deservește interesul general.
A
argumentat că în susținerea celor arătate sunt și deciziile Curții
Constituționale prin care au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate
invocate în legătură cu art. 16 și 41 din Legea nr. 13/2007, elocventă pentru
situația în speță fiind Decizia nr. 163 din 27 februarie 2007.
În
final, a arătat că este evident faptul că instanța de apel a evitat analiza
temeiului de drept al acestui capăt de cerere, menționând doar prevederile art.
621 alin. (3) Noul C. civ., care nu era în vigoare la data introducerii
acțiunii și nu are în vedere situația exercitării dreptului de uz și de
servitute de către prestatorul serviciului de utilitate publică.
Analizând
actele dosarului și decizia atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate,
Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit
art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea unei hotărâri se poate cere când aceasta
este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită
a legii.
În
ce privește criticile recurentei vizând modul în care tribunalul a interpretat
probatoriul administrat în cauză, respectiv a înlăturat valoarea probatorie a
adresei emise de E. și concluziile expertului topo cu privire la suprafața
efectiv ocupată de stâlpii de joasă tensiune, Înalta Curte subliniază că
acestea reprezintă critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate a deciziei
atacate, neputând face obiectul analizei instanței de recurs.
Mai
mult decât atât, succesiunea actelor dosarului relevă faptul că recurenta a
reluat ad litteram criticile formulate în faza procesuală anterioară și asupra
cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.
Prin
reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să
obțină o nouă verificare a susținerilor sale, cu toate că legea recunoaște doar
dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și al treilea
grad devolutiv.
Or,
prin decizia atacată s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor
pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției
adoptate.
Prin
urmare, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a
formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurentele-pârâte au
nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.
Pe
de altă parte, recurenta a invocat Decizia nr. 878/2008 a Curții
Constituționale, susținând că prin aceasta se reține că prevederile art. 16
alin. (3), (6), (9) și (10) și art. 19 alin. (3) și 4 din Legea nr. 13/2007
instituie o sarcină gratuită care grevează proprietățile afectate de capacități
energetice, pe toată durata existenței acesteia.
Astfel,
a subliniat că instanța de apel, trecând peste caracterul serviciului public
desfășurat de ea, a reținut doar scopul obținerii de profit.
Înalta
Curte constată însă că aceste critici au fost invocate direct în faza
procesuală a recursului, nu și pe calea apelului exercitat împotriva sentinței
Tribunalului București.
Or,
conform art. 299 alin. (1) C. proc. civ., obiectul recursului îl reprezintă
decizia pronunțată în etapa procesuală a apelului, fiind astfel recunoscut că
recursul nu poate fi exercitat omisso medio. Această regulă se aplică însă nu
numai atunci când partea nemulțumită de hotărârea adoptată de prima instanță nu
a declarat apel, ci și în situația în care sentința a fost apelată, dar în faza
apelului nu au fost invocate critici, care apoi au fost prezentate pentru prima
dată în recurs.
De
aceea, asemenea critici, fiind invocate omisso medio, nu vor fi luate în
analiză de instanța supremă.
Nici
critica vizând faptul că instanța de apel nu a aplicat corect dispozițiile
legislației specifice la situația de fapt existentă, evitând în motivarea
soluției exact prevederile legale care instituie în favoarea ei, în calitate de
operator de distribuție, un drept de uz și servitute în considerarea amplasării
capacității energetice de interes public, nu este aptă să conducă la admiterea
recursului.
Astfel,
potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/2007, în vigoare atât la data
instalării stâlpilor de joasă tensiune pe proprietatea reclamanților, cât și la
data introducerii acțiunii, "exercitarea drepturilor de uz și servitute
asupra proprietăților statului și ale unităților administrativ-teritoriale
afectate de capacitățile energetice se realizează cu titlu gratuit pe toată
durata existenței acestora", iar potrivit alin. (5) al aceluiași articol,
"exercitarea drepturilor de uz și de servitute asupra proprietăților
private afectate de capacitățile energetice, care se vor realiza după intrarea
în vigoare a prezentei legi, se face în conformitate cu regulile procedurale
privind condițiile și termenii referitori la durata, conținutul și limitele de
exercitare a acestor drepturi, prevăzute într-o convenție-cadru, precum și
pentru determinarea cuantumului indemnizațiilor și a despăgubirilor și a
modului de plată a acestora, care se aprobă, împreună cu convenția-cadru, prin
hotărâre a Guvernului, la propunerea ministerului de resort, în termen de 6
luni de la intrarea în vigoare a prezentei legi".
Totodată,
conform alin. (9) al art. 16 din Legea nr. 13/2007, "proprietarii
terenurilor și titularii activităților afectați de exercitarea de către titularii
de licență și autorizații a drepturilor prevăzute la alin. (2) vor fi
despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora. La calculul despăgubirilor
vor fi avute în vedere următoarele criterii:
-
suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor;
-
tipurile de culturi și plantații, precum și amenajările afectate de lucrări;
-
activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.
Cuantumul
despăgubirii se stabilește prin acordul părților sau, în cazul în care părțile
nu se înțeleg, prin hotărâre judecătorească".
Or,
circumstanțele de fapt ale cauzei, astfel cum au fost stabilite de instanțele
de fond, atestă faptul că recurenta-pârâtă a amplasat stâlpii de joasă tensiune
pe terenul proprietatea privată a intimaților-reclamanți.
Prin
urmare, criticile vizând faptul că în mod greșit instanța de apel nu s-a
raportat la prevederile alin. (4) al art. 16 din Legea nr. 13/2007 ar fi putut
fi circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
în măsura în care, în speță, regimul juridic al proprietății afectate de
capacitățile energetice ar fi fost acela de proprietate publică.
Afirmațiile
recurentei, în sensul că la momentul edificării capacității energetice în
cauză, conform Autorizației de construire nr. 33 din 02 martie 2009, terenul
afectat de rețeaua electrică nu se afla în proprietate privată, nu pot fi
primite, de vreme ce din actele depuse la dosar (Dosarul nr. x/299/2010 al
Judecătoriei Sectorului 1 București), rezultă că asupra terenului în litigiu
s-a reconstituit dreptul de proprietate, în favoarea autoarei
intimaților-reclamanți, la data de 16 octombrie 2002.
În
sfârșit, susținerile recurentei vizând faptul că niciuna dintre instanțele de
fond nu a analizat și nu a menționat niciodată autorizația sus-menționată,
emisă de Primăria Snagov, iar instanța de apel a admis în mod eronat acordarea
despăgubirilor, fără o prealabilă analiză a îndeplinirii cumulative a
condițiilor legale pentru angajarea răspunderii sale civile delictuale, sunt
lipsite de relevanță, deoarece au în vedere un alt temei juridic al angajării
răspunderii sale.
Astfel,
recurenta se raportează eronat la condițiile răspunderii civile delictuale
când, în realitate, izvorul obligației de despăgubire îl reprezintă limitarea
legală a dreptului de proprietate privată al reclamanților, prin existența
drepturilor de uz și servitute legală.
Prin
urmare, așa cum corect a reținut și instanța de apel, este lipsit de relevanță
faptul că recurenta-pârâtă nu a cunoscut faptul că terenul pe care a amplasat
stâlpii de susținere a liniei electrice este proprietate privată și că a avut
toate autorizațiile necesare edificării capacității energetice, de vreme ce
aceasta exploatează această capacitate energetică în scopul obținerii de
profit, iar pentru limitarea adusă dreptului de proprietate,
intimații-reclamanți sunt îndreptățiți să primească o compensație, în temeiul
art. 16 alin. (9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul realizării
capacității energetice.
Tot
ca neîntemeiate apar și criticile recurentei vizând faptul că instanța de apel
a evitat analiza temeiului de drept al acestui capăt de cerere, menționând doar
prevederile art. 621 alin. (3) Noul C. civ., care nu era în vigoare la data
introducerii acțiunii.
Aceasta
întrucât, așa cum s-a reținut și în precedent, instanța de apel și-a
fundamentat soluția de acordare a despăgubirilor pe prevederile art. 16 alin.
(9) din Legea nr. 13/2007, în vigoare la momentul realizării capacității
energetice, fiind lipsit de consecințe juridice faptul că aceasta a precizat că
în același sens sunt și dispozițiile art. 621 alin. (3) Noul C. civ.
Având
în vedere motivele prezentate anterior, decizia atacată se dovedește a fi
legală, așa încât, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va
respinge ca nefondat recursul și, având în vedere că recurenta-pârâtă a căzut
în pretenții, în temeiul art. 274 cu aplicarea art. 298 și art. 316 C. proc.
civ., o va obliga să plătească intimaților-reclamanți suma de 4.300 lei, cu
titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. împotriva Deciziei civile
nr. 470/A din 24 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a
VI-a civilă.
Obligă
recurenta-pârâtă să plătească intimaților-reclamanți suma de 4.300 lei, cu
titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi, 24 aprilie 2015.
Procesat
de GGC - GV