ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1355/2016

Decizia nr. 1355/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, la data de 18 martie 2013, reclamanții A., B., C., D. și E., toți prin mandatar A., au solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtei CN F. SA de a emite avizul favorabil pentru ''Planul Urbanistic Zonal-Centru comercial și servicii" în zona A3, Km 30+700 stânga și, pe cale de consecință, să fie obligată pârâta la emiterea avizului, conform documentației întocmite de proiectantul SC G. SRL, în termen de 10 zile de la pronunțare.

De asemenea, reclamanții au mai solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, estimate provizoriu la suma de 2.640.000 euro, reprezentând paguba cauzată de refuzul nejustificat în emiterea avizului favorabil, constând în lipsa de folosință a terenului și beneficiul nerealizat din imposibilitatea de exploatare a proiectului.

Această cerere de despăgubire, ce face obiectul analizei de față, a fost disjunsă în ședința publică din data de 23 mai 2013, fiind format Dosarul nr. x/2/2013, a cărei judecată a fost suspendată, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. x/2/2013, respectiv până la 14 august 2013.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că sunt coproprietarii terenului în suprafață de 42.920 mp, situat în intravilanul com. Snagov, sat Snagov, iar prin certificatele de urbanism din 20 octombrie 2011 și din 13 noiembrie 2012, emise în vederea obținerii autorizației de construire pe acest teren a unui centru comercial și servicii P+2E, P+4E, li s-a impus întocmirea Planului Urbanistic Zonal, care trebuie a fi avizat, printre altele, și de CN F. SA.

Au mai arătat că CN F. SA - H. București a emis punctul de vedere din 14 ianuarie 2013, prin care se exprimă acordul cu soluția proiectată și se propune emiterea avizului favorabil pentru Planul Urbanistic Zonal, iar documentația și acest punct de vedere au fost înaintate CN F. SA prin adresa nr. 924, în vederea emiterii avizului. Pârâta, primind această documentație, însoțită de avizul favorabil din partea H. București, i-a invitat la data de 17 ianuarie 2013, când nu s-a putut ține ședința comisiei, și apoi la data de 01 februarie 2013, pentru a se discuta în cadrul ședinței CTE - Restrâns proiectul.

Urmare ședinței din 01 februarie 2013, prin adresa din 07 februarie 2013, pârâta comunică H. București că nu s-a avizat documentația, întrucât politica CN F. SA este ca pe autostrăzile noi și pe bretelele aferente nodurilor rutiere să nu se mai permită alte accese în afara celor de la spațiile de servicii, parcările de scurtă durată și de la centrele de întreținere și coordonare care au fost prevăzute în proiectul de construcție a acestora, împrejurare față de care restituie documentația tehnică.

Reclamanții au arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 8 teza ultimă din Legea nr. 554/2004, întrucât pârâta, prin adresa din 07 februarie 2013, a refuzat nejustificat avizarea Planului Urbanistic Zonal-Centru comercial și servicii în zona A3, Km 30+700 stânga, conform documentației întocmite de proiectantul SC G. SRL, exercitând un exces de putere, justificându-și refuzul emiterii avizului favorabil nu prin raportare la legislația existentă, ci prin raportare la o politică subiectivă. Au mai arătat că sunt persoane vătămate, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, exploatarea terenului fiind serios afectată de refuzul pârâtei de a aviza Planul Urbanistic Zonal, respectiv accesul la acest teren, deși proiectul respectă toate dispozițiile legale și toate cerințele impuse de CN F. SA. Dreptul de a construi pe terenul respectiv este interzis prin refuzul nejustificat al pârâtei, iar această situație afectează garanția constituțională a dreptului de proprietate.

Reclamanții au mai susținut că, urmare acestor obstrucții din partea CN F. SA și a refuzului de a emite avizul favorabil, le-au fost cauzate importante prejudicii, solicitând prin cererea precizată repararea pagubei constând în beneficiul nerealizat și lipsa de folosință a terenului, în sumă de 247.952 euro.

Prin sentința civilă nr. nr. 1797 din 5 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă cererea în despăgubire, astfel cum a fost precizată de reclamanții A., B., D., C. și E., în contradictoriu cu pârâta CN F. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr. 2161 din 27 iunie 2013 (filele 17-21), Curtea de Apel București, secția a VIII-a, a admis în parte acțiunea inițială a reclamanților și a obligat pârâta CN F. SA să emită avizul favorabil pentru Planul Urbanistic Zonal - Centru comercial și servicii în zona A3, km 30+700 stânga, conform documentației întocmite de proiectantul SC G. SRL, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii. Această sentință a rămas irevocabilă prin nerecurare la data de 14 august 2013, conform referatului aflat la fila 21 din dosar.

Reclamanții au formulat și un capăt de cerere de acordare despăgubiri, ce a fost disjuns și face obiectul analizei de față, prin care au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 247.952 euro, din care 40.774 euro reprezentând lipsa de folosință a terenului și 207.178 euro reprezentând beneficiu nerealizat, despăgubiri solicitate pentru perioada 07 februarie 2013-21 noiembrie 2013, respectiv de la exprimarea de către pârâtă a refuzului nejustificat de eliberare a avizului favorabil, concretizat în adresa din 07 februarie 2013, și până la emiterea acestui aviz.

Având a soluționa această cerere de despăgubire, prima instanță a constatat că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 consacră principiul că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei care i-a fost cauzată. Totodată, art. 18 alin. (3) din aceeași lege prevede că, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale, dacă reclamantul a cerut acest lucru.

Așadar, prevăzând competența instanței de contencios administrativ de a se pronunța și asupra despăgubirilor cerute (contencios de plină jurisdicție), legiuitorul a stabilit că repararea prejudiciului este condiționată de anularea actului sau constatarea existenței unui refuz nejustificat, ambele aspecte fiind asociate cu încălcarea unui drept sau interes legitim, iar acțiunea în despăgubiri poate fi introdusă în subsidiar față de acțiunea principală având ca obiect constatarea caracterului nejustificat al refuzului autorității administrative de a emite un act, cum este cazul în speță.

Condițiile de drept substanțial ale angajării răspunderii administrative patrimoniale pentru prejudiciul cauzat sunt cele prevăzute de dreptul comun (art. 1349-1395 C. civ.), respectiv fapta ilicită, prejudiciul, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, precum și vinovăția celui care a cauzat prejudiciul. Aceste condiții sunt cumulative, astfel încât neîndeplinirea uneia atrage respingerea cererii în despăgubiri.

În ceea ce privește fapta ilicită, contrar celor susținute de pârâtă, prima instanță a reținut că este evident că aceasta există, întrucât, prin sentința civilă nr. 2161 din 27 iunie 2013, Curtea de Apel București a constatat irevocabil și cu putere de lucru judecat refuzul nejustificat al pârâtei de a emite avizul favorabil pentru Planul Urbanistic Zonal - Centru comercial și servicii în zona A3, reținând excesul de putere sub forma exercitării dreptului de apreciere prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor, respectiv prin încălcarea dreptului reclamanților la exercitarea deplină a atributelor proprietății lor. În aceste condiții, nu poate fi primită susținerea pârâtei că nu ar exista o faptă ilicită, fiind fără putință de tăgadă că aceasta constă în refuzul nejustificat de emitere a avizului favorabil.

În ceea ce privește prejudiciul, ca element esențial al răspunderii administrative patrimoniale, Curtea a arătat că acesta constă în efectul negativ suferit ca urmare a faptei ilicite. Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare, acesta trebuie să fie cert, ceea ce presupune că este sigur atât în privința existenței sale, cât și a posibilității de evaluare. Curtea a subliniat că este cert un prejudiciu actual (deja produs la data la care se pretinde repararea lui), precum și, în anumite condiții, unul viitor (care, deși nu s-a produs încă, este sigur că se va produce în viitor, conform art. 1385 alin. (2) C. civ.), nu însă și prejudiciul eventual, care este lipsit de certitudine și nu poate justifica acordarea de despăgubiri.

În speță, în ceea ce privește prejudiciul suferit, reclamanții au arătat că acesta constă, pe de o parte, în lipsa de folosință a terenului (raportată la prețul chiriilor pentru imobile similare), iar, pe de altă parte, în beneficiul nerealizat prin obstrucționarea finalizării proiectului imobiliar și imposibilitatea de exploatare a proiectului (raportat la valoarea cu care ar fi sporit patrimoniul reclamanților, dacă aceștia ar fi realizat proiectul imobiliar, ca urmare a închirierii imobilelor/spațiilor ce urmau a fi amenajate pe teren).

Referitor la lipsa de folosință a terenului, Curtea a constatat că, potrivit certificatelor de urbanism din 20 octombrie 2011 și din 13 noiembrie 2012 (filele 104-109), categoria actuală de folosință a terenului intravilan este agricolă, iar din probele administrate în cauză nu rezultă că reclamanții ar fi fost împiedicați de pârâtă să exploateze agricol terenul proprietatea lor (de altfel, reclamanții nici nu au susținut o atare împrejurare). În acest sens, Curtea constată că și expertul judiciar, la momentul efectuării cercetării la fața locului, a constatat că terenul nu era împrejmuit și că pe acesta era înființată cultură agricolă de grâu (fila 228).

În atare condiții, Curtea a constatat că prejudiciul derivând din lipsa de folosință a terenului nu există, iar împrejurarea că reclamanții urmăresc să realizeze pe acest teren un proiect imobiliar (construire centru comercial și de servicii) nu are relevanță în cauză din perspectiva analizată, întrucât la acest moment categoria de folosință a terenului nu a fost schimbată, fiind în continuare agricolă.

Prin urmare, Curtea nu a dat eficiență nici evaluării efectuate de către expertul judiciar, întrucât acesta s-a raportat, astfel cum au solicitat expres reclamanții (fila 96), la anumite contracte de închiriere a unor terenuri similare, estimând veniturile neîncasate din chirii, dacă proprietatea ar fi putut fi închiriată. Or, reclamanții nici nu au invocat, nici nu au făcut dovada că ar fi fost împiedicați de pârâtă a închiria terenul respectiv, în considerarea categoriei actuale de folosință (agricolă).

În ceea ce privește beneficiul nerealizat, instanța de fond a reținut că prin dispozițiile art. 1385 alin. (4) C. civ., invocate de reclamanți, se reglementează expres repararea prejudiciilor cauzate și prin pierderea șansei de a obține un avantaj. Potrivit acestui text legal, precum și art. 1532 alin. (2) și (3) C. civ., prejudiciul cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei, iar prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată.

Invocând aceste dispoziții legale, reclamanții au susținut că au suferit o diminuare a afacerii, deoarece terenul intravilan proprietatea lor este destinat dezvoltării și amenajării unui proiect imobiliar de amploare, iar dreptul de a construi pe teren a fost interzis prin refuzul nejustificat al pârâtei de emitere a avizului favorabil. În mod concret, reclamanții au arătat că, din cauza acestui refuz nejustificat, s-au decalat toate etapele de realizare a proiectului imobiliar și s-a prelungit termenul de obținere a formalităților ulterioare și de construire a proiectului imobiliar cu 9 luni și jumătate, în condițiile în care au făcut dovada realității și seriozității demersurilor efectuate.

Prin raportare la aceste susțineri ale reclamanților, Curtea apreciază că prejudiciul concretizat în beneficiul nerealizat nu este cert, întrucât nu este sigur nici în privința existenței sale, nici a posibilității de evaluare, pretinderea la acest moment a contravalorii chiriei neîncasate pentru spațiile comerciale/de servicii fiind evident nejustificată, în condițiile în care lucrările de construire nu au fost nici măcar începute, autorizația de construire nefiind încă emisă (conform art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, executarea lucrărilor de construcții este permisă numai pe baza unei autorizații de construire). Numai după aprobarea Planului Urbanistic Zonal de către autoritățile locale, beneficiarul poate să întocmească documentația tehnică în vederea obținerii autorizației de construire, care va cuprinde, printre altele, acordurile și avizele necesare, stabilite prin certificatul de urbanism.

Mai mult, încasarea acestei chirii în raport de care reclamanții au solicitat a se efectua expertiza judiciară depinde nu doar de execuția, finalizarea și recepția lucrărilor de construire, ci și de evoluția cererii și ofertei pe piața imobiliară, de valoarea chiriei la momentul la care spațiile respective vor fi finalizate și apte de a fi închiriate etc. Prejudiciul rezultând din imposibilitatea exploatării obiectivului de investiție propus de reclamanți nu poate fi calculat nici din perspectiva faptului că în prezent categoria de folosință a terenului este agricolă. De asemenea, nu se cunoaște cu certitudine dacă reclamanții, în ipoteza deținerii tuturor avizelor necesare, ar fi demarat lucrările și le-ar fi finalizat cu succes.

Cu alte cuvinte, prejudiciul egal cu valoarea chiriei neîncasate pentru perioada 07 februarie-21 noiembrie 2013, astfel cum a fost cuantificat prin raportul de expertiză judiciară efectuat în cauză, nu are un caracter sigur, ci cel mult eventual, nefiind astfel apt de a fi despăgubit.

În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1532 alin. (3) C. civ., potrivit cărora prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanță, întrucât acest text de lege are în vedere ipoteza prejudiciului care nu este cert în privința posibilității de evaluare, iar nu a existenței sale (prejudiciu eventual), cum este cazul în speță.

Față de aceste considerente, în baza art. 1, 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, constatând că prejudiciul material invocat fie nu există, fie nu este cert, ci este doar eventual, astfel că nu poate fi angajată răspunderea administrativă patrimonială a autorității publice pârâte, Curtea a respins cererea în despăgubire, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.

Având în vedere dispozițiile art. 453 C. proc. civ. și constatând culpa procesuală a reclamanților, Curtea a respins ca neîntemeiată și cererea accesorie de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată (taxe timbru, onorarii expert și avocat).

Împotriva acestei sentințe au formulat recurs reclamanții A., B., D., C. și E., criticând-o pentru nelegalitate, invocând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se susține că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată cu încălcarea disp. art. 1349 alin. (1) C. civ, art. 1385 alin. (4) C. civ., art. 1531 C. civ., art. 1532 alin. (2) C. civ., în esență, pentru următoarele motive:

- Dispozițiile art. 1349 alin. (1) C. civ. reglementează obligația generală a oricărei persoane de a nu vătăma sau prejudicia o altă persoană, dispunând că orice atingere adusă drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane atrage, pentru cel vinovat, răspunderea pentru toate prejudiciile cauzate, fiind obligat la repararea integrală acestora.

- Instanța de fond a constatat în mod greșit că în cauză nu este îndeplinită condiția certitudinii prejudiciului, nici în privința existenței sale și nici a posibilității de evaluare, contrar dispozițiilor legale și a probelor administrate în cauză din care rezultă că în mod cert reclamanții au suferit o diminuare a afacerii, deoarece terenul intravilan proprietatea acestora este destinat dezvoltării și amenajării unui proiect imobiliar de amploare, fiindu-le îngrădit accesul la suprafața de teren pe care o dețin în proprietate, iar rapoartele de expertiză efectuate în cauză evaluează prejudiciul produs reclamanților prin fapta ilicită a pârâtei (constată și de către instanța fondului) la suma totală de 247.952 euro.

- Dispozițiile N.C.C. în art. 1385 alin. (4) C. civ. reglementează repararea prejudiciilor cauzate și prin pierderea șansei de a obține un avantaj, text de lege pe care instanța de fond l-a interpretat și aplicat în mod greșit.

Această problemă a reparării prejudiciilor cauzate prin pierderea șansei de a obține un avantaj a făcut obiectul unor dispute doctrinare și jurisprudențiale în Franța, de unde s-au inspirat și autorii noului C. civ.

- Chiar și practica judiciară, anterioară noului C. civ., mai ales după 1989, a recunoscut asemenea prejudicii, dispunând repararea lor, de exemplu, chiar și în cazul în care persoana vătămată nu era încadrată în muncă la data vătămării, dar existau probe certe că urma să se angajeze, iar întârzierea angajării fiind datorată faptei ilicite.

Referitor la posibilitatea reparării prejudiciilor cauzate prin pierderea unei șanse, pe calea răspunderii delictuale, este necesar ca șansa să fie reală și serioasă, iar pierderea șansei să fie determinată direct de fapta ilicită sau de o altă împrejurare pentru care se angajează răspunderea delictuală.

În concluzie, pentru a obține despăgubiri într-o astfel de situație, partea vătămată va trebui să probeze că a ratat obținerea unui avantaj sau o anumită favoare, care era, pentru ea, aproape o certitudine, dacă nu ar fi intervenit fapta ilicită a autorului.

- Sub aspectul principiului efectivității drepturilor garantate de Convenție, Curtea de la Strasbourg a arătat de câte ori a avut prilejul că instrumentul internațional regional european de protecție a drepturilor omului garantează drepturi efective și concrete și nu drepturi teoretice și iluzorii.

În acest context, protecția conferită de art. 1 parag. 1 din primul Protocol adițional la Convenție garantează toate atributele dreptului de proprietate, iar în cauza Sporrong și M. c. Suedia, Curtea a statuat că recunoașterea în mod teoretic a dreptului proprietarilor de a exercita atributele de folosință și de dispoziție cu privire la bunurile lor, fără ca practic să existe posibilitatea de a exercita aceste atribute, echivalează cu o încălcare de fapt a dreptului de proprietate.

- În mod concret, datorită refuzului nejustificat al pârâtei s-au prelungit și s-au decalat toate etapele de realizare a proiectului imobiliar, s-a prelungit termenul de obținere a formalităților ulterioare și de construire a proiectului imobiliar cu 9,5 luni, în condițiile în care s-a făcut dovada realității si seriozității demersurilor recurenților, angrenați efectiv în realizarea și finalizarea proiectului imobiliar, astfel încât gradul probabilității obiective de realizare a șansei este maxim.

- Nu se poate reține constatarea instanței de fond în sensul că nu ar fi fost împiedicați recurenții de către pârâtă să exploateze terenul potrivit categoriei actuale de folosință, respectiv să-l cultive, întrucât, pe de o parte, categoria de folosință a terenului este aceea de intravilan - construibil, prin adoptarea Planului Urbanistic Zonal prin Hotărârea Consiliului Local Snagov, și nu de agricolă, iar pe de altă parte, nu a existat și nu există nici în prezent posibilitatea de acces la terenul proprietatea recurenților, urmare a construirii autostrăzii A3, acest acces fiindu-ne refuzat, în continuare de către pârâtă.

- Împrejurarea că pe anumite planșe foto se vede o cultură agricolă înființată pe o porțiune de teren, nu poate duce la concluzia că s-ar fi cultivat terenul reclamanților întrucât s-au depus la dosar dovezi din care rezultă că terenul ce face obiectul litigiului nu este cultivat și nici nu s-ar fi putut cultiva pentru că nu există acces, iar destinația acestuia nicidecum nu este cea agricolă, ci este destinat realizării unui proiect imobiliar.

- Potrivit prevederilor art. 1532 alin. (2) C. civ., text de lege interpretat și aplicat greșit de către instanța de fond, prejudiciul ce s-ar fi putut cauza prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj, poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului, iar potrivit alin. (3) prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine se determină de instanța de judecată.

- Conform documentelor existente la dosar, este incorectă constarea instanței referitoare la categoria de folosință a terenului și la inexistența aprobării Planului Urbanistic Zonal.

- Este adevărat că mai există o serie de incertitudini în finalizarea proiectului, cum reține instanța fondului (demararea și finalizarea cu succes a lucrărilor, evoluția cererii și ofertei pe piața imobiliară) însă tocmai acesta este și scopul reglementărilor prev. de art. 1532 alin. (2) și (3) C. civ. care permit instanței, în ipoteza existenței unui prejudiciul al cărui cuantum nu poate fi stabilit cu certitudine, să ia în calcul aceste probabilități precum și procentul în care se poate realiza șansa.

- Cert este că prin atitudinea ilicită a pârâtei, prin excesul de putere manifestat, cu perseverență, chiar și în continuare, posibilitatea de realizare a proiectului imobiliar s-a prelungit, numai până la momentul emiterii avizului, cu 9 luni și jumătate, iar această atitudine, mai mult decât culpabilă, trebuie sancționată de către instanță prin aplicarea corespunzătoare a disp. art. 1531 C. civ, efectul negativ suferit de către reclamanți, ca urmare a faptei ilicite săvârșite de către pârâtă fiind pe deplin dovedit.

- Urmează a constata că suma solicitată de către reclamanți reflectă aceste coordonate impuse de lege și care trebuie avute în vedere de către instanță, fiind o sumă minimă, mult inferioară avantajelor reale pe care reclamanții le puteau obține, comparând numai concluziile celor două rapoarte de expertiză (exp. I. și exp. J.).

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la probatoriul administrat dar și față de prevederile legale aplicabile din materia supusă analizei, Înalta Curte reține că nu subzistă motivul de nelegalitate invocat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prima instanță a examinat și soluționat cererea precizată a reclamanților recurenți, disjunsă dintr-o altă cauză, având ca obiect obligarea intimatei CN F. SA la plata sumei de 247.952 euro, pentru perioada 7 februarie 2013-21 noiembrie 2013, reprezentând paguba cauzată de refuzul nejustificat în emiterea avizului favorabil, constând în lipsa de folosință a terenului (40.774 euro) și beneficiul nerealizat din imposibilitatea de exploatare a proiectului (207.178 euro), în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată, pentru motivele arătate la pct. 2 din prezenta decizie.

O primă critică a recurenților vizează pretinsa încălcare și nesocotire, prin hotărârea recurată, a prevederilor art. 1349 alin. (1) C. civ., a art. 1385 alin. (4) C. civ., art. 1531 C. civ. și art. 1532 alin. (2) C. civ.

Contrar celor susținute și apreciate de recurenți și în acord cu argumentația judecătorului fondului, Înalta Curte constată că în cauză,raportat chiar la condițiile de drept substanțial ce se cer a fi îndeplinite conform art. 1349-1395 C. civ. pentru angajarea răspunderii administrative patrimoniale, corect expuse și reținute de altfel, cerința certitudinii prejudiciului, derivând din lipsa de folosință a terenului, ca și din beneficiul nerealizat, nu este îndeplinită.

Astfel, cu referire la această chestiune, a prejudiciului suferit, reclamanții recurenți au susținut, ca prim aspect că, prejudiciul derivă, în mod direct, din lipsa de folosință a terenului în discuție și se impune pentru estimare raportarea la prețul chiriilor pentru imobile similare.

Instanța de recurs constată că nu sunt întemeiate criticile recurenților vizând categoria de folosință a terenului, ca fiind aceea de intravilan-construibil, prin adoptarea Planului Urbanistic Zonal prin Hotărârea Consiliului Local Snagov, și nu de agricolă, mai cu seamă că nu există nicio posibilitate de acces la terenul proprietatea lor, față de argumentația primei instanțe, fundamentată, cel puțin în parte, chiar pe constatările cuprinse în rapoartele de expertiză efectuate în cauză de experții I. și J., la data judecății în fond.

Se menționează, astfel, în respectivele rapoarte că la întocmirea lor au fost avute în vedere certificatele de urbanism din 20 octombrie 2011 și din 13 noiembrie 2012, potrivit cu care categoria de folosință, în speță - arabil, a terenului în discuție, nu a fost schimbată, categoria de folosință fiind diferită de locația terenului, intravilan sau extravilan, conform Legii nr. 150/1991.

Relevanță prezintă, astfel cum bine a reținut și prima instanță, că la data inspecției terenului, cu ocazia efectuării expertizei, 8 noiembrie 2013 s-a constatat că acesta nu era împrejmuit iar pe teren era înființată o cultură de grâu, fiind anexate raportului și planșe foto executate la acea dată, cât și ulterior, în mai 2014, (filele 228 și următoarele, 453 și următoarele, dosar fond).

În raport de aceste considerațiuni se apreciază așadar că susținerile recurenților reclamanți din cererea de recurs, pe acest aspect, nu sunt de natură a demonstra nici nelegalitatea și nici netemeinicia analizei și constatărilor primei instanțe, în sensul că reclamanții nu au fost împiedicați de intimata CN F. SA să exploateze terenul proprietatea lor, conform destinației acestuia în considerarea categoriei actuale de folosință.

Nefondate sunt și criticile recurenților în ceea ce privește prejudiciul derivat din beneficiul nerealizat, în condițiile în care, prima instanță, cu temei a reținut că potrivit art. 1385 alin. (4) și art. 1532 alin. (2) și (3) C. civ., prejudiciul cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, însă încasarea unor chirii în raport de care recurenții au solicitat a se efectua expertiza judiciară depinde nu doar de execuția, finalizarea și recepția lucrărilor ci și de alte elemente obiective, cum ar fi evoluția cererii și ofertei pe piața imobiliară, de valoarea chiriei la momentul la care spațiile respective vor fi finalizate și apte de a fi închiriate.

Este adevărat că în raport de art. 1532 alin. (2) C. civ. se menționează „prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj” cum susține recurenții, dar o atare reglementare este în mod evident subsumată celei cuprinse în alineatul 1 al aceluiași articol, intitulat „caracterul cert al prejudiciului” în care se arată că „la stabilirea daunelor interese se ține seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe”.

Or, din această perspectivă, apare corect și în opinia instanței de recurs, astfel cum a reținut judecătorul fondului, că prejudiciul concretizat în pierderea unei șanse de a obține un avantaj nu este cert, întrucât la acest moment nu se poate vorbi nici de certitudinea existenței acestuia și nici chiar de probabilitatea obținerii avantajului (e.g. pretinderea contravalorii chiriei neîncasate pentru spații comerciale (de servicii)), câtă vreme nu au fost măcar începute lucrările de construire și nici finalizate formalitățile administrative pentru construirea și amenajarea proiectului imobiliar de amploare, la care au făcut referire recurenții.

Mai mult, corect s-a apreciat în sensul incertitudinii prejudiciului derivând și din împrejurarea necunoașterii în ce măsură lucrările care ar fi fost demarate de recurenții reclamanți ar fi și fost finalizate cu succes, raportat și la susținerea intimatei, din etapa judecării în fond a cauzei, în sensul că nu s-a făcut dovada existenței sursei de finanțare pentru realizarea proiectului imobiliar, de amploare.

Concluzionând pe acest aspect, în mod corect s-a apreciat că în cauza de față nu sunt incidente prevederile art. 1532 alin. (3) C. civ., pentru că, în adevăr textul are în vedere prejudiciul care nu este cert doar în privința posibilității de evaluare, dar nu și în privința existenței acestuia.

Anticipările și susținerile recurenților, fundamentate pe variate teorii și ipoteze doctrinare, de drept comparat, chiar dacă admisibile din perspectivă pur teoretică, nu sunt apte, în cauza de față, să conducă la concluzia îndeplinirii în cauză a cerinței caracterului cert al prejudiciului raportat la contextul factual și la probatoriul administrat.

Prin urmare, reținând, în considerarea tuturor celor mai sus arătate că nu este întemeiat recursul de față, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la art. 20 din Legea nr. 554/2004 republicată, îl va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A., B., D., C. și E. împotriva sentinței civile nr. 1797 din 5 iunie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2016.