ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 732/2015

Asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17

ianuarie 2012 pe rolul Tribunalului Ilfov, secția civilă, sub nr. 96/93/2012,

reclamantul M.L., în contradictoriu cu pârâtul M.T.C.T. – C.N.A.D.N.R. SA, a

formulat contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 69

din 15 aprilie 2009, solicitând stabilirea reală a prețului terenului

expropriat în suprafață de 282 m.p. și acordarea de despăgubiri în cuantum de

20.000 lei, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea de chemare în judecată a

fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 198/2004 și Legii nr. 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 229 din 27 martie 2012,

Tribunalul Ilfov a respins acțiunea, ca tardiv, formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima

instanță a reținut, prin raportare la natura juridică a acțiunii, respectiv

contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor nr. 69 din 15

aprilie 2009 emise de pârât, că termenul de exercitare a acesteia se calculează

în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004 privind

unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes

național, județean și local, potrivit cărora expropriatul nemulțumit de

cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în

termen de 30 de zile de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire

a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii.

Împotriva sentinței civile nr. 229/2012 a

declarat apel reclamantul M.L.

Prin decizia civilă nr. 1272 din 09 iulie 2012,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, a admis recursul, a casat sentința civilă și a stabilit termen de

judecată.

Prin decizia civilă nr. 844 din 09 mai 2013,

Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de

familie, în consecința admiterii recursului, a trimis cauza spre rejudecare la

prima instanță.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de

apel a reținut că în mod greșit a fost admisă excepția tardivității, întrucât

dovada de comunicare a unei hotărâri de stabilire a despăgubirilor emise de C.N.A.D.N.R.

SA întocmită de un salariat al R.A. P.R. care nu își exercită atribuțiile în

calitate de delegat al instanței, spre deosebire de dovada de comunicare a unui

act procedural al unei instanțe judecătorești întocmită tot de un salariat al

aceleiași persoane juridice, dar în virtutea împuternicirii acordate de

autoritatea publică în discuție, nu constituie un act autentic.

Pe rolul Tribunalului Ilfov cererea a fost

re-înregistrată sub nr. 96/93/2012*, la data de 19 iunie 2013.

La data de 11 martie 2014 reclamantul a

formulat cerere precizatoare privind cuantumul pretențiilor în sensul că

solicită obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în sumă de 23.991,16 lei

reprezentând valoarea de circulație a terenului și în sumă de 103.351,33 lei

reprezentând prejudiciu cauzat prin expropriere.

Prin sentința civilă nr. 990 din 18 martie 2014,

Tribunalul Ilfov a admis cererea de chemare în judecată formulată de

reclamantul M.L. în contradictoriu cu pârâtul D.P.I.I.S. – C.N.A.D.N.R. SA, a

obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.991,16 lei, reprezentând

despăgubiri pentru terenul în suprafață de 282 m.p. situat în comuna Snagov,

tarlaua 106, parcela A 384/28, județul Ilfov, număr cadastral 5521/2/1, și a

sumelor de 15.109,33 lei, 43.818 lei și 43.400 de lei, reprezentând daune aduse

reclamantului, precum și la plata sumei de 2.400 de lei, cu titlu de cheltuieli

de judecată, reprezentând onorariu pentru efectuarea expertizei.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut că prin Hotărârea nr. 69 din 15 aprilie 2009, C.N.A.D.N.R.

a dispus exproprierea și acordarea despăgubirii pentru terenul în suprafață de

282 m.p. situat în comuna Snagov, tarlaua 106, parcela A384/28, județul Ilfov,

în cuantum de 4.494,51 de lei.

În drept, a reținut incidența prevederilor art.

22 alin. (1) din Legea nr. 255/2010 și ale art. 27 din Legea nr. 33/1994.

Față de modul de calcul prezentat în

expertiza efectuată, rezultat din aplicarea metodei comparației vânzărilor, în

conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare valabile și în România,

tribunalul a admis acțiunea.

Împotriva sentinței civile nr. 990/2014 a

declarat apel pârâtul S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA.

Intimatul-reclamant M.L. a formulat

întâmpinare prin care a invocat excepția de tardivitate a apelului în

conformitate cu dispozițiile art. 284 C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin

prisma excepției de tardivitate a apelului, Curtea a reținut următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 284 alin. (1) C. proc.

civ., termenul de apel, care este unul imperativ, legal și absolut, este de 15

zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.

Hotărârea apelată a fost comunicată

apelantei-pârâte la sediul procesual ales pentru comunicarea actelor de

procedură din București str. Mihail Sebastian, la S.P.A. T.D. și A., la data de

06 iunie 2014, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii atacate

aflată la fila 108 din dosarul de fond.

Conform regulii de calcul stabilite de art. 101

alin. (1) C. proc. civ., respectiv pe zile libere, declarația de apel putea fi

depusă până cel mai târziu la data de 23 iunie 2014, inclusiv.

Declarația de apel împotriva sentinței de

fond a fost depusă la poștă la data de 04 iulie 2014, conform ștampilei de pe

plicul de înaintare a căii de atac la P.R.

În ceea ce privește susținerea

apelantului-pârât conform căreia a declarat apelul în termenul prevăzut de

tribunal în dispozitivul hotărârii apelate, Curtea constată că nu poate fi

reținută, deoarece apreciază că această mențiune este urmarea unei erori

materiale, iar menționarea greșită în cuprinsul dispozitivului a termenului de

declarare a apelului ca fiind de 30 de zile de la comunicare, în loc de 15 zile

de la comunicare, nu dă dreptul unei părți să promoveze calea de atac în

termenul menționat în mod greșit în hotărâre.

Curtea a constatat că este întemeiată

susținerea intimatului-reclamant conform căreia în cauza de față sunt

aplicabile dispozițiile din vechiul Cod de procedură civilă, iar nu cele ale art.

468 alin. (1) din Noul C. proc. civ. (potrivit cărora termenul de apel este de

30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel), deoarece

cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul instanței la data

de 17 ianuarie 2012, și față de dispozițiile art. 24 din Legea nr. 134/2010,

potrivit cărora „dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor

și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare” și ale art. 3

alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010

privind Codul de procedură civilă, potrivit cărora „dispozițiile Codului de

procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute

după intrarea acestuia în vigoare”.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 284 C. proc. civ., Curtea a admis excepția de tardivitate a

apelului, care este o excepție de procedură, peremptorie și absolută, cu

consecința respingerii apelului declarat de apelanta-pârâtă ca tardiv formulat.

Împotriva deciziei nr. 474/ A din 26

noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a declarat

recurs S.R. prin C.N.A.D.N.R. SA, care a susținut următoarele motive de

nelegalitate a hotărârii recurate.

Instanța de apel, la pronunțarea deciziei

atacate, a aplicat și interpretat greșit legea, motiv de recurs prevăzut de art.

304, pct. 9 C. proc. civ.

Se arată că recurenta a declarat apel

împotriva sentinței civile nr. 990 din 18 martie 2014 pronunțată de Tribunalul

Ilfov la data de 04 iulie 2014, în conformitate cu dispozitivul acestei sentințe:

„cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la

Tribunalul Ilfov.”

Este adevărat că prezenta cauză se

soluționează conform vechiului Cod de procedură civilă, iar potrivit art. 284 alin.

(1) al acestui Cod, termenul de declarare a apelului este de 15 zile de la

comunicare.

Faptul că pârâta a declarat apel în termenul

de 30 de zile prevăzut în dispozitivul sentinței civile atacate nu îi poate fi

imputat, atâta timp cât hotărârea atacată nu a fost modificată în acest sens,

modificare ce putea fi făcută din oficiu sau la cererea părții interesate.

Mai mult decât atât, instanța de control

putea constata că se află în termenul de apel pentru un motiv întemeiat și

anume eroarea materială cu privire la termen inserată în dispozitivul hotărârii

atacate.

Prin admiterea excepției tardivității, la

rândul său instanța de control, pe de o parte a infirmat termenul stabilit de

judecător în dispozitivul hotărârii, dar a menținut în totalitate hotărârea,

neoperând nici îndreptarea erorii materiale de care face vorbire.

Astfel, este evident că dreptul procesual la

apărare a fost încălcat, lăsând să se înțeleagă chiar și o nerespectare a

hotărârilor judecătorești.

În drept se invocă art. 304, pct. 9, art. 312

alin. (1), (2) și (3).

Analizând excepția nulității recursului

declarat de pârâta C.N.A.D.N.R. SA – D.P.I.I.S., Înalta Curte de Casație și

Justiție constată că aceasta este nefondată, urmând a fi respinsă pentru

considerentele ce succed.

Pentru a opera nulitatea recursului în

condițiile art. 306 C. proc. civ., este necesar ca cererea de recurs să nu

cuprindă critici propriu-zise la adresa deciziei sau să cuprindă o succesiune

de fapte și afirmații ce nu ar putea fi încadrate în cazurile de casare sau de

modificare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

În cauză criticile formulate în cuprinsul

cererii de recurs de către recurenta vizează motivul de nelegalitate

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fiind indicate punctual criticile

sale prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de

instanță în fundamentarea acesteia. Astfel, se susține că instanța a

interpretat eronat dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la

termenul de exercitare a căii de atac formulate.

Astfel, excepția nulității recursului invocată

de către intimatul reclamant se va respinge.

Pe fondul recursului, Înalta Curte de Casație

și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins pentru

considerentele ce urmează:

Pentru a fi incident motivul de recurs

reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea

recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie

lipsită de temei legal.

În cauză, instanța de apel a interpretat în

mod corect dispozițiile art. 284 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că

termenul de declarare a apelului este de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Astfel, corect s-a reținut că potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ.,

părțile au obligația să îndeplinească actele de procedură în condițiile,

ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător. Or, termenul de

declarare a apelului este un termen legal, iar nu unul judecătoresc, motiv

pentru care în mod just nu a fost primită apărarea pârâtei potrivit căreia a

exercitat calea de atac în termenul prevăzut de judecător în dispozitivul

hotărârii apelate.

Motivele de recurs invocate de recurenta

pârâtă privind faptul că petenta a declarat calea de atac conform dispozițiilor

din dispozitivul hotărârii, în termen de 30 de zile de la comunicarea

hotărârii, nu pot conduce la reținerea nelegalității deciziei recurate.

Termenul de apel este prevăzut de lege, este

un termen legal imperativ, astfel încât respectarea lui va atrage decăderea din

dreptul de a exercita calea de atac, cu condiția respingerii apelului ca tardiv.

Indicarea greșită a acestui termen nu poate atrage repunerea în termenul de

decădere a apelului în ceea ce o privește pe pârâtă.

De asemenea, indicarea greșită a termenului

de apel în dispozitivul deciziei instanței de apel nu constituie o

greșeală materială în sensul art. 281 C. proc. civ. și nu deschide părții un

alt drept decât cel pe care legea îl prevede întrucât atât calea de atac, cât

și termenul de declarare a acesteia sunt date de lege, nu

de către instanță.

Pentru aceste considerente, se va respinge

recursul și în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., se va menține decizia

civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge, ca nefundat, recursul declarat de

pârâta C.N.A.D.N.R. SA – D.P.I.I.S. împotriva deciziei nr. 474/ A din 26

noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13

martie 2015.