ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3471/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3471/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la nr. 1982/91/2008

reclamanții G.G.L., A.T.C. și S.P.S. prin procurator C.A., au solicitat în

contradictoriu cu pârâta R.N.P. R.D.S. Focșani, obligarea acesteia la plata

sumei de 700.000 lei(sau cât va rezulta în urma efectuării raportului de

expertiză) sumă ce reprezintă lipsa de folosință a suprafeței de 437 ha pădure de la data validării 18 octombrie 2006 și până la data punerii în posesie 29 aprilie 2008.

Prin sentința civilă nr. 34/2009 a

Tribunalului Vrancea s-a respins acțiunea ca nefondată, reținându-se

următoarele:

Prin hotărârea nr. 144 din 18

octombrie 2006 Comisia Județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate

privată asupra terenurilor s-a recunoscut moștenitorilor def. C.A. dreptul de

proprietate pe suprafața de 386 mp pădure pe vechiul amplasament pe raza orașului

Mărășești iar prin hotărârea nr. 145 din 18 octombrie 2006 s-au validat

măsurile propuse de comisia județeană privind suprafața de 51 ha pădure pe vechiul amplasament pe raza orașului Mărășești de pe urma def. H.M. (pag. 23, 24).

Cu adresele nr. 8845 din 27

noiembrie 2006 și nr. 24508 din 10 aprilie 2007 reclamanții au solicitat

pârâtei un alt amplasament, deoarece pădurea existentă pe vechiul amplasament

era tăiată în proporție de 90%. Nerăspunzând acestei solicitări reclamanții au

formulat acțiune de chemare în judecată și prin sentința civilă nr. 1019 din 12

octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. 710/275/2007

(pag. 275) pârâta a fost obligată să pună la dispoziția Comisiilor locale de

fond funciar Cîmpuri și Soveja suprafața de 536,94 ha pădure cu obligarea acestor comisii la punerea în posesie. Sentința sus arătată a fost

modificată prin decizia civilă nr. 1230 din 19 decembrie 2007 pronunțată de

Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 710/2007 în sensul că punerii la dispoziția

comisiilor locale a suprafeței de 437 ha pădure cât fusese validat de comisia județeană (pag. 281).

Prin încheierea din 14 martie 2008

pronunțată de Judecătoria Panciu în dosarul nr. 787/275/2008 la solicitarea

reclamanților, în temeiul art. 572 și urm. C. proc. civ. s-a dispus executarea

silită de îndată și fără somație a titlurilor executorii respectiv sentința

civilă nr. 1019/2007 și decizia civilă nr. 1230/2007 prin Biroul Executorului

judecătoresc T.I.C.

Prin procesul verbal din 29 aprilie 2008

(dosar de executare nr. 108/2008) au fost executare cele două hotărâri

judecătorești, respectiv s-a procedat la punerea în posesie pe terenurile

astfel identificate prin expertiza efectuată de expert de specialitate în

dosarul de executare.

Reclamanții au solicitat lipsa de

folosință a suprafeței de 437 ha de la data validării 18 octombrie 2006 până la

data punerii în posesie 29 aprilie 2008, pădurea atribuită fiind acceptată de

reclamanți.

Prin punerea în posesie, aceștia în

limitele legale pot exploata pădurea, putând beneficia de folosul nerealizat

anterior.

Obligarea pârâtei la acest folos ar

crea un dublu avantaj reclamanților și anume obținerea de la pârâtă a acestui

folos pe perioada validării și până la punerea în posesie efectiva, dar și

exploatarea viitoare a masei lemnoase în calitate de proprietari de pe o

suprafață neexploatată. Mai mult, folosul nerealizat, trebuia raportat la

suprafața pentru care s-a făcut punerea în posesie respectiv esența arborilor,

vârsta, densitatea acestora, cantitatea produselor principale și secundare ce

au fost recoltate și de care reclamanții au fost în imposibilitate de a

beneficia datorită tergiversării punerii în posesie și implicit a recoltării de

către pârâta.

Rezultă așadar, că reclamanții în

primul rând trebuiau să facă dovada în concret că pârâta prin exploatări

frecvente a terenului pe care s-a realizat punerea în posesie, ar fi realizat

una sau cealaltă sumă din expertizele efectuate și cel mult atât li s-ar fi

cuvenit acestora.

Împotriva sentinței civile nr. 34/2009

a Tribunalului Vrancea au declarat apel reclamanții invocând faptul că în

condițiile în care de la data validării 18 octombrie 2006 și până la data

punerii în executare a titlurilor executorii au trecut mai bine de 18 luni, culpa

pentru lipsa de folosință a acestei suprafețe îi revine în totalitate pârâtei

care a refuzat în mod constant și tară temei atribuirea amplasamentului în

vederea punerii în posesie.

Prin decizia civilă nr. 185A din 20

mai 2009 Curtea de Apel Galați, secția civilă, a respins ca nefondat apelul

declarat de reclamanți împotriva sentinței primei instanțe, pentru argumentele

ce succed:

Obiectul prezentei acțiuni este

acordarea de despăgubiri rezultate ca urmare a lipsei de folosință a terenului

forestier pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate al apelanților

reclamanți din 18 octombrie 2006 și până la data punerii în posesie: 29 aprilie

aplicare a Legii nr. 247/2005 prin Hotărârea 144 din 18 octombrie 2006 și

Hotărârea 145 din 18 octombrie 2006 ca urmare a adreselor 1523 din 23 februarie

2006, 2049 din 15 martie 2006, și 6925 din 15 mai 2006 a Comisiei locale Mărășești,

a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru 386 ha pădure în favoarea reclamanților după autor C. și pentru 51 ha pădure după autor M.H.

La data de 27 noiembrie 2006 și 10

aprilie 2007 mandatarii apelanților reclamanți aduc la cunoștință Direcției

Silvice Focșani că refuză vechiul amplasament pe care li se reconstituise

dreptul de proprietate pentru că aceste suprafețe fuseseră anterior defrișate

și vârsta actuală a pădurii era de până-n 15 ani (fila 51 dosar fond) și că

doresc un alt amplasament.

La data de 18 aprilie 2007 intimata

pârâtă respinge solicitarea reclamanților de acordarea unui alt amplasament cu

motivația că potrivit datelor care le dețin nu se confirmă „defrișarea" și

că în mod nejustificat pretind că vegetația forestieră ce au avut-o s-ar

încadra în grupa 1 funcțională (fila 50 dosar fond).

De menționat că-n 08 martie 2007

intimata a dorit punerea-n posesie a apelanților reclamanți potrivit Hotărârii

144, 145/2006 a Comisiei Județene Vrancea de aplicare a Legii nr. 247/2005 însă

reclamanții prin mandatar au refuzat-o pentru că nu ar fi fost aceeași categorie

de vegetație forestieră ca în 1948 (fila 181 dosar fond).

Urmare a refuzului clar exprimat al

apelanților reclamanți de a intra în posesia vechiului amplasament se ajunge în

fața instanței de judecată pentru soluționarea conflictului ivit între părți, care

prin sentința civilă nr. 1019/2007 a Judecătoriei Panciu - irevocabilă prin

decizia civilă nr. 1230 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Vrancea,dă câștig

de cauză apelanților reclamanți din prezenta cauză.

Se dispune stabilirea unui nou amplasament

pe raza comunelor Soveja și/sau Câmpuri.

Prin sentința civilă nr. 204/2008 a

Judecătoriei Panciu reclamanții obțin pe cale de ordonanță președințială

(irevocabilă prin decizia civilă nr. 300/2008 a Tribunalului Vrancea) obligarea

Comisiilor Locale Soveja și Câmpuri de a nu mai dispune restituirea de terenuri

către alte persoane și totodată obligarea D.S. Focșani să nu pună la dispoziția

respectivelor comisii suprafața de 437 ha în vederea atribuirii altor cetățeni, să nu exploateze, ridice masa lemnoasă de pe aceasta.

Totodată demarează procedura de

executare silită a sentinței civile nr. 1019/2007 a Judecătoriei Panciu prin

BEJ I.C.C. însă acest birou refuză aducerea la îndeplinire a obligațiilor

stipulate în hotărârea judecătorească.

La data de 06 martie 2008 se

adresează unui alt executor judecătoresc care refuză executarea pentru că nu

era competent material (fila 14 dosar fond), în 14 martie 2008 instanța dispune

ca BEJ T. să aducă la îndeplinire cele prinse-n titlul executoriu.

La 25 aprilie 2008 se efectuează

expertiza topo de identificare a terenurilor în cauză (fila 29 dosar fond).

La 29 aprilie 2008 are loc

finalizarea executării silite (fila 32 dosar fond).

După cum lesne se observă din

octombrie 2006 până-n decembrie 2007 nu s-a reușit punerea-n posesie a

reclamanților pentru că aceștia au refuzat ca aceasta să aibă loc pe vechiul

amplasament iar din decembrie 2007 până-n aprilie 2008 a avut loc executarea silită, executare pe parcursul căreia au apărut diverse impedimente

neimputabile intimatei pârâte (refuz executor I., efectuare expertiză de

identificare a terenurilor).

În plus, din februarie 2008

apelanții reclamanți și-au luat măsuri asigurătorii în ceea ce privește

exploatarea masei lemnoase de pe terenul pe care l-au acceptat de abia-n

decembrie 2007, potrivit sentinței civile nr. 204/2008 a Judecătoriei Panciu.

Pentru că executarea silită este

parte a procesului civil prin care se tinde la realizarea unui drept și pentru

considerentele de mai sus, se reține că-n speță nu se constată cauzarea vreunui

prejudiciu apelanților fapt ce determină respingerea apelului ca nefondat.

Împotriva deciziei de apel, în termen legal au

declarat recurs reclamanții, solicitând obligarea paratei la plata sumei de 712100,

20 lei, suma ce reprezintă lipsa de folosința a suprafeței de 437 ha pădure de la data validării, 18 octombrie 2006 și pana la data punerii noastre în posesie, 29

aprilie 2008, în cadrul dosarului de executare nr. 108/2008 al BEJ T.I.C.,

conform raportului de expertiza N.M. (cu precizările formulate la data de 29

noiembrie 2008).

Obligarea paratei la plata cheltuielilor de

judecata;

Instanța de apel în mod greșit a

respins cererea noastră de apel, motivând sumar prin aceea că "nu se

constata cauzarea vreunui prejudiciu apelanților...." Susținându-se fără

temei că apelanții ar fi refuzat amplasamentul descris în cererea introductiva,

fapt ce ar fi dus la întârzierea punerii în posesie.

Aceasta, motivare sumară și fără a

fi însoțită de probe, nu poate fi primită. Apelanții au refuzat vechiul

amplasament motivat, dovada că instanța de judecată (in cadrul dos. civ.

710/275/2007) a admis cererea acestora privind schimbarea amplasamentului, vechiul

amplasament neputând fi restituit.

Am arătat instanței faptul ca, prin

Hotărârea nr. 144 din 18 octombrie 2006, Comisia Județeană validează suprafața

de 386 ha, după autor C., iar prin Hotărârea nr. 145 din 18 octombrie 2006 ne

este validate suprafața de 51 ha pădure de la autor M.H.

Cu adresele nr. 8845 din 27

noiembrie 2006 și nr. 24508 din 10 aprilie 2007, văzând pasivitatea paratei, am

solicitat acesteia să pună la dispoziția Comisiei Locale amplasamente libere în

sensul Legii 247/2005 art. 24 alin. (3) și art. 3, având în vedere faptul că pe

vechiul sau amplasament pădurea fusese tăiata în proporție de 90%, în acea zona

existând o plantație cu o vârsta de 0-15 ani, aceasta având rol de protecție,

astfel încât parata era obligate să asigure un amplasament liber acceptat de

proprietar care să aibă o valoare echivalenta cu cea a vechiului amplasament.

In condițiile în care parata a

continuat să ignore obligațiile ce-i reveneau, am înțeles să ne adresăm

instanței de judecata în sensul obligării paratei să ne pună la dispoziție un

alt amplasament liber pentru suprafața de pădure validate, instanța de judecata

admițând cererea prin sentința civila nr. 1019 din 12 octombrie 2007 pronunțata

de Judecătoria Panciu în dos. civ. 710/275/2007, sentința definitive și irevocabila

prin dec. civ. 1230 din 19 decembrie 2007 a Tribunalului Vrancea. în cadrul

acestui litigiu a fost efectuata o expertiza tehnica de specialitate silvica ce

a stabilit grupa din care făcea parte terenul forestier pus la dispoziție de

către parata, stabilirea consistenței actuale, expertul având ca obligație și identificarea

unui alt amplasament liber în sensul art. 24 alin. (2), (3) din Legea nr. 247/2005.

Cu toate probele administrate,

parata a declarat în mod ferm prin adresa nr. 275 din 18 aprilie 2007 că se

opune la reconstituirea dreptului pe un alt amplasament, încercând fără temei

tergiversarea punerii noastre în posesie, întârziere care a dus la grave încălcări

a dreptului nostru de proprietate, sfidând dispozitivul sentinței civile nr.

1019/2007 a Judecătoriei Panciu definitivă prin dec. civ. 1230/2007 a

Tribunalului Vrancea.

Având în vedere faptul că parata a

continuat să refuze nejustificat stabilirea amplasamentului pentru a putea fi

puși în posesie [deși aveau aceasta obligație potrivit disp. art. 24 alin. (4)

din Legea nr. 1/2000 modificata prin Legea nr. 2005), am înțeles să ne adresam

din nou instanței de judecata, în sensul investirii cu formula executorie a

sent. civ. 1019/2007 și dec. civ. 1230/2007, în vederea punerii în executare,

Judecătoria Panciu prin încheierea din data de 14 martie 2008 data în dos. civ.

787/275/2008 dispunând executarea de îndată și fără somație a acestor titluri

executorii.

In condițiile în care de la data

validării, 18 octombrie 2006 și pana la data punerii în executare a titlurilor

executorii indicate mai sus, 29 aprilie 2008 au trecut mai bine de 18 luni,

culpa pentru lipsa de folosința a acestei suprafețe ii revine în totalitate

paratei care a refuzat în mod constant și fără temei atribuirea amplasamentului

în vederea punerii noastre în posesie.

Corespondenta purtata cu parata (adresa

nr. 8845 din 27 noiembrie 2006, nr. 2751 din 18 aprilie 2007, adresa nr. 4330

din 04 aprilie 08) prin care am solicitat insistent ca aceasta să se conformeze

obligației ce-l incumba de a pune la dispoziție amplasamentul în discuție, și lipsa

unui răspuns concret din partea paratei sunt de natura a dovedi culpa R.N.P.

D.S. Focșani.

Potrivit disp. art. art. 998. Orice

faptă care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a

ocazionat, a-1 repara.    Iar potrivit art. 999 Omul este responsabil nu numai

de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa. dar și de acela ce a cauzat prin

neglijenta sau prin imprudenta sa. (C. civ. art. 998).

Raportul de cauzalitate dintre fapta

și prejudiciul pretins exista și este dovedit, pasivitatea paratei susținuta de

reaua sa credința (prin formularea de cereri repetate în fata instanței de

judecata toate respinse dosar 724/275/2008 al Judecătoriei Panciu, 1095/91/2008

al Tribunalului Vrancea, dosar 4038/91/2008 al Tribunalului Vrancea, numai în ideea

de a paraliza orice acțiune a petenților) și refuzul nejustificat al paratei de

a pune la dispoziție amplasamentul , sunt argumente clare că petenții au fost

prejudiciați ca urmare a lipsei de folosința a suprafeței de 437 ha pădure, conform calculelor făcute de expertul consilier N.M.

Sumara motivare data de instanța de

apel este de natura a crea convingerea cu privire la eroarea în care s-a aflat

instanța de judecata și la aprecierea superficiala a ansamblului probelor.

In cauza , prin cele doua rapoarte

de expertiza tehnica (raportul expertului desemnat de instanța dar sic el al

expertului consilier) se confirma existenta și cuantumul prejudiciului pretins

de reclamanți, prin înscrisurile depuse făcând și dovada raportului de

cauzalitate dintre fapta paratei și prejudicial pretins de reclamanți.

Suprafața de pădure referitor la

care reclamanții au formulat prezenta cerere este în prezent exploatata de

parata, care nu justifica nici un drept.

Examinând recursul declarat de

reclamanți, Înalta Curte constată că principala critică adusă hotărârii atacate

este nemotivarea hotărârii, respectiv motivarea sumară a acesteia, motivul de

nelegalitate astfel invocat, reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.,

fiind de ordine publică.

Conform art. 295 C. proc. civ.,

instanța de apel trebuie să verifice, în limitele cererii de apel, stabilirea

situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță.

În speță, reclamanții au învestit

instanța de judecată cu o acțiune în pretenții ce reprezintă contravaloarea

lipsei de folosință a suprafeței de 437 ha pădure de la data validării, 18 octombrie 2006 și până la data punerii în posesie a acestora, respectiv, 29

aprilie 2008.

Prin motivele apelului formulat

împotriva sentinței de respingere a acțiunii, pronunțate de instanța fondului,

reclamanții au invocat culpa pârâtei pentru lipsa de folosință a acestei

suprafețe de teren pentru o perioadă de mai bine de 18 luni, invocând

răspunderea civilă delictuală a acesteia, potrivit dispozițiilor art. 998-999 C.

civ.

Totodată, apelanții-reclamanți au

criticat motivarea sumară a sentinței, arătând că această motivare de natură a

crea convingerea cu privire la eroarea în care s-a aflat instanța de fond și cu

privire la aprecierea superficială a ansamblului probator.

Prin decizia pronunțată în apel,

instanța de control judiciar copiază considerentele hotărârii atacate,

motivarea reprezentând, practic, o înșiruire în ordine cronologică, a

demersurilor administrative și judiciare ale părților, fără să analizeze în

niciun punct criticile de netemeinicie și nelegalitate invocate prin motivele

de apel.

Lipsa oricărei referiri, în decizia

de apel, la instituția răspunderii civile delictuale la condițiile angajării

unei asemenea răspunderi - aspecte invocate de apelanții-reclamanți - nu

reprezintă o motivare să satisfacă cerințele unui proces echitabil în sensul

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (cauza Albina împotriva

României).

Dreptul la un proces echitabil

presupune, în principiu, motivarea hotărârilor.

În acest sens, părțile trebuie să se

convingă că s-a făcut dreptate ți că judecătorul a examinat probele

administrate. În plus, arătarea problemelor de drept și de fapt pe care

judecătorul șio-a întemeiat convingerea, trebuie să-i permită părții să aprecieze

șansele de succes ale unui recurs.

În speță, obligația de a motiva

îmbracă o importanță deosebită, în condițiile în care, instituția executării

silite pe care s-a întemeiat soluția de respingere a apelului, este foarte

generală iar dispoziția legală, ce constituie fundamentul juridic al unei

asemenea soluții, lipsește cu desăvârșire.

Prin urmare, decizia atacată cu

recurs nu este motivată, ceea ce echivalează cu nesoluționarea fondului, așa

încât se impune casarea soluției și trimiterea cauzei pentru rejudecarea

fondului apelului.

În consecință, în baza art. 304 pct.

7 și art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va casa decizia recurată,

trimițând cauza pentru rejudecarea apelului la aceeași Curte de apel, deoarece

instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în

cercetarea fondului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta S.G.L., A.T.C. și S.P.S. împotriva deciziei nr. 185/A din 20 mai 2009

pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia și trimite cauza

spre rejudecare la aceiași instanță de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 iunie

2010.